Page 1

Oameni

și poveștile lor

Slatina Buzz și-a propus să descopere oameni cu povești extraordinare, care pun suflet și pasiune în tot ceea ce fac. Fie că sunt actori, jurnaliști, pictori, dansatori, profesori, salvatori, formatori, antreprenori, muzicieni, muzeografi, le-am dedicat 11 pagini în care și-au pus sufletul în fața dumneavoastră și v-au prezentat o bucățică din ceea ce îi face fericiți. // paginile 2-12

Viața din spatele focului

Intervenim atunci când apare haosul, pentru restabilirea normalităţii. Ceea ce vedeţi în filme, noi trăim... // pagina 4

Teatrul este jertfă și sacrificiu Cel mai mult mă bucur când văd umezirea ochilor celor care ne privesc, care aplaudă minute în șir pentru emoția pe care am transmis-o... // pagina 6

Dan, căpitan de plai

Printr-un act de inconștiență, nebunie și iubire față de cai, ajunge să-și transforme visul în realitate, investind sume extraordinare de bani... // pagina 12


2

Cristina Dimulescu de la vis, la realitate Andreea Ionela Stoian Redactorii Slatina Buzz au mers la Prima TV Slatina, unde au ascultat povestea jurnalistei Cristina Dimulescu, singura persoană care realizează o emisiune matinală în Slatina.

Cristina Dimulescu, în vârstă de 29 de ani, a absolvit Jurnalismul la Universitatea Spiru Haret din București, îndeplinindu-și visul adolescentin de a ajunge jurnalist, devenind chiar o vedetă locală a Slatinei. Cristina a fost de acord să ne acorde un interviu în care ne-a spus povestea carierei sale și începuturile acesteia.

Ce te-a determinat să alegi acest domeniu? Povestea cu televiziunea a început în urmă cu mulți ani, 9 mai exact. Încă din liceu dorindu-mi să fiu jurnalist, urmărind zilnic televizorul, dorindu-mi să fiu eu cea care va introduce informațiile în casele oamenilor. Am aplicat la o facultate de jurnalism, unde am fost acceptată. După primul an de facultate am început practica la OLT TV, aflând ulterior că se va înființa Prima TV Slatina. Mi-am depus CV-ul, urmând să fiu anunțată că am fost aleasă. Am lucrat aici 2 ani de zile, ulterior primind o ofertă de la OLT TV, unde am lucrat 6 ani jumătate, reîntorcându-mă, la final, la "prima dragoste": Prima TV Slatina.

Te-ai gândit vreodată să treci la un nivel superior? Dintotdeauna mi-am dorit asta, fiind perioade în care mi-am depus CV-uri și la emisiuni naționale, fiind chemată și la interviuri, dar pur și simplu nu a fost să fie. Însă nu am renunțat niciodată la această idee.

Care sunt activitățile pe care le practici în paralel? La început, m-am axat strict pe televiziune. Cu timpul, făcând știri și emisiuni în domeniul sportului, am început să practic și diferite sporturi pentru menținerea mea dar și a sănătății mele. Dar și să cochetez cu teatrul, o pasiune veche de-a mea. Am jucat într-o piesă de teatru: "Visul unei nopți de vară", în prezent lucrând la piesa "Gaițele", care a avut premiera pe 30 noiembrie.

Te consideri un om împlinit pe plan profesional? Întotdeauna este loc de mai bine, nu vreau să mă opresc aici. În televiziune consider că în fiecare zi poți învăța câte ceva, întâlnind diferite situații, lucrând cu oamenii, fiecare având propia sa poveste din care poți învăța.

Care au fost obstacolele pe care le-ai întâlnit pe drumul spre reușită? Mă consider o persoană norocoasă pe acest domeniu. După ce am terminat facultatea, nefiind nevoie să

merg din ușă în ușă pe la platourile televiziunilor, lucrând încă din timpul facultății.

Cum selectezi subiectele despre care vorbești în emisiune? Dar oamenii pe care îi aduci în platou? În funcție de ceea ce se întâmplă în orașul nostru. Urmăresc toate evenimentele, pe toate domeniile de activitate, chiar dacă eu, pe partea de știri mă ocup doar de sport. Pot invita însă, în cadrul emisiunii mele sportive, persoane din lumea sportului. Dar în emisiunea matinală, prefer să urmăresc toate domeniile: cultură, administrație, etc. Sunt și oameni care vor să își promoveze activitatea și îmi răspund afirmativ atunci când îi invit în cadrul emisiunii, dar și oameni care nu sunt obișnuiți cu camera, care se feresc să apară în fața camerei dar care au cu adevărat o poveste ce trebuie împărtășită.

Cum abordezi acei invitați care nu vor să colaboreze în ceea ce reprezintă discuțiile în direct? Le zâmbesc frumos! Există avantaje ale meseriei? Ai fost vreodată recunoscută pe stradă? Nu știu dacă există așa multe avantaje, însă am fost recunoscută de multe ori pe stradă, trecând prin tot felul de situații. Sunt oameni care doresc să facă poze cu mine și oameni care fac diferite observații mai mult sau mai puțin amuzante.

Ce credeai, cum visai și cum este de fapt? Meseria de jurnalist este una foarte frumoasă, dar nu este deloc ușoară, confruntându-te cu diferite situații. De cele mai multe ori, după ce te vei documenta pe un subiect, ești surprins să vezi că pe teren întreaga ta perspectivă asupra subiectului se dărâmă. De asemenea, lucrând cu oamenii, se întâmplă să te confrunți și cu situații dificile, oameni dificili. În ceea ce privește subiectele "soft", bazate pe cultură, totul decurge ok. Mereu o să ai idee despre ceea ce se întâmplă la fața locului. Dar când ești nevoit să ajungi la un accident, la un incendiu, apar cazurile dramatice, cazuri care te marchează. Toate aceste evenimente te urmăresc, iar seara, când ajungi acasă, nu este așa ușor să pui capul pe pernă și să adormi. Cristina poate reprezenta modelul oricărui licean, cu ajutorul motivației și al perseverenței îndeplinindu-și visul, fără să țină cont de părerile contradictorii ale celor din jur, deși visul său ar fi putut părea unul imposibil. Se pare că deține și cheia succesului, debordând energie pozitivă și luptând, chiar și în prezent, pentru a ajunge pe culmile cele mai înalte ale satisfacției profesionale.

Interviu cu un viitor Super Jurnalist Andreea Ionela Fieraru

Mădălin Mihai este un tânăr slătinean, în vârstă de 19 ani, pasionat de jurnalism, care a decis să urmeze acest drum, în prezent fiind student la Facultatea de Jurnalism.

