Issuu on Google+

„Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea.“ - Esop despre îngâmfare şi prostie

Anul III, nr.504,

16 pagini, Vineri 25 Octombrie 2013, Preţ 1 leu

Comisarul şef al BCCO Alba, arestat preventiv alături de soţii Biriescu

Ziua de 25 octombrie aduce în memoria noastră una din cele mai importante file de istorie, scrise cu sânge de glorioasa Armată Română. Este ziua în care, în anul 1944 a fost eliberată ultima brazdă de pământ românesc de către ocupaţia nazistă şi în care a fost anulat, de drept, Dictatul de la Viena. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei. Cu acest prilej, am onoarea de a le transmite, în primul rând veteranilor de război, eroi ai Armatei Române, precum şi tuturor foştilor şi actualilor soldaţi, subofiţei şi ofiţeri ai Armatei Române multă sănătate, bucurie, împlinire şi respectul meu sincer. La multi ani, Armatei Române ! La mulţi ani, militarilor români ! Primiţi, vă rog, în semn de solidaritate şi camaraderie, salutul meu de onoare. Lt. (r) ing. GHEORGHE ILE Primarul municipiului Vulcan

Ziua Armatei Române

<<< Pag. 3

Tiberiu IacobRidzi, reales preşedintele PDL Petroşani

Alegerile care au avut loc joi la organizaţia PDL Petroşani l-au reconfirmat în funcţia de preşedinte pe primarul în exerciţiu, Tiberiu IacobRidzi. <<< Pag. 5

Ziua Armatei Române, este un prilej de sărbătoare pentru comandanţii şi subordonaţii militari. Fie ca, an de an, la 25 octombrie, să avem bucuria de a ne cinsti ARMATA, ca un corp de elită al societăţii româneşti, model de dăruire în interesul păcii sociale durabile şi al convieţuirii civice, bazată pe libertatea individuală şi respectul dintre cetăţeni. La mulţi ani! Preşedinte P.R.M. Petrila drd.ing.Andronache Emanoel

Pentru poporul român Ziua Armatei Române este una cu o semnificaţie aparte. La 25 octombrie 1944, Transilvania de Nord era eliberată de sub ocupaţia hortistă, făcând un pas important spre finalizarea Celui de-al Doilea Război Mondial. Omagiul nostru este îndreptat spre toţi cei ce, de-a lungul istoriei, acestui neam greu încercat, şi-au dat viaţa pentru ca noi, cei de azi, să fim liberi şi independenţi. Poate pentru mulţi rolul important jucat în istorie de aceşti bravi apărători ai patriei a fost estompat de trecerea timpului, dar fără ei nu am fi putut fi poporul român! Vă mulţumesc, în numele meu şi al formaţiunii politice pe care o reprezint, cu respect şi recunoştinţă, pentru tot ce aţi făcut şi ce faceţi pentru păstrarea integrităţii şi libertăţii acestui popor şi vă dorim, bravi ostaşi români, sănătate şi bucurii alături de familiile dumneavoastră. Haralambie Vochiţoiu Senator PP-DD de Valea Jiului


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 25 Octombrie 2013

2

Diverse

Vânzări Vând spaţiu comercial în Vulcan, cu suprafaţă de 265 mp. Relaţii la telefon 0757405353 . Vând garsonieră zona Hermes, îmbunătăţită, ocupabilă imediat, 40000 RON, negociabil. Relaţii la telefon 0766780360. Vând apartament 4 camere, Iscroni, etaj 2 din 4, îmbunătăţiri, garaj la parter, 55.000 RON negociabil şi urgent. Relaţii la telefon 0766780360.

Prestări servicii Intermediez plecări în Germania - îngrijiri persoane în vârstă. Relaţii la telefon 0760.989.222

Reţeta Zilei Graten de ciuperci şi spanac Ingrediente

400 g spanac 400 g ciuperci 2 caţei de usturoi 75 g faina 2 linguri cu lapte 3 ouă 50 g unt topit 150 g caşcaval sare piper

Vând garsonieră confort 1 în Vulcan, gaz un foc, boxă. Preţ 29.000 lei. Informaţii la telefon 0730004032.

Vând spaţiu comercial în Petroşani, strada Maleia – prima construcţie pe stânga mai sus de Insemex. Pretabil, depozitare, punct de desfacere, cu o suprafaţă de 350 mp şi trei nivele. Preţ 68.000 euro negociabil. Relaţii la telefon: 0722 779 324

Mod de preparare: 1. Curăţăm ciupercile şi le tăiem în cubuleţe. Punem 2-3 linguri cu ulei de măsline într-o tigaie încăpătoare (un wok ar fi foarte bun). Adăugăm căţeii de usturoi zdrobiticu lama cuţitului, îl călim 2-3 minute, cât să parfumeze uleiul. Îi scoatem din tigaie.

3. Spălam spanacul şi îl tocam mărunt. Adăugăm în tigaie ciupercile şi spanacul şi le călim 1020 minute sau până când se evapora complet lichidul lăsat de acestea. 4. Într-un vas încăpător, batem 3-4 minute ouăle cu sarea şi piperul. 5. Adăugăm caşcavalul ras, untul topit şi răcorit şi laptele. Încorporam faina proaspăt cernuta şi amestecam bine, iar la sfârşit, turnam amestecul de ciuperci şi spanac. 6. Răsturnam compoziţia într-o tavă (20 x 20 cm) unsa cu unt şi tapetata cu hârtie şi o coacem în cuptorul preîncălzit la 180°C, pentru 40 de minute. Lăsăm gratenul să se răcorească, după care îl tăiem în bucăţi potrivit de mari.

Poftă Bună...

Vineri, 25 Octombrie 2013 Discovery 13:00 Vânătorii de mituri 14:00 Bagaje la licitaţie 14:30 Bagaje la licitaţie 15:00 Morgan Freeman şi spaţiul cosmic 16:00 Întâlnire cu extratereştrii 17:00 Tehnici esenţiale de supravieţuire 18:00 Regii licitaţiilor 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică? 19:30 Cum se fabrică? 20:00 Vânătorii de licitaţii 20:30 Vânătorii de licitaţii 21:00 Regii licitaţiilor 21:30 Regii licitaţiilor 22:00 Bear Grylls: Evadare din infern 23:00 Un bărbat şi o femeie în sălbăticie

ProTV

7:00 Ştirile Pro TV

TVR 1

13:00 De joi până joi 10:05 Tânăr şi neliniştit (r) 14:00 Telejurnal 14:55 Clubul celor care 11:00 Sfârşitul lumii (r) muncesc în România 13:00 Ştirile Pro TV 15:00 Teleshopping 14:00 Tânăr şi neliniştit 15:30 Akzente 16:50 Lozul cel mare 15:00 Prieteni din 17:45 Dispăruţi fără dragoste urmă (r) 18:15 Maşini, teste şi 17:00 Ştirile Pro TV verdicte (r) 17:30 La Măruţă 18:45 Clubul celor care 19:00 Ştirile Pro TV muncesc în România 20:30 Las fierbinţi 18:50 Ora de business 19:45 Sport 21:30 Las fierbinţi 20:00 Telejurnal 22:00 Fotbal Europa 20:55 Clubul celor care League: Fiorentina muncesc în România 21:00 O dată-n viaţă Pandurii 22:00 O dată-n viaţă 0:00 Serviciul Român 23:00 O dată-n viaţă de Comedie (r) 0:00 Legenda vişinie

K TV 08:00 Duplex Kapital 12:00 Minute bune [r] + no amu% razi 12:30 Exclusiv [r] 14:00 Puterea cuvântului [r] 16:00 Valea jiului un univers [r] 17:15Info Ktv 18:00 Reportaj 2 18:30 Verde-n fata 20:00 Info Ktv 20:30 Sport kapital 21:30 Vlogtv 21:40 Lumea cu susul in jos 21:50 No amux razi 22:00 Minute bune 22:30 Info Kapital 23:00 Kapital music 00:15Info kapital [r] 01:00 Verde-n fata[r]

Iulia Băluşă, Marinela Maxim Silviu Mihai, Tiberiu Mariş, Vlad Căpraru


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 25 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

3

Actual

Comisarul şef al BCCO Alba, arestat preventiv alături de soţii Biriescu Curtea de Apel Alba Iulia a admis, joi, cererile DIICOT de arestare preventivă a soţilor Biriescu (Titus Gabriel şi Ramona) care ar fi creat o grupare specializată nestructurată în evaziuni fiscale - precum şi a comisarului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, acuzat de favorizarea infractorului. În urma sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Alba, Traian Berbeceanu şi şoţii Biriescu au primit mandate de arestare pentru 29 de zile. Decizia Curţii nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Avocatul lui Traian Berbeceanu, Daniel Tiliciu , a declarat pentru GDD că aşteaptă soluţia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tiliciu spune că a invocat nulitatea absolută a actului de reţinere a lui Berbeceanu, dar Curtea de Apel Alba Iulia nu a ţinut cont de solicitarea avocatului. În timpul audierilor, omului de afaceri Titus Biriescu i s-a spus, potrivit propriilor lui declaraţii, că „dacă îl dă pe Berbeceanu (dacă depune mărturie împotriva lui – n.r.), el nu va mai avea nicio problemă. Comisarul Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, şi-a anunţat superiorii încă din vara acestui an despre ceea ce se întâmplă la Alba, reclamând posibile fapte de corupţie. IGPR a confirmat, joi, pentru Antena3, că şeful de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a înaintat www.gazetadedimineata.ro 

