Page 1

,, Poporul să-şi apere legea întocmai ca zidurile cetăţii". HERACLIT Petrila.

ApaServ alocă 50 mii lei pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare Apă şi canalizare pentru aproape 30 de familii din Petrila în urma unei investiţii de aproximativ 50 de mii de lei din bugetul propriu al ApaServ Valea Jiului.Programul derulat pe fonduri europene pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului nu acoperă toate zonele, astfel că pentru a veni în întâmpinarea oamenilor, conducerea ApaServ a decis să susţină, din fonduri proprii, lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare pe anumite porţiuni. <<< Pag. 5 Petrila.

O nouă investiţie pentru amenajarea unei zone de agrement Anul IV, nr.619,

16 pagini, Miercuri 19 Aprilie 2014, Preţ 1 leu

Şefii de la Uricani, scăpaţi din braţul legii?

Procuror acuzat de incompatibilitate de avocaţii inculpaţilor de la Uricani

Primăria Petrila a încheiat la şedinţa ordinară de marţi o asociere cu o firmă privată din localitate. Firma privată locală doreşte să facă o investiţie şi să transforme fosta microcarieră din Jieţ în zonă de agrement. <<< Pag. 5

Iepurii şi porcii vietnamezi, concurează mielul de Paşti

<<< Pag. 3

Iepurele reprezintă noua modă în materie culinară şi face concurenţă mielului, de câţiva ani. O spun chiar crescătorii de iepuri, care sunt asaltaţi de comenzi în această perioadă. Cât despre cumpărători, aceştia primesc o bilă albă de la medicii deoarece carnea este mai gustoasă, dar este bună şi pentru sănătate, întrucât nu are colesterol. <<< Pag. 11


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

2

Diverse

Reţeta Zilei Pârjoale moldoveneşti Ingrediente: 800 gr carne tocata amestec vitaporc 200 gr paine un cartof mare curatat si taiat cuburi o ceapa mare tocata 3 catei usturoi un ou marar tocat ulei sare si piper

Mod de preparare:

Dati carnea si cartoful prin masina de tocat, amestecati cu ou, sare, ceapa tocata marunt si calita in ceva ulei. Painea inmuiata in apa rece si stoarsa bine, bine de tot, o dati tot prin masina de tocat. Adaugati unsturoiul pisat. Amestecati bine toata compozitia, potriviti de sare si piper dupa preferinte. Cu o lingurita luati cate o bucata de compozitie, si

Anunţ:

Vânzări-cumpărări

”Ai între 18 – 30 de ani? Vino să lucrezi în singurul club de 5 stele din vestul ţării. Static Night Club angajează: animatoare 130 de lei/noapte bărmăniţă-ospătăriţă 2200 de lei/lună. Se asigură transport, cazare, carte de muncă. Telefon:0724.712225”

Cumpăr bonuri de cărbune pentru termo. Telefon: 0769005608 Vând garsonieră zona Hermes, îmbunătăţită, ocupabilă imediat, 40000 RON, negociabil. Relaţii la telefon 0766780360. Vând apartament 4 camere, Iscroni, etaj 2 din 4, îmbunătăţiri, garaj la parter, 55.000 RON negociabil şi urgent. Relaţii la telefon 0766780360.

dati-o de-a dura prin faina de grau, apaltizati cu palmele, obtinand o bila turtita :)). Aruncati-le pe rand intr-o tigaie in care sfaraie niste ulei si prajiti-le pe o parte si pe ala, reducand focul spre mediu. Scoateti-le pe un prosop absorbant din hartie. Serviti-le calde cu un piure de cartofi, simple cu ceapa si mamaliguta, cu salata verde, cu varza calita sau cu sos de rosii...

Vând apartament cu două camere situat pe Strada Aviatorilor, vis-a-vis de Piaţa Dacia, decomandat, gaz două focuri, mobilat modest. Ideal ca spaţiu comercial. Preţ 6000 euro. Negociabil. Informaţi la tel: 0721.925.550

Vând apartament 4 camere, Iscroni, etaj 2 din 4, îmbunătăţiri, garaj la parter, 55.000 RON negociabil şi urgent. Relaţii la telefon 0766780360.

Poftă bună!

Composesoratul ,OBŞTEA JIANĂ" PETRILA

ANUNŢ

În data de 27.04.2014, ora 14.00, la Casa Pensionarilor Lonea , va avea loc Adunarea Generală, de dare de seamă şi alegeri a membrilor Asociaţiei Composesorale, OBŞTEA JIANĂ" Petrila. Ordinea de zi : - Darea de seamă anuală pentru 2013 - Alegeri Consiliul de administraţie

Miercuri, 16 Aprilie 2014

15:00 Aurul din junglă 17:00 Tehnici esenţiale de supravieţuire 18:00 Investiţii imobiliare 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică ? 19:30 Cum se fabrică ? 20:00 Vânătorii de licitaţii 20:30 Vânătorii de licitaţii 21:00 Comoara din hambar 21:30 Regii licitaţiilor 22:00 Curiosity 23:00 Curiosity 00:00 Cel mai mare vas din lume 01:00 Goana după aur 01:50 Căutătorii de aur din Marea Bering 02:40 Căutătorii de aur din Marea Bering 03:30 Viaţa la capătul

7:00 Ştirile Pro TV 10:05 Tânăr şi neliniştit (r) 11 : 0 0 C o n f e s i u nile unei mirese (r) 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Tânăr şi neliniştit 1 5 : 0 0 To a m n a bobocilor 17:00 Ştirile Pro TV 17:30 La Măruţă 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Fotbal Cupa României: Petrolul - Astra 22:30 Ştirile Pro TV

10:30 Biziday (r) 11:20 Lumea modei 11:30 Garantat 100% (r) 12:20 Opinii fiscale 12:30 Vreau să fiu sănătos (r) 13:00 Opre Roma 14:00 Telejurnal 14:55 Clubul celor care muncesc în România 15:00 Teleshopping 15:30 Convieţuiri 16:50 Zeul războiului 17:30 Zeul războiului 18:10 Europa mea 18:40 Ecce via Aceasta este Calea! (r) 18:45 Clubul celor care muncesc în România 18:50 În linia întâi 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:00 Dosar România 22:00 O ţară mai bună

10:30 Cireaşa de pe tort (r) 11:30 Ce gândesc femeile (r) 12:00 Teleshopping 12:30 Epic Show (r) 13:30 Teleshopping 14:00 T3ch in 3 (r) 14:30 Râzi şi câştigi (r) 15:00 Click! (r) 16:00 Trăsniţii (r) 16:30 Ce gândesc femeile 17:00 Cireaşa de pe tort 18:00 Ştirile Prima TV 19:30 Râzi şi câştigi 20:00 Trăsniţii 20:30 Cronica cârcotaşilor 22:30 Click!

Anamaria Sanda

Iulia Băluşă, Marinela Maxim Silviu Mihai, Tiberiu Mariş, Vlad Căpraru


Gazeta d e Diminea ţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

www.gazetadediminea ţ a.ro

3

Actual Şefii de la Uricani, scăpaţi din braţul legii?

Procuror acuzat de incompatibilitate de avocaţii inculpaţilor de la Uricani Avocaţii Daniel Ionaşcu şi Paula Iacob îl acuză de incompatibilitate pe procurorul care a efectuat urmărirea penală, Ioan Nicodim. Procurorul de caz care a efectuat urmărirea penală în cazul exploziilor de la mina Uricani, în februarie 2011, este acuzat de incompatibilitate de către avocaţii inculpaţilor. Motivul invocat este că fratele acestuia este angajat ca jurist la EM Uricani. Procurorul contestă acuzaţiile aduse de avocaţi pe care le consideră drept ”inepţii”. Explozia de la mina Uricani a avut loc în urmă cu mai bine de trei ani, însă avocaţii inculpaţilor au aflat abia recent că juristul unităţii miniere este frate cu procurorul care a instrumentat dosarul, respectiv cu Ioan Nicodim. Îna cest caz, aceştia au cerut, marţi, instanţei să constate nulitatea absolută dată de starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat magistratul. Paula Iacob, Daniel Ionaşcu şi Ion Zgripcea susţin că procurorul care a efectuat urmărirea penală se afla în stare de incompatibilitate, motiv pentru care trebuia să se abţină pe acest dosar, solicitând instanţei de la Petroşani să admită excepţia nulităţii absolute. Acceptarea situaţiei ar conduce la retrimiterea dosarului la Parchet pentru refacerea urmăririi penale. ”Apreciem că procurorul de caz era absolut obligat să declare preşedintelui instanţei că se abţine întrucât există un caz de incompatibilitate. Respectiv juristul de la mina www.gazetadedimineata.ro 