Ești pasionat de jurnalism? Sunt pasionat de orice include scris, nu cred că trece zi fără să scriu ceva. Pe lângă asta eu sunt așa o fire mai energică, îmi place să fac mai multe chestii, să le combin, urăsc monotonia. Bine, energic după ora 9 dimineața, urăsc să ma trezesc „cu noaptea-n cap”. Pasiunea pentru jurnalism s-a declanșat în momentul în care mi-am dat seama că are tot ce îmi place mie, în domeniul ăsta îmi pot combina stilul de viață cu pasiunea mea pentru scris. De aici dragostea pentru jurnalism. Ce anume te atrage spre acest domeniu? Nu e vorba de ceva anume care să mă atragă, mie îmi place domeniul în sine cu tot ce vine. Când am ales să urmez asta mam hotărât că am sa accept tot pachetul cu care urmează să vina pasiunea mea.

Momentan, ești student la jurnalism. Te gândești serios să urmezi o cariera în acest domeniu? Doar la asta mă gândesc. Asta îmi stă întipărit în minte de ceva vreme. Nu mă refer doar la viitorul îndepărtat, nu sunt genul care să gandeasca până acolo, habar nu am ce va fi până o să termin eu facultatea și o să pot să mă avânt în lume. Până atunci m-am gândit la niște proiecte interesante pe care să le fac cu Slatina Buzz. Cineva te-a făcut să alegi acest drum sau au fost doar pasiunea și instinctul tău? Eu cred că nu există asta, nu există doar pasiune și instinct, mereu există cineva care te ajută și te împinge de la spate să faci ce vrei, fie familia, prietenii sau alte persoane. Decizia mea a fost și ea influențată de mai multe persoane. Majoritatea mulțumirilor mele pot merge spre Cristian Hățiș care m-a ajutat enorm să iau această decizie, fără ca el să își dea seama. Este un om extraordinar și plăcerea de a lucra cu el nu poate fi explicată în cuvinte.

Experiența de la "Slatina Buzz" te-a influențat în vreun fel? După cum am spus mai sus, nu numai experiența ci și oamenii de acolo. Experiența m-a ajutat să îmi dau seama cam cum este viața de jurnalist și dacă îmi place. Ei bine, a fost o surpriză pentru mine când mi-am dat seama cât de bine mă simt. Slatina Buzz a jucat un rol extrem de important.

Ce fel de subiecte îți place să abordezi în materie de jurnalism? Îmi place să cred că pot scrie despre orice, că nu am granițe în privința asta. Totuși, preferatele mele sunt cele în care iau anumite scene din viața de zi cu zi și le comentez sub formă de pamflet. Alea mi se par aur curat. Încerc în ultimul timp să îmi modelez un stil mai serios, sper să reușesc. Care crezi că sunt calitățile unui jurnalist bun? Chiar nu știu care ar putea fi calitățile unui jurnalist bun. Pentru mine cea mai de preț calitate rămâne pasiunea, ea te ajută să faci lucrurile cum trebuie.

Dacă ar fi sa alegi în acest domeniu, între jurnalistul care scrie știrea și prezentatorul TV, ce ai alege? Nu stiu ce aș alege, e greu, îmi plac amândouă variantele. Cred că daca aș avea posibilitatea le-aș face pe amândouă. Mi-aș dori să fac tot ce se poate face în jurnalism, să lucrez în acest domeniu pe cât mai mult posibil.


3

Daniela Iancu aduce experiențe inovatoare în cotidian Miruna Mihai

Arta este pretutindeni în jurul nostru, făcându-ne viețile mai frumoase și dezvoltându-ne pe plan spiritual.

Daniela Iancu, profesor de arte vizuale la Colegiul Național Radu Greceanu din Slatina încearcă să aducă puțină magie în cotidianul micului oraș, prin desfășurarea unor activități culturale ce apelează la variate forme de artă. Dorind să aflăm mai multe detalii despre activitatea sa i-am pus câteva întrebări. Am găsit-o în amfiteatrul Colegiului Național Radu Greceanu unde își petrece majoritatea timpului alături de membrii trupei R.E.G.E. Cine este Asociația Photograff? Este o organizație non- profit înființată acum câțiva ani, în care membrii sunt profesori și care se ocupă de proiecte educaționale pentru elevi, ce implică alte forme de învățământ. De când faceți parte din această organizație? De la început. Eu am înființat-o, eu sunt președintele asociației.

îl voi putea finaliza cu bine. Se desfășoară frumos. Este tot pentru prima dată când elevii sunt foarte avizi de participare, cred că sunt peste 500 de fotografii. Nivelul de cultură este ridicat, poveștile sunt extraordinar de frumoase și sunt foarte bine elaborate...am fost uimită de faptul că ei au evoluat în sensul ăsta și că vin cu povești din ce în ce mai bine pregătite. Mă simt onorată să mă ocup de acest proiect.

ÎNTREBĂRI FULGER

Michelangelo / Leonardo Da Vinci? Michelangelo

Fotografia abstractă / Fotografia urbană? Fotografia urbană Billie Holiday / James Brown? James Brown

Vincent Van Gogh / Salvador Dali? Salavdor Dali Matei Vișniec / Eugen Ionescu? Matei Vișniec

Aș dori să vă întreb despre teatru labirint care este un proiect organizat de Asociația Photograff în colaborare cu Primăria Slatina. Ce înseamnă de fapt Teatru Labirint? Este o formă de teatru care se bazează pe senzorial, iar împreună cu alte forme de teatru ajută la dezvoltarea personală a tinerilor, fiind o experiență psihologică.

Observați o deschidere mai mare a publicului, acum, după câțiva ani de activiate? Da, cu uimire constat că după câțiva ani, cred că sunt vreo șase de când am început formele acestea de teatru, publicul este din ce în ce mai numeros. Cei care erau la început nu au uitat și în timp au recomandat și altora să participe, iar cei care au fost invitați să intre în spectacolele de teatru labirint, îl apreciează și, nu numai că îl apreciează, îl și promovează, având în vedere că este a treia oară când suntem finanțați cu proiectul ăsta, de primărie. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest proiect? Aceasta este prima dată când mă ocup personal de el. La început am avut emoții, dar nu mi-am pierdut niciodată încrederea în mine, adică am fost tot timpul convinsă că

Katie Melua / Gloria Gaynor? Katie Melua

Hitchcock / Steven Spielberg? Hitchcock Fără Zahăr / Ada Milea? Ada Milea

Robin Williams / Al Pacino? Robin Williams Schubert / Chopain? Chopain Tango / Charleston? Tango

Ce a însemnat colaborarea cu Primăria Slatina? Cum ați ajuns la acest parteneriat? La început am colaborat cu Primăria Slatina pentru că îmi doream foarte mult să fac proiectul, deși nu îl făceam REDACȚIA

Slatina Buzz este o publicație realizată în cadrul programului omonim, finațat de Primăria Municipiului Slatina. www.slatinabuzz.ro www.facebook.com/slatinabuzz slatinabuzz@gmail.com

Publisher: Cristian Ștefan Hățiș PR / Marketing: Diana Ana-Maria Ene Redactor Șef: Alexandra Irimiea

