Page 1

Vorba Satului 17 aprilie 2010

Ziar editat de Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. Aici jurnalismul se învaţă altfel. www.scoaladejurnalism.md

Să vorbim despre Step-Soci Ziarul «Vorba satului» este un proiect al Şcolii de Studii Avansate de Jurnalism (ŞSAJ). Acest experiment înseamnă un efort de câteva zile realizat de o echipă de 15 studenţi, care, în câteva săptămâni, vor deveni jurnalişti cu acte în regulă. Pe parcursul unei zile petrecute în acest sat am căutat istorii nemaiauzite şi evenimente nemaivăzute, am ascultat problemele oamenilor, dar şi micile lor bucurii şi realizări. Scopul scurtei noastre excursii a fost un exerciţiu din domeniul jurnalismului comunitar. În Moldova există foarte puţine ziare ale comunităţilor, dar acest gen de presă este cel mai aproape de viaţa oamenilor de la sat. Astfel, am încercat facem o sinteză a vieţii satului Step-Soci, pe care să o cunoască chiar locuitorii satului. De aici, sătenii pot să afle mai multe despre vecinii lor, despre problemele şi succesele altora şi să se regăsească în unele din aceste texte. O zi este mult prea puţin pentru a înţelege în pofunzime viaţa unui sat, pentru a vorbi cu oamenii şi pentru a-i înţelege. Oricum, am reuşit să prezentăm activitatea agenţilor economici din sat, dificultăţile cu care se confruntă, dar şi istoriile lor de succes. Am aflat ce cred oamenii despre Uniunea Europeană, doar acolo ne îndreptăm cu toţii, nu? Şi, cum se pregăteşte lumea de alegeri anticipate, că doar şi astea ne aşteaptă degrabă. Cum afectează migraţia familiile, cum o mai duce ultimul veteran al satului, dar şi cea mai longevivă femeie, dacă sănătatea poate fi afectată de rămăşiţele pesticidelor, când o să fie apă şi canalizare în sat, despre toate acestea am scris în ziarul nostru. Am încercat să înţelegem cum este o Primărie condusă doar de femei, de unde vin şi unde se duc banii din bugetul local, de unde se informează oamenii, cât de dificil este să construieşti o biserică, cum este să nu te poţi mişca şi să ai 3 fraţi în căruucior de invalid. Până la urmă, fiecare sat se poate regăsi în aceste articole, fiecare sat întâmpină aceleaşi greutăţi legate de starea drumurilor, aprovizionarea cu apă, sărăcia bugetară, criză financiară. Acest ziar nu este doar despre satul Step-Soci, ci despre majoritatea satelor moldoveneşti. Vlada Ciobanu

La şcoală

Ana-Maria Aramă bea doar ceai.

Foto: Lilia Zaharia

Fără spetează la scaun şi fără carne la prânz Unor copii de la şcoala din localitate nu prea le place la lecţii. Şi nu pentru că nu ar vrea să înveţe, ci pentru că uneori sunt în condiţii dificile. Sunt nevoiţi să stea pe scaune fără spetează câte 45 de minute şi îi doare spatele. Iar în pauză, când toţi merg la cantină, sunt nevoiţi să se separe pe categorii: cei care au plătit servesc un prânz cu carne, alţii - vor mânca doar pâine, macaroane şi ceai. “Ne place la şcoală oleacă” Şcoala din comuna StepSoci este într-o clădire veche, dar îngrijită. În curte, bordurile sunt văruite, copacii sunt curăţaţi. În interior - clase sunt mici, dar cu geamuri mari. Pentru că unele geamuri au sticlele crăpate, s+a aplicat câte o peliculă de polietilenă pe fiecare geam – un mod mai ieftin de a ocroti copiii de vântul de afară. Odată cu vântu, şi soarele trece cu dificultate prin peliculă. În clasa a treia sunt 26 de elevi. La lecţie sunt atenţi, dar le este foarte incomod să reziste 45 de minute. Scaunele nu au speteze, iar elevii sunt nevoiţi să stea cu spatele încovoiat. Unii stau pe o parte, alţii se sprijină de banca colegului.

Igor Popa, elev în această clasă, are în loc de spetează un suport de fier:,,Îmi place la şcoală oleacă, dacă stau mai mult mă doare spatele”. Ina Spânu, colega lui Igor, nu are spetează la scaun. „Le-am spus părinţilor, dar ei nu pot să facă nimic”. Ana Stamati, are numai 22 de ani, dar are o mulţime de obligaţii. Este directoarea adjunctă a gimnaziului, dar şi diriginta clasei a doua. A fost mai insistentă şi la începutul anului, cu ajutorul părinţilor, a reparat toate scaunele din clasă: ,,Trebuia să apelez la ei. Acum copiii se concentrează la lecţie, nu sunt obosiţi. Anul trecut dormeau de la lecţia a doua pe bănci.” Scaunele sunt vechi. Unele nici nu mai pot fi reparate, iar aşa situaţie este în toate

clasele. Limitele bugetare ale şcolii nu arată, însă, că scaunele ar putea schimbate în curând. Tamara Nacu, medic de familie din Chişinău, spune că aceşti copii riscă să facă scolioză – o deformare a coloanei vertebrale. ,,Această poziţie provoacă oboseala, scade randamentul lucrului”.

Trei lei pe zi pentru un copil Copiii claselor primare abia numără minutele lecţiei a treia. Cum aud clopoţelul, se aşează în rând, câte doi de mână, cu şerveţelele merg la cantină. Aici îi aşteaptă mâncarea caldă. Pentru hrana copiiilor, primăria alocă zilnic câte 3 lei pentru un copil. Dacă părinţii lor pot plăti o sumă de 25-50 de lei lunar, copiii vor primi carne sau peşte.

“Nu am carne că mama nu a plătit” La aceeaşi masă, unii copii mâncau sos cu carne, iar alţii – pâine şi macaroane. Ana-Maria Aramă, elevă a clasei a doua, are doar o felie de pâine şi o cană cu ceai.

Nu avea nici macaroane, nici sos. Se uita timidă şi în partea stângă şi în partea dreaptă. M-am apropiat de ea şi am întrebat-o de ce nu mănâncă: ,,Luna aceasta mama nu a plătit, de aceea nu mănânc cu carne. Când tata va termina de construit casa unui vecin şi îi va plăti, atunci voi mânca şi eu carne”. La o masă înaintea ei, stătea Victor Meghelea, elev în clasa a 3-ea. Avea în farfurie numai macaroane, fară sos. ,,Părinţii lui nu-şi permit să îi plătească masa, fiindcă el învaţă vioara la Orhei. Sunt cinci copii în familie, situaţia este grea”, spune Olga Gârlea, diriginta clasei.

Listele de la cantină Eugenia Levinţa, bucătăreasă la cantina şcolii, avea în faţă lista cu elevii care au plătit. ,,Le dau carne numai dacă au dat bani, îi cunosc pe toţi. Sunt unii care nu mănâncă carne şi peşte de la începutul anului. Alţii mănâncă doar când au posibilitate să plătească, lista se schimbă în fiecare lună.

continuare în pag. 5

Armata “nu aduce salariu” Serviciul militar nu mai reprezintă un interes pentru tinerii din StepSoci. Ei consideră că livretul military nu se compară cu un salariu primit la un loc de muncă.     Conform reprezentanţilor primăriei, în 2010 din comuna Step Soci au fost încorporaţi în armată doar doi tineri, cu 50 la sută mai puţin decît în anul trecut. Aceasta, în timp ce numărul tinerilor apţi pentru serviciul militar depăşeşte 150 persoane. Mihai, unul dintre flăcăii din sat, suţine că serviciul militar nu aduce nici un beneficiu şi  nu-ţi poate oferi ceva mai de preţ decît “livretul militar“, în acest fel “mai bine te duci şi lucrezi undeva“. Secretara Consiliului de Step-Soci, Liuba Hristov, consideră că această părere a tinerilor este argumentată. Ea susţine că primaria comunei nu are anumite programe de încurajare a tinerilor să desfăşoare serviciul militar, deoarece în armată “nu-i nimic bun şi nu mai e ca altădată. Nu sunt reguli stricte şi deseori soldaţii sunt bătuţi”. Ministerul Apărării desfăşoară procesul de încorporare a recruţilor în unităţile militare ale Armatei Naţionale în fiecare an. Conform unui raport al Ministerului, în prima perioadă a anului curent în Armata Naţională au fost încorporaţi doar 230 de tineri.   Dina Ivanov

Din sumar: Fără ţărani, am muri, probabil, de foame.......................2 Satul din internet . .......................2 “Dacă a ajuns în cosmos, poate fi şi la conducere”..........................3 De unde vin banii în Step-Soci ...3 Patru guri şi-o pâine....................4 Copiii migraţiei..............................4 Остаться чтобы заложить первый святой камень . ..........5 Patru fraţi în scaun cu rotile......6 Afacerile – o fereastră a bunăstării ....................................7 Un mormânt de substanţe toxice.....................8 Ultimul şi singurul veteran . .....9 Aproape de centenar .................9 Cea mai frumoasă casă din sat...... 10 Scena mică pentru mari vedete....................10 От Династии Штирбу - «Plai»....................11 Doar o vorbă să-ţi mai spun..................12 “Trei haiduci” şi „Muştele”........12


2

17 aprilie 2010

Despre sat, cu un american

Fără ţărani, am muri, probabil, de foame John McConnico este un fotojurnalist american care lucrează pentru cele mai vestite agenţii de presă străine. Şi, se pare, e primul fotojurnalist de clasă internaţională care a imortalizat în imagini satul Step-Soci, chiar dacă John a vizitat vreo sută de sate din Moldova. Timp de o zi, împreună cu echipa redacţională de la ŞSAJ, el a privit satul prin ochiul obiectivului său de milioane. Ne-a împărtăşit şi nouă câteva impresii. - Care e prima imagine a satului Step-Soci care îţi apare în faţă? - Întâi de toate, lipsa locurilor de muncă şi chiar impresia că mulţi oameni nu prea au ce face — aceste imagini sunt tulburătoare. Mi s-a părut, totuşi, că oamenii din sat au luat o atitudine curajoasă, şi îşi trăiesc viaţa ca şi cum nu ar avea atât de multe probleme. Poate că ei pur şi simplu s-au obişnuit cu ele. Din cate am văzut, fiecare om incerca să mă convingă, prin expresia feței, prin vorbe sau prin atitudine, că totul e normal, totul e bine. La fel, a fost stresant să aflu că 900 din cei 2300 de locuitori ai comunei au plecat peste hotare ca să-şi caute de lucru.

Dincolo de asta, am văzut multă bucurie și zâmbete, oameni care păreau veseli că a venit primăvara şi s-a încălzit afară... Chiar şi copiii care cărau apă de la fantană păreau că se bucură. De fapt, există multe avantaje în viaţa la ţară, iar cel mai mare avantaj e faptul că petreci mult timp în aer liber. - Prin ce ţi se pare diferit satul Step-Soci de alte sate din Moldova? - De fapt, cred că se aseamănă in multe privințe cu alte sate prin care am fost, in sensul că nouă ni se pare că ne uităm și ii examinăm pe săteni, iar ei se uită la noi. Eu am tot timpul aparatul de fotografiat la mine și oamenii de la țară

sunt mult mai interesanți decat cei de la oraș. Dar mi se pare foarte amuzant că, de fiecare dată, observ cum fiecare grup parcă încearcă să-l întreacă pe celălalt în timp ce se măsoară din ochi -- ca și cum am fi cu toții niște exponate la grădina zoologică. Iar dacă sătenii vor să locuiască la oraș, apoi orășenii visează să trăiască la țară, așa că pentru mine e aceeași experiență ori de câte ori merg prin satele Moldovei.  - Ca fotojurnalist, ce ţi s-a părut impresionant, amuzant sau pur și simplu, interesant aici?  - Dacă mă gandesc la cei ce locuiesc in Occident, cei care văd fotografiile mele, cred că au o imagine idilică

despre lumea care trăiește la țară. Totuși, chiar dacă uneori este doar un șablon, există și ceva extraordinar de simplu in felul țăranilor de a trăi. Sunt oameni care lucrează pământul și mănâncă ceea ce cresc în grădină, în curte. Majoritatea prietenilor mei n-ar putea să crească nici o roșie sau o ceapă, ca să nu mai spun de a umple farfuriile de pe masa familiei. Așa că, atunci când fotografiezi oamenii de la țară, chestia cea mai importantă e să respecți asta. Fără ei, noi, ceilalți, am muri probabil de foame și mi se pare că este ceva foarte onorabil să trăiești atât de aproape de pământul tău și să-l lucrezi.  Și eu, și alții ca mine, avem ce învăța de la ei -- să te oprești nițel și să faci o pauză de la televizor și calculator.  Pe de altă parte, am fost puțin invidios pe femeia care croşeta. Se numea Tatiana și croşeta în pat, la lumina unui singur bec și cu un mic aparat de radio. Foarte simplu, dar și foarte frumos. în goana asta nebunească a vieții de la oraș, noi niciodată nu avem timp pentru așa ceva.  - Ce anume ai fotografiat în Step-Soci? - Ca întotdeauna, m-am concentrat pe oameni, dar de data asta, mai degrabă pe un șir de oameni și pe lucrurile care îi înconjoară în viața lor de fiecare zi. Chestiile care nouă ni se par normale, ca veceul în casă sau apa de la robinet, sunt o raritate pentru mulți oameni din satele Republicii Moldova.  Cred că merită să fotografiezi astfel de lucruri, chiar dacă deseori sunt considerate mari probleme. Mie îmi place să arăt cum își depășește lumea greutățile, mai degrabă decât pur și simplu să-i arăt că au lăsat mâinile în jos, disperați de realitatea în care trăiesc... 

