Issuu on Google+


Colectivul de redacție: Fondatori site: Vasilisia Lazăr Ion Lazăr da Coza Colaboratori: Sofia Sincă Maria Ileana Belean Violeta Florentina Ion Corina Militaru Gabriela Grădinăriu Copertă și tehnoredactare: Mihai Cătrună

Copyright – 2012 – Gina Zaharia, Mihai Cătrună Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/


Poezia şi pictura la „taifas” – într-un proiect special, plin de lumină, culoare şi sentiment Întotdeauna, simbioza dintre poezie şi pictură a creat adevărate spectacole de magie, exaltare şi vibraţie, convertind aspiraţiile în vise împlinite. Indiferent dacă se exprimă prin vers sau prin culoare, poezia este aceeaşi: perfectă simbioză între stare şi percepţie, între expresie şi inexprimabil, între linişte şi reverie, între bucuria trăirii şi plinătatea sufletului. O asociere între poezie şi pictură nu poate fi decât o fericită adăugare de valenţe creatoare, capabile să producă iluminare, să creeze sinestezie, să completeze tabloul iniţiatic cu noi şi noi detalii semnificative. Despre poeta Gina Zaharia, prezentă şi în paginile MERIDIANE LIRICE – Antologie universală a poeziei româneşti contemporane (124 de poeţi contemporani), Armonii Culturale, 2012 – se poate afirma cu certitudine că este o „vestitoare” a liricii pozitive, valoroase, inspirate, capabilă să creeze un magnetism special, misterios şi motivant – fără îndoială. Autoarea buzoiană nu se află la primul proiect de simbioză a poeziei cu pictura, debutul unei astfel de întreprinderi fiind antologia „Lanţuri” (poezie Gina Zaharia, grafică Mihai Cătrună) – 2011. În desfăşurarea acestui proiect, practic, s-a pornit de fiecare dată de la o pictură, pe „marginea” căreia poeta şi-a „brodat” lirica, precum o ramă preţioasă înconjurând o icoană făcătoare de minuni: nu atât pentru a spori doza de „sacru” a odorului, ci de a-şi arăta preţuirea, grija cuceritoare şi, de ce nu, de a adăuga un plus de strălucire. Lirica Ginei Zaharia, de un romantism mai mult decât evident, sună precum o chemare lăuntrică a dorului neînceput, pe care poeta îl pregăteşte în manuscris, pentru a-l reda timpului, cu nonşalanţă. De pe aripile dorului său, cad picuri vii de nectar, culeşi în potirele de argint ale cunoaşterii şi reinventate ca jocuri pline de mister, într-o lume tenebroasă, poate la fel de misterioasă. De peste tot, se aud acorduri de harpă, de liră vibrândă, intonând ode nemărginirii mării, pe care plutesc, precum aisbergurile, rătăcirile ori temerile iniţiatice ale poetei: “Mă acompaniezi cu glasul unui anotimp tandru,/ l-am auzit în secvenţe boreale,/ acum ştiu că l-ai inventat/ odată cu jocul misterelor -/ călătorie de rubin între două cetăţi/ fără hartă;” (Închisori albastre) În Universul ascuns al muzicii (Mihai Cătrună), pictura ce ilustrează Închisori albastre (Gina Zaharia), se resimte acel vibrato liric, plin de albastru. Poate nu întâmplător albastrul - culoarea care are adâncimea cea mai mare şi în care privirea pătrunde fără a întâlni niciun obstacol.


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Albastrul este profund imaterial. În general, natura nu înfăţişează albastrul decât alcătuit din transparenţă, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur şi rece. Albastrul este cea mai rece dintre culori şi, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului. Un mediu albastru calmează, linişteşte, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului, o eliberare care, cu timpul, devine deprimantă. Profunzimea verdelui conferă, după Kandinsky, o impresie de odihnă terestră şi de mulţumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră. Albastrul şi albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detaşarea faţă de valorile acestei lumi şi înălţarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc. În budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Înţelepciunii transcendente, a potenţialităţilor şi, simultan, a vacuităţii, a cărei posibilă imagine este aceea a imensităţii cerului albastru. Lumina albastră a Întelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau conştiinţa originară) are putere orbitoare, dar ea este cea care deschide calea Eliberării. Dincolo de semnificaţiile în sine ale albastrului, Mihai Cătrună aşterne peste această mare siderală, câteva pete de altă culoare, menite să sugereze focul care topeşte gheaţa, linia care unifică pământul şi cerul, rugul poeziei în care tronează incomensurabil misterul. Poezia Ginei Zaharia are conotaţii de palimpsest, trecând prin varii stări, împrumutând liniştea cerului la apus sau frământarea cometelor, dincolo de marginile universului. Gama senzaţiilor pe care poezia sa o induce este diversă, (pe)trecând eul printr-o multitudine de statusuri, reverberând trecutul sau prevestind viitorul. Lirica sa este, pe rând, statuetă de cleştar întrun templu al lui Fidias, Artemis prinsă în jocul vânătorii, Hera privind insidios spre muritori ori Casandra – rostind adevărul, blestemată de a nu fi crezută. Din multitudinea aceasta de stări ori de statusuri fiinţiale, poeta se opreşte cu persuasiune în patria inimii, din care curg în cascade ploi cu aripi de fluturi sau se nasc furtuni peste corolele florilor mirate: „Îţi aminteşti? îmi spuneai,/ sculptează-mi inima în flori de timp/ apoi dă-i drumul să zboare cu noi -/ e motto-ul de la reverul clipelor,/ singurul care trece/ praguri abstracte.” (Sonetul de graţie) Pe măsura versurilor pline de graţie ale Ginei Zaharia, Mihai Cătrună propune, de fiecare dată, itinerarii artistice, desprinse parcă dintr-o tumultoasă călătorie a sufletului, întâlnindu-se cu propria reflexie în oglindă. Totul este realizat la scară microcosmică – o replică fidelă a


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

macrocosmosului, aidoma constelaţiei născută într-o lacrimă pură. În această Aşteptare pe plajă (Mihai Cătrună) timpul pare încremenit între sfere, dincolo de lume, dincolo de spaţiu, cel mai probabil undeva adânc în suflet. Doar acolo apele sunt albastre, nisipurile mărilor albastre sunt albastre, culoarea favorită a pictorului, motiv de dependenţă pentru admiratorul artei sale. Simbioza dintre poezia Ginei Zaharia şi arta lui Mihai Cătrună este nu atât unică prin valenţe, ci mai ales specială prin consistenţă şi profunzime. Un proiect reuşit, care va genera cel mai probabil alte şi alte valuri creatoare şi-i va obliga pe doi artişti să-şi menţină ridicate cotele valorice şi, de ce nu, de succes! Gheorghe A. Stroia din Adjudul Vrancei - decembrie 2012


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Cuvânt și culoare – o singură respirație Iată cum simbioza dintre poezie și pictură a prins formă și s-a materializat într-o valoroasă carte. Mă opresc în fața minunii care e și fac o reverență adâncă. Cuvântul și culoarea în dialog divin. O lume a emoțiilor, un loc al frânturilor de lumină, de culoare, de vers, o completare a nuanțelor și a sentimentelor, care surprinse, preț de o clipă, pe un petec de suflet, vor dăinui. Da, minunata Reverie albastră își ia zborul spre nemurire. A înmugurit în verde-crud primăvara, a îmbrățișat briza mării și a respirat aerul ozonat al pădurilor pe poteci de vară, a plâns cu lacrimi de ploaie în toamnă și a dansat împreună cu lupii iarna. A ținut în palme inima anotimpurilor. Întâlnim aici poeme zugrăvite cu penelul metaforei, precum și picturi emanând discret poezie. Artist și poet s-au întrecut pe sine pentru a ne dărui nouă un colțișor de Rai. Ne-au fascinat dintotdeauna corespondenţele dintre pictură şi poezie. De câte ori nu am spus că o anumită poezie e un tablou, un portret, un crochiu după natură, că poetul execută cu ajutorul fanteziei un „paysage d'âme ”, ori despre un tablou că este un poem în culori, sau că pictura are ritm. „Sunete, culori şi forme/ Asta-i toată viaţa noastră” scria Dimitrie Anghel în Visătorul. Relaţia dintre aceste două arte sau, mai precis, dintre cuvânt şi forma plastică, este una atât de cunoscută, de extinsă şi de străveche, încât orice discuţie asupra ei devine redundantă. Întorcându-ne la lucrarea de față, observăm cum pictura lui Mihai Cătrună şi poezia Ginei Zaharia se armonizează până la sublim. Valeri Briusov afirma: „Artă e numai acolo unde există îndrăzneala de a trece de limită, unde există avântul dincolo de graniţele cognoscibilului în setea de a cuprinde măcar o picătură din stihia străină de dincolo de Perceptibil.”, cam în acest mod s-ar putea caracteriza arta celor doi. La ei, pictura și poezia dau naștere unei adevărate axis mundi, limbajul fiind unul universal, simbolistic și, în același timp, expresie metaforică a Universului. Albastrul Reveriei e un albastru imaterial, transparent, relaxant pentru ochi și suflet, reprezentând nemărginirea care curge spre Infinit fără obstacole. El ne lasă să privim și dincolo de bariere. E albastrul care înseamnă Iubire, Visare, Adevăr, Cunoaștere. E un albastru unic. Vasilisia Lazăr


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Incantația unei culori în inima Universului Avem sub ochi o carte rarisimă, dacă nu cumva un unicat. Eu, cel puțin, nu am cunoștință de existența unei lucrări asemănătoare. Am mai întâlnit desigur cărți de poezie ce aveau înserate tot la șapte-opt pagini câte o grafică a unui artist plastic, însă un dialog constant poezie-pictură/pictură-poezie, personal, nu am mai întâlnit. Ba fac parte dintre privilegiații care au urmărit zi de zi cum pe Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE a luat ființă și dus la capăt acest mirific proiect – REVERIE ALBASTRĂ. Așteptam, cu patima unui colecționar de rarități, să văd cu ce piesă din bogata sa pinacotecă, pictorul bucureștean, Mihai Cătrună, va mai înnobila „simezele” forumului, apoi urmau minute, uneori chiar ore până când poeta buzoiană, Gina Zaharia, răsărea albastru, ca o auroră boreală imaginată de îngeri, cu o poezie-replică la pictura prezentată. Alteori, prima la întâlnirea stelară apărea poezia, pentru ca pictorul să caute în albumul său magic un tablou pe măsura versurilor dar mai ales unul care să completeze divin atmosfera și mesajul din poezie. Rar se pot întâlni așa suflete generoase și ființe atât de talentate într-o simbioză celestă formând din harul lor un miraculos amalgam atât de pur estetic, atât de armonios și de înălțător. Lumea poetei Gina Zaharia este atât de diversificată, încât, dacă acum te-a teleportat în peșterile de cleștar unde s-a adăpostit Amundsen, în insulele Șeherezadei sau în colțuri de univers neimaginate nici de Hawking, cu un vers mai jos ea te aduce la umbra copacului din curtea bunicilor, ascultând, fermecat, un Stradivarius, ție refuzându-ți-se măcar întrebarea „Cum de a fost posibil așa ceva?”, uimit că accepți cuminte ca fiind posibile locurile prin care ai fost purtat. Dragostea, acea dragoste pură, gingașă, dar nu perisabilă sau efemeră, în care încă nu s-a mușcat din măr, are un rol însemnat în lirica poetei, excelând. La rândul său, pictorul Mihai Cătrună, neiubind abstractul în pictură, aduce în creațiile sale țărmuri de Atlantide, spații galactice, peisaje terestre, în mare parte populate de Măria-sa, femeia! Exprimându-mi bucuria de a fi contemporan cu cei doi, cu creațiile lor, nu-mi rămâne decât gândul de a le reaminti că spectrul unei raze de lumină e compus din șapte culori. Ați bifat, dumnezeiește, albastru. Ce urmează? Ion Lazăr da Coza


