Page 1


Editorial

Editorial E

valuarea tot mai precoce a aptitudinilor copiilor, încercarea de descoperire cât mai devreme a abilităţilor speciale a acestora, reprezintă o tendinţă tot mai vizibilă în psihopedagogia modernă. Apar metode de evaluare tot mai complicate, sisteme de cercetare tot mai elaborate, din dorinţa de a remarca şi valorifica, în măsura în care este posibil, cât mai timpuriu potenţialul nativ al copilului. Iar asta ar trebui să fie vestea bună, atât pentru părinţi, cât şi pentru pedagogi. Vestea rea este că, nu de puţine ori, beneficiarii rezultatelor acestor evaluări nu reuşesc să valorifice corect informaţiile astfel obţinute sau, mai grav, privesc aceste rezultate, atunci când ele nu se potrivesc cu aşteptările părintelui, ca pe un semn al unei viitoare excluderi, ca pe un verdict definitiv, grav, implacabil – lucru cum nu se poate mai greşit. Evoluţia unui copil nu este un proces liniar, în care există nişte parametri dinainte stabiliţi – pe care îi putem numi şi înzestrări native – care aşteaptă doar modularea, cultivarea, amplificarea lor în timp, cu ajutorul educaţiei. Dezvoltarea copilului este un proces dinamic, mereu surprinzător, în care dominantele unei vârste se pot atenua, procesul educaţional formativ poate ajuta la scoaterea în evidenţă a unor aptitudini considerate până atunci mai puţin marcante. În cele din urmă, trebuie să acceptăm, ne aflăm în faţa aceleiaşi vechi paradigme care nu permite o evaluare statică a personalităţii, care nu încetează să fie, în devenirea sa, în egală măsură o sumă a aptitudinilor, dar şi a factorilor emoţionali, sociali, educaţionali. Tocmai de aceea, pentru a fi corect înţelese, pentru a putea fi bine valorificate rezul-

tatele acestor testări şi evaluări tot mai precoce, precum cele pe care încercăm să le realizăm la Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, trebuie înţeles că ele nu au caracterul unui verdict, unui diagnostic, ci reprezintă, mai degrabă, un raport de stadiu, un prim set de informaţii, necesar educatorului sau părintelui, nu pentru a aşeza copilul pe un traseu prestabilit, cu o excesivă concentrare a educaţiei pe direcţia aptitudinilor observate, dar tocmai pentru a ajuta la valorificarea acestor aptitudini în construcţia unei educaţii armonioase, echilibrate, care să permită dezvoltarea ulterioară complexă a copilului. „Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare” spunea Geo Bogza. Rostul oricărei evaluări, scopul oricărui proces educaţional este şi trebuie să rămână tocmai acesta: să ne îngrijim ca frumoşii noştri copii să devină oameni întregi.

Trisi Cristea Director General Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Revistă editată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Fondator prof. Dan Voiculescu

Director Trisi Cristea

Art Director Dan Marinescu

Redactori Alexandra Gordea Alexandra Vîntu Anca Milea

DTP și Grafică Sorin Paraschiv Coordonator Daniel O. Bejan

Fotografii realizate de Dan Marinescu/FDVDR

noiembrie 2013

1


Sumar

Caietele FDVDR

2

Caietele FDVDR


Grădina Valorilor Românești

Grădina Valorilor Românești G

rădina Valorilor Românești găzduiește an de an, pe toată perioada verii, activități culturale și alternative de petrecere a timpului liber, precum: - cursuri de limba engleză, pictură și istoria artei, artă fotografică, scriere creativă, cursuri National Geographic Learning; - ateliere handmade – quilling, origami, scrapbooking; - Spectacole de teatru de păpuși, concursuri, face-painting și momente distractive cu clowni;

Proiectul este realizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Primăria sectorului 4. Toate activităţile desfășurate în Grădina Valorilor Românești, încă din anul 2010, sunt oferite gratuit copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, care aleg să petreacă o vară de neuitat, într-un mediu propice studiului și relaxării. Pentru al patrulea an consecutiv, Grădina Valorilor Românești a reprezentat un loc special pentru copiii și tinerii care au găsit în

Grădina Valorilor este un proiect cultural-educațional care vizează crearea unui centru de interes cultural, un spațiu destinat promovării valorilor autentice românești.

noiembrie 2013

3


Grădina Valorilor Românești

acesta un mod de recreere și de acumulare de noi cunoștințe, benefice pentru viitorul lor. Fiecare curs a adus ceva nou, profesorii încercând să le insufle copiilor dorința și plăcerea de a învăța. Vara aceasta, pe lângă cursurile și atelierele pe care le-am desfășurat an de an, ne-am bu-

4

Caietele FDVDR

curat de succesul unor noi activități, precum: atelierele de pictură pe apă și dezvoltare prin teatru, activitățile recreative pentru preșcolari, atelierul de machete și atelierul de modelaj ceramică. • Atelierul de pictură pe apă a urmărit dezvoltarea imaginației, creativității, răbdării, simțului estetic și a interesului pentru artă, pic-

tură și frumos, prin folosirea tehnicii EBRU. EBRU este o tehnică străveche persană, care reprezintă arta de a desena pe suprafața apei, urmând ca desenele realizate să se transpună pe hârtie. Vopselele sunt împrăștiate pe suprafața apei cu ajutorul unor pensule spe-


Grădina Valorilor Românești

ciale, fără ca acestea să se îmbine între ele. Apoi se folosesc bețe din metal sau un pieptene din metal, pentru a crea modele, forme și desene. După terminarea desenului, deasupra acestuia se așează o hârtie specială pe care se va imprima pictura realizată. Arta EBRU se distinge printr-o calitate deosebită: unicitatea. • În cadrul atelierului de dezvoltare personală prin teatru copiii și tinerii au avut șansa de a-și dezvolta personalitatea, creativitatea, concentrarea, simțul estetic, capacitatea de a se exprima liber și de a ieși din situații dificile. • Atelierul de modelaj ceramică a urmărit deprinderea tehnicilor modelării în lut și ale ceramicii. În

cadrul acestuia, copiii au fost încurajați să-și dezvolte creativitatea și simțul estetic. • Atelierul de machete ”Crafts town” și-a propus dezvoltarea și stimularea imaginației, orientarea, organizarea și înțelegerea spațialității. Copiii au călătorit în timp și și-au construit propriul univers, au descoperit arhitectura ca artă și știință universală. • Activitățile recreative pentru preșcolari iau antrenat pe cei mici în cele mai interactive jocuri ale copilăriei și competiții de logică, desen creativ, ș.a. Spectacolele de teatru au fost nelipsite vara aceasta, sute de copii fiind atrași weekend de weekend, de cele mai frumoase povești puse în scenă de Trupa de teatru Libelula. ”Scufița roșie”, ”Frumoasa adormită”, ”Soldățelul de plumb” au fost doar câteva dintre personajele cu care copiii au avut bucuria să se întâlnească. În fiecare an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează în Grădina Valorilor Românești numeroase activități pentru copii și tineri, pornind de la cursuri și ateliere și ajungând la adevărate spectacole cu teatru de păpuși, clowni, face-painting, muzică și distracție pe măsură.

Coordonatori proiect Alexandra Vîntu Alexandra Gordea Ancuța Stefănescu Anca Milea Andrei Pană

noiembrie 2013

5


Catedralele sunetului Matei Bucur Mihăescu

L

a FDVDR se întâmplă, aproape, în mod obişnuit să ne întâlnim cu talentul, în formele sale cele mai variate de expresie. Nu la fel de obişnuită este întâlnirea cu excepţionalul, iar Matei Bucur Mihăescu se numără printre acei tineri cu o înzestrare superioară, vizitaţi de excepţional. Într-o epocă în care maşinăriile fac muzică, aşezând împreună, conform unor algoritmi de neînţeles, ritmuri, sunete şi ecouri, Matei pipăie cu talentul său arcadele complicate ale muzicii clasice. Deloc contaminat de năvala biţilor, de uşurinţa cu care astăzi tehnologia îngăduie oricărui diletant să compileze în discutabile şi vremelnice construcţii sunete cu pretenţia de muzică, aplecat deasupra pianului său, Matei Bucur Mihăescu zideşte edificii trainice, cu înalte cupole sonore, coloane majestuoase şi uimitoare arcade străjuind întregul. Pentru că rigoarea pe care o presupune muzica pe care o numim clasică, arhitectura complexă a armoniilor, contrapunctul bine împlinit, sunt tainele care mişcă muzica din spaţiul divertismentului în ţinutul mai puţin accesibil al artei, acolo unde vremelnicia e înlocuită de posteritate.

