Issuu on Google+


Editorial

Editorial E

xistă mai multe definiţii pentru talent, dar niciuna îndeajuns de încăpătoare încât să poată fi socotită completă, din punctul meu de vedere. Talentul poate fi suma unor abilităţi native extraordinare sau doar o anume dexteritate moștenită și/sau însuşită și îndelung exersată. Definiţia nici nu este, poate, atât de importantă, pentru că indiferent cum am alege să-l definim, talentul – ne place să credem sau nu - e uşor de remarcat, e observabil, face diferenţa dintre comun şi excepţional. Lucrul şi mai interesant este că, deşi nu reuşim să ne punem de acord asupra unei definiţii mulţumitoare, aproape toţi avem certitudinea că putem identifica talentul, atunci când îl întâlnim. Nu cred că există o scuză mai frecvent invocată pentru justificarea mediocrităţii decât talentul, real ori închipuit. Uneori, mediocritatea gălăgioasă, promovată insistent, împinsă în atentia publica, ajunge să treacă, de la un punct încolo, drept valoare autentică, care deși este lipsită de demonstraţia reuşitei, este intens complimentată pentru evidenţa succesului. Notorietatea, meritată sau nu, ajunge astfel nu să răsplătească opera, ci să fie „opera” însăşi. Ceea ce ne-am propus să facem, de mai bine de 20 de ani, la Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, este demersul de a aşeza reuşita şi succesul în aceeaşi încăpere. Există o distincţie majoră între reuşită şi succes: reuşita măsoară împlinirea talentului prin realizări, prin operă dacă vreţi; succesul este, de cele mai multe ori, doar o măsură a notorietăţii. Încercăm să zidim edificii care vor dura, tocmai de aceea dorim să adăugăm vocaţiei și talentului şi acele daruri fără de care acestea nu pot cunoaşte împlinirea: stăruinţă, rigoare, muncă, educaţie, excelenţă.

Atât cât ne stă în putinţă, noi, cei de la FDVDR, am construit și vom continua să construim, repere pentru „România de mâine”, pe măsura cerințelor „României eterne”. Aşa se face că, în acest număr al revistei, veţi întâlni evocate „Grădina Valorilor Româneşti” sau „Mărţişorul” lui Tudor Arghezi, dar îl veţi cunoaşte şi pe violonistul de geniu care este Alexandru Tomescu. Îi veți întâlni și pe câțiva dintre copiii talentați și muncitori, membri ai Clubului de Excelență, copii pe care „pariem” și de care suntem siguri că veți mai auzi numai de bine și mâine și poimâine… Ei ne vor da astăzi „Autografe pentru Viitor”. Şi încă ceva. Cum revista se pregăteşte să apară chiar în preajma zilei noastre naţionale, ne alăturăm demersului prietenilor şi colegilor noştri din Trustul Intact și aşezăm Tricolorul pe coperta revistei, cu respect şi mândrie. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!

Trisi Cristea Director General Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Revistă editată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României Director Trisi Cristea

Art Director Dan Marinescu

Redactori Anca Popa Alexandra Diaconu

DTP și Grafică Sorin Paraschiv

Coordonator Daniel O. Bejan

Fondator prof. Dan Voiculescu

Fotografii din arhiva personală Tudor Arghezi și Alexandru Tomescu Fotografii realizate de Dan Marinescu/FDVDR noiembrie 2012

1


Sumar

Caietele FDVDR Sumar Editorial

1

Cursurile FDVDR Pictură

3-5 33-36 Scriere creativă

37-40 Fotografie

41-45

Concursul Oameni și Locuri

Autografe pentu Viitor

6-7

8-12

Interviu Alexandru Tomescu

Testări în grădinițe

13-17

18

Grădina Valorilor Românești

19-22

Mărțișor de octombrie

Parteneri

Allegria

2

Caietele FDVDR

23-28

29, 32, 46 - 48

30 - 31


Cursurile FDVDR

Cursurile FDVDR

Din 2007, peste 1.500 de copii au beneficiat de programul de cursuri gratuite.

Î

ncă din anul 2007, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a demarat programul anual de cursuri gratuite pentru copii şi tineri, menit să-i încurajeze să-şi dezvolte abilităţile şi să-şi atingă maximul de potenţial. Cursurile, special concepute pentru copiii şi tinerii cu aptitudini şi rezultate şcolare de excepţie, au rolul de a-i susține în vederea dezvoltării talentului. Copiii care frecventează aceste cursuri au acces la o largă paletă de materiale edu-

caționale (albume, enciclopedii etc.) adecvate de domeniul de pregătire specific. Talentul şi abilităţile cursanţilor sunt completate şi dezvoltate şi prin intermediul activităţilor cultural-educaţionale ce includ vizite la muzee, expoziţii, tabere de creaţie, workshopuri şi întâlniri cu personalităţi reprezentative pentru domeniile noastre de interes. Pe lângă o pregătire de specialitate, cursanţii sunt incluşi într-un program de consiliere psihologică, de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, care are rolul de a-i ajuta să se cunoască mai bine şi să-şi clădească propriul drum, în conformitate cu aptitudinile personale şi cu aspiraţiile acestora. În total, din 2007, peste 1.500 de copii au beneficiat de programul de cursuri gratuite.

Pentru al şaselea an educaţional consecutiv, copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, cu vocaţie şi talent, câștigători de premii naţionale şi internaţionale, cu rezultate şcolare deosebite, participă, în funcţie de rezultatul obţinut în urma testărilor, la cursuri de: Arte vizuale, Artă fotografică, Limba Engleză, Informatică aplicată şi robotică, Educaţie Muzicală, Performanţă în programare, Scriere creativă şi Dezvoltare personală. Şi pentru că ne gândim și la părinți, avem în desfăşurare un program de consiliere parentală, axat pe dezvoltarea personalităţii copiilor talentaţi. Cursurile se desfăşoară săptămânal, în perioada octombrie - iunie, timp în care copiii se pregătesc sub îndrumarea și coordonarea unor profesori de specialitate. noiembrie 2012

3


Cursurile FDVDR

Cursul de arte vizuale urmărește dezvoltarea înclinațiilor artistice prin aprofundarea noțiunilor din sfera artelor plastice și decorative şi prin abordarea problemelor teoretice și practice ale elementelor de limbaj plastic, ale culorii, ale compoziției, structurate în teme de atelier cu conținut personalizat. Conţinutul tematic al cursurilor are

4

Caietele FDVDR

drept scop dezvoltarea imaginaţiei şi a sensibilităţii, precum şi formarea culturii estetice, elemente primordiale în definirea personalităţii artistice. Cursul de artă fotografică antrenează imaginaţia şi memoria cursanţilor, îi învaţă să se cunoască şi să folosească optim aparatele de fotografiat digitale, folosind lumina, culoarea

şi spaţiul, pentru a transmite mesaje vizuale. Acest curs oferă acces la cunoștințele teoretice și experiențele practice prin care participanții pot învăța să stăpânească procesul de concepere și realizare a fotografiilor, atât în aer liber cat și în studio. Cursul de Limba Engleză urmăreşte dezvoltarea abilităţilor de utilizare a limbii engleze prin amplificarea încrederii în capacitatea cursantului de a se exprima în diferite situaţii, de a-şi dezvolta vocabularul şi de a utiliza în mod corect elementele de gramatică şi vocabular, necesare studiului unei limbi străine. De asemenea, cursul are drept scop pregătirea cursanţilor pentru examenele de competență lingvistică Cambridge, care vizează toate categoriile evaluate în cadrul acestora: IELTS, FCE, CAE. Începând din luna mai 2008, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este centru acreditat Cambridge. Cursul de Informatică aplicată şi robotică propune activităţi educative care să stimuleze cursanţii în studiul integrat al matematicii, mecanicii, electronicii digitale şi programării calculatoarelor, în scopul realizării aplicaţiilor cibernetice şi a construcţiei roboţilor.


Cursurile FDVDR

Cursul este adresat copiilor cu vârsta peste 14 ani. Cursul de educaţie muzicală are drept scop iniţierea şi pregătirea din punct de vedere vocal, prin folosirea unor tehnici moderne şi de actualitate, dezvoltarea culturii muzicale şi a limbajului muzical, dezvoltarea simţului creativ. În cadrul acestor cursuri copiii înzestrați cu calități vocale deosebite, care au fost premiați la festivalurile naționale și internaționale de interpretare muzicală, îşi vor dezvolta capacitățile interpretative și de receptare a muzicii, beneficiând atât de o pregătire individuală (solist) cât şi de ansamblu (grup mic şi Grupul vocal “Steluţele Europei”), în vederea participării la festivalurile şi concursurile de profil. Cursul de Performanţă în programare urmăreşte pregătirea cursanţilor în vederea participării la concursurile de informatică şi dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi avansate, necesare realizării de produse informatice performante. Cursul de Scriere creativă este organizat pe două paliere principale: scrierea literară şi comunicarea. O particulari-

tate a cursului este reprezentată de urmărirea şi încurajarea evoluţiei tinerilor înzestraţi, de-a lungul timpului. În primul modul, cursul urmăreşte dezvoltarea capacităţii de a interpreta şi analiza critic textele, precum şi modalităţile de organizare a ideilor, construcţia narativă şi abordarea stilistică. În cel de-al doilea modul sunt studiate modalităţile de comunicare, de la formele clasice la cele specifice “new media”, tehnicile de construcţie a mesajului şi organizare a textului. Cursul este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.

Cursul de dezvoltare personală urmăreşte dezvoltarea abilităţilor de autocunoaştere şi intercunoastere, stimularea şi valorificarea propriilor aptitudini, consolidarea competențelor de comunicare şi relaţionare interpersonală, dezvoltarea unei stime de sine pozitive. Cursul de consiliere parentală urmăreşte dezvoltarea şi consolidarea competenţelor parentale în domeniul relaţionării şi intercunoaşterii părintecopil, a abilitării părinţilor în sensul achiziţionării de strategii şi metode de comunicare, interacţiuni adecvate nevoilor copilului şi totodată de prevenire şi gestionare a unor situaţii specifice. Cursurile sunt gratuite. Cei care doresc să urmeze aceste cursuri trebuie să se înscrie şi să participe la testările aferente cursului ales. În funcţie de rezultatul obţinut, copiii vor putea lua parte la curs. Pentru fiecare an educaţional, înscrierile au loc în luna septembrie, urmând ca acestea să înceapă în luna octombrie. Cei care nu reuşesc să aplice la cursuri în perioada de înscriere şi testare, o pot face ulterior, cu menţiunea că vor putea participa la curs în funcţie de rezultat şi de locurile disponibile. coordonatori proiect Alexandra Diaconu Mihaela Gheorghe noiembrie 2012

5


Concurs Oameni și locuri

Concurs Oameni și locuri „Ne naştem exploratori şi trăim o viaţă întreagă căutând lucruri, oameni şi locuri speciale. Călătorim zeci, chiar sute de kilometri pentru a vedea ceva special, dar de cele mai multe ori, uităm să privim în jurul nostru, să descoperim acel ceva care face ca locul în care trăim, să fie într-adevăr special”

O

ameni și locuri – Something special about my place” este un concurs național în limba engleză, care antrenează tineri creativi, cu viziune, în realizarea de filme documentare și fotografii. Aceștia sunt provocați să aducă în prim plan locuri inedite care merită să fie cunoscute, vizitate sau oameni obișnuiți, necunoscuși publicului, care au schimbat în bine comunitatea în care trăiesc Prima ediție a concursului s-a desfășurat în primăvara acstui an, reunind 32 de echipe participante, din întreaga țară. Evaluarea și premierea participanților a fost realizată de

specialiștii National Geohraphic Learning. Călătoria în România neștiută, propusă de participanți, este una fascinantă, care ne poartă din întunericul peșterii Florilor pe vârful muntelui Vulcan, de la cascada de lângă Băile Herculane la cazinoul din Constanța, culminând cu fabrica de hârtie de la Ramaca documentarul despre mica fabrică de hârtie, realizat de 6 tineri din orașul Giurgiu, fiind și câștigătorul primei ediții a acestui concurs. Cea de-a doua ediție a concursului “Oameni și locuri” se desfășoară în perioada 18 octombrie - 17 decembrie și propune participanților o temă captivantă: relația om natură. Concurenții pot alege să prezinte: locuri în care oamenii au modificat cadrul natural sau au reușit să-i prezerve caracteristicile pentru a realiza diferite activități, evenimente speciale prin care oamenii protejează natura, oameni care au avut și au un impact pozitiv asupra acesteia. Aspectul care face obiectul prezentării trebuie să fie ancorat în realitatea cotidiană, clipurile trebuind să aibă un caracter documentar. Evaluarea și desemnarea câștigătorilor va fi realizată și de această dată de către reprezentanții National Geographic Learning.