Colegiul Național “Ion Minulescu” Bianca Iancu

Colegiul Național Vocațional “Nicolae Titulescu” Alina-Mădălina Bogeanu Adelina Marinela Vîlcelaru Anamaria Ștefania Floarea Gabriela Ștefania Udrescu Ionela Andreea Fieraru Izabela Marina Radu Colegiul Național “Radu Greceanu” Alexandra Adriana Crețeanu Andreea Paula Gheorghe Andreea Cornelia Golumbeanu

eu, ci doar mă implicam în calitate de profesor de la Radu Greceanu. Am apelat la primărie pentru că nu aveam fonduri din altă parte și eu aveam nevoie de fonduri, pentru că fără fonduri nu puteam să aduc formatori să se ocupe de tineri. Formatorii au fost la început actori. Neavând o organizație prin intermediul căreia am fi putut să depunem proiectul la un for superior pentru a obține fonduri europene, am găsit soluția asta de criză, și anume, Primăria Slatina. Primăria ne-a dat fondurile deși nu știa în ce se bagă și, chiar prima dată am avut parte de fonduri mult mai mari ca acum. A avut încredere în noi, ne-a finanțat, nu a fost dezamăgită de proiect, dimpotrivă, a fost foarte entuziasmată, atât de entuziasmată încât ne-a și premiat. La Slatina Dragostea mea am fost premiați pentru cel mai bun proiect cultural. Cum a luat ființă trupa R.E.G.E.? Trupa R.E.G.E. este reprezentativă pentru Radu Greceanu pentru că R.E.G.E. înseamnă Radu Greceanu și cred că această denumire ne și determină să fim cei mai buni. De ce teatru? Pentru că sunt profesor de educație vizuală și pentru că la bază am pedagogia artei, ceea ce înseamnă pedagogia tuturor artelor, inclusiv teatru, inclusiv cinematografie. Și pentru că predau teatru în cadrul orelor de educație vizuală, nevoia de făcut teatru pe scenă a venit firesc prin prisma faptului că elevii deja aveau cunostințe în domeniu și au vrut să încerce, să vadă cum e să fii actor.

Ce este Povestesc Slatina? Este un proiect care se dezvoltă în trei direcții: teatru senzorial și alte forme de teatru nonformal, a doua direcție este literatura și povestiri din Slatina și cea de-a treia direcție este fotografia. Ce doriți să evidențiați prin acest proiect? Doresc să evidențiez nevoia omului de a se identifica cu locul în care trăiește. Noi trăim în Slatina. Prin ce suntem noi diferiți față de ceilalți? Prin apusul soarelui nu suntem diferiți, dar poate că suntem mai fistichii, avem alte purtări, alte trăiri, poate mai interesante. Avem oameni care sunt interesanți nu pentru că sunt scriitori, ci pentru că sunt ei înșiși.

Care sunt etapele concursului? Este vorba de două runde de teatru labirint care se vor finaliza pe 8 decembrie și mai sunt concursurile de literatură și fotografie.

Andreea Ionela Stoian Clara Elena Păun Iulia Caplea Miruna Gaciu Miruna Mihai Tatiana Cristina Moț

Colaboratori Luigi Marian Dumitrescu Mădălin Iulian Mihai Mulțumim Colegiului Național “Radu Greceanu” pentru sprijinul acordat în realizarea activităților.

Toate materialele din ediția curentă au fost realizate de elevii din echipa redacțională.


4

Clara Elena Păun

Viața din spatele focului

Pompierii sunt acele persone care aleargă spre locurile de unde ceilalți fug. Sunt sunt acei oameni care privesc viaţa dincolo de foc, sfidându-l. Sunt salvatorii care ţintind direct în ochii focului, îl fac să îngenuncheze. Ei sunt cei care sting flăcările iadului să scoată din el viaţă, chiar cu riscul ca propria lor viaţă să fie înghiţită de el.

„Întotdeauna îţi rişti viaţa să salvezi alte vieţi sau bunuri. Încărcarea psihică e foarte mare deoarece vezi întotdeauna ce este mai rău. Toţi te acuză că ai fi putut face mai mult, că era mai bine altfel. Acele două secunde pierdute în spatele unui şofer care nu îţi da prioritate au luat şansa unui om de a supravieţui şi îţi moare în braţe. Întotdeauna fiecare salvator căzut la datorie este vinovat că s-a Pompierii sunt “soldaţi universali”, sunt medici, transformat din salvator în salvat.”, mărturisește atunci când sunt chemaţi că alveze vieţi, ingineri, atunci Cătălin Diţu când predau direcţia focului, cu alte Respectul, devotamencuvinte ei sunt persoane pe care te tul, perseveranţa şi empatia “Intervenim atunci când apare poţi baza. pe care o manifestă faţă de haosul, pentru restabilirea Acest lucru este dovedit şi de normalităţii. Mai nou, putem semenii lor sunt unele dintre INSCOP, care îi clasează pe locul întâi cuvintele care îi descriu. în topul încrederii pe care românii le- spune că suntem soldaţi uniFie că vorbim de misiversali. Ceea ce vedeţi în filme, o acordă instituţiilor statului. uni cu final fericit sau trist, Fiinţa salvată nu are nume. noi trăim.” acestea fac parte din viaţa de Este o fiinţă ale căror bătăi ale inimii Ilie Cojocaru zi cu zi a lor. Este un serviciu s-au calmat atunci când le-a simţit care nu se termină după proprezenţa. Dar totuşi, flăcările iadului nu pot fi uşor de gram, aceştia salvând vieţi şi în timpul liber. În timpul sfidat, e nevoie de multă muncă pentru ca ele să se serviciului, au luat parte la evenimente triste dar şi la întoarcă de unde au venit. evenimente fericite, precum o naştere în lift. “Prima intervenţie a fost la un incendiu de Atunci când sună alarmă ei pleacă, nu ştiu sigur locuinţă, bineînţeles cu emoţii, dar emoţiile au la ce să se aştepte. “Este o senzaţie de necunoscut, dispărut odată ce am ajuns la locul intervenţiei pen- până nu afli ce e, este o emoţie”. recunoaște Emil tru că acolo a apărut adrenalina.” spune Cristian Bîşcoveanu. Ştefan. Până să îi cunosc nu ştiam de ce cineva şi-ar risca Există unele persoane care se plâng că ajung propria viaţă să salveze alte vieţi. Am ajuns să realizez că târziu, neţinând cont de distanţa pe care o au de parcurs, e vorba de adrenalină, de senzaţia, emoţia pe care le-o trafic şi de condiţiile meteorologice. Pompierii ştiu că oferă fiecare misiune şi de momentele de la sfârşitul pentru acele persoane 2-3 secunde înseamnă ore şi fac intervenţiilor atunci când aud „Bravo!”. tot ce pot să ajungă mai repede.

"Niciodată nu o să mă consider un artist complet până nu o să știu să apreciez toate formele de artă" Miruna Gaciu

uitam să văd cum rezolvau alții problema pe care o aveam eu.

Ce îți place să desenezi cel mai mult? Cel mai mult îmi place să desenez portrete și de asta am doar portrete, dar trebuie să desenez și arhitectură pentru admitere. Însă tot o pasiune este și asta, chiar dacă nu fac din ea artă. În ce îți găsești inspirația? Cel mai des inspirația vine când ascult muzică sau când am o stare anume, trebuie să ai un „mood”.