6

Caietele FDVDR


Nimic din muzica lui Matei nu este demonstrativ, muzica fiind în mod manifest un refuz al ostentaţiei, în care melodia nu e izgonită în ţinuturi aride. Din tripla sa ipostază, de compozitor, interpret şi dirijor, tânărul Matei Bucur Mihăescu face din întâlnirea cu muzica nu doar un exerciţiu de subtilitate, ci o experienţă intimă, profundă, precum o smerită reculegere în catedrala sunetelor. Toate aceste elogii, meritate, de bunăseamă, vorbesc despre un tânăr de numai 18 ani! Sprijinul constant pe care FDVDR, profesorul Dan Voiculescu, i l-au acordat lui Matei Bucur Mihăescu e parte a promisiunii noastre către cei de mâine. Daniel O. Bejan

noiembrie 2013

7


Concurs Oameni și locuri

Concurs Oameni și locuri Workshop foto “Oameni și locuri” Teodora Otel și Mădălina Ifrim , câștigătoarele celor mai recente ediții ale concursului “Oameni și locuri” au participat, în luna iulie, la un workshop de fotografie susținut de Dan Marinescu, fotograf profesionist și coordonator al cursului de fotografie din cadrul Clubului de Excelență al fundației. Workshopul a fost organizat într-un stil interactiv, care a presupus realizarea unor fotografii, analizarea și corectarea diferitelor probleme apărute în executarea lor. Pentru cele două câștigătoare ziua a început cu vizitarea Centrului vechi al Bucureștiului unde au imortalizat diferite momente cotidiene, precum și elemente de arhitectură specifice acestei locații. A urmat un tur al principalelor atracții turistice , realizat prin intermediul Bucharest

8

Caietele FDVDR

City Tour, Mădălina și Teodora, având posibilitatea de a fotografia monumentele din capitală în diferite condiții de iluminare, în mișcare și din diverse unghiuri. Cursul s-a încheiat cu o vizită la Muzeul Satului, unde cele două câștigătoare au avut ocazia să fotografieze diverse obiecte și clădiri tradiționale.


Concurs Oameni și locuri

Workshop video “Oameni și locuri” Câștigătorii secțiunii video a concursului Oameni și locuri au participat la workshopul susținut de Alessandra Stoicescu în cadrul Intact Media Academy. Cei mai creativi și isteți tineri au avut parte de o zi specială. Realizatorul Antenei 3 le-a vorbit tinerilor despre tot ce înseamnă televiziunea și despre cum și ce trebuie să faci în fața unei camere de luat vederi. Echipele Artistry din Moreni și Unusual Team din Constanța au avut ocazia să vadă cum se realizează emisiunile în direct, să vorbească de la pupitrul de transmisiune a știrilor și să cunoască toate evenimentele care se întâmplă în culisele emisiunilor. Anca Milea

Oameni și locuri este un concurs de fotografie și documentare în limba engleză organizat în pateneriat cu Fischer International, National Geographic Learning și Intact Media Academy

noiembrie 2013

9


Proiect european

Oamenii de dincolo de statistici G

rup ţintă, indicatori, 50% femei, agricultură de subzistenţă, şomeri - toţi aceştia sunt termeni cu care specialiștii proiectelor şi fondurilor europene sunt foarte familiarizaţi. Dar ce se află dincolo de aceşti termeni, dincolo de statistici şi numere? Se află oameni care fac efortul de a învăţa ceva nou, chiar dacă nu mai sunt la vârsta începuturilor, oameni care merg la şcoală ca şi copiii lor şi oameni care spera că îşi pot crea un viitor mai bun.

La început a fost ideea. În 2007, Fundaţia Dan Voiculescu a început un nou capitol, cu o echipă nouă care a purces imediat la lucru pentru crearea atât de importantului portofoliu de proiecte pe care autorităţile de management îl cer aplicanţilor pe fonduri europene. Aceste proiecte ne-au ajutat să cunoaştem oameni noi, din cele mai diferite locuri ale ţării şi din cele mai diferite profesii, ne-au ajutat să cunoaştem viitorii colaboratori din cadrul acestui proiect şi ne-au creat premisele de la care am plecat când am aplicat pentru obţinerea fondurilor nerambursabile.

Proiectul „Promovarea meşteşugurilor tradiţionale pentru a facilita trecerea de la agricultura de subzistenţă la ocuparea în activităţi non-agricole în mediul rural”, POSDRU/83/5.2/S/59784 este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. 10

Caietele FDVDR


Proiect European

Acest proiect s-a desfăşurat în perioada 01.06.2010 – 31.08.2012 şi a avut ca scop formarea în domeniul meşteşugurilor tradiţionale a 400 de persoane din mediul rural ocupate în agricultura de subzistenţă. Valoarea proiectului a fost de 4.059.098 lei, din care finanţare nerambursabilă 3.977.916 şi cofinaţare beneficiar 81.182 lei.

Un colţ de Ardeal în Oltenia. Primul loc de desfăşurare a cursurilor, din cele 4 prevăzute în cadrul proiectului, a fost localitatea vâlceană Vaideeni. Situată în apropierea micului oraş Horezu, comuna Vaideeni este un loc de interferenţă culturală între tradiţiile Olteniei şi cele ale Ardealului (locuitorii săi fiind descendenţi ai unor familii venite din Mărginimea Sibiului şi stabilite aici pentru a evita oprimarea religioasă de sub stăpânirea maghiară din Ardeal). Aici ne aşteptau o sută de oameni mai degrabă rezervaţi, care îi priveau cu suspiciune pe cei zece bucureşteni veniţi să le promită cursuri gratuite şi consiliere. Reticenţa am învins-o cu ajutorul primarului, a celor doi asistenţi din cadrul primăriei şi, nu în ultimul rând, a lui Mihăiţă, mediator şcolar, membru implicat al comunităţii, care ne-a fost alături în diferitele activităţi ale proiectului. Suspiciunea am depăşit-o când am început cursurile şi participanţii au înţeles că ceea ce făceam era treabă serioasă. Cursurile au început în localitatea Vaideeni în luna ianuarie, o perioadă potrivită pentru astfel de activităţi deoarece oamenii din aceasta zonă au putut să îşi lase gospodăriile, care iarna nu cer atâta îngrijire, pentru a participa la activităţile de instruire. Timp de o lună de zile, o sută de oameni au învăţat să folosească calculatorul, să dezvolte idei de afaceri şi nu în ultimul rând să producă obiecte

artizanale sau de uz casnic. În luna martie, când activităţile dedicate acestei regiuni au luat sfârşit, “marusul”(aşa cum a fost botezat de dl Liţă, în prima zi de curs) a devenit “ mouse –ul”, căutarea pe internet şi folosirea programelor de editare a textului nu mai reprezentau „drăcii de neînţeles”, iar obiectele create la cursurile de meşteşuguri tradiţionale au atras primii vizitatori ai târgului organizat pentru participanţii la aceste cursuri.