Uricani era frate cu procurorul de caz, care nu înţelege să facă cererea de abţinere, astfel că intră în conflict de interese. Procurorul de caz era obligat de lege să se abţină de la soluţionarea cauzei. Procurorul este absolut incompatibil şi se menţine în funcţie ignorând dispoziţiile legii”, a susţinut Daniel Ionaşcu, marţi, în faţa instanţei de la Petroşani. Acesta a fost completat de Paula Iacob, avocata susţinând că nu se putea trece cu vederea ”peste legătura de rudenie foarte strânsă”. ”Există indicii că legătura de rudenie a influenţat şi influenţează probabil în continuare conţinutul actelor care au fost făcute în dosar. Este cert că ne aflăm într-un moment în care soluţia judecătorului poate fi pusă la îndoială plecând de la simplul fapt că s-a făcut trimiterea în judecată printr-un act care este lovit de nulitate. Neexistând o legitimitate în modul de comportare al celui care a făcut actul de trimitere în judecată, vă rugăm să dispuneţi admiterea cererii noastre”, a susţinut Paula Iacob în faţa instanţei de la Petroşani. Cererea celor doi avocaţi bucureşteni a fost susţinută şi de Ion Zgripcea, cel care reprezintă alţi doi inculpaţi din dosarul exploziilor de la mina Uricani. De partea cealaltă, avocatul părţilor civile, Daniel Tomescu, a susţinut în faţa preşedintelui de şedinţă că excepţia invocată este tardivă. Potrivit lui Tomescu, nu s-a dovedit că procurorul ar fi fost incompatibil. ”Sunt prezumţii care ar fi trebuit dovedite la momentul urmăririi penale. Faptul că fratele procurorului e jurist la unitatea minieră era cunoscut de inculpaţi, încă din faza de urmărire penală”, a susţinut Daniel Tomescu. Avocatul Daniel Ionaşcu a continuat să susţină faptul că procurorul de caz era obligat www.gazetadedimineata.ro 

să se abţină. ”Nu s-a abţinut. Actul de procedură nu e legal”, a mai spus Ionaşcu. Ioan Nicodim, procurorul care a efectuat urmărirea penală în dosarul exploziilor de la mina Uricani, a declarat, marţi, pentru GDD, că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. ”Nu există genul acesta de incompatibilitate. În ce formă era interesat fratele meu de dosar? Sunt nişte inepţii”, a spus, pentru GDD, Ioan Nicodim. Avocaţii inculpaţilor susţin că nu au aflat decât de curând faptul că fratele procurorului de caz este jurist la mina Uricani, motiv pentru care acum au invocat excepţia de nulitate absolută. Mai mult, Daniel Ionaşcu susţine că Ioan Toacsen, şef sector general la momentul producerii exploziei, a fost scos de sub urmărirea penală pentru că ”pe domnia sa (mandatul său – n.r.) s-a realizat angajarea juristului frate cu procurorul de caz”. Procuratura nu a solicitat extinderea procesului penal şi în ceea ce îi priveşte pe Ioan Toacsen (fost şef sector general) şi Aurel Anghel (fostul inginer şef producţie al minei Uricani şi cel care ţinea locul www.gazetadedimineata.ro 

directorului la momentul în care s-au produs exploziile în subteran, actualmente director al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului). ”Ia act de declaraţia reprezentantei Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, d-na procuror adjunct Gal Veronica în sensul că nu se solicită extinderea procesului penal cu privire la numiţii Toacsen Ioan şi Anghel Aurel în această fază a cercetării judecătoreşti”, arată instanţa de la Petroşani. În faţa aceleiaşi instanţe, Claudiu Butari, unul dintre acuzaţi, a recunoscut că nu dăduse aviz pentru ca lucrarea de curăţare a silozului şi cea de decubare a transformatorului să se execute în ziua în care au avut loc exploziile. Mai mult, el a declarat că ordinele erau semnate de alţi doi oameni, care nici nu sunt citaţi în acest proces, respectiv Ioan Toacsen, şef sector general şi Aurel Anghel, cel care îl inlocuia pe directorul minei la acea dată. Minerii de la Uri¬cani au lucrat în data de 5 februa¬rie pe un permis ce purta data de 6 februarie, în aba¬tajul în care a avut explo¬zia din februarie 2011 efectuân¬du-se în acelaşi

www.gazetadedimineata.ro 

timp două lucrări cu grad mare de risc, care dacă ar fi fost executa¬te aşa cum trebuia, în zile diferite, ar fi condus la evita¬rea accidentului de muncă. Aşa reiese din declaraţiile date, în faţa instanţei de judecată de unul dintre inculpaţii din dosar, Claudiu Lucian Butari. Cinci angajaţi ai minei Uricani şi-au pierdut viaţa în subteran în luna februarie a anului 2011, după ce a avut loc o explozie. Cei cinci, un inginer şi patru electricieni, lucrau la un transformator când au fost surprinşi de o puternică explo¬zie. Admiterea excepţiei înseamnă că dosarul va fi trimis la Parchet pentru refacerea urmăririi penale. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 20 mai, atunci preşedintele de şedinţă urmând a se pronunţa asupra excepţiei invocate. Trei şefi de la mina Petrila din anul 2008, primii trei conducători ai unităţii miniere, se află astăzi în închisoare după ce 13 ortaci şi-au pierdut viaţa într-o explozie în subteran. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

4

Actual Orăştie.

Incendiu la două hale cu materiale r eciclabile şi de construcţii Pompierii hunedoreni s-au luptat, în seara zilei de luni, timp de mai multe ore cu flăcările ce au cuprins două depozite de materiale plastice reciclabile şi de materiale de construcţii din municipiul Orăştie. Flăcările au fost stinse după aproximativ cinci ore, iar la intervenţie au participat peste 50 de pompieri ce au intervenit cu opt autospeciale. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara susţin că incendiul a fost anunţat cu întârziere. La momentul în care pom-

pierii au ajuns la locul intervenţiei, a fost necesară suplimentarea echipajelor, flăcările fiind extinse la întreaga hală de reciclare a materialelor plastice, unde era depozitată o mare cantitate de materiale uşor inflamabile. "Pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu intensitate la hala de reciclare a maselor plastice şi deşeurilor din hârtie şi la acoperişului unui depozit de materiale de construcţii situat în imediata apropiere. Pentru stoparea propagării incendiului la alte obiective industriale au fost suplimentate efectivele, în total la operaţiunile de stingere participând peste opt echipaje de pompieri de la detaşamentele ISU Orăştie, Deva, Hunedoara, precum şi de la gărzile de intervenţie Geoagiu şi Orăştioara", a

declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvând al ISU Hunedoara. Potrivit sursei citate, cei peste 50 de pompieri au reuşit localizarea şi izolarea zonei de ardere în aproximativ o oră, în următoarele patru ore acţionând pentru stingerea incendiului. Flăcările au fost stinse până la miezul nopţii, însă inspectorul şef al ISU Hunedoara a dispus ca uns echipaj cu o autospecială să rămână la locul intervenţiei pentru a preîntâmpina reizbucnirea acestora. Deocamdată nu se cunosc cauzele care au condus la incendiu. Primele informaţii arată că focul a pornit de la depozitul de material plastic, extinzându-se mai apoi şi la depozitul de material de construcţii.