Scopul acestui proiect este nu numai unul informativ ci și unul educativ, deoarece urmărește sensibilizarea tinerei generații precum și căutarea și găsirea de modalități de a proteja mediul natural. Coordonator proiect Anca Milea

Premii training montaj video oferit de IMA O workshop fotografie O materiale educaționale oferite de Fundația Dan Voiculescu și Fischer International O materiale promoționale National Geographic Learning O

6

Caietele FDVDR


Concurs Oameni și locuri

Concursul Oameni și locuri – Something special about my place este organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Fischer International, National Geographic Learning și Intact Media Academy în scopul de a aduce în prim plan aspecte inedite ale comunității în care trăim. Acest concurs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. Cea de-a doua ediție se va desfășura în două secțiuni: - secțiunea video – participanții vor transmite organizatorului un documentar sub forma unui clip video de 3-5 minute - secțiunea foto – participanții vor transmite organizatorului o fotografie în concordanța cu tema propusă Tema concursului este relația OM NATURĂ– participanții trebuind să transmită pentru fiecare secțiune imagini sau clipuri video care să surprindă aspecte speciale ale acestei relații din locurile în care trăiesc.

Intact Media Academy își propune să adune experiența celor mai reputați jurnaliști din mass-media românească și să transforme munca lor în cel mai complex program educațional creat vreodată în mass-media din România.

Fischer International este unul dintre cele mai importante centre de carte din România, specializat în promovarea materialelor educaționale necesare învățării și aprofundării limbilor engleză, franceză, italiană, spaniolă și germană. noiembrie 2012

7


Autografe pentru viitor

Autografe pentru viitor Problemele sunt ca niște puzzle-uri pentru mine: imediat cum rezolv una, îmi doresc să soluționez o alta, printr-o metodă cât mai originală

A

VLAD ALEXANDRU GAVRILĂ 18 ani Un informatician recunoscut deja la 18 ani Multiplu medaliat la Olimpiadele de fizică și informatică

8

Caietele FDVDR

cum în clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din București și bursier al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Vlad Alexandru Gavrilă are un remarcabil palmares, cu toate medaliile posibile puse în joc în competițiile de informatică ale lumii. Printre cele mai strălucitoare trofee se află și cel mai recent cucerit: aurul Olimpiadei Internaționale de Informatică din Italia la care a reușit, împreună cu ceilalți membri ai lotului național de informatică, să claseze România pe primele poziții, alături de Rusia și SUA, la numărul de medalii câștigate. Extrem de prețios este, de asemenea, ”argintul” obținut la Olimpiada Internațională din Thailanda în 2011, în întrecere cu cei mai buni elevi din 90 de țări. Vlad participă din clasa a treia la competițiile de informatică, reușind să urce în fiecare an pe podium. Dar nu s-a mulțumit cu perfecționarea și afirmarea în pasiunea sa de căpătâi, dedicându-se în paralel și aprofundării tainelor fizicii. Cu același succes, trei

ani la rând (2008 - 2010) locul I la Olimpiada Națională de Fizică fiindu-i... rezervat! Vlad studiază încă din clasa a doua limbaje de programare. Singur a hotărât să meargă la cursurile de calculatoare organizate pentru ”boboci”, dar după numai câteva ore profesorii i-au decoperit harul și au hotărât să-l pregătească împreună cu cei de clasa a III-a și a IV-a, pe care i-a și depășit în scurt timp. Iar după alte câteva luni, Vlad concura cu elevi mult mai mari: prima olimpiadă de informatică, primul premiu câștigat! Nici nu împlinise 10 ani și a vrut să se întreacă cu alții mai mari cu cel puțin doi ani, deoarece la clasele primare nu se organizau asemenea competiții.


Autografe pentru viitor

Tot în clasa a treia a realizat primul „minijoc” de cultură generală, gen „Vreau să fiu miliardar”, perfecționându-și aplicația astfel încât aceasta să poată fi folosită ca un mod interactiv de a învăța la materii precum matematica, limba română, geografia sau istoria. În clasa a cincea a adăugat programului o grafică deosebită, făcând astfel jocul, care ascundea probleme și întrebări dificile, mult mai atrăgător, mai incitant pentur copiii de vârsta lui. „Problemele erau ca niște puzzle-uri pentru mine: imediat cum rezolvam una, îmi doream să soluționez alta printr-o metodă cât mai originală.

De aceea, m-a atras într-atât informatica, din capul locului - pentru că problemele aveau legătură cu lumea reală. Reușeam să rezolv probleme imposibil de soluționat într-un timp atât de scurt, fără ajutorul calculatorului și al unui algoritm eficient. Cele practice și inedite erau preferatele mele”. Nu a trecut mult și Vlad a fost „recrutat” să facă parte din elita informaticii din România: era în clasa a VI-a, avea 12 ani, când a primit invitația de a studia la Liceul Internațional de Informatică din București. Un an mai târziu rezolva probleme din programa de liceu și obținea, în două zile consecutive, medalia de aur și premiul I la Olimpiada Națională de Fizică, cât și premiul I la Olimpiada Națională de Informatică, cu Diplomă de excelență! Atunci s-a calificat și în lotul național de juniori, în cadrul căruia numele de Alexandru Vlad Gavrilă, un român ce avea mai puțin de 14 ani, s-a făcut cunoscut și pe plan internațional: medalia de argint la Second Junior

Balkan Olympiad in Informatics, din Bulgaria. Își amintește cu emoție de primul trenuleț pe care l-a primit de la tatăl lui sau de prima dioramă pe care a construit-o la 10 ani. În rest, cu toate că pregătirea de specialitate la nivelul de performanță cerut de olimpiadele internaționale presupune un număr ridicat de ore de studiu și un volum considerabil de muncă, a reușit să obțină în fiecare an calificative școlare maxime la toate disciplinele, el considerând că numai astfel se pun bazele unei educații cu adevărat solide și durabile. Vlad are și un mare regret: nu i se acordă posibilitatea de a fi olimpic la două discipline, conform regulilor Ministerului Educației intrate în vigoare în 2012. Chiar și asa, continuă să se pregătească la cel mai înalt nivel și la fizică, convins fiind că „informatica și fizica se pot lega foarte frumos în inteligența artificială, în electronică”. Iar pentru viitor, își propune să îmbine cele două discipline în domeniul cercetării aeronautice. noiembrie 2012

9


Autografe pentru viitor

DENNIS DOBRESCU 12 ani Un posibil pilot de aviație care știe cum va arăta avionul viitorului. Câștigător a nenumărate competiţii de aeromodelism

D

ennis are 12 ani şi este pasionat de aeronautică, iar de curând a devenit interesat şi de navomodelism şi automodelism. Dennis Dobrescu vrea să devină pilot de aviaţie. Până să-şi îndeplinească visul, conduce machete de aeronave prin telecomandă, iar de patru ani câştigă aproape toate competiţiile naţionale de aeromodelism. Și studiază alte forme de viață, în care crede, chiar dacă nu poate creiona un „extraterestru”. Pe el nenumăratele medalii nu îl impresionează deloc, pentru că ştie că avionul viitorului există deja, în mintea sa. În acest timp, în camera lui, pe raft stă un dosar impresionant cu diplome şi un mănunchi de medalii obținute la competițiile naționale și internaționale în domeniul aeromodelismului.

10

Caietele FDVDR

Povesteşte în detaliu despre fiecare competiţie câştigată şi, mai ales, despre profesorul care îl susţine. Are sprijinul necondiționat al familiei sale și al Fundației Dan Voiculescu, al cărei bursier este. Iar această susținere îl încurajează, îi este de ajuns ca să continue cu aceeași ambiție. Vorbeşte puţin şi zâmbeşte timid, dar dacă îl întrebi despre machetele sau concursurile de aeromodelism, parcă devine un alt copil. Dennis Dobrescu s-a născut în locul potrivit pentru un viitor pilot: la Pucioasa, un

oraş cu tradiţie în concursurile de machete de aeronave. Tot acolo l-a întâlnit şi pe cosmonautul român, Dumitru Prunariu. Chiar dacă pasiunea pentru aeromodelism îi ocupă mult timp, este interesat şi de alt gen de competiţii. Participă la olimpiadele şi concursurile de limba română şi matematică. Le preferă pe cele din urmă pentru că „se leagă tot de aviaţie”. Povesteşte mândru despre propria machetă, pe care a construit-o recent împreună cu profesorul său. Nu a cumpărat una gata făcută pentru că ar fi costat prea mult, aşa că „domnul profesor a comandat materialele de pe internet şi ne-am pus pe treabă. Cu 1.000 de lei am făcut o machetă numai bună de concurs”, spune Dennis Dobrescu. Când vine vorba despre planurile de viitor, timiditatea dispare: „vreau să devin pilot, dar nu vreau să plec din România”. Are și o explicație pentru asta: „Ca pilot pot vedea toată lumea. De ce să plec?” Denis se află printre bursierii anului 2012 ai Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Vreau să devin pilot, dar nu vreau să plec din România. Ca pilot pot vedea toată lumea. De ce să plec?


Autografe pentru viitor

MIRCEA GOGONCEA 21 ani Viitor maestru al chitarei clasice Un tânăr recunoscut deja ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti români din lume

Mircea Gogoncea este tânărul care a cucerit lumea cu talentul lui ... la propriu! A câștigat peste 150 de diplome (sau poate și mai multe) în 8 domenii diferite (fără a număra orice diplomă de participare care ar fi putut fi primită împreună cu aceste premii): Chitară clasică, Matematică, Informatică, Creaţie literară, Teatru, Pictură, Fotografie, printre care 5 premii de excelenţă, 3 Mari Premii, 70 de premii întâi. A ales să se concentreze pe studiul chitarei clasice, domeniu în care a obținut peste 84 de premii la 79 de concursuri naţionale şi internaţionale, dintre care peste 50 DE PREMII I. Mircea este din 2007 susținut și încurajat spre performanță și de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Mulți ar crede că toate acestea sunt suficiente pentru a-l considera un geniu! Dar nu și pentru Mircea Gogoncea care, a continuat să facă performanță pentru a ajunge un adevărat maestru al chitarei clasice.

Chitara este un mod de a fi

L

a numai 21 ani, Mircea este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti români din lume. Mircea face performanță în muzică și reușește să impresioneze publicul cu talentul lui în mânuirea corzilor. La numai 5 ani, Mircea Gogoncea câștiga primul premiu la chitară clasică, iar la 12 ani era cel mai premiat copil român care a cântat la chitară în fața lui Leonardo DiCaprio și Catherine Zeta-Jones la festivalul “Leul de aur” din 2003, de la Veneția. În România, Mircea a fost cel mai premiat elev român.

Chuck Berry, Garry Moore, Carlo Santana și mulți alții. Despre succesul, performanțele și harul cu care a fost înzestrat Mircea, presa din întreaga lume a scris deja și continuă să scrie. Așadar… un singur pas pentru a auzi de Mircea ca despre un desăvârșit maestru al chitarei clasice.

Evoluează în concerte alături de nume mari ale chitarei, jurizează concursuri internaționale alături de Joaquín Clerch, Carles Trepat, Rafael Aguirre și continuă să câștige, de cele mai multe ori cu unanimitate de voturi, cele mai prestigioase concursuri de chitară clasică din întreaga lume. Așa s-a întâmplat și în 2011, la Festivalul de Chitară de la Cordoba din Spania care reunește anual cei mai mari chitariști din lume, la care Mircea a câștigat premiul I cu unanimitate de voturi. Chitaristul român de numai 20 de ani a fost atunci și cel mai tânăr câștigător al acestui concurs la care au participat de-a lungul timpului nume legendare ale muzicii internaționale precum: Bob Dylan, BB King,

noiembrie 2012

11


Autografe pentru viitor

FRANCESCA VELICU 14 ani Imaginea viitorului baletului românesc Singurul copil român invitat de Teatrul Balșoi la un masterclass la Moscova

Pentru dans, las orice la o parte

A

vea numai 4 ani când a urcat prima dată pe scena Operei Naționale din București. Iar de atunci dansează. Acum are 14 ani și a fost deja remarcată chiar de profesorii coregrafi ruși ai Teatrului Balșoi. Așa a ajuns să fie singurul copil român invitat în 2012 să studieze pentru un an la Academia de balet a Teatrului Balșoi de la Moscova. Francesca Velicu este elevă a Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din București. Ca o adevărată artistă a vrut să descopere toate artele frumoase. A început cu muzica și pictura. Convinsă fiind că o artistă completă trebuie să aibă cunoștințe solide de muzică, a studiat timp de 8 ani pianul și chitara în plan secundar, la Școala de Muzică nr. 5 din București. Însă cel mai mult a atras-o dansul. Avea mai puțin de patru ani când a început să ia cursuri de balet. Așa a ajuns, după doar câteva luni de lecții pe scena Operei Naționale din București într-un spectacol pentru copii. Iar de atunci este colaborator al Operei române ăn spectacolele Corsarul și Albă ca Zăpada.