Cursurile organizate în cadrul proiectului: - Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - Competenţe antreprenoriale - Modelare ceramică - Tâmplărie artizanală - Pictură icoane pe sticlă - Împletituri rachită noiembrie 2013

11


Proiect european

La capătul ţării Cunoştintele acumulate în localitatea Vaideeni ne-au convins că putem face faţă acestui proiect complex care uneori părea imposibil şi, înarmaţi cu deprinderile organizatorice dobândite aici, ne-am mutat 450 de km în Nord, în localitatea Blândeşti, din judeţul Botoşani. Aici ne aşteptau încă 100 de oameni, probabil la fel de neîncrezători ca şi cei din Oltenia. În Blandeşti de mare ajutor ne-au fost membrii comunităţii locale. Primarul, contabila primăriei, preotul din comună, educatoarea şi învăţătoarea ne-au fost alături în toate cele petrecute aici. Am stabilit centrul de comandă în gradiniţa din satul Cerchejeni, aici am instalat calculatoarele şi celelalte instrumente utile în procesul de învăţare şi am început cursurile. Am realizat destul de repede ca moldovenii sunt oa-

meni ageri la minte, care învăţau repede şi care, după cum ne-a demonstrat dna Antoaneta Palimariu, au un simţ al umorului foarte dezvoltat. Experienţa noastră în Blândeşti a fost edificatoare, am cunoscut oameni care dimineaţa, după ce-şi terminau treburile gospodăreşti îşi aduceau copiii la şcoală sau la grădiniţă şi rămâneau la cursurile noastre, oameni implicaţi în viaţa comunităţii, ca preotul satului care a venit aproape în fiecare zi de curs, deşi nu făcea parte dintre participanţi, ca să înveţe să picteze icoane pe sticlă şi să sculpteze în lemn, pentru ca apoi să le predea copiilor la şcoala de duminică, sau ca d-na Maria Ciobanu, educatoare la grădiniţa Cerchejeni care a avut grijă să nu ne lipsească nimic din ceea ce am fi putut avea nevoie pe tot parcursul vizitei noastre, oameni care au înţeles că accesul la informaţie, la educaţie este important fie că locuieşti în centrul unui mare oraş, fie că trăieşti într-o comună îndepărtată.

Pe drumuri de munte După şederea în nordul Moldovei, drumurile proiectului cu finanţare europeană neau purtat spre o localitate situată într-un vârf de munte. Localitatea Jina, cel de-al treilea loc de desfăşurare a cursurilor proiectului, este situată într-un loc desprins din baladele româneşti. Oameni întreprinzători, jinenii au arătat încă de la început o aplecare aparte către cursul de competenţe antreprenoriale, cunoştinţele acumulate aici venind în sprijinul activităţilor pe care ei le desfăşoară de zeci de ani – creşterea şi valorificarea animalelor. Am întâlnit aici oameni ospitalieri care ne-au primit în casele lor şi ne-au povestit istoria localităţii şi a locuitorilor săi şi care ne-au arătat că spiritul întreprinzător nu este doar o trăsătură a marilor oraşe.

12

Caietele FDVDR

Activităţi derulate în fiecare locaţie - workshop de promovare a mestesugurilor traditionale - cursuri de formare profesionala - târg de tradiţii – cu expunerea obiectelor realizate de cursanti - seminar


Proiect european

Valea Iaşului din Argeş În ultimul popas al proiectului, lucrurile au mers, parcă, mai uşor, datorită primarului acestei localităţi, un organizator disciplinat, cu o rigoare aproape militară. Deşi am fost întâmpinaţi de una dintre cele mai grele ierni din ultimii ani, cei o sută de cursanţi au înfruntat dificultăţile prilejuite de aceasta situaţie şi, timp de o lună, au participat la actvităţile propuse în cadrul proiectului european. Aici am întâlnit oameni cu un talent aparte în modelajul ceramicii sau picturii pe sticla şi grupuri de tineri foarte interesaţi de utilizarea calculatorului. Pentru noi Valea Iasului a însemnat încheierea cu succes a unuia dintre cele mai grele proiecte desfăşurate de către FDVDR. Un proiect care a insemnat mai mult decat in-

deplinirea unor indicatori ori realizarea unor statistici, a reprezentat o ocazie de a călători în 4 dintre regiunile istorice ale României, de a remarca tradiţii şi obiceiuri care se mențin de sute de ani şi de a cunoaște 400 de oameni care au pășit alături de noi în secolul XXI.

Indicatorii proiectului 400 de participanţi la cursuri 120 persoane certificate 1030 persoane – beneficiare ale campaniilor de informare

Anca Milea

noiembrie 2013

13


Proiect european

14

Caietele FDVDR


Parteneri

noiembrie 2013

15


Radu Tănasie

Povești în nemișcare A

tunci când a venit pentru prima dată la Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României avea doar paisprezece ani. Un copil obişnuit, dintr-o familie obişnuită. Mai puţin obişnuită era dragostea sa pătimaşă pentru artă – el nu ştia că e pasiune, cu atât mai puţin că e pătimaşă. A urmat cursurile de pictură, apoi, tot la FDVDR, cursurile de artă fotografică. Iar în septembrie 2013 a fost admis la Facultatea Naţională de Arte.

16

Caietele FDVDR


Radu Tănasie

Sigur, o prezentare completă ar presupune înşiruirea nenumăratelor premii, povestea (tulburătoare, aţi descoperi) a întâlnirii cu primul aparat foto profesional. Iar lucrurile acestea ar fi, poate, interesante dacă am vorbi despre biografia lui Radu Tănasie, dacă aici am spune povestea lui. Dar propria sa poveste e una pe care o va spune el însuşi, poate, cândva. Pentru că de fapt asta e ceea ce merită spus despre Radu: Radu spune poveşti. De fapt le vede, acolo unde cei mai mulţi dintre noi am vedea doar ziduri şi umbre. Iar după ce le vede, le trece prin complicatul sistem de oglinzi şi lentile ale aparatului fotografic şi apoi ni le spune şi nouă, celorlalţi, pe îndelete.

noiembrie 2013

17


Radu Tănasie

Ceea ce e fascinant în lucrările lui Radu, e felul în care reuşeşte să spună întreaga poveste în încremenirea unui ciob de secundă. Întreaga poveste e acolo, în nemişcarea fotografiei, dar vie, dinamică, de multe ori tristă, zguduitoare. Fotografiile lui Radu spun poveşti, iar poveştile sale nasc volbură de emoţii.

18

Caietele FDVDR


Radu Tănasie

Dacă pentru mulţi fotografi întâlnirea cu întâmplarea e doar pretextul unor exerciţii de prestidigitaţie tehnică, Radu Tănasie reuşeşte să păstreze sobrietatea jocului de lumini şi umbre, austeritatea spaţiului şi să aleagă din curgerea vremii exact acea particulă care conţine întregul întâmplării. Forţa expresivă, subtilitatea observaţiei şi generozitatea studiului, fac din fotografiile lui Radu nu doar opere de artă, ci tulburătoare compendii de viaţă. Radu Tănasie, tânăr, fotograf, dar mai ales înzestrat povestitor. Unul dintre copiii frumoşi pe care FDVDR îi promite zilei de mâine.

noiembrie 2013

19


Parteneri

Alice Munro Un Premiu Nobel pentru proza scurtă Se tot vorbește în aceste zile pe toate canalele despre o scriitoare. Canadiană. Nici tînără,nici bogată, nici multipremiată, nici foarte mult mediatizată. Un lung șir de nici, nici nici. Și că scrie proză scurtă. Și mai ce? A luat Premiul Nobel pentru Literatură. De fiecare dată cînd se acordă cîte un Premiu Nobel pentru literatură agențiile de presă și televiziunile intră în alertă. Cine, de unde, cum, cînd. Se răscolesc biografii, se amintesc bibliografii, se cern mărturii, se discern opinii critice. Ce să spui despre un premiant Nobel decît de bine. Nu întotdeauna. Sunt destui nobelizațI bombăniți.Că juriul, că și criteriile, că politicul, ideologicul – stînga/dreapta au șI ele rolul lor, ca șI geografia. ȘI mai ce? Și că i-a pus Dumnezeu mîna în cap. Cui? Unui Scriitor. Un scriitor este în primul rînd cel premiat. Exact asta se uită, se neglijează în aceste momente de glorie și recunoaștere internațională a muncii unui om. Care altfel trudește și se sacrifică de unul singur. De multe ori. Să ne amintim doar de Flaubert sau Radu Petrescu al nostru. Doi mari nevoiași în ale scrisului fără să le pese de Nobel. Mă rog, pe vremea lui Flaubert, nici nu exista, dar și așa, nu-l vedem pe marele benedictin dîndu-se în stambe cu filmări și interviuri.sau intervenții, c-o fii, c-o pății. Dar mai știi, ce nu face succesul dintr-un premiat.