Nu se cunoaşte nici valoarea pagubelor, însă se estimează că acestea sunt importante întrucât ambele depozite erau folosite la capacitate maximă. În incendiu au fost distruse 3 mori de măcinat deşeurile reciclabile, un motostivuitor, două circulare, mobilă şi

materiale de construcţii, în timp ce pereţii şi acoperişurile a trei hale au fost deteriorate. Nicio persoană nu a suferit arsuri sau intoxicaţii cu produse rezultate în urma procesului de ardere. Mihaela MIHAI

CE Oltenia şi-a făcut ziar Mii de minerii au fost şi vor mai fi în şomaj tehnic din cauza lipsei de comenzi pentru energia produsă cu lignit, dar şeful CE Oltenia a decis că are nevoie de propiul canal de comunicare cu minerii. Deranjat, probabil,

www.gazetadedimineata.ro 

de părerile critice ale jurnaliştilor din presa locală, Laurenţiu Ciurel a pus în practică ceea ce anunţa din iarnă. Astfel, a apărut primul număr al ziarului companiei, distribuit deja în mai multe cariere din Gorj. CE Oltenianews se

www.gazetadedimineata.ro 

numeşte publicaţia lunară în care şefii complexului au scris ştiri şi interviuri, cu ei înşişi, despre situaţia CEO. “ Ideea a apărut în noiembrie 2013, după ce a fost citită o publicaţie similara a CEZ şi suntem siguri că motivele sunt aceleaşi : informarea directa a salariaţilor şi a comunităţilor locale asupra deciziilor care au impact în viaţa lor”, au spus reprezentanţii colosului energetic, întrebaţi fiind de ce aveau nevoie de un astfel de ziar. Ziarul va fi tipărit lunar, iar costurile se ridică la două mii de lei. Directorii din minerit, transformaţi în jurnalişti de ocazie, susţin că articolele vor aborda subiecte cu interes direct pentru salariaţi, cum ar fi explicarea unor decizii ale directoratului, real-

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

ităţi din companie, probleme legate de comunitate gen exproprieri sau reconstrucţii ecologice. În ultima perioadă, rând pe rând, sute de mineri au rămas acasă în şomaj tehnic, iar acum de Paşte, toţi angajaţii au fost obligaţi să-şi ia concediu de odihnă pentru că stocurile de cărbune sunt uriaşe, iar Ciurel nu reuşeşte să vândă suficientă energie încât să de de lucru permanent minerilor şi energeticienilor. Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro 


www.gazetadediminea ţ a.ro

Gazeta d e Diminea ţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

5

Actual Petrila.

ApaServ alocă 50 mii lei pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare Apă şi canalizare pentru aproape 30 de familii din Petrila în urma unei investiţii de aproximativ 50 de mii de lei din bugetul propriu al ApaServ Valea Jiului. Programul derulat pe fonduri europene pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului nu acoperă toate zonele, astfel că pentru a veni în întâmpinarea oamenilor, conducerea ApaServ a decis să susţină, din fonduri proprii, lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare pe anumite porţiuni. Este şi cazul a aproape 30 de familii din Petrila care vor beneficia de reţele de apă şi canalizare, în această localitate fiind terminate, anul trecut, lucrările în cadrul proiectului de investiţii derulat pe fonduri europene. Costel Avram, directorul ApaServ Valea Jiului, a

declarat, miercuri, pentru GDD, că la finele acestei săptămâni, înainte de sărbătoarea Paştelui, 17 familii din Petrila vor avea apă potabilă în case. ”Aproximativ 17 familii din Petrila, zona Moşici, vor avea apă în case la sfârşitul acestei săptămâni. Oamenii sunt cei care au cumpărat ţeava, iar noi, ApaServ, am suportat săpăturile şi manopera, astfel încât de Paşte aceste familii să aibă apă”, a precizat Costel Avram, directorul general al ApaServ. Manopera şi introducerea ţevilor în pământ a costat furnizorul de apă undeva la 20.000 de lei. Accesul la reţeaua de apă rerezintă pentru cei din zonă un pas spre civilizaţie. Tot în Petrila, dar de data aceasta în colonia Remete, strada Crişan, un număr de 12 case vor avea, în secolul XXI, acces la canalizare. Oamenii nu credeau că vor ajunge să beneficieze şi ei de utilităţile obligatorii în anul 2014, însă în cursul zilei de marţi, conducerea ApaServ le-a promis că până în vară

casele lor vor fi racordate la reţeaua de canalizare. ”Am executat în Brătianul lucrări de introducere a canalizării pe proiectul implementat pe fonduri europene, dar din păcate zona cu aceste 12 case nu a fost cuprinsă în planul de introducere a canalizării. Pentru că suntem în secolul XXI, iar accesul la canalizare este un drept al fiecăruia, am decis ca din

fondurile societăţii să facem lucrările de racordare la reţeaua de canalizare şi a imobilelor de pe Strada Crişan. Le-am promis anul trecut locuitorilor de aici acest lucru, iar acum mă ţin de această promisiune. M-am obligat ca până la finele lunii iunie să terminăm lucrarea”, a mai spus Costel Avram. Potrivit sursei citate, chiar dacă investiţia de 30.000 de

lei pare minoră, fondurile necesare pentru racordarea celor 12 case la reţeaua de canalizare este una semnificativă pentru operatorul de apă din Valea Jiului. În total, investiţiile în extinderea reţelelor de apă şi canalizare de pe raza oraşului Petrila presupun un efort financiar de 50 mii lei din partea ApaServ. Mihaela MIHAI

Petrila.

O nouă investiţie pentru amenajarea unei zone de agrement Primăria Petrila a încheiat la şedinţa ordinară de marţi o asociere cu o firmă privată din localitate. Firma privată locală doreşte să facă o investiţie şi să transforme

fosta microcarieră din Jieţ în zonă de agrement. „Este vorba despre o asociere cu o firmă privată care a cumpărat o parte din terenul şi o parte din balta de la Jieţ unde a fost microcariera Jieţ şi o parte o are Primăria în proprietate. Ne asociem cu firma respectivă şi ei vor

Restricţii pe Defileul Jiului Începând cu data de 27 martie şi până în 15 iunie, traficul rutier pe DN 66 între Petroşani şi Bumbeşti Jiu va fi închis în fiecare zi, de luni până sâmbătă, în intervalele orare 06:0012:00 şi 14:30-20:30. Rute ocolitoare: -Petroşani-Haţeg-Simeria-Sebeş-Sibiu-Râmnicu Vâlcea- Târgu Jiu -Petroşani-Haţeg-Caransebeş-Orşova-Drobeta Turnu Severin-Târgu Jiu -Petroşani-Haţeg-Caransebeş-Orşova-Drobeta Turnu Severin-Strehaia-Filiaşi-Târgu Jiu www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

amenaja acolo o zonă de agrement pentru cetăţenii din oraşul Petrila şi nu numai”, a declarat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. Primăria nu va contribui financiar la această asociere, doar partea de teren de care firma are nevoie va fi oferită de către Primărie. „Tot ce înseamnă investiţie şi construcţie se va face de către firma respectivă. Este o firmă din Petrila şi ne bucură acest fapt, eu zic că este bine că sprijinim investitorii sau cetăţenii care sunt în Petrila şi care vor să mai dezvolte şi alte proiecte. Orice investiţie duce la crerea de locuri de muncă”, a mai spus Păducel. Termenul când vor începe lucrările la această investiţie va fi stbilit de firma privată. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

6

Actual

2.300 de femei, libere S-au pus cu de Vinerea Mare amenzile pe Cele 2.300 de salariate ale Complexului Energetic Oltenia, indiferent de domeniul de activitate, vor beneficia vineri de o zi liberă platită. Liderul Grupului de Iniţiativă Mine Energia Oltenia, Ion Ruşeţ, a declarat că iniţiativa de solicitare a acordarii unei zile libere angajatelor a venit în urma propunerii venite din partea comisiilor de femei. ”Am depus o documentaţie la Directoratul CE Oltenia şi s-a aprobat hotărârea ca pe 18 aprilie,

comercianţi şi pe şoferi

Poliţiştii gorjeni au aplicat, într-o singură zi, 45 de sancţiuni contravenţionale. Chiar în prima zi a acestei săptămâni poliţiştii gorjeni au acţionat preventiv-reactiv, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti. toate salariatele companiei care se află în activitate, indiferent de locul de muncă, să beneficieze de o zi liberă platită la nivelul salariului de bază şi sporului de vechime. Noi am fost sesizaţi de comisiile de femei de la cele 14 sindicate, şi am considerat să ne implicăm. Reamintesc faptul că niciodată colegele noastre din cariere nu au beneficiat de o astfel de facilitate”, a explicat Ion Ruşeţ. El a mai precizat că în anii precedenţi

devenise o cutumă ca în ajunul sărbătorilor angajatele să beneficieze de un program de lucru redus. În ceea ce priveşte angajatele Minprest, conducerea unităţii a precizat că decizia se va lua în funcţie de activitatea prestată în minerit şi energie. De această zi liberă acordată de administraţia CE Oltenia, în deplin consens cu sindicatele Mine Energie Oltenia, se vor bucura 2300 de angajate. Costin SOARE

Astfel, 112 poliţişti au acţionat pe raza judeţului Gorj pentru prevenirea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru prevenirea infracţionalităţii stradale, fiind verificaţi 89 de agenţi economici şi controlate 248 de autovehicule oprite în trafic. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat patru infracţiuni, trei dintre acestea fiind infracţiuni de evaziune fiscală. Valoarea celor 177 sancţiuni contravenţionale a depăşit suma de 46.000 lei. 115 conducători auto au fost sancţionaţi pentru abateri de la normele rutiere. Aceste acţiuni vor continua în perioada următoare la nivelul întregului judeţ. Costin SOARE

Horoscopul zilei S-ar putea să aveţi o zi proastă pe plan sentimental. Aveţi, însă, o mare capacitate de comunicare şi puteţi să depăşiţi toate neînţelegerile cu persoana iubită. Vă sfătuim să acordaţi mai

Dimineaţa nu sunteţi mulţumit de nimic şi aveţi tendinţa să criticaţi pe toată lumea. Vă sfătuim să nu vă enervaţi pentru nimicuri. În curând veţi primi bani de unde nu vă aşteptaţi.

