Issuu on Google+

„Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea.“ - Esop despre îngâmfare şi prostie

Anul III, nr.498,

Haralambie Vochiţoiu:

16 pagini, Vineri 18 Octombrie 2013, Preţ 1 leu

Electoratul trebuie să-i întrebe pe aleşi de ce nu au Tr a g e d i e î n fost de acord cu majorarea cariera Roşiuţa: 1 mort şi 12 răniţi alocaţiilor pentru copii Un om a murit, alţi 12 au fost răniţi, după ce

camionul care îi ducea la locul de muncă s-a răsturnat. Una dintre victime a fost transportată cu elicopterul SMURD la Craiova, o alta a ajuns la Târgu-Jiu. <<< Pag. 11

Preţul huilei se negociază după cum dictează partidul, nu costurile de producţie

<<< Pag. 3

Mierea europeană a fost sistată. Calitatea produsului este contestată În tot judeţul a fost sistată distribuirea mierii de albine din pachetul cu produse destinat persoanelor nevoiaşe. Calitatea produsului este pusă la îndoială, iar în aceste zile se fac probe de laborator. Pentru prima dată, anul acesta, în pachetele cu alimente venite din partea Uniunii Europene a fost inclusă şi mierea. <<< Pag. 3

Complexul Energetic Hunedoara preia şi în această iarnă cărbunele de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, însă la un preţ cu mult mai mic decât pe vremea fostului director, Petre Drăgoescu. Stocul de huilă importată de la Mintia a scăzut, ceea ce asigură spaţiu de depozitare pentru sezonul de iarnă. <<< Pag. 5


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 18 Octombrie 2013

2

Diverse

Vând spaţiu comercial în Vulcan, cu suprafaţă de 265 mp. Relaţii la telefon 0757405353 . Vând garsonieră zona Hermes, îmbunătăţită, ocupabilă imediat, 40000 RON, negociabil. Relaţii la telefon 0766780360. Vând apartament 4 camere, Iscroni, etaj 2 din 4, îmbunătăţiri, garaj la parter, 55.000 RON negociabil şi urgent. Relaţii la telefon 0766780360.

Reţeta Zilei

Prestări servicii

Vânzări

Intermediez plecări în Germania - îngrijiri persoane în vârstă. Relaţii la telefon 0760.989.222

Calamari umpluti Ingrediente 8 calamari (sau sepia) medii 2 linguri cu zeamă de lămâie sare 3 cepe 2 căţei de usturoi 5 linguri cu ulei de măsline 500 g carne tocată de viţel 2 linguri cu pesmet 2 ouă piper proaspăt măcinat 1/2 linguriţă cu boia iute 2 linguriţe cu coaja rasă de lămâie 800 g roşii cărnoase 5 linguri cu stafide înmuiate 4-5 linguri cu seminţe de pin prăjite fără grăsime într-o tigaie

Vând garsonieră confort 1 în Vulcan, gaz un foc, boxă. Preţ 29.000 lei. Informaţii la telefon 0730004032.

Vând spaţiu comercial în Petroşani, strada Maleia – prima construcţie pe stânga mai sus de Insemex. Pretabil, depozitare, punct de desfacere, cu o suprafaţă de 350 mp şi trei nivele. Preţ 68.000 euro negociabil. Relaţii la telefon: 0722 779 324

Mod de preparare: Calamarii îi speli cu apă rece, îi ştergi cu un prosop, îi stropeşti cu zeamă de lămâie, sărezi şi-i aşezi la rece acoperiţi.

Cureţi de coajă din 2 cepe şi usturoiul, apoi le tai foarte fin. Într-o tigaie mai înaltă, înfierbânţi 2 linguri cu ulei de măsline şi rumeneşti cele două cepe şi usturoiul. Laşi la răcit, apoi într-un castron le amesteci cu pesmetul, oul şi carnea tocată. Condimentezi cu sare, piper, boia şi coajă de lămâie, apoi umpli în mod egal tuburile de calamar. Le fixezi la capete cu scobitori. Opăreşti roşiile, le decojeşti şi tai foarte mic pulpa. Calamarii umpluţi îi prăjeşti pe toate părţile în uleiul rămas. Îi scoţi din tigaie şi îi laşi la cald. A treia ceapă o toci fin şi o rumeneşti în tigaie în acelaşi ulei, până devine sticloasă. Pui roşiile şi stafidele, sare, piper şi laşi totul la foc mic 5 minute. Adaugi peste sos calamarii umpluţi, acoperi cu un capac şi laşi 25 de minute tigaia pe foc mic. La sfârşit, pui seminţele de pin şi serveşti imediat..

Poftă Bună...

Vineri, 18 Octombrie 2013 Discovery 12:00 Maşini clasice restaurate 13:00 Vânătorii de mituri 14:00 Bagaje la licitaţie 14:30 Bagaje la licitaţie 15:00 Vânătorii de licitaţii 15:30 Vânătorii de licitaţii 16:00 Investiţii imobiliare 16:30 Investiţii imobiliare 17:00 Tehnici esenţiale de supravieţuire 18:00 Regii licitaţiilor 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică? 19:30 Cum se fabrică? 20:00 Oraşe în secţiune 21:00 Ingineri în competiţie - Cursa de maşini 22:00 Strict interzis 23:00 Fenomene stranii 0:00 Fenomene stranii

ProTV 7:00 Ştirile Pro TV 10:05 Tânăr şi neliniştit (r) 11:00 Coliziune devastatoare (r) 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Tânăr şi neliniştit 15:00 Cursa pentru fermă 17:00 Ştirile Pro TV 17:30 La Măruţă 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Dansez pentru tine

TVR 1 14:55 Clubul celor care muncesc în România 15:00 Teleshopping 15:30 Convieţuiri 16:50 Europa mea 17:25 Legendele palatului: Regele Geunchogo 18:05 Legendele palatului: Regele Geunchogo 18:45 Clubul celor care muncesc în România 18:50 La vârf 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:10 Ţinutul comanşilor 22:30 Biziday 23:20 Oameni care au

K TV 08:00 Duplex Kapital 12:00 Minute bune [r] + no amu% razi 12:30 Exclusiv [r] 14:00 Puterea cuvântului [r] 16:00 Valea jiului un univers [r] 17:15Info Ktv 18:00 Reportaj 2 18:30 Verde-n fata 20:00 Info Ktv 20:30 Sport kapital 21:30 Vlogtv 21:40 Lumea cu susul in jos 21:50 No amux razi 22:00 Minute bune 22:30 Info Kapital 23:00 Kapital music 00:15Info kapital [r] 01:00 Verde-n fata[r]

Iulia Băluşă, Marinela Maxim Silviu Mihai, Tiberiu Mariş, Vlad Căpraru


Gazeta d e Diminea ţă Joi, 17 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

3

Actual Haralambie Vochiţoiu:

Electoratul trebuie să-i întrebe pe aleşi de ce nu au fost de acord cu majorarea alocaţiilor pentru copii Senatorul PPDD din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, unul dintre iniţiatorii proiectului de majorarea a alocaţiilor pentru copii de la 42 la 200 de lei, susţine că nu este normal ca parlamentarii judeţului să nu fie de acord cu acest proiect şi că alegătorii trebuie să îi întrebe motivele pentru care au respins pro punerea legislativă.