12

Caietele FDVDR

După mai multe premii la olimpiadele și concursurile naționale, Francesca a ajuns în 2011 direct în semifinala de la Paris a Concursului internațional „Youth America Grand Prix”, la categoria juniori. Este cea mai mare competiție de balet la care participă anual copii cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani din întreaga lume. Iar în 2011, printre cei mai buni dansatori ai Europei s-a aflat și Francesca Velicu. Performanțele micuței balerine și grația cu care pășește pe scenă au fost repede remarcate de organizatorii acestui concurs care i-au oferit în urma acestui concurs o bursă la New York, la Bolshoi Ballet Academy’s Summer Intensive, în vara anului 2012. La întoarcerea în țară, Francesca mărturisea: „De la maeștrii de balet ruși și americani de la New York am învățat să dansez nu doar cu trupul, ci și cu sufletul”. În urma acestui stagiu dintre cei peste 60 de copii din toate țările lumii care au partici-

pat la cursurile de vară de la New York, Francesca a fost singura care a primit invitația de a studia pentru un an la renumita Academia de balet a Teatrului Balșoi, din Moscova. Francesca știe că numai cu ajutorul exigenților coregrafi ruși poate atinge perfecțiunea și își poate împlini visul de a ajunge Prim Balerină într-una din marile Companii de Balet din lume. “Pentru dans, las orice la o parte.” spune ea. Francesca Velicu este unul dintre copiii în care Fundația Dan Voiculescu crede și pe care îi susține.


„În fiecare copil există un talent...“

Interviu Alexandru Tomescu

Interviu Alexandru Tomescu

noiembrie 2012

13


Interviu Alexandru Tomescu

Părinţii mei, amândoi muzicieni, ştiau că nu se pot pune în calea unui asemenea entuziasm şi chiar dacă ar fi preferat ca eu să devin avocat sau medic, au realizat că nu există alt drum pentru mine. Astfel lucrurile au devenit serioase şi de atunci nu m-am mai oprit. Ai avut un mentor? În toți acești ani, ți-ai dorit vreodată să-l egalezi pe ... Paganini… de exemplu?

“În fiecare copil există un talent care poate rămâne nedescoperit dacă nu facem ce putem pentru a-i ajuta” Alexandru Tomescu Puţini tineri muzicieni se pot mândri cu performanţele profesionale ale lui Alexandru Tomescu. De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică acordurile viorii acestuia au răsunat în cele mai mari săli de concerte ale lumii, printre care: Carnegie Hall (New York), Concertgebouw (Amsterdam), Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées (Paris) şi Metropolitan Arts Center (Tokyo), alături de orchestre de prestigiu dirijate de dirijori celebri: Kurt Masur, Valery Gergiev şi Christoph Eschenbach. Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii I naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale, la concursuri de prestigiu precum: Niccolo Paganini (Italia), Pablo Sarasate (Spania), Marguerite Long Jacques Thibaud (Franţa) şi George Enescu (România). În ultimii ani, tânărul violonist a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaţionale

14

Caietele FDVDR

din Italia, Franţa sau România. Solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio, Alexandru Tomescu are o intensă activitate muzicală la nivel naţional, concertând pe scenele tuturor filarmonicilor din ţară. Cu o carieră impresionantă, ce se întinde pe patru continente şi în peste 30 de ţări, Alexandru Tomescu se detaşează drept liderul tinerei generaţii de violonişti români. Pentru că prin intermediul Fundației Dan Voiculescu am avut ocazia să cunosc mulți tineri talentați în domeniul muzical, dacă ești de acord, vreau să te rog să le destăinui celor care împărtășesc aceeași pasiune cu tine, despre începuturile carierei tale și, de ce nu, poate chiar câteva dintre secretele unui muzician deja afirmat. Cum ți-ai dat seama că vioara este ... aleasă? De ce nu chitara sau pianul? De fapt am început cu studiul pianului, dar din cauza unui accident a trebuit să renunţ la el. Oricum, vioara m-a fascinat dintotdeauna, iar în copilărie reprezenta jucăria ideală, o cheie către un tărâm nesfârşit, plin de posibilităţi care invitau la explorare. Nu mi-o mai putea lua nimeni din mână.

Mentori au existat mulţi şi cred că oricine aspiră să îi egaleze şi să îi depăşească pe cei mai buni. Dar pariul cel mai important este cu tine însuţi. Trebuie să ai mereu puterea de a te detaşa de tine în aşa fel încât să îţi dai seama care este calea de străbătut ca să evoluezi şi să pui în valoare ce ai mai bun. Cu tine trebuie să fii într-o permanentă competiţie, să te auto-depăşeşti, să dai tot ce ai mai bun din tine. Cred că este o regulă de viaţă, aplicabilă indiferent de domeniul de activitate. Fără niciun fel de rezerve, se poate spune că ești cel mai cunoscut tânăr violonist român. De ce are nevoie, după părerea ta, un tânăr ca să se afirme? Care este rețeta succesului în Romania? Eu aş spune că întâi de toate, esenţială este munca. Este singura cale să ajungi în top şi să te şi menţii acolo. Privind acest aspect, nu pot crede nici în compromisuri, nici în scurtături. Şi ca să poţi să fii constant în munca depusă, ai nevoie de tenacitate şi perseverenţă. Restul e imposibil să nu vină de la sine, indiferent de unde te afli. Atâta timp cât vei trata cu seriozitate maximă fiecare recital, fiecare concert, e imposibil ca oamenii să nu te aprecieze. Cred că de fapt publicul este cel care are ultimul cuvânt de zis în aprecierea unui artist. Dacă reuşeşti să îi impresionezi pe oameni, dacă mesajul tău ajunge la ei, înseamnă că ţi-ai îndeplinit menirea. Publicul va fi mereu acolo să te asculte, să te înţeleagă, să te aprecieze.


Interviu Alexandru Tomescu

Esti superstițios? Ai o formulă magică sau vreun ritual pe care îl faci înainte să intri pe scenă? Formule magice în niciun caz nu am. Obişnuiesc de cele mai multe ori să repet până în ultima clipă. Este nevoie de asta şi ca să îmi încălzesc articulaţiile degetelor şi mâinilor. E ca în sport, nu poţi porni într-o cursă de 100 de metri fără să te fi încălzit, întrucât întâmpini riscul unor întinderi musculare sau a altor accidente periculoase. Cred că majoritatea muzicienilor au nevoie de un interval înainte de concert în care să fie singuri, să se pregătească emoţional pentru a da totul pe scenă, să se concentreze la maximum asupra a ceea ce au de făcut. A fost vreun moment în care te-ai simțit recompensat cu adevărat pentru toate sacrificiile făcute?

Nu a fost un singur moment. Mă simt recompensat după fiecare concert, când văd că publicul a apreciat ceea ce i-am dăruit, când în urma milisecundei care urmează ultimului acord al unei piese, izbucnesc aplauze ropotitoare. Pentru asta trăim noi, artiştii de fapt. Totuşi în acest context nu pot vorbi neapărat de sacrificii, pentru că termenul are o conotaţie negativă, în vreme ce eu nu pot spune că am sacrificat ceva pentru vocaţia mea. Pur şi simplu în această direcţie m-a purtat destinul. Vioara face parte acum din viața ta. Sunt momente în care ți-ai fi dorit să faci altceva? Doar în copilărie visam la diferite meserii între care şi la cea de şofer de troleibuz. Pe la 4 ani eram fascinat de aceste vehicule, de zgomotul deschiderii uşilor, de alunecarea troleelor pe cabluri. Dar curând mi-am dat seama că singurul lucru pe care îmi doresc să

îl fac este să devin violonist. Niciodată nu miam pus problema abandonării acestui domeniu. Am început să merg pe acest drum de foarte timpuriu şi călătoria mi s-a părut atât de firească încât nicio secundă nu mi-ar fi trecut prin cap să fac altceva. Având în vedere că ai avut ocazia să interpretezi pe unul dintre cele mai bune instrumente cu coarde, nu pot să nu te întreb cât contează „capacitățile” viorii și cât talentul, atunci când un muzician interpretează o partitură? În muzică e ca în tenis, ca să-l parafrazez pe marele Toma Caragiu. Lăsând gluma la o parte, se spune că un tenismen bun joacă bine pe orice suprafaţă, cu orice tip de rachetă. La fel şi un violonist reuşeşte să cânte impecabil chiar şi pe un instrument mai puţin valoros. Sunt convins că lăutarii pe care Enescu îi admira atât nu cântau pe viori Stradivarius.

noiembrie 2012

15


Interviu Alexandru Tomescu

La fel, am întâlnit oameni care cântau pe viori de valoare, dar nu reuşeau să se impună în concursuri. Mă gândesc acum la o violonistă cu care am concurat în cadrul competiţiei „Marguerite Long – Jacques Thibaud”, care se plângea că Stradivariusul ei, în valoare de „doar” câteva sute de mii de euro nu este suficient de bun ca să o ajute să câştige. Avantajul maxim al unui instrument de valoare este că răspunde cu o promptitudine extraordinară la intenţiile violonistului, acesta depunând un efort considerabil mai mic, tehnic vorbind. Dar cred că un muzician care are cu adevărat ceva de împărtăşit, o va face indiferent de instrumentul pe care cântă. Cum ți-a schimbat faimoasa vioară Stradivarius parcursul muzical, cariera? Cred că a fost o întâlnire fericită atât pentru mine, cât şi pentru vioara Stradivarius. Pentru mine pentru că am primit un instrument care mă reprezintă, cu care mă simt excelent pe scenă. Pentru instrument a fost bine fiindcă era cântat, după o lungă perioadă de tăcere, care l-a afectat. Este cunoscut faptul că viorile se deteriorează mai mult când nu sunt cântate, decât atunci când sunt pe scenă, în mâna unui muzician. Din 2007, am iniţiat aşadar un parteneriat extraordinar reflectat mai ales de cele patru ediţii ale Turneului Naţional Stradivarius, prin care am dorit să ofer ocazia tuturor românilor de a cunoaşte o parte a Patrimoniului Naţional. Toate turneele Stradivarius au fost un succes. „Parteneriatul” cu vioara Stradivarius m-a inspirat ca în 2011 să vin cu un nou concept pentru Turneul Naţional care îi poartă numele: a fost primul spectacol sincretic care a îmbinat cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini cu scurt-metraje concepute pentru fiecare Capriciu în parte. Apoi, în 2012, am mers şi mai departe şi alături de Ana Pepine şi de Paul Cimpoieru am îmbinat integrala Sonatelor op. 27 de Eugène Ysaÿe cu teatrul non-verbal. Alături de vioara Stradivarius am făcut noi descoperiri, am trecut prin diferite tipuri de

16

Caietele FDVDR

emoţii artistice, am cunoscut Capriciile şi Obsesiile unui artist, deci am petrecut multe momente revelatorii. Anul acesta se împlinesc cei 5 ani, perioada pentru care ai câștigat dreptul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702, despre care se spune ca ar fi unul din cele mai bine conservate Stradivarius-uri. Îți va fi greu să restitui vioara? Încă nu am nicio informaţie în acest sens, dar se va organiza un nou concurs, la care cu siguranţă voi candida. De cine ai fost sprijinit în dezvoltarea talentului tău? De toţi cei cu care drumul devenirii mele s-a intersectat. De mama mea, cu care am început de fapt să studiez, de Ştefan Gheorghiu, de Edward Schmieder, de Tibor Varga, de toţi profesorii mei, de toţi cei cu care am colaborat. Fiecare nou recital a însemnat o nouă descoperire pentru mine, care m-a ajutat să fiu cine sunt azi.