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Divinul împrumutat sufletelor noastre Nu doar urmele lăsate pe ziduri împietrite durează, ci şi ziditorul. Când rostești zid te gândeşti la ziditor și cauți să pătrunzi cât mai adânc în aura sa făuritoare. Se nasc fiinţe predestinate culturii. Şi cum nimic nu este întâmplător, unora, firul destinului artistic li se intersectează, aducându-i aproape pentru împletirea organică a diferitelor forme ale acesteia. Gina Zaharia, poetă şi Mihai Cătrună, pictor – creatori prin excelenţă – instaurează identitatea paradisiacă în deplinătatea matură a talentului, născând reverii. Pornită dintr-o hârjoană a spiritului – poeta prin versuri și pictorul prin penel – „Reveria albastră” a luat o turnură interesantă, generând o simbioză perfectă a celor două arte, un exemplu, o angajare în filosofia lucrului bine făcut, un fenomen artistic. Cu dăruire şi talent, Mihai Cătrună creează un limbaj propriu în grafică şi apoi în tablouri sublime, prin care integrează dialogul dintre real și imaginar, senzualitate şi spiritualitate. El tinde înspre o manieră de creație în care albastrul, cu precădere, vine să transmită tot mai clar și mai pregnant întreaga complexitate a misterului. „Albastrul, simbolul adevărului şi al veşniciei”, culoarea cea mai adâncă şi mai imaterială, preferată în tablourile pictorului, reprezintă dorinţa de a înţelege planul divin în conexiuni terestre. Aproape omniprezentă, regină a tablourilor devine Eva, însă vraja penelului aleargă şi spre alte culori, cromatica urmând profunde sensuri în definirea stărilor sufleteşti. Pe aceeaşi lungime de undă se află şi poeta Gina Zaharia, care abordează un ton confesiv, îndreptat spre emoția și muzica interioară a ideii. Fiecărui sentiment al ei îi corespunde o culoare, dând naștere unei imagini vizuale. Este un lucru cert faptul că versurile poetei apelează la toate trăirile cititorului, pentru o receptare totală şi profundă a stărilor exprimate. Autoarea are o capacitate excepţională de a metaforiza, de a surprinde fantasticul în imensitatea universului poetic, de a metamorfoza temele comune în fantezii pătrunse de un mister romantic. Farmecul feminin al poetei – perlă printre perle – pătrunde prin poarta universului pictat de Mihai Cătrună. Cu graţia-i bine cunoscută, Gina Zaharia vine cu vers dionisiac şi completează savoarea tablourilor. Împrumută divinul pentru o clipă, conferindu-l sufletelor noastre. Apoi fenomenul se repetă cu fiecare tablou, pictorul având grijă să prelungească vraja cu penelul său fermecat. „Reveria albastră” reprezintă spaţiul unde pictura şi poezia se împletesc în propriile lor existențe, definind și mai puternic noțiunea de artă, forţa lăuntrică a autorilor înălțând-o către eternitate. Sofia Sincă


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Simfonie pentru două viori Poezia Ginei Zaharia, esență complexă a gândirii aflată în căutarea adevărului metafizic, găsește mereu mijlocul de a depăși anumite tipare: „temnicerii vor rosti un crez/ nu-i ocoli/ inventează ceva/ sculptează-le timpul în ritual verde/ răstoarnă oceanul” (E ziua lunii). Natura este mediul ideal, urzeala suplă care contribuie la stările de reverie. În sânul acesteia, sufletul se află mai aproape de cer, mai aproape de albastru, având toate drumurile deschise: „mi-ai adus fulgerul galaxiilor speciale/ îngenunchez într-un gram de zidire/ cu ochii închiși arunc marea peste nori”, nefiind neglijată structură angelică: „din arii celebre se vor desprinde șoapte/ rostite de îngeri” (Talismanul orbilor). Scrierea răspunde exigențelor estetice, elanul creator găsind mijlocul de a depăși linia orizontului, de a trece poduri oricât de șubrede, imaginarul fiind caracterizat de o adevărată fascinație a ancestralului, prin năzuința de a regăsi „oazele” originare ale vieții în doi, a purității dincolo de real: „această este proiecția tandreții dintre inimi/ mi-ai explicat/ mângâind fiecare șoaptă” (Proiecția tandreții), sau „îți port cămașa pe care ai țesut câmpurile/ abia a înflorite/ e sălbatică și interesantă/ cu fiecare petală ce adoarme/ la pieptul meu” (Să plouă pe umerii goi). Nu pot cuprinde în câteva fraze multitudinea de teme țâșnite asemenea unor izvoare bogate, las cititorul să pășească lin printre versuri lirice care se nasc din gânduri primordiale, curate, rafinate și metafore de o rară frumusețe și originalitate, oglindire a lucrului migălos și a dăruirii: „E vremea descântecelor din esența de viori, spune,/ cu privirea lacomă de liniște” (La o zodie distanță). Poeziile semnate Gina Zaharia stau sub semnul plenitudinii și purității, cu rezonanțe profunde în conștiința cititorului. Nu putem lăsa mai prejos talentul nativ al artistului plastic Mihai Cătrună. Pictor, grafician și un om de o frumusețe sufletească aparte, așază frumosul la picioarele artei cu ușurință și generozitate, spre încântarea publicului. Dar, mai presus de talent, pictura este trăire, cu profunde ecouri în sufletul privitorului. Lumina și culoarea îi servesc de minune pentru a-și exprima gândurile și sentimentele pe care le trăiește la impactul cu lumea înconjurătoare, concretă ori închipuită. Teme des întâlnite în lucrările artistului, precum femeia sau marea, ne mângâie privirea și ne încântă sufletul. Marea, ca simbol al răscolirilor interioare, cu albastrul ei angelic, ne sugerează dorul de nemărginire. La rândul său, femeia, simbol al frumuseții, purității și izvor dătător de viață, este redată cu sensibilitate și rafinament, până la sublim. Pictura lui Mihai Cătrună și poezia Ginei Zaharia, îmbinate, reprezintă o încântare și o împlinire estetică pentru cei cărora le-au ieșit în cale. Creațiile celor doi au profunzime și frumusețe, stârnind fascinație și admirație. Destinul a hotărât ca drumurile acestor oameni speciali să se intersecteze în lumină și bunătate, ocrotind culoarea și cuvântul. Mulțumiri, Gina, mulțumiri, Mihai! Mult succes pe plan personal și artistic! Prețuire! Ileana Maria Belean


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Moto: cântă-mi ramură de suflet repetă-mi colindul din seara în care tremurau stelele privindu-ne n-am reţinut versul acela intens devenise prea repede torţă şi a dispărut poate pentru că a înflorit deodată în culori tainice cântă-mi albastru singuratic ştiu că te strigă marea dar fixează o altă distanţă pentru întâlnirea secretă din culorile tale se vor naşte viori şi poeme cât pentru freamătul multor valuri ce şi-au pierdut surâsul în troienele timpului sculptează-mi inima în flori de timp apoi dă-i drumul să zboare cu noi pretutindeni să se-nalţe ziduri pe care să le înţeleagă toţi trecătorii care știu îmbrățișa valsul pe scări enigmatice


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Închisori albastre

Încătușată-n vise, femeia de iasomie surâde; știe că pentru ea s-au trezit astăzi privighetorile mai devreme cu un răsărit, să-i aprindă aripile, să-i fixeze un zbor și-un pian între două primăveri și să-i înalțe setea într-un descântec de foc. Voi cânta pentru tine, a șoptit răstignindu-și tăcerile, dar nu înțeleg de ce notele sunt așa de sus încât îmi pierd respirația într-o vrajă venită de niciunde, peste tot e pânza dorului, eu merg, tu țeși, înălțăm catarge și întoarcem mereu solia din drumul prin arșiță. Mă acompaniezi cu glasul unui anotimp tandru, l-am auzit în secvențe boreale, acum știu că l-ai inventat odată cu jocul misterelor călătorie de rubin între două cetăți fără hartă; peste tot, un singur însemn: de preferat închisorile albastre!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Nimfa

sunt doar un foc un simplu foc tot nu mă vezi azi sunt în tine o nimfă rătăcită-n rime am socotit că stau un ceas dar ceasu-n urmă a rămas și îmi plăcea cum încercai să mă alungi din rai în rai alerg prin serile de gală spre simfonia specială s-aprind din loc în loc un gând mereu la început de rând să vrei să-l scrii să vrei să-l taci comoară-n temniță de vraci să te apropii de departe când strălucesc prin zodii sparte mai toate șoaptele rămase dincolo de sentințe arse să te desprinzi din tot ce n-am să-mi fii cel mai devreme ram să-mi frângi aripile cu dor prin pieptul tău să-mi caut zbor


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Pianissimo

nu mai știu de unde-au apărut cânta și ea și el cânta de undeva pe orizonturi parcă se scria un paragraf de sete și lumină iar stâncile uitaseră să vină pentru tribut se îmbrăcase-n voal de stepă vie pe note-ntregi ar fi dorit să fie o partitură scrisă-n zori când va pieri nectaru-n flori gustase parcă la o cină un gram din lacrima divină dar s-a topit și s-a trezit scânteie-n zbor cânta și el și ea cânta într-un décor amețitor și parcă iarăși se-nnopta pianul însă-i adora erau de-ai lui... era al lor...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Piramida cu flăcări

Se amesteca în tornada luminilor nu deslușea ceilalți orbi sosiți odată cu ea, poate pentru că erau stângaci din trecut și fiecare purta un petic de sare prins în ace de timp, (ornament prea sărac pentru masa reginei). Iluzionistul cu glas violet repeta un singur nume sculptură pe sezonul iubirii la marginea unei parabole cu senzații de odihnă și răcoare, aceeași pe care a recunoscut-o vâscul când izvoarele mângâiau roci din mâl albastru și fracuri de ploi. În fiecare zi descheia un ecou prin zigzaguri de frig, cu gesturi sălbatice înălța un crez prin sufletul păpădiilor din închisorile de cuvinte. Regina umpluse cu un oftat sala perlelor precum visul de duminică al ocnașului și improvizase un duet cu luna la ceasul de veghe în grotă. Locuia de peste un zbor în dreapta statorniciei subiect invizibil pentru rătăcitorii de lux. Să fi copiat instantaneu reverența tăcerilor, să-i fi sărutat apoi ochii pierduți în vârtejul culorilor ori să fi amețit în uimirea lebedei cu trei zile înainte de secetă? Și ce aproape e țărmul pe care va înnopta piramida cu flăcări la marginea căreia se reculeg pictori obișnuiți să coboare diminețile în portretul lor preferat! .