”Mă aflu printre iniţiatorii acestui proiect de majorare a alocaţiilor pentru copii. A fost respins la mustaţă şi dacă parlamentarii hunedoreni ar fi votat pentru, poate ar fi fost altceva. Opinia publică, cei care le-au dat votul, ar trebui să facă presiune şi să îi întrebe de ce nu au fost de acord. Mi se pare aberant ca în România alocaţia pentru un copil să fie în jurul a 7 euro”, a declarat joi, pentri GDD, Haralambie Vochiţoiu. Sursa citată susţine că proiectul a primit aviz negativ chiar şi de la ministrul

Muncii, Mariana Câmpeanu, cea care a fost aleasă senator pe un colegiu din Hunedoara. Celălalt senator al Văii Jiului, Cosmin Nicula, reprezentantul PSD, declara miercuri pentru GDD, că efortul bugetar este prea mare, aproximativ 2 miliarde de euro anual şi că iniţiatorii proiectului nu au prezentat şi sursa de finanţare pentru iniţiativa legislativă. Vohiţoiu susţine însă că la USL totul este demagogie şi minciună, acesta susţinând că încă din luna februarie le-a dat sursa de

finanţare, atunci când a propus modificarea Legii 76/2002 în sensul de a permite adminsitraţiilor locale crearea de locuri de muncă pe lucrări comunitare. ”S-ar fi creat peste 200 de mii de locuri de muncă, iar taxele şi impozitele ar fi asigurat banii necesari pentru creşterea alocaţiilor. De două ori am introdus acest proiect, dar l-au respins”, a mai spus Vochiţoiu. Sursa citată a precizat că nu se va renunţa la proiectul de majorare a alocaţiilor. Senatul a respins, mier-

curi, propunerea legislativă care prevede majorarea de la 42 la 200 de lei a alocaţiei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani. Înainte de a fi votată în plenul Senatului, iniţiativa legislativă a primit raport de respingere din partea Comsiilor pentru buget finanţe şi muncă ale Senatului. Proiectul, care are caracter organic, a întrunit 41 de voturi “pentru”, 51 de voturi “împotrivă” şi 9 “abţineri”, insuficiente pentru a fi adoptat.

Mierea europeană a fost sistată. Calitatea produsului este contestată În tot judeţul a fost sistată distribuirea mierii de albine din pachetul cu produse destinat persoanelor nevoiaşe. Calitatea produsului este pusă la îndoială, iar în aceste zile se fac probe de laborator. Pentru prima dată, anul acesta, în pachetele cu alimente venite din partea Uniunii Europene a fost inclusă şi mierea. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a emis o adresă către administraţiile publice locale prin care a solicitat sistarea distribuţiei mierii de albine către beneficiarii pachetelor comunitare. Motivul: suspiciunea privind calitatea acestui produs care ar conţine şi substanţe toxice pentru populaţie. În mai multe judeţe din ţară a fost reclamată calitatea îndoielnică a produsului, furnizat în cadrul lotului nr. 46. Produse din acest lot au ajuns în mai multe judeţe din ţară, printre care şi în Hunedoara. Pentru a www.gazetadedimineata.ro 

nu pune în pericol sănătatea beneficiarilor, şi la Petroşani distribuirea mierii a fost sistată. “Printr-un comunicat primit la sfârşitul săptămânii trecute am fost informaţi că există probleme privind calitatea acestui produs furnizat în cadrul lotului 46, lot din care am primit şi noi această cantitate de miere. Cei de la Consiliul Judeţean ne-au solicitat astfel să oprim distribuţia către populaţie a cantităţii de miere rămase în stoc şi vor veni în cursul săptămânii viitoare să ridice mierea rămasă în depozit. Până la acest

www.gazetadedimineata.ro 

moment au ridicat pachetele cu alimente care conţineau şi mierea un număr de 1.136 de persoane”, a declarat Loredana Piţ, şef Serviciu de Asistenţă Socială Petroşani.

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

Distribuirea mierii din lotul 46 a fost sistată până la primirea rezultatelor la analizele de laborator care sunt efectuate în aceste zile. Marinela Maxim www.gazetadedimineata.ro 


4

Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 18 Octombrie 2013

Actual

Şcoli din mediul rural, conectate la Internet cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Zeci de sate şi comune, dar şi zone rurale defavorizate au fost conectate la Internet cu ajutorul inginerilor şi tehnicienilor de la Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Acţiunea a fost una voluntară şi s-a desfăşurat la nivel naţional, astfel că şi în judeţul Hunedoara cadrele STS au muncit pentru a le da şansa copiilor de la sat să aibă acces la informaţie precum cei de la oraş. ”Copiii de astăzi nu mai beneficiază de acelaşi nivel de acces la informaţie ca pe vremea părinţilor lor când biblioteca era singura sursă de completare a cunoştinţelor, iar şansele celor din mediul rural în competiţia cu copiii de la oraş sunt aproape nule, în condiţiile în care lipsa unei

legături la Internet a devenit o piedică în educaţia şi formarea tinerilor. Conştientizând realitatea cruntă a decalajului digital, inginerii şi tehnicienii din unităţile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, marea lor majoritate născuţi ori crescuţi în mediul rural, au realizat o acţiune de voluntariat fără precedent în istoria instituţiei, în încercarea de a elimina discrepanţele şi de a oferi tuturor copiilor acces egal la cunoştinţele de care au atâta nevoie”, se arată într-un comunicat al STS. La nivelul judeţului Hunedoara au fost realizate lucrări în trei şcoli, o grădiniţă şi un centru de zi din localităţile Certejul de Sus şi Hondol. Reprezentanţii STS au lucrat zeci de ore pentru a realiza cablarea structurată, conectare de elemente de reţea, instalare de puncte de

acces prin cablu sau wireless la Internet, reabilitarea conexiunilor la Internet existente şi nefuncţionale, configurări ale staţiilor de lucru, instalări de sisteme de operare, programe şi aplicaţii, devirusare, precum şi instalare şi conectare de camere video de supraveghere pentru testele naţionale. Cele necesare au fost cumpărate, în mare parte, de

către instituţiile de învăţământ sau primării, dar şi prin sponsorizări din partea mediilor de afaceri locale ori prin sprijinul financiar al unor consilii judeţene. ”Motivaţi de succesul acestei acţiuni, inginerii şi tehnicienii STS doresc să repete aceste activităţi de voluntariat, sperând să ofere concetăţenilor lor şi mai ales

copiilor oportunităţi reale de acces în societatea cunoaşterii”, se mai arată în comunicat. În toate judeţele ţării, cadrele STS au acţionat în sprijinul comunităţilor locale şi au reuşit conectarea la Internet a 89 de şcoli, 9 grădiniţe, 2 licee, 2 colegii, un centru cultural şi o bibliotecă.

Vor munci toată iarna pentru primăvară Vor munci întreaga iarnă pentru ca în primăvară municipiul Petroşani să aibă un aspect atrăgător, prin multitudinea de flori de pe domeniul public. Este vorba de angajaţii serelor primăriei, din cartierul Aeroport, care au început încă de acum pregătirile pentru anul viitor.

din cartierul Aeroport vor munci în tot sezonul rece pentru ca în primăvară să aibă

răsaduri de flori pentru decorarea domeniului public. „În această iarnă serele vor

Omul gospodar îşi face car iarna şi sanie vara. Acesta pare a fi proverbul pe care îl urmează şi autorităţile locale din Petroşani. Angajaţii serelor

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

fi funcţionale, deja se munceşte pentru viitoarele răsaduri care vor fi plantate în primăvară pe domeniul public. Una dintre sere este racordată la termoficare iar aici se creează mediul optim dezvoltării plantelor pentru anul viitor”, a declarat Daniel Vişan, şef SPADPP Petroşani. Aşadar în timp ce alte primării din zonă vor fi nevoite să aducă flori cu bani grei din bugetul local, la Petroşani acestea vor fi pregătite de plantat. Rodica Muntoi

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 18 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