Care este cel mai important sprijin pe care ar trebui să îl primească un tânăr muzician, la început de drum? Care ar fi cea mai potrivită formă pe care ar trebui să o aibă acest sprijin? - Iar acest răspuns îl vom considera ca .... un sfat, pentru noi. Cred că cel mai important sprijin îl găseşte în el însuşi. Dacă ştie ce vrea, poate să dărâme munţii. Poţi să ai profesori excepţionali, un instrument valoros, dacă eşti confuz în privinţa direcţiei pe care vrei să o adopţi, toate cele de mai sus nu îţi vor folosi la nimic. Sigur că ai nevoie însă şi de ajutor din partea celor din jur. De oameni care să te îndrume, de oameni care să te încurajeze, de oameni care să îţi ghicească potenţialul şi să te împingă înainte. Două dintre Turneele Stradivarius au avut şi o componentă socială, cât de important este să asociezi muzica şi binefacerea? Cred că binefacerea trebuie asociată fiecărei activităţi. Sunt sigur că tuturor ne stă în


Interviu Alexandru Tomescu

putinţă să facem bine celor din jur. Dar cred, de asemenea, că muzica are puterea de a ne face mai buni. Este un principiu care stă încă de timpuriu la baza activităţii mele. Când eram elev, am donat fondurile strânse în urma unui turneu în Anglia pentru renovarea sălii de spectacole a Liceului „George Enescu”. Apoi în 2009 şi 2010, Turneul Stradivarius a fost dedicat nevăzătorilor, respectiv copiilor hipoacuzici. Anul acesta am participat alături de colegii mei din Cvartetul Ad Libitum – Şerban Mereuţă, Bogdan Bişoc şi Filip Papa – la Gala Genesis for Life, un eveniment dedicat strângerii fondurilor necesare pentru achiziţionarea unui aparat de scanare venoasă destinat Secţiei de Neonatologie a Spitalului Marie Curie din Capitală. Iar de curând, am devenit Ambasador al Fundaţiei HHC România – Hope and Homes for Children – o organizaţie cu o activitate impresionantă care nu are cum să te lase indiferent. Cei de la HHC se ocupă de reformarea regimului copiilor aflaţi în grija statului. În primul rând au închis toate orfelinatele de tip vechi din zona Maramureş. Prin

orfelinat de tip vechi înţelegem acele instituţii sordide care găzduiau sute de copii pentru îngrijirea cărora personalul era total insuficient. În urma închiderii acestor centre, copiii sunt primiţi fie în familii normale, unde sunt îngrijiţi de asistenţi maternali, fie în case de tip familial, construite după ultimele stantarde, unde sunt găzduiţi cel mult zece copii. De asemenea, HHC România, duce o politică activă antiabandon, convingându-le pe mame să nu îşi lase copiii şi punându-le la dispoziţie diferite mijloace care să le ajute să îi păstreze. Ce este extrem de interesant este că HHC nu tratează efectele, ci merge direct la cauză. În sensul că nu se limitează la a susţine financiar o familie aflată în nevoie, ci îi pune la dispoziţie mijloacele necesare pentru ca aceasta să-şi câştige existenţa pe termen lung. Nu în ultimul rând, HHC România se ocupă de reintegrarea în societate a copiilor proveniţi din centre de tip vechi, un aspect extrem de important. Am spus „da” imediat ce mi s-a făcut propunerea de a mă asocia acestui proiect pentru că mi se pare nedrept ca aceşti copii fără vină să sufere. Copilăria în mod normal este cea mai senină parte a vieţii, singura în care nu suntem nevoiţi să ne raportăm la realitate, singura în care avem tot timpul necesar să explorăm şi să descoperim netulburaţi această lume prin joc. Nu suntem în niciun fel constrânşi, realitatea se împleteşte cu fantezia neîngrădită, suntem mult mai liberi. Toţi copiii au dreptul la o copilărie fericită, pentru a putea înfrunta problemele care apar odată cu înaintarea în vârstă. Ne stă tuturor în putere să facem ceva pentru a-i ajuta pe aceşti copii să păşească cu dreptul în viaţă. Numai hazardul a făcut poate ca unii dintre noi să ne naştem în familii iubitoare, să nu ne lipsească nimic şi să fim ajutaţi să ne împlinim visele. Fiecare dintre aceşti copii au talente extraordinare – pentru pictură, pentru muzică, pentru ştiinţe poate. Dar cum să le descopere fără mijloacele necesare? Dacă Doamne-fereşte eram nevoit să cresc în condiţiile de care aveau ei

parte înainte de sprijinul oferit de HHC, eu oare aş fi ajuns ce sunt azi? Cine m-ar fi îndrumat către muzică, cine m-ar fi sprijinit? În fiecare copil există un talent care poate rămâne nedescoperit dacă nu facem ce putem pentru a-i ajuta. Îmi doresc ca HHC să reuşească să închidă toate orfelinatele din ţară, să îi poată sprijini pe toţi copiii să descopere calea pe care o au de urmat. Mi-aş dori ca nimeni să nu îşi mai abandoneze copilul de teamă că nu îi poate oferi o viaţă îmbelşugată. Şi ştiu că putem realiza toate acestea, dar cu multă implicare. Aşa că îi invit pe cititori să fie cu ochii pe activitatea HHC şi să ni se alăture la fiecare campanie. Interviu realizat de Anca Popa

noiembrie 2012

17


Testări în grădinițe

Testări în grădinițe program de evaluare a dezvoltării copiilor de vârstă preşcolară

C

omplexitatea crescândă a societăţii contemporane face ca presiunea provocării deciziilor cu care se confruntă copiii noştri să apese asupra lor de la vârste din ce în ce mai mici. Este important să cunoaștem copiii în profunzimea lor, după niște criterii obiective. În acest sens Fundaţia Dan Voiculescu a conceput pentru copiii de vârstă preşcolară înscrişi în grădiniţe, un program gratuit de evaluare a ariilor de dezvoltare care pot contribui, datorită potenţialului nativ al fiecăruia, la afirmarea precoce a unui anumit talent. Dezvoltarea este diferită de creştere. Dezvoltarea copilului se referă la modul în care copilul devine capabil să facă lucruri din ce în ce mai complexe pe măsură ce crește, creşterea fiind un proces fizic, natural. Când vorbim despre dezvoltare, vorbim despre abilităţi ca: -limbaj: vorbirea curentă, comunicarea, înţelegerea celor spuse de ceilalţi, folosirea limbajului corporal şi a gesturilor; -socializare: interacţiunea cu ceilalţi, relaţiile cu familia, prietenii, educatorii, cooperarea, modul în care răspund emoţiilor celorlalţi;

18

Caietele FDVDR

-abilităţi cognitive - abilităţi de gândire, care includ: învăţarea, înţelegerea, raţionamentul, rezolvarea de probleme; -motricitate grosieră: folosirea unor mari grupuri de muşchi pentru a sta drept, a se aşeza, a merge, a alerga, a-şi păstra echilibrul, a-şi schimba poziţia; -motricitate fină: folosirea mâinilor pentru a mânca, a se îmbrăca, a desena, a picta, a scrie, a se juca. Capacităţile sunt în formare şi fiecare copil le dezvoltă în mod unic. În urma evaluării efectuate până în prezent, care a constat în întrebări şi observarea comportării la sarcini corespunzătoare vârstei cronologice, s-a constatat un nivel bun şi foarte bun de capacitate a copiilor de a se concentra şi menţine atenţia asupra sarcinii, de organizare a informaţiilor în memorie, de a rezolva probleme de raţionament, cunoştinţe de vocabular, matematice, viteza de procesare a informaţiei, capacitatea de a-şi exprima adecvat propriile emoţii şi de a înţelege emoţiile altora, de a stabili relaţii sociale adecvate, de a alege alternative raţionale şi asuma decizii. Rezultatele observate au fost comunicate fiecărui părinte în parte. Toţi părinţii îşi doresc o dezvoltare armonioasă pentru copilul lor, să exceleze în anumite domenii pentru care îl pregătesc încă

de la grădiniţă. Din acest motiv cunoaşterea abilităţilor specifice fiecărui copil şi identificarea timpurie a acelora care ar putea aduce excelenţa în anumite domenii este esenţială. Copiii înscrişi în acest program au beneficiat gratuit de “Cursul de Dezvoltare Emoţională” ce a urmărit dezvoltarea unor abilităţi de adaptare la mediul social contemporan. Studiile din ultimii ani au demonstrat că inteligenţa generală nu este singură un predictor al reuşitei sociale dacă nu este însoţită şi de abilitatea de adaptare la problemele vieţii cotidiene, unde un rol important îl joacă inteligenţa emoţională. Cursul a fost structurat în patru şedinţe, care au vizat fiecare câte o competenţă emoţională şi/sau socială: Şedinţa 1: autocunoaştere şi cunoaştere a emoţiilor de bază Şedinţa 2: încredere în forţele proprii Şedinţa 3: dezvoltarea competenţelor sociale de cooperare şi a împărţi cu ceilalţi Şedinţa 4: abilitatea de a recunoaşte că “sunt bun, nu perfect” Suportul de oferire a mesajului prin care sa transferat competenţa a fost: povestea, dialogul şi desenul, ca instrumente familiare copiilor de această vârstă. Sabina Grosoșiu - psiholog


Grădina Valorilor Românești

Grădina Valorilor Românești

complex statuar format din 76 de busturi ale „românilor esențiali“ Centru de interes cultural și educațional

G

rădina Valorilor Românești este un proiect cultural-educațional al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, realizat în parteneriat cu Primăria sectorului 4, care vizează crearea unui centru de interes cultural, un spațiu destinat promovării valorilor autentice românești. Amenajat în anul 2010 sub forma unui complex statuar format din 76 de busturi ale ”românilor esențiali”, acest colț de natură găzduiește, an de an, pe toată perioada verii, activități culturale și alternative de petrecere a timpului liber, precum : -cursuri de limba engleză, pictură și istoria artei, artă fotografică, scriere creativă, dezvoltare

personală, cursuri National Geographic Learning; -ateliere handmade; -Spectacole de teatru și cu teatru de păpuși, serate culturale, concursuri, face-painting și momente distractive cu clovni;

Pe aleile dedicate scriitorilor, muzicienilor, politicienilor și oamenilor de știință, cei care iubesc lectura pot deschide una dintre cărțile bibliotecii amenajate de Fundația Dan Voiculescu, dotată cu sprijinul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Jurnalului Naţional, Grupului Editorial RAO, centrului de carte străină Fischer International şi al Editurii Litera. Toate activităţile desfășurate în Grădina Valorilor Românești sunt oferite gratuit copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, care aleg să petreacă o vară de neuitat, într-un mediu propice studiului și relaxării. Pentru al treilea an consecutiv, Grădina Valorilor Românești a reprezentat un loc special pentru copiii și tinerii care au găsit în acesta un mod de recreere și de acumulare de noi cunoștințe, benefice pentru viitorul lor.

noiembrie 2012

19


Grădina Valorilor Românești

S

ute de copii s-au înscris și au participat la cursuri, ateliere, concursuri și spectacole interactive. În fiecare week-end cei mici au pășit în lumea fermecată a basmelor și s-au bucurat de surprizele pregătite special pentru ei, iar în timpul săptămânii aceștia și-au însușit noi cunoștințe, în cadrul cursurilor și atelierelor, sub îndrumarea profesorilor coordonatori. Fiecare curs a adus ceva nou, profesorii încercând să le insufle copiilor dorința și plăcerea de a învăța. Cursul Ilustrație de carte și-a propus o incursiune în lumea literaturii, pornind de la fantasticul basmelor orientale, călătorind cu zeii Olimpului și ajungând până la amintirile de vacanță din romanele adolescenței. Lectura operelor literare s-a finalizat prin reprezentarea grafică și picturală a scenelor, momentelor marcante sau portretizarea personajelor în diferite ipostaze, esența conținutului trecând prin filtrul imaginației fiecărui mic artist. Cursul de pictură s-a adresat copiilor cu vârste cuprinsă între 5 și 10 ani, care au experimentat o serie de tehnici accesibile și atrăgătoare, precum și stiluri picturale ușor de aplicat în subiectele abordate. Cursul de limba engleză a avut drept scop dezvoltarea capacităţilor lingvistice ale copiilor, ţinând cont de particularităţile de vârstă, prin metode şi tehnici moderne de predare/învăţare (jocuri, proiecte realizate în echipă, activităţi interactive, recreative). Cursul de Limba engleză prin teatru și-a propus să inițieze copiii de vârstă preșcolară și școlară (până la 8 ani) în învățarea limbii engleze prin metode interactive, cum ar fi dialoguri între cursanți, utilizarea de materiale vizuale atractive și învățarea de poezii simple, specifice vârstei. În cadrul acestuia copiii au învățat să poarte conversații uzuale, întâlnite în viața de zi cu zi. Odată cu pășirea pe următoarele trepte ale cursului, copiii au fost îndemnați să participe la scurte scenete de teatru în limba engleză, în vederea îmbunătățirii abilităților conversaționale. Cursul de limba engleză Tainele Marii Britanii și-a propus să călăuzească pașii elevilor spre descoperirea secretelor legate de tot ceea ce este reprezentativ pentru Marea Britanie.