şefilor un raport în care vorbea despre posibile fapte de corupţie. Tot IGPR susţine că raportul a fost înaintat încă din luna iunie şi că, din cauza calităţii persoanelor din raport, acesta a fost

acord cu schumbările din cadrul BCCO pe care şi le-ar fi dorit procurorul Mureşan. ”De la acea dată, procurorul şef Muresan Ioan a început o campanie puternică de denigrare a mea şi a

verbal făcut „Tot dosarul a plecat de la un proces domnii de Finanţe în 2011. Cine îl vede, şi acolo a comisari când l-au văzut au spus . De să avem plecat totul. Sperăm la Înalta Curte să dăm şanse. Foarte urât. Am fost presaţi dacă vrem declaraţii împotriva lui Berbeceanu, către să ieşim de aici. Am fost presaţi de briel Biriescu procurorii de aici”, a spus Titus Ga Alba24.ro după pronunţarea sentinţei, citat de înaintat spre competentă soluţionare Parchetului General şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Şeful BCCO Alba a adresat şi o scrisoare colegilor săi din structurile de Crimă Organiztă în care acuză nişte procurori că favorizează infractorii. Vizat e procurorul şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, dar şi colegul acestuia de birou, procurorul Cean Sergiu. Totul ar fi început de la momentul în care Berbeceanu nu a fost de www.gazetadedimineata.ro 

colegilor care-i consideră apropiaţi mie. În toate aceste acţiuni a fost mereu sprijinit şi consiliat de colegul său de birou, proc. Cean Sergiu şi de subcomisarul Muntean Alin”, arată Traian Berbeceanu în scrisoare. Acesta îi acuză pe cei trei că ar avea legături cu oameni de afaceri din Alba Iulia cercetaţi în diferite dosare instrumentate de DIICOT sau BCCO şi pe care i-ar fi acoperit astfel încât să nu fie cercetaţi sau să primească pedepse mai www.gazetadedimineata.ro 

mici. În acelaşi document, Berbeceanu susţine că a adunat dovezi şi despre faptul că şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, şi procurorul Cean şi colegul său, Alin Muntean, făceau presiuni asupra unor inculpaţi ca să declare că ar avea legături cu el şi astfel să fabrice dovezi împotriva sa. ”La un moment dat au fost interceptate convorbiri telefonice purtate de ILISEI MIRCEA (persoană cercetată de Berbeceanu-n.r.) cu procurorul CEAN SERGIU, din cadrul cărora rezulta dincolo de orice dubiu că cei doi se află în relaţii foarte apropiate, că procurorul DIICOT avea cunoştiinţă de existenţa dosarului de la DIICOT Hunedoara şi de faptul că problemele lui ILISEI sunt tot mai grave. În cadrul unei discuţii telefonice, a rezultat că Cean se afla la Alba şi că după-amiaza se întoarce la Deva, stabilind să se întâlnească pentru a discuta. În aceeaşi zi, cei doi s-au întâlnit “ÎN PARCAREA COMPLEXULUI REAL DIN DEVA” (adica exact acolo unde MUREŞAN şi

www.gazetadedimineata.ro 

MUNTEAN încercau să-i determine pe soţii Cupeţiu să declare mincinos că aveau întâlnire cu mine). Este foarte important de menţionat că nu au existat discuţii intre ILISEI Mircea şi CEAN Sergiu cu privire la locul întâlnirii, existând presupunerea rezonabilă că acela era un loc obişnuit pentru astfel de întâlniri. Proc. Cean Sergiu a coborât din maşina şi a urcat în maşina lui Ilisei Mircea, discutând o perioadă de timp. Activităţile au fost supravegheate autorizat, audio-video de către SRI Hunedoara”, mai arată Berbeceanu în document. El susţine că în vara acestui an i s-ar fi propus de către conducerea Poliţiei Române să părăsească funcţia pe care o ocupă pentru o funcţie echivalentă, însă a refuzat. "Cu ocazia ieşirii mele la raport în faţa conducerii Poliţiei Române, domnul Inspector General chestor de poliţie Tobă Petre mi-a comunicat că procurorul şef Bica Alina i-a cerut să îmi propună să accept să plec din funcţia de şef al Brigăzii, pe o funcţie în cadrul IGPR sau pe o altă funcţie echivalentă. Evident că am refuzat categoric, replicând că nu eu sunt cel care ar trebui să plece, că nu îmi părăsesc locul de muncă şi echipa decât, eventual, părăsind instituţia Poliţiei Române", se mai arată în documentul citat. Comisarul şef al BCCO Alba îşi încheie scrisoare afirmând că ” toate cele de mai sus sunt susţinute de înregistrări audio video realizate de către mine, doar în acest fel putând să dovedesc mârşăviile săvârşite de proc şef Mureşan, proc Cean şi scms Muntean şi pentru a mă proteja şi a-mi proteja colegii”. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro 


4

Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 25 Octombrie 2013

Actual

Termoficare Petroşani.

Tot mai multe cereri de rebranşare şi niciuna de debranşare Numărul persoanelor care se rebranşează la termoficare a crescut semnificativ în această perioadă. Directorul societăţii de termoficare spune că media cererilor este de 2 – 3 pe zi. Cele mai multe cereri sunt în Petroşani Nord şi Aeroport. Vestea că gazele naturale şi curentul se vor scumpi îi face pe tot mai mulţi petroşăneni să aleagă ca soluţie rebranşa¬rea la soci-

etatea de termoficare din Petroşani. Alţii, deja branşaţi optează pentru branşamente individuale, pentru că facturile se reduc considerabil faţă de varianta pauşal. Acesta este motivul pentru care societatea de termoficare înregistrează o creştere a numărului de cereri de rebranşare. „În ultima perioadă, primim tot mai multe cereri din partea populaţiei pentru rebranşare la sistemul de termoficare, ceea ce spun eu este o performanţă. Pot să vă mai spun că onorăm câte două, trei solicitări pe zi în Petroşani Nord şi Sud (n.r. - cartierul

Aeroport). Datorită numărului mare de solicitări, oamenii noştri vor fi timp de mai bine de o lună pe teren”, spune Ovidiu Muntean, directorul SC Termoficare SA Petroşani. În ceea ce priveşte debranşările, reprezentanţii societăţii spun că legislaţia în vigoare interzice primirea cererilor de decuplare după ce a fost pornită furnizarea agentului termic sau cu 30 de zile înainte de acest moment. „În această perioadă nu se mai pot face debranşări, pentru că acestea implică golirea coloanei şi implicit

costuri foarte mari. Am avut totuşi două situaţii unde am intervenit, pentru că oamenii au anexat cererii de decuplare de la agentul termic, certificatul de deces al proprietarilor locuinţelor dovedind astfel că la adresele

respective nu mai locuieşte nimeni”, a mai spus Ovidiu Muntean. Societatea de termoficare are în acest moment peste 2.300 de abonaţi dintre care 840 au branşamente individuale. Pe de altă

parte, dacă este să vorbim de costuri, directo¬rul societăţii spune că factura lunară pentru o familie care locuieşte într-un apartament cu două camere ajunge la apro¬ximativ 180-200 de lei. Rodica Muntoi

Bursa făcătoare de minuni.

Numărul absenţelor este în scădere în judeţul Hunedoara Elevii hunedoreni au devenit mai responsabili şi au început să frecventeze orele de curs. În judeţul Hunedoara studiază 55.000 de elevi şi, de la începutul anului şcolar, au fost înregistrate 21.900 de absenţe. Valoarea este cu 300 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai mult, 14.700 dintre acestea au fost motivate.

www.gazetadedimineata.ro 

Regulamentele şcolare sunt stricte. La 10 absenţe nemotivate, elevilor li se scade nota la purtare, iar la 20 de absenţe

www.gazetadedimineata.ro 

nemotivate sunt exmatriculaţi. Suplimentar, cei care primesc alocaţii şi ajutor social, la 10 absenţe nemotivate sunt sancţion-

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

aţi cu 20 % din sumă, dacă absenţele nejustificate sunt între 10 şi 20, elevii vor fi sancţionaţi cu 50%, iar dacă absenţele trec de preagul de 20, alocaţia se suspendă. Tinerii care beneficiază de banii de liceu, la minimum 20 de ore de lipsă de la cursuri vor pierde acest ajutor. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara susţin că numărul este în scădere şi pentru că elevii vor să beneficieze de bursele şcolare, iar pentru asta prezenţa la orele de curs este obligatorie Iulia Băluşă

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 25 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

5

Actual

Tiberiu Iacob-Ridzi, reales preşedintele PDL Petroşani Alegerile care au avut loc joi la organizaţia PDL Petroşani l-au reconfirmat în funcţia de preşedinte pe primarul în exerciţiu, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Un număr de 53 de democrat liberali, din tot atâţia prezenţi, l-au votat pe Tiberiu IacobRidzi, acordându-i încrederea pentru încă un mandat în fruntea organizaţiei PDL Petroşani. ”Nu îmi propun decât să conduc cât mai bine

oraşul”, a declarat pentru GDD, Tiberiu IacobRidzi. Tot în cadrul alegerilor de joi au fost votaţi cei opt vicepreşedinţi, printre care se numără şi fostul viceprimar Claudiu Cornea, dar şi cei 10 secretari executivi.