Sunt multe persoane talentate în Slatina. Unii cântă la chitară, pian, cu vocea, dansează, fac teatru, iar alții pictează, desenează, sculptează. Însă, când a trebuit să aleg cui să îi iau interviu, prima persoană la care m-am gândit a fost Camelia Nicolae, elevă în clasa a douăsprezecea la Colegiul Național Radu Greceanu. De cât timp desenezi? E o pasiune descoperită de mult timp? Desenez din clasa a patra, deci e o pasiune descoperită de mult timp, opt ani de zile e ceva.

Ai învățat să desenezi singură sau ai urmat cursuri? Nu am făcut niciodată cursuri și tot ce am învățat a fost de pe net, foarte puțin, ori am învățat singură. Dacă nu îmi ieșea ceva căutam inspirație sau mă

Sunt anumiți artiști care te inspiră? Mă inspiră mult Leonardo Da Vinci și nu e numai pictor, e un om complet. E inginer, e pictor, e tot ce ar putea cineva să fie. Și ca pictor mă inspiră Van Goch pentru că îmi place foarte mult stilul lui și cum a interpretat anumite lucruri.

Ai fost influențată de grupul de prieteni să te apuci de desenat sau e ceva comun în familie? Nu, nu am avut pe nimeni niciodată care să mă împingă către latura ăsta, ba chiar au fost foarte mulți care încercau să mă convingă să mă las, să găsesc un hobby care m-ar ajuta în viață, nu să desenez. Dar până la urmă am reușit să le îmbin pe amândouă, să fac ceva util și plăcut. Te vezi în viitor făcând ceva legat de artă? Un artist cu galerii sau este doar un hobby? Mi-am dorit foarte mult să dau la arte, dar din cauza viziunii pe care o aveau părinții că ar trebui să ajung ceva mai sus de atât au decis să nu dau la arte.


Nu mai este de mult un secret faptul că Slatina este un oraș plin de tineri gata să își afirme talentul și care sunt adevărate lingouri de aur pentru arta românească, indiferent de forma de exprimare.

Cum oameni talentați apar mereu în acest oraș și era nevoie de un loc care să îi strângă pe cei mai buni și să îi împingă spre viitoarele cariere, astfel a apărut Uniteam, un loc în care talente din domeniul muzicii, dansului sau al teatrului se „antrenează” zilnic pentru a ajunge în topul domeniilor în care se afirmă. Acest grup de oameni a reunit mai multe tipuri de artă sub un singur nume și au format o echipă solidă. Mai mult, nu numai că susțin spectacole în țară, dar se pregătesc și pentru a muta o parte din echipă în străinătate, mai exact în Anglia unde au găsit ceea ce le trebuie pentru a duce munca mai departe.

Despre echipă în sine și despre planurile de viitor, Alexandru Oneață ne-a răspuns la următoarele întrebări.

Ce înseamnă Uniteam pentru voi și pentru cei din jur? Uniteam este mai mult decât o echipă de organizare de evenimente artistice, Uniteam este o familie. Pornind de la principiul nostru de bază, anume acela de a nu ne păstra doar statutul de parteneri ci și de prieteni, putem spune că activitatea întreprinsă presupune o comunicare calitativă. În ceea ce privește perspectiva pe care și-a format-o publicul, nu ne putem pronunța, indiferent de nivelul la care am ajunge, deoarece părerile vor fi mereu împărțite, oamenii privesc individual, perfect subiectiv, ceea ce dorim să transmitem.

De unde a plecat acest proiect și de ce acest nume? Proiectul și-a avut geneza la finele anului 2014, când, în urma unei activități de voluntariat, anume un spectacol artistic, am luat decizia de a continua sub forma unei echipe de tineri dornici de afirmare. Ulterior acestei alegeri, grupul proaspăt format a căpătat încrederea unei instituții (Fundația Județeană pentru Tineret Olt), care a contribuit la susținerea acestei mișcări. Numele de Uniteam Production a fost ales recent ca urmare a evoluției noastre ca și colegi de echipă. Pe scurt, „Uniteam” reprezintă o combinație între „Unity” și „Team” care s-ar traduce prin „echipa unită” iar „Production” datorită faptului că ne-am creat propriul nostru studio de unde ne vom produce, în vi-

5

itorul apropiat, toate piesele. Concret, numele de „Uniteam Production”, datorită semnificațiilor menționate anterior, ne unește și ne întărește prietenia, ne ajută să visăm și să creștem în fiecare zi, lucru care duce la rezultate mai bune ca și colegi de echipă.

Cât a durat până la prima apariție pe scenă? Prima apariție pe scenă a fost chiar contextul în care am luat naștere ca și grupare, și anume într-un spectacol organizat de Centrul European din Slatina care avea ca scop celebrarea Zilei Europei. Datorită relațiilor de prietenie deja existente între noi și a emoțiilor trăite pe scenă împreună am decis să continuăm acest lucru, inițial sub numele de Magical Studio, datorită „magiei” momentului care ne-a unit pe toți și a visului pe care ni l-am propus în acea zi, și anume de a crea un studio propriu, lucru care putem să spunem cu mândrie că l-am realizat. Cu toate acestea, echipa inițială, care s-a format în urma acestui eveniment, a suferit schimbări majore, am devenit mult mai organizați, ba chiar am creat un regulament pentru toți membrii echipei pentru a putea evolua, lucru care a dus la o restructurare masivă întrucat nu toată lumea a ales să transforme pasiunea pentru muzică întrun stil de viață. În final, prima noastră apariție pe scenă după această perioadă a fost trei luni mai târziu, în cadrul unui festival național din Baia Mare. Evenimentul ne-a oferit stabilitate pe plan motivațional, urmând ca în anul respectiv să punem bazele unui ciclu de spectacole, cum ar fi „Festivalul Luminilor”, spectacole ce au avut un feedback foarte pozitiv. la început ați avut parte de un loc special pentru repetiții? Pentru a putea susține astfel de proiecte, ai nevoie, bineînțeles, de un loc în care să poți repeta și discuta cu ceilalți. Fundația Județeană pentru Tineret din orașul nostru s-a oferit să ne sprijine în acest sens. Încă de la început au rămas aceleași relații strânse de colaborare, acestea conducând la ascensiunea echipei noastre.

Câți membri are această familie? În timp, structura echipei a suferit modificări constante, deoarece nu toată lumea și-a dorit să transforme această pasiune într-un mod de viață. De altfel, pentru a cunoaște succesul în domeniul artistic este nevoie de sacrificii, de muncă și perseverență, nemaipunând la socoteală toate riscurile care se nasc odată cu luarea unei astfel de decizii. În prezent, în rândul celor care se ocupă îndeaproape cu organizarea, managerierea echipei și

UNITEAM pune Slatina pe harta evenimentelor artistice întreprinderea de activități artistice sunt staff-ul, într-un număr restrans de șase oameni, pe lângă aceștia, din echipă fac parte si artiștii propriu-ziși care-și desfășoară activitatea pe scenă și la repetiții, și nu în cele din urmă membrii fondatori, Alexandru Oneață și Robert Moisuc.