John McConnico se pregăteşte de lucru

Foto: Olesea Prochipiuc

spune că toţi colegii ei au acces la internet fie de acasă, fie pe la internet-cafe-urile din Orhei. «Informaţiile de la bibliotecă sunt deja cam vechi. Tot de ce avem nevoie pentru şcoală, căutăm în primul rând în reţeaua globală». Reprezentanţii primăriei precizează că în anul 2009

nu au fost alocaţi bani pentru achiziţionarea de cărţi – criza a forţat autorităţile să mai reducă din cheltuieli. Totuşi, în acest an bugetul presupune şi o finanţare pentru reînoirea fondului de carte. «Biblioteca e vizitată nu numai de copii. Şi adulţii citesc, mai ales cei care nu

Dacă vrei să afli mai multe despre satul Step-Soci, o poţi face uşor prin intermediul internetului. E de-ajuns să faci o căutare pe Google, şi apare site-ul şi blogul comunităţii. Aici poţi afla istoria satului, structura administraţiei comunei, problemele existente, situaţia din învăţământ, sau chiar orarul rutei autobuzului.

3 fraţi pentru o idee „Feciorii mei erau cei care au dat ideea, spuneau că trebuie să ne modernizăm şi că trebuie să fie un sat mai serios, cu site, cu tot”, spune Iulia Coşneanu, primara comunei. Ştefan Coşneanu, feciorul cel mic al Iuliei Coşneanu, este cel care a creat acest site. „Am început să lucrez asupra site-ului din toamna anului 2008, pentru că vroiam să facem ceva fumos pentru sat. Informaţia am luat-o de la primărie, unele articole le scriu singur, altele – consilierii primăriei. Fotografiile le-am făcut eu împreună cu fraţii”, spune Ştefan.

Mândria sătenilor După două nopţi nedormite, pe 27 mai 2009 a apărut pagina de internet a satului Step-Soci, iar mai

târziu a apărut şi blogul cu acelaşi nume. Toţi sătenii care au accesat acest site sunt mulţumiţi de acesta. „Mă mândresc cu faptul că satul nostru progresează graţie unor tineri care îşi promovează plaiul natal. Bravo, Ştefănel!” spune săteanul Iurie. Mama lui îşi aminteşte că nu credea să-i reuşească: „Nu că mă îndoiam de cunoştinţele lui, dar credeam că e ceva foarte anevoios. Acum însă, sunt mândră de această realizare.”

O piaţă online a satului Ştefan Coşneanu este student în anul patru la Universitatea Tehnică, facultatea de Informatică şi Microelecronică. El spune că, deşi site-ul este simplu, oricum mai trebuie făcute nişte schimbări. Crearea site-ului StepSoci va fi lucrarea de diplomă a lui Ştefan, astfel că după două luni, pagina satului va trece prin mari schimbări. „Sunt multe idei, vreau să fie ceva mai viu. Vor fi schimbări în design, în imagine. De asemenea, aş vrea să fac o piaţă online a satului, unde toţi sătenii vor putea să agauge anunţuri despre marfa pe care vor s-o vândă”, încheie Ştefan. Victoria Vlas

Cristina Mogîldea

Internetul – noua „bibliotecă” Biblioteca nu mai este atât de vizitată de elevi ca până acum. Deşi în sat sunt două biblioteci, copiii preferă să se informeze din internet, acesta fiind pentru ei mai accesibil şi mai simplu de folosit. Ziarele, la fel, şi-au pierdut din importanţa lor iniţială. Lia Cotruţă, elevă în clasa a IX,

Satul din internet

prea acceptă internetul şi tehnologiile noi informaţionale. Cartea pe hârtie li se pare mai credibilă şi mai comodă», spune primara. În afară de internet şi bibliotecă, locuitorii comunei Step-Soci mai au acces şi la televiziunea prin cablu. Ziarele la fel sunt prezente,

dar nu sunt prea citite. Alina Colesnic, elevă la gimnaziul din sat, spune că sunt prea scumpe şi nu prea interesante. «Există deja alte surse de informare, mult mai rapide. În plus, ziarele costă». Din presa regională, locuitorii satului au acces chiar la 2 ziare - «Plaiul Orheian» şi «Cuvântul». Ei spun că ambele reflectă destul de slab viaţa comunităţii, primul dintre ele fiind orientat mai

mult spre problemele oraşului, iar al doilea fiind editat la Rezina. În concluzie, deşi în sat există mai multe surse de informare, practic nici una dintre ele nu spune nimic despre evenimentele locale. În aceste condiţii, internetul domină, fiind mai rapid şi mai ieftin pentru majoritatea locuitorilor. Viorel Roman


17 aprilie 2010

Cum alegem preşedintele?

“Dacă a ajuns în cosmos, poate fi şi la conducere”

Parascovia Goncear, şomeră:

În cele peste 900 de primării din Republica Moldova avem doar 148 de femei care le conduc. Iulia Coşneanu este una dintre ele. Îşi aminteşte timpuri când era timidă şi nu putea „să ridice vocea”. Acum, este în fruntea a două localităţi cu aproape trei mii de locuitori şi conduce un consiliu local cu o majoritate covârşitoare masculină. Experienţa de pedagog la gimnaziul din comună şi cea de secretară a consiliului comunal au încurajat-o să candideze în 2007 la funcţia de primar. La început, îi era teamă că nu va putea înfrunta toate problemele comunei, mai ales că acasă are patru bărbaţi (soţul şi trei feciori). „Aveam frică că nu o să fac faţă greutăţilor care erau în sat. Gândeam şi eu ca alţii că dacă sunt femeie, adică soţie, mamă şi gospodină, ar fi prea multe pe umerii mei”. A depăşit temerile datorită familiei care a susţinut-o, dar şi a angajaţilor primăriei.

“Şi bărbatul poate sta la cratiţă” Femeia poate să reuşească, doar că nu i se oferă întotdeauna această şansă. ”Mult timp s-a considerat (iar alţii cred şi azi) că femeia trebuie să ţină casa, să educe copiii, dar cred că nu este tocmai aşa. Dacă vrea, şi bărbatul poate să facă aceleaşi lucruri pe care le face o femeie acasă, iar o femeie să facă lucrul care se consideră a fi pur bărbătesc”.

“Punctuală şi corectă” Întrebată care ar fi calităţile cele mai importante ale

“Să lase deoparte alegerile şi să nu umble cu mâţa în sac” Părerea mea este să lase deoparte alegerile şi cheltuielile şi să se apuce de lucru. Să nu umble cu mâţa în sac. Mai bine ar face locuri noi de muncă decât să organizeze alegeri şi să cheltuiască milioane. Noi i-am ales pe dânşii, acum să fie buni şi să aleagă şi ei un preşedinte. Acolo, în Parlament, ei toţi se cunosc, ei ştiu mai bine cine şi ce trebuie să fie. Poporul a ales Parlamentul, acum deputaţii lasă să aleagă preşedintele. Ludmila Rusnac, casnică:

La cârma primăriei se află numai femei. unei femei conducător, Iulia Coşneanu spune: „În primul rând trebuie să fie punctuală şi corectă, să fie un psiholog bun, fiindcă de asta depinde comunicarea cu oamenii, şi nu în ultimul rând, să aibă o ţinută corespunzătoare”. Primăriţa spune că o femeie le pune pe toate la locul lor mai uşor şi mai concret, ştie mai bine ceea ce trebuie de făcut, când şi cum. Consiliera Tamara Botea e de părere că, în prezent, femeia poate depăşi problemele la fel de bine ca şi bărbaţii: „Dacă până acum bărbaţii făceau bani, acum femeia îi face. Dacă e gospodină acasă, e gospodină şi la serviciu. Locul ei este peste tot, fiindcă este la acelaşi nivel cu bărbatul”. Angela Vartic, consilieră şi ea, spune că, pentru o femeie, în ziua de azi e cam dificil să se descurce într-o funcţie de conducere, pentru că unii oameni sunt sceptici. „Unui bărbat îi este mai uşor la problemele tehnice din gospodăria satului,

însă oricum, femeia se descurcă -- ea e mai insistentă, mai loială, are mai multă răbdare în conversaţiile cu sătenii”.

„Femeile sunt mai slabe” Părerile bărbaţilor sunt împărţite: unii cred că femeia e prea fragilă pentru a-şi asuma aşa sarcini, alţii dimpotrivă, susţin că ea s-ar descurca chiar mai bine decât mulţi bărbaţi. Consilierul Mihail Bacioi e de părere că puţine femei au puterea să conducă: „O femeie poate conduce dacă e deşteaptă, însă faţă de bărbaţi ele sunt mai slabe. Femeia trebuie să fie femeie, mamă, pentru că e aşa dată de la Dumnezeu. Iar acele care ajung la conducere nu reuşesc să fie mame cum trebuie”. Preotul satului, Mitrofor Nicolae Briguneţ, spune că deşi în Biblie e scris că femeia nu poate fi în fruntea bărbatului, totuşi în fruntea statului se poate: „Dacă femeia a ajuns în cosmos, poate fi

Foto: Stella Jemna

şi la conducere”. Iar localnicul Ion Caraman spune că o femeie este mai principială: „Cu un bărbat te poţi înţelege şi altfel, poate fi convins mai uşor, dar o femeie stă ferm pe poziţie”.

“Bărbaţii trebuie să le dea undă verde” Serghei Timotin este profesor în gimnaziul din comună. El consideră că nu există deosebiri între o femeie şi un bărbat la un post de conducere. În plus, ea poate fi mai receptivă: „Bărbaţii sunt mai înflăcăraţi, dar o femeie are firea de mamă şi poate rezolva problemele mai indulgent, mai bine”, crede profesorul. Serghei Timotin spune că îi pare rău că în funcţiile de conducere sunt puţine doamne, însă o parte din vină o au şi ele, fiindcă nu au destulă insistenţă să se promoveze: „Doamnele trebuie să fie mai insistente, iar bărbaţii trebuie să le dea undă verde pentru orice funcţie”. Irina Gotişan

De unde vin banii în Step-Soci Bugetul Primăriei Step-Soci este unul sărac. Pentru anul 2009 veniturile localităţii au constituit 1 milion 921 de mii de lei, însă dintre acestea doar 0,01% au reprezentat veniturile proprii. Veniturile proprii înseamnă, în mare parte, taxele funciare, de amenajare a teritoriului şi alte taxe locale plătite de populaţie şi agenţi economici. Salariile profesorilor, educatorilor, dar şi ale altor angajaţi din instituţiile satului ajung în Primărie, prin transfer de la Direcţia Finanţe Orhei. Aceşti bani sunt cu destinaţie specială, adică strict pentru salarii şi taxele plătite suplimentar din salarii. Având în vedere suma mică de venituri colectate de la localnici, tot prin transferuri de la Direcţia Finanţe Orhei vin şi banii pentru achitarea gazului pe timp de iarnă şi a altor servicii, cum ar fi alimentarea copilor. Principalele cheltuieli se fac pentru învăţământ, şi anu-

3

me pentru salariile angajaţilor din gimnaziu şi grădiniţa «Guguţă» din sat, care constituie 74% din toate cheltuielile făcute de Primăria Step-Soci. Ar părea o cifră considerabilă, dacă aceşti bani s-ar folosi la renovări sau reparaţii. Însă, în realitate, după cum ne spune contabila şefă a primariei, Victoria Caraman, suma de peste 1 milion şi trei sute de mii de lei ajunge doar pentru salarii şi contribuţii la stat. Mai puţin de 20% din aceasta sumă se utilizează pentru întreţinerea acestor instituţii.

