CPSF_237

stimnli mai tainici, imi creau o nebuloasă dorinţă de a descoperi ceva care să neutralizeze hetărirea mea iniţială. Imi dădeam seama că, dacă în clipa aceea mi-ar da o sarcină interesantă, difi­ cilă şi cit de cît legată de specialitatea mea, aş fi iremediabil pierdut.

— Astea scriam acum aproape 70 de ani, comentă bătrînul.

Himere juvenile ! ? In definitiv, ele reprezentau pretenţiile unui cercetător faţă de tehnica zilelor lui. Despre infăptnirea visurilor mele ai învăţat în liceu. Faptul că aceste idei te-ar putea plictisi constituie dovada că omul se obişnuieşte repede cu orice minune.

Dar să-ţi citesc o însemnare pe care am scris-o după cîteva de­ cenii. „Mi-am revăzut notiţele din tinereţe. Dezideratele de atunci s-au împlinit. De cîţiva ani explorez cu ajutorul microscopului electronic mirificul univers al virusurilor. Instrumentul meu mă­ reşte de cîteva sute de mii de ori corpusculul studiat. Distanţa de separare a ajuns la cîţiva Angstromi. * Inframicrobiologria a stabi­ lit, în sfîrşit, că particulele virale sînt şi ele corpuri complexe şi nu molecule de proteină. Totodată avem putinţa să investigăm amănunţit macromoleculele organice, cum ar fi hemoglobina. Cc păcat însă că la microscoapele electronice pot fi studiate doar or­ ganismele care în prealabil au fost metalizate, deci omorîte !" Iţi voi citi în continuare pe sărite : „S-a pus la punct un nou instru­ ment care îmi îngăduie să observ germenii fără să-i distrug. Mă­ ririle sînt însă numai de ordinul a 25 000... Bravo fizicienilor ! Mi­ croscopul vostru ionic, care măreşte de douăzeci de milioane de ori, a fost în stare să fotografieze atomul, dar pe mine nu mă in­ teresează atomul, fie el şi de aur. Ceea ce mă preocupă este sub­ stanţa vie." Cam asta e. Ce părere a i ?

— Hm ! Sînt chestiuni cunoscute.

— Foarte bine. Aşa îmi place să vorbeşti ! Dacă sînt cum zici... chestiuni cunoscute, n-ai nici un merit. Doar acela că le-ai învă­ ţat. Şi acum să-ţi spun de ce te-am adus la noi. Doresc să te-ntreb un singur lucru : ce poţi face pentru veşnic nemulţumitul Toader Pogor ?

— Nu-nţeleg, şoptii. Ce vreţi să fac pentru dv. ?

— Interesindu-mă despre cei mai capabili absolvenţi ai F a ­ cultăţii de moletronică, am primit o listă pe care figura şi numele tău. Din această listă l-am ales pe acela a cărui pasiune mi s-a părut că ar coincide cel mai mult cu a mea.

— Vă gindiţi Ia ultramicrominiaturizare ?

Da, băiete.— Mi-am seamaparte că, dlntr-un deşi a adus imense foloase, *— AngstrSmul a zecea dat milioana milimetru. calea microscopici e deocamdată închisă şi că, oricum, o altă cale ar fi infinit mai fecundă. Poate că, de data asta, n-am să mai apuc 13 ziua cînd himera va deveni aievea. Dar, cît mă ţin puterile, am datoria să contribui Ia realizarea ei.

— Mă iertaţi, dar încă nu pricep exact ce-mi cereţi.

Academicianul Pogor se sculă in picioare şi, cu miinile Ia spate, prinse a măsura şcbiopătind laboratorul său de alchimist. O în­ cordare subită puse stăpînire pe mine. După ce-şi adună ideile