20

Caietele FDVDR

Premiatul Premiului Nobel pentru Literatură de anul acesta se numește Alice Munro.AțI auzit de ea? Mă îndoiesc. E scriitoare. Canadiană. Și scrie, a scris, multe povestiri. Schițe, nuvele. Doar un roman. Uite că si proza scurtă e apreciată, a luat Premiul Nobel pentru proză scurtă, se repetă pe toate canalele o banalitate. Și un neadevăr. Alice Munro a luat Nobelul pentru că scrie o proză bună. Că e scurtă sau lungă nu contează. Să fie bună contează. A contat. Nu știu cîți dintre cititorii români au avut în mînă singura traducere din multele volume de povestiri ale lui Alice Munro. Volumul cu un titlu cam dulceag, Prea multă fericire ( editura Litera, 2011, traducerea din limba engleză Ioana Opaiț) nu știu să fi beneficiat de vreo atenție specială din partea celor care citesc în limba română. Păcat. Este chiar o carte remarcabilă, scrisă cu naturalețe și firesc, unde epicul se așează cuminte în pagină, iar întîmplările relatate sunt dintre cele mai banale. O literatură a cotidianului frust am fi tentați să zicem – de altfel eticheta de cehov al Canadei circulă pe seama ei, așa cum la americani Raymond Carver beneficiază de acest titlu, de ce nu, de glorie, la urma urmelor – dacă prozele ei nu ar conține mult mai mult decît atît. Bedros Horasangian


„Dacă nu-ți iubești țara, atunci ce mai poți iubi?”

Interviu Dinu C. Giurescu

Interviu Dinu C. Giurescu

noiembrie 2013

21


Interviu Dinu C. Giurescu

D

ata trecută, când am stat de vorbă, la aniversarea lui Eminescu, mi-aţi reproşat că folosesc în adresarea către dvs. titlul de academician. Mi-aţi zis aşa: „înţeleg că doriţi să fiţi respectuos, dar spuneţi-mi, vă rog, domnule profesor; nu academician, nu deputat, ci domnule profesor!” . Sunteţi, totuşi, membru al Academiei Române, din 1990, iar din 2012 aţi fost ales şi deputat în Parlamentul României. Cu toate acestea, iată, vi se pare mult mai important să nu se uite calitatea dvs. de dascăl, de profesor. Şi asta într-o vreme când învăţământul românesc se căzneşte din greu să nu se lase sufocat de impostură şi mediocritate. Azi, când goana după titluri şi demnităţi pare să fi luat minţile multora dintre contemporanii noştri, dvs. insistaţi să omiteţi aceste titluri şi demnităţi, pe care, neîndoielnic, le binemeritaţi, pentru a fi ştiut pe mai departe doar ca profesorul Dinu C. Giurescu. De ce?

22

Caietele FDVDR

E simplu: pentru că aceasta este profesia de bază. Profesor. Fac asta de zeci de ani şi e ceea ce mă defineşte. Dacă vreţi, e ceea ce sunt. Titlurile, recunoaşterea, în feluritele ei forme, au venit după aceea. Membru al Academiei am devenit pentru că mi-a fost recunoscută munca de cercetare, munca de profesor, munca de o viaţă. Asta e important. Am fost profesor o viaţă întreagă şi asta e ceea ce mă reprezintă, iar dacă vreţi să vorbim despre intrarea mea, la o vârstă aşa de înaintată, în politică, putem să o lămurim... Haideţi să o lămurim! Aveam aceeaşi opinie despre politică pe care o au mulţi oameni, apoi am avut o discuţie cu profesorul Dan Voiculescu. Îi spuneam despre lucrurile care trebuie să se schimbe în ţara asta, pentru că nu sunt puţine, iar domnia sa mi-a zis: „Lucrurile astea se pot schimba doar din Parlament, domnule profe-

sor! Iar acolo e nevoie mai ales de oameni ca dumneavoastră!” Am reflectat un timp, am o vârstă la care biologia nu se lasă înfrântă, chiar dacă mintea e tot sprintenă. Până la urmă am acceptat şi asta a fost. N-am ţinut discursuri electorale, n-am umblat cu promisiuni, m-am întâlnit doar de două ori cu alegătorii, dar am obţinut, în colegiul în care am candidat, peste 60 % din voturi. Se vede treaba că oamenii mă cunosc şi m-au votat. -Aţi auzit, desigur, spunându-se că un profesor e atât de strălucit pe cât de străluciţi îi sunt discipolii. Nu ştiu dacă Alexandru Macedon i-a fost discipol sau doar umil învăţăcel lui Aristotel, dar mă îndoiesc că marele războinic era măsura după care să fie judecat bătrânul filosof. Aveţi discipoli, domnule profesor? Nu ştiu care este cuvântul potrivit, dar am mulţi studenți cărora le-am fost profesor, istorici, la formarea cărora am avut şi eu o contribuţie.


Interviu Dinu C. Giurescu

Unii dintre ei sunt azi la pensie deja, pentru că cineva a venit cu ideea asta că un profesor trebuie pensionat la 65 de ani, ca şi cum a devenit nefolositor, ca şi cum nu mai poate lucra în cercetare, nu mai poate educa noi generaţii. O prostie! Acum trebuie să apară, la Editura Academiei, ultimul volum din „Istoria românilor”, dedicat perioadei de după 1945, o perioadă grea, complicată. Am lucrat la volumul acesta cu o echipă de tineri, în jurul a 30 – 35 de ani cu toţii. Volumul de muncă pe care l-a presupus o asemenea lucrare, volumul de cercetare foarte mare, e cu adevărat impresionant şi iată a ieşit o lucrare de care sunt mulţumit și la care am avut colaborarea unor tineri bine pregătiți. Aşa că, răspunzând la întrebarea dumneavoastră, pot spune că da, am discipoli. Vreau să cred că da. -Nu trebuie să fii un observator teribil de subtil pentru a observa că intelectualitatea românească e mai împărţită ca niciodată. Suspecte cârdăşii ţin locul oricăror alte reale afinităţi, bizare afilieri ideologice devin criterii mai importante decât opera. În larma generală care a cuprins cetatea se aud doar cei mai gălăgioşi, de multe ori remarcabili doar prin zgomotul teribil pe care îl produc. „Unde ni sunt visătorii?” se întreba poetul odinioară. Unde ni sunt elitele, domnule profesor? Aici e o discuţie, există gălăgioşii aceştia, despre care vorbiţi, nu e nimic nou, aşa a fost întotdeauna, mereu au existat personaje din acestea teribil de prezente, zgomotoase, se aşează în prim plan şi încearcă să atragă atenţia cu larma lor. Acum e, totuşi, parcă mai rău ca niciodată. Parcă prea e multă indecenţă, multă gălăgie, cum bine aţi spus, multă laudă de sine, totul manifestându-se cu o supărătoare ostentaţie, agresiv. E o agresivitate a formei care nu mai lasă să se vadă fondul, atâta cât mai există. În acelaşi timp există mulţi, foarte mulţi oameni serioşi, cărturari, specialisti care îşi

