Continuam să fiu neîncrezător si uimit de ceea ce auzeam.
Uite cum stau lucrurile: diavolul nu vrea să-si deconspire existenta în fata oamenilor, pentru că în felul acesta îi poate lupta mai usor. Pe ascuns. Nu te feresti de un inamic a cărui existentă o ignori. Însă o dată ce l-ai descoperit, nu mai are sens să se ascundă, asa încât se luptă cu tine la arătare. Mi-a relatat si alte întâmplări. Am discutat despre yoga, despre puterile ascunse ale omului. Oare nu se pot ele explica având ca bază autosugestia sau psihanaliza? Nu sunt iluzii? Nu cumva „subconstientul“, asa cum spune Jung, ne joacă feste? Nu cumva toate acestea nu sunt altceva decât manifestări ale mintii noastre? Am dezbătut în detaliu toate aceste aspecte. În după-amiaza următoare, discutând, mi-a sugerat să încerc să-i văd „aura“, în timp ce el se ruga cu siragul de mătănii. Îi spusesem că am avut cândva capacitatea de a vedea aura oamenilor. Într-adevăr, m-am străduit, dar fără succes. Atunci mi-a vorbit despre părintele Paisie. -
Aici, ceva mai sus, este un călugăr care face minuni - părintele Paisie!
N-am fost deloc impresionat. Aproape că nici nu l-am luat în seamă. „Si ce-i cu asta? mă gândeam. Si yoghinii au astfel de puteri. Am si eu o mică experientă“. Mi-a cerut să-i arăt câte ceva din exercitiile yoghine pe care le făceam. Prin urmare, am încercat să meditez si să mă concentrez, asa încât să-i văd limpede aura. Brusc am simtit o schimbare în rău. -
Ti-ai dat seama? l-am întrebat. Ai simtit?
Incetasem să mai încerc, căci mă nelinistisem din pricina intensei schimbări mentale si sufletesti ce mi se întâmplase. Părintele A. se îngrijoră. Mă simteam ciudat. Am luat inconstient un creion ca să desenez. Atunci s-a întâmplat ceva foarte... straniu. Am început să desenez foarte usor, cu trăsături sigure de creion, niste chipuri. Mâna mergea singură. Erau niste chipuri urâte, scabroase: nasuri, urechi, dinti mari -expresii potentate si sugestive ale răutătii si dezgustului. L-am privit cu nedumerire pe părintele A. -
Priveste, i-am zis, si i-am arătat fetele.
Erau întocmai precum chipurile demonilor din picturile despre iad. Eram si eu uimit de ceea ce făcusem. Stiam că n-am o asemenea îndemânare la desen. Îmi simtisem mâna mergând singură [scriere automata?]. Nu stiam ce va iesi pe hârtie. Adică nu avusesem în mintea mea nici o idee pe care să încerc să o trec pe hârtie, ci s-a întâmplat ceva independent de vointa mea. Văzând schitele, părintele A. a înteles imediat lucrarea demonică si a simtit nevoia să se roage în liniste. S-a ridicat si mi-a spus:
MARII INITIATI AI INDIEI SI † CUVIOSUL PAISIE † — 30 / 246 — DYONYSIOS FARASIOTIS