5

Actual

Preţul huilei se negociază după cum dictează partidul, nu costurile de producţie Complexul Energetic Hunedoara preia şi în această iarnă cărbunele de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, însă la un preţ cu mult mai mic decât pe vremea fostului director, Petre Drăgoescu. Stocul de huilă importată de la Mintia a scăzut, ceea ce asigură spaţiu de depozitare pentru sezonul de iarnă. Daniel Andronache, directorul Complexului Energetic Hunedoara, colaborează mult mai bine cu social-democratul Aurel Anghel, decât cu liberalul Petre Drăgoescu. Pe când Drăgoescu conducea Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, negocierile privind preţul pe gigacalorie erau mult mai dure şi interminabile, însă acum, cu colegul de partid, acestea aproape că nu mai au loc. La acest moment, preţul cu care Societatea Naţională de Inchideri Mine vinde cărbunele către

Complexul Energetic Hunedoara este cu mult mai mic decât cel pentru care lupta Petre Drăgoescu în urmă cu câteva luni. Luna aceasta, spre exemplu, Complexul Energetic Hunedoara a cumpărat cărbunele cu 54 lei pe gigacalorie, comparativ cu 64 lei, preţ de referinţă la momentul întocmirii programului de închidere. „Noi trebuie să realizăm nişte venituri, să vindem nişte gigacalorii. Dacă nu le realizăm, nu primim ajutor de stat. La finele lui 2018, statul român va recupera ajutorul de stat acordat din 2011 dacă nu este realizat planul de închidere”, declara Drăgoescu după câteva ore de negocieri purtate cu Andronache. Anghel vinde huila la un preţ mic, însă se bazează pe contractul cadru, încheiat în data de 19 iulie 2013, între conducerile celor două societăţi, pentru furnizarea cărbunelui energetic, document în care este stipulată cantitatea de cărbune, iar prin anexe lunare este stabilit preţul de achiziţie al cărbunelui, în funcţie de

preţul cărbunelui provenit din ţări terţe UE, influenţat de costul transportului acestuia la utilizatorul final, Complexul Energetic Hunedoara, şi de evoluţia pieţei de energie electrică. “Aşa cum am spus, preţul va fi negociat lunar, în funcţie de evoluţia bursei de mărfuri şi a unor diferite pieţe terţe din Uniunea Europeană. Luna aceasta preţul este de 54 de lei pe gigacalorie, un preţ care asigură un buget de venituri şi cheltuieli

echilibrat. Uniunea Europeană nu a reglementat acel preţ standard de 69 de lei pe gigacalorie (64 – n.r.), ci este o referire la preţul de pe pieţele terţe şi de aceea am şi procedat la negocirea lunară, în funcţie de evoluţia lui pe bursa de mărfuri”, a declarat Aurel Anghel, diretorul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Potrivit lui Anghel, obligaţia societăţii pe care o conduce este profit 0,

adică societatea nu are ca obiectiv încheierea anului pe profit, dar nici cu pierderi. Ne întrebăm astăzi, dacă adjunctul lui Anghel, Cristian Nicolescu a uitat să-i spună directorului general că el este parte într-o anchetă ce se desfăşoară în urma controlului Curţii de Conturi care a constatat că fosta conducere a Companiei Naţionale a Huilei a vândut huila sub preţul real de cost. Marinela Maxim

Primăria Petroşani nu are restanţe către profesorii navetişti municipiului Petroşani a aprobat alocarea a 8.243 de lei pentru profesorii navetişti. Din această sumă, 2.008 lei au mers către Colegiul Economic Hermes, 554 lei către Şcoala Gimnazială IG Duca, 1.935 lei către Colegiul Naţional Mihai Eminescu, 888 lei către Grădiniţa PP3 şi 2858 lei către Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida. Nu la fel de norocoase sunt cadrele didcatice care predau în Petrila şi care sunt nevoite să facă naveta. Datoriile Primăriei Petrila sunt de peste 50 mii lei, biletele de transport ale profesorilor navetişti nemafiind decontate din decembrie 2011.

Profesorii care predau la unităţile de învăţământ de pe raza municipiului Petroşani, dar locuiesc în alte localităţi, sunt mulţumiţi. Asta pentru că municipalitatea nu înregistrează restanţe către ei. ”Primăria Petroşani nu înregistrează restanţe în ceea ce priveşte decontarea transportului pentru profesorii navetişti. Plata se face în urma solicitărilor care vin de la unităţile de învăţământ”, a declarat Nicolae Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani. Luna trecută, Consiliul Local al www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 18 Octombrie 2013

6

Actual

Cimitirul Central din Petroşani devine neîncăpător Cimitirul Central din municipiul Petroşani rămâne fără locuri de veci. Autorităţile locale caută soluţii de extindere a acestuia, însă deocamdată sunt la nivelul unor discuţii cu persoanele care au terenuri în apropiere. Extinderea Cimitirului Central din municipiul Petroşani rămâne în continuare o problemă pentru autorităţile locale. De câţiva ani, municipalitatea se confruntă cu o mare problemă în ceea ce priveşte satisfacerea cererilor pentru locuri de veci. Cimitirul Central a devenit, încet, încet, neîncăpător, iar autorităţile caută soluţii de rezolvare a acestei crize. Reprezentanţii administraţiei publice locale spun că sunt în tratative cu persoane care

deţin terenuri în apropierea cimitirului. “Acum câţiva ani de zile am mai achiziţionat o suprafaţă de teren pentru a extinde cimitirul. Este însă insuficient şi suntem în tratative cu un proprietar din apropiere pentru a mai achiziţiona teren în zona respectivă. Eu sper ca până în primăvară să rezolvăm toate detaliile legate de achiziţia acestui teren. Până atunci, din păcate, nu avem altă soluţie...mai sunt câteva locuri, dar sunt întro porţiune greu accesibilă”, a declarat Tiberiu IacobRidzi, primarul municipiului Petroşani. Şi terenul de circa 1.000 mp achiziţionat în urmă cu câţiva ani s-a ocupat. Numai anul trecut, în Cimitirul Central au fost înmormântate 361 de persoane, aproape câte un deces pe zi.

“Avem nevoie neapărat de extinderea cimitirului, pentru asta s-au demarat procedurile pentru cumpărarea unui teren de la un particular. Anul tre-

cut am avut 361 de decese numai aici, la Cimitirul Central, şi pentru asta nu prea mai sunt locuri. Extinderea cimitirului este strict necesară. În 2011 şi

2012 au fost foarte multe decese”, a declarat Ştefan Hodoş, responsabil Cimitirul Central Petroşani. Marinela Maxim

Horoscopul zilei Puneţi suflet în tot ce faceţi şi sunteţi hotărât să terminaţi tot ce aţi început. Sunt favorizate câştigurile financiare şi puteţi să vă afirmaţi în societate. Inventivitatea de care daţi dovadă va ajuta mult în afaceri. Planurile în privinţa unei noi investiţii se vor concretiza în scurt timp Dacă sunteţi invitat într-o excursie, profitaţi de ocazie! Chiar dacă trebuie să cheltuiţi mai mult decât aveaţi de gând, meritaţi să vă relaxaţi. Aveţi multe probleme de rezolvat şi ar fi bine să vă organizaţi cât mai riguros, ca să vă consumaţi energia inutil. Deşi sunteţi o fire practică şi astăzi www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

În prima parte a zilei vă simţiţi instare să mutaţi munţii din loc. Nu va supra-estimati capacitatea de efort, dacă vreţi să nu aveţi surprize neplăcute! Vă sfătuim să evitaţi discuţi-

Sunteţi în formă şi bine dispus, iar relaţiile cu cei din jur decurg fără probleme. Aveţi mari şanse de reuşită în toate activităţile

dumneavoastră.

S-ar putea să plecaţi într-o delegaţie anunţată în ultimul moment. Cu toate că apar dificultăţi, reuşiţi să vă descurcaţi foarte bine

Colaborarea cu un partener de afaceri începe să dea rode, o dată cu finalizarea cu succes a unei activităţi importante. Pe plan sentimental, traversaţi o perioadă favorabilă.