fac treaba cu discreţie, făra a ieşi în faţă, fără zarvă. Credeţi-mă, nu sunt puţini, chiar dacă îi vedem rar sau deloc, dar ei reprezintă autentica elită a acestei ţări. Mai trebuie doar să vină vremea când să fie recunoscuţi ca atare. -Se vorbeşte foarte mult despre perioada interbelică, evocându-se un trecut aproape utopic, în care, ar trebui să credem că politica era un tărâm al virtuţii, economia românească cunoştea o prosperitate nemaiîntâlnită, iar societatea respira un aer de înaltă civilizaţie. Chiar aşa au stat lucrurile? Se idealizează. Se exagerează , dar era altceva, în comparaţie cu ce avem acum. Lucrurile mergeau altfel, adică mergeau totusi bine. Economia era prosperă, existau marii industriaşi români, nu slugărnicia asta de acum în faţa ideii de „investiţii străine”. Concesiunile publice existau şi atunci, dar nu în condiţii ca acelea despre care discutăm azi, la Roşia Montană. Iar presiuni din străinătate, credeţimă, existau şi în acea vreme. A existat, desigur, criza din 1929, care nea lovit și pe noi, dar din care am ieşit rapid, cu o economie funcțională, performantă – aşa cum se tot spune azi. Vă dau doar un exemplu: calea ferată. Proiect început pe vremea lui Carol I, care a presupus un efort substanțial, dar care s-a realizat. Sigur, exista petrolul, dar era al nostru şi ştiam ce să facem cu el. Dar mai exista şi agricultura, pentru că pe atunci chiar aveam agricultură. Mai exista şi industria, pentru că aveam industriaşi români, și mari, și mijlocii, nu ca acum. În politică era altceva. Sigur, nu trebuie idealizat, dar erau, în politica de atunci, oameni de altă calitate, de altă ţinută. Mai simplu spus oameni care aduceau ceva politicii, nu dintre cei care veneau pentru a lua din ea. -Atunci când vine vorba despre cei 44 de ani de comunism, funcţionează o stranie prezumţie de întuneric – dacă îmi îngăduiţi formularea. E ca şi cum anii aceia nu fac parte din

noiembrie 2013

23


Interviu Dinu C. Giurescu

istoria naţională, cu tot răul acela despre care se vorbeşte. Totul e redus la mizeria ideologică, la abjecţia totalitarismului, perioada nu mai e o parte a istoriei acestui neam, ci pare să fi devenit o perioadă a istoriei unei ideologii şi atât. Cu toate astea, în acei ani românii au continuat să trăiască în ţara lor, s-a construit, s-au scris opere importante ale culturii noastre. Nu greşim oare reducând o perioadă a istoriei noastre la rigiditatea unui sistem, dar ignorând faptul că simultan cu acel regim, aici a trăit, totuşi, un popor care a continuat să creeze? Asta e o prostie! Nu tot românii au trăit în acei ani? Nicio judecată serioasă nu poate funcţiona în termenii aceştia! Toate relele comunismului, pe care bine facem că le amintim, pentru a nu se uita, nu justifică ştergerea din istorie a atâtor ani, a lucrurilor care s-au întâmplat aici. S-au făcut compromisuri? Fără îndoială! Şi azi se fac! Dar chiar şi în anii aceia ţara nu a încetat să se numească România, să fie locuită de români, să se vorbească limba română. S-a construit, oamenii de cultură au creat, sunt lucruri care au rămas. Pe scurt e istoria noastră, trebuie să învăţăm din ce ni s-a întâmplat, dar nu avem voie să uităm, nici să ignorăm ceea ce au construit oamenii acestei ţări,în cadrul sistemului atunci existent. Există atâţia mari scriitori români, a căror operă se așează doar înlăuntrul acelor ani. Mă gândesc, de exemplu, la Nichita Stănescu, Marin Preda,... Dacă începem să păstrăm din istoria naţională doar perioadele convenabile ideologic, unde ajungem?Ar fi o nebunie. -Aud frecvent tot felul de specialişti susţinând că salvarea României stă în turism şi agricultură. Aşa să fie? Nu ştiu cum e cu turismul. Avem locuri și lucruri frumoase de arătat. Multe. Nu ştiu dacă ceilalţi vor să afle de ele. Dar agricultura e una dintre şansele noastre. Şi cred că lucrurile încep să se mişte în această privinţă. Dacă privim cu puţină atenţie, descoperim că

24

Caietele FDVDR

agricultura tinde să devină un domeniu critic, de mare importanţă, la nivel global, aşa că nu văd de ce nu am valorifica potenţialul acesta major despre care tot vorbim. Ne-am repezit să intrăm în UE, crezând că toate se vor rezolva de la sine. Şi uite că nu e aşa. Cei de la UE ştiu să ne tot ceară, iar când e vorba de dat... mai puţin. Nici noi nu ştim nici să cerem, nici să luăm ce ni se cuvine. Acum urmează să le dăm dreptul străinilor să cumpere terenuri, pentru că avem obsesia asta cu „investiţiile străine”! Ce poate să iasă bun din asta pentru ţară? -Astăzi, când ne copleşeşte dictatul globalizării, când toţi par cuprinşi de un febril cosmopolitanism, apare desuet și reprobabil să vorbeşti despre naţiune, valori

naţionale. Patriotismul e îngăduit doar când joacă echipa naţională, invocarea tradiţiilor şi valorilor naţionale e privită ca o formă de radicalism sau oricum ca o dovadă de inadecvare. Am fost întrebat cândva de ce sunt mândru că sunt român. N-am ştiut ce să răspund. Pentru bunul motiv că nu am gândit până atunci că ar trebui să îmi argumentez patriotismul. Dvs. ce aţi răspunde? Dacă nu-ţi iubeşti ţara, atunci ce mai poţi iubi? Eu nu înţeleg de ce există părerea că în concertul ăsta al globalizării a devenit nepotrivit să fii patriot! Sigur că ne iubim ţara, pentru că avem ce iubi. Avem o istorie, avem o cultură... Spun unii „deştepţi” că existenţa statului român e o chestiune recentă. Dar grecii ce să


Interviu Dinu C. Giurescu

mai spună, când au stat sute de ani sub otomani? Dar cehii, slovacii? SUA există de două sute şi ceva de ani. Existăm de multă vreme ca naţiune, existăm de și mai multă vreme ca popor şi cultură, iar existenţa noastră s-a interferat cu alţii, care nu se ruşinează azi cu patriotismul lor. Oamenii pleacă, în căutarea unei vieţi mai bune, prin străinătate; au plecat peste 2,5 milioane. Şi atunci apar unii şi spun că dacă aici se trăieşte greu, atunci nu ai de ce îţi mai iubi ţara. Oamenii care au făcut Marea Unire, nu au făcut-o pentru un trai mai bun, ci pentru că aveau credinţă în ceva mai înalt. Sper că asta e o fază trecătoare, iar întrebările astea despre patriotism sunt doar retorică de dragul retoricii. Pentru că dacă

ajungem să punem în discuţie dragostea de ţară, atunci suntem pierduţi. -Nu pot încheia înainte de a vă pune o întrebare primită de la unul dintre copiii care învaţă la cursurile organizate de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Auzind că pregătesc un interviu cu domnia voastră, am fost rugat să vă întreb exact aşa: care credeţi că este eroul esenţial al istoriei noastre? Ei, Doamne! Dar sunt atâţia... Neagoe Basarab, care a însemnat mult, chiar dacă a domnit puţin, Alexandru cel Bun, ce să mai spun despre Ştefan cel Mare? Dimitrie Cantemir, personalitate a iluminismului european. Şi a fost al nostru, s-a născut aici! Avem o is-

torie plină de personalităţi remarcabile, nu maş opri doar la domnitori, avem mulţi, mulţi oameni ai istoriei noastre care pot fi socotiţi eroi esenţiali. -„Încotro ne îndreptăm, Doamne?” vă întrebaţi, într-un text tulburător, publicat de Cotidianul, în iulie, anul acesta. Într-un interviu acordat lui Mihai Mincan, pentru ziarul Adevărul, cu doi ani în urmă, spuneaţi: „Să-ţi plângi soarta e pierdere de vreme!” Mă tem că nici măcar vlagă pentru un strigăt de disperare, ca acel „Încotro ne îndreptăm, Doamne?”, nu mai avem. Şi, totuşi, încotro ne îndreptăm, domnule profesor? Aş vrea să încheiem acest dialog cu răspunsul la această întrebare. Şi poate puteţi domnia voastră picura un strop de speranţă, acolo unde aceasta pare să fi dispărut de tot. Mi-e greu să spun încotro ne îndreptăm. Mai mult ca niciodată, mă tem, lucrul acesta depinde si de alţii într-o mai mare măsură decât depinde de noi. Suntem mai dezbinaţi ca niciodată, în societatea noastră domneşte o vrajbă care pare să nu mai aibă sfârşit, e o revărsare generală de ură, absolut de neînţeles. Nimic bun nu poate ieşi din toate acestea. Dar speranţă sigur că trebuie să avem. Nu e de ajuns doar speranţa, trebuie şi puţină minte. Şi dorinţa de a fi mai mult prin noi înşine şi de a ne lăsa mai puţin împinşi în toate părţile de către alţii. Copiii noştri deştepţi uimesc lumea. Din păcate puţini se întorc acasă. Se ridică astăzi o lume nouă, din care vom face şi noi parte. Ce fel? Asta doar de noi depinde. Dacă vom continua cu vrajba asta care ne stăpâneşte, dacă vom continua să acceptăm cu genunchii tremurând ceea ce ne cer alții, atunci vom deveni o populaţie consumătoare de bunuri de import. Dacă ne vom trezi, chiar şi în ultimul moment, atunci vom continua să fim o naţiune creatoare, cu identitate, cu reacţiile ei proprii. Daniel O. Bejan

noiembrie 2013

25


Senatul Științific

Senatul Științific România şi-a îngăduit, vreme bună, să risipească ceea ce reprezintă, făra doar şi poate, cea mai de preţ bogăţie a sa: inteligenţa