Nu este momentul să vă ambiţionaţi să rezolvaţi singur problemele casei, pentru că sar putea să nu aveţi succes. Acceptaţi ajutorul familiei!

Pe plan sentimental, s-ar putea să aveţi probleme din cauza orgoliului. Ar fi bine să daţi dovadă de mai multă răbdare cu persoana iubită.

Dimineaţa s-ar putea să fiţi confuz, ceea ce vă poate afecta relaţiile sentimentale. Vă recomandăm să fiţi calm şi să nu provocaţi o ceartă cu partenerul de viaţă.

Dimineaţa sunteţi măcinat de sentimente contradictorii, dar o femeie mai în vârstă din familie va ajuta să vi le clarificaţi. Vă sfătuim să fiţi mai moderat.

Nu sunteţi deloc mulţumit de situaţia financiară, dar nu este cazul să vă îngrijoraţi. În curând veţi primi bani de unde nu vă aşteptaţi.

Dimineaţă este posibil să suferiţi o dezamăgire pe plan sentimental. Vă sfătuim să vorbiţi deschis, ca să evitaţi neînţelegerile.

Aveţi tendinţa să exageraţi în privinţa sentimentelor şi a afacerilor. Vă sfătuim să fiţi mai moderat, pentru că riscaţi să vă dezamăgiţi prietenii.

Vă sfătuim să vă concentraţi asupra problemelor casei. Dacă aveţi ocazia să mergeţi într-o vizită la prieteni, nu staţi pe gânduri!

S-ar putea să întâmpinaţi câteva obstacole, dar le depăşiţi cu bine. După-amiaza, vă recomandăm să staţi acasă, cu familia.

multă atenţie partenerului de viaţă. Împreună, puteţi să găsiţi o soluţie la problemele financiare care va frământă.

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

www.gazetadediminea ţ a.ro

7

Actual

Costel Avram vrea contract de fidejusiune şi cu Primăria Petroşani Apa Serv Valea Jiului a reuşit în cele din urmă să încheie contracte cu locatarii celor patru blocuri de locuinţe sociale din Petrila, iar cu primăria din localitate a încheiat un contract de fidejusiune. Un asemenea contract vrea Costel Avram să semneze şi cu Primăria Petroşani, în cazul blocului social din Colonie, asta pentru ca societatea să nu mai acumuleze datorii din cauza rău-platnicilor din acel imobil. Sfintele Sărbători de Paşte l-au făcut mai bun pe directorul S.C. Apa Serv Valea Jiului. Locatarii celor patru blocuri de locuinţe sociale din Petrila au găsit în sfârşit înţelegere la Costel Avram, astfel că de câteva zile au contracte la apă. Pentru a se asigura că locatarii acelor blocuri nu vor acumula datorii către soci-

etate, SC Apa Serv Valea Jiului a încheiat şi cu Primăria Petrila un contract de fidejusiune. Un astfel de contract, spune Avram, vrea să încheie şi cu Primăria Petroşani pentru blocul social din Colonie. De când s-au mutat în acel bloc, cei mai mulţi dintre locatari au acumulat datorii mari către operatorul de apă, iar pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, conducerea societăţii îşi ia măsuri. “Ceea ce am făcut la Petrila nu a fost un moft a

lui Avram, ci am vrut ca legea să fie respectată. Poate că primarul Păducel avea dreptate când se întreba de ce acest lucru numai la Petrila. Am făcut asta pentru a-mi proteja societatea. Vă asigur că ce am început la Petrila, continui la Petroşani. Aici se mută unii, fac datorii, iar după ceva timp vin alţii, iar de plătit nu plăteşte nimeni. Având în vedere că primăria este proprietarul acelui imobil, voi discuta cu factorii de decizie pentru a încheia şi aici un

contract de fidejusiune, în care, proprietarul, adică primăria, se obligă să plătească datoria dacă aceasta nu a fost plătită în două luni de cel care stă în apartament, altfel, răuplatnicul riscă să fie dat afară din locuinţă”, a declarat Costel Avram, directorul S.C. Apa Serv Valea Jiului. Primarul Tiberiu IacobRidzi spune că deocamdată cu el nu a discutat nimeni pe această temă, dar va studia problema cu atenţie. “Voi discuta cu juriştii

noştri din primărie şi vom vedea. Deocamdată nu ştiu ce să vă spun, analizăm situaţia şi apoi vom lua o decizie”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani. Blocul social din Petroşani a fost debranşat de nenumărate ori de la reţeaua de apă potabilă, tocmai din cauza datoriile mari acumulate de locatari. De câteva luni, aceştia au branşamente individuale, dar nici aşa nu îşi respectă îndatoririle faţă de operatorul de apă. “Chiar dacă le-am tras individual branşament, în continuare oamenii ştiu doar atât: să vorbească la telefon, să vină cu taxiul şi să nu plătească apa, să fure apă în continuare. Dar până la urmă nu mă fură pe mine, ci îi fură pe ceilalţi vecini. Chiar dacă noi le oprim apa, ei se duc şi îşi pun o ţeavă acolo, iar consumul trece la ceilalţi. La acest moment sunt 17 oameni care sunt debranşaţi, cel puţin la noi figurează debranşaţi, dar dacă merge corpul de control sigur pe unii îi găseşte branşaţi”, mai spune Costel Avram. Marinela Maxim

Trimişi în judecată pentru tentativă de omor Verdict în cazul tinerilor acuzaţi că au nenorocit pe viaţă un bărbat de 55 de ani, doar pentru că i-ar fi prins în timp ce furau bunuri din autoturisme. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj i-au trimis în judecată pentru tentativă de omor. În arest prevent se află doar inculpatul acuzat de complicitate. Iniţial, trei tineri cu vârste de 21, 26 şi 27 de ani, din Mătăsari, au ajuns în arest, la începutul lunii decembrie a anului trecut. Aceştia au fost acuzaţi că l-au jucat în www.gazetadedimineata.ro 

picioare pe un bărbat de 55 de ani, din aceeaşi localitate. Totul s-a petrecut în luna martie a anului 2012. Victima le-a declarat anchetatorilor că totul a început după ce a coborât seara până la maşina parcată în faţa blocului şi i-a văzut pe tinerii care se aflau la furat de bunuri din autoturisme. În acel moment, bărbatul a fost lovit cu bestialitate de bărbaţii care au dat ulterior bir cu fugiţii. Acum, acesta este paralizat. Cei care l-au lovit au stat un an în libertate, fiind reţinuţi anul trecut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Ulterior, doar doi au rămas cu acuzaţia de tentativă de omor şi complicitate la această faptă. Este vorba

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

despre Aldea Karoly şi Cornel Agafiţei, însă numai complicele a fost însă arestat preventiv. Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

8

Actual

La Petroşani a început operaţiunea plombarea Firma care a câştigat contractul de întreţinere a străzilor din municipiul Petroşani s-a apucat de lucrări, primele străzi care au intrat în programul de asfaltare fiind cele din Colonie şi viaductul ce duce spre strada Lunca. Fiecare primăvară aduce cu sine operaţiunea ”plombarea”. Sume importante de bani se alocă din bugetele locale pentru reparaţiile străzilor, peticele de asfalt ţinând însă doar câteva luni. În aceste zile reprezentanţii firmei care se ocupă de întreţinerea străzilor din Petroşani, în

urma contractului smenat cu administraţia locală, au început să pună plombe şi să traseze linii şi marcaje. După iarna care a preuspus intervenţia cu sare şi nisip, străzile din Petroşani s-au umplut de gropi, aşa că operaţiunea plombarea se poate desfăşura fără probleme. Cele mai multe gropi apar însă pe şoseaua de centură, dar şi pe DN 66, în zona Livezeni. Pentru acest an, din bugetul Primăriei Petroşani au fost alocate 30 de miliarde de lei vechi (3 milioane de lei noi-n.r.), doar prentru reparaţiile necesare străzilor.