Când ați hotărât că e momentul să va mutați în altă țară? După aproximativ un an de zile de la înființare am cunoscut oportunitatea de a ne specializa în domeniile noastre, studiind în Marea Britanie. Totodată, analizând problema în amănunt am ajuns la concluzia că piața artistică internațională ne oferă șansa de a putea începe activitatea mai devreme și într-un mod mai calitativ. În prezent lucrăm la deschiderea oficială a casei de producție din Marea Britanie, respectiv Portsmouth, iar concomitent cu acest mare proiect, o parte din staff-ul Uniteam, de curand mutat în București, se ocupă cu punerea bazelor unei săli de spectacol.

Mădălin Iulian Mihai

Care este punctul forte al echipei? Principiul nostru de bază este de a nu ne păstra doar statulul de parteneri ci și de prieteni.

Dacă ar fi să primești o ofertă bună din țară te-ai întoarce? Nu ne dorim să întreprindem activități doar în Marea Britanie, de aceea, așa cum am menționat anterior, proiectul inițiat în București va fi finalizat în viitorul apropiat. Target-ul nostru este acela de a ne extinde treptat în orașele dezvoltate din punct de vedere cultural-artistic, de aceea suntem în continuă căutare de membri cel puțin la fel de pasionați și serioși ca cei din prezent. Acestea fiind spuse, drept notă de final, lansăm o invitație deschisă tuturor oamenilor cu perspectivă de viitor atât pe plan artistic cât și organizațional, precum și celor ce doresc colaborări pe viitor. Pentru cei interesați, puteți primi mai multe detalii, contactându-ne pe pagina oficială de Facebook “UniteamProduction“ sau pe website-ul www.uniteamproduction.com


6

Cine este Remus Iordache? „Sunt un om... ce trăieşte pe acest Pământ, trăiesc în Slatina, dar nu sunt slătinean, sunt din Caracal, născut în septembrie '72. Sunt profesor, de 10 ani sunt actor, iar de 4 ani regizor de teatru. Sunt un om care doreşte să transmită emoţie, şi care nu pune pe primul loc propria persoană.”

Ce rol joacă teatrul în viaţa dumneavoastră? „Când sunt tineri, toţi se întreabă ce vor să devină... Eu nu mi-am pus astfel de întrebări, recunosc, nu mi-am dorit să fiu actor, mi-am dorit să fiu regizor, dar de mic mă simţeam bine pe scenă, chiar la grădiniţă am primit primele flori, atunci când am avut curajul să spun trei poezii. Deşi îmi plăcea să vorbesc în public, nu am vrut asta, motiv pentru care am ales să urmez Facultatea de Teologie, după care mi-am dat seama că cel mai bun mod de a mă exprima eu, Remus Iordache, este acela de a fi pe scenă ca actor, iar acum şi ca regizor.”

fost "Unchiul Vania", de Anton Cehov, în care am fost chiar unchiul Vania, piesă pe care am şi regizat-o.”

Câte piese aţi regizat? „Am debutat cu Carlo Goldoni "Flecărelile Femeilor" în Decembrie 2014. În 2015 am regizat două piese ale marelui William Shakespeare: "Îmblânzirea scorpiei" şi "Visul unei nopţi de vară"; iar în 2016: "Unchiul Vania" de Cehov şi "Cu uşile închise" de Jean-Paul Sartre - proiecte susţinute de Primăria Municipiului Slatina prin fonduri nerambursabile.”

Ce ne puteţi spune despre asociaţia Iordache-Art? „Sunt preşedintele asociaţiei culturale Iordache - Art de 3 ani, toţi membrii acestei asociaţii doresc să transmită emoţie. Sunt niște oameni extraordinari și vreau să le mulțumesc pentru tot ce fac. Numele de "Iordache - Art" l-am ales în amintirea tatălui meu, care m-a îndrumat catre această zonă a artei, pe care iniţial nu am vrut să o urmez, fiind absolvent de Teologie.”

îmi doresc să joc "Hamlet".”

Ce îl bucură cel mai mult pe actorul Remus Iordache? „Când văd u m e z i r e a ochilor celor care ne privesc, care aplaudă minute în şir pentru emoţia pe care noi am transmis-o ca actori, şi mă bucur nespus atunci când văd bărbaţi care lăcrimează.”

Care rol este mai greu: cel de actor sau cel de regizor? „Cel de regizor, bineînţeles. deoarece ca regizor trebuie să fii un fel de "supervisor", să vezi tot ce se intâmplă, să te identifici în fiecare rol şi să trăieşti ceea ce se întâmplă pe scenă.”

Remus Iordache "Teatrul este jertfă şi sacrificiu" În câte piese aţi jucat? „Sunt aproximativ 15 piese în care am jucat. De regulă, la dorinţa regizorilor am jucat rolurile principale. Am debutat cu piesa lui Marc Camoletti "Logodnicele aterizează la Paris" in rolul principal Bernard, un arhitect. Iar ultima piesă a

Care sunt planurile de viitor pentru Iordache-Art? „Iordache-Art pregăteşte un proiect surprinzător: vrem să punem o comedie, probabil Oscar Wilde şi probabil ne vom întoarce la William Shakespeare, deoarece

În piesele în care aţi jucat, cât de mult aţi respectat scenariul şi cât de mult aţi improvizat? „Eu nu o numesc improvizaţie, probabil este vorba de spontaneitate, iar din cauza emoţiilor se întâmplă sa ai un impas, dar nu cred că am improvizat mai mult de 2%, în rest am păstrat ceea ce a vrut sa spună cel ce a făcut piesa respectivă.”

Cum este publicul slătinean? „Publicul slătinean este unul de excepţie, care îşi rezervă dreptul de a alege ceea ce îşi doreşte să vadă şi care se educă pozitiv. Din păcate încă nu este obişnuit cu pauzele, care sunt necesare în piesele lungi.”

Ce sfaturi aveţi pentru un tânăr care doreşte să înceapă o carieră în teatru? „În primul rând trebuie să vină la teatru, să citească foarte mult, să aibă un maestru care să îl ghideze, să îşi dorească cu adevărat acest lucru, să asculte muzică clasică, si bineînţeles profesorii să le fie exemple.”

Andreea Cornelia Golumbeanu

Pregătire pentru Drept, talent pentru Teatru Tatiana Cristina Moț

Talentul este fie dobândit după ani de exercițiu, fie este o calitate cu care te naști, poate chiar fără să știi că o ai până la momentul potrivit, moment care poate apărea în urma unei decizii spontane. Andreea Doinea povestește despre cum a ajuns să intre la Facultatea de Teatru deși s-a pregătit decât pentru două săptămâni, descoperindu-și astfel adevăratul talent.