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Regină

Cântă o pasăre pe umerii lunii, cântec timid, franjurat în arii secerate de jurământul unui țărm poposit deodată lângă un râu; era brațul pe care devenise cetate când liniștea i-a sărutat aripile și ochii închiși în dimineața pe care scrisese, limpede, sunt aici! Să coboare prin ploi măcar pentru o mângâiere? Să țipe sălbatic: trezește-te, tu nu poți adormi într-o lacrimă de munte, nici aduna tălpile mele lăsate de-a lungul râului printre săgeți?! Să mintă că acolo, pe stânci, zac perlele nimănui de care și-a agățat zborul doar o secundă? Părăsise holdele pentru a învăța cel mai înalt tril, auzise că te poți hrăni cu rouă și file scrise pe o îmbrățișare, adevărul rodea ca o iarbă de leac prin ochii soarelui și tăia cerul, cu dragoste, pentru a-și zări, de niciunde, primul tărâm în care se crezuse regină.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Printre copacii morți din dragoste

Pentru că am descoperit potecile de argint pe care ai trecut spre un eveniment neîntâmplat, pentru că mi-ai îmbrățișat imaginea nesosirilor în pragul cascadelor de suflet, pentru că sunt fluture la pieptul tău, pentru glasul care mi-a pronunțat numele într-un ecou fără timp, Îți dăruiesc primul dans al acestui decor; l-am ales din păienjenișul culorilor, din insomniile unei povești cu personaje enigmatice și păduri nesfârșite în care se dezrădăcinează copacii morți din dragoste. Să-mi sădești o fântână pe sufletul stâncilor unde începe nesfârșirea, de izvoare mă voi îngriji eu în zilele de duminică, astfel vei învăța cântecele să urce într-un portret cu suflet-pereche. Între timp, iernile au împrumutat trupul verii...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Senzație de sete

Țesea lacrimi - principale și repezi, străpungea singurătatea cu tonuri de alb și se odihnea pe margine de fulger, îl îmblânzea pentru ziua când n-o va recunoaște decât în enigmele expirate pe care le-a purtat uneori ca un trofeu. Nu înțelegea decât seara târziu cum se completau inimile înrobite, una era prea încărcată cu spiralele dragostei, cealaltă prea săracă să împartă firimituri de la masa îngerilor. În ceruri de cristal își trimisese ecoul (să nu-l strivească de ziduri), înfășurase veacuri pe cuget dintr-o eclipsă pe care nu dorea s-o piardă, îi fusese predestinată sălbatică și îndepărtată ca pasărea nordului în frunzișuri stelare. Cândva mă voi naște special pentru tine, scrisese pe izvoare, voi fi conturul chipului tău și-ți voi traversa inima pe vremea cinei, dar astăzi dă-mi aripile să zgârii norii, să împietresc teama de a nu deveni senzație de sete deasupra unei fântâni.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Azi se fixează ruga

taci odată și mergi de numără izvoarele care au decupat limbajul spicelor din balanța inimii azi se fixează ruga prizonierul de diamant învață să trăiască într-un desen cu fața spre est suflet de vraci recunoști zborul ucis pe culmi peste flori-de-colț potecile tale s-au încurcat pe note taci și împarte cărțile de joc în cercuri se-nchid sânzienele ar mai fi poate un lanț de argint la mâinile lor joacă pe sălbăticie pe noblețe pe numele brodat cu zei nu încurca mesajele pregătite să atingă cerul unul doar unul respiră prin ființa mea și se citește pe chipul tău modelează-i sunetele înrobite în miezul stâncilor printre noi intersecții de vrajă…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Peştera în formă de stea

Arde orizontul în chemări descătușate, e vremea să-l porți prin albastru, voi fi într-o sete de tine departe dar știi, în lumea tăcerii-nflorește un grăunte de astru. Lasă-mă să-ți deschid poarta din vale, ninsorile s-au dus înspre ieri, nu le atinge, vor merge pe-o cale ce trece prin târguri, tu vino să ceri dreptul iubirii prin ochi de vestale. Să rătăcim într-o oază vrăjită, am auzit că există un țărm unde legea se scrie cu verde pe stropi de nesomn; vom începe să credem în zei, nu-i așa că dincolo de forța din ei e peștera noastră în formă de stea?


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Într-un echilibru perfect

Mă regăsesc în flori de cascadă, trăiesc în tine pe rugul învățat să mă îmbrățișeze cu nume angelic, temnicerul de lumină și-a zidit marea pentru evadări pe cealaltă inimă joc decupat din rădăcinile cerului pentru schimbul de zori. Am împodobit cu aura ta un strop de veac, l-am împărţit în silabe puternice, pe acolo trec stelele spre cântec, mereu pregătite de gală, (odată, au zărit sub cămaşa-ţi transparentă cum strălucea vocea inimii și se-adâncea într-un murmur înțelept) Când valurile dorm te strig cu glas sălbatic şi te-nfăşor în nuanţele mele, ştiu, mă vei obișnui să conturez liniştea şi s-o aşez în tabloul cu suflet întreg, într-un echilibru perfect. Mai adună-mi perle din fluxul iubirii…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

E ziua lunii

e ziua lunii în orașul de sub ape doar tu poți intra femeie în roșu vei duce paharul cu vin la inima regelui stinge lumânările otrăvite de-a lungul scărilor misiunea ta începe cu flori de gheață pe brațe adună fiecare tresărire un condamnat își decupează filele din rostul nedumeririlor temnicerii vor rosti un crez nu-i ocoli inventează ceva sculptează-le timpul în ritual verde răstoarnă oceanul vei regăsi stâlpul de care ți-ai rezemat felul tău de a fi nu uita să îngenunchezi când vei fi singură în spatele stâncilor atunci vor lua foc toate nerostirile profeților inima se va preda în vinul regesc


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Te-am aşteptat în albastru aseară

aseară te-am aşteptat în albastru eram de veghe în jocul oglinzilor peste care au trecut viori spre un refren sideral sunetele inimii invadaseră țărmul primului zvon de lumină acolo ne lăsasem un autograf de dimineață niciun val nu i-a furat setea de a parcurge un drum simplu și interesant dintre toate corăbiile serii doar una plutea în adânc ca un fulg pictat pe umărul gândului îmbrăcat de sărbătoare te-am aşteptat în albastru aseară ecouri tandre sărutau stâncile din decorul pânzelor oarbe reveneau într-o eră egală cu noi și scriau pe ocean cu sufletul șoptelor îndreptate spre aceeași feerie peste tot adiere de mine…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Din pânză de suflet

te voi afla în biblioteca de lumină printre definiţii şi rugi te voi păstra cu sete divină din lacrima plină de sensuri adânci te voi veghea cu dorul ascuns în boabe de rouă peste copaci vorbitori te voi zidi într-o peşteră nouă în care nu plouă peste comori vei asculta cum alunecă cerul în mângâieri de cuvinte spre ferestre solare urca-va credinţa pe scări aurite cu şoapte pierdute în voci planetare toamna-ţi va fi cămaşă cusută din pânză de suflet cu broderii de zenit şi torţe de cântec îţi vor ţese descântec în dans împlinit


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Femeia din calendar

curios câți profeți mi-au spus nu te atinge de acel țărm poartă răni otrăvite cusute cu fire de nopți ploioase ucide în somn și-n ceașca de cafea și-n descântecul luminii ei bine fiindcă se zărea de departe și părea credincios mării am închiriat un naufragiu o furtună pe cer înaintea duminicii și două priviri m-am prefăcut că-i trăiesc nopțile pe nisipul trecut prin ultimul cântec de zori ceva se lipea de suflet mă amețea mă îmbăta mă încătușa era al doilea eu limpede și demn îmi spunea să nu mă grăbesc că mă va elibera în celălalt destin niciodată nu terminasem de citit prefața iubirii aveam impresia că cineva plimbă scoicile de pe o corabie pe cealaltă acum știu este ea - femeia din calendar din când în când face inventarul orbilor și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm atunci se mai dă o sentință dragostei într-un impuls nebunesc pe inima prizonierei


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Talismanul orbilor

mă voi pierde în tine torent de lumină rafale de scântei invadează adâncul stabilesc coordonate cu precizie platonică dau contur zborului dezlanțuiri senine murmur incandescent anotimp complex cu temelie pe inimă mi-ai adus fulgerul galaxiilor speciale îngenunchez într-un gram de zidire cu ochii închiși arunc marea peste nori zgârii neliniștea și aprind focul prin care am pornit să te aflu la porțile scărilor voi călători spre un est sălbatic (acolo se îndrăgostesc valurile într-o singuratate perfectă) e talismanul orbilor dintr-o colecție de culori pe catargul iubirii mă voi topi albastru sigur și deschis pe șevaletul viselor dăruiește-mi puterea să depun mărturie că te voi feri de secetă te voi recunoaște dintre mii de sunete învăluite în mister și nimeni nu-ți va ciobi setea prin care colinzi capriciile rătăcirilor din arii celebre se vor desprinde șoapte rostite de îngeri


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Din prea mult suflet

n-am reuşit să ghicesc nimic din alchimia zidului de tăceri prin cratere polare pescărușii evadaseră a doua oară în același zbor între nord și sud scările cu număr exact de nesosiri purtau stăpânirea de sine în buzunarul setei mele şi izvorau le-am descoperit când developam coamele munţilor nu departe de templul adevărului abia am sigilat o promisiune mi-au surâs cu inimă vulcanică

poate că un orb număra albul gândurilor adunate de pe colinele înserării şi plângea poate că un pictor era mult prea obosit să ascundă stările în sufletul aceluiaşi cer şi devenise daltionist poate că pereţii ploilor separau grindina de amiezi transformându-le în murmure nemaiauzite şi tăceau poate că locul acela era sfinţit cu prea mult suflet


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Fracul necuvintelor tale e rapsodia luminii

Privește! Galaxia prin care au trecut șoaptele îndrăgostiților de elită a luat foc, simfonii regale fac șirag pe inima dimineților. Clepsidrele coboară praful de stele pentru concert. O pasăre străpunge zidul cu o singură aripă. Între dor și veac - o scară, pe rug - vioara nepereche învățată să slujească până la topire, mai adevărată decât magia culorilor în vals la răscrucea îmbrățișărilor. E cerul ei! Cuprinde-mă! Ochii tăi vor cuvânta și astăzi cu aceeași patimă, munți de vrajă îți strigă numele după fiecare cântec cu destinație platonică (un singur semn ucide în avalanșă de sunete împărțind torțe pe apă). Fracul necuvintelor tale e rapsodia luminii!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

De două ori zero

unghiile mele desenează răni zdrențuite când mă voi ridica le voi strivi chiar dacă altă sabie își va plânge tăișul prin valuri de foc santinele mute decorațiuni furioase și păduri de ceață mi-au rămas brațele într-un ieri clandestin voi lipsi de la parada fantomelor sunt la ultimul inventar al zarurilor închei nasturi pe inimă și îndoi colțul din pagina de secetă a visului de două ori zero mi-ai șoptit măsuram tainele peste tabla de şah și înghițeam sâmburi de lut pe temnița de cenușă în care-mi uscam urciorul cu umbre din agonia pietrelor de timp au mai rămas un golf un far și o imagine în oglindă suficient pentru a-mi atinge buzele de șoapte pierdute în dezmierdări sălbatice valurile nordului țes veșminte repezi


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

În colivia florilor de mare

Îmi auzi chemarea? Lacrima adâncă Prinde rădăcină într-un colț de stâncă Și rupe tulpina pe care urcam Să-nflorim sihastru într-un ciob de ram. Am zidit un templu unde sunt regină Și cuprind hotarul peste-un gram-lumină, Te zăresc adesea pe-o rază de ieri Împletind altare din mii de tăceri. Avem lut în palme și-n deșert izvoare, Soare-n colivia florilor de mare, Ne lipsește luntrea de la nord la sud Și o vâslă nouă din țărm verde crud. Prind în mâini corola de jar și pelin, Decor enigmatic, cu drag mă închin; Și trec peste puntea din hârtie arsă Căutând prin valuri, lacrima neștearsă.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Crez de iasomie Am primit inelul mării noastre! E acelaşi pe care l-au purtat străbunii când îşi desenau pe jar sufletul. Te-am zărit îmbrăcat în valuri de cer, aveai trecutul din spice de zori și porumbei de uimire. Purtai crengi de şoapte în plete şi trăgeai necontenit cortina în urma ta să-ţi acoperi umbletul, să nu-l mai ai în vreo răsucire; ai cuprins în pasul tău o primăvară întreagă, eram spirit în voci cu ochi arzând sosit prin învăluire ca o arcadă peste întâiul punct descoperit în pieptul tău; Albatroși secetoși țin hrana în vârful stâncilor, pe vârfuri de timp luna se împletește cu zodiacul proaspăt tipărit, în litere sparte defilează cârduri de vise trezind starea îngropată cândva în călătorul desculț. Port rochie de spumă, culoarea ei nu m-a minţit niciodată, e substanţă de adevăr precum toate ferestrele sufletului meu. Suntem în ceasul al treisprezecelea pe un vas spart într-o dinastie care-şi uneşte harta în fugă sub priviri lacome cu vagi umbre pe umeri; Pe inel e gravat numele meu! Aşadar l-am primit cu bine! Îl aşez sub perna pe care adorm odată cu îngerii poveştilor de ceară. Va scufunda vaporul de carton, voi fi floare între foi de gânduri şi creion care ştie pe de rost conturul sufletului tău. Am înviat în rostul vieţii tale, voi sculpta trecere de mine pe culoarul de noi, voi topi crezul meu în lumânări de iasomie… Mă vei găsi negreşit! Dincolo de mine, peste șoapte aurii, se va sfârşi marea.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Mă închin în albastru