La alegrile pentru Biroul Permanent Local al PDL Petroşani a fost prezent şi preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor. „Orice reorganizare este binevenită. E ca la inventarierea patrimoniului. Fiecare administrator trebuie să ştie ce a rămas neatins după „perioada de utilizare garanţie”, ce funcţionează la parametri normali şi ce trebuie reparat. Asta facem şi noi în această perioadă. Vrem să demonstrăm că avem echipe de valoare. Nivelul echipei este dată de valoarea individuală şi o dată în plus

e nevoie să subliniem acest lucru. PDL trebuie să iasă din etapa de pregătire şi să demonstreze public că pedeapsa primită în anul 2012 la alegeri a

fost una nu pe deplin justificată”, a declarat pentru GDD Dorin Gligor. Primarul de la Petroşani conduce organizaţia încă din anul 2001.

Alegeri la Sindicatul Luptă psihologică. În spatele liderilor de Muntele în luna noiembrie sindicat se pot ascunde Minerii îşi vor alege liderii. Sindicatul Muntele a obţinut reprezentativitatea, în această săptămână, printr-o sentinţă a Judecătoriei Petroşani. Cum la sindicat s-au decis alegeri după ce se obţine reprezentativitatea, scurtinul a fost stabilit pentru data de 6 noiembrie.

Candidaturile se pot depune în perioada 28-31 octombrie, între orele 08:0014:00, la sediul Sindicatului Muntele. Alegerile vor avea loc pe 6 noiembrie, în intervalul orar 4:30 – 17:30 la, fiecare unitate minieră. Membrii de sindicat pot vota cu cartea de identitate, permisul auto sau cu legitimaţia de serviciu. În cadrul scrutinului, toţi membrii de sindicat vor vota pentru alegerea preşedintelui, preşedintelui executiv şi secretarului general.

“Am obţinut reprezentativitatea şi aşa cum am promis vom organiza alegeri. Minerii din Valea Jiului şi energeticienii din Sindicatul Muntele au dreptul şi chiar obligaţia să-şi aleagă lideri de care se simt bine reprezentaţi. Membrii noştri de sindicat trebuie să simtă o structură sindicală puternică, responsabilă şi care este orientată spre asigurarea locurilor lor de muncă”, spune Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele. Votul va fi uninominal, iar la alegeri, potrivit lui Nica, poate candida orice membru de sindicat care îndeplineşte condi’iile statutare. www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

şi veritabili laşi Unul dintre liderii minerilor şi-a abandonat ortacii în timpul grevei de anul trecut. Declaraţia îi apaţine preşedintelui Sindicatului Muntele, Petre Nica, care nu a vrut să dezvăluie numele sindicalistului, dar ţine că acel moment este cel mai dezamăgitor din cariera lui de lider de sindicat. ”Cea mai mare dezamăgire am trăit-o în momentul grevei din martie 2012 când eram într-un punct culminant cu acea deplasare către Defileul Jiului unde ne aşteptau jandarmii. Cu greu am reuşit să îi convingem că a forţa barajul nu era soluţia bună pentru problemele noastre. Am avut un coleg care va candida, din câte ştiu, la o funcţie importantă în cadrul Sindicatului Muntele, care a afirmat că el nu face puşcărie pentru nişte nebuni. Şi-a pus fesul în cap şi a plecat acasă. A fost o chestie marcantă pentru mine. Nu pot, ca om care am lucrat în mină să spun pe tine te las aici, eu mă salvez şi plec. Nu pot să înţeleg”, a spus Petre Nica. Deşi nu a dat numele, Tiberiu Cozma, cel care conduce minerii de la mina Lonea, este cel care şi-a abandonat colegii la intrarea în Defileu. Un alt lider al minerilor, Adrian Jurca, dispăruse de mult din coloana de manifestanţi. Nica a mai precizat că a avut contact şi cu directori aplecaţi spre a salva mineritul, dar a avut în faţă şi ”conducători mincinoşi, conducători hoţi”. La Sindicatul Muntele vor avea loc alegeri pe data de 6 noiembrie, Nica afirmând că se va decide în cursul zilei de astăzi-vineri, dacă va candida pentru funcţia de preşedinte.

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 25 Octombrie 2013

6

Actual De Crăciun,

Moşul Păducel va dărui locuinţe pentru 64 de familii Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, s-a aflat miercuri în capitala ţării unde a depus memorii pe la mai multe ministere. Edilul cere sprijin miniştrilor pentru finalizarea unor proiecte de interes pentru localitate, în special pentru cele patru blocuri de locuinţe sociale. Ilie Păducel a bătut din nou pe la uşile Guvernului. Edilul solicită sprijin pentru finalizarea unor proiecte importante pentru comunitatea petrileană. Printre aces-

tea se numără şi proiectul celor patru blocuri de locuinţe sociale. Păducel are promisiunea de la nivel central că cele patru imobile vor fi gata până la sfârşitul anului, iar de Crăciun va putea dărui locuinţe noi unui

număr de 64 de familii din cele 600 câte au depus cereri la primărie. “Anul acesta, spun tare şi apăsat, cele patru blocuri de locuinţe sociale vor fi gata. Avem banii de la Guvern, am fost în

audienţă la vicepremierul Dragnea, mi-a rezolvat şi am primit suma necesară pentru restul lucrărilor care au mai rămas de executat şi le vom pune în funcţiune. Vor fi 64 de locuinţe, apartamente cu două camere

şi garsoniere şi acestea vor rezolva o parte din cererile din oraşul Petrila. Eu speram să terminăm prin luna decembrie, însă marţi am discutat cu constructorul şi dânsul m-a asigurat că se va termina la sfârţitul lunii noiembrie, m-aş bucura. Acuma şi dacă va fi 15 decembrie sau înainte de Crăciun, tot va fi bine, important e să fie gata anul acesta”, a declarat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. Deşi la Petrila s-au construit în ultimii ani cele mai multe locuinţe, acestea tot nu sunt suficiente pentru familiile cu probleme sociale. “Avem peste 650 de cereri nerezolvate în Petrila, deşi suntem

oraşul în care am contruit cele mai multe locuinţe în ultimii ani, am şi reparat din cele existente în fondul locativ de stat, am dat terenuri tinerilor pentru construcţii şi tot mai avem 650 de cereri”, mai spune Păducel. Construcţia celor patru blocuri de locuinţe sociale de la Petrila a început în 2010, iar în 2012 era termenul de finalizare, dar din cauza faptului că fondurile au fost stopate la acea vreme, lucrările au întârziat. În 2013, situaţia financiară s-a deblocat, iar Păducel trage speranţe că de Crăciun va juca rolul de Moş pentru familiile care vor ocupa cele 64 de apartamente din cele patru blocuri. Marinela Maxim

Amânări peste amânări în dosarul medicului acuzat că a operat un minor la mâna sănătoasă Doi doctori de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani au fost acţionaţi în instanţă de către părinţii unui copila de 4 ani, după ce medicul chirurg l-a operat la mâna sănătoasă şi i-a făcut, din oficiu, şi o operaţie de fimoză. Şi medicul ortoped care a citit radiografia a fost acţionat în instanţă. Părinţii micuţului care anul trecut a fost operat de către medicul Sorin Brătilă la www.gazetadedimineata.ro 

mâna stângă şi nu la cea dreaptă, la care suferise un accident, îşi caută dreptatea în instanţă. Dosarul a fost înregistrat în luna ianuarie a acestui an, dar a suferit până acum numai amânări. Soţii Danciu îşi caută dreptatea în instanţă după ce, Colegiul Medicilor Hunedoara i-a sancţionat pe cei doi medici doar cu avertisment. ”În cazul copilului operat greşit a fost aplicată sancţiunea avertismentului. Ambii medici au primit avertisment . Atât părinţii cât şi unul dintre medici au contestat sancţiunea, iar cazul se află acum pe rolul Comisiei Superioare de Disciplină de la Colegiul Naţional al www.gazetadedimineata.ro 

Medicilor”, a declarat, marţi, pentru GDD, Mircea Artean, preşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara. Următorul termen al procesului a fost stabilit de Judecătoria Petroşani pentru data de 28 octombrie Anul trecut, părinţii unui minor de 4 ani, îl acuzau pe medicul Sorin Brătilă, de la Spitalul de Urgenţă Petroşani, de malpraxis, afirmând că doctorul l-a operat la mâna stângă şi nu la mâna dreaptă, dar şi că, sub anestezie, medicul la operat şi de fimoză. Părinţii copilului au dat în judecată şi medicul ortoped, dar şi www.gazetadedimineata.ro 

Spitalul de Urgenţă Petroşani. Poliţiştii petroşăneni declarau pentru GDD în această săptămână, că în

www.gazetadedimineata.ro 

acest caz au făcut cercetări pentru vătămare corporală din culpă înşă dosarul s-a încheiat prin împăcarea părţilor.