Se pare că aveţi dificultăţi materiale, dar aveţi un randament excelent în activităţile intelectuale. Este o zi favorabilă studiului, proiectelor de viitor

Sunteţi încrezător în forţele proprii şi plin de energie. Puteţi avea mari satisfacţii pe plan intelectual şi social. Relaţiile sentimentale decurg excelent

Vă simţiţi plin de energie şi instare de mari eforturi fizice. Vă sfătuim să nu va supraestimaţi capacitatea de efort, pentru că riscaţi să aveţi probleme de sănătate.

ile în contradictoriu cu un membru mai în vârstă al familiei, care nu este de acord cu ideile

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 18 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

7

Actual Petroşănenii nu au teamă de cutremure

Numărul asigurărilor de locuinţe este în continuă scădere Petroşănenii nu dau semne că se tem de cutremure. Acest lucru este evidenţiat de o scădere majoră a numărului de asigurări ale locuinţelor. Reprezentanţii agenţiilor de asigurări spun că cel mai des întâlnit pretext al oamenilor este că „şi în caz de calamitate primim ajutoare”. Realitate îngrijorătoare atât în Petroşani cât şi în restul ţării. Oamenii aşteaptă să primească totul fără a face însă nimic pentru a preveni dezastrele. Un exemplu ar fi poliţele de asigurare obligatorie sau facultativă a locuinţelor. Deşi în ultima perioadă mai multe zone din ţara noastră sunt lovite de o cascadă de cutremure din ce în ce mai puternice, iar pronosticurile geologilor nu sunt tocmai roz,mulţi dintre petroşăneni dau senzaţia că nu îi poate afecta

nimic. Acest lucru este demonstrat de agenţiile de asigurări din zonă, unde numărul poliţelor încheiate este mai mic decât în anul precedent. „Este îngrijorător faptul că oamenii nu îşi încheie nici măcar poliţa de asigurare obligatorie, să nu zic de cea faculta-

tivă, pe motiv că în caz de calamitate îi va ajuta guvernul, autorităţile locale şi oamenii cu suflet mare. Statistic vorbind, am înregistrat anul acesta o scădere semnificativă faţă de anul precedent în ceea ce priveşte asigurarea locuinţelor”, au declarat

pentru GDD surse din cadrul agenţiilor de asigurări din Petroşani. Potrivit legii, toţi proprietarii de locuinţe au obligaţia de a încheia PAD - poliţa de asigurare obligatorie emisă de PAID, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice,

respectiv cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. Limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcţie de structura constructiva a locuinţei asigurate, iar valoarea primei este de 10 şi 20 de euro, în funcţie de suma asigurată. Rodica Muntoi

Şef nou la controversata Minprest Şeful Serviciul Administrativ din cadrul Sucursalei Energetice Rovinari, Ion Surdu, este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Minprest. Numirea a fost făcută, conform unor surse, în urma deciziei dată de Directoratul CE Oltenia în şedinţa de săptămâna trecută.

cea de director la Uzina de Combustibil, la cea de director general al Termo Rovinari timp de 12 ani,

ocupând ulterior funcţia de director comercial. Numirea lui Ion Surdu în funcţia de preşedinte al Consiliului de

Despre Ion Surdu se ştie că se numără printre cei mai vechi angajaţi ai termocentralei Rovinari, un bun specialist, ce lucrează de peste 25 de ani în colosul energetic. De-a lungul activităţii sale profesionale Ion Surdu a ocupat funcţii de conducere, de la www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

Administraţie la Minprest a fost făcută în condiţiile în care fostul şef, Anton Sava a demisionat din funcţia de conducere în care a fost numit. Nu trebuie omis faptul că pentru funcţia de preşedinte în CA-ul de la Minprest s-a avut la un moment dat în atenţie chiar şi numirea lui Cosmin Popescu. Contactat telefonic, directorul adjunct Alin Văcaru a declarat că nu a primit nici un document oficial în acest sens din partea conducerii CE Oltenia. „Noi suntem de acord cu orice decizie pe care o ia Directoratul şi vom continua să ne facem treaba în continuare. Vom colabora bine în interesul societăţii cu noul preşedinte al Consiliului de Administraţie”, a spus directorul Alin Văcaru. Costin Soare www.gazetadedimineata.ro 


8

G a ze t a d e Di m i n e aţă Vineri, 1 8 O c t o m b r ie 2 0 1 3

Actual

Octombrie, luna internaţională a conştientizării cancerului mamar

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara va organiza un simpozion care are ca scop informarea şi conştientizarea femeilor cu privire la practicile comportamentale în reducerea riscului cancerului mamar şi de col uterin şi cum să ia cele mai bune decizii în viaţa de zi cu zi.

octombrie 2013, la ora 11:00, în sala de şedinţe a Direcţiei de Sănătate Publică

Hunedoara – Deva, cu ocazia Lunii Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului de Sân.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la initiativa Societăţii Americane a Cancerului, începand cu 1985, a stabilit prin convenţie internaţională ca luna octombrie să fie Luna Internaţională a Conştientizării Cancerului Mamar. Această formă de cancer nu produce durere si nu se manifestă prin alte simptome decât în faze târzii. Incidenţa cancerului de sân a crescut lent, dar continuu în ultimele decade.

Acţiunea va avea loc în 21

Simpozionul se va desfăşura sub genericul „Nu eşti singură – împreună vom reuşi”, pentru creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei feminine. Obiectivele Campaniei sunt: informarea pacientelor diagnosticate cu cancer de sân cu privire la importanţa controlului factorilor de risc extrinseci în evoluţia afecţiunii; conştientizarea femeilor cu risc crescut (AHC – pozitive pentru cancerul de sân) asupra rolului examinărilor mamografice şi a autoexaminării sânului, în depistarea precoce; educarea populaţiei feminine generale cu privire la rolul bunelor practici comportamentale în reducerea riscului cancerului mamar. Potrivit reprezentanţilor DSP Hunedoara, cancerul mamar este unul dintre cele mai întâlnite forme de cancer. Astfel, una din 8 femei dezvoltă cancer de sân pe parcursul vieţii. La fiecare 3 minute o femeie este diagnosticată cu cancer de sân, această afecţiune fiind principala cauză de deces prin cancer la femeile de 40-59 de

ani. La fiecare 13 minute o femeie decedează prin cancer de sân. 96% dintre femeile depistate precoce supravieţuiesc. Riscul creşte odată cu vârsta.

Sute de cazuri la nivelul judeţului Hunedoara

În perioada 2010-2012 la nivelul judeţului Hunedoara au fost depistate sute de cazuri de cancer la sân. Cele mai multe au fost diagnosticate în anul 2010- 141 de cazuri. Alte 125 de cazuri au fost diagnosticate în anul 2011 şi 112 în anul 2012. Din cele 378 de cazuri, în anul 2010 au fost curabile un număr de 40 de cazuri, în anul 2011 au fost curabile 31 de cazuri, iar în 2012- 28 de cazuri. În semestrul I al acestui an, în evidenţele DSP Hunedoara au rămas 1047 de cazuri de cancer la sân. Numărul total de cazuri de cancer la nivelul judeţului este, pe semestrul I al acestui an, de 6137.

42.000 de doze de vaccin antigripal în Hunedoara

Schimbările bruşte de temperatură a făcut ca numărul celor care se îmbolnăvesc să crească. Odată cu instalarea frigului, virozele se simt pe terenul lor. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a cerut pentru acest an 42.000 de doze de vaccin antigripal. Acestea vor ajunge în judeţ la jumătatea lunii noiembrie.

personalul medico-sanitar, femeile gravide, copii, bolnavii cronici până la 64 de ani şi persoanele care au peste 65 de ani, dar şi restul populaţiei care doreşte să prevină gripa.