Contractul pentru reparaţiile străzilor din localitate a fost atribuit, în urmă cu vreo doi ani, celor de la Drupo.

La Petroşani există însă câteva străzi care trebuie asfaltate în totalitate, însă, cel mai probabil, la vară. Autorităţile locale au în

plan ca pe viitor să acceseze şi fonduri europene cu care să asfalteze cât mai multe străzi din localitate. Mihaela MIHAI

Petrila.

Reprezentanții Primăriei Petrila vor începe branșamentele la canalizare pentru instituțiile de învâțământ din localitate și pentru sediul pompierilor și ambulatoriului. „Am executat cu societatea noastră, Edil Urban din Petrila, branşamentele la canalizare la formaţia de Pompieri şi SMURD, la Şcolile din Cimpa, la căminul cultural din Cimpa şi unele reparaţii la instalaţia de canalizare şi scurgere la Ambulatoriul din Petrila”, a declarat Ilie Păducel primarul oraşului Petrila. www.gazetadedimineata.ro 

Adresa: Petroșani, str.Zorilor, bl.1, Sc. 1, parter

„Zilele acestea vor începe lucrările. Le vom face în aceste zile deoarece sunt prioritare şi indisabile” , a afirmat Vasilică Jurca, viceprimarul oraşului Petrila. Astfel, primăria îi va pune la treabă 7 pe cei de la Edil Urban care vor 21 . 0 începe lucrările începând de miercuri. 13 . 5 Iulia BĂLUŞĂ 76

www.gazetadedimineata.ro 

0

Coafură - Frizerie -tratamente -coafuri moderne -extensii

0728.806.327

iră h c i Ped

- e ură iii fals i ini h nic -unghictură let mâiură a M -p omp ich d nt c ră pe e tam iu ică -tra anich clas -m

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

-m Co a -tra chia sme ta j p tică -ge men rofes ne te io -ep false facia nal ilat le 07 61 .5 48 .8 84

Canalizare pentru şcoli, pompieri şi ambulatoriu

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

www.gazetadediminea ţ a.ro

9

Actual

Luna şi amânarea în cazul cuarţului de la Uricani Instanţa de la Tribunalul Bucureşti nu a reuşit să finalizeze dosarul delapidării fabricii de cuarţ de la Uricani. Dosarul este pe rolul instanţei încă de la finele anului 2010, însă în fiecare lună termenele s-au finalizat cu o amânare. În urmă cu câteva zile, instanţa bucureşteană a decis să amâne din nou procesul, după ce luna trecută dosarul a avut aceeaşi soară. Atunci, în martie, sa decis amânarea pentru lipsa de procedură cu părţile civile SC Cuarţ SA şi SC RomCuarţ SA, ambele din Uricani. Licenţa de exploatare a curaţului este deţinută la acest moment, în contul datoriilor, de o unitate bancară, astfel că cel mai

pur cuarţ din Europa nu poate fi exploatat, pierzându-se oportunitatea de a se crea câteva sute de locuri de muncă într-o comunitate din care, peste vreo doi ani, va dispărea şi mina. Fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, social-democratul Costel Alic, se regăseşte printre persoanele acuzate de delapidare în procesul în care Romcuarţ este parte civilă. Asocierea cu ”operaţiunile financiare derulate de Sorin Ovidiu Vântu”unele dintre ele, potrivit

procurorilor, de spălare de bani – i-a adus lui Costel Alic acuzaţia de delapidare. Alic preciza pentru GDD că a cedat licenţa de exploatare a cuarţului de la Uricani (pe care o obţinuse cu câţiva ani în urmă) în

contrapartidă cu acel credit ”doar pentru a nu avea probleme”. Anul trecut, primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, declara că zăcământul de cuarţ ar putea fi scos la lictaţie. Buhăescu afirma

că a discutat cu Varujan Vosganian, fostul ministru al Economiei, şi că este posibil ca, după finalizarea procesului, licenţa de exploatare să ajungă din nou la Agenţia Naţională de Resurse Minerale pentru a fi scoasă la licitaţie. Exploatarea zăcământului de cuarţ de la Uricani ar putea crea circa 200 de locuri de muncă. O realizare notabilă pentru o localitate care se bazează pe minerit. Nu de alta, dar şi mina Uricani numără lunile până când se va închide, aceasta fiind considerată neviabilă şi inclusă pe un program de închidere ce se finalizează în 2018. Pe la începutul anilor 2000 se preconiza că extragerea cuarţului la Uricani se va putea face pentru cel puţin 40 de ani, fiind estimat la 40-45 milioane de dolari. Mihaela MIHAI

Parâng.

Zăpadă numai bună pentru schi Zăpada a revenit în mijlocul primăverii la munte, iar de Paşte amatorii sporturilor de iarnă vor putea să petreacă pe pârtie. Stratul de zăpadă a atins 20 de centimetri în această dimineaţă, iar în staţiunile montane a nins ca în poveşti. „A nins azi-dimineaţă (marţi dimineaţa – n.r.), iar stratul de zăpadă a atins între 15 şi 20 de www.gazetadedimineata.ro 

centimetri. Se poate schia pe Parângul Mic şi se poate practica schi de tură pe crestele muntelui. În acest week-end aşteptăm o grămadă de turişti, mai ales că este Paştele şi cu siguranţă vor fi multe persoane care vor alege să petreacă în staţiune”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful salvamontului Parâng. Cabanierii speră să fie cât mai mulţi turişti şi să le sporească profitul. Aceştia îşi vor pregăti cabanele pentru weekend-ul următor şi îi vor aştepta pe turişti. Iulia BĂLUŞĂ www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

10

Actual Ponta:

Ponta:

Noua lege a insolvenţei combate deştepţii care cumpără televiziuni şi politicieni, dar nu achită taxe

Scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie Scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă deja redactate de către Ministerul Finanţelor, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta. "Este o solicitare veche a mediului de afaceri, pe care, în sfârşit, o putem pune în aplicare de la 1 iulie", a spus Ponta, prezent la semnarea unei înţelegeri pentru constituirea unei platforme de consultare între Guvern şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României. La începutul acestui an, premierul Ponta a anunţat că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică. Fostul ministru liberal de FinanţeFinanţe Daniel Chiţoiu, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neim-

Noua lege a insolvenţei trebuie să permită firmelor să se restructureze şi să îşi plătească datoriile pentru a se relansa, dar şi să-i combată pe "băieţii deştepţi care au înţeles că mai bine cumperi televiziuni şi politicieni decât să plăteşti taxe", a afirmat premierul Victor Ponta.

www.gazetadedimineata.ro 

Prezent la semnarea primelor 30 de acorduri de finanţare în cadrul schemei de ajutor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, Ponta s-a referit la noua lege a insolvenţei, arătând că firmele care nu îşi achită taxele au creat impresia că "fraierii plătesc taxe şi impozite, iar deştepţii intră în insolvenţă, îşi cumpără televiziuni, îşi cumpără oameni politici şi nu dau niciodată bani-

www.gazetadedimineata.ro 

bani la stat pentru taxe şi impozite". "Ideea de a avea, în baza unei legi a insolvenţei, un sprijin pentru cei corecţi, care plătesc taxe, salarii, muncesc în fiecare zi şi o lege prin care să-i combatem pe băieţii deştepţi care au înţeles că mai bine cumperi televiziuni şi politicieni decât să plăteşti taxe cred că e un pas foarte important", a conchis Ponta. Sursa Mediafax

www.gazetadedimineata.ro 

pozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

www.gazetadedimineata.ro 

Sursa Mediafax

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

www.gazetadediminea ţ a.ro

11

Actual

Iepurii şi porcii vietnamezi, concurează mielul de Paşti Iepurele reprezintă noua modă în materie culinară şi face concurenţă mielului, de câţiva ani. O spun chiar crescătorii de iepuri, care sunt asaltaţi de comenzi în această perioadă. Cât despre cumpărători, aceştia primesc o bilă albă de la medicii deoarece carnea este mai gustoasă, dar este bună şi pentru sănătate, întrucât nu are colesterol. O familie din Turcineşti, care creşte iepuri belgieni, este asaltată de comenzi primite de la oameni din întreaga ţară, pentru masa de Paşte. Urecheaţii se vând mai bine ca niciodată în această

perioadă. La mare căutare este iepurele uriaş german. „Nu este o carne tocmai ieftină pentru că un exemplar adult se poate vinde chiar şi cu 100 de euro, dar cu siguranţă este o carne delicioasă şi fără colesterol, deci sănătoasă!”, a spus Oana David, crescător de animle din