Î

ntr-o lume în care dezvoltarea, prosperitatea unei ţări nu mai depinde doar de accesul la resurse, esenţial de altfel, dar din ce în ce mai mult de accesul la tehnologie, de cercetare, de progresul ştiinţific, România şi-a îngăduit, vreme bună, să risipească ceea ce reprezintă, făra doar şi poate, cea mai de preţ bogăţie a sa: inteligenţa. De mulţi ani asistăm, cu o resemnare deloc sănătoasă, la ceea ce a devenit deja un fenomen, pentru care, iată, am găsit şi un nume: exodul creierelor.

26

Caietele FDVDR

„E un fenomen de neoprit” ne spunem blazaţi, prizonieri ai acelei pacătoase resemnări despre care vorbeam. Apoi ridicăm din umeri, de parcă ne-am afla în faţa unui verdict al destinului pe care nimeni şi nimic nu l-ar putea întoarce. Ne născocim o neputinţă uşor de argumentat istoric: „aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Coandă şi al altora”. Ne mai bucurăm, vremelnic şi pe jumătate, când presa ne mai aduce povestea câte unui cercetător român, câte unui inginer, inventator ori medic român, care ajuns prin străinătăţi reuşeşte să uimească lumea cu sclipitoarea sa inteligenţă.


Senatul Științific

Greşim închipuindu-ne că cei care pleacă o fac pentru că acolo unde vor ajunge au convingerea că vor găsi o mai bună răsplată pentru munca lor. De cele mai multe ori nu ştiu nici ei ce îi aşteaptă, dar au speranţa că ceea ce fac ar putea interesa pe cineva, ar putea găsi o anume preţuire. Pentru că aşa stau, de fapt, lucrurile: în multe dintre poveştile celor cu care am discutat nu era vorba despre un salariu mai mare, despre o mai mare bunăstare, ci pur şi simplu despre faptul că, acolo unde mergeau, exista interes pentru munca lor. Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a reprezentat şi reprezintă demersul cu care ne-am simţit datori pentru a schimba, fie şi cu puţin, ceva din realitatea aceasta. Am încercat să oferim inginerilor, cercetătorilor, inventatorilor români puţin din sprijinul care le lipsea, nu doar aplauze simbolice şi platitudini retorice. A fost un prim pas, iar acum suntem gata să-i facem pe următorii. Împreună cu importanţi parteneri, reprezentând fie instituţii ale statului, fie lumea afacerilor, încercăm să dăm acestui important proiect al nostru o nouă dimensiune, un nou ritm. Având alături, în Senatul ştiinţific al FDVDR, personalităţi remarcabile ale ştiinţei şi cercetării româneşti, ne dorim să oferim inventatorilor şi cercetătorilor români acel sprijin care le lipseşte, care îi poate face să rămână aici, iar rodul muncii lor să fie parte a ceea ce numim dezvoltarea României. Nu peste multă vreme vom anunţa primul concurs de proiecte, la care sunt aşteptaţi cercetători şi inventatori români, iar acesta va fi doar începutul. Pentru că noi nu credem în acţiuni de succes, ci în proiecte serioase, pe termen lung, în dezvoltarea României. Trisi Cristea

noiembrie 2013

27


Cursurile FDVDR

Cursurile FDVDR

Pictură

Coordonator Daniela Mihai

ANDREEA TEME Pasiunea Andreei pentru natură este frumos conturată în tablourile sale, marcate de lirism, dar totodată construite cu dinamism și alternanțe pline de contrast.

28

Caietele FDVDR


Cursurile FDVDR

DIANA VLAD Stilul Dianei Vlad combină armonios tehnicile grafice cu cele picturale. Elementele de limbaj plastic se compun unitar în tehnici mixte ce pun în valoare simbolurile reprezentate.

noiembrie 2013

29


Cursurile FDVDR

IOANA BERECHET Cu un simț cromatic deosebit, Ioana Berechet experimentează în tablourile sale variate tipuri de pensulații și modalități de compunere a unei imagini, îmbinând împreună cu mult talent tehnicile studiate.

30

Caietele FDVDR


Cursurile FDVDR

OLIVIA MIHEȚ Olivia ilustrează natura în diferite ipostaze și momente. Învăluită de mister, în apus, alăturată unor elemente cu semnificații simbolice, natura din imaginile sale pare să vibreze în game cromatice frumos armonizate.

noiembrie 2013

31


Cursrurile FDVDR

Cursurile FDVDR

Fotografie Coordonator Dan Marinescu

Raluca Tudor Pasionată de natură, Raluca surprinde de fiecare dată cele mai inedite momente.

32

Caietele FDVDR


Cursrurile FDVDR

Diana Vlad Diana este preocupată de peisajul urban pe care îl observă prin prisma artistului plastic.

noiembrie 2013

33


Cursrurile FDVDR

34

Caietele FDVDR


Cursrurile FDVDR

Mădălina Ciobanu În fotografiile Mădălinei lumina este personajul principal alături de o compoziție atent studiată.

noiembrie 2013

35


Cursrurile FDVDR

Vlad Rădulescu Compoziția fotografiilor realizate de Vlad îmbină elementele suprarealiste cu cele dramatice reușind să transmită un mesaj convingător.

36

Caietele FDVDR


Parteneri

Colecția EduTeca Peste 350 de jocuri educaționale îi așteaptă pe copii în colecția EduTeca Colecția EduTeca este alcătuită din 3 serii de CD-uri educaționale pentru copii: Seria Anotimpurile, Seria Prietenii Sănătății și Seria Exploratorii. Fiecare CD este o poartă spre o lume magică în care copilul, odată intrat, întâlnește personaje apropiate vârstei sale, gândite pentru a asigura o dezvoltare armonioasă și un comportament pozitiv. Noutatea și unicitatea CD-urilor educaționale din Colecția EduTeca este reprezentată de Educatorul Virtual. Acesta este un software special creat pentru a ghida copilul în lumea cunoașterii EduTeca și a-i menține

atenția. Zânele Anotimpurilor, Tigrul Sănătății și Noe sunt „educatori virtuali”, care ghidează copilul pe tot parcursul jocului, ajutându-l și încurajându-l. Fiecare sarcină a jocului este expusă la început, dar copilul primește, pe parcursul jocului, un feedback constant atât vizual cât și auditiv. Fiecare serie de produse este alcătuită din 8 CD-uri educaționale, care urmăresc programa școlară, au avizul Ministerului Educației Naționale și reprezintă un instrument valoros în procesul de învățare. CD-ul este gândit ca o unealtă de învățare adaptivă.