Criteriile pe baza cărora se solicită aceste vaccinuri sunt în funcţie de statisticile realizate de către unităţile sanitare. Dozele de vaccin antigripal sunt fabricate fie în România - 400.000 de

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică din Hunedoara, necesarul de vaccin este destinat populaţiei la risc, asta însemnând www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

doze, dar şi aduse din străinătate - 600.000 de doze. În prezent în judeţul Hunedoara se realizează vaccinarea copiilor până în vârsta d e ş a s e a n i Va c c i n Z P I ( v a c cin indicat pentru prevenirea poliomielitei la sugar) şi vaccinul impotriva hepatitei B la nou-născuţi. Aceste vaccinuri sunt în planul naţional de imunizare şi distribuţia se face în funcţie de câţi copii se nasc la spitalele care au maternităţi Deva, Hunedoara, Petroşani, Brad, Orăştie, Vu l c a n , H a ţ e g ş i L u p e n i . Momentan judeţul Hunedoara deţine 3.600 de vaccinuri ZPI şi 3.800 hepatita B la nounăscuţi. Iulia BĂLUŞĂ www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 18 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

9

Actual

Dreapta vrea să se unifice. PSD-ul nu are loc în noua formulă politică Liderul Partidului Mişcarea Populară Hunedoara, Alexandru Lăutaru, a declarat, joi, că trebuie unificată dreapta. În opinia politicianului, anul care vine este numai bun pentru acest lucru. La ora aceasta, Partidul Mişcarea Populară, Forţa

Civică, dar şi Noua Republică, poartă discuţii privind unificarea forţelor de dreapta. Lucru confirmat de Alexandru Lăutaru. ”Sunt discuţii la nivel naţional între Noua Republică, Forţa Civică şi Partidul Mişcarea Populară. Nici PDL-ul şi nici PNL-ul nu ne sunt duşmani. Anul 2014 este anul în care polul puterii trebuie să se schimbe pentru a termina

cu bâlbâiala celor de stânga, a PSD-ului. Aşteptăm decizia din Colegiul Naţional”, a precizat joi, pentru GDD, Alexandru Lăutaru. Discuţiile dintre Mişcarea Populară şi Forţa Civică sunt necesare mai ales că cele două formaţiuni politice, ambele noi pe eşichierul politic, riscă să nu atingă pragul de 5 la sută necesat pentru a câştiga mandate în Parlamentul European.

De Ziua Mondială a Alimentaţiei,

Oamenii din Valea Jiului au fost sfătuiţi să mănânce sănătos An de an în 16 octombrie se marchează Ziua Mondială a Alimentaţiei. Şi în acest an, evenimentul a fost abordat de organizaţiile PNL din toată Valea Jiului printr-o serie de acţiuni care au avut un scop precis, respectiv conştientizarea oamenilor că o alimentaţie sănătoasă şi un regim de viaţă echilibrat îi poate feri de boli. Vremea capricioasă nu a fost o piedică pentru reprezentanţii PNL din toată Valea Jiului care şi-au propus ca în 16 octombrie să marcheze şi la nivel local Ziua Internaţională a

www.gazetadedimineata.ro 

Alimentaţiei. Astfel, aceştia au umplut coşurile cu mere şi cu pliante şi au ieşit pe stradă pentru a convinge populaţia că un regim de viaţă echilibrat şi o alimentaţie sănătoasă îi pot ţine departe de medici. Startul a fost dat la Petrila, cu începere de la ora 12,00, apoi, s-a derulat pe rând, la Petroşani, Lupeni, Uricani şi Vulcan. Organizatorii spun că oamenii i-au primit cu zâmbetul pe buze şi au fost încântaţi de acţiune. “Deşi ne-a cam plouat am ieşit la Uricani cu câţiva tineri inimoşi să oferim mere şi pliante de ” Ziua mondială a alimentaţiei sănătoase” să conştientizăm si informăm cetăţenii cu privire la alimentaţia sănătoasă şi obiceiurile sănătoase. Acest proiect se doreşte a fi un

www.gazetadedimineata.ro 

semnal de alarmă pentru consumatorii de produse alimentare care dăunează sănătăţii. Pot spune cu sinceritate că oamenii au primit cu bucurie acţiunea noastră, oameni cu feţe triste s-au mai luminat când le-am oferit câte un măr. Nu încape îndoială ca merele româneşti sunt printre cele mai sănătoase alimente oferite de natură”, a declarat Constantin Zaharia, PNL Uricani. Şi vulcănenii au primit cu bucurie acţiunea şi sfaturile de la organizatorii acţiunii. “La acţiunea de la Vulcan au participat în special tinerii din organizaţie însă şi seniorii le-au stat alături. Noi am dorit să subliniem trei aspect importante, respective că merele sunt alimente complexe care ne ajută să prevenim mai multe boli, iar produsele autohtone sunt cele mai bune, nefiind stropite cu chimicale. De asemenea un alt aspect important este că, corpul nostru este sănătos datorită unei alimentaţii sănătoase. Am fost încântată că oamenii au avut o reacţie pozitivă, lucru care ne încurajează să continuăm acţiunile de

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

acest gen”, a declarat Alina Cârstoiu, preşedinte PNL Vulcan. Ziua de 16 octombrie a fost proclamată Ziua Mondială a Sănătăţii, după ce în 1979, ONU a făcut aceste demersuri cu scopul de a avertiza opinia publică asupra importanţei hranei sănătoase şi să întărească solidaritatea oamenilor împotriva sărăciei şi a foametei. Rodica Muntoi www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 18 Octombrie 2013

10

Actual Gorj:

Şapte noi eliberare Şapte noi centre operaţionale de eliberare a cazierului judiciar au devenit operaţionale, de miercuri, în judeţul Gorj. Centrele din Motru, Rovinari, Novaci, Târgu Cărbuneşti, Turceni, Bumbeşti Jiu şi Tismana au devenit operaţionale în urma implementării proiectului ROCRISSistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român. Cele şapte noi centre în care se eliberează începând de miercuri caziere judiciare se alătură celui deja existent în municipiul Târgu Jiu. Persoanele fizice şi juridice din localităţile respective, precum şi din zona adiacentă vor primi, în sistem automat şi rapid, certificatele de

www.gazetadedimineata.ro 

cazier judiciar, fără a mai fi nevoite să se deplaseze până la Târgu-Jiu. Implementarea proiectului ROCRIS Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român a avut ca obiectiv realizarea unei baze de date informatizate a persoanelor înscrise în evidenţele cazierului judiciar naţional care să poată fi capabilă să se interconecteze, să respecte şi să asigure funcţionarea ECRIS (Sistemul European de informaţii cu privire la cazierele judiciare). În urma realizării şi punerii în funcţiune a acestui sistem, s-a eficientizat fluxul de comunicare la nivelul întregii Poliţii Române, putând fi

www.gazetadedimineata.ro 

centre de a cazierului

schimbate datele de interes operativ prevăzute de lege, conform legislaţiei în vigoare. Sistemul informatic ROCRIS a creat premisele ca, în limitele legii, toate instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie să aibă acces, în mod opera-

www.gazetadedimineata.ro 

tiv, la baza de date creată, prin transferarea pe suport magnetic a evidenţelor manuale ale cazierului judiciar. De asemenea, ROCRIS permite, în sistem automatizat, în condiţii de siguranţă şi în mod operativ, din orice punct de acces la sistem, eliberarea de certificate de cazier judi-

www.gazetadedimineata.ro 

ciar securizate pentru persoane fizice, cetăţeni români, străini sau apatrizi şi persoane juridice, în condiţiile legii şi copii securizate de pe cazierul judiciar pentru toate sistemele informatice din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţiei. Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 18 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