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 25 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

7

Actual

Poarta Sărutului, îngălbenită şi disputată de specialişti Recepţia lucrărilor de reabilitare a Porţii Sărutului nu a mai avut loc, pentru că spuneau membrii comisiei de examinare au fost „deranjaţi” de presă, dialogul fiind „întrerupt” de jurnaliştii care doreau să afle mai multe informaţii despre acest proiect. În realitate „scandalul” are rădăcini adânci, proiectatul general al lucrării Dorin Dănilă fiind cel care a pus punctul pe I şi a spus exact cum stă realitatea. Pentru declaraţiile acide de la TârguJiu „Institutul Naţional al Patrimoniului va depune plângere penală împotriva celui care a calomniat public instituţia şi a celui care a încercat obţinerea unor lucrări prin încălcarea legii”, adică împotriva proiectantului Dorin Dănilă. Recepţia lucrărilor de reabilitare a Porţii Sărutului nu a mai avut loc, la sediul Centrului Municipal de Cultură „desfăşurându-se” un adevărat scandal, în care, au fost prinşi chiar şi jurnaliştii, care se pare, în opinia specialiştilor examinatori au fost singurii vinovaţi pentru toate cele întâmplate. Realitatea însă o expune chiar proiectantul Dorin Dănilă, un proiectant care nu a dorit să semneze recepţia, având o serie de obiecţiuni cu privire la execuţia lucrării, lucrare efectuată de firma Grup Corint SA Alba-Iulia. Mai mult proiectantul spune că înainte de recepţia lucrării ar fi trebuit să facă unele verificări, fapt care nu s-a întâmplat, acesta fiind „forţat” de împrejurări să semneze finalizarea lucrării. „Sunt proiectantul acestei lucrări. Eu habar nu am că s-a ţinut licitaţia, am solicitat de câtewww.gazetadedimineata.ro 

va ori să fiu invitat. Drept urmare nu au mai prezentat ce trebuiau să prezinte din cauza dumneavoastră şi mă presează pe mine să semnez fără să verific. Dacă acum o lună de zile aflam şi eu că s-a deschis lucrarea, se punea afişul, conform legii, este o anumită structură care se face la deschiderea unui şantier, se pune un panou, cu proiectul în sine, cu proiectantul, cu constructorul, date tehnice, în public, pentru ca toată lumea să vadă cine a lucrat. De ce nu s-a pus aici, de ce s-a stat în asemenea situaţie?”, s-a întrebat retoric proiectantul general.

Dănilă: Spălarea Porţii este o aberaţie! Lunile trecute s-au efectuat „aşa-zise” lucrări de întreţinere ale Porţii Sărutului, opera fiind spălată pur şi simplu cu apă sub presiune, fapt care a creat pagube majore, mai spune proiectantul. „Eu sunt proiectantul şi Coloanei fără Sfârşit, şi acolo sunt probleme. Din 2011 am obţinut avizul, nu s-a întâmplat absolut nimic, aştept, aştept, nu sa întâmplat nimic. Se fac jocuri de culise, chestii, şi aici la Poartă o grămadă pentru că aceste opere atrag aici foarte mulţi neaveniţi, oameni care în viaţa lor nu au făcut asemenea lucrări de o asemenea anvergură, dar se bagă. Sunt oameni şi de aici, vorbesc de specialişti, nu de politicieni, oameni care au altă specialitate. Aflu că aici www.gazetadedimineata.ro 

s-au băgat nişte arhitecţi, care vor să-şi lege şi ei numele de aceste opere. Nu are treabă arhitectura cu restaurarea de piatră. Se lucrează pe ascuns. Spălarea Porţii este o aberaţie. Nu se poate aşa ceva. Tot fierul din Poartă a ieşit la suprafaţă!”, a mai spus Dorin Dănilă.

Poarta Sărutului a devenit galbenă! Tot din cauza apei sub presiune, Poarta a căpătat o culoare galbenă, sărurile de fier fiind pur şi simplu dizolvate, mai spune proiectantul. „Nu există nici un proiect de când s-a înfiinţat această atitudine de restaurare, nu există nici un proiect în care să se spună că se poată lucra cu o pompă de presiune. Nu există aşa ceva. Din cauza asta Poarta este Galbenă. Acest adaos imens de apă a dizolvat sărurile de fier şi au început să iasă fâşii de galben. Poarta este galbenă”, a precizat proiectantul. Directorului Centrului Municipal de Cultură, Adina Andriţoiu, a declarat că membrii comisiei „nu au fost lăsaţi” să-şi facă treaba. Mai mult aceasta spune că nu ştie dacă lucrările comisiei vor fi reluate. „Nu ştiu dacă se va mai face o recepţie, este la latitudinea comisiei de recepţie ce va face. În nici un caz şi îmi pare foarte rău pentru că noi ne pregătim pentru o acţiune care ar trebui să fie foarte importantă, de suflet pentru toţi târgujienii, să sărbătorim un eveniwww.gazetadedimineata.ro 

ment extraordinar, 75 de ani de la inaugurarea ansamblului monumental Calea Eroilor şi acest scandal, nu ştiu cum să-i spun, această falsă problemă…Nu a fost lăsată comisia de recepţie să-şi ducă la bun sfârşit ceea ce venise să facă comisia aici. Toată presa a fost aici, oamenii nu au putut să lucreze. Jurnaliştii puneau mereu întrebări. În mod obişnuit trebuia să se termine lucrările comisiei de recepţie. Nu mă pot pronunţa aici, nu ţine de Centrul Constantin Brâncuşi. Este o chestiune între finanţator Institutul Naţional al Patrimoniului şi executant”, a spus Adina Andriţoiu. În cursul zilei de azi directorul Institutului Naţional al Patrimoniului va fi prezent la Târgu-Jiu pentru a discuta această problemă cu factorii de decizie. Potrivit Institutului, cel care a finanţat acest proiect cu suma de 370 de mii de lei, lucrările executate la opera marelui sculptor au inclus înlocuirea tablei de plumb existente, aplicarea unei izolaţii bituminoase, curăţarea pietrei, biocidare şi hidrofugare. Acest scandal monstru are loc cu doar două zile înainte ca la Târgu-Jiu să sosească chiar primul-ministru care va participa, culmea, la evenimentul care marchează 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la TârguJiu.

INP, plângere penală împotriva lui Dorin Dănilă „Institutul Naţional al Patrimoniului respinge ferm încercarea de calomniere a instituţiei de către dl. Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare de la « Poarta Sărutului »”, se arată într-un comunicat de presă remis de INP. „Calomniile aduse la adresa Institutului reprezintă un caz tipic în care o instituţie respectabilă din

www.gazetadedimineata.ro 

România este atacată pe nedrept. În vederea obţinerii încredinţării directe a acestor lucrări, dl. Dorin Dănilă a făcut în repetate rânduri presiuni la adresa conducerii şi a angajaţilor Institutului. Dl. Dănilă a încercat de trei ori să propună valori estimate ale proiectului vădit exagerate în raport cu lucrările ce urmau să fie executate. El este unul dintre principalii vinovaţi care au contribuit prin lucrările efectuate, în urmă cu zece ani, la degradarea din prezent a monumentului (dl. Dănilă fiind şeful de lucrări de la acea vreme). Institutul Naţional al Patrimoniului va depune plângere penală împotriva celui care a calomniat public instituţia şi a celui care a încercat obţinerea unor lucrări prin încălcarea legii”, se arată în comunicatul remis. Institutul Naţional al Patrimoniului mai spune, tot în comunicatul de presă, că a recepţionat ieri lucrările de restaurare/conservare pentru componenta artistică şi piatră de la „Poarta Sărutului", element component al Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" din TârguJiu. „Suma alocată de Institutul Naţional al Patrimoniului pentru efectuarea acestor lucrări este de 371.656,44 lei. Proiectarea lucrărilor de restaurare/conservare de la acest obiectiv a fost făcută de dl. Dorin Dănilă şi finanţată de comunitatea locală. În vederea desemnării executantului lucrărilor de restaurare, Institutul Naţional al Patrimoniului a respectat toate procedurile cerute de legislaţia care reglementează achiziţiile publice. În acest sens, Institutul Naţional al Patrimoniului a solicitat oferte de la cel puţin cinci companii specializate în lucrări de restaurare din piatră”, conform comunicatului de presă. Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 25 Octombrie 2013

8

Actual

Situaţie critică! Pacient de 200 de kg cărat de pompieri din Gorj şi Dolj Situaţie fără precedent la Spitalul din Tg-Jiu. Un bărbat de 56 de ani din Motru, internat de o săptămână la Secţia Cardiologie nu a putut primi toate îngrijirile medicale din cauza greutăţii. Bărbatul este într-o situaţie critică după ce ambele picioare i-au fost cuprinse de cangrenă şi rănile s-au infectat, ba mai mult sunt pline de viermi. Medicii gorjeni au reuşit doar să-l stabilizeze şi să-i panseze rănile însă nu au

instrumente pentru a-i face anestezia având în vederea obezitatea morbidă şi nici nu există nici o masă de operaţie care să suporte greutatea bărbatului. Potrivit vecinilor, bărbatul care locuieşte în Motru nu a mai ieşit din casă de şase luni şi a fost abandonat de rude şi femeia care ăl mai îngrija. Pentru că medicii din TgJiu au fost depăşiţi de situaţie au cerut ajutorul colegilor din Bucureşti. Problemele nu se opresc aici pentru că în Gorj nu a existat nici un mijloc de transport specializat care să suporte greutatea bărbatului aşa că au intervenit pompierii SMURD din Craiova. O ambulanţă pentru victime multiple a ajuns la TgJiu şi a preluat pacientul.

Pompierii au folosit furtunuri pentru stingerea incendiilor ca să reuşească să-l ridice pe bărbat. El a fost preluat din

Piteşti de un alt echipaj SMURD şi transferat la Spitalul “ Sf. Ioan” din Bucureşti. Medicii sunt rezer-

vaţi în privinţa şanselor de supravieţurie mai ales că este afectat de multiple boli cardiace şi circulatorii.