Cum v-ați hotărât să dați la facultatea de teatru? Inițial eu mi-am dorit să merg la Drept și mă pregătisem intens pentru asta, ba chiar mersesem și la olimpiadă ca o pregătire suplimentară. Mătușa mea mi-a spus, la un moment dat, că aș fi mult mai potrivită pentru actorie decât pentru drept și m-a pus puțin pe gânduri. Cu trei săptămâni înainte de admitere, m-am răzgândit și m-am pregătit pentru admiterea la Teatru, în loc de Drept, și am reușit să intru a doua.

V-ați gândit și înainte la această variantă? Nici măcar nu cochetasem cu ideea de teatru înainte. A fost o decizie spontană, pe care mă bucur că am făcut-o.

Cum a fost la început? Facultatea a fost minunată, nici măcar nu am văzut-o ca pe o facultate în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult ca pe o a doua casă. Ne-am atașat foarte mult unii de alții, am ajuns să ne cunoaștem colegii și să ne împrietenim foarte repede. Petreceam mult timp împreună lucrând la piese de teatru și scenete pentru festivaluri încă de când am început facultatea, așa că am ajuns să fim foarte apropiați. Aici mi-am descoperit, cu adevărat, pasiunea pentru teatru.

Vedeți în mod diferit actoria acum față de cum o vedeați la început? Nu într-un mod foarte diferit, pentru mine actoria a fost mereu o plăcere, un lucru pe care îl fac din pasiune, și asta nu s-a schimbat. Pot spune că a devenit o muncă serioasă, însă nu a afectat deloc bucuria cu care o fac. Dacă nu ați fi făcut teatru, ce credeți că ați fi ajuns să faceți? Dreptul, cu siguranță.

Care este rolul pe care l-ați îndrăgit cel mai mult? Nu pot să spun că am un rol preferat, sunt multe care mau atras încă de la început și pentru care m-am pregătit îndelung. Eu mă ocup, în principiu, de comedie, așa că am încercat să adaug câte ceva nou tuturor rolurilor mele, o marcă personală. În toate rolurile a fost câte o parte din mine, deci le-am îndrăgit pe toate în mod egal. Dacă ați putea să vă întoarceți în momentul în care ați luat această decizie, ați face ceva diferit? Cu siguranță nu, sunt pe deplin mulțumită de alegerile făcute.

Ce sfaturi aveți pentru actorii care sunt încă la început? Să fie serioși și să muncească mult. Este păcat pentru că mulți oameni termină Facultatea de Teatru și rămân numai cu atât, de asta este important să aibă ambiție și să încerce cât mai multe lucruri. Mai ales, să nu le fie frică să o ia de la capăt. Pot să reînceapă de oricâte ori vor, să își schimbe stilul sau să încerce ceva nou. Să nu le fie frică de schimbare.


Librăria Verona și politica anticomunistă

Înființată "cu banii de prin casă", librăria Verona, amplasată în punctul-cheie al Slatinei, aduce un element de noutate în planul cotidian și monoton al orașului. "Să înlăturăm librarii comuniști și tiparul învechit al librăriilor" poate fi deviza pe care Raluca Bălan, împreuna cu mama sa, librar de peste 15 ani, o promovează în lupta lor de a se remarca pe piața românească.

Bianca Iancu

Pornind de la simplă pasiune pentru cărți, care s-a dezvoltat în timp, Verona devine o ruletă rusească propriuzisă. „Totul este făcut pe munca noastră. N-am avut un capital considerabil când am pornit în această afacere” spunea Raluca. Din punct de vedere al conceptelor pe care vrea să le adopte, cât și al ideilor de marketing, modelul de viață al librăriei este Cărturești, vârful actual al topului în acest domeniu. Furnizor de cărți în toată țara, Suntem cu toții tineri deschiși, cu o vastă imaginație și idei mereu noi. Alte idei, care ne deosebesc de „ceilalți”, dar și capacități de punere în practică a acestora. Ne întrebăm oare câți dintre noi reușim să ne punem în practică aceste idei și să ne remarcăm prin farmecul nostru aparte care ne face să ne dorim și mai mult.

Alexandra Adriana Crețeanu

Otilia este o tânără înteprinzătoare care a simțit farmecul vieții încă din adolescență și nevoia să se dedice pasiunii ei în întregime și să își creeze prin acest lucru, “o lume” doar a ei prin care putea să interacționeze cât mai mult cu oamenii, oameni frumoși, cu o minte mereu deschisă la noi activități. Otilia a fost remarcată încă de la vârsta de 19 ani, când a început să lucreze în învățământ, după terminarea Liceului Pedagogic, Slatina. A studiat la Facultatea de Științe ale Educației, Universitatea din Pitești, urmând mai apoi să continue cu Facultatea de Litere din București, specializarea română-engleză. În urmă cu 6 ani, a preluat Consiliul Județean al Elevilor, Olt. Fiind o persoană destul de remarcată în monotonia orășelului nostru, Otilia, la propunerea Ministerului Educației a fost formată împreună cu alți 40 de profesori, din fiecare județ al țării, pentru a coordona această structură. Ast-

după un an de activitate Verona începe să devină o afacere profitabilă, "ajungând să se mențină singură", adăpostind în prezent cărți din majoritatea domeniilor solicitate de cumpărători, lăudându-se cu o gama variată de posibilități. Pe lângă multitudinea de cărți se strecoară si alte bunuri destinate tuturor categoriilor de vârsta: de la jocuri pentru toți până la jucării, obiecte decorative, bijuterii etc. Librăria dispune de un "loc vegetativ" unde cumpărătorul sau privitorul fără bani se poate relaxa răsfoind în voie câteva cărți (după ce citești asta întreabă de el în librărie, e GENIAL). Raluca îmi spunea că nu multă lume preferă această alternativă deoarece în deciziile românilor, și mai ales ale slătinenilor, intervine factorul "jenei". Mentalitatea majorității nu include și toleranța față de acest act normal, firesc, în alte zone ale țării, mai ales în afară. Generațiile actuale sunt foarte dezvoltate pe plan social, respectiv extracuricular. Avem acces la atâtea zone de activitate și de informare, la atâtea proiecte, la atâta lume cu un anumit nivel intelectual. Însă nu tuturor le pasă așa mult, alegând să

rămână neutrii. Nu știm cum să profităm de mediul înconjurator, nu știm cum să ne dezvoltăm prin oameni și din această cauză ajungem să pierdem contactul cu lumea din afara școlii. Putem numi Verona o microsocietate. Primarul ei, îndrumătorul spiritual al cumpărătorilor, centrul librăriei este librarul, în cazul nostru cu o experiență de 15 ani. „Eu nu mă consider un librar, ci un vânzător de carte. Librarul adevărat e acolo în spate *arătând spre mama ei*” afirmă Raluca în interviul acordat. Să fii librar necesită o cultură generală în ceea ce privește literatura și o abilitate de organizare fantastică. Așa-zișii "librari comuniști" sunt aceia plictisiți de viață, cu o expresie neutră și vocea mult mai groasă decât te aștepți să se audă dintr-o stafidă "culturalizată", se presupune. Astfel, pentru a clarifica, politica anticomunistă este mișcarea socială a Librăriei Verona, prin care se încearcă prezentarea tradiționalului intr-o formă de actualitate. Fiind atrași de noutate, oamenii se implică în jocul librăriei și așa este transmisă pasiunea față de cărți. Verona a demarat în trecut o activitate destinată jocului, în care elevii liceului Radu Greceanu au putut beneficia se cărți gratis în decursul a două săptămâni. Este trist că în ziua de azi nu se mai găsesc foarte mulți care să citească, veșnica scuză fiind lipsa timpului. Raluca susținea că "nu există nu am timp să citesc; poți să-ți faci timp să citești". Din punctul ei de vedere, educarea societății ar trebui să se înceapă cu buba ei: adulții. În ceea ce privește copiii, există