11

Actual

Tragedie în cariera Roşiuţa: 1 mort şi 12 răniţi Un om a murit, alţi 12 au fost răniţi, după ce camionul care îi ducea la locul de muncă s-a răsturnat. Una dintre victime a fost transportată cu elicopterul SMURD la Craiova, o alta a ajuns la TârguJiu. Rudele şoferului mort spun că bărbatul le povestise de mai multe ori că frânele maşinii pe care lucra nu mai funcţionau. Tragedia s-a petrecut la mina Roşiuţa din Gorj. Minerii se duceau la lucru cu un autocamion care s-a răsturnat într-o pantă. Anchetatorii spun că şoferul a încercat să urce panta, a schimbat viteza într-o treaptă inferioară, moment în care a pierdut controlul volanului. Astfel, a derapat şi a a ajuns cu camionul în râpă. Şoferul în vârstă de 47 de ani ar mai fi avut şanse, spun martorii, dacă nu deschidea uşa ca să se ghideze pe unde să meargă. Aşa se face ca atunci

când s-a răsturnat, pur şi simplu a fost strivit între uşa şi tonele camionului. „Intervenţia a necesitat operaţiuni de descarcerare. Colegii mei au reuşit să extragă victima de sub cabina autoutilitarei”, a declarat Mihai Avramescu, purtător de cuvânt al ISU Gorj. Rudele bărbatului mort spun că frânele nu funcţionau, iar acesta ştia la ce pericol se expune, însă nu-şi permitea să-şi piardă locul de muncă. “V-a spus vreodată că maşina nu are frâne? Da, chiar şi azi dimineaţă, că maşina cu care lucrează el nu are frâne”, a spus fratele minerului decedat. În accident au fost răniţi 12 muncitori. Unul dintre ei, în stare mai gravă, a fost dus cu elicopterul al Craiova. “Este vorba despre un bărbat de 41 de ani, cu un traumatism cranian, conştient, cooperant, cu fracturi faciale, cu traumatism toracic”, a declarat Laura Catană, medic specialist SMURD Craiova. Trei dintre cei 12 mineri răniţi au rămas internaţi la

Tg-Jiu, iar la Motru mai sunt internaţi alţi patru ortaci.

Proprietarul maşinii, anchetat Reprezentanţii Carierei Roşiuţa susţin că acel camion aparţine unei firme prestatoare de servicii din Mehedinţi, Alpha Construct, dar şoferul era angajat la altă firmă. Inspectorii de muncă au început o anchetă amplă. “Este clar un accident de

muncă. Am aflat că şoferul era angajat la altă firmă. Vorbim despre o asociere de societăţi care are contractul de transport în zona respectivă. Facem cercetări împreună celelalte instituţii ale statului”, a declarat George Romanescu, inspector şef ITM Gorj. Şeful carierei, Ion Ghiga, a ajuns imediat la locul tragediei şi spune că nu exclude o problemă tehnică

dar este clar că nu a mai putut manevra camionul la urcare. “Nu există nicio urmă de frânare. A avut un mare ghinion”,a spus Ghiga. Bărbatul decedat este tatăl a două fete trecute de 20 de ani, iar una dintre ele urmează să aibă nunta. Soţia minerului a murit în urmă cu mai bine de cinci ani din cauza unor afecţiuni medicale grave. Costin SOARE

Oficial din Ministerul Mediului vine la Gorj Reconstrucţia ecologică a zonelor afectate de lucrările miniere continuă să reprezinte o prioritate pentru autorităţile judeţene. Proiectele ce privesc refacerea terenurilor afectate de

www.gazetadedimineata.ro 

lucrări miniere, în suprafaţă de 3.500 de hectare, au fost depuse la Ministerul Mediului. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj Ion Călinoiu a declarat că în perioada următoare un reprezentant de la acest minis-

www.gazetadedimineata.ro 

ter va sosi în Gorj pentru a se efectua o analiză de lucru asupra situaţiei existente încât să se ajungă la reconstrucţia ecologică. Călinoiu consideră că prin redarea terenurilor în circuitul agricol s-ar putea înfiinţa noi locuri de muncă şi noi alternative economice de dezvoltare a judeţu-

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

lui. Refacerea zonelor miniere reprezintă unul din vechile proiecte avute în atenţie de autorităţi, implementarea unor asemenea investiţii ducând în mod direct la reducerea şomajului şi la crearea de noi locuri de muncă. Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 18 Octombrie 2013

12

Actual

Presiuni la UM Sadu pentru ştergerea datoriilor O nouă amânare în aprobarea actului normativ prin care Uzina Mecanică Sadu 2 ar putea ceda cele 11 hectare de teren deţinute în favoarea Parcului Industrial. În schimbul acestei tranzacţii uzinei de armament i se vor şterge 52% din datoriile istorice înregistrate la bugetul de stat. Conducerea Parcului Industrial va trebui să aştepte încă o săptămână până când Executivul va putea aproba actul normativ care îi va da dreptul să preia 11 hectare de teren de la Uzina Mecanică Sadu 2. În schimbul acestei cedări, uzina de armament va avea posibilitatea de a i se şterge mai mult de jumătate din datoriile istorice înregistrate la

bugetul de stat şi care depăşesc 1.600 miliarde lei vechi. Această amânare l-a nemulţumit pe preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care nu înţelege de ce reprezentanţii Ministerului Economiei nu au urgentat soluţionarea

acestei probleme ce ar duce la scăderea presiunii financiare existente asupra Uzinei Mecanice. „Trebuia aprobat Parcul Industrial însă nu au fost obţinute toate avizele de la ministere Chiar nu înţeleg. Ministerul Economiei

trebuia să scadă presiunea existentă pe o societate care plăteşte impozite la nişte active şi terenuri care nu produc nimic. Acea zonă este pretabilă pentru crearea de locuri de muncă şi trebuie să aducem investitori strate-

gici”, a mai explicat Ion Călinoiu. La uzina de armament mai lucrează aproximativ 900 de salariaţi, unitatea aflată în subordinea Romarm aflându-se sub monitorizarea FMI. Costin SOARE

Cere reanalizarea dosarelor expropriaţilor Deputatul social democrat consideră că pentru a se evita astfel de probleme sociale, precum a fost pichetarea expropriaţilor de ieri, ar trebui reanalizate dosarele anga-

jaţilor de la firmele sindicale într-un mod obiectiv şi pertinent. Că analiza cazurilor a fost şi va fi una corectă, la acest lucru speră şi preşedintele Ion Călinoiu.

Mihai Weber www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

În ultimele două zile tot mai multe persoane expropriate încearcă să-şi arate nemulţumirea avută faţă de faptul că nu se regăsesc pe lista viitorilor angajaţi de la Minprest. Fie că încearcă să intre în audienţă la preşedintele Consiliului Judeţean Gorj Ion Călinoiu, sau la şeful Diviziei Miniere-Daniel Antonie, oamenii se agaţă de orice speranţă în căutarea unei soluţii. Supăraţi că au fost lăsaţi pe drumuri oamenii spun că au dat terenurile, dar că nu au primit nici case, nici bani, nici angajări. Conducerea Minprest susţine că nu are nici o expli-

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

caţie pentru situaţiile existe, directorul Gabriel Giorgi declarând că unitatea pe care o conduce are doar structura ce va fi ocupată de persoanele în cauză, lista cu cei ce vor fi angajaţi fiind întocmită de către Divizia Minieră. În asemenea condiţii, deputatul social-democrat Mihai Weber a declarat că ar trebui reanalizate dosarele celor ce spun ca sunt expropriaţi. „Nu ar trebui să avem astfel de probleme. Cred că trebuie analizate şi reanalizate dosarele într-un mod obiectiv şi pertinent. Consider că nu este firesc ca oamenii ce au dat pământ să nu se regăsească pe această listă, aceasta fiind şi ideea prioritară pentru care se fac aceste angajări”, a precizat deputatul Weber. Începând de vineri sau cel târziu de luni se va da startul angajării celor 373 de persoane la Minprest, printre aceştia aflându-se şi o parte din detaşaţi. Costin SOARE www.gazetadedimineata.ro 


www.gazetadediminea ţ a.ro

Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 18 Octombrie 2013

13

Sport Fotbal, juniori

Între 9-1 şi 1-5... La juniori C (14 ani), Pro Fotbal Petroşani (antr. Viorel Stancu) merg neînvinşi de la începutul campionatului, ultima oară, 3-0 la Pro Fair Play Vulcan (antr. Iosif Izsak), la fel Univ. Petroşani, 7-0 cu Minerul Lupeni (antr. Sorin Corpadi), fără înfrângere şi ea de cinci etape. Inter Petrila (antr. Cr.