Turcineşti. Urecheaţii sunt verificaţi de medicii veterinari, înainte să fie vânduţi. Medicii spun ca iepurii au carne mai gustoasa şi fără colesterol. ”Este o carne sănătoasă, altături de cea a porcului vitnamez. Ambele au căutare din ce în ce mai mare, mai

ales în perioada sărbătorilor de Paşte sau Crăciun”, a declarat Alexandru Iliuţă, medic veterinar. Cei care îi preferă pe urecheaţii mici trebuie sa scoata din buzunar 100 de lei, însă pentru cei uriaşi preţul poate să ajungă până la 100 de euro. Porcii fără colesterol

Oana David şi-a dat seama că românii caută să mănânce sănătos iar afacerea cu animale a căror carne nu are colesterol a fost un succes. Ea creşte, pe lângă iepuri, şi porci vietnamezi. Fermierii speră că vor avea câştiguri însemnate în perioada sărbătorilor, asta şi deoarece carnea acestui animal nu are colesterol şi este indicată celor care au probleme cardiace. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinară Gorj au primit deja semnale de la mai mulţi fermieri care doresc să schimbe rasa de porci pe care o cresc pentru comercializare. Cu toate acestea, preţul cerut pentru kilogramul de carne de porc vietnamez este destul de piperat, aproape dublu faţă de porci obişnuiţi. În judeţul Gorj sunt, în prezent, doar câteva persoane care au început să crească o astfel de rasă de porci în gospodării. Costin SOARE

Prime pentru angajaţii Apa Serv Valea Jiului Angajaţii Apa Serv Valea Jiului primesc, miercuri, vizita iepuraşului. Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte, conducerea societăţii acordă tuturor angajaţilor prime sub formă de tichete cadou.

director S.C. Apa Serv Valea Jiului. Avram susţine că nu va uita nici de copiii angajaţilor. Deşi nu a decis încă ce le va acorda micuţilor, totuşi o va face, cât de puţin, dar o mică atenţie

tot va fi. „Vom încerca să le dăruim şi copiilor ceva. Nu ştiu deocamdată în ce vor consta cadourilor, vom vedea. Nu mia spus încă iepuraşul ce le aduce”,

mai spune Costel Avram. Angajaţii Apa Serv Valea Jiului s-au obişnuit în ultimii doi ani cu prime şi de Crăciun, şi de Paşte. Marinela Maxim

Mielul va fi destul de mare pe masa angajaţilor de la Apa Serv Valea Jiului. Costel Avram acordă, începând de miercuri, primele promise angajaţilor cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte. Acestea sunt acordate sub formă de tichete cadou, în valoare de 160 de lei. “Chiar dacă trecem printr-o situaţie mai grea, din cauza faptului că oamenii nu au bani, în Valea Jiului, oamenii nu au bani, totuşi am făcut sacrificii pentru a acorda prime angajaţilor. Miercuri le vom acorda acele tichete de masă, care le dăm în fiecare lună, plus acele tichete cadou în valoare de 160 de lei. Am făcut toate demersurile pentru a avea banii necesari acordării acestor prime tuturor angajaţilor, mai puţin directorului general”, a declarat Costel Avram, www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

12

Actual Petrila.

28 de persoane şi-au cerut banii în faţa Casei de Cultură Ladislau Schmidt Au muncit şi acum, înainte de sărbători, îşi cer drepturile. 28 de persoane cu probleme sociale din Petrila au protestat în faţa Casei de Cultură Ladislau Schmidt pentru suma de 500 de lei pentru care au muncit şi pe care-i aşteaptă încă de vineri. Oamenii au participat timp de o lună la un curs de curăţenie cu ajutorul Protecţiei Copiilor şi Partida Romilor. Oamenii au curăţat hârtiile de pe domeniul public şi au venit pentru banii lor la protest cu copiii în braţe şi îngheţaţi de frig strigau că vor să-şi primească drepturile. „Am făcut un curs de calificare prin Protecţia Copilului şi Partida Romilor şi ni s-a spus că e curs de curăţenie, am dat examenul vineri şi au spus ca astăzi să venim la ora 11:00 în faţa Casei de Cultură din Petrila să ne dea banii. Acum ne-au spus că sunt conturile lor pe zero, peste tot s-au dat banii şi numai la noi nu au ajuns. Ne-au spus că suntem tâmpiţi şi proşti, suntem 28 de tâmpiţi”, a declarat Liliana Puşcaş, una din femeile

nemulţumite. „Stau cu fetiţa în braţe care este şi răcită şi stau cu ea aici în frig să aştept banii pe care i-am muncit”, mai spus o femeie. Nemulţumiţii au sunat întruna la cei de la care trebuia să primească subvenţia, însă nu au primit niciun răspuns. Banii pe care trebuia să-i primească de vineri li s-a spus că îi vor primi după sărbători şi au fost şi jigniţi deoarece au fost insistenţi. „I-am sunat de dimineaţă şi le-am spus că suntem de la ora 8:00 aici şi ne-au făcut tâmpiţi, iar noi timp de o lună de zile am fost la curăţat hârtii până în Lonea.

Am adunat toat hârtiile de pe stradă, ne puneau la muncă şi acum nu vor să ne mai dea banii. Prima dată în ziua examenului au spus că vin cu banii şi nu au venit. Au spus că ne vor da banii după Paşti, după ce am făcut acest scandal au spus că ne vor da banii mâine până în ora 13:00, dar noi ce garanţie avem că ne mai primim banii”, spune Daniela Bălan. Oamenii susţin că nu vor pleca din faţa Casei de Cultură până nu îşi primesc banii. „Ne-am bazat pe banii ăştia şi vom sta aici până mâine dimineaţă dacă nu se face ceva”, a declarat Ana Mihai,

una din femeile ce au protestat. Reprezentantul romilor din Petrila a participat şi el la acest protest şi a aşteptat împreună cu oamenii să se soluţioneze această problemă. „Am făcut un curs de agent de curăţenie imobiliară şi am adunat hârtiile împreună cu Edil Urban şi era vorba să se dea astăzi subvenţia de 500 de lei şi nu au sosit banii. Eu sunt cetăţean ca şi ei şi eu am făcut parte din proiectul ăsta ca şi muncitor. Am vorbit cu cei de la Protecţia Copilului şi au spus că nu pot elibera banii, pentru că celălalt manager nu a livrat banii în conturi”, a

spus Cinca Mihalache, preşedinte al romilor Pro Europa din oraşul Petrila . Primarul oraşului Petrila a ajuns şi el la acest protest şi a spus că îi va ajuta pe oameni miercuri dis-dedimineaţă cu această problemă. „Eu mă ofer faţă de cei care au venit aici vorbesc cu cei de la Deva şi clarific situaţia. Mâine la prima oră aştept să vină un reprezentant la Primărie şi să discutăm şi să rezolvăm această problemă”, a declarat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. Oamenii au renunţat la protest. Iulia BĂLUŞĂ