20

Caietele FDVDR


Grădina Valorilor Românești

Îmbinând trecutul cu prezentul, participanții la acest curs au învățat elemente de istorie, tradiții, superstiții și simboluri. De asemenea, și-au folosit imaginația la cote maxime datorită părții de creație, care presupune încercarea de a schimba istoria sau de a face să apară noi detalii relaționate cu poporul britanic. Cursul de scriere creativă a oferit cursanţilor noţiunile elementare de terminologie literară şi instrumentele esenţiale de construcţie a textului, în același timp a încercat să stimuleze deprinderea lecturii şi formarea unui minim aparat critic care să constituie substanţa fertilă din care să se poată dezvolta personalitatea creatoare. Cursul de artă fotografică desfășurat pe perioada vacanței de vară și-a propus să descopere și să inițieze tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani în tainele fotografiei. Prin îmbinarea abilităților tehnice dar și a celor artistice participanții la curs au descoperit că fotografia este mai mult decât o pasiune sau o artă, este un mijloc de exprimare dar și de comunicare vizuală. Totodată, au învățat că obstacolele ce stau în fața realizării fotografiilor mult dorite pot fi înlăturate dacă se pune accent pe creație, imaginație dar și originalitate. Cursul National Geographic Learning a avut drept scop dezvoltarea interesului copiilor pentru explorarea și descoperirea, într-o manieră informală, a unora dintre cele mai variate și atractive domenii. Concepute sub forma unor lecții interactive inspirate din documentarele National Geographic Learning, cursurile au oferit copiilor o nouă viziune și interpretare despre cunoaștere, lume, știință și cultură.

noiembrie 2012

21


Grădina Valorilor Românești

Atelierul de dezvoltare personală și-a propus să învețe cursanții cum să se cunoască mai bine și să dobândească încredere în forțele proprii, să devină mai deschiși și mai flexibili în relațiile cu sine și cu ceilalți, să-și înțeleagă propriile emoții, sentimente, gânduri și comportamente. Totodată, să-și înțeleagă și să-și gestioneze mai bine problemele specifice vârstei pubertății și adolescenței și să facă față situațiilor dificile apărute și în relațiile cu adulții sau cu persoanele de aceeași vârstă. Cursul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. Atelierele handmade (quilling, scrapbooking, origami și mărgelit) au urmărit dezvoltarea abilităților practice prin realizarea unor obiecte în diferite tehnici de lucru manual, stimulând astfel imaginația micuților creatori. Îmbinând îndemânarea cu creativitatea, participanții au realizat o diversitate de forme din hârtie, felicitări personalizate în tehnica colajului și accesorii. În fiecare an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează în Grădina Valorilor Românești numeroase activități pentru copii și tineri, pornind de la cursuri și ateliere și ajungând la adevărate spectacole cu teatru de păpuși, clovni, facepainting, muzică și distracție pe măsură. Coordonatori proiect Anca Milea Mihaela Gheorghe Alexandra Diaconu Alexandra Gordea Ancuța Ștefănescu Mihai Dumitriu Sorin Paraschiv Andrei Pană

22

Caietele FDVDR


„Niciodată toamna nu fu mai frumoasă„

Mărțișor de octombrie

Mărțișor de octombrie

noiembrie 2012

23


Mărțișor de octombrie

E o toamnă sfioasă, nemâniată de tulburarea începutului de veac

E

un octombrie cuminte şi văratec, nedeprins cu obiceiurile toamnei, încurcat de regulile emisferelor. Cerul se deschide curat, fără iscoadă de nor, aerul cald mişcă văzduhul alene, uitând socoteala marilor migraţii. E o toamnă sfioasă, nemâniată de tulburarea începutului de veac. Aleea îngustă care duce de la strada agitată către Mărţişor pare un culoar tainic care leagă două lumi. Cu fiecare pas forfotul străzii e tot mai depărtat, până când amuţeşte deplin, iar în loc ne cuprinde liniştea verde şi prietenoasă a altui veac. Când intrăm pe poarta Mărţişorului totul pare că se preface în tihnă şi ne găsim într-un ţinut care nu cunoaşte nici timp, nici anotimp. La stânga, livadă ,,n-a lepădat încă viul verdelui pentru arama toamnei, pentru că aici timpul curge altfel şi toate se întâmplă la vreme cuvenită, fără pripeală. Împrejmuit de un gărduleţ de lemn vopsit tot în verde, e un peticel de pământ, peste care se răzleţeşte o tufă mică de trandafiri, ba încă mai încape şi un buchet de crizanteme. Pe gărduleţ e potrivit un semn pe care cu litere migălite cineva a scris: Aici se odihneşte „Zdreanţă cel cu ochii de faianţă”. Va să zică aici s-a ascuns, într-un târziu, cel mai mare tâlhar de ouă pe care l-a ştiut vreodată stihul! La doi paşi e cuşca de lemn vopsit, cum altfel, tot în verde; n-ar fi deloc mirare ca de sub cârpa de întuneric, dinlăuntrul cuştii, ochi de faianţă să ne privească a poznă. La dreapta, o cruce de piatră străjuieşte două lespezi pe care e sculptat un brâu ce împresoară numele poetului, Tudor Arghezi, şi al soţiei sale, Paraschiva. Un nuc bătrân lasă deasupra mormintelor umbră uşoară, cât să pazească locul de zarva lumii. Cumva, cele două lespezi par ca scoarţele unei cărţi vechi,

24

Caietele FDVDR

la care nu încetezi să te întorci mereu, căutând să desluşeşti tâlcuri noi. Frunza nucului foşneşte a şoaptă, îndemnând mai degrabă la zâmbitoare aducere aminte, decât la făţarnică smerenie. Cine-i aci? O floare doar îl ştie Şi neştiinţa noastră rămâne pe vecie, Nu te ruga. Nu plânge. Nu căuta în jos. A fost? N-a fost? E de prisos. În mijloc, casa se ridică, fără fală, dar cu veselă semeţie, ca un boţ de lumină cu ferestre potrivite. Iar mai în spate, o clădire mică, zugrăvită în alb curat, în care se află micuţa tipografie unde cândva era mijlocită înţelegerea tainică a cernelei cu hârtia, din care se năşteau petice de gânduri ascunse sub înşelătorul nume de „Bilete de papagal”. Păşind spre casă, un boţ de blană vine către noi, mişcându-şi coada a şagă şi cerând

mângâiere. Abia când fiecare dintre noi îşi plăteşte cu câte o mângâiere dreptul de a trece mai departe ne e calea deschisă. Doamne, fă-i bordei în soare Într-un colţ de ţară veche -Dumnealui e stră-strănepotul domnului Zdreanţă! face prezentările doamna Mitzura Arghezi, întâmpinându-ne cu cald surâs, din uşa casei. Mitzura! îmi strigă un gând. Şi nu reuşesc să depăşesc sentimentul acela cotropitor că mă aflu în faţa unui vechi tovarăş de pozne, cu care am copilărit atunci când se cuvenea să copilăresc şi care m-a însoţit până la o vârstă la care doar în taină mai e îngăduit a copilări. Doamna surăzătoare, elegantă, care mă întâmpină cu căldură la intrarea în odăile mărţişorului, va fi având domnia sa o vârstă a serenităţii şi senectuţii, socotind în ani lumeşti,


Mărțișor de octombrie

dar licărul din ochi şi zâmbetul cald alungă înşelăciunea anilor şi îmi întăresc gândul că mă regăsesc cu un vechi prieten, cu care nu m-am întâlnit niciodată, dar alături de care am petrecut vreme bună, risipind poveşti şi mâzgâlind pereţii cu gâze fantastice, aflate din stihuri. -Poftiţi, vă aşteptam! suntem îndemnaţi în odaia de primire de la intrare, vegheată de o sobă înaltă, îmbrăcată în faianţă de culoarea untului, pe care unduiesc firişoare de vopsea albastră, curgând în rotocoale complicate. Pe măsuţa din mijloc ne aşteaptă cafele turceşti şi cofeturi. Cum nu mă grăbesc să gust din cafeaua ascunsă sub politeţea unui deget de caimac, doamna Mitzura Arghezi mă îndeamnă să îndrăznesc. N-am încotro şi mărturisesc că am reaua deprindere de a împreuna aburul cafelei cu fumul tutunului, obicei rău şi stricător, dar pentru care n-am găsit dezvăţ. -Foarte rău! mă ceartă gazda. Numai rău fac ţigările astea, să ştiţi!

Cum să nu ştiu? Dar n-am astâmpăr şi îmi amintesc că maestrul era şi dumnealui înţeles cu iarba dracului. -Da, tata fuma! Pe atunci însă nu se ştiau atâtea despre nenorocirile pe care le aduce tutunul. Câtă mizerie lasă în vene, în artere. Pe atunci nu se ştiau toate astea. Aflat prin străinătare, tata a descoperit gitanele acelea franţuzeşti şi de atunci numai ţigări fără filtru fuma; Mărăşeşti şi Plugar. Doamna Arghezi urmează apoi povestea despre boala maestrului şi nepriceperea doctorilor, apoi despre un alt doctor, care a găsit cu uşurinţă leac pentru suferinţa maestrului, acolo unde, prea devreme, ceilalţi nu mai vedeau nădejde. Când povesteşte despre „tata”, mă copleşeşte deodată un potop de trăiri ciudate, pe care nu ştiu cum să le împac, aşa că le las neîmpăcate. Tata cel pomenit e Tudor Arghezi, cea care îl pomeneşte e Miţu – cea din stihurile matestrului, iar eu ezit în faţa unei cafele turceşti, în casa poetului, odihnind pe fotoliul în care, probabil, cândva a stat şi marele Arghezi. Lângă sobă, pe perete, e o schiţă în cărbune, un portret al maestrului. Citesc iscălitura din colţ: Camil Ressu. Primesc îndată explicaţie. -Era un bun prieten de al tatei. Iubea mult arta. O să găsiţi la etaj şi alte tablouri. Dărăscu, pe care tata îl preţuia enorm şi de care îl lega o trainică prietenie. Tot aşa cum tare mult l-a iubit pe Tonitza. Când, în 1965, este primul scriitor român laureat al premiului Herder, bursa care venea odată cu premiul i-a oferit-o nepoatei lui Tonitza, Mihaela. Apoi poveştile urmează. Aflu despre bucuria sărbătorilor din iarnă şi strigătele colindătorilor, la poarta Mărţişorului de altă dată, despre cei care treceau pragul Mărţişorului, pentru a-l întâlni pe maestru şi a respira vreme de câteva ceasuri din tihna locului.

Gala Galaction, Topârceanu, Geo Bogza... Şi cămăruţa pare că se umple cu personaje fabuloase. -Cum v-aţi îndreptat spre teatru? întreb. -Mi-a plăcut! îmi răspunde simplu doamna Mitzura. Asta mi-am dorit şi asta am făcut. Am început cu puţin balet, apoi mi-am dorit să fac teatru. Cu modestie, doamna Arghezi nu pomeneşte despre cele peste o sută de spectacole de teatru în care a jucat sau despre cele 17 filme în care a apărut, între 1958 şi 1986. O vreme povestim despre teatru şi amintesc despre „Seringa”, piesa scrisă de Tudor Arghezi, pe care unii critici au suspectat-o de concesii făcute regimului. -Prostii! exclamă doamna Mitzura.Ce concesii? Care regim? E o piesă despre doctori scrisa in 1943.Tata nu a făcut politică niciodată. Nu a fost membru al niciunui partid, iar în pamfletele sale nu i-a iertat pe niciunii. Am să vă arăt mai sus o fotografie, o să vedeţi dumneavoastră. Fotografia pomenită aveam să o văd urcând scările. E o fotografie în care Nicolae Ceauşescu, umil, plecat, încearcă să ciocnească un pahar cu poetul. Din 1948 până în 1954, la venirea comuniştilor, după un articol numit „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei” al unui anume Sorin Toma, un semidoct zgomotos, pe care istoria literaturii îl mai reţine doar pentru

noiembrie 2012

25


Mărțișor de octombrie

ticăloşia cu care, în anii celui mai întunecat stalinism, a împroşcat cu mizerie spre numele mari ale culturii româneşti, ei bine, după acel mizerabil articol, Tudor Arghezi este practic scos din viaţa literară, opera sa este trecută la index. Pentru poet şi familia sa au fost ani grei. A urmat apoi ieşirea din neguri, iar în 1955 poetul este ales membru al Academiei române. „Cântare omului” , volumul apărut în 1956, a fost socotit tot de către unii dovada „concesiilor” pe care Arghezi le-ar fi făcut regimului comunist. Câtă dreptate există în această afirmaţie? Versurile care încheie poemul numit „Celui ce gândeşte singur” dau suficient răspuns întrebării: E timpul slugă veche şi robul celui rău, Tu, omule şi frate, să fii stăpânul tău. Gândurile acestea mă fac să îndrăznesc să o întreb pe doamna Mitzura Arghezi ceva ce, pentru o clipă, îmi pare necuvenit. -Maestrul, spuneaţi, nu a făcut niciodată politică. Dumneavoastră, în schimb, v-aţi mai intersectat cu politica! Doamna Mitzura izbucneşte în râs şi cu şagă în glas îmi răspunde: -Ce intersectat? Eu am făcut politică! Nu rabd şi întreb mai departe: -Vorbeaţi despre greutăţile pe care le aveţi cu întreţinerea Mărţişorului.