fel, a luat naștere rețeaua de formatori ai CNE (Consiliul Național al Elevilor), în care s-a afirmat și ea. Mai mult, face parte din mai multe fundații și asociații cu rol important în formarea personalității tinerilor deschiși mereu la noi oportunități: formator asociat al Fundației “Noi orizonturi”, din Cluj, care oferă cursuri pentru profesori, “Lucrătorul de tineret”, fiind un alt proiect amplu, la care a fost formator. Otilia este o persoană asertivă, mereu capabilă să ajute și să se implice în noi activități și planuri care îi dezvoltă pe tinerii cu care lucrează. „Sunt activă și empatică, deschisă și jovială. Elevii de liceu cu care lucrez îmi spun adesea că sunt o persoană zen", afirmă Otilia, cu zâmbetul pe buze. Activitățile nonformale o reprezintă 100% și consideră că „învățământul nostru ar trebui să adopte o paradigmă nouă: învățare prin experimentare”. Este o tânără visătoare, ce degajă un aer pozitiv și visează la „ziua în care absolut toți tinerii vor veni la școală zâmbind, dornici de experiențe noi.” Otilia este un mesager al învățării experiențiale și speră din toată inima la o școală dotată și implicare 100% a elevilor, dar și a părinților, însă „Schimbarea trebuie să o accepte întâi profesorii. Elevii sunt deschiși, maleabili, curioși... nu poți să nu-i adori!”, exclamă Otilia încântată de implicarea sa în CJE.

Astăzi, doar pasiunea pentru ceea ce faci te poate hrăni, de aceea, pentru Otilia, ceea ce face este singura ei răsplată. Relația sa cu tinerii și elevii cu care lucrează presupune respect, prietenie și devotament, ba chiar a adoptat modelul american și formează o echipă completă, fără bariere de vârstă, religie, etniă. Discriminarea o consideră un punct neînțeles, care nu o împiedică la dezvoltarea completă a tinerilor, fiindcă nu a întâlnit această barieră în activitățile sale: „M-ar întrista!”, afirmă Otilia. „Persoana Zen” îi învață mereu pe tineri că oamenii au șanse egale, că, deși avem un sistem de valori diferit, trăim în aceeași societate și trebuie să învățăm să ne acceptam reciproc. Otilia crede că atunci când oamenii vor înțelege că ceea ce fac cu viața lor este strict problema fiecăruia, vom face un mare pas înainte; când vom înțelege că dormim așa cum ne așternem și că fericirea depinde de alegerile pe care le facem zilnic și că părerea altuia este doar părerea sa, vom mai face un pas, iar când vom înțelege că viața este atât de scurtă pentru a mai fi răi sau invidioși, acesta va fi ultimul și vom fi pregătiți să parcurgem drumul întreg. „Vezi tu, nu putem fi niciodată fericiți dacă nu suntem împăcați cu propria existență, dacă tot ceea ce facem zilnic e sa ne comparăm cu alții. Ne vom crea astfel frustrări sau false păreri despre noi. Eu, de exemplu, mă

7

numeroase metode de a-l face pe un copil sa iubească și să aprecieze cartea, deoarece el este o țintă slabă, ușor de manipulat. Îi va fi si mai ușor dacă trăiește într-un mediu favorabil, însă, în anumite cazuri, părintele este cel care îi induce micuțului conceptul de carte inutilă. Raluca zicea că a auzit adesea părinți care spun „cartea asta nu-ți trebuie”. Chiar dacă ea încearcă să poarte apoi o discuție cât mai liberă cu astfel de părinți este prea puțin pentru a-i convinge de necesitatea cărților. Cumpărătorii cei mai mulți și cei mai greu de satisfăcut rămân însă adolescenții. Vor devora sau batjocori o carte dacă nu a îndeplinit toate cerințele impuse de ei. La momentul actual cele mai solicitate si cumpărate cărți sunt cele ale editurii „Trei”, în general bestselleruri. Nu este tocmai ceva favorabil pentru că astfel de scriituri dezvoltă, în cea mai mare parte, aceleași teme dezbătute și în filmele din categoria dramă. Este totuși îmbucurător ca încă se mai ocupă cu aceste activități. Cea mai căutată de către adolescenți rămâne însă colecția Annei Todd. În rândul adulților, Coelho domină preferințele, pe când copiii sunt din ce în ce mai atrași de volumele Harry Potter (sursă sigură din interior). Întrebată „ce ai face dacă librăria ar arde și ai putea salva doar 3 cărți”, Raluca a răspuns sincer: 1. „Mănâncă, roagă-te, iubește” de Elizabeth Gilbert 2. „Minunea” de R.J. Palacio 3. un volum de poezii al lui Mihai Eminescu

Otilia Sterie „Suntem ceea ce ne dorim să fim!”


8

Claudia. Experiență de jandarmeriță.

Până în septembrie, Sublocotenentul Claudia-Elena Bucă, absolventă a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în vârstă de doar 24 de ani, a fost comandant de pluton la Unitatea Specială 30 București unde a avut în subordine nu mai puțin de 25 de bărbați. Realizată profesional, reușind să își împlinească visul, Claudia a dărâmat orice tipar și a devenit un model pentru tinerii nesiguri pe sine și pe visurile lor. În prezent ocupă funcția de Ofițer de Relații Publice în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Andreea Ionela Stoian

A fost un vis, sau o pură întâmplare? A fost în adevăratul sens al cuvântului un vis.

Ce v-a făcut să vă doriți această meserie? Am văzut totul ca pe o provocare și pot spune că îmi plac provocările. Mi-am dorit doar să pot face ceva din asta. Nu am avut persoane foarte apropiate cu care să vorbesc despre ceea ce presupune întradevăr o carieră în domeniul jandarmeriei, și nu neapărat jandarmerie, cât și în domeniul militar.

V-ați simțit vreodată complexată având în vedere că din exterior, jandarmeria este văzută ca o meserie pentru bărbați? Nu neapărat. Sinceră să fiu în ultimii ani această meserie nu a mai fost văzută chiar ca o meserie pentru bărbați, din ce în ce mai multe femei fiind prezente în acest domeniu și formând, împreună cu bărbații, o echipă bună. V-ați simțit vreodată inferioară colegilor de sex opus? Nu ai de ce să te simți inferior, formânduți o echipă, un colectiv, va apărea com-

Clasa de dans popular Sprîncenata a fost înființată în anul 2014, la inițiativa instructorului - coregraf Carmina Nițu, din dorința de a aduce mai aproape de copii tradițiile și obiceiurile din folclorul românesc. Din dragoste pentru jocul popular, a strâns în jurul său câţiva mici învățăcei, punând bazele unui ansamblu

pletarea reciprocă, unde punctele tale tari devin completarea punctelor slabe ale coechipierului.