De ce suspini pe umărul meu, mare, nu mai ştiu să-ţi înţeleg șoaptele nici să-ţi şterg petalele toate, s-a înserat spre adâncuri şi te confund cu visul cascadelor vulcanice. Ce bun să mai deschid fereastra pe care ai surâs cândva, când furtuna ţi-a smuls rădăcinile şi te-a agăţat de stâncile nedumeririi, dincolo de ramurile mele? Au adormit pescăruși pe catarge, învață-i să viseze altă mare, și-au lăsat jocul pe țărmul cu decor angelic, și-au trădat aripile, dar nu le judeca avalanșa de doruri pe care le-au împărțit în jumătăți de cântec. Mă închin în albastru, mare, să-ţi culeg respiraţia, să te strâng în tonuri discrete, să-ți împrumut balanța enigmelor fără timp, să-mi recompun vraja torentelor de lumină, să… Poate cândva îmi vei înflori numele pe valuri.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Proiecția tandreții

am venit să-mi joc rolul din singurul film care-ți aparține să arunc dor de scântei pe valuri să fredonez un răsărit întâmplat pe scările cu vitralii de timp dar mai ales să am grijă de porți sunt sfinte repetai cândva odată cu mine mi le deschideai aplificând lumina din brazda de est a cerului aceasta este proiecția tandreții dintre inimi mi-ai explicat mângâind fiecare șoaptă dacă n-ai fi fost tu marea ar fi jurat că n-are actori pentru lumea din mine n-aș fi trădat-o ai mai spus chiar dacă sirenele mi-ar fi înveșmântat gândurile în culori alese fără nicio ezitare aș fi preferat să adun scoici în fiecare să devii perlă numai a mea atât de perfectă încât liniștea ar fi amețit în declarația de dragoste semnată instantaneu pe corăbiile nepiratate rolul tău e să-mi amintești zborul


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Sunt vis pe țărmul tău boem

Am să te-nchid în fiecare cântec Zidit cu cerul peste dimineață, Te voi jerfi adesea-ntr-un descântec Din val de dor și lacrimă de ceață. De va fi ger prin stările polare Și norul tău va plânge-n pumnul meu Iar ploi rănite-n zori pe depărtare Te-or întreba de ce mi-ai spus mereu Că-s îngerul prin care țeși lumina Și rătăcești, tăcut într-un poem, Tot nu-nțeleg de ce port oare vina Că sunt un vis pe țărmul tău boem, Că-s vocea spartă-n dinastii albastre Și stea pe-o sete prăbușită-n rod, Tu știi că numai umbrele sihastre Închid lumini de dincolo de pod? Voi fi vioara unei lumi de seamă Pe care-adorm când veacurile toate Vor cere nemuririi mele vamă Sau îmi vor da bilet prin tine. Poate…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Parcă n-aș vrea

Parcă n-aş vrea să mă-nfăşori în eşarfa de sărbătoare, lasă-mi umărul gol, umărul unei zile oarecare; poate cândva, un simbol va fi liber să zboare prin râu de ninsori. Parcă n-aş vrea să-mi desenezi conturul unui sărut, pe malul fără sălcii aş rătăci; să nu-mi vii prea mult, dacă lacrima serii mă va iubi voi şti să ascult tăcerea dintr-un vis de amiezi. Parcă aş rupe filele toate să le definesc altcumva, să mă ascund într-o tulpină departe să-ţi fiu străina ta cu iz de lumină, prin zori, de voi vrea, să mă pierd în coperta de carte.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Sigur ai plâns și tu

mi-au ars veșmintele inimii acum îmbracă-le tu erau fără cusur aceeași măsură cu dragostea ploaia s-a strecurat în mine nepăsătoare descoase răni îmi stinge numele sigur ai plâns și tu pe altă planetă de-acolo se vor fi topit ghețari când ai împrumutat pumnalul luminii îți respiram ființa veneai împotrivindu-te fulgerelor prin pasul meu nici eu nu dorm iubesc murind …


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Rouă printre luceferi

te-ai născut rouă printre luceferi inimă la pas cu cerul tău armura-ţi încătuşează cascadele de teamă să nu le piardă în clepsidră pe file senine se înalţă stânci cu parfum de sare lacuri în palmele cărora înfloresc torţe de veghe în ochi de vultur ai prins săgeţi cu iz de nord în timp ce dincolo de orizonturi trimiteai scrisoare îngerilor să nu-ţi ardă aripa în care-ţi păstrezi comoara albastrului intens aşadar te-ai născut adevăr cu braţe de zori de luni până duminică şi încă o veşnicie când m-am trezit o furtună îmi furase inima


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Pe un bulgăre de sare

m-am ascuns într-un portret am trecut prin fereastra dinspre lacuri eram amândoi pe un bulgăre de sare cu inimă de pasăre pe umerii goi o eșarfă din frunze de stejar ne legăna gândurile gustam din florile timpului și-mi spuneai cât de străină sunt în haina ploilor împărțeam pe din două culorile tari și învățam poeme despre rădăcini și cer paharul din care sorbeam liniștea se adâncea în secretul râului din muguri de suflet se făcea dimineață în privirile mele și-n toamnă de credință mă-mbrăcai doar vântul mai pierdea câte-o filă adormindu-mi visele...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Lacrima ca o sete netrăită

de rele mă ferești când mâinile noastre pier într-o atingere nepământeană? lasă-mă lângă țărm drumul de corali duce spre tine nu zidesc nimic fără să ating cerul fără ca brațele tale să mă strângă dincolo de lună împlinesc visul fărădelegilor pe bolta unei peșteri de vară ai fost nebun să crezi că inima ta e trează zăcea într-un sanatoriu de lumini la capătul pământului și-ți era foame și mă strigai și-ți rămăsese timpul într-un colț ornat cu umbrele noastre e ziua clepsidrelor goale umple-le petalele iubirii întorc calendarele lângă un pian odihnit în iarba-dorului se revendică verdele vulturii dorm într-o ploaie otrăvită nu-i așa că-n ochii tăi îmi porți lacrima ca o sete netrăită?


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

A veșniciei tale răsfățată doamnă

Sosirea mea ar fi adus pe-o rugă Holde rămase-n câmpuri neculese, Aș fi venit dar aș fi pus pe fugă Atâtea zvonuri despre lacrimi șterse. Tu știi că am rămas la poarta mare Pe rug de zori cu straie de cuvânt, O stea ce plânge seara-n depărtare Și-ți cade-n brațe ca un fir de vânt. Te-am mângâiat cu timpul meu alene, Ți-am prins tăcerea-n ziduri de lumină, Am pus credința-n focul fără lemne Și-am alungat ninsoarea cu furtună. O clipă am fost tu, numai o clipă, Era așa devreme și târziu... Simțeam o rană verde pe-o aripă Și tare aș fi vrut atunci să-ți fiu Tot ce-ai visat pe margine de ape Și ai cuprins în nostalgii de toamnă, Dar mă semnez cu trecerea pe șoapte: A veșniciei tale răsfățată doamnă...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Din inima mesagerului

La porțile sufletului s-a aprins umbra unui mesager, mi-a spus că marea e singură iar liniştea-i împărţită în vitralii de gânduri şi pereţi de lut. În scorbura unei idei o masă de scris şi o năframă pe care alunecau stelele, suspină; le recunosc, le-am strâns în pumnul meu cu patima dintre stânci şi izvoare când am îngropat oceanul culorilor în nisipuri. N-am sigilii la porţi, umbrele pot frânge crengile senine dar mi-am sculptat din timp un surâs între doi paşi, peste umăr văd marea dansând în lumină, îmbrăţişând cerul… Spre apus se adună ploile în ochii de trecător fără perelină, vârstele viselor sunt scrise pe aleile zorilor ca un recensământ al sufletului. Într-o zi, păsări ascunse-n cascade vor răspândi zborul uitat în acel templu cu pereţi de cerneală; vor fi martori când inima-şi va dezbrăca parfumul pe aleile singuratice din inima mesagerului.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Busuioc de zori

mă voi preface în scoică pentru o noapte am auzit că ţărmul tău nu are felinar nici iluzii dezlănţuite în sunete sparte pe stânci adormite mă voi furişa în tăcerea valului orb scrisă pe sâmburi de timp îi cunosc farmecul e mirajul cetăților dintre nori are filele roase de nelinişte şi un nume profund la miezul nopţii îmi voi rosti rugăciunea zidită în mine apoi voi continua să învăţ jocul de fluturi pe câmpiile polare doar vuietul va veghea răsăritul într-o simfonie fără cuvinte dintre toate perlele ai ales busuiocul de zori


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Pas de dor

Vin pe drumul cu patru fântâni, aşteaptă-mă la fereastra verii şi aşterne-mi masa din faguri de gând, sunt mai flămândă decât călătorul fără identitate îngenuncheat în ruga duminicilor. Învaţă-mă să descopăr zborul ciocârliei şi să-l îmbrac în fiinţa mea, îţi voi mărturisi un secret despre completarea sinelui şi despre mersul pe diagonala inimii spre toamnă. De voi adormi pe surâsul tău dă fiecărei respiraţii un sens şi aşează-mi visul pe drumul iernii, mă voi regăsi în privirea cerului şi voi fi pas de dor. Dincolo de alb primăvara îți va re-șopti numele.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Călător pe-o margine de clipă

Era un pas pe-o vreme oarecare, Avea un ţel şi-un semn de întrebare, Mergea ades pe drumul soarelui Şi nu-şi spunea adresa, nimănui. Pe umeri purta colivia lumii Şi se-mbăta cu strălucirea lunii, Când vântului pe lacrimi îi scria Secunda-n timp de-argint încremenea. Se tot punea un preţ pe chipul lui Fiindcă ştia pecetea codrului, Strângea comori de vise şi izvoare Și flacăra luminii spre vărsare. Rotea în mâinile de ceară albă Un continent cu amăgiri de salbă, Şi răsfira, pe drum de vreme bună, Ocean de zori cu raze în furtună. Făcuse râu pe talpa cerului Din dor cărunt şi floarea lacului, Apoi rupea frânturi adevărate Şi le-mpărţea în gânduri luminate. Adesea l-am simţit în umbra mea, Nisip uscat din valuri aduna, Mergea încet şi parcă-mprumutase Tot universul clipei de mătase. De-atunci îl ştiu în zborul de risipă; El, călător pe margine de clipă, Cu zâmbetul pierdut între silabe Un nume de tipar și perle albe!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Spre alt fulger

Amesteci sarea cu marmura pe care au sfâșiat-o copitele uimirilor și-mi trimiți un fir de iarbă să mă-nvețe cum să mă supun vântului într-o convenție de iarnă. Mă aștepți pe prispa risipirilor, ai împrumutat blândețea lunii, secunda scânteiază (târziu să aprindă stejarii obosiți în poemul nescris) și parcă se zăresc orașele cioplite în forfota brațelor întinse. Nu, nu ești tu, e alunecarea prin stepa surprinzător de străină, cu mănuși de sârmă și ceai cald peste aceiași aburi flămânzi; zău că te-aș crede când te recomanzi simplu: gala altor tăceri, dacă n-ar trece instantaneu un vultur întârziat pe coamele viselor spre alt fulger.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Într-o schiță de sare

Am fi ajuns căutători de comori pe oglinzi, poate pescari de nimicuri, cerșetori de ninsori, am fi plâns într-un templu mereu rătăcit între două plecări, ne-am fi scrijilit nopțile și așa peticite, am fi strâns între ziduri un hohot de dor, cât de ușor, cât de greu ne-ar fi fost printre lanțuri de zbor?! Dar ne-am înecat într-un iaz de culori, tu erai prea albastru, eu - un creion obosit, într-o schiță de sare; șapte zile am încercat să-mpletim un izvor dar săgeți de rugină își scriau un destin spre vărsare. Încolțeau vulcani prin deșertul de zori, mi-era teamă că lumini cu brațe de fier vor încerca să ne zidească-ntre sfere; îți scriam cu scântei de mister elegii fără număr îngropate-n tăcere îmbrățișări alb-sălbatic, prizoniere ucise în grote aprinse și-n cetăți efemere.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Să plouă pe umerii goi