CNADNR caută PNL Gorj pune condiţii constructor pentru noul secretar pentru Transalpina Vicepreşedintele liberal Gheorghe Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va iniţia în următoarea perioadă procedura de organizare a licitaţiei în vederea desemnării noului constructor ce va reabilita porţiunea de drum naţional nemodernizată de pe Transalpina. Deputatul social-democrat Mihai Weber a declarat că va urmări îndeaproape modalitatea de selectare a noului constructor, încât noul executant să nu aibă probleme financiare şi legale. Veste bună pentru turiştii din Gorj şi din ţară. În această săptămână conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a reziliat contractul cu firma Romstrade. În prezent, constructorul nu a executat decât 80% din lucrările menite a fi realizate pe drumul Transalpina, elementele ce conferă siguranţă traficului rutier lipsind cu desăvârşire. Deputatul PSD Mihai Weber a declarat că vor fi începute procedurile în vederea organizării unei noi licitaţii, menite să numească noul constructor ce va finaliza lucrările de modernizare. Weber a mai precizat că va solicita conducerii CNADNR impunerea unor condiţii care să ducă la desemnarea un ui constructor ce va putea executa lucrări de calitate şi care să nu aibă probleme financiare sau cu legea. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor, fondurile necesare fiind alocate. Mai mult finalizarea acestui proiect de reabilitare trebuie să se realizeze până în luna septembrie. Costin SOARE www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

Orzan intenţionează să poarte o discuţie cu liderul Dian Popescu, în cadrul şedinţei de Birou Judeţean din această seară, pe seama numirii noului secretar coordonator al filialei. Orzan susţine că noul secretar coordonator va trebui să aibă experienţă în partid. Îngrijorat de situaţia existentă din PNL Gorj, Gheorghe Orzan intenţionează să poarte o discuţie cu liderul partidului Dian Popescu, cu atât mai mult cu cât va trebui numit un nou secretar coordonator, după ce Marcel

www.gazetadedimineata.ro 

Romanescu a demisionat. În opinia lui Orzan, cel ce-i va lua locul lui Marcel Romanescu va trebui să aibă experienţă cu atât mai mult cu cât va colabora mult cu organizaţiile din teritoriu. „Până în prezent nu am purtat discuţii, dar preşedintele Dian Popescu va numi noul secretar coordonator. Mă gândesc că din moment ce m-a desemnat să mă ocup de organizaţie, mă va consulta atunci când va numi noul secretar coordonator”, a mai completat Orzan. Vicepreşedintele susţine că este mulţumit de modul în care Romanescu şi-a dus la îndeplinire atribuţiile de serviciu, în cadrul şedinţei de Birou Judeţean din această fiind dezbătute o parte din problemele existente în filială.

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 25 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

9

Actual În timp ce directorul ApaServ şi primarul de la Petroşani se contrează,

Petroşănenilor nu le oferă nimeni nicio garanţie că vor avea apă Operatorul de apă din Valea Jiului şi Primăria Petroşani nu se pun de acord în ceea ce priveşte datoriile pe care o asociaţie de proprietari le-a acumluat pentru neachitarea apei. Condiţii în care persoanele bun-platnice riscă, în mai puţin de două săptămâni, să li se taie apa. Datoriile asociaţiei de pe strada Aleea Poporului sunt de 250.000 lei şi riscă să crească, condiţii în caze zeci de scări de bloc vor fi debranşate de la reţeaua de apă. În tot acest timp, ApaServ Valea Jiului acuză Primăria Petroşani că nu a făcut controale la asociaţie. Primarul Tiberiu IacobRidzi îi răspunde directorului acuzând că timp de 10 ani societatea nu a luat nicio măsură şi a permis ca

www.gazetadedimineata.ro 

datoriile asociaţiei să crească. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu IacobRidzi, i-a răspuns, joi, directorului ApaServCostel Avram, care a acuzat administraţia locală că nu a făcut nimic pentru a rezolva problema de la Asociaţia de Proprietari Aleea Poporului, că vina o poartă operatorul de apă. Ridzi susţine că Primăria Petroşani nu poate face în acest caz decât ceea ce îi permite legea şi că va cere sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara sprijin pentru a face verificări la Asociaţia Aleea Poporului. ”Răspunsul meu vizavi de problema cu apa de pe Aleea Poporului este de fapt o întrebare. De ce ApaServ nu a făcut nimic şi nu a dat în judecată asociaţia de proprietari şi a lăsat să strângă aceste datorii timp de 10 ani? Aici e problema, nu e problema primăriei şi nu înţeleg de ce ApaServ nu a luat toate măsurile necesare şi domnul director, dacă era atât

www.gazetadedimineata.ro 

de aplicat, de ce nu a luat toate măsurile şi a dat în judecată doar acum o săptămână Asociaţia de proprietari?”, spune primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Sursa citată susţine că, în conformitate cu Legea 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, consiliile locale sprijină activitatea asociaţiilor de proprietari pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor ce le revin, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Aceeaşi lege invocată de primar mai spune că în cadrul administraţiilor locale se înfiinţează compartimente speciale care îndrumă şi sprijină proprietarii pentru a se constitui în asociaţii de proprietari. ”Asta am şi făcut, am sprijinit şi am îndrumat toate asociaţiile şi persoanele care au vrut să constituie asociaţii şi le-am spus ce trebuie să facă şi cum să facă ca să înfiinţeze asociaţiile. Cu această asociaţie de proprietari care este în discuţie am avut colaborări şi am reabilitat patru blocuri, deci nu poate spune nimeni că noi nu am sprijinit şi nu am ajutat asociaţiile”, a mai spus IacobRidzi. Primarul spune că potrivit legii, administraţiile locale, cu sprijinul aparatului propriu al consiliilor judeţene, exercită controlul asupra activităţii financiarcontabile din cadrul asociaţiilor de proprietari, din oficiu ori la solicitarea unuia sau mai multor membri ai asociaţiei de proprietari. ”Noi putem să exercităm un control cu sprijinul aparatului propriu al consiliului judeţean şi o să cer sprijinul domnului Moloţ în acest sens. Deci să înţeleg că domnul Avram este supărat şi pe domnul Moloţ. Pentru a putea exercita conwww.gazetadedimineata.ro 

trol asupra activităţii trebuie situaţia financiar contabilă cu un raport de verificare din partea comisiei de cenzori. Primăria nu poate efectua ea această activitate financiar -contabilă ca să verifice ce trebuie să aibă, adică pentru a verifica, trebuie să avem ce să verificăm, iar această asociaţie nu are acest raport. Voi face solicitare către Consiliul Judeţean Hunedoara să ne ajute cu aparatul propriu să verificăm aceste asociaţii”, a adăugat primarul municipiului Petroşani. La începutul acestei săptămâni, directorul ApaServ, Costel Avram, acuza adminsitraţia locală că nu a luat niciop măsură pentru a prevenis situaţia de la Asociaţia de Proprietari Aleea Poporului. ”Îl întreb pe primarul Tiberiu Iacob-Ridzi ce a făcut Primăria Petroşani pentru a rezolva problema de la Asociaţie. Nimic. Şi atunci care e măsura pe care trebuie să o iau?”,

www.gazetadedimineata.ro 

spunea directorul ApaServ, Costel Avram. Zeci de familii ce fac parte din Asociaţia de Proprietari Aleea Poporului au rămas, la finele săptămânii, timp de 24 de ore, fără apă. Măsura a reprezentat un avertisment de la cei de la ApaServ care susţin că în două săptămâni, dacă nu se achită restanţele, zeci de scări vor fi debranşate de la reţea. Conducerea Asociaţiei în culpă a fost schimbată după ce, în vara acestui an, cetăţenii s-au confruntat cu aceeaşi problemă. Oamenii spun că noul administrator este însă de negăsit, iar cei care au facturile la zi, nu pot ieşi din structura asociativă, pentru că nu are cine să le dea un act care să ateste că nu au datorii. ApaServ a dat în judecată Asociaţia Aleea Poporului, însă conducerea societăţii spune că şi dacă va câştiga procesul nu are ce să ia, pentru că asociaţia nu are nimic. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 25 Octombrie 2013

10

Actual Petroşani.

Centrul de îngrijire pentru vârstnici şi-a deschis porţile

Centrul de îngrijire pentru vârstnici de la Dărăneşti a fost inaugurat astăzi în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, dar şi a celor care au contribuit la realizarea acestui proiect. Dacă grădiniţa din cadrul aceleiaşi clădiri este funcţională încă de la începutul anului şcolar, centrul de îngrijire îşi va primi vârstnicii după data de 1 noiembrie. După luni bune în care sa muncit zi şi noapte pentru amenajarea centrului de îngrijire pentru vârstnici de la Dărăneşti, ieri, acesta a fost inaugurat cu mare fast, în prezenţa Preasfinţitului Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara şi a primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, oameni care au sprijinit această www.gazetadedimineata.ro 

lucrare încă din faza de proiect. De asemenea, au fost prezenţi şi oamenii de afaceri sau chiar oameni simpli care au contribuit cu ce au putut la amenajarea acestui centru de bătrâni, extrem de util pentru municipiul Petroşani. “Nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi celor care au sprijinit această lucrare că iată, cei ce vor beneficia de aceste servicii la acest centru să se bucure şi să aibă condiţii, zic eu, decente. Ne dorim foarte mult ca în mai multe protopopiate şi oraşe din cuprinsul Episcopiei Devei şi Hunedoarei să construim sau să amenajăm anumite spaţii pentru cei care trec prin diferite dificultăţi şi încercări”, a declarat Preasfinţitul Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei. “Este lăudabilă iniţiativa şi o să o sprijin cât pot eu şi de aici încolo fiindcă e nevoie de sprijin. Un lucru este demn de admirat: atunci când s-au apucat de această investiţie nu aveau bani repartizată o anumită www.gazetadedimineata.ro 

sumă şi de acolo să înceapă să cheltuiască la ea. Dimpotrivă, aproape că nu au avut niciun leu. Banii au venit pe parcurs de la oameni de bine”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Căminul va fi funcţional după data de 1 noiembrie, iar aici vor ajunge peste 20 de bătrâni. De întreaga activitate de aici s-a ocupat şi se va ocupa în continuare preotul Gabriel Bulf, cel care a luptat până în ultimul moment pentru finalizarea proiectului.