26

Caietele FDVDR

Dar cât aţi lucrat în politică nu aţi putut cumva face ceva ca să primiţi sprijin? -Păi, ce? Trebuie să vină politica să îmi facă mie treaba în gospodăria mea? se miră doamna Arghezi de aşa întrebare anapoda. Preţ de o clipă rămân fără glas. Oh, Doamne – îmi spun- dacă toţi trecătorii prin politică ar fi gândit asemenea! Răspunsul simplu, fără emfază, condensează enorm de mult bun-simţ, iar asta mă face să mă ruşinez de necuviinţa întrebării, născută din reaua deprindere a celor politiceşti, care ne înconjoară. -Domnul academician Răzvan Theodorescu, fostul minstru al culturii, trebuie să o spun –adaugă doamna Arghezi- a fost de mare ajutor. Nu pentru că i-am cerut, ci pentru că preţuieşte tare mult locul acesta. Pentru că-i pasă. Mă mai întâlnesc cu domnia sa, uneori, pe la Piaţa Dorobanţi, şi îl salut. „Sărut mâna” îmi spune. „Bună ziua, domnule ministru” îi răspund şi mereu râde zicând: „Nu mai sunt ministru!”. Păi ce, după domnia sa cultura a mai avut ministru? Doar ministerul, cultura nu. Doamna elegantă din faţa mea încetează, preţ de o clipă să mai fie Mitzura, tovarăşa-mi de pozne, din stihuri. Doar o clipă. Apoi îmi răspunde la multele întrebări, fără ascunziş, cu francheţe. Când întreb despre mult mistificata relaţie a maestrului cu un alt colos, Sadoveanu, primesc simplu răspuns: -S-au respectat. Nu s-au iubit, dar nu s-au duşmănit aşa cum vorbesc mulţi. Pur şi simplu nu-şi vorbeau, aleseseră căi diferite, dar s-au respectat şi preţuit.


Mărțișor de octombrie

Timpul trece iute, nici nu-mi dau seama când au curs deja două ceasuri, dar aici, la Mărţişor, ştiu asta, timpul are altă măsură. Doamna Arghezi mă pofteşte la etaj, să văd odaia în care lucra maestrul. Păretele de var, de lângă pat, Cu zugrăveli şi semne s-a-mbrăcat. Odaia e îngustă şi cuminte, de o tulburătoare simplitate. În stânga, o bibliotecă plină de tomuri vechi. În dreapta un pat auster, de campanie, cu cadru metalic aşezat pe rotiţe, despre care aflu că era mutat prin toate odăile, pentru ca maestrul să găsească liniştea odihnei după nopţile lungi de trudă, care, am aflat, adeseori se încheiau departe, după venirea zorilor, la opt, nouă dimineaţa. Pe mijloc un birou de scris, pe care două pene odihnesc lângă o călimară aproape goală, într-un pahar. Ochelarii stau cuminţi peste o schiţă în care maestrul încercase un autoportret, alături de o cutie veche de acuarele. Masa de scris e aşezată în faţa ferestrei care dă spre răsărit. Pe acelaşi perete cu fereastra e o icoană. -E icoana la care s-a închinat tata, în anii în care s-a retras la Cernica, în viaţa monahala! îmi explică doamna Arghezi. Fără-a te şti decât din presimţire, Din mărturii şi nemărturisire, M-am pomenit gândindu-mă la tine Şi m-am simţit cu sufletul mai bine. Alături, pe peretele vecin, o copie a unei litografii reprezentându-l pe Rousseau, se învecinează, la doar câteva palme distanţă, cu icoana veche, din care Iisus trimite binecuvântare. Îmi pare cumva neobişnuită apropierea aceasta dintre icoana Mântuitorului, cu respiraţia ei de mistică taină şi portretul părintelui Contractului social şi al Discursului asupra inegalităţii. Proximitatea credinţei cu raţiunea cea mai rece, în cea mai tăioasă formă îmi naşte o întrebare la care primesc îndată răspuns:

-De ce nu? Tata avea o minte iscoditoare. Credinţa nu l-a părăsit plecând de la mânăstire, dar venind în lume a încercat să o înţeleagă cum trebuie. Pe Rousseau l-a iubit mult. Cât a stat la Geneva mergea des la statuia acestuia şi recitea adesea scrierile lui. Aţi citit „Psalmii” şi ştiţi că nu şi-a părăsit niciodată credinţa în Dumnezeu, chiar dacă uneori îi mai ciupea cu şfichiul limbii pe unii reprezentanţi ai clerului. Dar l-a iubit şi pe Rousseau. Pe un fotoliu de lânga măsuţa de cafea e aşezat cu grijă, peste o năframă, bascul maestrului. Bastonul vechi stă sprijinit de fotoliul sub care o pereche de papuci vechi, uzaţi de întrebuinţare, aşteaptă încă pasul stăpânului. Ni se pare că ar putea fi o fotografie interesantă şi împreună cu prietenul Dan Marinescu o întrebăm pe doamna Mitzura Arghezi dacă ar fi de acord să o fotografiem acolo, în fotoliul acela. -Cum să stau eu în lucrurile părinţilor mei? ne răspunde doamna Arghezi cu dreaptă mirare. Şi răspunsul acesta simplu şi simţit ne umezeşte ochii şi ne ruşinează. O gâză urcă uşor pe pana de lângă călimară şi pare a încremeni acolo, veghindu-ne parcă. I-o arăt doamnei Arghezi şi îi spun că poate o fi trimisă de cineva, să ne iscodească. -Se prea poate! îmi răspunde surâzând Văd pe un perete o fotografie a maestrului împreună împreună cu Geo Bogza. Îmi amintesc că Bogza povestea despre una dintre acele splendide exaltări ale sale, când întâlnindu-l pe Arghezi i-a sărutat mâna. A sărutat mâna celui care, copil fiind, l-a văzut pe Eminescu. O întreb pe Mitzura Arghezi despre asta. -Ei, da. El a încercat să-i sărute mâna, dar tata şi-a tras-o repede. Nu se făcea! Cu Eminescu era aşa: tata era copil, avea 9 ani când l-a văzut pe Eminescu şi lucrul acesta l-a însemnat pentru toată viaţa. Nu vă puteţi închipui cât de mult îl putea iubi pe Eminescu. Nu vă puteţi închipui! „Ce nebunie? Care nebunie? Nebuni erau cei care vorbeau despre nebunia lui Eminescu”.

Familia - Paraschiva, Baruțu și Mitzura

Alături de dramaturgul Paul Anghel

Cu George Vraca, Mitzura, Maria Bota și Geo Bogza

noiembrie 2012

27


Mărțișor de octombrie

Tata nu a văzut un om nebun. Mi-o spunea chiar el. Nu un om nebun, ci un tânăr înflăcărat. Pomenea des întâlnirea aceea. Când l-a văzut, aşa cum era el atunci, copil de 9 ani fiind, nu un om nebun a văzut, ci pe Eminescu. Iar Eminescu nu putea fi decât întocmai cum l-a văzut el, înflăcărat. Sus în odaia din spate, doarme un patefeon vechi în care încă se află un disc. Citesc eticheta frumos desenată: Wagner- Tannhäuser. Gândul aleargă iute, iar numele cu rezonanţă germană naşte rapide asocieri: 1943, Von Killinger, Baroane. -Maestrul asculta Wagner? întreb cu nelalocul ei surprindere. Iubesc muzica neamţului, dar nu ştiu de ce găsesc de mirare ca şi Arghezi să o fi iubit. -De ce nu? Tata asculta orice muzică bună. Vorbesc despre muzica clasică, pe care o asculta mereu cu mare bucurie. De ce nu l-ar fi ascultat şi pe Wagner? Încerc să îmi imaginez cum va fi sunând crescendo-ul din uvertura la Tannhäuser în liniştea patriarhală a Mărţişorului şi îmi dau seama, încă o dată, că văzută din locul acela lumea arată cu totul altfel. Cum deja jumătatea de oră pentru care cerusem îngăduinţă trecuse de mult, ne pregătim de plecare.

28

Caietele FDVDR

Aproape trei ceasuri petrecusem în Mărţişor, care, acum vă pot spune, nu e un loc, ci un timp. Chiar când ieşeam din casă în curte intra un grup de prichindei, veniţi să se împărtăşească din sfinţenia şi liniştea Mărţişorului. Un „Sărutmâna” mare cât casa şi lungit pe ultima silabă a salutat-o pe buna noastră gazdă. -Bună ziua copii! le-a răspuns cu bun-venit în glas. Copiii, cam de paisprezece ani, poate, au mers spre mormântul poetului să aşeze câteva flori.

- Copii! Sa fiţi cu grijă! Nu călcaţi pe mormânt! i-a mustrat doamna Arghezi, după ce unul mai neastâmpărat, a călcat cu nebăgare de seamă. A fost prima dată când în glasul doamnei Arghezi am simţit o vagă undă de asprime, iute alungată de un surâs. Şi am înţeles că domnia sa nu e doar vechiul meu tovarăş din versuri, nici locatar dintotdeauna al Mărţişorului, ci străjer al unui ţinut miraculos în care uneori ne e îngaduit şi nouă, muritorilor de rând, să păşim. Înainte de a pleca am cerut îngăduinţa de a o săruta pe obraji. Şi am primit-o, cu zâmbet neprefăcut, lipsit de cochetărie. Am mulţumit pentru găzduire şi ospăţul cu poveşti şi am mai inspirat o dată din aerul curat al Mărţişorului, apoi i-am mai dat o dată tain de mângâiere, urmaşului lui Zdreanţă şi am păşit pe aleea care ne întorcea în lume. La capătul aleii ne-am simţit deodată mai bătrâni, ca izgoniţi dintr-un ţinut al poveştilor. Ne-am întors în acelaşi octombrie văratec, sub cupola aceluiaşi cer limpede, de unde lipsisem doar trei ceasuri. Dar acum nimic nu mai era la fel. Daniel O. Bejan


Parteneri

Muzeul Literaturii Rom창ne

noiembrie 2012

29


Concurs Allegria

Allegria concursul tinerelor talente

Î

n România există în continuare mulți copii talentați, anonimi pentru cei mai mulți dintre noi, care au nevoie de sprijin și încurajări pentru a se putea afirma. La vârsta la care vocațiile pot fi încă ascunse, aceste talente trebuie să primească șansa de a urca pe scenă și de a se exprima. Încrezătoare în creativitatea și originalitatea cu care mulți copii au fost înzestrați, Fundația Dan Voiculescu a lansat în luna septembrie a anului 2011 un nou proiect național care urmărește descoperirea de noi talente artistice în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Concursul „Alegria” oferă copiilor șansa de a urca pe scenă, de a deveni cunoscuți și apreciați, șansa de a-și transforma visul în realitate. Peste 500 de copii au participat la prima ediție desfășurată în perioada septembrie 2011 – iunie 2012, iar cei care s-au remarcat au ajuns în finală. Ediția I a fost o competiție a talentului. Șiau învins emoțiile, au crezut în forțele proprii și și-au îndeplinit visul: acela de a urca pe o scenă adevărată și de a primi aplauzele tuturor. Cei mai buni 20 dintre câștigătorii celor nouă

30

Caietele FDVDR

runde ale concursului, s-au confruntat în finala din 1 iunie care a avut loc la Teatrul Masca din București. Au creat un adevărat spectacol din care nu au lipsit momentele de dans, acrobație, muzică ușoară sau populară. Fie că au câștigat deja premii pe diferite scene internaționale sau abia și-au descoperit talentul, toți au vrut să demonstreze că sunt cei mai buni și merită unul dintre premiile oferite cu generozitate către organizatori. Iar la final, juriul a trebuit să desemneze și câștigătorii. Ei sunt: Selea Iulian, 13 ani, muzică - locul I, Pîrvu Alex Andrei, 9 ani, muzică- locul II și Orheanu Ștefan, 12 ani, dans irlandez - locul III. Toți participanții au fost premiați și au devenit membri ai Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu. Ediția a II-a a fost lansată la începutul lunii octombrie 2012. Concursul se va desfășura, ca și în cazul primei ediții, pe parcursul mai multor runde, pe două categorii de vârstă: 7-12 ani și 13- 18 ani. Lunar, cei mai talentați copii au acum șansa să-și demonstreze talentul și calitățile artistice în cadrul unei noi ediții a concursului Allegria.