Gazeta d e Diminea ţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

www.gazetadediminea ţ a.ro

13

Actual Mina Petrila, ultima redută

La peste 150 de ani de la prima lopată de huilă extrasă de la mina Petrila, adminisitraţia locală şi conducerea Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului duc o luptă aprigă pentru clădirile şi utilajele ce aparţin unităţii miniere care va fi închisă anul viitor. Administraţia vrea, conducerea SNÎMVJ spune că nu se poate în timp ce specialiştii - cei care nu se folosesc de carnetul de partid pentru a ajunge în funcţii- spun că rezervele de huilă vor fi îngropate defintitiv în momentul în care se va începe închiderea minei. Administraţia locală de la Petrila nu este dispusă să accepte refuzurile venite din partea conducerii SNÎMVJ sau a Ministerului Economiei. Conducerea oraşului spune că închiderea minei nu echivalează cu raderea de pe suprafaţa pământului a acesteia, în condiţiile în care clădirile pot fi refolosite, la fel ca şi o parte din utilajele pe care administraţia le vrea, dar conducerea SNÎMVJ spune că le va transfera de la Petrila la o altă mină inclusă în programul de închidere. Administraţia locală din Petrila vrea ca planul de închidere al minei Petrila să fie schimbat, iar societatea care deţine minele neviabile şi Ministerul Economiei să fie de acord ca o parte dintre clădirele www.gazetadedimineata.ro 

ce alcătuiesc acum patrimoniul minei să rămână în picioare. Mai mult, acum, administraţia locală de la Petrila doreşte ca în cadrul proiectului de închidere să se consturiască un pod care să preia traficul greu pe şoseaua de centură, dar să se şi execute o evaluare a podului care duce la mină precum şi consolidarea acestuia. ”Am primit răspunsul de la SNÎMVJ însă aşteptăm şi răspunsul de la Ministerul Economiei. În programul de închidere este obligatoriu ca societatea să aibă un facilitator public, aşa că după ce ne vine răspunsul de la minister vom chema conducerea SNÎMVJ, împreună cu facilitatorul, la discuţii cu comunitatea locală”, a declarat, pentru GDD, Vasilică Jurca, viceprimarul oraşului Petrila. Acesta precizează că solicitările administraţiei www.gazetadedimineata.ro 

locale nu au fost refuzate de către SNÎMVJ, însă societatea nu e dispusă să lase primăriei clădirile cu tot cu echipamentele pe care le deţin. Jurca dă ca exemplu gaterul, dar şi centrala termică. ”Ne-au spus că gaterul spre exemplu va fi dus la o altă mină de pe programul de închidere. Nu cred aşa ceva, pentru că fiecare mină are gaterul propriu. În plus, sunt investitori care sunt interesaţi de acest gater care are şi pod rulant şi oferă toată infrastructura necesară pentru a debita şi prelucra lemnul”, mai spune Jurca. Acesta spune că administraţia locală nu a cerut chestii imposibile şi nici ilegale şi că nu se vor lăsa până nu vor avea un răspuns favorabil. De remarcat însă că la Petrila afacerile cu lemnul nu sunt străine celor care conduc administraţia locală. Tot conducerea Primăriei www.gazetadedimineata.ro 

Petrila a cerut ministerului ca programul de închidere al minei Petrila să fie prelungit cu un an. Asta pe motiv că dacă mina va fi închisă anul viitor, va rămâne cărbune neexploatat. Directorul SNÎMVJ, Aurel Anghel, declara pentru GDD că banii pentru lucrările de închidere sunt doar pentru demolare şi ecologizare şi, eventual, pentru întreţinere de drumuri, în niciun caz pentru alte construcţii. Mai mult, potrivit acestuia, la finele lunii ianuarie la Petrila sa deschis ultimul abataj al unităţii miniere. ”La mina Petrila, săptămâna aceasta punem în funcţiune ultimul abataj, care va funcţiona până în primul trimestru al lui 2015. După ce se va încheia exploatarea în acest ultim abataj, la mina Petrila se vor realiza doar lucrări de închidere a subteranului”, declara Aurel Anghel, directorul

www.gazetadedimineata.ro 

SNÎMVJ. Directorul este contrazis însă de mineri şi cei care cunosc monografia unităţii miniere, aceştia susţinând că rezervele exploatabile sunt mai mari, ceea ce ar însemna că de aici s-ar mai putea scoate cărbune mai mult de un an sau doi. Administraţia locală de la Petrila vrea, cu titlu gratuit, de la Ministerul Economiei, mai multe clădiri pe care doreşte să le păstreze. Dacă va primi clădirile în administrare, Primăria Petrila va face o altă solicitare către Ministerul Economiei pentru a-i aloca banii necesari pentru reabilitarea şi securizarea acestora. Mina Petrila este inclusă pe programul de închidere în baza căruia Uniunea Europeană permite subvenţionarea mineritului şi trebuie să se închidă la 156 de ani de la prima atestare a activităţii de extracţie. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

14

Sport Henţ cu mâna

Primăvara Jiului. Sunt multe satisfacţii adunate în urma reuşitelor unor echipe de juniori, care ne fac, parcă, primăvara mai frumoasă. Iată, echipa de popice de la Inter Petrila, reuşeşte o calificare la turneul final de seniori, având în lot, în cea mai mare parte, elevi de liceu! C.S.M.-ul din Petroşani, prin echipele de arte

Este un moment oarecum interesant în reuşitele sportului din Valea

copiilor

marţiale culege zeci de medalii tot prin intermediul celor mici. Jiul, care a devenit şi ea, echipa de fotbal, parte integrantă a C.S.M.-ului, a reuşit cu echipa de juniori Danone (12 ani) să ajungă la un turneu naţional zonal la Timişoara, copleşită fiind doar de forţa unor echipe din zonă care au un statut mult superior petroşene-

nilor. La fel, treabă bună se face la Universitatea Petroşani la juniori E (14 ani), Colegiul Tehnic din Petrila şi-a trimis echipa de fotbal la un turneu regional pe ţară, iar la handbal feminin lucrurile stau excelent. Junioarele I (18-19 ani) s-au calificat până acum la două turnee semifinale, asigurându-şi un loc în primele 16 pe ţară, ceea ce nu a de ici-

colo. La fel, junioarele III şi IV se duc şi ele la turnee semifinale, deci, la CSSP se face treabă bună. Damian Militaru, Radu Polifronie, Edith Mileti, Marcel Dobrică, Daniel Brânzău, Gabi Niţu, iată, antrenori şi profesori care mai cred că sportul începe de-aici, din acest anotimp: primăvara copiilor. Genu Tuţu

Rugby, D.N.S. (Liga a 2-a)

Fotbal. Liga I

O etapă fără Ştiinţa

Steaua, te-ai făcut de râs!

A treia etapă a ligii secunde la rugby a avut rezultate strânse. Ştiinţa Petroşani nu a jucat – campionatul are doar Etapa a 3-a, 12 apr. 2014 R.C. Bârlad – Poli Agro Iaşi şapte echipe - şi Bucovina Suceava – CS Năvodari din această cauză a CSUAV Arad – RCM Galaţi Ştiinţa Petroşani a stat căzut pe locul 4. Echipa din „Dealul Clasament 1. Poli Agro Iaşi 2 Institutului” va 2. Bucovina Suceava 3 3. R.C. Bârlad 3 reintra în focul 4. Ştiinţa Petroşani 2 5. CSUAV Arad 2 luptei din campi6. CS Năvodari 3 onat din etapa 7. RCM Galaţi 3 următoare, 26 Etapa a 4-a, 26 apr. 2014 aprilie, la CS Năvodari - CSUAV Arad Petroşani - R.C. Bârlad Petroşani, cu R.C. Ştiinţa Poli Agro Iaşi - Bucovina Suceava RCM Galaţi stă Bârlad.

• Echipa infatuatului Reghecampf (şi a odioasei sale neveste) a pus-o de-un sinistru 0-1 acasă cu echipa F.C. (Faliment) Vaslui, numai Dumnezeul pariorilor poate ştii cum! • Petrolul-Gaz Metan Mediaş 2-0, singurul rezultat încheiat la o diferenţă de două goluri. • Botoşaniul deschide scorul la „U” Cluj, apoi cedează cu 1-2. • Trei rezultate de 0-0, parcă subliniază sărăcia acestui campionat. • Bătălie mare pentru cupele europene, respectiv locul 4, unde Dinamo, F.C. Vaslui, Pandurii şi chiar C.F.R. Cluj mai speră.

8-24 10-11 16-14

2 2 2 1 1 1 0

0 0 0 0 0 0 0

0 1 1 1 1 2 3

39-20 53-38 51-39 45-36 33-35 47-60 24-64

1p.b. 1p.b. 1p.b. 2p.b. 1p.b. 1p.b. 1p.b.

9p. 9p. 9p. 6p. 5p. 5p. 1p.