www.gazetadedimineata.ro 

“Suntem în aşteptarea câtorva avize de la organele abilitate şi noi nădăjduim cât mai repede posibil, fie că este 1 noiembrie, fie că este 15 noiembrie...cât de repede. S-a muncit mult şi sper, cât se poate de repede, cel puţin 20 – 26 de persoane vârstnice să beneficieze de îngrijire, de o mângâiere, de un sentiment de a fi acasă la dumnealor. Sunt foarte mulţi oameni care ne-au căutat şi ne-au solicitat de a fi găzduiţi şi îngrijiţi totodată la centrul nostru de îngrijire. Avem o listă deschisă la Parohia Sfântul Prooroc Ilie şi vreau să vă dezvălui motivul pentru care am invitat atâta lume la acest eveniment. Îmi doresc ca cel puţin jumătate dintre vârstnicii ce vor fi îngrijiţi în acest centru să nu plătescă serviciile oferite aici, şi să fim sprijiniţi financiar de oamenii de bine”, a declarat preotul Gabriel Bulf. După o viaţă plină de muncă şi sacrificii, mulţi oameni ajung să-şi trăiască bătrâneţile în altă parte decât în casele lor. Poveştile bătrânilor care ajung în centrele de îngrijire pentru vârstnici sunt diferite: unii vin de bunăvoie, alţii sunt aduşi de familiile lor, iar în unele cazuri sunt luaţi direct

www.gazetadedimineata.ro 

din stradă. Pe toţi îi leagă însă acelaşi lucru: singurătatea. “Este primul cămin pentru persoanele vârstnice pe care îl facem la Petroşani sub această formă. Practic, el este sub patronajul Bisericii Ortodoxe. Noi iam ajutat cu clădirea, însă dumnealor se vor ocupa în continuare de administrarea acestui cămin. Aici este şi o grupă de copii de grădiniţă, aici vor fi şi nepoţii, şi bunicii. Ei vor fi împreună, vor servi masa împreună şi vor petrece timpul împreună, cred că ceva mai frumos nu poate să existe. Se mai lucrează la un astfel de cămin în Colonie, sub coordonarea părintelui Pătraşcu şi cu siguranţă vom reuşi să facem ceva şi acolo. Sunt solicitări foarte multe. Până acum reuşeam foarte greu să-i ducem la căminul de la Lonea sau în altă parte, însă acum nu va mai fi nevoie”, a declarat Tiberiu IacobRidzi, primarul municipiului Petroşani. Centrul este dotat cu toate cele necesare: bucătărie, camere amenajate cu mobilă nouă, televizoare şi baie. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 400.000 de lei. Marinela Maxim

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 25 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

11

Actual

Inspecţiile şcolare în judeţul Hunedoara sunt în grafic 12 unităţi de învăţământ vor avea inspecţii şcolare generale. Aceste inspecţii presupun verificarea managementului şcolar, calitatea actului educaţional, activităţile extracurriculare, privesc integrarea elevilor în instituţiile de învăţământ. Mai mult, în cadrul aceloraşi acţiuni sunt realizate şi întâlniri cu părinţii elevilor pentru a afla dacă aceştia reuşesc să se integreze şi să înveţe la şcoală.

O astfel de inspecţie şcolară se realizează în baza unui grafic de îndrumare şi control întocmit de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Inspecţiile şcolare sunt realizate pe baza acestui grafic cam o dată la cinci ani pe unitate de învăţământ. În prezent o astfel de inspecţie şcolară generală este în plină desfăşurare la Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuşi” Petrila. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Marta Matea, a declarat că, săptămânile următoare, vor fi realizate

inspecţii tematice ce privesc modul de pregătire al şcolilor, monitorizarea analizelor comparative, învăţământul profe-

sional şi tehnic, activitatea educaţiei profesorale şi stagiile de practică comasată. Mai sunt organizate şi înspecţii de speciali-

tate, unde fiecare cadru didactic va fi evaluat pe specializarea sa şi inspecţii speciale pentru cei care s-au

înscris la grade didactice. Sunt în desfăşurare două inspecţii speciale pentru gradul didactic doi şi pentru gradul unu. În data de 31 octombrie este ultima zi în care se pot depune dosarele la examenul de definitivat. În paralel, elevii hunedoreni au început pregătirea pentru evaluarea naţională Au început meditaţile la clasă atât pentru elevii de clasa a VIII-a cât şi pentru cei de a XII-a. Profesorii au început pregătirea cu elevii, fiindcă vor să aibă rezultate cât mai bune la evaluările naţionale. Iulia Băluşă

Guvernul Mită, Teroare şi Insolvenţă ameninţă afacerile sănătoase prin ANAF ANAF terorizează afacerile sănătoase. Dovada: documentul primit de curând de firmele româneşti. Alăturat aveţi unul dintre exemple. „Alegerea aleatorie” şi ameninţarea voalată cu un control. Valoarea mult prea mică a colectărilor la buget aduce disperare guvernamentală.

berg-ului. Între timp, Ponta se bate cu pumnul în piept că toată lumea trebuie să plătească taxe, că nu putem împărţi ţara între fraierii care plătesc taxe şi deştepţii care îl fraudează. Adevarul e ca cei mai mari

Nici o surpriză, politica Ponta e: Plăteşte, o păţeşti! Plăteşte, te distrug! Fie ca e vorba de mită, fie ca e vorba de taxe. Legea terorii este legea USL de încurajare economică! În fiecare săptămână apare un nou caz de corupţie la vârful USL: miniştri, consilieri, administratori. Ultimul caz al mitei de 1,4 milioane euro de la Hidroelectrica este doar vârful icewww.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

evazionişti din această ţară susţin financiar partidele din USL. Economia sănătoasă gâfâie sub sutele de taxe şi birocraţie. Guvernul Ponta a generat cu 20% mai multe insolvenţe în anul 2012 decât cele înregistrate în anul 2011, sub guvernarea PDL. Sumele datorate de debitorii aflaţi în insolvenţă au crescut de 9 ori faţă de anul precedent. Care este tinta, Ponta Insolvenţa pentru acest an? Câte firme trebuie grăbite să-şi găsească sfârşitul din rândurile celor care au reuşit să supravieţuiască în haosul fiscal şi economic generat de USL? Până în prezent, în fiecare zi din acest an intră 74 de firme în insolvenţă. Domnule Ponta, conduceţi „Guvernul Mită, Teroare şi Insolvenţă”! Încetaţi să mai folosiţi instrumentul de teroare fiscală şi instrumentul politic al insolvenţei pentru represiunea presei şi pentru blocarea economiei. În calitate de coordonator al dome-

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

niului economic din Guvernul Alternativă al PDL vă semnalez că adevăratele urgenţe, domnule Ponta „Teroare şi Insolvenţă”, sunt: 1. stop politicii terorii; 2. amendarea marilor finanţatori politici care sunt cei mari evazionişti fiscali şi de la care pleacă penibila colectare a taxelor în România; 3. eliminarea corupţiei din contractele alocate de către stat si transparentizarea lor; 4. simplificarea fiscalităţii, eliminarea birocraţiei care jecmăneste banii şi timpul contribuabilului şi reducerea poverii fiscale pe muncă; 5. instalarea ROBOSCAN (invenţie autohtonă achiziţionată public şi neutilizată) în toate vămile, începând cu portul Constanţa – un adevarat El Dorado al evaziunii fiscale. Altfel vom avea în fiecare săptămână o nouă mostra a „performanţei Guvernului Mită, Teroare şi Insolvenţă”. www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 25 Octombrie 2013

12

Actual

Karatiştii de la Empi Karate Brad, recompensaţi de Primăria Brad Administraţia locală din Brad a premiat, joi, sportivii de la Clubul Empi Karate Brad, care au obţinut rezultate deosebite la nivel mondial.

Astfel, în cursul zilei de joi, la sediul Primăriei Brad, au fost primiţi sportivii cu performanţe deosebite la Campionatului Mondial IKU Caorle Italia

2013. Primarul Florin Cazacu le-a înmânat sportivilor o Plachetă de excelenţă. „Clubul Empi Karate Brad activează în

municipiu de peste 10 ani şi de-a lungul vremii a antre-

Vânătorii se pregătesc să vaccineze vulpile Direcţia Sanitar Veterinară Hunedoara anunţa că în perioada octombrie-noiembrie are loc campania de vaccinare antirabică a vulpilor, această campanile având loc în cadrul unui program naţional. Reprezentanţi ai fondurilor de vânătoare din Valea Jiului spun că încă nu au fost chemaţi să ridice momelile vaccinale. ”Până la acest moment nu ne-a chemat nimeni să preluăm acele momeli. Am înţeles, doar din presă, că vaccinarea se va face manual şi aerian, însă până acum nu am fost chemaţi niciunde”, susţin sursele Gazetei. Reprezentanţii fondurilor de vânătoare spun că vaccinarea www.gazetadedimineata.ro 

antirabică a vulpilor se face în funcţie de fondul existent la dispoziţie şi susţin că este necesară pentru că vulpile fac cel mai repede rabie şi o pot transmite uşor la animalele domestice, în special câini. Potrivit DSVSA Hunedoara, în cadrul campaniei, vccinul antirabic sub formă de momeli vaccinale pentru vulpi va fi răspândit pe toate fondurile de vânătoare de pe raza judeţului. Astfel pentru distribuţie manual la vizuină sunt allocate 1.739 momeli vaccinale, alte 357.060 momeli vaccinale urmând a fi distribuite aerian.