Pentru Aparatul Primăriei, în 2009 s-au cheltuit 270 de mii de lei, adică a şasea parte din totalul de cheltuieli făcute. Celelalte cheltuieli din bugetul Primăriei s-au făcut pentru cultură - 109 milioane de lei, care s-au cheltuit pentru colectivul popular «Plai», salariul bibliotecarelor şi ale celor de la Casa de Cultură. Ajutorul pentru populaţie în anul 2009 a constituit 4400 lei. Adică, 6 persoane din sat, conform listei oferite de autorităţile raionului Orhei, au beneficiat de ajutor în valoare de 700-800 lei. Selectarea persoanelor care au primit acest ajutor, după cum ne-a explicat contabila şefă, s-a făcut la nivel de raion. Proiectul de aprovizionare cu apă, la rândul lui, a costat locuitorii satului 19 mii de lei. Proiectul bugetului pentru anul 2010 a fost aprobat în

două lecturi de către Consiliul Local. Astfel, venituile preconizate pentru anul curent se ridică la 2 milioane 400 mii de lei, ceea ce este de două ori mai mult decât anul trecut. Această creştere se datorează în mare parte majorării salariilor la profesori şi a unor taxe locale. Situaţia bugetului auster cu care se confruntă Primăria Step-Soci este caracteristică mai multor localităţi din raionul Orhei, dar şi din ţară, după cum a spus şefa Direcţiei Finanţe Orhei, Galina Colun. Ea spune că e greu să atragi mai mulţi agenţi economici în sat, mai ales dacă este vorba de Step-Soci, care se află la 5 km de centrul raional. Din această cauză, majoritatea populaţiei învaţă sau lucrează în oraşul Orhei: «Bugetul ţine de serviciile sociale prestate de instituţiile din sat, iar în StepSoci sunt puţine instituţii». Stella Jemna

“Votăm noi şi gata...” Lumea ştie mai bine de ce are nevoie şi de asta preşedintele trebuie ales de popor. Votăm omul şi gata, că până acum partidele astea n-au ales nimic. Oamenilor le este greu, n-au bani, n-au ajutoare, dar ei cu ce se ocupă?

Andrei Buler, director al Casei de Cultura:

«În Parlament ei se înţeleg foarte bine, dar nouă ne arată că nu se împacă»

Eu consider că poporul trebuie să aleagă preşedintele. Ei numai ne arată că nu se împacă, dar în realitate, în Parlament ei se înţeleg între dânşii de minune. De asta e bine ca poporul să aleagă pe cine vrea el, dar nu pe cine vor politicienii. Cristina Zavatin

Ce vor locuitorii din Step-Soci de la Europa? Gheorghe Camcean, invalid:

«Acum Europa îi ajută pe greci, poate ne va ajuta şi pe noi?»

Raisa Junganu, bibliotecară şi studentă la Universitatea din Tiraspol:

«Nici Dumnezeu n-o să apuce să vadă Moldova în UE» Dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană, adică în lumea bună, trebuie să devenim şi noi mai buni. Întâi de toate, guvernanţii ar trebuie să lichideze corupţia. Altminteri, vor trece foarte mulţi ani până vom ajunge în Europa... Mă tem să nu se întâmple ca în bancul în care Dumnezeu spune că nici el n-o să apuce să vadă Moldova în UE. Viitorul copiilor noştri este în Europa, acolo sunt salarii mari şi oamenii circulă liber. Iar conducerea, dacă se gândeşte cu adevarat la viitorul tinerei generaţii, ar trebui să facă ordine în ţară. Anatolie Chiperi, meşter:

«În UE salariile sunt mari şi oamenii trăiesc mai bine» Oamenii vor salarii mai mari, dar în ţară e dezordine. Poate peste vreo 5-6 ani vom ajunge şi noi în Europa. Eu am lucrat în Spania şi ştiu cum e acolo, în Uniunea Europeană salariile sunt mari şi oamenii trăiesc mai bine.

Schimbări dintr-o dată nu pot fi, poporul trebuie să înţeleagă asta. Să ajungem în Europa va fi greu, dar cred că ne vor ajuta. Vedeţi cum îi ajută pe greci, de ce să nu ne ajute şi pe noi? Eu sunt bătrân, dar copii noştri vor să lucreze şi să meargă în Europa. Eu am o fiică care locuieşte în România, ea deja este în Europa — de ce să nu fim şi noi?

Maria Cebanu, pensionară:

«Ce-i asta — Uniunea Europeană?» N-am auzit nimic de Uniunea Europeană. Ce-i asta, se mănâncă sau se bea? Ştiţi, este o vorbă: cine a fost până acum nu ne-a îmbrăcat, şi nici ăştia n-o să ne îmbrace, dar de stăpân poporul are nevoie. Ţara e ca o casă, dacă vrei să nu se risipească, cineva trebuie să o stăpânească. Cristina Zavatin


4

Patru guri şi-o pâine Ana-Maria are 8 ani şi este în clasa a doua. La cantina şcolii, ea bea doar un ceai cu o bucată de pâine. În timp ce colegii ei mănîncă macaroane cu sos din carne. Mama Anişoarei nu a avut bani pentru a plăti luna aceasta pentru mâncare. Familia Aramă are patru copii: Viorel, Aurel, Anişoara şi Dana care abia a împlinit un anişor. Maria, mama celor 4 copii are 38 de ani şi vorbeşte, cu lacrimi în ochi despre copiii ei. Psihologul pentru copii, Petru Jelescu, a caracterizat situaţia de la cantina şcolii drept o discriminare. «Copilul este lezat în drepturi, el trebuie să aibă acces în mod egal la educaţie. Obiectivul major al învăţământului nostru este educaţie pentru sănătate, însă aici drepturile copilului sunt încălcate», a mai spus psihologul. Fratele Anişoarei, Aurel are zece ani şi după ce vine acasă de la şcoală, merge să aducă vaca de pe toloacă. El a fost implicat într-un accident cu un tractor şi i-a fost tăiat piciorul.A stat în spital un an de zile. Acum este invalid de gradul doi. «Trăim din pensia de invaliditate de 240 de lei şi din

17 aprilie 2010

La „mâna” ajutorului social

Unul din şase locuitori ai comunei Step-Soci are nevoie de ajutor social. Datele statistice prezentate de către asistenta socială a comunei arată cifre îngrijorătoare înregistrate în rândul invalizilor.

Familia Aramă va beneficia de un ajutor social în valoare de 1072 de lei începând din această lună Foto: Natalia Dabija alocaţia Dănuţei, de 250 de lei. Am scris ca să primim ajutor material, dar abia acum i s-a aprobat. Cei de la Orhei mi-au spus, prima dată că pensia mamei, care locuieşte cu noi, acoperă cheltuielile pentru trei copii». Acum vor primi puţin peste 1000 de lei, ajutor material pentru cei patru copii, timp de şase luni. Soţul Mariei, Petru are 42 de ani şi lucrează temporar unde găseşte. Au fost împreună, la Moscova, patru ani de zile şi au agoni-

După şcoală Aurel are grijă de animale

Foto: Natalia Dabija

sit bani. Reveniţi acasă, soţii Ararmă au schimbat uşile şi ferestrele casei. Maria spune că asistentul social de la Orhei i-a reproşat că are bani şi chiar i-a vorbit brutal. «Am avut bani, dar acum n-o să scot uşile şi ferestrele să le mănânc», răspunde femeia. Au câteva găini şi o vacă, care îi scot de la nevoie uneori. Însă numai pentru pâine au nevoie zinic de 20 de lei. «Nu mai vorbesc de salam ori de dulciuri, pe care copiii le văd foarte rar pe masa noastră». Maria o ia în braţe pe mica Dănuţa şi lacrimile o năpădesc brusc. Anişoara se aşează în dreptul mamei sale, iar Aurel în cealată parte. O privesc pe mama lor şi se stăpânesc cu greu să nu plângă. Copiii o ajută mult: băieţii se ocupă de animale, iar Anişoara stă cu sora mai mică. Maria spală şi face mâncare, căci trebuie să-i pregătească în fiecare zi de şcoală pe cei trei copii. «Seara îi ajut la lecţii, căci materia este foarte grea. Facem referate împreună, desenăm».

Asistenta socială din sat, Lilia Jingan spune că nu poate face nimic, căci situaţia financiară a familiei este calculată automat, de programul din calculator. Venitul familiei este calculat, reieşind şi din pensia bunicii Anişoarei, căci ei locuiesc împreună. Specialistul din cadrul Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, Igor Morari ne-a spus că familiile sărace beneficiază de un ajutor social de stat, pentru a depăşi criza. «Faptul că au patru copii nu este un motiv ca statul să-i ajute», a mai zis acesta. Mama Anişoarei, cu zâmbetul pe buze, îşi laudă gradina de flori şi spune: «Ce poate fi mai frumos decât florile şi copii?» În Moldova, statisticile arată că familiile preferă să aibă câte un singur copil. Acesta beneficiază de educaţie şi de carne la cantina şcolii. Ce facem însă cu cei care trebuie să împartă o bucăţică de pâine cu alţi trei fraţi? Natalia Dabija

„Cel mai grav caz e al familiei Sculschii, în care patru copii sunt ţintuiţi la pat. Mama lor a decedat, iar tatăl are grjă de trei dintre ei. Un fecior s-a căsătorit şi acum are grijă de el soţia”, relatează tragedia familiei Iulia Coşneanu, primăriţa de Step-Soci. „În luna februarie, leam oferit ajutor social câte o mie lei pentru fiecare persoană invalidă din familia Sculschii”, spune asistenta socială a comunei, Lilia Jingan. Şi asta nu e tot ... Potrivit, legislaţiei, orice familie care are un venit lunar mai Lilia Jingan, susţine că mic de 530 de lei trebuie primăria nu poate face să primească ajutor finan- faţă numărului mare ciar. Lilia Jingan, susţine că de cereri, pentru că primăria nu poate face faţă „fondul de asistenţă pe numărului mare de cereri, pentru că „fondul de asis- an nu ţine de bugetul tenţă pe an nu ţine de bu- primăriei” getul primăriei, ci doar Adulţi ceea ce se dă de la stat şi nu Invalizi de gr.I – 9 persoane ajunge pentru Invalizi de gr.II – 78 persoane toţi”. Pentru Invalizi de gr.III – 38 persoane verificarea cererilor depuse Copii este instituită Severitate de gr.I – 3 persoane o Comisie loSeveritate de gr.II – 7 persoane cală de asistenţă socială Severitate de gr.III – 2 persoane şi care face, totodată, evaluarea la domiciliu. „Oame- familii întrunesc câte şase nii reacţionează diferit, dar copii. o asemenea acţiune este Conform estimărilor Minecesară”, susţine asisten- nisterul Muncii, Protecţiei ta socială.   Sociale şi Familiei, pînă la De la începutul anului sfîrşitul anului vor beneficia curent, Comisia locală de de ajutor social cca 40 mii asistenţă socială a apro- de familii din întreaga repubat decizia privind oferirea blică, in limita mijloacelor a 1700 lei lunar, timp de financiare prevăzute în bujumătate de an, la trei fa- get - 202 milioane de lei. milii din localitate. Aceste  Dina Ivanov

Copiii migraţiei În satul Step-Soci, numarul persoanelor plecate peste hotare a depăşit cifra de 900. Geografia migrării este aceeaşi: Rusia, Italia,Grecia, Franţa sau Cipru. Maria are 6 ani. Ultima dată, şi-a văzut mama plecată în Rusia acum 6 luni. O aşteaptă în fiecare zi, oricine ar întreba-o de mama ea spune ca va veni «azi» să o ia. Maria mai are o soră, care merge în fiecare zi la un liceu din Orhei, este în clasa a 6-a. Bunica fetei, Maria Ceban, care a ramas singură să le crească, se plânge că îi vine foarte greu. Şi-a rugat fiica Angela să se reîntoarcă, deoarece ultima dată când a vorbit cu ea, nu avea un serviciu. Maria este un copil trist, n-a zâmbit nici atunci când am

încercat să mai glumim cu ea şi nici cînd i-am oferit dulciuri. În ochii ei s-au aprins mici scântei, doar atunci când am întrebat-o de gradiniţă. Dar ne-a spus pe loc că n-are cine o duce la gradiniţă, deşi i-ar plăcea mult. Bunica, printre lacrimi, a zis ca într-adevăr, nu poate să o ducă, este bolnavă şi o dor picioarele: «Opt ani am lucrat infirmieră la policlinica din Orhei, pe jos din sat făceam câte 7 kilometri, posibil de asta acum aproape că nu mai pot merge». Stella Jemna

Marina, 6 ani, în aşteptarea mamei plecate la muncă la Moscova

Foto: Stella Jemna


5

17 aprilie 2010

La şcoală

Fără spetează la scaun şi fără carne la prânz continuare din pag. 1

Câte opt la un calculator

,,Zilnic pregătesc câte 100 de porţii. Luna aceasta mănâncă carne 46 de elevi. Restul, fără...”