Fotbal. Liga a III-a

Punct final în campionatul standard •Punct final şi la Liga a III-a, unde pe primul loc a terminat F.C. Caransebeş (00 în ultima etapă la Becicherecu Mic) şi cu F.C. Hunedoara victorioasă la scor, 50 cu FCM Reşiţa. •Locurile 1-6 se pregătesc pentru barajul play-off, iar cele de pe locurile 7-11 (a 12-a, Minerul Mătăsari s-a retras) pentru turneul play-off, care va desemna echipele retrograde. www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta d e Diminea ţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

www.gazetadediminea ţ a.ro

15

Actual

Vin sărbătorile, vin şi coletele Vin sărbătorile, vin şi coletele. În aceste zile, toate firmele de curierat sunt foarte aglomerate, în special din cauza coletelor pe care le transmit mai departe: ori în Valea Jiului, ori care pleacă din Vale către alte zone ale ţării şi chiar în afară. Mii de pachete cu bunătăţi sau alte cadouri ajung în această perioadă în Valea Jiului, prin diferitele firme de curierat sau chiar prin intermediul autocarelor de transport persoane. Unele ajung în Vale, iar altele iau chiar drumul străinătăţii. Locuitorii Văii Jiului se gândesc mereu, în preajma sărbătorilor, la cei dragi aflaţi la kilometri distanţă şi le trimit şi lor din ce au ei mai bun: mâncăruri

tradiţionale, cadouri şi alte lucruri cu specific de sărbătoare. Autogara de la Petroşani este plină la sosirea fiecărui autocar cu oamenii care aşteaptă cu nerăbdare coletul. “De obicei, da, trimitem colete în perioada Sărbătorilor de Paşti. Acum am fost eu cea care am primit un pachet, un cadou de Paşti, de la o nepoată din Timişoara. Şi eu când trimit, trimit ce am, depinde către cine: mici atenţii sau alimente, mă gândesc cam de ce ar avea nevoie în perioada aceea şi cu tot dragul trimit”, a declarat o femeie din Lupeni, întâlnită marţi în autogara de la Petroşani. Şi autocarele cu pasageri dau o mână de ajutor celor care trimit sau primesc colete. Acestea sunt livrate din orice colţ al ţării către Valea Jiului sau invers, în siguranţă. “Noi luăm pachete în limita posibilităţii, firma le taxează şi scopul este acela de a

ajunge în siguranţă la destinaţie. Nu s-a întâmplat să avem reclamaţii. La destinaţie sunt predate pe baza unui act de identitate. Ce îşi trimit? Diverse…oricum nu ne permitem noi să căutăm în bagajele călătorilor, în pachetele ce sunt livrate prin firma noastră”, a declarat şoferul unui autocar ce efectuează transport persoane…şi colete…pe ruta Timişoara-

Vâlcea. Foarte aglomerate sunt şi firmele de curierat, care la fel ca în fiecare an, în preajma sărbătorile, cu greu fac faţă solicitărilor. “Primim zeci de pachete zilnic, suplimentăm şi orele de lucru pentru a face faţă. Ne bucurăm că oamenii au încredere în noi, în serviciile noastre, şi îi asigurăm că pachetele lor vor ajunge în

siguranţă la destinaţie. Majoritatea coletelor le trimitem în ţară, dar să ştiţi că avem solicitări şi pentru extern”, a declarat reprezentantul unei firme de curierat din Petroşani. Zeci de pachete îşi aşteaptă stăpânii şi la oficiile poştale. Mulţi oameni aleg să livreze colete şi prin intermediul Poştei Române. Marinela Maxim

Ministrul Energiei Răzvan Nicolescu: "Suntem dispuşi să cedăm mina Husnicioara administraţiei locale" Ministrul Departamentului pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că ministerul este dispus să cedeze administraţiei locale din judeţul Mehedinţi mina Husnicioara aflată în structura Complexului Energetic Oltenia. Demersul nu poate avea loc, spune Nicolescu, doar după o discuţie prealabilă cu acţionarii minoritari ai CEO, în special cu Fondul Proprietatea. Ministrul pentru Energie l-a demis, tot marţi, pe administratorul special al RAAN Dănuţ Andruşcă, acesta fiind înlocuit cu Viorel Marian care va face echipă cu Paul Ivaşcu de la ROMAG TERMO. Pe de altă parte, Daniel Andronache, fostul şef al Complexului Energetic Hunedoara www.gazetadedimineata.ro 

şi actual subsecretar de stat în minister, a fost însărcinat de ministru să coordoneze activitatea de la RAAN. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a prezentat public, marţi, un set de măsuri privind activitatea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN). Premierul Victor Ponta şi ministrul de Interne, Gabriel Oprea, vor fi informaţi despre viziunea ministerului referitoare la eficientizarea şi restructurarea şi viitorul acestei societăţi cu sugestia de a le supune mai departe atenţiei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ţinând cont de componenta strategică şi de securitate pe care o are această regie autonomă. "Propunerile vor ţine cont şi de sugestiile făcute de sindicate, mai ales, în ceea ce priveşte onorarea obligaţiilor asumate de statul român vizavi de această societate", a spus ministrul Nicolescu Corpul de Control al Ministrului delegat pentru Energie a început,

www.gazetadedimineata.ro 

tot de marţi, o nouă acţiune de control la RAAN pentru verificarea unor aspecte suplimentare, verificare care ar trebui finalizată până la sfârşitul săptămânii. "Cerem administratorului judiciar să respecte legea şi să manifeste un tratament corect faţă de statul român. Acceptarea la masa credală a unor creanţe provizorii de aproximativ 800 de milioane de lei, dând drept de vot grupului de firme Confort este o acţiune care nu respectă legile în vigoare. Cerem administratorului judiciar să acţioneze de urgenţă împreună cu noul administrator special pentru intrarea în legalitate", a mai spus Nicolescu. Ministrul a solicitat şi administraţiei locale din Turnu-Severin să se implice în găsirea unei soluţii pentru a asigura combustibilul primar necesar furnizării de energie termică în oraş. "Cerem sindicatelor să ne fie alături în acest proces de eficientizare şi restructurare a RAAN. Menţionăm că soluţiile pe care le

www.gazetadedimineata.ro 

www.gazetadedimineata.ro 

vom transmite către premierul Victor Ponta şi către viceprimministrul şi ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, vizează garantarea cel puţin până la sfârşitul anului a fondului de salarii actual de la RAAN", concluzionează Nicolescu. RAAN a intrat în insolvenţă în anul 2013, având un număr de 2.460 de angajaţi şi datorii de aproximativ 680 de milioane de lei. Societatea de stat este de interes strategic şi încă de la numirea în funcţie, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a solicitat controale şi informări privind situaţia de la RAAN. Complexul Energetic Hunedoara, cel mai mare angajator din judeţul Huendoara, are şi el nevoie imediat de un pachet de măsuri de redresare şi eficientizare economică. Analiza activităţii economice a CEH ar trebui să fie făcută tot de reprezenanţii minsiterului, acţionarul majoritar al Complexului. www.gazetadedimineata.ro 


Gazeta de de Dimineaţă Dimineaţă Miercuri, 16 Aprilie 2014

16

Publicitate

Vârstnicii şi persoanele cu HIV din Petrila sunt scutiţi de plata impozitelor Persoanele trecute de vârsta de 70 de ani şi cei care sunt patru persoane diagnosticate cu HIV în locuinţă, dar şi cei care au în îngrijire aceste persoane şi sunt cetăţeni ai oraşului Petrila sunt scutiţi de plata taxelor şi impozitelor. „Noi scutim cetăţenii care au împlinit vârsta de 70 de ani şi au venit mai mic de 850 de lei/ membru de familie cu 100% pentru impozitul pe locuinţă şi terenul aferent. Aceste scutiri se fac nominal în baza unor cereri depuse la serviciul nostru de taxe şi impozite şi în fiecare lună sunt câte 15- 20 de cereri. Noi avem popularizată hotărârea Consiliului Local şi eu am avut întâlniri cu certăţenii pe zone, le-am spus pensionarilor şi dacă vedem că trecem în semestrul II şi nu au venit, le trimitem noi adresă acasă ca să-i putem scuti”, a declarat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor care deţin mai mult de două locuinţe, cei care au în proprietate mijloace de transport şi care au restanţe la bugetul local. Peste 175 de persoane din Petrila au beneficiat de această facilitate oferită de primărie. Iulia BĂLUŞĂ

15apr  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you