Înscrierile se fac pe

www.fundatiadanvoiculescu.ro


Concurs Alegria

Concursul de talente Allegria își propune în egală măsură descoperirea celor mai buni tineri și promovarea excelenței prin intermediul unui concurs interactiv, dinamic, dar și susținerea și îndrumarea acestor tineri către perfecționare și competiție constructivă. Coordonator proiect Alexandra Gordea

Și de această dată, la finalul fiecărei runde a concursului va fi ales câte un câștigător pentru fiecare categorie de vârstă și vor fi oferite numeroase alte premii pentru concurenții merituoși.

Toți participanții vor fi răsplătiți cu diplome și premii. Iar în luna iunie 2013, câștigătorul concursului va avea șansa de a se lansa în cadrul unei emisiuni difuzate pe un post național de televiziune.

noiembrie 2012

31


Pagină Parteneri

Teatrul Ion Creangă Teatrul poveștilor copilăriei

I

nstituţie publică de spectacole, teatru de repertoriu aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local, Teatrul Ion Creangă din Bucureşti desfăşoară proiecte destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor şi tutorilor legali. Este alături de cei mari şi de cei mici încă din 1964, iar din anul 2005 organizează anual, la iniţiativa maestrului Cornel Todea, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”. Teatrul Ion Creangă oferă o paletă bogată

32

Caietele FDVDR

în experienţe artistice pline de creativitate, menite să inspire, să îndemne la reflecţie şi să îi încânte pe copii. Anual, peste 50.000 de spectatori din Bucureşti şi din ţară vizionează spectacolele montate la teatrul poveştilor copilăriei, lucru demn de admirat şi lăudat întro epocă în care timpul liber al celor mici pare din ce în ce mai legat de lumea calculatoarelor. Momentan, din cauza amplelor lucrări de reabilitare a construcţiei din Piaţa Amzei, Teatrul Ion Creangă îşi susţine reprezentaţiile la Sala Rapsodia de pe str. Lipscani nr. 53. În stagiunea curentă, au fost programate 4 spectacole noi:

Povestea spicului de grâu (dedicat copiilor cu vârsta între 3 şi 5 ani) Noddy (dedicat copiilor de peste 5 ani) Mofturi – titlu provizoriu (dedicat copiilor cu vârsta de peste 8 ani) Cartea Junglei (dedicat copiilor cu vârsta între 5 și 14 ani) Programul spectacolelor Teatrului Ion Creangă poate fi urmărit pe www.teatrulioncreanga.ro și pe pagina de Facebook/TeatrulIon Creanga.


Cursurile FDVDR

Cursurile FDVDR

Pictură Coordonator Daniela Mihai

MIHNEA MIHAIL 17 ANI

Diversitatea operei lui Mihnea definește complexitatea personalității sale artistice, abilitățile deosebite și talentul definindu-se prin varietatea temelor și tehnicile abordate. Acesta modelează, pictează, compune și trasează linii cu o uimitoare maturitate artistică evidentă în expresivitatea volumelor, uimitoare perspective, forța personajelor alături de lirismul cromatic, toate acestea fiind amprente ale stilului semnat Mihnea Mihail.

noiembrie 2012

33


Cursurile FDVDR

VALENTINA STAN 14 ANI Umbra și lumina, acompaniate de nuanțe delicate, se întâlnesc în compoziții sensibile prin tematica dar și prin tehnica ce îmbină laviurile pastelate cu accentele de culoare. Aceleași calități tehnice alături de profunda sensibilitate, sunt evidente în compozițiile realizate grafic în creion sau cărbune.

34

Caietele FDVDR


Cursurile FDVDR

DENIS CERNAT 17 ANI Pensulații energice par să anime formele și gândurile transformate în pete picturale abstracte ce descriu un profund univers interior plin de sensibilitate și inocență, conturat în compoziții nonfigurative marcate de emoție.

noiembrie 2012

35


Cursurile FDVDR

MONICA URECHE 16 ANI Îmbinând calitățile tehnicii digitale cu îndemânarea și simțul cromatic, personajele inspirate din benzile desenate japoneze surprind prin expresie și atitudine, ascunzând parcă o poveste, misterul alături de fantezie fiind elementele definitorii seriei de personaje create de Monica.

36

Caietele FDVDR


Cursurile FDVDR

Scriere creativă Coordonator Daniel O. Bejan

GER

N

oi nu trăim firesc. Osia lumii nu se învârte ca-n povești. Pe strada asta, aerul înoată în formol. Prin asfaltul ăsta se scurge zăpada măsluită în praf de aspirină. E friguț. Iar un pui de viscol tot dă târcoale grădinilor înghețate. În ziua asta nu-ți poți îngădui să fii bolnav; căci azi este azi și toți medicii sunt în vacanță. Afundă-ți picioarele încet în zăpada grea și lasă-te dus de crivăț pe lângă spitalul ai cărui suferinzi își rabdă bolile într-o resemnată tăcere. De după ferestrele de lazaret nu se mai aude decât ecoul fulgilor prăvăliți din cer peste pervazuri infectate. Un felinar stereotipal de singur pâlpâie cu o lumină stinsă înserarea. De departe vine zvon de câne care latră; cărți zac necitite în biblioteci savant construite; tu mergi de nu mai știu când prin zăpadă iscodind în trecăt draperiile cuibărite în inima geamurilor ferecate. Un știrb cu fața zbârcită și cu căutătură ciudată în privire, înfofolit într-o manta de postav, stă sprijinit de-o poartă din lemn. Se uită la tine pentru o secundă, apoi, cu degete butucănoase își strivește țigara, lăsând să-ți pătrundă în nări un damf plăcut de mahorcă. O femeie mărunțică trece în grabă pe lângă urmele pașilor tăi și te lasă curând în spate. Simți? Încă mai cade apăsat câte-un crâmpei de nea de pe acoperișurile vechi. Reclame strălucesc infidele pe la toate colțurile. E frig. Iar porumbeii s-au ascuns de mult în candelabre. Pe undeva printr-o cămăruță, îți imaginezi cum un scriitoraș flămând născocește o altă iarnă. O iarnă în care trăsura Brâncovenilor rămânea împotmolită printre

MARIA BÎRSAN 14 ANI Măriuca are 14 ani și dinastii de povești ascunse în minte. Se întâmplă în scrisul ei lucruri tulburătoare, care nasc în noi, cei mai în vârstă, grija de a păzi și de a cultiva harul ascuns sub câțiva pistrui. troienele de pe podul Mogoșoaiei; o iarnă unde cucoanele acoperite cu mătăsuri și giuvaiere mâncau chicotind smochine. O iarnă, ei bine, orice iarnă; căci e mai greu să numeri iernile decât să plăsmuiești una nouă.. În beciuri bătrâne, păianjenii își clădesc alene mreje printre cufere de lemn uitate cu anii sub covor gros de colb. Un murmur monoton se aude deodată cu scârțâitul pașilor tăi prin zăpada tot mai mare. Te chinuie un gând pe care nu vrei să mi-l spui și căruia încerci săi găsești taina. Inima îți bate în urechi de la o vreme. Flușturatică și haotică în tic-tacuri. Trebuie să înveți odată să mergi în ritm cu lumea dacă nu vrei să te calce-n picioare. La colț de stradă, un puști vinde lumină. Și lumina lui scoate la iveală întunericul din tine. Umbra. N-are mai mult de zece ani; e mic și negricios, cu o cărăruie de jeg bătătorit la baza nasului cârn și cu buclele părului negru aranjate în neorânduială pe frunte. Are privirea limpede și dreaptă, iar ochii săi migdalați se opresc pe fiecare rid de pe moaca ta palidă și inexpresivă. Într-o mână strânge nervos un briceag micuț și ascuțit iar cu cealaltă zornăie niște monede aflate în geaca sa de vreo două ori mai mare ca el. La picioarele puștiului stă un coșuleț în care odihnesc cutii de chibrituri și

lumânări îmbrăcate în ceară roșie. Se prinde din nou să ningă. Îl lași în pace pe puștiul care vinde lumină și-ți vezi de drum. Ești istovit. Mergi greoi, închipuindu-ți că s-a iscat o revoluție și pentru câteva clipe te dai prundet pe marginea străzii pentru a face loc soldaților cu puștile la umăr să meargă spre Universitate. Tușești mult și te uiți la ceas; e prea noapte, prea frig. Într-o curte țiganii fac focul. Toți până la unul înfierbântați de cojoace călduroase. Un bătrânel ciolănos cu mustața-i neagră acoperindu-I buzele, mângâie clapele unui acordeon și începe să cânte o melodie veselă. Imediat se prind în jurul focului vreo trei țigani vânjoși, începând să zbiere versuri cu voce răgușită. O țigancă bătrână cu mersul tărăgănat și cu cozile de tăciune încinse sub un batic roșu, se apropie bodogânind de foc și aruncă unui cățel negru un os mare cu urme de zgârci. În aer ninsoarea e topită de mirosul de carne friptă și arar mai vezi vreun fulg plutind încetinel peste case. Din întuneric mai apar și alți țigani, cu fete tinere după ei și se prind toți într-un dans șintr-o horă de răsună toată strada. Și tu? Tu ce faci? Zâmbești înciudat privind la ei, apoi privind la tine. Ce ușor trebuie să le fie lor, țiganilor: o țigare, o sămânță, un scuipat și viața merge mai departe.

noiembrie 2012

37


Cursurile FDVDR

BRISTENA MĂRGĂRIT 12 ANI Bristena Mărgărit are doar 11 ani şi o neobişnuită bucurie a poveştii. Deşi este una dintre cele mai mici eleve ale cursului de scriere creativă, organizat de FDVDR, are o agerime a frazei suprinzătoare pentru vârsta atât de fragedă. Păşind cu inocenţă pe tărâmul dintre poveste şi legendă, Bristena reuşeşte să născocească o mică minune.

Aurul Verde

T

răia odată un împărat bogat și puternic. El avea o fată neasemuit de frumoasă, pe nume Altaira. Când ea vorbea păsările se opreau să-i asculte glasul melodios. Seara, când ieşea pe balcon, stelele parcă se opreau în loc să se uite la ea. Împăratul se străduia să o mărite, însă în zadar. Fata se împotrivea de fiecare dată. Niciunul din cei aleşi de tatăl său nu era pe placul inimii ei. Dar împăratul mai preţuia ceva, poate la fel de mult ca pe propria sa fiica: o grădină. Dar nu era o simplă grădină. Era o grădină aurită. Erau acolo garofiţe, salcâmi, tei, meri, peri, pruni şi câte şi mai câte….Împăratul se mândrea că grădinei sale nu-i lipseşte nimic. Toată împărăţia a auzit de ea. Într-o zi, pe când împăratul se plimba prin grădină a văzut un copac verde. A poruncit să se scoată şi să fie aruncat numaidecât într-un colţ al împărăţiei, încât să