În gimnaziul de la StepSoci sunt trei calculatoare. Două sunt de la şcoală, iar unul este nou, cumpărat de părinţi.

Elevii clasei a opta făceau informatica. În clasă sunt 20 de elevi, iar la două calculatoare stau câte opt elevi, fiindcă sunt împărţiţi în două grupe. Doi elevi stăteau afară: „Decât să stăm înghesuiţi mai, bine stăm la aer. Nu putem lucra cinci elevi la un calculator”. Tatiana Hodoroja, profesoară de informatică, spune că lucrează unul sau doi elevi la un calculator, restul se uită şi notează în caiete.

Tinerii profesori

Spetezele scaunelor din clasa a treia.

Foto: Lilia Zaharia

În acest gimnaziu activează nouă profesorori tineri. Ana Stamati, învăţătoare de clase primare, a absolvit Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei şi lucrează de trei ani în acest sat. Este de origine din satul Orheiul Vechi. Acum este studentă la Chişinău, la o facultate cu profil economic, la secţia cu frecvenţă redusă:,,Chiar

Lecţia de informatică în sala de calculatoare. dacă am decis să-mi schimb specialitatea, cred că voi rămâne totuşi să activez în calitate de profesoară, îmi place să fiu printre copii.” Salariul ei este de 1400 de lei. În aceşti trei ani, a primit şi cei 24 mii de lei, îndemnizaţie unică, oferiţi de stat pentru tinerii specialişti, care după

absolvire vin să activeze în mediul rural. ,,Acest salariu nu-mi ajunge, am noroc de părinţi că mă ajută”. Anul acesta a fost numită în funcţia de director-adjunct. Chiar dacă este foarte tânără, se descurcă. Mulţi profesori din acest gimnaziu cumulează ore şi în

Foto: Lilia Zaharia

alte şcoli. Chiar şi directoarea interimară, Viorica Bizu, este angajată la zi în Orhei, dar cumulează funcţia de directoare. În acest gimnaziu lucrează 17 profesori. Aici învaţă 96 de copii în clasele primare şi 97 în clasele gimnaziale. Lilia Zaharia

Остаться чтобы заложить первый святой камень 10 долгих лет строилась церковь Преподобной Параскевы в селе Степ-Сочь. Первый камень был заложен священником митрофором Николаем Бугунец. Семья священника живёт далеко от него, а сам он рассказывает, что не мог оставить начатое строительство церкви и уехать. Так сложилось, что и по сей день священник живёт в Степ-Сочь, работает в церкви и вспоминает о том, каких усилий и трудов ему стоило возведение церкви в Степ-Сочь.

Священник митрофор Николай Бугунец с митрой которую вручил митрополит Владимир Кишинёвский и Всея Молдовы, означающая повышение в церковной службе, 14.04.2010 Foto: Olesea Prochipiuc На протяжении 100 лет в селе церкви не было и люди ходили в церковь соседнего города Орхей. С 1999 года в село прихал священ-

ник Николай Бугунец. «Очень тяжело было, люди свыкались с тем, что в их селе нет священника», — вспоминает Николай Бугунец.

В тот же год и началась постройка этой церкви. «Благодаря Григорию Гулияну, начальнику Инспекции труда, которого теперь уже нет в живых и началось строительство», — говорит священник. «Ставили всё время палки в колёса, около девяти инстанций. Приходили, опечатывали и главная причина почему запрещали строительство – это отсутствие архитектурного плана», говорит священник. С помощью Григория Гулияна, начальника Инспекции труда, священника и строительных материалов, которые выделила примария от разрушенной старой школы и  построили церковь  Преподобной Параскевы. А уже в 2009 году церковь освятили. Был приглашён митрополит Владимир Кишинёвский и Всея Молдовы и собор священников. «Ещё предстоит не мало работы, забор надо построить, колокола установить», говорит священник.   Он рассказывает, что уже 10 год в селе СтепСочь «поел пасху». За это время наставления священника для некоторых стали ценными, хотя некоторые живут по своим собственным убеждениям.  Борется, митрофор Николай Бугунец, прежде всего с пьянством

и пытается наставлять к лучшему. Помимо стариков - основных прихожан церкви, священник рассказывает, что молодёжь приходит в основном на большие праздники. «Держут пост, приходят за советом, говорят со мной на тайном исповедовании», говорит священник. Крещение, венчание, похороны -- теперь уже всё проходит через церковь. «Раньше я делал проводы дома , потому что негде было, а после того как церковь осветили всё теперь здесь проходит », - говорит свящнник. Чтоб покрестить ребёнка, повенчаться или похоронить родственника всё стоит по 200 леев за ритуал. Цены в церкви устанавливаются Благочинией и Митрополией высшим органом. «Здесь в селе я, вместе с двадцатью консильерами - это обычные жители села, тоже советуемся и говорим своё слово», - рассказывает священник. Как и в любой другой церкви продаются здесь и свечи. Священник делает людям замечание, чтобы со свечками из дома не приходили, а чтоб покупали в церкви. «Свеча купленная в церкви – это жерва для Бога»,- считает священник. В каждом кватрале церковь села отчитывается в Митро-

Священник митрофор Николай Бугунец, в церкви Преподобной Параскевы, с. Степ-Сочь, 14.04.2010 Церковь открылась совсем недавно и ещё будет дополняться церковной утварью. Foto: Olesea Prochipiuc полии о своих приходах и расходах. Теперь, когда самое трудное осталось позади, сященник митрофор Николай Бугунец получил от митрополита Владимира Кишинёвского и Всея Молдовы – митру. Эта митра означает повыше-

ние в службе и даёт возможность читать молитвы очень важные, до Отче наш. Церковь в селе построена в форме Ноева ковчега и как в любой другой христианской церкви со входом на восток. Олеся Прокипюк


6

17 aprilie 2010

Criză demografică la Step-Soci Probleme demografice la Step-Soci. În ultima perioadă, numărul persoanelor decedate atinge cifra maximă de cea a persoanelor născute.

Fraţii Sculschii; Gheorghe (dreapta); Nicolae (stânga)

Foto: Lilia Zaharia

Patru fraţi în scaun cu rotile Unica fată, aceeaşi soartă

Copiii familiei Sculschi din satul Budăi ştiu foarte bine ce înseamnă să preţuieşti ceea ce ţi-a dat Dumnezeu. Din cei şase copii, patru suferă de distrofie musculară progresivă, o boală care i-a instalat în căruciorul cu rotile. Până la o vârstă, erau sănătoşi. Nici nu se gândeau că viaţa le va aduce un asemenea ghinion. Pentru ei, să mergi pe picioare este doar o amintire. Această boală le-a curmat speranţa de a-şi crea familii, de a avea copii, de a se bucura de viaţă.

Primul “cărucior” Alexandru, feciorul cel mai mare, de 43 de ani, a mers pe picioarele proprii până la 13 ani. Pe urmă a început calvarul, îl dureau picioarele, îi amorţeau braţele, nu putea să le ridice măcar. Această boală afectează întâi bazinul, apoi atinge muşchii umerilor. Deja din adolescenţă, Alexandru devine invalid. Dar, cu toate aceste necazuri, şi-a găsit jumătatea în sat şi are cu ea trei copii sănătoşi. El, însă, este acum în scaunul cu rotile.

Blestemul continuă Gheorghe, al doilea frate a lor, a avut aceeaşi soartă. De la 17 ani, unicul lui sprijin este un scaun vechi cu care poate merge doar prin casă (o cămeruţă mică şi scundă), prin curte este foarte dificil să iasă, deoarece căruciorul este neadaptat la condiţiile existente. ,,Rotilele din faţă sunt mici, dacă nimereşte o piatră între ele, se opreşte. De aceea nu ies în drum, stau numai prin ogradă”. Alexandru cunoaşte numai două anotimpuri: primăvara şi toamna. În această perioadă vremea este răcoroasă şi organismul lui rezistă. Iarna însă nu iese din casă. ,,La frig venele se îngustează, nu circulă sângele, de aceea stau

Tamara sculschii impleteste pentru femeile din sat.

Foto: Lilia Zaharia

în casă toată iarna”. Culoarea zăpezii este admirată de Alexandru doar pe geam. Vara, când este foarte cald, de asemenea le este dificil. Se descurcă cum poate, lunar primeşte pensie de invaliditate de gradul I. Este o pensie mizeră, de 585 de lei. “Banii aceştia îi păstrez pentru lumină şi pentru a plăti oamenii care vin şi lucrează cu ziua”. El locuieşte împreună cu sora Tatiana şi fratele său Nicolae, care au şi ei această maladie. Împreună adună lunar 1700 de lei. O mare parte din aceşti bani sunt adunaţi pentru prelucrarea pământului. “Anual cheltuim aproape 13 mii de lei numai pentru pământ: arăm, semănăm, plătim pentru ca să fie prăşit, pentru a strânge roada. O dată în an, primim ajutor pentru cărbune, anul acesta ni s-au dat 4000 de lei. Tot în pământ sunt băgaţi aceşti bani”. Dacă nu plouă, ei nu scot nimic de pe trei hectare de pământ. Banii sunt pierduţi. Se străduiesc să semene culturi care nu necesită prăşit, cum ar fi: grâu, orz, lucernă. Gheorghe trăieşte cu ziua de azi, nu-şi poate exprima speranţa zilei de mâine. “Viitorul este în mâinele Domnului, dacă va dori să mai trăiesc, e numai voia lui”. De 16 ani, Gheorghe este membru al comunităţii

baptiste.,,Ei ne ajută o dată pe lună cu produse alimentare: ulei, făină, orez. Când nu avem bani, dăm la lucrători şi alimente, că omul nu vine să lucreze degeaba”.

Al treilea frate Nicolae, al treilea frate, a avut norocul să meargă pe propriile picioare până la 25 de ani. Dar deja din adolescenţă a înţeles că suferinţa fraţilor săi este şi a lui. Aceleaşi dureri, acelaşi chin. Nu doreşte nimic de la viaţă, vrea doar un scaun cu rotile mai bun, ca să poată ieşi în drum. ,,Nu ne putem permite să le cumpărăm, ele sunt scumpe, nu avem banii necesari. Ne mai ajută fratele nostru din Rusia, dar cât poţi să ceri, are şi el familie”. S-au adresat cu o scrisoare de ajutor şi la fostul preşedinte,Vladimir Voronin, dar a venit răspuns că nu poate face nimic. ,,Atunci de la Primărie am fost ameninţat de fosta primară, Maria Galesco, că dacă facem gălăgie, ne taie ceea ce ne mai dau, pensia şi ajutorul material”. Nu s-au mai adresat nimănui, s-au descurajat şi s-au resemnat. Nu a consultat un medic demult. ,,Mi-a spus un doctor de la Orhei că boala nu se mai lecuişte şi de atunci nu am mai fost nicăieri. Câteodată vine asistenta medicală şi ne măsoară tensiunea. Vine numai dacă o chemi”.

Tatiana, unica lor soră, are 43 de ani. De 13 ani stă numai în pat. Este imobilizată şi nu merge nici măcar în cărucior. Poate mişca însă, degetele de la mâini, de aceea nu pierde timpul. Croţetează, atât pentru ea, cât şi pentru cei din sat, care o solicită. Afară nu iese, spre deosebire de fraţii săi. Are scaun cu rotile, dar nu poate sta mult în el. Şi ea face parte din comunitatea baptistă. La Paşte, cei de la biserică au ajutat-o să meargă la slujba de Înviere. Pentru ea a fost o mare împlinire. La 8 Martie, Tatiana a fost vizitată de primăriţă. Ea adus un mărţişor, îl ţine la loc de cinste. Ei stau în două camere a câte nouă metri patraţi fiecare. Pe un pat doarme Tatiana, pe unul Gheorge, iar pe al treilea doarme Nicolae. În curte este o casa mare. Acolo stau tata cu mama lor vitregă. Nu prea îi ajută, ei au treburile lor. „Mai mult ne ajută sora noastră vitregă în vârstă de 13 ani. Ea face ordine în cameră, spală haine, face focul.” Pentru că cele 3 cărucioare sunt inadaptate la nevoile lor, fraţii Sulschi sunt nevoiţi să plătească o persoană care are grijă în permanenţă să îi scoată afară şi să îi mişte prin curte. În rest, se descurcă singuri cum pot. Împart produsele alimentare pe zile, fac mâncare, şi organizează lucrările în grădină, impart puţinii bani în aşa fel ca să le ajungă. “Facem orice fel de mâncare, supă, salată, sarmale. La sarmale, noi pregătim împlutura, iar sora – le împleteşte. La sărbători, facem pârjoale, dacă avem din ce.” Cei trei fraţi par mai uniţi ca oricând. Împart aceeaşi bucăţică de pâine, aceleaşi gânduri, aceleaşi speranţe. Cuvântul sănătate pentru această familie este unul de valoare. Preţuiesc orice zi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru orice dimineaţă în care văd lumina soarelui. “Cred că aşa a fost să fie”, se consolează ei. Lilia Zaharia

În anul 2009 în comuna Step-Soci s-au născut 24 copii, iar de la începutul anului curent localitatea s-a completat cu încă 5 nou-născuţi. Cu toate acestea, populaţia comunei continuă să scadă. Motivele principale sunt creşterea exodului populaţiei şi a numărului decesurilor. “În comuna noastră indicele rezultat din raportarea numărului de decese, practic, e aproximativ la fel cu cel al naşterilor”, spune primara comunei Step-Soci, Iulia Coşneanu. Datele oficiale confirmă decesul a 27 persoane în anul 2009, iar de la începutul anului 2010 înregistrându-se 4 decese. Numărul populaţiei în comuna Step-Soci e în scădere şi din cauza exodului masiv al populaţiei. Din cca 500 familii este plecat cel puţin unul dintre părinţi, şase familii părăsind pentru totdeauna locul de baştină.