Buium, Avr. Moldovan) şi ei în mare vervă, 5-1 cu Şc. Jiul II Petroşani (antr. Damian Militaru), 6 victorii din 6 meciuri! La juniori E (10 ani) şi Danone „piticii” lui Gabi Niţu, Univ. Petroşani au avut una caldă (jun. E), 9-1 la Sorii Sport Lupeni şi una rece, 1-5 la

Minerul Lupeni (antr. Florin Bulgaru), lupenenii fiind în revenire de formă după acel duş rece, 0-4 la Şc. Jiul I Petroşani. Remarcabilă performanţă celor de la Pro Fotbal Petroşani, 1-0 cu Şc. Jiul I, aceasta fiind prima înfrângere, la juniori Danone (11 ani) a celor de la Jiul I.

Juniori C (gr. 1999-2000) Etapa a 6-a, 12 oct. 2013 Pro Fair-play Vulcan Pro Fotbal Minerul Uricani Pro Fotbal 2 Minerul Uricani Şcoala Jiul I amânat Univ. Petroşani Minerul Lupeni 7 Inter Petrila Şcoala Jiul II 5

Cristi Buium (Inter Petrila) un presedinte-antrenor cu rezultate bune la juniori

Clasament Jun. C 1. Inter Petrila 6 2. Univ. Petroşani 3. Pro Fotbal 5 4. Pro Fair-play Vulcan 5. Şcoala Jiul II 6 6. Minerul Lupeni 5 7. Minerul Uricani 8. Şcoala Jiul I 4

5 6 3 5 2 1 5 0

1 5 2 3 0 0 0 0

0 2

3

0 1

0 0 0 0 4 4 1 4

26 1 22 2 9 13 4 4

7 30 5 13 22 24 8 25

16 4 11 13 6 3 25 0

22 23 11 2

0 17 19 22

15 9 6 0

28 15 17 7

5 14 9 24

12 12

15 9

1

Etapa a 7-a, 19 oct. 2013 Minerul Lupeni Minerul Uricani Inter Petrila Pro Fair-play Vulcan Pro Fotbal Univ. Petroşani Şcoala Jiul II Şcoala Jiul I Şcoala Jiul I Minerul Lupeni Juniori E (gr. 2003) Etapa a 6-a, 13 oct. 2013 Sorii Sport Lupeni "U" Petroşani Pro Fotbal Petroşani Şc. Jiul Petroşani 3

0

Clasament Jun. E 1. Pro Fotbal Petroşani 2. Şc. Jiul Petroşani 3. Univ. Petroşani 4. Sorii Sport Lupeni

0 3 3 4

5 6 5 4

5 3 2 0

0 0 0 0

Etapa a 7-a, 20 oct. 2013 Şc. Jiul Petroşani Univ. Petroşani Sorii Sport Lupeni Pro Fotbal Petroşani Pro Fotbal Petroşani Sorii Sport Lupeni

Viorel Stancu (Pro Fotbal Petrosani), neinvins cu juniorii C www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

Juniori Danone (gr. 2002) Etapa a 6-a, 13 oct. 2013 Minerul Lupeni Univ. Petroşani 4 1 Pro Fotbal Petroşani Şc. Jiul Petroşani 1

0

Clasament Jun. Danone 1. Şc. Jiul Petroşani 2. Pro Fotbal Petroşani 3. Minerul Lupeni 6 4. "U" Petroşani

2 2 10 5

6 6 3 6

4 4 0 1

0 0 3 0

3

Etapa a 7-a, 20 oct. 2013 Şc. Jiul Petroşani Univ. Petroşani Minerul Lupeni Pro Fotbal Petroşani

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 18 Octombrie 2013

14

Sport

Şi totuşi, Petrila merge înainte...

Henţ cu mâna

După cafteurile şi colecţiile aplicate săptămâna trecută jucătorilor lupeneni, soldate cu eliminarea a trei jucători (I. Androne, Fl. Dobre, Bocu) pe legendara arenă de la Lonea, plus neplata baremului de arbitraj, s-a pus foarte serios în discuţie continuarea activităţii fotbalistice pe acele

meleaguri. Asta în situaţia în care iubesc cu adevărat fotbalul. Iată că apele s-au mai limpezit, şi tripleta A. Moldovan – Cr. Buium – C. Negoi, sufletiştii fotbalului petrilean, au stat şi au chibzuit, cu decenţa care îi caracterizează, hotărând să facă imposibilul pentru ca o echipă Inter Petrila, cu rădăcinile în Parângul Lonea de acum 93 de ani să nu moară din cauza unor bezmetici trecători pe poarta stadionului din „Brătianu”. Fără ei, cu alţi juniori

cărora li se vor da credit, Petrila merge mai departe, dorind să încheie turul alături de celelalte competitoare de judeţ. „Noi ne dorim să continuăm, să asigurăm o stabilitate, cel puţin până la finalul acestui tur. Eu nu pot concepe că această echipă înfiinţată acum aproape un veac să sucombe din pricina unor oameni prea puţin conectaţi la fenomen”, a spus antrenorul Avram Moldovan. Da` chiar aşa, la Petrila mai e nevoie de fotbal? Pagină realizată de Genu Tuţu

Week-end sportiv de Valea Jiului

Derby-ul vestului Etapa a 8-a a ligii judeţene de fotbal aduce la rampă o partidă interesantă pe vechiul stadion „Minerul” din Lupeni, jocul dintre echipa locală Hercules şi Minerul

Uricani, două echipe cu o atitudine total diferită în actualul campionat. „Sperăm într-un meci frumos, jucăm cu o echipă pe val, noi trebuie să ne

revenim. Am avut însă şi multe arbitraje ostile, sper ca de data asta să fie altfel... „Tot lotul este valid, aşteptăm meciul cu încredere” a declarat antrenorul

Liga a IV-a, etapa a 9-a, 19 oct. 2013 CS Vulcan Aurul Brad Dacia Orăştie Univ. Petroşani Gloria Geoagiu CFR Simeria Aurul Certej Retezatul Haţeg Victoria Călan Jiul Petroşani Cetate Deva Inter Petrila Hercules Lupeni Minerul Uricani Şoimul Băiţa Metalul Crişcior Clasament 1. CS Vulcan 2. Retezatul Haţeg 3. Hercules Lupeni 4. Cetate Deva 5. Aurul Certej 6. Univ. Petroşani 7. Dacia Orăştie 8. Şoimul Băiţa 9. Metalul Crişcior 10. Aurul Brad 11. Jiul Petroşani 12. Victoria Călan 13. Minerul Uricani 14. Gloria Geoagiu 15. Inter Petrila 16. CFR Simeria

8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8

7 6 6 5 5 4 4 4 3 3 2 1 1 1 0 0

Antrenorii Dan Voicu si Neculai Baltaru in asteptarea derbyului Hercules Lupeni - Minerul Uricani