38

Caietele FDVDR

nu-l mai vadă în faţa ochilor săi niciodată. Şi cum împărăţia era foarte mare, trei soldaţi s-au pregătit cât de repede cu putinţă să-l ducă să-l arunce cât mai departe de ochii încruntaţi ai împăratului. În ziua următoare, pe când împăratul stătea la balcon gândindu-se iarăşi cu cine să-şi mărite fiica, a venit în zbor o bufniţă care s-a aşezat chiar lângă el. Aceasta a prins grai omenesc şi a început să-i vorbească: -Împărate, eu știu ceva ce-i lipseşte grădinii tale. Atâta doar a spus pasărea şi şi-a luat zborul. Împăratul a căzut pe gânduri : “Oare ce-i lipseşte minunatei mele grădini ? Strălucire are, măiestrie la fel …”. A stat împăratul trei zile si trei nopţi să se gândească ce-i poate lipsi grădinei sale, însă în zadar, căci nu a găsit răspunsul. Atunci împăratul a dat de veste că cel carei va răspunde la întrebarea care-l frământa de atâta timp , o va primi în căsătorie pe fiica sa. Imediat ce Altaira a auzit promisiunea tatălui său, s-a supărat amarnic şi i-a spus: -Tată, sufletului meu nu-i trebuie să ştie dacă cel cu care mă căsătoresc e de viţa nobilă, sau că ştie să ghicească o floare care lipseşte dintr-o grădină. Aş fi vrut ca tu să-mi fi întrebat sufletul despre dorinţele mele, a zis fata, apoi a hotărât să fugă din palat. La plecare a privit prin grădină să-şi ia la revedere de la copacul ei drag, însă nu l-a gasit. Şi tare s-a mâhnit când a văzut că însăşi tatăl ei a aruncat copacul ei preferat la marginea împărăţiei. Fără a şovăi, a luat-o spre locul unde a auzit că se află pomul, să vadă pentru ultima oară pe cel lângă care şi-a petrecut copilăria. A mers ceva cale, până când a văzut copacul. La recunoscut imediat. Ar fi fost în stare să recunoască acel pom dintr-o sută, a fost foarte special pentru ea. Era scos din rădăcină, dar era şi fărâmat în bucăţele. Crengile erau desparţite de trunchi. Ea a luat trei lăstari. Între timp, împăratul şi-a dat seama că fiica lui nu e de găsit, aşa că a trimis şapte ostaşi în care avea cea mai mare încredere s-o caute. La curtea împărătească veneau tot mai

mulţi flăcăi , cu speranţa de a afla ce-i lipseşte grădinii. Unii ziceau că-i lipsesc crizantemele, alţii cristalele, dar toate acestea erau deja în grădină. Pentru a afla, unii, mai vicleni, se duceau chiar şi la vrăjitoare. Pe vremea aceea trăia o vrăjitoare, despre care se zicea că ştie viitorul. Aflând şi fiica împăratului despre acest dar nemaivazut al bătrânei, a hotărât să meargă la casa ei, ţinând cele trei ramuri în mână. Deodată, din una dintre florile gingaşe ale unei ramuri, s-a ivit o zână plăpândă care a şoptit: “Mi-e sete, mi-e sete!”. Fetei i s-a făcut mila de ea însă nu avea de unde să îi dea apă. Apoi o altă zână a ieşit dintr-o floare a altei ramuri și a şoptit şi ea: “Mi-e sete, mi-e sete!”. Şi de astă dată i s-a făcut milă însă n-avea cum să-i potolească setea. Chiar când trecea pe lângă un râu, o altă zână răsări dintr-o floare micuţă de pe cea de-a treia ramură. A zis şi ea ca şi celelate zâne că îi e sete. De data asta i-a putut da apă. -Mulţumesc mult că mi-ai dat să beau, a zis zâna. Drept răsplată, această rămurică din care m-am născut îţi va împlini o dorinţă. Ba chiar, îţi pot spune ce îi lipseşte grădinii tatălui tău. Vino aproape să-ţi şoptesc. Dorinţa pe care şi-a pus-o a fost ca atunci când va dori, să se transforme în orice fiinţă șiar dori. Într-un târziu, a ajuns la casa vrăjitoarei. Fata îşi dori să se transforme într-un urs. Văzând vrăjitoarea o aşa fiară, s-a speriat şi a fugit. Apoi Altaira a intrat în casa ei, i-a îmbrăcat hainele şi îşi dori să se transforme în vrăjitoare. Încet- încet, au început să vină fel de fel de flăcăi la ea, să afle raspunsul ei la întrebarea împăratului. Prima oară, ca încercare, Altaira îi intrebă: -Dacă fiica împăratului ţi-ar cere să vorbeşti despre tine, în câteva cuvinte, ce ai spune? Primul i-a răspuns că ar zice că ar fi descurcăreţ, curajos şi fiu de rege. Al doilea a răspuns şi el, că se socoate deştept, voinic si chipeş. Însă nici unul din aceste răspunsuri nu mulţumiră pe prinţesă.


Cursurile FDVDR

Deodată, intră în casă un om mai blând şi sărman după înfățişare. Şi lui i s-a pus aceeaşi întrebare: -Păi, nu în vorbe ci în fapte sunt adevărul, însă dacă ar fi să-i răspund i-aş spune că sunt bun, iubitor de natură și harnic. Fata a tresărit. Răspunsul acesta i-a plăcut. Tânăra prinţesă încă mai cântărea răspunsul flăcăului, când cei doi au văzut pe prispa casei o pasăre rănită la o aripă. El a sărit imediat să ajute sărmana pasăre. Astfel prinţesa şia dat seama că e om bun la suflet, aşa cum își dorise ea. Chiar în acel moment, Altaira s-a transformat din nou in fată. El a rămas înmărmurit. -Tu… eşti fiica împăratului? -Da, eu sunt. Acum să mergem la palat să îi spunem împăratului că ai găsit ce îi lipseşte grădinii lui. -Dar eu nu ştiu ce îi lipseşte… Fata l-a luat de mână şi l-a condus la palat unde toţi se aflau în căutarea ei. După aceea, ia şoptit la ureche ce i-a spus și zâna. Ajungând la împărat, acesta i-a grăit: -Preamărite împărat, am cugetat, iar eu cred următorul lucru: Grădina Luminăţiei Voastre are aproape de toate, într-adevăr, însă îi lipseşte viaţa. Şi asta înseamnă că nu are nici iubire. A rămas împăratul să se gândească, apoi şia dat seama că era răspunsul drept. Nici el nu s-a gândit la acest răspuns. -Fiule, grăi împăratul, tocmai ai spus nişte vorbe foarte înţelepte. Drept răsplată o vei lua de căsătorie pe fiica mea. Și au făcut o nuntă ca în basme. Adică, ştiţi voi, a durat trei zile şi trei nopţi. Iar împăratul a dat poruncă să se resădească, chiar în faţa ferestrei sale un copac rămuros, verde şi … viu. Acum, împăratului chiar nu îi lipsea nimic din grădina sa!

Comunicat apocrif

ALEXANDRA SCARLAT 17 ANI Pentru Alexandra Scarlat poezia este un refugiu al sentimentului, o tainiță a gândului, în care își găsește sălaș vremelnic, dar tainic. Emoția autentică, nefabricată, nu e istovită peste măsură prin uzuale metafore, fiind lăsată să respire în propria ei cadență. Într-o vreme în care toți poeții vor să îl încalece pe strașnicul Pegas, Alexandra își dorește doar să-i poată da mângâiere.

Exil Adaug din mine Mile cerului Tot reușesc să cuprind Cu o singură zbatere A pleoapei Abisul Sprijinit în podul palmei Încerc să ridic bolte fragile Zborul păsărilor Până mai ieri Avea loc pe cer. Acum e pribeag. Punctul din care am plecat La începutul lumii – Nemărginit. Aud ecoul Îl lasă pașii Când se lovesc de pietre. Îndrept mâna Ating rana unui zbor mimat. Din toate scânteile cerului A rămas un singur băț de chibrit Care arde stingher.

Sunt urmele pașilor mei pe nisip Vezi? Două flori sălbatice Plantate fără tăgadă. Cândva Aveau rostul lor Înfloreau cochilii Zadarnic caut scoici În mâlul uscat. Te usucă și tu.

Rest Am avut jumătate de vis Mă înălțam Cu o singură aripă Frântă De jumătatea unui nor. Jumătate de viață S-a scurs În jumătate de ceas Când parte din mine Tremura răsăritul. Cuvinte Oamenii răstălmăcesc cuvintele. Le apucă de la jumătate Le împăturesc. Apoi literele se șifonează. Le netezești Le așezi pe rând La loc în suport. Cutele nechibzuite Se încăpățânează să rămână. Literele nu mai au echilibru Și îți alunecă din cuvânt.

Tangou Amurg înghețat de plăceri Amețit de pași Mânios Dar Simplu Sincron incoerent. Se zbat Doi plopi cu ramuri negre-nfipte Într-un covor de zdrențe Roșii și gălbui.

noiembrie 2012

39


Cursurile FDVDR

Mai adânc dincolo de plămâni – până ce ajungea să-l poarte în spinare. Mergea aplecat, cu tot aerul în spinare. În el lumina se făcea tot mai mică și fiecare forțare lasă în urmă suflet și orice mișcare lasă șanțurile în beznă Dincolo de gard eram doar noi și pământul transpirat de emoție, duhnind o stringere.

CORINA CIUCĂ 18 ANI La 17 ani, Corina Ciucă nu mai este, deja, o promisiune, ci o voce care îşi anunţă, fără solemnitate, dar cu dreaptă chemare, intrarea în Parnas. Versurile ei nu încearcă să fie recipiente obosite ale metaforei, nici vehicule încăpătoare ale emoţiei facile, nici lampioane chinezeşti colorând cu lumină înşelătoare cenuşi şi mucegaiuri. Nu e vorba de o sinceritate jucată, nici de demonstraţie retorică, ci de o înţelegere adâncă a sensului poeziei.

Cântecul sirenei Jos, în strada mare un om ieșea din sufletul lui. Noi ne întindeam pe iarbă în spatele gardului de fier și așteptam să vedem cum lumina i se rupe în fâșii. Suflarea tăia bucăți din omul rămas în strada mare – Vedeam cum pleacă în rând un ochi, un braț, o inimă. Cu pașii scufundați, trăgea aerul aproape de plămâni Adânc

40

Caietele FDVDR

Jos, în strada mare un om ieșea din sufletul lui Iar eu priveam nostalgică cum sufletul îi cade și ploaia se revarsă prin găuri apoi îl despică în două în patru până ajunge carne sub șinele tancurilor. Un om ieșit din sufletul lui se întinde pe iarbă în spatele gardului de fier. El învelește în chipul său amintirea sufletelor noastre.

Despărțire Te duci atunci când reușești să faci cunoștință cu o garnitură de tren. Cu sufletul lipit în tălpi, încă iubindu-și copilul mort dar deja așteptându-l pe următorul se agăța de inima care îți creștea din privire. Noaptea se întindea încă din zori ca o lână neagră întunericul țesându-ți veșmânt peste trup. Ea te împingea spre asfalt parcă sufletul ei s-ar fi lovit de bordurile uitate pe margine.

zSub umbrela aceluiași cer orașul în care tu și ea vâsliți împreună aceleași ploi, se închide atunci când faci cunoștință cu prima garnitură de tren. Nu mai întreba – Pune câinele să-ți latre toată nefericirea.

Când Amalia scrie Ochii îmi creșteau ca o prelungire a brațelor – Pipăiam cu privirea conturul lucrurilor. Un câine tăia bucăți din mine, le strângea grămadă și le îngropa sub asfalt pe trotuarul unde Dumnezeu își păstrează scara. Eu îmi simțeam bucățile abia la amiază la vremea când Amalia trecea să le dea cu sare. Când soarele se strângea în puncte de lumină rece mă visam un copil frumos cu gleznele libere și jucăriile îndesate în buzunarele rochiei. Păsările își întindeau uneori aripa spre mine, dar Dumnezeu le reteza zborul. Eu mă întindeam atunci și pipăiam pereții zgâriați de umbrele tale. Amalia îmi creștea ca o prelungire a brațelor, mai departe, dincolo de ele, până ce cuminte se așeza în locul în care Dumnezeu mai urcă doar cu scara.


Cursurile FDVDR

Fotografie Coordonator Dan Marinescu

ANA MIRUNA MIHAI 13 ANI Pasiunea Mirunei pentru natură transpare în imaginile ei. Își compune cadrele cu grijă, pentru detalii căutând lumina și unghiurile cele mai inspirate.

noiembrie 2012

41


Cursurile FDVDR

RADU GABRIEL MORĂȘANU 13 ANI Gabriel experimentează în aproape toate zonele fotografiei, de la peisaj la macro, găsind surse de inspirație în orice moment și orice loc.

42

Caietele FDVDR


Cursurile FDVDR

noiembrie 2012

43


Cursurile FDVDR

LAURA ARABO 12 ANI Laura alege momentul potrivit pentru a declanșa, astfel încât fotografiile sale surprind prin spontaneitate și exuberanță.

44

Caietele FDVDR


Cursurile FDVDR

IONUȚ ALEXANDRU POPESCU 15 ANI Ionuț preferă fotografia urbană, fiind atras de nenumăratele povești pe care orașul le spune la fiecare pas.

noiembrie 2012

45


Teatrul Masca

Teatrul Masca singurul teatru de gest și pantomimă din România

Teatrul Masca B-dul Uverturii, Nr. 70-72. Telefon:021/430.50.69, 021/430.59.99

www.masca.ro

46

Caietele FDVDR


Teatrul Masca

noiembrie 2012

47


Parteneri

48

Caietele FDVDR



Caietele FDVDR nr. III