Foto: John McConnico

“Doar 20% din locuitorii din comună au un loc de muncă, lipsa acestora şi veniturile lunare scăzute i-au încurajat pe săteni să se îndrepte spre principalele ţări de destinaţie: Italia, Rusia, Spania, etc”, spune asistenta socială din comună, Lilia Jingan. Conform Biroului Naţional de Statistică, în ultimul deceniu, populaţia RM scade în medie cu 8000 de persoane anual, ceea ce constituie echivalentul a şase sate cu circa 1,3 mii de locuitori. Dina Ivanov

Medicina la sat Un singur medic de familie şi două asistente medicale asigură sănătatea publică în comuna Step-Soci. După reformarea sistemului medical din Moldova şi în comuna Step-Soci a fost deschis Oficiul Medicului de Familie. Deşi populaţia comunei depăşeşte 2000 de persoane, locuitorii comunei primesc asistenţă de la un singur medic de familie şi 2 asistente medicale. Deşi puţin, personalul medical este mulţumit de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. „Până acum am muncit în condiţii mai rele. Suntem mulţumiţi. E curat, s-a făcut şi reparaţie”, susţine asistenta medicală Nadejda Guţu. La Oficiul Medicului de Familie serviciile de consultanţă se pot obţine fără programare, iar oamenii sunt primiţi „indiferent câte persoane aşteaptă la uşă, deşi, locuitorii comunei solicită de cele mai multe programări pentru Orhei”, precizează Nadejda Guţu. Asistenta medicală mai adaugă că oficiul beneficiază de medicamente pentru a oferi primul ajutor medical, iar ambulanţa

persoane

Infectaţi cu HIV Tuberculoză Diabet zaharat Cancer

3 3 1 9

vine în 20 de minute, fiindcă comuna se află la o distanţă mică de Orhei. Băştinaşii din Step-Soci sunt însă de altă părere.”Nu au medicamente. Am fost să cer pentru fiul meu marganţovcă (permanganat de kaliu) şi nu au avut. Nu au bani pe ce cumpăra medicamente”, consideră Eugenia Popovschi. Dina Ivanov


17 aprilie 2010

Afacerile –

7

o fereastră a bunăstării Deşi resimt criza, majorările la serviciile comunale şi concurenţa din oraşul Orhei, cei circa 30 de agenţi economici din satul StepSoci încearcă să-şi menţină afacerile. Unii dintre ei, chiar să şi le dezvolte. Ferestrele – business luminos

Anatolie Chiperi Jr. în atelierul familiei În afacerea familiei Chiperi sunt implicaţi cei doi bărbaţi ai casei. Deşi anul 2009 le-a adus mai multe pierderi decât câştiguri, familia Chiperi, care are o firmă de fabricare şi montare a termopanelor, dar şi una de fabricare a uşilor şi ferestrelor, încearcă cu tot dinadinsul să se menţină pe piaţă.

Foto: Stella Jemna

«Aducem materia primă din Chişinău, după care le asamblăm aici şi le montăm», ne spune Anatolie Chiperi, tânărul de 19 ani care este antrenat în afacerile familie încă din adolescenţă. Nu a mers la universitate, căci are un loc de munca asigurat şi „asta este cel mai important”, dupa cum ne spune Anatolie.

Încă în anii 90, familia Chiperi a început afacerea cu fabricarea uşilor şi ferestrelor din lemn. Iar în 2003, când au simţit ca ar mai trebui investiți niște bani, părinţii au plecat la munci peste hotare. Timp de patru ani, au încercat să adune bani în Anglia. Au revenit în 2007 şi au deschis firma care produce acum termopane. Nu e uşor, o spun chiar sătenii. Atât tatăl, cât şi fiul, sunt cei care muncesc zi de zi la comenzile primite de la oamenii din Orhei şi din satele vecine. «Acum facem pe zi câte 6-7 ferestre, pe care tot noi le montăm. Anii trecuţi, businessul mergea mai bine, făceam câte 12-14 ferestre pe zi. Criza se simte şi aici, la Step-Soci, dar încercăm să supravieţuim». Tânărul spune că au mulţi concurenţi în Orhei, dar sunt unicii în Step-Soci şi cei care îi ştiu cum lucrează, vin doar la ei după ferestre. Primara localităţii spune că din 2007, de când a venit în funcţie, și până astăzi, numărul agenţilor economici s-a dublat. Principalele activităţi specifice bussinesului local sunt creşterea puilor, fabricarea uşilor şi ferestrelor din lemn sau comercializarea produselor.

Drumul spre „Grigoraş” Alimentara familiei Gaju

Foto: Stella Jemna

Când am intrat în Barul «Grigoraş», din sat nu era de-

cât vânzătoarea. Pe proprietară am gasit-o la «magazinul din deal», după cum ne-a explicat femeia de la tejghea. Galina Guja, şefa celor două localuri (un bar şi o alimentară) spune că vânzările au scăzut

numai l-au stricat, au făcut o porţiune mică, iar în rest este mai rău decât era. Maşinile cu ciment care mergeau la Rezina acum ne ocolesc». Galina ne spune că a încheiat chiar și un contract cu cei care s-au angajat să faca drumul, i-a hrănit pe lucrători, iar când a venit timpul să plătească, nimeni n-a transferat banii, aşa că a intrat în iarnă cu pierderi. „Satul este aproape de

Hotelul nefinalizat — afacerea familiei Caju dramatic începând cu octombrie 2009. Ea a mai adăugat că atunci când au început să facă drumul spre Rezina, a avut speranţa că vânzările vor creşte, dar n-a fost să fie. «Drumul

oraşul Orhei şi majoritatea cumpară produsele din oraş, aşa că este greu să faci faţă concurenţei”, ne-a spus patroana localurilor. În plus, s-au scumpit şi serviciile co-

munale. „S-a scumpit gazul, încălzirea şi lumina, asta ne omoara. Bine că în magazin am făcut o sobă şi nu mai plătesc gazul”. Soţul Galinei are şi el o afacere - creşte pui. Dar după cum ne spune ea, nici această afacere nu prea aduce profit: „Până acum mă mai sponsoriza soţul când aveam pierderi, dar de acum încolo, cred că va trebui eu să îl ajut”, spune ea zâmbind. Chiar şi în aceste condiţii,

Foto: Stella Jemna

proprietara are planuri mari: să finiseze un mini-hotel şi poate, dacă se va face drumul OrheiRezina, să câştige şi ceva în plus. Stella Jemna

Apă în casă - de la anul Reţeaua de apeduct din Orhei se va extinde în curând şi peste câteva sate din vecinătate, inclusiv la Step-Soci. Acest lucru a devenit posibil datorită finanţării de 6 milioane de euro din cadrul unui program al Băncii Europene pentru Dezvoltare (BERD) şi al Băncii Europene de Investiţii (BEI). Totuşi, finanţarea presupune doar dezvoltarea serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă, nu şi de canalizare. Din lipsă de bani, canalizarea va fi doar pentru Orhei, nu şi pentru satele din apropiere. Finanţare are şi unele condiţii, printre care se numără  majorarea în câteva etape a tarifului pentru apa potabilă, micşorarea numărului de neplătitori până la 20% etc. Banii obţinuţi din majorări vor fi folosiţi pentru acoperirea creditului. Locuitorii comunei Step-Soci sunt gata de ele. Anatolie Chiperi spune că problema trebuie rezolvată oricum: «Avem în

sat fântâni, dar apă nu este suficientă. Ar fi foarte bine să se tragă apeduct şi la noi – ar uşura viaţa multora». Sătenii sunt deja nerăbdători – Maria Alexandru spune că nu o mai interesează cât va fi tariful: «Cât o costa, numai să tragă în sfârşit apă. Am plătit deja banii şi suntem în aşteptare». Administraţia locală susţine că lucrările ar putea fi începute chiar de mâine, însă

e nevoie de o sincronizare cu celelate sate implicate. «Înainte de a primi finanţarea, toate satele trebuie să prezinte proiectele. Deocamdată, Selişte nu şi l-a prezentat, deci noi, celalţi, trebuie să-i aşteptăm», spune primara de Step-Soci, Iulia Coşneanu. Ion Stratulat, primarul de Orhei, e de părere că situaţia poate fi rezolvată: «Va fi nevoie de o cooperare între administraţiile publice ale localităţilor implicate. E ceva neobişnuit pentru noi, dar pentru a duce la bun sfârşit proiectul, va trebui să lucrăm împreună. Vom fixa o întâlnire comună chiar în această săptămână, pentru a ne coordona eforturile». De pe urma proiectului au de câştigat nu numai locuitorii, dar şi Regia «Apă-Canal». O parte din grant e destinată modernizării utilajului acesteia. Va fi înoit laboratorul,

va fi oferită tehnică de calcul modernă şi se vor angaja experţi care vor ajuta la implementarea proiectului. Pe de altă parte, nu toţi locuitorii cred că îşi pot permite să treacă la consumul de apă din apeduct. Pensionara Valentina Pusneac spune că se va folosi în continuare de fântâna de la câţiva zeci de metri de curtea ei: «Nu ştiu dacă o să putem ţine aşa cheltuieli. Acum, dacă dai 10 lei pentru 3 batoane şi primeşti unul rest, are să fie foarte greu să mai găsim bani şi pentru apă. Suntem 8 oameni la masă, iar copiii sunt încă tineri – or să aducă apă şi de la fântână». Alţii şi-au rezolvat problema singuri, punând o pompă în fântână. Maria Alexandru, din satul Budăi, este una dintre aceştia: «Noi n-am mai stat să aşteptăm şi ne-am apeduct până în casă. Dar ar

Foto: John McConnico

fi o acţiune pozitivă din partea administraţiei – e un bine pentru toţi sătenii». Proiectul susţinut de BERD şi BEI finanţează dezvoltarea reţelelor de alimentare cu apă potabilă în mai multe raioane din Republica Moldova: Floreşti, Soroca, Hânceşti, Ciadâr-Lunga, Orhei şi Leova. În total au fost alocate 30 de milioane de euro, două

treimi dintre ele fiind sub formă de grant (deci banii nu vor trebui întorşi). Ministrului Economiei şi Comerţului, Valeriu Lazăr, a declarat anterior că e vorba doar de un proiect pilot, iar dacă acesta va fi implementat cu succes, va da undă verde şi pentru finanţări în alte localităţi. Viorel Roman