Pentru parcurgerea sa, copilul este ghidat cu instrucțiuni vocale, iar pentru fiecare acțiune pe care o întreprinde este furnizat, tot vocal, un feedback dinamic. Te invităm să faci parte din comunitatea noastră! Intră pe comunitate.eduteca.ro și dă like paginii noastre de Facebook: facebook.com/ascedia.eduteca și ve face parte din lumea magică EduTeca! Prietenii și specialiștii noștri te așteaptă cu cele mai noi jocuri, materiale didactice și articole interesante.

noiembrie 2013

37


Cursurile FDVDR

Dezvoltare prin teatru Î

n anul educaţional 2013 – 2014 , Clubul de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu a propus elevilor un nou curs. Cursul de dezvoltare prin teatru propune o metodă non-formală de educaţie, o metodă care este mai aproape de modul natural de învăţare al copilului: ÎNVĂȚAREA PRIN JOC. Prin intermediul acestui curs, participanţii reuşesc să-şi dezvolte aptitudinile înnăscute, să dezvolte noi abilități, să se cunoască mai bine. Obiectivele cursului: - dezvoltarea creativităţii, a capacităţii de exprimare liberă, conștientizarea și comunicarea sentimentelor şi emoţiilor; - dezvoltarea spontaneității și prezenței de spirit; - dezvoltarea simţului artistic şi educarea gustului estetic; - familiarizarea copiilor şi a părinţilor cu metodele de învăţare prin intermediul jocului.

38

Caietele FDVDR


Cursurile FDVDR

Coordonator curs Gabriela Ioniță

Gabriela Ioniţă, profesorul cursului de dezvoltare prin teatru, este coordonator cultural în cadrul Școlii de artă „Corifeu”. Absolventă a Facultăţii de teatru- secţia artă dramatică, Gabriela este o actriţă cunoscută, care are în palmares numeroase piese de teatru, apariţii televizate şi un portofoliu impresionant de cursuri pentru copii.

noiembrie 2013

39


Cycling in the city

Cycling in the city concurs de eseuri în limba engleză Center for International Training and Examinations şi Fundaţia Dan Voiculescu aduc în România concursul de eseuri organizat de Alianţa Americano—Europeană pentru Educaţie. În acest an tema concursului este axată pe promovarea mijloacelor ecologice de transport, organizatorii provocând participanţii la aflarea celor mai “verzi” metode de deplasare în marile oraşe. Concursul se adresează elevilor care se apropie de nivelul B2 al cunoştinţelor de limba engleză şi are rolul de a-i ajută în eforturile lor de a învăţa această limbă prin: îmbunătăţirea abilităţilor de scriere, exprimarea creativă a ideilor, pregătirea acestora pentru susţinerea examenelor de competenţă lingvistică.

40

Caietele FDVDR


Cycling in the city

Concursul se va desfăşura în două etape: -în prima etapă participanţii vor transmite, până la data de 14 februarie 2014, eseurile realizate pe tema “ Switching to sustainable means of transport” -în cea de-a doua etapă a concursului vor accede 10 finalişti, care vor participa la o probă de eseuri fulger, aceştia vor compune un eseu original alcătuit din 250 de cuvinte în 30 de minute. Premiile vor fi pe măsura provocării, cel mai important dintre acestea fiind o tabără în Marea Britanie. Participanţii vor mai putea câştiga biciclete, cărţi şi dicţionare. Anca Milea

Alianţa Americano—Europeană pentru Educaţie este o coaliţie formată din experţi şi organizaţii locale, regionale şi naţionale, axată pe zona balcanică şi mediteraneană, dar cu implicaţii şi în restul Europei. Obiectivele acestei alianţe sunt de a promova predarea, învăţarea, certificarea şi obţinerea competenţelor esenţiale de limbaj, tehnologice şi de management, necesare în secolul XXI.

noiembrie 2013

41


Ionuț Budișteanu

Ionuț Budișteanu și atât Ionuţ Budişteanu este bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României din anul 2010

I

onuţ are numai 19 ani şi deja s-a scris foarte mult despre el, atât de mult încât ai putea crede că puţine lucruri au mai rămas de spus despre tânărul vâlcean pe care nu puţini îl socotesc genial. Numele lui este Ionuţ Budişteanu, este din Rămnicu Vâlcea, informatician, bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi născoceşte maşinării uimitoare, iar despre el vom continua să scriem, cu bucurie şi mândrie, pentru că mintea lui mereu iscoditoare nu încetează să creeze lucruri uimitoare. Un recent clasament, publicat de revista Time, îl situa pe Ionuţ Budişteanu pe locul 9 într-un interesant clasament al celor mai influenţi adolescenţi ai planetei. Aţi citit bine, nu e nicio greşeală! Un astfel de clasament există, iar Ionuţ se află, în acest clasament cu puţin în urma tinerei pakistaneze Malaia Yousafzai, laureata premiului Nobel pentru pace, dar înaintea Maliei Obama, fiica preşedintelui SUA sau a lui Justin Bieber, idolul adolescenţilor, dar mai ales al adolescentelor de pretutindeni. O astfel de recunoaştere, de ce n-am recunoaşte, le-ar fi putut lua minţile multor oameni maturi, care s-ar fi găsit în primejdia de

42

Caietele FDVDR

a-şi pierde simţul măsurii în faţa unui asemenea succes. Nu e cazul lui Ionuţ. A primit vestea cu liniştită mulţumire şi gata. Pentru că e ocupat, nu are vreme de pierdut cu fleacuri. La fel s-a întâmplat şi cu nenumăratele premii, medalii şi semne de recunoaştere naţională şi internaţională, venite de-a lungul timpului. Şi nu au fost puţine, deşi, repet, are numai 19 ani. Pentru Ionuţ, toate lucrurile acestea au o explicaţie în fizică, numită „legătură de cauzalitate”; atunci când inteligenţa şi munca fără odihnă se întâlnesc, cu siguranţă, vine şi recunoaşterea. Iar el e mereu ocupat, cu mintea gonind către următorul proiect, aşa că nu are vreme pentru jubilaţii ori inutile reverii. Dacă stai de vorbă cu el nu ai cum să nu remarci fermecătoarea-i francheţe. Poţi uita că ai în faţă doar un puşti, pentru că ia lucrurile


Ionuț Budișteanu

maşinărie care, pentru mine, un nepriceput în alte tehnicii, e o uimitoare născocire: un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, care îi ajută să vadă lumea înconjurătoare cu ajutorul... limbii, nu al ochilor. Avea doar 16 ani atunci când a realizat această invenţie. Cu siguranţă vom mai vorbi, vom mai scrie despre acest tânăr care deja a uimit lumea. Întrebându-l ce fel ar trebui să scriu despre el, cum ar trebui să-l prezint, mi-a răspuns, cu aceeaşi simplitate, cu acelaşi firesc: Ionuţ Budişteanu şi atât. Şi acesta a devenit textul acestui material. Dar nu pentru că aş fi dorit să elogiez modestia tânărului vâlcean, ci pentru că, deja, face parte dintre acele personalităţi pentru care numele este de ajuns, pentru că înseamnă ceva. Daniel O. Bejan foarte în serios, nu e interesat să îţi spună lucrurile pe care ai vrea să le auzi, nu încearcă să impresioneze cu o frază încurcată în arabescuri complicate, e organizat, eficient şi în exprimare, ca în tot ceea ce face. Dacă îl întrebi ce carte mai citeşte o să îţi răspundă, cu aceeaşi dezarmantă francheţe, ca nu are timp decât de lucrările de strictă specialitate. Nu vrea să epateze, nu bravează, nici nu simte că ar trebui să se jeneze de o astfel de mărturisire. Firescul unui asemenea răspuns, cuceritor prin el însuşi, e purul adevăr: nu are timp. Timpul lui e bine organizat în reprize de studiu şi lucru, pauzele pentru divertisment sunt puţine şi rare. Ionuţ Budişteanu este, de ceva vreme, nu doar unul dintre cei mai merituoşi bursieri ai FDVDR, dar mai ales una dintre cele mai argumentate făgăduieli pe care le facem viitorimii. Pe lângă multele sale lucrări din domeniul software, Ionuţ a inventat o noiembrie 2013

43


Parteneri

O nouă stagiune la Teatrul Ion Creangă cel mai îndrăgit teatru pentru copii

A început o nouă stagiune teatrală; cea dea patruzeci și noua, pentru Teatrul Ion Creangă, teatrul pentru copii, teatru intrat în conștiința multor generații, azi ajunse la maturitate, drept un univers al copilăriei, spre care se întorc cu încântare. Pe scena sălii Rapsodia, actorii Teatrului Ion Creangă interpretează spectacole deja binecunoscute și îndrăgite, adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 -12 ani, dar și reprezentații nou-nouțe precum: Renart Vulpoiul, Miraj într-un OU, În parc, Cartea junglei sau D-l Goe, Vizită, Pedagog de școală nouă – Mofturi.