îți port cămașa pe care ai țesut câmpurile abia a înflorit e sălbatică și interesantă cu fiecare petală ce adoarme la pieptul meu când spectacolul se odihnește în undele pornite să cuprindă noblețea pe cerul așteptărilor am descântat-o la marginea unui râu să fi văzut cum amestecam cuvintele într-un joc nebunesc din care nu înțelegeam mai nimic fiindcă luna îți tot plimba ochii pe tulpinile serii și le scrijilea cu numele meu întreg și bolduit nu era magie ci setea desprinsă din dorința de a te deruta astfel încât să nu-ți croiești drum prin troienele cosașilor recuperatorii de culori s-au trezit negustori la margine de cer unde iscoadele împart răsplata norilor să plouă pe umerii goi vei fi dirijor de concerte fără sfârșit în zodia mea


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Femeia – simfonie de lumină

Eşti o simfonie-lumină, femeie, mi-a şoptit un înger, lasă visele să-ţi sărute tălpile goale cu muguri din holdele primăverii, încă mai culegi zborul din legendele în care ţi-ai păstrat idealul. Glasul acela avea nuanţe de verde şi albastru şi emoţii deschise la o filă devreme, îi simţeam pulsul şi credinţa în braţul stâng delimitând continente în care inima îşi trimitea razele spre răsăritul aşteptărilor. Atunci am ştiut că primăvara este un colţ din mine în picturile vieţii, aşadar mă voi înrăma în cântec şi voi duce simfonia luminii spre stele; din boabe de nectar voi face denii de suflet…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Visul-trandafir

chiar dacă îngerii erau de pază te-aș fi lăsat să pleci pe-aceeași rază și m-am ascuns în ochii nemuririi plângeam și eu plângeau toți trandafirii aș fi venit spre ultima cetate dar se făcea un drum foarte departe și joc de umbre parcă se făcea sub talpa mea pământu-se-odihnea aș fi venit dar sigur m-ar fi ros un timp de ger iar zborul nostru secetos s-ar fi zdrobit de-un colț de cer …………… și-ai înflorit tăcut pe-un singur fir în crezul meu tu visul-trandafir ai înflorit și nici măcar nu știi că îmi lipsești cât două dinastii


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

La o zodie distanță Pustincul de niciunde își așează culorile în cochilii de zori aruncă o mie de stele în mare, ridică un țărm pe verticală și fiindcă umbrele cresc mai înalte cu un ceas, porneşte în pelerinaj spre miezul neîntâmplărilor. E vremea descântecelor din esenţă de viori, spune, cu privirea lacomă de linişte… Cândva şi-a găsit paşii franjuraţi în zile flămânde, i-a ţesut în simboluri dar i-a lăsat, la o zodie distanţă, hrană în trupul iubirii. Astăzi ştie că în adâncul mării lumina e mult mai vie decât busola în care gerul îşi ascundea hainele spre deruta gândului încătuşat în alb. Va înnopta în scorbura nordului cât să-și răspundă inimii la câteva ace apoi va urca scările după parfumul neliniștii. Rătăcirea e temă pentru scânteia de care vor fugi valurile.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Merinde pentru suflet

Ți-am adus merinde pentru suflet arse în vreascuri de ceară, le-am găsit pribegind într-un târg de valori, mă strigau repetat, cu blândețe, și trimiteau soli să descopere cât de înalte sunt zidurile pe care urcă magia. Ai putea spune că-s descântece la temelia vechilor cetăți, nu te teme, am aflat că doar o parte din ele au otrava iubirii, am gustat-o cândva într-o grotă cu pereți de sticlă și acoperiș de cântec și crede-mă, aș muri în fiecare dimineață să știu că renasc în pulsul nemăsurat în cuvinte. Și pentru că fluturii nu rezistă în tablourile reci, am trasat hotare pe talerul inimii; ți-e cunoscut drumul prin cercuri de foc, zăbovește cât vrei, acele ceasornicului au amețit deja; vezi? ți-am vândut efectul curajului de-a măsura nemărginirea! Acum știi că ți-e foame?


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Versuri de hârtie

te-ai îmbătat cu lacrima unei păsări oarbe ai vrut să fiu tu într-o oglindă fantastică din care au evadat cuvintele așează-ți ochelarii pe inimă citește te-ai hrănit cu mine pe trupul unei zile de hibernare tandreţea înfășura lumina din coasta lui Adam ai trimis pe vânt cu identitate necunoscută coloana sonoră a dragostei prin busuioc violet și repetai întruna că-s a ta mi-ai scris versuri de hârtie pe umerii magicianului dispărut în timpul unui exerciţiu de sunet le-am primit cu zborul de dimineață de-atunci fiecare zvon e un pas de tine


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Autograf pe-o ramură verticală

Nu, nu ţi-am spus toate cuvintele, mai aveam câteva păstrate pentru ziua în care îmi vei fi cunoscut cântecul inimii; am început să le uit, s-au amestecat între ele iar sunetele principale au făcut pârtii de dor prin nămeţii timpului. Nu, nu ţi-am făcut portretul stărilor, mai aveam o pânză de suflet care aştepta esenţa culorilor; nu înţelegeam de ce autograful tău îmi încleşta simţurile şi-mi devenea ramură verticală. Într-o zi îţi voi număra gândurile şi le voi îmbrăca în flori de lună; vor fi alfabetul pictat pe tâmplele nopţilor. Îţi voi da, în schimb, tabloul cu două porți care se caută în lumină...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Coroana cu petale de piatră

m-am trezit într-o enigmă venită din nopţi polare ghem de foc prin anotimpuri încălzite la piept într-o mână aveam undele lacurilor pe umeri aroma darurilor salbatice și câteva fulgere răvăşite conuri de gând culegeau rădăcini din care făceam leacuri amare nicăieri fereastra aceea nu mai sălăşluise atâtea vremuri se furişa în cupe cu scântei de secunde care fixau din când în când coroana de piatră aveam degetele prinse în condeiul de stări am rugat vraja să mă deseneze gând m-a fotografiat culoare am rugat vântul să mă aştearnă nisip mi-a dat o galaxie de adieri am rugat iubirea să-mi citească un crez dar m-a transformat într-un citat nedefinit langa mine vesnicia împletea o șoaptă…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Trec azi si apar mâine (n-ai cum să mă vezi)

azi ești în multe sunete evadezi într-un oraș boem pornești odată cu avalanșele soarelui pe secetă porți o legătură de chei și câțiva centimetri de pace în umbra ta se cuceresc viori rănite războaiele anotimpurilor în care nu s-a scris despre valsuri și-au dat demisia în zori acum pot să merg prin descântec sunt păpădia învățată să rodească dincolo de ziduri trec azi și apar mâine portret pe diagonala unui zbor autentic n-ai cum să mă vezi câteodată sunt numai în tine îmbraci haina pe dos pasărea spin zvâcnește mereu mai intens inconfundabil în pieptul tău coboară seara atunci îmi răsucești tăcerea spre răsărit fantoma ta știe că port două chipuri unul în lanțuri altul pe cer


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Din cer până-n pământ Sunt pas în reveria din templul unui val, Sirenele de toamnă se pregătesc de bal, De veghe-ţi stau alături, pe ramul înflorit Și-n vis cu nemurirea pornesc spre răsărit. Te ştiu în stâncă vie, cinezi cu flori de lună, Voi locui în tine, prin ploi și vreme bună, Tu mă primeşti legendă, eu vin fuior de clipă, Mă sorbi în rătăcire, ţi-e frică de risipă. Pe-o toamnă de cuvinte, pe-o oază-feerie, Stă setea colorată în colţ de-mpărăţie; Tăcuţi ne înţelegem, ciocnim o cupă fină Nectar de valuri oarbe furate din lumină. Mă vezi cu ochi de rouă, ce poate fi mai sfânt Decât să legi iubirea cu tainic legământ? Am inventat în grabă un anotimp de dor, E-a toamnei simfonie ce arde-ntr-un izvor. Ne regăsim, ne pierdem, noi, muritori de rând, Prin sensuri înrobite trec stările cântând; Tu eşti pescar de mine, eu nufăr sunt de vânt Şi înfloresc în tine din cer până-n pământ. Pe bolta serii noastre curg litere-n izvoare, Protagonişti de-ntinderi purtăm în noi cărare, M-am colorat vitraliu, te port în zbor sihastru, In anotimpul nostru îți scriu un gând albastru: Spune-mi, iubitule, ştii, de ce toate frunzele mor în vals de tristeţe şi dor a toamnă ? Ascultă iubite-un cuvânt rămas de la vremuri apuse, silabele toate sunt plânse a toamnă ... Priveşte iubitule, crezi că fluturii urcă în zbor şi pier de durere-ntr-un nor de toamnă ? Vorbeşte-mi cu drag despre noi, de vraja iubirii pe munţi, cu stele în suflet să-mi cânţi poveste de toamnă...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia șșșș! trubadurul de veghe testează notele goneai prin noapte cai nedresați dezbrăcau pe rând fracuri la fiecare intersecție ocoleai vidul să nu provoci instantaneu incendii lângă fântâna pe care o tot revendici de când s-au logodit ploile în lumină șșșș! trubadurul de veghe testează notele câte lire ai dat acestei nopți să-și întindă hamurile peste sufletul cascadelor? la rândul ei nimfa caută râsul zglobiu de unde a început mersul pe jos prin inima ta să nu-l întemnițeze cocorii când vor trece să împartă săgețile pe alte legende (între timp văzduhul cerne diamante neşlefuite pe care un meşter le transferă pe degetul unei naiade apoi ciopleşte liniştea după chipul meu) într-un colț de dor cineva toarnă vin peste paragrafele principale (a se bea noaptea) apoi își sculptează autobiografia preferă caracterele mari a uitat să mai respire sigur ți-a încredințat acest drept câte scântei pe secundă ai înregistrat de când am orbit?


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Iți împrumut ochii mei ți-am vândut ochelarii erau mascota unei magii pe sunetele vântului lasă îți împrumut ochii mei te-au adus la ruga de gală în cămașa dorului orbește-i nu te îndoi sunt cu două săgeți mai mari și cu o înțelegere mai la dreapta prin ei trec șerpi câteva procente de curaj dialoguri de tăceri (taine de elită!) promisiuni în falduri de spini ar mai fi templul îngenuncherilor neliniștea de dincolo de ape și sărutul pe colțul stelelor (l-ai primit?) restul e nesfârșire nu te teme vei adormi îndrăgostit și te vei trezi trădător de elită


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Sonetul de grație

De ce mă privești cu ochii de mâine, ecou de rubin? Pianul în care mi-ai încătușat cugetul cântă în adâncuri, acolo e un veac de nesomn pe acropola inimii. Învățasem să înot la marginea oceanului, dirijorul de valuri era implicat într-o altă reprezentație, aveam luna pe umeri o dată, de doua, de o mie de ori… Te-am zărit pe cel mai înalt val, mult prea târziu, evadasem în tine, la țărmuri ancorau nave, toate îmi aduceau același pian de pretutindeni. Îți amintești? îmi spuneai, sculptează-mi inima în flori de timp apoi dă-i drumul să zboare cu noi e motto-ul de la reverul clipelor, singurul care trece praguri abstracte. Ascultă! Se cântă sonetul de grație…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Verde uscat