8

17 aprilie 2010

Un mormânt de substanţe toxice Locuitorii din satul Step-Soci trebuie să se considere norocoşi – localitatea a fost una din cele trei din Moldova unde pericolul poluării cu substanţe chimice a fost înlăturat. La 500 de metri de sat, pe locul unde în perioada sovietică se afla un depozit de substanţe chimice acum poate fi văzut un morman acoperit cu iarbă, pe alocuri izolat de un gard de sârmă. Acesta este sarcofagul, construit în cadrul unui proiect în domeniul managementului POPs (poluanţi organici persistenţi). Locuitorii refuză să vorbească Oamenii din sat sunt foarte neîncrezători în ceea ce priveşte „locul cu pricina”, cum îl mai numesc unii din ei. O locuitoare din satul Step-Soci, care nu a dorit să-şi spună numele, mi-a povestit că după destrămarea Uniunii Sovietice, depozitul a fost distrus, iar oamenii din sat au furat toate materialele de construcţie şi au ridicat acareturi pentru animalele şi păsările din gospodărie. „Se auzea prin sat că unuia i-au pierit porcii, altuia – păsările. Şi nimeni nu vroia să recunoască că aceasta s-a întâmplat din cauză că poiata era construită din materiale de construcţie furate de la depozitul de pesticide”. Unii locuitori spun că nu ştiu ce s-a întâmplat cu pesticidele sau cu depozitul. Eugenia Popovschi, locuitoare a satului Step Soci , nu ştie „unde au dispărut chimicalele. Cotileţii si alte materiale de construcţie leau luat pe acasă oamenii, nu primăria. Dar cui trebuie otravă la casă, doar erau îmbibaţi?!” Victor Goncear, locuitor al aceluiaşi sat, evită să vorbească la acest subiect. Ne-a spus doar că „ ceva nu este curat acolo”. Mai spune el că pe timpurile când era depozitul de substanţe chimice „inspirai aer dimineaţa şi simţeai un gust dulce în gură, asta era de la pesticide.” Acum acest miros a dispărut spun mulţi oameni din Step Soci. Primăriţa localităţii, Iulia Coşneanu, spune că în special se simţea

acest miros când era vântul mai puternic. „ Au existat doleanţe din partea locuitorilor satului, care aveau cote de pământ în preajma acelui loc, ca să le schimbăm cotele în altă parte, mai departe de acel loc”. O parte din locuitori crede că s-au spălat mulţi bani. Mai spun ei că locul este periculos, deşi nu se mai simte mirosul de altă dată. „ Dacă nu ar exista pericol de ce nu avem voie să ne apropiem de acel loc? Câte o dată am impresia că acolo este o bombă, gata să explodeze “, îmi spune Dina Stratulat, care a zis că nimeni nu i-a informat despre ce se află acolo, cât de sigur este locul, cât de protejaţi sunt oamenii. „ La noi prin sat circulă un zvon precum că acela este un mormânt pentru pesticide. Sper să fie înmormântate de-a binelea. Că privim la televizor ce grozăvii se produc din cauza acestor pesticide, am auzit că mulţi oameni sunt bolnavi, şi chiar că mulţi au murit de cancer. La noi în sat nu am auzit despre aşa ceva”. Mulţi oameni din sat însă nici nu ştiu despre ce este vorba şi nu au auzit de existenţa acelui depozit de pesticide. Mulţi strâng din umeri atunci când sunt întrebaţi dacă ştiu ce este un sarcofag sau dacă mai există vreun pericol de poluare.

Hepatite cronice şi ciroze hepatice O parte din pesticidele folosite în trecut în agricultură se referă la categoria aşa-numiţilor Poluanţi Organici Persistenti (POPs). Aceste substanţe se transportă

cu apa şi aerul la distanţe mari, se acumulează treptat în organismele vii, iar efectele lor toxice se manifestă cu timpul. Ele acţionează asupra sistemului imunitar şi sunt cancerigene. Şi lucrul cel mai grav este că sunt rezistente în timp. Victor Olişevschi, fost agronom-sef, spune că „pământurile noastre sunt contaminate pentru încă cel puţin 100 de ani. Sunt terenuri agricole, unde din cauza poluării plantele nu cresc mai mari de câţiva centimetri.” Tot el povesteşte că acestea erau directivele – să obţină cât mai multă roadă din contul introducerii unor cantităţi enorme de substanţe organice în sol.

Locuitorii satului Step-Soci trebuie să se considere fericiţi şi norocoşi. Acolo nu mai există contaminare cu substanţe organice.

Când au finisat sarcofagul ecologişti au instalat un gard şi indicatoare de avertizare dă controlată, acoperită cu plastic şi pământ, ascunsă sub un strat de iarbă”.

Cât ne costă remedierea definitivă

Valentin Pleşca

Chimizarea excesivă a dus la sporirea în mediul rural a îmbolnăvirilor de hepatite cronice şi ciroze hepatice. La sfârşitul anilor ’80 tot mai multe mame erau internate în spitale, malformaţiile la copii se depistau mai ales în mediul rural. După efectuarea reformei agrare, majoritatea depozitelelor de chimicale au rămas fără stăpân. Mai târziu ele au fost devastate şi distruse. Ca rezultat, în 2003 pe teritoriul ţării erau dispersate peste 3000 tone de pesticide inutilizabile şi interzise, printre care şi cele din categoria poluanţilor organici persistenţi. Acele depozite erau adevărate focare de poluare. Cornel Busuioc, Consultant proiect POPs spune ca „pe harta Moldovei am avut 350 de depozite cu stocuri de pesticide. Guvernul a luat o decizie ca aceste stocuri să fie concentra-

Când au ajuns pe locul unde cândva era un depozit de substante chimice, ecologiştii au găsit doar nişte ramaşite din temelia acestuia te în mai puţine depozite. Fiecare raion din Moldova a identificat un depozit în stare acceptabilă, care corespundea unor criterii preselectate”. În anul 2007 în cadrul Proiectului “Managementul şi distrugerea stocurilor de poluanţi organici persistenţi”, implementat de Ministerul Ecologiei, şi finanţat de Banca Mondială, au început lucrările de eliminare a deşeurilor periculoase. Valentin Pleşca, manager proiect POPs spune că “pesticidele, de pe o treime din teritoriul Moldovei, au fost transportate în Franţa şi distruse prin incinerare la fabricile companiei Tredi”.

Fără pericol timp de 30 de ani

La nici un an îngrădirea este deteriorată, iar semnele de avertizare lipsesc

În cadrul proiectului au fost identificate cele mai bune tehnici disponibile pentru remedierea zonelor poluate cu pesticide. Valentin Pleşca adaugă că au fost selectate trei loca-

lităţi din RM, unde s-au construit sarcofage, pentru a înlătura pericolul de poluare. „Locuitorii satului Step-Soci, ca de altfel şi locuitorii celorlalte două sate din Bujor, Hânceşti şi Congaz, Găgăuzia, trebuie să se considere fericiţi şi norocoşi. Acolo nu mai există contaminare cu substanţe organice. ” Valentin Pleşca mai spune că prin această metodă este eliminat pericolul cauzat de aceste teritorii contaminate. Cornel Busuioc, consultant proiect POPs spune că specialiştii în domeniu recomandă anume izolarea în sarcofag, deoarece este una din cele mai ieftine şi mai accesibile metode de stopare a impactului acestor deşeuri asupra mediului înconjurător. „ Sarcofagul este construit din materiale trainice si ieftine. Pe un teren delimitat de bariere de protecţie, solul se compactează, se izolează cu ecran de argilă şi polietilenă de înaltă presiune. Se construieşte o grăma-

Pentru construcţia sarcofagului din Step Soci s-au cheltuit 77 000 de lei. A fost remediat un volum de 440 m3 de material contaminat. Dacă e să facem o comparaţie cu celelalte 2 localităţi unde s-au construit sarcofage, atunci, în Step- Soci s-au cheltuit cei mai puţini bani. La Congaz s-au cheltuit 430 000 lei şi s-a remediat 4940 m3, iar la Bujor s-au cheltuit 210000 lei şi s-au remediat 1545 m3 de material contaminat.“ Depozitul din Step- Soci a fost cel mai puţin periculos. Remedierea a 1m3 de material contaminat la Step- Soci a costat 175 de lei. Valentin Pleşca a mai spus că “există şi metode de remediere mai avansate, ca de exemplu, incinerarea. Dar acestea sunt foarte scumpe şi nici chiar ţări foarte dezvoltate nu şi le permit. De exemplu, pentru remedierea prin incinerare în cazul depozitului de la Step- Soci am fi avut nevoie de 1 mln 320 000 EURO. Poate peste 25 de ani o sa avem alte posibilităţi de remediere, iar până atunci, locuitorii din Step-Soci se pot considera în siguranţă.” Mai mult de 1500 de localităţi din Moldova sunt poluate ca rezultat al depozitării inadecvate a substanţelor chimice utilizate in agricultura. Distrugerea şi vandalizarea depozitelor, expunerea substanţelor chimice la ploaie şi vânt, au cauzat pătrunderea lor in sol şi în apele freatice. În prezent apa potabilă de calitate este o mare raritate în Moldova, iar solurile vor mai păstra impactul pesticidelor încă multe zeci de ani. Drept consolare ar trebui să acceptăm că, Moldova este una din cele mai avansate ţări din regiune în ceea ce priveşte decontaminarea zonelor poluate cu pesticide. Violeta Terguţă


Ultimul şi singurul veteran

9

17 aprilie 2010

Ion Marfescu, de 86 de ani, este singurul veteran de război din comuna Step-Soci, care mai este în viaţă. De mai bine de zece ani, bătrânul trăieşte singur. A avut patru soţii, însă toate au murit, a fost nevoit să se descurce singur şi să crească cei patru copii. Mai este ajutat de feciorul şi fiica sa, care locuiesc în apropiere. „Niusea, are grijă de mine, îmi face mâncare, iar Vasile vine în fiecare dimineaţă, îmi aduce două căldări de apă şi dă de mâncare la păsări”. Are câteva găini, dar din cauza vederii slabe nu le poate îngriji singur.

A luptat tocmai în China „Erau mulţi veterani în sat, dar acum am rămas singur, am zece medalii. Când mergeam la sărbătoarea de 9 mai, erau veterani cu 2-3 medalii, dar eu aveam pieptul plin de medalii şi mă mândream”, spune Ion Marfescu. Acum nu mai merge la evenimente, nu vede bine, se

mişcă cu dificultate şi trebuie să fie mereu însoţit. În timpul războiului, a fost în China, unde transporta armamentul de care aveau nevoie soldaţii. Le ducea pe întuneric pentru a nu fi observat de duşman, a avut noroc că nu a fost luat prizonier. Bătrânul spune că „astăzi, tinerii trăiesc în pace, ei nu înţeleg că noi am luptat pentru liniştea lor”. Vecinul Vasile Cerap povesteşte că „bătrânul singur făcea toate treburile, a crescut singur copiii, făcea de mâncare şi cocea pâine.”

Pensia este prea mică După aproape trei ani petrecuţi pe câmpul de luptă, primeşte o pensie de 770 lei, dar mai are şi compensaţii 400 lei. „Pensia ar trebui să fie mai mare”, spune Ion. „Am lucrat 47 de ani la tractoare, unde eram mereu în colb, nu dormeam nopţile, în armată am fost trei ani, uite aşa am lucrat timp de 50 ani şi ce folos că

primesc bani, dacă nu pot să-mi cumpăr nimic”.

„De ce să trăiesc degeaba?” Din septembrie i s-a înrăutăţit vederea, vede totul în ceaţă. „Toată ziua stau, dar ca să treacă timpul mai uşor îl rog pe Vasea, feciorul vitreg, să-mi aducă o căldare de ciocălăi să am toată ziua ce face”. Nu are televizor, ascultă doar radioul la care aude ce se întâmplă în ţară şi ascultă diferite „cântări populare şi din cele bătrâneşti”. „Uneori aşi fi bucuros şi mâine să mor, de ce să mai trăiesc degeaba”, oftează bătrânul. Feciorului mai mare, Alexandru, locuieşte de aproape paisprezece ani în Krasnodar şi de doi ani nu a mai trecut pe la el şi alţi doi copii sunt plecaţi. Copiii îi trec pragul foarte rar. „Am foarte mulţi nepoţi şi strănepoţi, pe unii nici nu-i cunosc”. Diana Şontea

Monument în cinstea soldaţilor căzuţi în al Doilea Război Mondial

Aproape de centenar Marina Gospodarenco este cea mai în vârstă locuitoare din Step-Soci, ea are 92 de ani. A crescut cinci feciori, a construit o casă şi a muncit toată viaţa pe deal. Acesta este şi secretul longevităţii bătrânei, care în toţi anii aceştia a stat o singură  dată în spital. 