44

Caietele FDVDR

Acestea sunt, împreună cu celelalte titluri din repertoriu, povești în egală măsură hazlii şi serioase, care îi introduc pe copii într-un univers magic din care din care învață despre familie, prietenie și despre cât de frumoasă este copilăria. Acum, că anotimpul rece a venit, de ce să stați în casă? Veniți, împreună cu cel mic, să descoperiți poveștile copilăriei la Teatrul Ion Creangă! Pentru mai multe informaţii despre programul spectacolelor, vă invităm pe site-ul instituției (www.teatrulioncreanga.ro) sau pe pagina Facebook/TeatruIonCreanga.


Eseu

Un boț de nădejde Daniel O. Bejan … Iarnă grea. Crivăţul muşcă din aer peste obcini. Maşina se opinteşte din greu prin nămeţi, pe serpentine, scuturată zdravăn de câte o rafală de vânt. Când şi când o simt fugind într-o parte, derapând atunci când roata muşcă din vreun petec de gheaţă. Iar vântul urlă, înfuriat că un străin a cutezat să calce un ţinut care e numai al lui. Mâinile mi-au îngheţat pe volan, iar ochii mi-au obosit. Îmi lăcrimează. Cu greu reuşesc să găsească potecă prin răbufnirea albă de zăpadă învolburată, care se revarsă fără contenire dintr-un cer care nu se mai vede. La un punct, undeva pe marginea drumului, desluşesc două mogâldeţe. Doi prichindoci, care abia se văd în urgia albă, ghemotoace înghesuite sub două cuşme mai mari decât ei. Îmi fac semn cu mâna. Opresc. Maşina derapează uşor spre stânga, apoi mai iute spre dreapta şi se opreşte, înţepenind întrun dâmb de zăpadă. Cei doi piticuţi vin în fugă, luptând cu nămeţii. Când au deschis portiera, mai întâi a pătruns înăuntru un vâjâit teribil, aducând cu el aer îngheţat şi risipă de nămeţi; abia apoi, după ce s-au scuturat bine de zăpada care le devenise un al doilea veşmânt, cei doi piticuţi au urcat în maşină. - Săru’mâna! au spus amândoi într-un glas. Vesel glas, râzând glas, nepăsător la urgia de afară. - Bună ziua, flăcăi! le răspund. Bună ziua, nu săru’ mâna, că nu-s popă! Chicotesc amândoi. Ştiţi merele de Bucovina? Cele roşii, aprinse ca focul cel bun şi cu prisos de zeamă dulce şi parfumată? Câte două astfel de mere se coceau pe obrajii voinicilor mei de-o şchioapă. Iar în ochi, o pereche de ochi negri, alta de ochi albaştri, lucea o veselie plină de poznă. - De unde veniţi voi pe vremea asta?

- De la şcoală! răspunde perechea de ochi albaştri, trăgându-şi nasul. - Păi, vă încumetaţi voi la şcoală pe aşa vreme? dau glas mirării. - Da’ cum? se miră ei de aşa neghioabă întrebare. În cele din urmă maşina iese din dâmbul de zăpadă în care se oprise şi opintit ne duce mai departe, pe serpentine, pe drumul spre Suceviţa. Cei doi fii ai zăpezii şuşotesc în legea lor. Cel cu ochi albaştri scoate caietul şi începe să buchisească, urmărind cu degetul şi mişcând uşurel din buze. Cel cu ochii negri stă cu nasul lipit de geam şi priveşte spre răfuiala omătului cu lumea. Tresare şi îl întrerupe pe celălalt: - Nu-i bini, măi! Şi ai scris tu acolo, măi? Familia şeia di cari îi vorba îi revista di la Oradea, măi. Ia vezi! Nu-i familia dânsului! Mă încearcă un zâmbet. - Unde trebuie să ajungeţi? întreb. - Acasă, la poşta veche! Încă olecuţă şi-am ajuns! Îi casa şeia uitată pi culmea dealului! mă lămureşte cuşma cu ochi negri. - Şi vă place la şcoală? mai întreb într-o doară. - Da’ cum? se miră iar ochii albaştri. - Ni plaşi! întăreşte şi cel cu ochi negri. Că învăţăm carti. - Da? mă prefac eu surprins. Şi ce învăţaţi voi acolo? - Despre domnul Mihai Eminescu! răspund amândoi într-un glas. Cel cu ochi albaştri îşi trage nasul. Cel cu ochi negri şi-l şterge cu dosul mânecii. - Asta chiar merită osteneala – şoptesc mai mult pentru mine. Ştiţi voi cine era cel mai apropiat şi drag prieten al… domnului Eminescu? - Da’ cum! sare cel cu ochi negri, aplecându-se peste scaunul meu. Domnul Ion Creangă!

- Aşa e! O rafală puternică scutură din nou maşina. Piticii chicotesc. Apoi ochii albaştri mă trag uşor de mânecă. - Iaca, am ajuns! Colea îi casa noastră. Nu se vedi că-i zăpadă! Ni lasaţ’ şi pi noi? - Da’ cum! răspund şi eu în joacă. Piciul cu ochi negri se scotoceşte în traistă şi scoate de acolo un măr pe care mi-l dă drept plată. A fost singura dată când am acceptat plată de la un drumeţ. - Mulţămim că ne-aţi adus! Săru’ mâna! spun ei iar într-un glas şi deschid portiera, să coboare. - Nu mi-aţi spus cum vă cheamă! - Pi mini mă cheamă Ionică! răspunde cel cu ochi negri. Iar lui îi zice Mihai. - Sunteţi fraţi? mai apuc să întreb. - Nu! chicotesc amândoi. Prieteni. Ionică îmi aşează în palmă un măr roşu ca obrajii lor înveseliţi de ger, plată dreaptă pentru că i-am adus prin nămeţi până aici. Ca niciodată, accept plata aceea, care mi se pare cel mai grozav lucru pe care l-am primit vreodată. Şi se pierd în zăpadă. Două mogâldeţe din care doar cuşmele se mai văd, biruind nămeţii. Privind în urma lor, încerc să fixez acea imagine, undeva în cămările minţii, să îmi fie merinde când voi avea nevoie de un boţ de nădejde. E iarnă.

noiembrie 2013

45


TEAM 2013

Tabăra elevilor activi și merituoși TEAM 2013

Şi în 2013, cei mai merituoşi copii ai Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României au fost răsplătiţi pentru talentul, dar mai ales pentru strădania lor, cu o tabără de poveste la Costineşti. Fie că a fost vorba de tineri care urmează cursurile organizate de FDVDR, de bursieri ai fundaţiei, s-au putut bucura de câteva zile de soare, briză a mării şi joc.

46

Caietele FDVDR


TEAM 2013

E vacanţă, e tabără, deci plajă şi odihnă. Dar copiii FDVDR nu sunt copii obişnuiţi, aşa că mereu mai e şi altceva de făcut, în afară de joacă. Lucruri minunate aşteaptă să fie descoperite, fotografiate, desenate sau povestite. Iar jocurile au întotdeauna în ele ceva din lucrurile învăţate la cursuri.

Ultima seară de tabără. Ne despărţim de mare, dar prieteniile rămân. Şi cu siguranţă revenim în 2014. Până atunci un zâmbet pentru doamna profesoară şi domnul profesor. Fotografii: Diana Vlad Mădălina Ciobanu Radu Morășanu Vlad Rădulescu Alexandru Popescu noiembrie 2013

47


48

Caietele FDVDR


Caietele FDVDR nr. IV  

Un nou număr al revistei Caietele FDVDR a fost lansat. Caietele FDVDR este o revista editata de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea R...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you