Prin ger străin mi-e rece căutarea Şi nici nu ştiu ce zi în tine sunt, Ne-am rătăcit în ceaţă iar chemarea S-a destrămat în vechiu-i legământ. Iubitul meu, e-aşa târziu în clipe Si ce devreme pentru ce-ar fi fost, În stânci de dor iubirea stă să ţipe Şi să se frângă-n vreascuri fără rost. Văd parcă o ruletă ce trişează În seara asta fără de noroc Şi-n palma noastră, iată, se aşază Un fluture cu aripi arse-n foc. Iubitul meu, dă-i aripile noastre, Gândeşte-te câţi maci au numărat, Cu ele ar atinge zări albastre Şi ne-ar găsit în verdele uscat.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Răvaș pe toamnă Îţi scriu, iubită toamnă, răvaş de bucurie; Cu plecăciune, iată-ţi prind mâna aurie, Am pus în plete frunze, fereastra ţi-e deschisă, Revarsă ploi în mine, cu patima aprinsă! Aștern fântâni de vise pe vara ce-a trecut, Te strig uşor pe nume, eşti iarăşi început, Prin codri-adânci şi tainici lumina-i reverie, Sosesc în tine toamnă dar nu plătesc chirie! Pe cerul amăgirii se înteţesc furtuni, Te rog, mărită doamnă, prefă-le în minuni, Dă-mi liniştea din ape şi zbor înalt de cânt, Poarta cetăţii tale să-mi fie legământ. Când valul vieţii-n pace îşi plânge ţărmul trist Pune-mi pe chip cununa de rege optimist; Și dacă setea clipei va-ngenunchea-n lumină Te rog mărită doamnă, dă-i suflet să revină! Mă regăsesc în tine, în tine m-am născut, Eşti un ocean de bine, feerie de-nceput, Îţi cânt din zori în seară cu ochi de rogvaiv Și-n cercuri de lumină alerg definitiv.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Împrumută-mi brățara ta, toamnă Spre tine toamnă vin cu aceeaşi pagină de suflet, am ascuns luna-n cocori şi-n radăcini cu înţelesuri adânci, am agăţat dimineţile pe răsăritul ferestrelor şi am tăiat spinii gândurilor de teamă să nu le schimbe culorile. În murmurul serilor am sculptat o terasă pe care-au dansat stelele în clepsidră; se auzea codrul fremătând a linişte şi stâncile scriindu-şi dorurile, am ştiut să înţeleg popasul călătorului în scorburi date în pârg şi i-am desenat scări spre terasa tăcerilor mele. Îţi aduc o torţă de cuvinte, îmbracă-le-n ruginiu şi spune-le poveşti despre anii mei, las deschisă poarta pe care am intrat, cândva mă va aştepta cu merindele inimii de astăzi. Împrumută-mi brăţara ta, toamnă, să nu mă rătăcesc în mine căutându-mă...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Autograful de astăzi

Nu, ploaia nu va opri cântecul zorilor, nici umbrele nu-mi vor scrijeli sufletul, printre picuri voi trece ca o adiere pe straturi de timp. (ești fântâna care-mi întâmpină setea!) Nu, toamna nu-mi va zidi calea spre templul cu sare, nici raze de sunet nu se vor pierde printre crengi obosite, curând vor începe cocorii să orbească deasupra celor mai înalte crengi. (mesagerul tace, pasărea cuibului gol începe să cânte!) Și astfel vraja se va fi înfășurat cu lăcomie pe brațele toamnei, ultima frunză-ți va săruta pasul, mi-ai spus iar pentru a-și prinde ecoul la reverul clipei e nevoie doar de un singur copac. (autograful de astăzi e sevă pastelată!)


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Să-ți fiu catarg Să mergem iubite-ntre ghețari să învățăm acolo ce-i focul, să locuim în vise de zidari și să-nflorim de vom avea norocul, Să mă așterni pe noapte orhidee și-n orhidee să mă pierd sărut, un fluture orbit de alizee să-ți prindă-n piept lumina de-nceput, Să mă înveți descântecul pe ape când îngerii coboară pe pământ ca să-mi asculte ruga mai aproape de orice zbor, de orice legământ, Apoi să botezăm întru nesomn cuvinte-ncrucișate în tăcere, să-ți fiu catarg, tu să-mi fii țărm iar între noi ocean pierdut în mângâiere.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastr�� - Gina Zaharia

Secundei din palmele mele

Te iubesc dimineața pentru că-mi aduci aripi de îngeri la temelia izvoarelor să-mi fie aromă de zbor printre stânci, continent cu miresme de brad și versanți cu săgeți aurii diluate pe trup de odihnă, Te iubesc la fântâna pe care ai scris cu sete un cuvânt cald ai învățat îmbrățișări să mă caute cu adorație când adormisem în spice necoapte pe nisipul cu perle fără timp, Te iubesc la jumătatea drumului dintre pământ și cer, îți sunt fuior de drag pe țărmuri aprinse în veacuri noi, talisman în corola oglinzilor despletite pe ochii inimii, Te iubesc candid primăvară în duminici vulcanice hrana și veșmântul secundei din palmele mele.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Plouă în mine cu hohot de râs Ploua în păduri uitate în mine, ploua ucigător de cuminte, mă rugam să nu vină potopul să mi te-alunge din minte, era noapte şi tot încercam zidul cetăţii de ceară când prin ierburi otrăvite zăream doar o umbră uşoară. Am ucis rădăcina unui curcubeu din munţii de zahăr apoi am ascuns-o într-un templu ateu de mine s-o apăr, mi-era întuneric şi nori plămădeau licori pentru mâine demențiale culori mă minţeau că încă mi-e bine. Plouă în mine cu hohot de râs despletind anotimpuri amare, ca un ecou mă-ndrept spre apus pe un râu de-ntrebare; curând că mă voi opri într-un pod de nori şi cenuşă. Și iarăși e ploaie pe nord cu maluri în visul-cătușă!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Tornadă și foc Trecuse de zece. Abia începuse tornada, se plimba focul prin stejari doborâți, un zidar desena tone de vise pe sticlă inventând un record de-așteptare pe stânci. În albii de lut, figurine perechi chicoteau îmblânzirea tornadei pe cer și parcă cetățile vremii dansau efemer în clepsidre de ger. Ce vechi calendare-nchideau vis de ceară, ce faguri de stări, ce cuburi de gând! Treceau râuri vrăjite în sete amară și fiecare avea o torță arzând. Vorbisem cu pacea să-mi scrie în palmă atingerea clipei ce-n zori s-a trezit, o pasărea oarbă prindea peste vreme un zbor înzecit. Coborâsem să trec peste maluri cuminți tornada cu voce de sare, împletisem o viață la ea, îmi ieșisem din minți și-o credeam mai degrabă o stea urcătoare! Păstrez umbra ei într-un gram de cuvânt mă știe pe nume, mă știe izvor, zidar pe ruine în pagini de vânt și-n haină de dor.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Păstorii adevăratelor simboluri

Cum să îngrădesc pasajul care m-a învăţat să citesc sub învelişul pietrelor şi să culeg setea din boabe cu aromă de lut? Diamantul ghimpat doarme într-un ieri absolut. Cum să las pradă pajurii truda întregii veri din genunchii copacilor cu ramuri spre fereastra limpede şi nesfârşită, când ploaia îmi șterge rădăcina pe care am ți-am urcat iederă? Cum să te strig când mi-am pierdut numele în lumina care-mi țese gândurile şi-mi recunoaşte umbra din călimara de noapte, din verdele amiezii, din tropotul dorinței de a-ți fi sens? Mi-ai dat parolă pentru hotarul mugurilor, mi-ai ales pasul de dincolo de mine, e din litere sidefate, zgârie pământul pe care am trecut cu orbii spre înălțimi, voi răsădi alt zbor poate legendar… Păstorii adevăratelor simboluri mi-au redeschis clipa.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Bogăția florilor de timp

Voi, dansatoare pe câmpii celebre, Aţi învățat un cântec violet, Pe scara vieţii, paşii de adverbe, Sunt simfonii aprinse-ntr-un portret. Când luna-şi plimbă trupul de vioară Pe sidefiul unui dor boem, Tot valsul serii se închide-afară Și-şi lasă adierea-ntr-un refren. Din flori de timp făcut-aţi aşternut Pe insule de gânduri evadate, Poveşti de rouă s-au rostit pe rând Și toate-aveau ferestre parfumate. Îată poemul înflorit în zări Cu ramul-vis pe scări de anotimp, Îşi scrie nemurirea peste mări Spre bogăţia florilor de timp!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Doar femeia aceea

o femeie aştepta pe grinda nopţilor îi promiseseşi că te vei întoarce când luna va fi traiectorie pe axul inimii mai întâi a trecut un tren încărcat cu petale de zori le-a recunoscut îndată i le dăruiseşi cândva toate îi parfumaseră braţele de așteptare apoi hoţii cărau zdrenţele inimii şi le depozitau în scorburi spre hrana timpului a furat şi ea o petală dovadă că a existat scânteie într-un puzzle mai târziu adormise în gri o vegheau depărtările îngenuncheate în tăceri în pumn ţinea strâns un petic de cer în care îşi adunase primăverile pictate cu dragoste şi teama că vor seca toate cuvintele inimii de peste timp acum nu mai numără deloc scările care i-au atins cerul nici eu nu mai ştiu unde e femeia aceea... (dar parcă te-am zărit căutând o minge de foc) doar ea cunoştea flacăra acel cod al inimii singurul spin cardinal adevărat doar femeia aceea...


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Foc din vreascuri de cuvinte

Știu, toamnă de rugină, știu cât de greu îți este Să-ntemnițezi lumina în file de poveste, Să-i faci adresă ploii şi s-o arunci pe zare Iar înspre miazănoapte să-i desenezi cărare! Vei locui sub dealuri ascunse-n flori de ger, Mirese de zăpadă se vor ivi pe cer, Dar clipele brumate vor şti să-ți desfăşoare Un val de amintire aprinsă-n calendare. Prin codrul de-altădată mestecenii se plimbă Iar vraja nemuririi în patimă se schimbă, Sălbatice ferestre brodate-n armonie Scriu cartea învelită în voci de feerie. Cu bine, toamnă dragă, îţi las un semn de-o clipă, Când pleci să iei cu tine a cântului aripă, Eu, în pridvor cu luna, pe-o lacrimă fierbinte, Voi țese foc de gânduri din vreascuri de cuvinte.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Timp din verbe de zăpadă

Îți sunt un fel de sete pe hârtie și vin dinspre apus spre răsărit, îți trec prin suflet ca o simfonie și știi? odată chiar ți-am înflorit! M-ai așezat în calendarul mare, îți eram prag prin armonii de zori, când luna se pierdea în depărtare, mă răsfățai cu pacea dintre flori. Știam să merg cu orbii prin rugină, n-aș fi greșit un pas peste hotare, mi-era devreme-n gândul de regină și sol de drag ți-eram pe așteptare. Deschide peștera din noi să ardă! Acolo un sihastru stă la geam, culege timp din verbe de zăpadă, și ce frumos devine astăzi ram!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Te voi veghea cu inimă de astru Îți scriu pe-anotimpuri de rouă și departe, un gram de sare sunt pe fiecare, din rouă mi-am clădit cândva cetate și-am navigat pe valul cel mai mare. Venea din răsăritul de odihnă, dormeam un pic pe umărul tău stâng, aveam în el credință și lumină și, mai ales, albastrul dat în pârg. Azi nu mă tem că o cafea de seară îmi va fura toți nuferii din cer, cu drag păstrez în suflet o vioară învăluită-n șoapte de vrajă și mister. Devreme-i podul care știe-a trece prin fulgere cu trenă-n altă lume, nicio clepsidră nu-i va fi prea rece de-i va purta o notă de renume. devine astăzi ram! Din loc în loc voi înflori sihastru, vei ști să mă culegi din depărtare, te voi veghea cu inimă de astru și-ți voi rămâne-n ziduri sărbătoare.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Tangou la pieptul meu ucis îngenunchez în mijlocul așteptărilor cu sabia ultimelor șoapte am zăbovit s-o cuceresc acolo ne-am petrecut noaptea dintre adâncuri desfăcând lanțul inimii (sub ea se vor mistui două culori plecate una din cealaltă) mă voi preface în scoică am auzit că ţărmul tău nu are felinar nici iluzii dezlănţuite în sunete sparte de stânci (lacrima întoarsă din rod postește împreună cu pescărușii sub ziduri) voi împleti tăcerea în sâmburi de timp îi cunosc farmecul e busuioc de zori sculptat între noi are filele roase de nelinişte şi un nume profund (cântecul valurilor s-a uscat și a luat vacanță până la glezne) la miezul nopţii îmi voi rosti rugăciunea zidită în rate apoi voi continua să număr jocul de fluturi pe câmpiile polare (fiecare al treilea val ești tu tangou la pieptul meu ucis)