Foto: John McConnico

Mătuşa Marina s-a născut în satul Cucuruzeni, Orhei, atunci când se încheia primul război mondial. La 18 ani, şi-a găsit jumătatea şi s-a măritat. «De mică, am

fost obişnuită cu munca. Toate dealurile de aici au fost lucrate de mine. Când aveam zece ani, lucram cot la cot cu mama şi cu fraţii mai mari. Ei coseau pe deal,

eu strângeam şi încărcam iarba în căruţă». Mai greu i-a fost femeii când pe tânărul soţ l-au luat la armată. Era însărcinată cu cel de-al doilea copil. Spune că aveau pământ foarte mult, pe care cultivau porumb, grâu, fasole, cartofi, tutun şi sfeclă. Aşa au supravieţuit şi au crescut copiii. Au construit casa în doi, cu materiale strânse cu foarte multă grijă... «Era un grajd de cai lângă noi care se năruise şi noi veneam cu roaba şi căram lutul de acolo», îşi aminteşte Marina Gospodarenco, cu lacrimi în ochi. În timpul războiului, a fost evacuată din sat. Când s-a întors, casa era răvăşită. Au început să construiască din nou. Chiar dacă au trecut mai mult de 30 de ani de când a trecut în nefiinţă soţul, bătrâna are emoţii atunci când vorbeşte despre el: «Tutunul l-a omorât. Fuma tare mult şi s-a îmbolnăvit la plămâni». Au şi lucrat mult -- aveau 10 hectare de vie, iar soţul mai lucra şi ca ciubotar. Marina spune că a plâns foarte mult când a murit soţul. «M-a lepădat singură, cu copiii, străină în sat». Feciorii Marinei erau pe atunci toţi flăcăi. Când i-a venit timpul celui mai mare, Leonid, de a se căsători, mama i-a spus că nu-i face nuntă, dar îl ajută să construiască o casă. «Am mers la Orhei şi am obţinut un loc de casă. Am găsit piatră,

Maria Gospodarenco de 92 ani este cel mai bătrân om din Step-Soci

Foto: John McConnico

lemn pentru uşi şi ferestre. Am făcut o clacă, cu 20 de oameni şi am început să ridicăm casa. I-am făcut şi o «başcă» ca să stea până se termină construcţia». «Acum au casă frumoasă, cu 2 etaje şi tot în construcţia aceea de alături stau», spune cu nedumerire bătrâna. Cel mai mult îi pare rău că nu poate merge acum singură. O doare un picior şi, din cauza asta, nici de Paştele Blajinilor nu a fost la mormântul soţului. Ar vrea să meargă şi pe la feciori prin ospeţie, dar se

Natalia Dabija

mulţumeşte cu faptul că au venit toţi să o vadă de sărbători. Unul din feciori, Serghei, locuieşte chiar în curtea mamei sale. Bătrâna povesteşte de el cu multă mulţumire şi chiar mândrie. «Lucrează şi zi şi noapte, cu tractorul pe deal. Face banul cinstit, nu fură». Spune că nepoţica, care îi poartă numele, are grijă de ea şi îi alină bătrâneţea. Deşi a muncit pe câmpuri toată viaţa, Marina Gospodarenco spune este sănătoasă tun. «Am stat doar o singură dată în spi-

tal, la oraş. Am fost oloagă de picioare, dar m-am lecuit, Slavă Domnului». O nemulţumeşte faptul că vederea e tot mai slabă. Dar după cum spune bătrâna, nici asistenul medical, nici cel social nu o vizitează. Nu ştie nici ce pensie are. «Întrebaţi-o pe nora mea, cred că vreo sută de lei sau mai puţin. Dar cum îi primesc aşa îi dau, că trebuie la cheltuieli în casă.» Acum, zice are nevoie doar de o cană de ceai şi multă căldură.


10

17 aprilie 2010

Cea mai frumoasă casă din sat De departe, casa care atrage cele mai multe priviri din partea locuitorilor, dar şi a vizitatorilor satului, este casa familiei Botnaru de pe strada Tineretului. Urmaşul primului locuitor al satului Casa are două etaje, însă ceea ce o deosebeşte de altele asemenea sunt acareturile:

saună, garaj, beci, construcţie specială pentru frigărui, o terasă pentru odihnă, un mic havuz cu o statuie şi un iaz plin cu peşti. L-am găsit pe Andrei Botnaru în grădină. Pe partea dreaptă este casa, iar în stânga este terasa, “cuptorul” pentru frigărui şi iazul, unite de alei cu lalele. Andrei Botnaru, chiar în acel moment, pescuia. Andrei Botnaru este acum la pensie, dar a fost locotenent-colonel în Chişinău.

Soţia sa lucrează contabil[şef[ la o firmă privată. Au doi copii: o fată şi un băiat. Fata este studentă la Iaşi, iar băiatul student la Universitatea Tehnică din Chişinău. «Am muncit mult pentru această casă, acum vin aici vara şi mă odihnesc», spune Andrei. Îşi iubeşte satul şi se mândreşte că este urmaşul primului locuitor al satului Step-Soci, Nicolae Botnari, ucrainean din Hotin. Nicolae

Botnari este străbunelul lui Andrei Botnaru.

Diplomă oferită de mitropolit Construcţia casei a început încă din 1992. La parter sunt două camere şi bucătăria. Spre etajul doi urcă scări din lemn cu o balustradă elegantă. Pe perete de lângă scări sunt două icoane şi o diplomă oferită

de mitropolitul Vladimir în semn de recunoştinţă pentru activitatea sârguincioasă spre binele Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova. Urcând scările, găsim trei camere şi două balcoane spaţioase, dintre care unul are ieşire în faţa casei, iar celălalt — spre terasă şi lac. În hol stă icoana sfintei Parascovia, pictată de o artistă renumită,

după cum spune Botnaru. Afară, casa este păzită de un câine de rasă. În iaz sunt mai multe specii de peşte. «Am aici diferite specii de crapi şi caraşi», spune Andrei Botnaru. Nu demult, a cumpărat puiet de peşte din Orhei, pentru a complete fauna lacului. Victoria Vlas

Scena mică pentru mari vedete La prima vedere e o clădire neatractivă. Înăuntru, frigul şi liniştea cuprind scena mică, încât nu îţi vine a crede că în fiecare an aici au loc de serate, festivităţi şi concerte. Chiar şi unele „vedete de la Chişinău” au cântat la clubul din Step-Soci.

Pe această scenă au cântat aşa artişti renumiţi ca Anatol Dumitraş şi Carolina Prepeliţă. Păcat că fotografia nu redă frigul din încăpere. Foto: Dorina Gherganov Într-o sală „recent reparată”, dar friguroasă ca un beci, în fiecare sâmbătă, tinerii dansează pe ritmuri de muzică rusească şi străină, muzică în vogă. Tot aici, însă, se mai fac festivităţi culturale: „Carnavalul satului”, Revelionul, şezătoarea de Sfântul Andrei şi diverse

concerte. Directorul clubului este Andrei Buler, un tânar de 22 de ani. Cu greu am intuit că acea clădire cu un aspect nu prea festiv este instituţia culturală din sat, dar şi clubul. Nu este nici măcar o inscripţie pe această construcţie. Andrei însă povesteşte cu

mândrie că de când el este director a reuşit să repare sala de festivităţi, a cumpărat aparataj nou, pe care îl ţine încuiat într-o încăpere şi îl dă „băieţilor” doar când e discotecă. Intrarea la discotecă costă 5 lei, dar, spune el, le mai face tinerilor şi reduceri. Muzica e selectată după gustul şi interesul tinerilor. „Normal că nu se pune muzică populară. Tinerii vor să danseze pe ritmuri la modă acum, cântece străine, ruseşti, muzică românească modernă”, spune Andrei. Discoteca se face în fiecare săptămână, însă iarna, când frigul îţi taie orice poftă de dans, au mai stat pe-acasă vreo câteva săptămâni. De obicei, tinerii trec mai întâi pe la barul din sat pentru a se „încălzi” şi după asta vin la club. Andrei Buler este şi organizatorul programelor festive de sărbatori. De Anul Nou clubul găzduieşte Carnavalul Satului. „Se face Carnavalul şcolii mai întâi, pentru elevi. Iar tineretul vine la cel al satului. Avem concursuri, scenete comice şi la sfârşit - discotecă”, spune el. Pe lângă cei dornici de distracţie şi socializare, la club mai vin şi promotorii de tradiţie populară. De Sfântul Andrei, sătenii se adună la şezătoare. Unii vin în haine tradiţionale, cântă

melodii populare. Femeile mai în vârstă le învaţă pe cele tinere să-şi ghicească ursitul. De hramul satului, se organizează concerte. Directorul clubului invită atunci chiar şi vedete naţionale. „Pe scena asta a cântat Carolina Prepeliţă, Anatol Dumitraş şi alţii”, spune el, despre scena În discotecă este un bar improvizat Foto: Dorina Gherganov care pare mică, rece şi necomfortabilă. cântat niciodată pe scena ră nu promite nimic nou la Deşi Step-Soci este satul clubului din sat. acest capitol tinerilor din de baştină al unei mari veÎn clubul din sat nu s-a sat. dete, muzicianul Liviu Ştirbu, făcut reparaţie capitală de Dorina Gherganov acesta, deocamdattă, nu a 30 de ani. Sărăcia bugeta-


11

17 aprilie 2010

Lidia Gospodărescu: “Măi Mişa, tu, măi Mişa” Sătenii din Step-Soci se mândresc că aici s-au născut oameni cunoscuţi în toată ţara. Aici este baştina lui Liviu şi Anatol Ştirbu. Însă satul este bogat şi în talente locale, care păstrează tradiţiile şi creaţiile satului şi le transmit din generaţie în generaţie. Mătuşa Lidia Gospodărescu este nelipsită de la sărbătorile din sat şi din Orhei. Am găsit-o în sărăieşul de vară, plină de funingine, căci doar terminase de lipit cu lut cuptorul, sau cum spune ea, lejanca. A acceptat foarte repede un dialog cu jurnaliştii, spunându-i ginerelui că „iaca o jurnalistă a venit să-i povestesc viaţa mea”. Este membră a ansamblului „Vozrojdenie”,  care până nu demult mergea cu spectacole prin ţară. Şi la Sărbătoarea Vinului din Orhei au cântat   cântecul „Bun îi vinul şi-i gustos, când îl bei c-un om frumos”. Îşi aminteşte că de la bunica a luat dragostea pentru cântec şi poezie. „Mâca m-a învăţat de la trei ani primele poezii. Nu puteam zice litera „r” şi spuneam: “Nu mai (r )upeţi foi (flori) copii/Că şi foile (florile) sunt vii”. La şcoală învăţa mai mult de frică să n-o trimită tatăl la stână. „Cel mai îngrozitor lucru era să dau oile la strungă. Ciobanul era murdar şi slinos! Tare n-am vrut să ajung la stână.” Dar învăţătorul Ivan Ilici a încurajat-o să înveţe carte. „Am avut un învăţător foarte bun. El ne-a învăţat folclorul

şi dragostea pentru frumos”, spune mătuşa. Atunci a început să facă primele poezii. „Compuneam poezii despre colegii mei. Aveam un coleg tare mâncăcios”. De-ar fi tabla cât mai mare/ Să fie de-ascunzătoare / Pe Andruşa să-l ascundă / Că nu ştie să răspundă / Stau şiascultă atenţi în clasă / Lui Andruşa nici nu-i pasă / Gându-i zboară înainte / La hârgăul cu plăcinte. S-a căsătorit la 17 ani, a născut trei băieţi şi o fată, dar pasiunea pentru tradiţia populară a păstrat-o şi o transmite şi nepoţilor. Este nelipsită la şezătorile de sfântul Andrei, unde le învaţă pe fete să ghicească. Le spune că în noaptea lui Andrei, uşile caselor trebuie unse cu usturoi, ca să fugă relele. Apoi fetele aruncă papucii peste casă şi dacă aceştia cad cu faţa spre poartă, înseamnă că e spre ducă, spre măritiş adică. Un alt ritual de sfântul Andrei este coacerea „balabuştelor” din făină, sare şi apă adusă cu gura de la fântână. Apoi „balabuştele” se dau la câine. Pe a cui o mănâncă prima, acea fată se va mărita în timpul apropiat”, spune mătuşa Lidia. Îi pare rău, însă, că folclorul de la sat se pierde. „Îmi pare rău că la radio nu mai aud cântecul despre Gheorghe, că tare-i frumos”, zice mătuşa Lidia, începând să cânte: „Te-auzeam Gheorghe deacasă / Cum băteai cu pumnu-n

Lidia Gospodarenco vorbeşte mai tot timpul în versuri şi este solicitată la toate sărbătorile din sat Foto: Dorina Gherganov

masă / Cum băteai cu pumnu-n masă / Şi strigai că nu-s frumoasă / De frumoasă m-ai văzut / De harnică m-ai ştiut / Ai ştiut că nu-s de tine / Ce-ai cătat seara la mine? / Ai ştiut că nu-s a ta / Ce-ai cătat la poarta mea / Ai ştiut că nu am zestre /Ce-ai cătat pe la ferestre? / Gheorghe când te-ai însura / Să mă chemi la nunta ta / Să-mi dai vin din poamă neagră / Că ţi-am fost odată dragă.” A lucrat 30 de ani în colhoz, era conducătoare de “zvenou”. Şi dacă cineva o supăra, îşi alunga necazul compunând versuri sau cântând. Dar serile se adunau la club şi făceau repetiţii sub îndrumarea lui Valentin şi Lidia Ştirbu. Alcătuiau scenete, repartizau rolurile şi la sărbători ieşeau cu ele în faţa spectatorilor. Îşi aminteşte că odată, brigadierul de la brigada de tractoare a venit şi a luat-o chiar de pe câmp să facă niste melodii pentru „Sărbătoarea Primului Snop”. A făcut atunci un pamflet, pe melodiii cunoscută déjà, în care s-au regăsit cam toţi lucrătorii. Măi Mişa, tu, măi Mişa / Cum tu-ngrijeşti motorul / Cadesea eu te văd, c-adesea eu te văd / În mână cu ulciorul / Măi Colea, tu, măi Colea / Cum tu conduci tractorul / Căci când o iei la drum, căci când o iei la drum /Pe loc se rupe frâna. Măi bădiţă Petre măi / Dă mâncare la viţei / Că luna asta n-ai “prives”/ Şi cu ce tu te-ai ales / Fetele s-au măritat / Şi pe tine te-au lăsat / Că erai tare bun băiat/ Dar jinica te-o stricat.   Întrebată ce crede despre tinerii de azi, zice că sunt fără viitor. „N-am trăit uşor, dar am avut o copilărie tare frumoasă. Ne-am obişnuit cu munca de mici, dar am deprins preţul lucrului. Dacă ne lua tata o pereche de ciubote le îngrijeam cu sfinţenie, căci trebuia să le port câţiva ani. Şi eram mai sănătoşi. Dar acum copiii nu preţuiesc ce au şi nu păstrează datina din străbuni. Au înlocuit totul cu computere, dar ce pot să le dea ele?” a dat din umeri mătuşa. Dorina Gherganov