www.gazetadedimineata.ro 

nat peste 500 de sportivi. Unii dintre ei au obţinut rezultate deosebite în întrecerile naţionale şi internaţionale şi performanţa lor ne face să fim

mândri. Felicit sportivii, instructorul şi totodată părinţii

pentru efortul susţinut. Consiliul local al municipiului a susţinut financiar anumite proiecte avansate de către Clubul sportiv şi vom încerca să susţinem financiar şi pe viitor activitatea lor, fiind evident o activitate benefică pentru aceşti tineri şi pentru municipiul Brad”, a spus primarul Florin Cazacu. La Campionatul Mindial IKUCaorle Italia s-au impus Cioara Gabriel - 10 ani – Kata,

medalie de aur; Coroiu Andreea - 9 ani -Kumite +40 kg, medalie de aur; Mariş Alexandru 15 ani - Kumite Echipe, medalie de aur; Demian Marius - 16 Ani - Kumite echipe, medalie de aur; Krech Samuel -10 Ani –Kata, medalie de argint; Albulescu Robert 11 Ani - Kumite individual - 45 Kg., medalie de bronz şi Tomesc Răzvan -20 ani -Kumite echipe şi Kumite rotativ, medalie de bronz. Alături de copii a fost şi instructorul Sorin Avram -centura neagră -2 dan. Mihaela MIHAI

Sindicalistul Fluerătoru şi-a retras recursul S-a răzgândit! Este vorba de liderul de sindicat Cristea Fluerătoru care la termenul de ieri, aflat pe rolul Tribunalului Gorj, şi-a retras recursul formulat împotriva deciziei date de Judecătoria Târgu-Jiu prin care instanţa a respins cererea de Cristea Fluerătoru înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Reamintim că sindicalistul Cristea Fluerătoru şi inginerii Nicolae Giuran şi Sandu Benga au fost arestaţi, în urmă cu patru luni, fiind acuzaţi de complicitate, respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dosarul ce priveşte modernizarea defectuoasă a unui drum pe care fosta SNLO l-a plătit de două ori, prejudiciul estimat ridicându-se la 900.000 de lei. În acest caz mai sunt judecaţi, în stare de libertate, fostul director al EMC Motru, Vasile Creţan şi fostul şef al biroului Investiţii, Florentin Pătru. În prezent, acesta se află în arestul IPJ Gorj. Costin Soare

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 25 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

13

Actual Fotbal juniori

„Piticii” lui Stancu, cei mai uriaşi!

V i o r e l S t a n c u s i M a r i n Tu d o r a c h e , c a s t i g a t o r i a i t u r n e u l u i ' G h . O L A ' l a j u n i o r i i c u v a r s t a d e 8 - 9 a n i

Cei mai mici fotbalişti, de 8-9 ani, s-au întâlnit în faza judeţeană a Turneului „Gh. OLA”, rezervat acestei categorii de vârstă (gr. 20042005). Au par-

ticipat patru echipe din Valea Jiului, Pro Fotbal I Petroşani (antr. Viorel Stancu), Pro Fotbal II Petroşani (antr. Marin Tudorache), Şc. Jiul Petroşani

(antr. Damian Militaru) şi Sorii Sport Lupeni (antr. Sorin Bejan), partidele disputându-se pe terenul Şc. Gimnaziale nr. 5 din cartierul

petroşenean „Aeroport”. Turneul a fost câştigat de către jucătorii de la Pro Fotbal I Petroşani, jucându-se în sistemul impus de regulament, 6 contra 6, în două reprize a câte 15 minute fiecare. Echipa câştigătoare a dispus

cu 5-3 de Jiul, 3-1 de pro Fotbal II şi 4-0 de Sorii Sport Lupeni. Astfel, Pro Fotbal I Petroşani s-a calificat la faza finală judeţeană care va avea loc în cursul lunii noiembrie a.c. „A fost o competiţie cu mare impact la public, format în mare parte

din părinţii, rudele şi prietenii acestor copii, un public care s-a manifestat excelent, apreciind efortul jucătorilor. Au fost arbitraje bune, într-un cuvânt, o competiţie reuşită” a precizat unul dintre antrenorii de la Pro Fotbal Petroşani, Viorel Stancu.

O promovare acum zece ani... O altă echipă dispărută în timp de pe harta fotbalului este Minerul Bărbăteni. Ea a reuşit promovarea în Divizia „C” (Liga a IIIa) în iunie 2003, câştigând atunci campionatul judeţean Hunedoara. Antrenorul-jucător Nae Krautil reuşea performanţa alături de o echipă din care făceau parte, printre alţii, I. Bob, Gabi Ambruş, Vaida, Konicika, Duleanţu, Tesluţă, Vali Pop, Mursa sau matei Lumperdean. Ulterior, echipa a rezistat în Divizia „C” doar un sezon... www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 25 Octombrie 2013

14

Sport Henţ cu mâna

Nea Gogu Au şi trecut trei ani. Parcă mai ieri îl vedeam la toate meciurile Jiului.

Week-end sportiv de Valea Jiului

Şi în „Deal”, da` şi în „Luncă”! Antrenorul Toni Sedecaru (Jiul) dupa egalul de la Calan, in asteptarea unei victorii cu Aurul Certej

Sau imaginea aceea când se bucura în Sala de marmură a Primăriei Petroşani, la cea de-a 90-a aniversare a echipei pe care a slujit-o timp de un deceniu. Gogu Tonca, unul din jucătorii emblematici ai echipei alb-negru, apoi antrenor în cadrul aceluiaşi club, a plecat dintre noi într-un octombrie 2010. Parcă prea devreme pentru poveştile fotbalului, nespuse în totalitate. Nea Gogu, cum îi spuneau apropiaţii, cel care a câştigat o Cupă a României cu Jiul, a jucat în Cupa Cupelor şi în alte zeci şi zeci de partide importante în campionat. Un fotbalist care a prins o perioadă a Jiului în care nu a ştiut ce este umilinţa sau eşecul fără sfârşit. Nea Gogu ţinea la fotbalişti, îi iubea ca pe copiii lui. Bolnav fiind, se încumeta să vină mereu la stadionul din Luncă. El, omul care a prins două stadioane, pe cel vechi ca jucător, pe cel nou ca antrenor. Gogu Tonca a jucat într-o lume în care nu se inventaseră derbedei în fotbal, gen MM Stoica, Reghecampf, Borcea sau alţii care sau împiedicat şi pe la Jiul Petroşani. Am mai fi avut nevoie de Gogu Tonca. Istoria la aşezat acum într-un alt timp. Cel al liniştii şi tăcerii. Genu Tuţu www.gazetadedimineata.ro 

Antrenorii Daniel Branzau si Edith Mileti in asteptarea unor victorii cu echipele lor, in acest weekend la Petrosani

Petroşaniul e ca Braşovul sau ca şi Clujul, cu două echipe în aceeaşi competiţie. Doar că ei în Liga I, noi într-a patra... Universitatea şi Jiul, două prezenţe modeste în acest sezon, vor evolua pe teren propriu. Universitatea Petroşani (antr. Adrian Filip „Zambrota”) în „Dealul Institutului”, contra celor de la Aurul Brad, Jiul, ceva mai jos în Lunca Jiului, împotriva Aurului Certej. Asta, în timp ce unii privesc mai de sus... Hercules Lupeni (antr. Dan Voicu), după un excelent parcurs în această Clasament Liga a IV-a 1. Retezatul Haţeg 2. CS Vulcan 3. Hercules Lupeni 4. Cetate Deva 5. Dacia Orăştie 6. Şoimul Băiţa 7. Aurul Certej 8. Univ. Petroşani 9. Aurul Brad 10. Metalul Crişcior 11. Fotbal Jiul Petroşani 12. Victoria Călan 13. Gloria Geoagiu 14. Minerul Uricani 15. Inter Petrila 16. CFR Simeria

9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9

toamnă, merge la victorie la Metalul Crişcior, unde doreşte să-şi apere poziţia a treia deţinută în prezent. Tot acasă joacă şi decepţiile numite Minerul Uricani, cu Cetate Deva şi Inter Petrila, cu Victoria Călan, în care, zicem noi, au prima şansă. În fine, CS Vulcan îşi doreşte să câştige duminică la Şoimul Băiţa, dorind să revină pe primul loc (dacă Retezatul Haţeg se va „încurca” pe teren propriu cu Gloria Geoagiu...). Iată ce declara înaintea acestui joc preşedintele CS Vulcan, Neluţu Pantelimon: „Mergem la Băiţa la victorie! Am efectuat în această săptămână trei antrenamente, avem pretenţii de la băieţi. Nu va juca Raboj, suspendat pentru eliminarea din meciul cu Aurul Brad.