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Și nu mai știu

și nu mai ştiu dacă eram de veghe pe candelabre de flori sau în boabe de nectar visul de platină ardea instantaneu pe nisipul palmelor mele evadasem din bulgărele de sare adânc de când lumea în pletele căruia cerul se juca de-a nemărginirea rupea frânturi de lună şi le dădea un nume angelic dimineaţa îmi rostea numele cu buze trandafirii (amestec între sărutul stelelor şi diademă) în parcul dintre zile sărbătoarea îşi plimba filele prin fereastra sufletului ca o fântână uşoară cu umerii goi pe scări simbolice o pasăre de lumină îşi aşternea povestea cu rădăcini repezi ca lacrima tăcerii și nu mai ştiu…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Ostatic

nu am nimic cu furtunile sunt ale mele le-am dat un nume şi o mare cu mine în care să se îmbete când scriam aceste versuri purtam rochie cu umerii goi și linişte cu şoapte deschise lângă fântânarul de veghe îmi spărseseşi pieptul cu privirea nu m-ai lăsat să vorbesc despre braţele întinse dincolo de simboluri sau despre acele inimii marcate cu roşu devenisem instantaneu o moleculă din aerul tău mă respirai pe furiş şi-ţi spuneai că-s ţărmul pe care adorm valurile îndrăgostite doar o clipă am gustat miezul macilor în sabia luminii apoi am devenit sâmbure în deşertul orbilor (singurul val de care mă tem e ostatic)


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Diamant ghimpat

A înghețat nectarul în cupa cu ninsori, vulturii și-au făcut rondul pe sufletul mării pictore, aveai destule culori să le transformi penajul în diamant ghimpat, și grâne aveai – mătăsuri fine pe care le-ai împărțit punctelor cardinale, sfâșiindu-le. Ai închiriat prima corabie pe lacrimi polare, nordul ți-e frate, te-am auzind șoptindu-i un poem cu destinație imprecisă; în dinastia fagurilor ai inventat somnul trandafirilor albi, și ce devreme au înflorit într-un sărut orb! (din zodia luminii) Răsucește busola spre orizontul în care deșertul dă roade, ți-am găsit brățara în praf de curcubeu, copitele umbrelor n-au strivit-o, o prind în ramul cerului să redevină stea! Pe stea e sculptat numele tău!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Joc de silabe întemnițate

știu ai dormit pe aripi de lebădă somnul meu nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns te furau ochii închiși în lumină și dacă am lăsat câteva veri să ne împrumute veșmintele am știut că purtam sunete înlănțuite într-o operă inedită de o parte și de alta a zidului ne atingeam palmele ale mele erau prea reci ale tale prea îndepărtate scânteile ardeau într-un joc de silabe întemnițate aruncă pocalul din care mi-ai sorbit chipul l-ai pierdut într-un veac fără ecou din cerul meu plouă nebunește mă voi face râu și voi întoarce vara aceea pe altă pânză


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Reverie de șoapte nebunule magia ta mă îmbată rup valuri de cântec și le așez semilună la pieptul tău să mă știi descântec de duminică treaz ca o reverie de șoapte crezul meu e setea odihnei într-un lac cu nuferi drumul tău e stepa luminii pe ochii însetați stâncile au încetat să sfărâme prăpăstiile dansează pe nori coborâţi până spre albastru dă glas tăcerii să flâmânzească pe țărmuri de dor timpul nostru se împarte între mine și mâine păstorii ne-au împrumutat potecile verzi ai caligrafiat literele inimii?


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Pelerini spre iarnă Ai lăsat focul pe inima iernii, i-ai dat o scânteie în plus – piesaj demențial cu serpentine celebre și pelerini de zori, jurau că sunt de-a lor, făceau acrobații prin văzduh, cu ochi cameleonici îmi vindeau ultima vrajă. Nu vreau cafeaua lor în dimineața ta, să plece! rămân să dictez unui fulg ceva despre topire, mai sunt câțiva răniți pe alocuri mesageri încuiați într-un destin platonic. Mă ridic pe stânci și pun voalul toamnei, miroase a busuioc, am senzația că l-ai purtat odată cu mine; Undeva, lângă ape, o femeie risipește lacrimile. Ajunge! Destul pentru o jumătate de crez! Vara trecută ai fost regină, i-am zis, (tu tăceai în murmurul meu) dinastia ta – orgă dezlănțuită pe meridianele viselor; ai dansat pe trupul mareelor fără număr, altădată ți-ar fi fost frică de pasul întârziat într-un golf. Dar nu te teme, primăvara ți-a păstrat partitura pe care a cântat el o dată, de două, de o mie de ori, îl eclipsaseși într-un unghi nebunesc, pelerinii spre iarnă sunt înrobiți de iubire, prea credincioși ca să-ți ducă numele dincolo de florile de cais.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Spre temnița gândului

mergea prin noaptea ghețarilor cu fălcii în mâini căuta un cerc în care să se-nchidă și un gram de zidiri dar a confundat punctele cardinale și s-a trezit developând întunericul în pumnul ei fotografia unui templu aruncă săgeți otrăvite e golful în care așteptase trăsura de dimineață și răvașul cailor sălbatici fiindcă la mijlocul duminicii talazurile se despart în fâșii înguste nu mai joacă la ruleta foilor de ceară ar trebui să trișeze măcar o secetă-două și să pornească pe jos până dincolo de furtună mai bine șterge de praf tabloul acela din care nu înțelege aproape nimic dar continuă să-l îndrăgească întreg nu-mi promite că vei schimba decorul mi se potrivește perfect poate doar jocul umbrelor noastre a înflorit mai discret sau izvorul din stânga e încadrat eronat în cortegiul luminilor dacă te întreabă cineva ce ascund în inimă roagă actorul din nori să răsucească un vis spre temnița gândului


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Un solfegiu și două sosiri

Dintre toate paragrafele inimii voi alege un solfegiu, două sosiri, și o avalanșă devreme pe golful tăcerii; Te peird și te regăsesc printre așchii de valuri, refren decupat din pereții visului crud încolțit de sărutul ucigător de cuminte al clepsidrelor. Voi merge prin noaptea ghețarilor căutând un cerc în care să mă-nchid cu un gram de zidiri. Deschide calendarul veacului dintre adâncuri, pumnul în care am strâns sarea plânge dincolo de azi se va fi trezit un nou soare, va răsări în două lumi deodată veșnic hoinar…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Sentințe de zbor Printre oaze vrăjite cetăți am clădit, eram sete de doi și rugă eram pe-un ocean infinit, te strigam de pe țărmuri cu nume de foc, cine oare mai știe s-aprindă atâtea scântei într-un joc? Am urcat, împreună, pe-o scară de dor, adunam stări fără șoț cât de-nalte sentințe de zbor! rătăcită prin corul de îngeri cântam și ce-adânc și ce sfânt și-nțelept te iubeam! Trec iarăși cu sete prin cântec senin luceferi de-odihnă topiți într-o clepsidră din lacrimă de crin, zece vieți de-aș avea cu pieptul în tine aș strânge în toate iubirea, apoi aș preface-o-n petale pe-o mare de rime. Departe sunt devreme dar port curat în suflet cămășile de zei, din valurile vremii, poveștile trăite sunt voci înmugurite în armonii de tei, iubito, mi-ai spus, iată, mai am un veac de dor și-l prind în templul nostru spre stele călător! Prin oazele vrăjite, o lacrimă se teme să nu-i strivești misterul în falduri de poeme iar codrul ne-nfășoară pe zori a mia oară, în verdele iubirii din simfonii de vară…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Ramură din șoapta lunii

Mai ştii că-n vremuri de demult Te modelam cu mâini de lut? Ai fost izvor fără vărsare Şi aripă-ntre cer şi mare, Lumină-n gând întinerit De parcă-n albul necosit S-ar fi plimbat macii cântând, Cu voci de aur colindând O altă iarnă dintr-un sat Şi el din lut amestecat, In satul fără nicio stradă Doar cu doi oameni de zăpadă?! Mai ştii când descântam troiene? Aveam oare de ce mă teme Când se topea sub ochii mei O inimă din flori de tei Şi rămânea-n privirea lumii O ramură din şoapta lunii? E mult de-atunci, dar oare ştii Că şi zăpada va-nflori?


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Pictură pe ramuri ninse

mai stai să aprind toate stelele peste iarnă să alint copacul ce-am fost deasupra râpei pe inima căruia s-au scris poeme de dragoste pentru păsări iubitule sunt orbul cu vioara de zăpadă hoinăresc prin troiene răsfățate număr copacii morți din dragoste așteaptă să te strig pseudonim de liniște sens creionat sub tălpile fără identitate prins în reverul minții noastre privește mă răsfață pădurea din șoapte inegale-mi decupez cărări spre nesfârșire și adorm în brațele tale pictură pe ramuri ninse


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Flori de ger

Devreme-am înflorit

Pe ce distanţă oare

spre iarnă

l-am împărţit cândva

iar visul despletit

în petice de sare?

vine s-aştearnă

Împărăţia ta

un soi de gheaţă caldă

cât dăinuia prin soare?

cu flori de ger

Cât s-a topit din el

şi te dezmiardă

pe valurile verii

pe-un dans stingher

şi cât e de oţel

ce vrea să ardă.

pe umbra înserării?

Ferestrele de ieri,

Vezi ce frumos e cerul?!

astăzi închise toate,

Tu ştii cât de frumos

şi-un viscol de tăceri

în picuri, adevărul

de-un ruginiu aparte

se pierde luminos

le-a făcut albe-n mine,

de parc-un strop din tine

şi, iată, înspre nord,

s-ar fi lipit de sud

din franjuri de ruine

şi ar fi luat din mine

se-aşterne primul pod

culoarea din cuvânt?

de gheaţă. Dar vezi pe ce ninsoare se face sărbătoare?


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Și mă ții mai alb de mână

Cu petale de lumină peste mine ninge-ntruna, Tu mă-mbrăţişezi cu sete şi ce caldă-ţi este mâna! Şi-mi tot spui povestea iernii prinsă într-o colivie, Eu ascult cum şoapta serii o comoară vrea să fie. Îmi iei sufletul în palmă şi-l stropeşti cu vis de zeu, Ninge parcă prea cuminte întreg adevărul meu, Rugile îşi pun coroana peste fruntea mângâiată, Iarna asta-i mai adâncă, mai albă ca niciodată! Lasă cerul să ne cânte, flori de ger să zburde iar, E atâta sărbătoare agăţată-n calendar! Să asculte învelişul de argint pierdut în ramuri, A ta inimă mă simte vis prin ale clipei geamuri. Se aşază răsăritul pe pădurile desculţe, Troieneşte-n valuri simple dorind parcă să m-anunţe Că acolo, într-o vrajă sfântă, dulce şi stăpână, Tu mă-mbrăţişezi cu sete şi mă ţii mai alb de mână.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Mi-e iarnă Şi iată, mi-e iarnă devreme și strig Că numele-mi este statuie de frig Că hrana-i cernită în gust de ninsoare Şi lungă mi-i trena cu iz de-aşteptare. Şi iată, mi-e sete şi-mi vine să cer Un gram de iubire din lacrimi de ger, Să trec prin ruine, să pot să măsor Hotarele-ntinse pe taler de dor. Şi iată, mi-e seară şi ştiu că-i târziu Să caut cerneala cu care să-ţi scriu, E-nchisă în templul deja sfărâmat Pe vremea când visul mi-era împărat. Adorm pe surâsul trecutelor verbe, Cuvântul se-ncruntă şi tinde să-ntrebe De ce-am rupt lumina în care legase Clepsidra-mpletită în gând de mătase?! Nu ştiu a-i raspunde dar simt că mi-i iarnă, Fulgi de tăcere încep să se-aştearnă Curând pe-amândoi - un fel de paradă Cu suflet de aur și glas de zăpadă.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Prin singura iarnă în care sunt fulg amărui Era singurul drum de care nu mă temeam, trecea pe umărul tău, iarnă, îmi încleștase gândul în povești argintii și împacheta sonete cu glas tremurat din zori în alți zori. Înotam în troiene de emoții, pe acolo trecuse iubirea în veșminte de mine, ai cântărit-o pe ramuri, atârna mai greu cu o pală de dor și i-ai furat o strângere de mână. Rămâi la masa mea, i-ai zis, nu știa unde cinezi de obicei dar strângea bănuți de zăpadă să acopere golul de după plecări și arunca privighetori peste fruntea pădurilor rănite în cântece de gheață. Nu mă aștepta astăzi, te rog, să-ți fie mereu foame, să nu contenești a te învinovăți că nu poți duce până la capăt potecile albastre cu un singur sens, eu așez copacii în rând cu paginile albe apoi le întind o cursă prin singura iarnă în care sunt fulg amărui…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Înțelepți de ocazie Pot fi sirena ultimului val, hoinarule, aveam atâtea nelămuriri, dar gata, acum s-a năruit totul, poate doar podul palmei mele mai rezistă cât să-și adune cremenea pentru un fulger și jumătate. Eram doi înțelepți de ocazie care-și plimbau orgoliul prin târgul duminicilor, câteva lebede din ultimul nostru vernisaj și-au luat deja bun-rămas printr-o aripă arsă. Peste furtuni trecea nota de plată restantă până la ultimul sărut, mi se părea derizorie, de fapt achitasem speranțele cu stăvilare de cel mai înalt rang. Îți va rămâne bagajul pe care l-am primit de pe cealaltă parte a planetei, te va încuraja să-ți servești cafeaua într-o agonie perfectă. Să nu-ți învingi niciodată inima, viteazule, ea încheie războaiele la șireturi!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Teste de rezistență la dor