0 2 0 1 1 2 1 1 1 1 3 4 3 1 2 1

1 0 2 2 2 2 3 3 4 4 3 3 4 6 6 7

19 29 21 19 14 16 14 19 14 13 5 13 10 9 7 1

8 5 7 9 10 15 9 16 12 13 9 20 15 21 28 26

21 20 18 16 16 14 13 13 10 10 9 7 6 4 2 1

Golgeteri Liga a IV-a Hunedoara 7 goluri: S. Bejan (Hercules Lupeni), S. Boloş (Ret. Haţeg) 6 goluri: I. Pisoiu (Şoimul Băiţa), N. Cărăvan (Cetate Deva), Fl. Palade (C.S. Vulcan), Adr. Pribac (Ret. Haţeg) 4 goluri: Soare (Univ. Petroşani), R. Moldovan (Hercules Lupeni), Al. Constantin (Aurul Certej), Fl. Benea, Dăscălescu (Şoimul Băiţa), I. Zaharia (Cetate Deva), Sg. Maier (CS Vulcan)

Uricaniului, Neculai Baltaru. „Respectăm echipa de la Uricani, care are câţiva jucători de mare valoare, dar noi mergem la victorie. Tot lotul este apt, mai puţin Harangozo II, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene” a spus antrenorul de la Lupeni, Dan Voicu. Jiul Petroşani va juca la Victoria Călan, acolo unde „ne dorim neapărat cele trei puncte, extrem de bine venite pentru moralul echipei” a declarat Toni Sedecaru,

antrenorul Jiului. Universitatea Petroşani – Aurul Brad, un meci între două echipe cu „firma” cam şifonată în actualul campionat, iar etapa va fi încheiată duminică, la Băiţa, unde Şoimul primeşte vizita liderului, C.S. Vulcan. Inter Petrila va face deplasarea la Cetate Deva, fără suspendaţii I. Androne, Bocu şi Fl. Dobre (care au un cuantum de 500 lei amenzi), dar cu speranţa că vor reuşi un rezultat bun.

Ăştia da fotbalişti! Inter Petrila 2013 o echipă care nu mai spune nimic în plan fotbalistic, ba mai mult, cu câţiva jucători scăpaţi de sub controlul bunului simţ. Inter Petrila 1999, o echipă cu jucători de mare valoare, care a reuşit să ajungă în „16”-imile www.gazetadedimineata.ro 

Cupei României, întâlnind atunci într-un meci dramatic pe Astra Ploieşti (actuala Astra Giurgiu), câştigat de ploieşteni cu 3-1. Printre jucătorii de atunci, care au evoluat pe arena de la Lonea, Pilea, Kalai, Bela Muntoiu, Adi Câmpean, Ghiţan, Gabi Apetrei sau Cristi Lazăr, antrenor fiind Rico Cristea. Altele erau atunci ambiţiile!

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Vineri, 18 Octombrie 2013

www.gazetadediminea ţ a.ro

15

Actual ITM Hunedoara,

Acţiuni de informare şi conştientizare în relaţiile de muncă

Autorităţile locale din judeţul Hunedoara au fost instruite de inspectorii ITM cu privire la reglementările legale în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Acţiunea a fost bine

www.gazetadedimineata.ro 

primită de către reprezentanţii autorităţilor locale care nu s-au sfiit să pună întrebări pentru a-şi clarifica nedumeririle de ordin legislativ. În perioada 17 iulie - 14 octombrie 2013 au fost organizate de inspectorii ITM Hunedoara şapte întâl-

www.gazetadedimineata.ro 

niri cu reprezentanţii autorităţilor în localităţile municipiile şi oraşele hunedorene. La aceste acţiuni au participat toate cele 69 de primării, precum şi Consiliul Judeţean Hunedoara, iar numărul total al persoanelor participante s-a ridicat la 124. Obiectivele acţiunii au fost creşterea gradului angajatorilor şi lucrătorilor în

www.gazetadedimineata.ro 

ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale atât în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cât şi în domeniul relaţiilor de muncă. Totodată au fost distribuite chestionare în baza cărora s-au strâns date necesare evaluării situaţiei generale. Cele mai multe deficienţe constatate s-au referit la transmiterea contractelor de muncă în aplicaţia ReviSAl, neînmânarea unui exemplar al contractului de muncă salariatului, nenominalizarea unei persoane pentru operarea aplicaţiei ReviSal; pentru salariaţii care beneficiază de repaus săptămânal în alte zile decât sâmbăta şi duminica nu se acordă un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă; neevaluarea riscurilor profesionale; neîntocmirea unui

www.gazetadedimineata.ro 

plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor; nu în toate primăriile erau stabilite prin fişa postului atribuţiile lucrătorului desemnat pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă. Participanţii au ridicat printre altele, probleme legate de fondurile insuficiente pentru pregătirea personalului, de modul în care trebuie să se facă instruirea persoanelor care prestează muncă la domiciliu, a celor care fac voluntariat sau muncă în folosul comunităţii şi cum se operează aplicaţia de evidenţă a personalului. Aceste acţiuni vor continua şi pe viitor astfel încât drepturile salariaţilor şi a angajatorilor să fie întru totul. Rodica Muntoi

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Vineri, 18 Octombrie 2013

16

Actual

Drumul lui Băsescu, sub privirile lui Ponta După ani de aşteptări, Guvernul dă verde consolidării drumului de la Câmpul lui Neag până la Herculane, cunoscut şi ca “Drumul lui Băsescu”. În şedinţa de Guvern de miercuri s-au aprobat indicatorii tehnicoeconomici, iar lucrările propriu-zise ar putea începe în primăvara anului viitor. Guvernul are pe masa de lucru peste 150 de proiecte care privesc reabilitarea şi modernizarea unor drumuri de interes din ţară. Îmbucurător este că “Drumul lui Băsescu”, adică DN 66A, Câmpul lui Neag-Herculane, este mult în faţă, la poziţia a 9-a. Ocupând o poziţie bună, proiectul s-a aflat miercuri pe ordinea de zi a sedinţei de Guvern, unde s-au aprobat incatorii tehnico-economici aferenţi lucrării de intervenţie pe acest tronson. “În şedinţa de miercuri, pe poziţia nr. 9 a fost proiectul de Hotărâre de Guvern privind indexarea studiului de fezabilitate şi

indicatorilor tehnico-economici pentru tronsonul 3, Câmpul lui Neag – Herculane. El este prins pe două axe: unu - ca prioritate a Guvernului României din bugetul de stat şi este al 9-lea ca prioritate, ţinând cont că prioritatea numărul unu este autostrada Bucureşti – Braşov, pe tronsonul Braşov – Comarnic. Vorbim de maxim 150 de proiecte ce vor fi fi-

nanţate din bugetul de stat şi suntem pe locul 9. Paralel am mers şi pe Fondul European de Dezvoltare Regională, din bani europeni de data aceasta, unde contribuţia de la bugetul de stat va fi 15%. Deci, mergem pe două variante, cea mai rapidă va fi şi cea pe care o vom alege”, a declarat senatorul Cosmin Nicula. Dacă lucrurile decurg fără probleme, în primă-

vara anului viitor ar putea demara lucrările propriuzise şi mult aşteptate de autorităţile locale de la Uricani. “Eu cred că vom merge pe varianta fondurilor europene pentru a putea demara în această iarnă procedura de licitaţie şi bineînţeles de atribuire a acestei lucrări, astfel încât, la începutul primăverii, în aprilie sau în mai să putem începe lucrarea.

Ea va intra pe un program de finanţare N+2, ceea ce înseamnă că trebuie finalizată în maxim doi ani, adică din 2014 şi până la sfârşitul lui 2015 acest tronson de 22 de km va trebui să fie finalizat”, a mai precizat Nicula. Conform senatorului Cosmin Nicula, valoarea proiectului este de aproximativ 60 de milioane de euro. Marinela Maxim


18 10 2013