7 7 7 6 5 5 5 4 3 3 2 1 2 1 0 0

2 1 0 1 1 1 1 2 2 1 4 5 1 3 2 1

0 1 2 2 3 3 3 3 4 5 3 3 6 5 7 8

Etapa a 10-a, 26 oct. 2013 Univ. Petroşani Aurul Brad CFR Simeria Dacia Orăştie Retezatul Haţeg Gloria Geoagiu Fotbal Jiul Petroşani Aurul Certej Inter Petrila Victoria Călan Minerul Uricani Cetate Deva Metalul Crişcior Hercules Lupeni Şoimul Băiţa CS Vulcan www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

35 20 24 23 16 24 15 17 14 17 6 14 14 10 7 1

6 9 7 9 10 19 16 17 14 17 10 21 21 18 32 31

Vrem să ţinem cât mai aproape de haţegani”. Şi handbalul feminin va avea un festin în acest week-end. Junioarele IV (11-12 ani) vor avea primul turneu naţional al seriei lor, întro zi-maraton de sâmbătă, 26 octombrie, între orele 9:00 şi 17:00 la Sala de jocuri sportive, echipa condusă de prof. Daniel Brânzău fiind hotărâtă să aspire la primul loc. A doua zi, duminică 27 oct., de la ora 13:00, junioarele I (18-19 ani) antrenate de prof. Edith Mileti, vor întâlni în cadrul etapei a 5-a a Camp. Naţional, Seria E, vor juca în compania fetelor de la CSS Craiova. „Echipa este în formă, sper ca noi să facem un joc bun şi să învingem” a spus Edith Mileti.

23 22 21 19 16 16 16 14 11 10 10 8 7 6 2 1

Nelutu Pantelimon, presedinte CS Vulcan 'Mergem la Baita sa castigam' www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 25 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

15

Actual Sâmbătă este Sfântul Dumitru.

Românii, superstiţiile şi obiceiuri legate de această zi Sâmbătă, 26 octombrie, toată suflarea ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Dumitru. Ca la fiecare sărbătoare şi în acest caz, românii au o serie de superstiţii şi obiceiuri moştenite din bătrâni. Sărbătoarea Sfântului Dumitru este cea mai îndrăgită sărbătoare a toamnei, aceasta fiind cunoscută în popor şi sub numele de Sânmedru ori Sâmedru. Sărbătoarea Sfântului Dumitru mai este cunoscută în popor şi sub numele de Sânmedru ori Sâmedru. Exista o serie de superstiţii şi tradiţii legate de sărbătoarea Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir, una dintre cele mai importante şi îndrăgite sărbători ale toamnei. În majoritatea zonelor ţării, Sfântul Dumitru este perceput în raport cu un alt sfânt important, Sfântul Gheorghe. Daca cel de-al doilea patronează prima jumătate a anului, Sfântul Dumitru patronează cealaltă

www.gazetadedimineata.ro 

jumătate a anului şi anume iarna şi lunile friguroase. Odată cu această zi, conform tradiţiei populare, vremea începe să se schimbe, căldura intrând în pământ şi lăsând loc frigului. De sfântul Dumitru, majoritatea plantelor care acoperă pământul se usucă, iar sfântul Dumitru, protectorul pastorilor şi al turmelor de oi, desfrunzeşte pădurile. Dacă în grădină a rămas vreo floare neculeasă şi este încă frumoasă şi neofilită, nu trebuie ruptă. Se spune că frumuseţea ei este înspre alinarea sufletelor celor morţi. Tot în această zi, sunt aprinse focuri în multe zone ale ţării, focuri speciale cunoscute în popor şi ca Focul lui Sâmedru. Focul are rol purificator şi protector, apărând împotriva relelor, a necazurilor şi ţinând la distanţă fiarele codrilor. Se crede totodată că şi morţii vin să se încălzească la aceste focuri. În acelaşi timp, focul este menit să apere copiii care dănţuiesc în jurul lui sau sar peste el când văpaia se domoleşte. Cei tineri sar peste foc, chiuie şi joacă, în speranţa că se vor căsători în curând. Un cărbune stins este aruncat în grădina de către cei în vârsta,

www.gazetadedimineata.ro 

iar cenuşa rămasă de pe urma focului este răspândită peste pământuri, crezându-se că grădina respectivă va căpăta astfel dar de rod şi belşug. În gospodăriile autohtone, femeile au datoria de a împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi şi în unele zone se împarte pentru sufletul celor morţi grâu fiert în lapte. În biserici se ţin slujbe speciale şi se împart merinde. Ziua Sfântului Dumitru mai este cunoscută în popor

www.gazetadedimineata.ro 

şi ca Zi a Soroacelor. Este important ca aceasta zi să te găsească cu toate datoriile şi împrumuturile din ultimele 6 luni achitate. În caz contrar, se poate sa le dai înapoi dublu. Tot de ziua Sfântului Dumitru, oamenii de la sate fac previziuni legate de iarna care va veni. În mijlocul turmei de oi, ciobanii îşi întind cojocul, urmărind oaia care se va aşeza pe acest cojoc. Daca oaia respectiva va avea blana de culoare nea-

www.gazetadedimineata.ro 

gră, se crede că va urma o iarnă lungă şi blândă, fără geruri năprasnice. Dacă oaia care se va aşeza pe cojoc are blana de culoare albă, iarna care va veni va fi capricioasă şi friguroasă, cu viscol şi ninsori mari. Totodată, o iarnă grea şi anevoioasă este prevestită de luna plină şi de nori în noaptea Sfântului Dumitru. Daca plouă în această zi şi vremea este urată, iarna va fi grea. Pe de alta parte, un cer senin prevesteşte o iarnă senină. Pe 27 octombrie este sărbătorit un alt sfânt, Sfântul Dimitrie Basarabov (Dimitrie cel Nou) considerat a fi ocrotitorul Bucureştiului. Legat de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, există un obicei prin care tinerele pot afla, în cazul în care sunt necăsătorite, numărul peţitorilor care vor trece pragul casei pentru a le cere mâna. Busuiocul capătă proprietăţi miraculoase în această zi şi este bine să fie sfinţit la biserică. Ulterior, busuiocul sfinţit este dus acasă şi atârnat la oglindă. Se spune că numărul peţitorilor care vor trece pragul casei părinteşti cu intenţia de căsătorie este egal cu numărul celor care vor observa busuiocul agăţat la oglindă. Rodica Muntoi

www.gazetadedimineata.ro 


16

G a z e t a d e D i m in e a ţă Vineri, 2 5 O ct o m b r ie 2 0 1 3

Actual

Trecem la ora de iarnă.

Două trenuri care se formează în Petroşani vor pleca cu o oră întârziere În noaptea de sâmbăta spre duminică, România va trece la ora oficială de iarnă. Această schimbare nu va afecta decât două trenuri care se formează în Gara CFR Călători Petroşani. În noaptea de 26 spre 27 octombrie, romanii vor dormi mai mult cu o oră. Asta, pentru că vom trece la ora oficială de iarnă, iar ceasu¬rile se vor da cu o oră înapoi. Mai

precis, ora patru va deveni ora trei. Reprezentanţii Staţiei CFR Călă¬tori Petroşani, spun că această mo¬dificare nu va afecta decât două trenuri care se formează aici. “Odată cu trecerea la ora Euro¬pei orientale, circulaţia trenurilor nu va fi afectată. Prin urmare, tre-nurile aflate în grafic după ora de vară vor staţiona în staţiile mai im¬portante. Călătorii trebuie să înţeleagă că nu vor fi afectaţi şi nu vor fi opriţi pe liniile curente. La Pe¬tro¬şani avem

trenurile 2701 şi 3701 care vor staţiona 60 de minute”, surse din cadrul CFR călători Petroşani. În ceea ce priveşte

restul tre¬nu¬ri¬lor care tranzitează staţia din Petro¬şani, reprezentanţii gării spun că acestea vor sosi după noua oră.

Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vară fiind de fapt cea vinovată pentru dereglarea ceasurilor.

Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie. Scopul acestei schimbări în fusul orar este acela de a economisi energia electrică necesară pentru iluminatul public şi privat, prin folosirea eficientă a luminii Soarelui pentru activităţile curente. Astfel, când trecem la ora de iarnă, revenim practic la ora oficială. Rodica Muntoi

Centura Lupeniului are şi strat de uzură Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Lupeni sunt aproape de final. În

aceste zile s-a turnat şi stratul de uzură, iar canalele nu mai reprezintă un obstacol pentru şoferi.

Municipiul Lupeni are acum o şosea de centură modernă, reabilitată după zeci de ani în care şoferii erau nevoiţi să facă slalom printre gropi şi canalele fără capace. Acum situaţia s-a schimbat. Administraţia locală a umblat la vistierie şi a scos ceva bani pentru finalizarea lucrărilor. Mai era necesar stratul de uzură, care a fost turnat în aceste zile, iar acum, drumul de pe centura localităţii este cel mai bun din întregul oraş. Nici capacele de canal nu mai creează probleme, ele fiind acum la nivelul şoselei. “Am vorbit toată vara despre stratul de uzură de pe centură. Astăzi, acesta este turnat aproape în totalitate şi centura noastră este pregătită pentru a fi exploatată de acum încolo, preţ de câţiva ani de zile, fără a mai avea probleme. Nu mai avem nici cea mai mică prob-

lemă cu capacele de canal, ele nici nu se mai văd acum”, a declarat Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni. Municipaliltatea lucrează acum şi la strategia de dezvoltare a localităţii pe perioada 2014 – 2020 şi în plan există şi reabilitarea altor drumuri din Lupeni care dau bătăi de cap şoferilor. “Lucrăm la un proiect în momentul de faţă cu cei care fac măsurătorile şi absolut tot ce trebuie pentru refacerea drumului naţional. În momentul în care eşti municipiu, drumul naţional trece în adminstrarea ta. Eu pregătesc acest proiect, pentru perioada 2014-2020, pentru reabilitarea mai multor drumuri şi sper să-l şi duc la bun sfârşit”, a mai spus Resmeriţă. Marinela Maxim


25 10 2013