abia atunci am știut că aveam tălpi de aur lucrate de un bijutier iscusit în atelierul inimii școala de ucenici era gratis dar se plătea curajul îndată am inventat o insulă plutitoare cu ieșire spre cer nici eu nici tu nu eram acasă știam câte ceva despre șlefuirea dragostei dar te lăsam să crezi că misterul tău e lutul pașilor mei au venit negustorii să ne cumpere drumul vedeți-vă de întunericul vostru le-ai zis n-auziți cum împrăștie argintul pe nimica toată sunt temnicerul anei mele i-am lăsat o poartă spre necunoscut cu lacăte fără efect hei n-ai spus că testele rezistenței la dor sunt dăruite la schimb


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Actorul de sare care aleargă prin nori Azi am să-ți scriu pe nămeți cu brațul de flori, îți voi aduce un templu în dar și parcă aș rupe și-o stea dintr-un cer de culori. Apoi voi sări peste timp cu tine-n priviri, în trup, în ființă, nebun rătăcit prin inima ta, orb agățat de un sens și pe deasupra legat la ochi cu credință. Încătușat în mister mă supun unui stol de ninsori, mă mistuie dorul, chezășie mi-l pun; privește! sunt rob uneori și, cel mai des, actorul de sare care aleargă cu tine prin nori!


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Azi vom dansa albastru Sunt pas în dansul simplu la început de val, Răsunete de clipe se pregătesc de bal, De veghe-ţi stau alături, pe aura de semne, În vis cu nemurirea pornesc pe tălpi de vreme. Te ştiu în stâncă vie, cinezi cu flori albastre, Voi locui în tine, aşa stă scris în astre, Tu mă primeşti legendă, eu vin fuior de dor, La colț de reverie mi-am prins aripa-n zbor. Pe-o toamnă de cuvinte, pe-o oază-feerie Stă setea colorată în colţ de-mpărăţie; Tăcuţi ne înţelegem, ciocnim o cupă fină Nectar de clipe sfinte furate din lumină. Mă prinzi în braţul clipei, pe ochi am infinitul, În lacrimă de lună vreau să-nchinăm sfârşitul, Am inventat în grabă un anotimp de fier Al cincilea terestru şi primul de pe cer. Ne regăsim, ne pierdem, noi, muritori de rând, Pe țărmuri larg deschise vin stările cântând; Tu eşti pescar de mine, eu nufăr de niciunde Şi înfloresc în tine dorind a te pătrunde. Pe bolta serii noastre curg litere-n izvoare, Protagonişti de-ntinderi purtăm în noi cărare, M-am colorat vitraliu, te port cu gând sihastru, In anotimpul nostru azi vom dansa albastru.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Dincolo de poeme Voi veni la tine, în mijlocul oceanului, de pe insula fără nume, la ora în care înfloresc orhideele; mă vei aștepta într-un fulger devreme, dezleagă-l, singur îmi va creiona veșmântul de astăzi. Port rochia de regină, pe ea s-au învățat valurile să adoarmă în culori îmbrățișate, e simplă ca murmurul nedumeririlor care-și ridică scări ca un test de rezistență peste adâncuri. Voi lua cu mine necuvintele într-un buchet, ele te vor întreba câte valuri ai numărat să-mi fotografiezi setea de lumină și de ce te-ai trezit într-un glob pe ape imense odată cu dimineața mea de stări? Îți voi lăsa, din loc în loc, pagini din calendarul inimii, adună-le, pe ele mă vei găsi când îmi vei pierde pașii dincolo de poeme…


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Deasupra unui blues Sunt mai aproape decât jocul de șah căruia îi lipsește o piesă și mult mai decisă în vânzări de intenții la târgul de duminică seara când buzele mele vor atinge primul fulg care va fi aprins calendarele. Piesa aceea e în pumnul meu, am furat-o să opresc jocul, începuse să-mi fie frig și nu reușeam să-mi cumpăr un colț de vară pentru o gală de sălbăticie. Acum o trimit în buzunarul tău de la piept, ai grijă de talazuri, pot fi seva iubirii în tablouri de ceară sau voci sortite să dispară în albumul cu semne. Sosesc printre valuri de dor, voi zidi podul dintre senin și verde, apoi vom învăța să supraviețuim într-o scoică deasupra unui blues corăbieri însetați pe țărmuri descoperite într-un naufragiu de zori.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Pentru totdeauna

fiecare drum atingea aceeași planetă aceeași magie incoruptibilă pașii meu treceau prin subsolul inimii tale urcau și urcau instantaneu adunai picături senine într-un scrin de vară (ne cunoșteam după preferințe) eu salutam luna ștrengărește tu îmi vindeai senzații de odihnă din palma cerului de duminică îmi vindeai am spus fiindcă le regăseai încărcate de vrajă dar nu te-ai întrebat (decât într-o singură dimineață) cum de s-au înrolat degrabă ostașii luminii în războiul stărilor planeta mea ciobită de vise plânge în zilele fără șoț nu știe că singurătatea nu înseamnă iluzii ci hotare de fier măsurate cu inima mai repetă-i asta o dată (pentru totdeauna)


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Ca o legendă albă

Iubitule, mi-e iarnă, și diamante rare Scriu cu lumină oarbă o ultima scrisoare: E sărbătoare-n gânduri, și iată, ninge rar, Ninsoarea de cuvinte azi ți-o trimit în dar. Printre nămeţi albaştri luna pictează cerul, Iar jocul reveriei îmbracă-ntreg misterul În sunete vrăjite. Și parcă munții blânzi Trimit răvașe simple doar lupilor flâmânzi. Erai copac celebru când te-am zărit prin ceață, Zideai pe drumul nostru o-ntreagă dimineață Și mi-erai pod devreme și parcă-mi tot spuneai Că florile iubirii ne sunt zăpezi din rai. Știu că prin iarna vremii n-o să avem hotar Și că ninsoarea noastră e-un vis în calendar; Ca o legendă albă, pe-o pagină de doi, La brațul nemuririi astăzi dansăm doar noi.


Reverie Albastr達 - Mihai C達trun達


Reverie Albastrã - Gina Zaharia

Eu val, tu val, și farul dintre noi…

Femeie de foc, te-am zărit scriind o epopee pe acoperişul clepsidrelor, îngenuncheaseși lacrimile în jocul de unde regina plecase într-o mângâiere sălbatică pe urcușul tăcerii. Treceau vise cu trenă de diamant prin ochii cu care-mi descriai cel mai profund anotimpurile. (Parfumul lor – simbolul dintre două lumi și un paragraf însetat.) Am păstrat umbra de mătase peste care-au dansat apele când desenai surâsul primului rând caligrafic pe coperta inimii mele. În depărtări, văzduhul recitea prin tine un vers parcă neobişnuit, (eu val, tu val, și farul dintre noi…) cu multe fotografii înrămate într-un singur dor din eternitatea sculptată pe umerii timpului. De-atunci amestec întruna culorile din care-mi zidesc sufletul. Sunt simple ca privirea unui martor necunoscut.


Reverie Albastrã - Gina Zaharia Autograful de astăzi poartă o valoare inestimabilă: Mihai Cătrună! În fața mea, pe simezele unei lumi suprarealiste, un pictor își întinde pânzele. Peste tot, o simfonie în culori își descarcă notele. Pe trupul timpului, pictorul surâde. Știe că are culori de rezervă pentru toate ploile anotimpurilor. Din când în când, îngenunchează în altarul luminii sale. E aproape singur. Adică, al tuturor iubitorilor de artă! Așa trebuie să fie, mi-am zis, privindu-i umbra pe ziduri. Astfel își proiectează idealurile, din răsărit, din dorință, din aripa iubirii. Marea îi stă pe umeri, ca o privighetoare pregătită de cântec. O adoră. O îmbracă și o dezbracă de valuri, îi este rege și sclav deopotrivă, îi întinde brațul de care să se lege pe vecie și o descurcă, răbdător, când îi scaldă notele… Acolo, pe țărmuri, artistul și-a găsit dragostea. Și-a mutat lumea într-un cuib de stele, să nu-i pirateze cineva crezul. La compus în prima zi din calendar, când delicatețea dădea năvală să-l salute și să-i ceară găzduire. De atunci fiecare orb se ghidează după o culoare, adesea talisman și corabie într-un golf în care vrei să te rătăcești și să devii arheolog prin labirinturile misterioase ale artistului. Un cerc uriaș te închide iar jocul maestrului începe. Ești captiv. Vei realiza asta abia după ce te va elibera de tine. Și vrei să te întorci, să-i înveți matematica surâsului în zile polare, când e plecat să picteze pietre prețioase pentru ceasul din alte târguri. Oricum, din ce parte a inimii ai privi, autograful de astăzi poartă o valoare inestimabilă: Mihai Cătrună! Am avut onoarea să trec prin sala cu murmure fine. Dirijorul culorilor avea concert la scenă deschisă. L-am auzit îndemnând un pian să-și trimită acordurile pe o filă de reverie. Apoi s-a îndreptat spre mine: înoată, dacă poți! Orice naufragiat ar face asta. Eram în pericol de a deveni daltonist din prea multă strălucire. Mi-am amintit că, odată, luna îmi pictase umbra în culori. Încă mai păstram senzația aceea de odihnă pe flori de nufăr. Acum, tabloul de lumină coborâse în mine, era albastru profund, tainic și credincios ca o pasăre rănită. Aveam semințe cât pentru șapte ogoare, de ce n-aș semăna maci în căni de lut, pe care să le prind de grinzile universului meu? Intrarea era liberă, îmi trebuia doar un cod de trecere prin foc, îl puteam compune din măști sau din cristale, depinde din ce parte a zilei veneam. Puteam descânta setea și ochii care vor cuceri imperii necunoscute, în care trăiesc regi și stări de gală, mereu pregătite de dans. Am respirat aer verde din cele mai adevărate păduri, am traversat ierni polare, desculță și încrezătoare, am împletit fulgere pe țărmuri de argint și am inventat corăbii de zile ploioase. Din loc în loc, am lăsat inițiale pe nisip, să-i devin glas vântului și temnicer luminii de astăzi. În pumnul meu, marea devine clepsidră. Și acoperă, cu valurile toate, zidurile închisorilor albastre. Pe acoperiș, o nimfă adună culori pentru alte oglinzi. Lumea pictorului va fi, întotdeauna, o muză departe… Gina Zaharia 27 noiemebrie 2012



Reverie albastra