Елена Крецу сотрудница примарии села Степ-Сочь 14.04.2010 Рассказывает, что всегда с удовольствием выступает и ни один праздник в селе не проходит без участия вокального ансамбля “PLAI” Foto: Olesea Prochipiuc

От Династии Штирбу - «Plai» Досуг для души в жизни жительниц села Степ-Сочь – это Вокальный Ансамбль «Plai». Каждый день 13 женщин ансамбля занимаются своей обычной  работой, а как только приближается праздник женщины воодущевлённо выходят на сцену, исполняя песни, очень разные, подходящие по тематике праздника. Нынешние солистки говорят, что Ансамбль берёт своё начало ещё от Династии Штирбу и на протяжении многих лет обновлялся новыми лицами и талантами. «Теперь вот и до нас очередь дошла», рассказывает Елена Гужа, работник примарии села. В ансамбле поют несколько женщин работающих в примарии, в том числе Примар села Юлия Кошнеану и другие односельчанки обладающие красивыми голосами. Елена Крецу, одна из сотрудниц примарии, целый день работая в примарии занимается бумагами, отчётами, а придя на репетицию в ансамбль 2 раза в неделю, становится уже другим человеком. Она говорит, что поёт потому что нравится. Выступают женщины каждый год, на все самые важные праздники в году: перед памятником победы на 9 мая, на день Святого Андрея,  на 8 марта и многие другие праздники. «Каждый раз исполняем песни, подходящие по тематике праздника. Если это 8 марта, то обязательно споём что-нибудь о матери, о женщине», - говорит Елена Гужа, сотрудник примарии. Дирижёр ансамбля «Plai» -- Василий Верега. Вся

Парк – деревья, петушок и курочки Старый центральный парк села СтепСочь, кроме оставшегося постамента от памяника В. И. Ленину, - это ещё и гуща  деревьев, кустарников, несколько кур и яркий, голосистый  петух. Случайно оказавшиеся в парке петушок и курочки клевали свеже-выросшую весеннюю траву. А  памятник советскому вождю, по словам примаря Юлии Кошнеану,  давно снесли. Почему и кто? Госпожа примар говорит, что теперь уже никто не помнит. «Сейчас вот ждём когда начнут ремонтировать

дороги и здесь рядом с парком появятся большие машины. Попробуем снести и этот оставшийся постамент. Он очень

тяжёлый и поэтому здесь до сих пор так и стоит как развалина, в центре парка», - сказала примар села, Юлия Кошнеану. Здесь же, неподалёку, единственная школа в селе, дом культуры, примария. Пока ещё парк не стал местом отдыха для людей. Скамеек в нём нет, кроме тех что примыкают к школе. Как говорит Юлия Кошнеану, примария имеет в планах установить несколько скамеек в парке, для того

чтобы в особенности молодёжи, было где отдохнуть и пообщаться друг с другом. Совсем недавно на пустующей территории села были посажены новые саженцы деревьев. Это будет ещё один, но уже новый парк, там же в самом центре села. Олеся Прокипюк

Елена Гужа, сотрудница примарии сю Степ-Сочь 14.04.2010 “Я люблю выступать на публике, ещё со школы нравилось выступать и во продолжаю по сей день петь для односельчан”, - говорит Елена Гужа. Foto: Olesea Prochipiuc творческая и организаторская работа на его плечах. Он подбирает репертуар на каждое выступение отдельно, разучивает с солистками песни, выставляет каждой из них нужный голос. К сожалению коллектив никуда не выезжает. «Василий Верега говорил, что возможно будет поездка в Румынию, но что-то не получилось», - рассказывает Елена Гужа. «Ещё одна причина может и в том, что не все женщины имеют паспорта чтобы переехать границу», - добавила Елена Гужа. Выступают артистки в костюмах которые придумали сами -- это голубая блуз-

ка и длинная чёрная юбка. Сами придумали, сами пошили. С деньгами в области культуры тяжело. «Когда-то были и национальные костюмы, но со временем они выцвели и пришли в негодность», говорит Елена Гужа.  Когда выходят на сцену, говорят женщины, немного волнуются. Спасает то, что они все вместе, тогда  и страх пропадает, и уверенности становится больше. А главное, что дарит колектив частичку радости и удовольствия от своих песен всем жителям родного села. Олеся Прокипюк


12

17 aprilie 2010

Doar o vorbă să-ţi mai spun... Cristina Zavatin: Doresc ca antenele parabolice din Step-Soci să fie o sursă reală de informaţie şi nu doar un element de decor. Tinerilor le doresc să aibă curajul şi dorinţa de a-şi da întâlniri şi în alte locuri decât în bar. Lilia Zaharia Administraţia şcolii să rezolve situaţia la şcoală, să ia măsuri pentru reparaţia scaunelor, fiindcă elevii riscă să se îmbolnăvească, iar la cantină să nu fie discriminaţi, ori mănâncă toţi carne la prânz, ori niciunul. Dina Ivanov Să vă bucuraţi din plin de realizările pe care le obţineţi

zi de zi, să aveţi parte de bunăstare şi prosperitate, curajul să nu vă sece nicicând şi toată activitatea să vă fie consacrată binelui pentru acest sat, precum şi este. Să fiţi întotdeauna cum sunteţi – plini de energie şi speranţă!

Dorina Gherganov Mătuşii Lidia Gospodărescu îi urez sănătate, putere şi inspiraţie să mai compună versuri piperate despre consăteni şi să transmită dragostea pentru datină şi folclor celor tineri. Dar şi ea să încerce să înveţe câte ceva de la cei tineri, poate şi cum să utilizeze calculatorul.

Andrei Buler mi-a părut un om foarte talentat şi un bun organizator. Îţi urez să faci carieră din muzică. Fii mai îndrăzneţ şi cere mai multe de la primăriţă, de la colegi şi de la viaţă.

Natalia Dabija Mi-ar placea să ştiu că Marina Gospodarenco va ajunge până la 100 de ani. Îi urez sănătate celei care mi-a încredinţat amintirile vieţii sale, lungi şi frumoase. Mamă şi bunică, soţie şi femeie, batrâna din Budăi a trait cu demnitate răscrucile istoriei şi vieţii sale personale. Sper ca Marina să fie vizitată de asistentul social şi cel medical, dar şi de feciorii săi

care ar putea să-i mai aline zilele monotone ale batrâneţii. Iar noi, cei tineri şi cu aspiraţii grandioase şi cariere ascendente, să luam exemplul Marinei Gospodarenco: să facem copii, să-i creştem, să-i aşezăm la casa lor şi să ne mândrim la batrâneţe cu ei.

Irina Gotişan Pustiu, cu oameni împovăraţi de nevoi, care nu mai au timp să-şi bată capul şi de politică, aşa e Step-Soci, aşa sunt mai toate satele Moldovei. Cu toate acestea toţi vor ca ţara sa aibă «un stăpân» şi să ajungă în Europa. Mi-aş dori ca satele noastre să prindă viaţă, oamenii să ai aibă

mai puţine griji şi mai mult interes şi dorinţă de a se implica în viaţa politică a ţării. Poate femeia să conducă un sat, un raion, o ţară, sau doar să facă sarmale şi să crească copii? Uite că se poate. «Dacă a ajuns în cosmos, poate fi şi la conducere», mi-a spus preotul satului Step-Soci. Ar fi frumos ca toţi bărbaţii să gândească la fel, poate atunci şi lumea va deveni mai frumosă. Olesea Prochipiuc Всем ученикам единственной школы села, желаю оставаться всегда такими открытыми, весёлыми и добрыми. Выпускные классы чтоб с успехом и хорошими оценка-

ми сдали экзамены, а малыши всё так же весело и задорно прыгали в резиночки во дворе любимой школы!!! Vlada Ciobanu Sper că biblioteca din şcoală nu va mai fi atât de pustie, elevii vor citi mai mult, vor vorbi o română frumoasă şi se vor implica mai mult în viaţa comunităţii. Stella Jemna Am speranţa că Maria Ceban va avea parte de mai multă înţelegere din partea sătenilor, iar micuţa Marina va fi dusă in fiecare zi la grădiniţa Guguţă de vreo mamavecină cu inimă mare.

“Trei haiduci” şi „Muştele” «Când s-a închis fabrica de covoare, din toţi banii câştigaţi pe ultimul covor ţesut, am cumpărat lână, ca să ţes mai departe acasă», spune Maria Gaugaş.

Maria Gaugaş a învăţat să ţese de la 12 ani într-un sanatoriu din Crimeea unde, din cauza sănătăţii şubrede, a stat aproape doi ani. De atunci, a ţesut atâtea covoare încât, după cum spune ea, poate să înconjoare tot satul. «Am bucurat ochii oamenilor cu covoarele mele, iar la toate sărbătorile ieşim şi par-

ticipăm la expoziţie. Oamenii încă mai solicită covoare ţesute de mine, însă, cu părere de rău, nu mai pot ţese pentru că văd foarte rău», spune ea. A colectat ornamente de prin cărţi, de pe covoarele bunicii, iar pe unele le-a desenat singură. Acum ea îşi învaţă nepoţelele să menţină această artă. La războiul de ţesut, care are aproape doi metri, este început un covor ţesut chiar de fetele ei. Maria a vrut să deschidă şi o sală specială, unde să înveţe fetele din sat arta ţesutului, însă nu a avut niciun sprijin, şi nici posibilitatea financiară săşi vadă visul cu ochii. «Ştiu că sunt tot mai puţine ţesătore-

Echipa redacţională Redactor-şef Redactor stilizator Machetator

Vlada Ciobanu Cristina Mogâldea Viorel Roman

se, eu sunt printre ultimele rămase din cele care au lucrat la fabrica de covoare. Dar, odată cu dispariţia lor, dispare şi arta ţesutului», povesteşte Maria Gaugaş. De altfel, Maria spune că oamenii cumpără covoare tradiţionale moldoveneşti ca anticariat, iar turiştii străini sunt gata să plătească un preţ mare pentru ele. Secretul Mariei Gaugaş este tehnologia după care ţese: se urzeşte aţa (depănarea pe barele războiului de ţesut), aşa încât să fie trei fire pe unghie. În zece centimetri de covor trebuie să fie 163 de fire de aţe care sunt bine bătute cu pieptenele. «O ţesătoare adevăra-

tă nu are nevoie să măsoare cu rigla, ea trebuie să facă aceasta cu ochiul liber», spune Maria. Deseori, ea colorează lâna cu vopsea naturală, cu ajutorul frunzelor şi cojilor de nuci, a celor de coacăză şi a cojilor de ceapă.

Reţeta vopsirii lânii cu produse din natură: culoarea neagră - din boabe de coacăză culoarea cafenie - din funze şi coji de nucă sau din coajă de ceapă culoarea galbenă – coajă de ceapă (dar mai puţină) culoarea verde – galben în amestec cu negru

Reporteri: Stella Jemna, Cristina Mogâldea,Violeta Terguţă, Irina Gotişan, Lilia Zaharia, Natalia Dabija, Victoria Vlas, Diana Şontea, Dina Ivanov, Viorel Roman, Olesea Prochipiuc, Dorina Gherganov, Cristina Zavatin Telefon: /+373/ 22 929440

Maria Gaugas arata desenul de pe care se tese covorul

Foto: Victoria Vlas

Doar din bobiţele de coacăză se stoarce sucul, pe când celelalte se fierb. După asta, lâna se fierbe în amestecul

din vopsea cu oţet şi sare de lămâie. Victoria Vlas

Tipar executata la Tipografia Prag-3, str.Petricani nr.94 Tiraj: 1000 de exemplare Ziarul este o publicaţie a Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism, destinată locuitorilor satului Step-Soci.Publicaţia face parte din cadrul cursului de Jurnalism Comunitar.

Step-Soci  

Ziarul SSAJ facut pentru comuna Step-Soci

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you