Care au fost adevăratele impedimente ale carierei? Nu pot spune că am o carieră suficient de lungă încât să fi întâlnit atât de multe impedimente. Însă a lucra cu oamenii este într-adevăr un lucru dificil, dar nu îl pot considera un așa mare obstacol. Situațiile diferă și indiferent de gravitate, depinde foarte mult de reacția unui om. Ca jandarmi încercăm cât mai mult să comunicăm cu oamenii, să liniștim temperamentele mai dificile. Porblemele lor pot fi de orice natură, iar în esență ei nu vor lovi în oamenii „îmbrăcați în uniformă”, ci indirect în toate instituțiile publice, arătându-și nemulțumirile și față de acestea. Cine v-a susțiut și cine v-a descurajat? Nu am fost descurajată de nimeni atât de rău încât să ajung în punctul de a renunța la ceea ce îmi propusesem, iar când a fost vorba de susținut, pe primul loc a fost și este în continuare familia. Singurele momente în care am fost descurajată au fost clipele de confuzie, în care nu eram sigură dacă îmi dorescu cu adevărat asta.

Care sunt avantajele și dezavantajele carierei? Avantajul este faptul că lucrez cu oamenii, reușind să învăț să interacționez cu mai multe tipuri de persoane, iar principalul dezavantaj este timpul, neavând un program fix. Trebuie să fii 24/24 de ore în alertă. Indiferent de ce se întâmplă, poți fii sunat la orice oră, în orice zi, oriunde te-ai afla. A existat vreo situație care să vă marcheze literalmente viața? Da, a fost o situație care m-a marcat și își lasă amprentele în continuare: moartea tatălui meu. Cu toate astea, fiind în anul întâi de facultate la acea vreme, m-am în-

de dansuri tradiționale și preocupându-se de buna pregătire a copiilor, insuflândule dragostea pentru folclor, tradiții si costumul popular românesc. Talentul instructorului-coregraf cât şi eforturile dansatorilor au rodit apoi în numeroase reprezentaţii la nivel local și judeţean. Clasa de dans Sprâncenata are în

curajat, și m-am gândit doar la faptul că nu și-ar fi dorit să eșuez. Am reușit să mă ambiționez și să merg ușor, ușor mai departe. Cum acționați în cazuri critice? Sinceră să fiu e foarte greu de spus pentru că apar situații limită unde trebuie să pui în practică intuiția și experiența. M-am întâlnit și cu astfel de situații, dar cel mai important este lucrul în echipă. Într-o astfel de instituție, unde pur și simplu ieși pe stradă și ești expus oricărui pericol din orice parte și în orice moment, foarte mult va conta sprijinul colegilor. Nu te vei putea descurca singur în nici o situație de genul acesta. Cum vedeați această meserie și cum este de fapt? Mi-am imaginat-o ca pe o meserie palpitantă, și este, într-adevăr, o meserie foarte palpitantă. Nici o zi nu seamănă cu precedenta. Fiecare clipă aduce noi provocări.

Ce înseamnă de fapt "a fi jandarm" cu adevărat? Disciplină și respect. componență 30 de elevi cu vârste cuprinse între 4 și 20 de ani care-și doresc să transmită mai departe dansul popular. Micii dansatori provin în marea lor majoritate din familii defavorizate sau fără prea multe resurse financiare. Sub numele de scenă „Magic”, Clasa de dans Sprîncenata pune la dispoziție o multitudine de stiluri de dans pentru diferite evenimente și ocazii. Programele artistice concepute pentru spectacole și diverse evenimente se disting prin complexitatea și expresivitatea coregrafiilor. Calitatea artistică a spectacolelor și cromatica costumelor populare au făcut ca grupul „Magic” să reprezinte cu succes folclorul cu a sa spiritualitate în formele cele mai autentice. ,,Să nu ne pierdem tradiția și obiceiurile, eu port portul romănesc oriunde în țară.", spune Carmina. Membrii grupului fascinează prin forță, autenticitate, sensibilitate coregrafică. ,,Părinții au privit această inițiativă cu dorință de implicare având în vedere că în localitate nu se organizează activități extra-curicu-

Ați păstrat legătura cu vechile pasiuni? E mult spus „pasiune”, dar îmi place să călătoresc, să fac mișcare. Am fost în echipa școlii de baschet. Mi-a rămas pasiunea pentru sport, plimbări. Însă e greu, fiindcă timpul trebuie împărțit foarte strict, dar un echilibru nu este imposibil.

Sunteți împlinită pe plan personal și profesional? Da, cu siguranță, mai ales că nu sunt înaintată în vârstă, abia terminând școala, iar până la momentul acesta totul decurge așa cum trebuie. V-ați vedea făcând altceva pe viitor? Nu. Cu siguranță nu m-aș vedea făcând altceva, tot ce îmi doresc fiind aici. Să perseverez, să evoluez, să clădesc într-adevăr o carieră militară.

Claudia recomandă tinerilor să urmeze o carieră militară (deși este o meserie solicintantă) dacă își doresc cu adevărat acest drum. Sfatul pe care îl oferă este: „pregătiți-vă intens pentru că cele mai frumoase împliniri sunt realizate prin muncă”. lare. Ei sunt dornici să-nvețe. Obosesc eu și ei spun încă o dată, domnișoară, încă o dată! De exemplu Simianca au învățat-o în 15 minute", mărturisește Carmina Nițu. Dorința de a tinde către profesionalism precum și calitățile umane ale membrilor grupului folcloric au fost, de fiecare dată, la un nivel înalt, fapt reflectat de numeroasele spectacole susținute în cadrul diferitelor evenimente.

Magie Mădălina Bogeanu

prin dans la Sprîncenata


Ce putem vizita în județul Olt?

Muzeul Câmpia Boianului aflat lângă orașul Drăgănești-Olt este probabil cea mai bună dovadă că omul sfințește locul. Prin om, mă refer la creatorul muzeului, dar și la echipa care l-a ajutat să ridice, din nimic, unul dintre cele mai impresionante muzee. Unitatea a fost înfiinţată pe 5 august 1980 sub denumirea de Muzeul de Istorie şi Etnografie Drăgăneşti-Olt, de către profesorul Traian Zorzoliu, care a donat unsprezece colecţii de obiecte muzeale. Sunt valorificate expoziţional piese de istorie, arheologie, obiecte neolitice, din epoca bronzului, din perioada daco-romană şi românească timpurie. Colectii impresionante de vase ceramice vechi de mii de ani, replici ale acestora, unelte puse în contextul lor istoric, atelaje ale unităților de pompieri din perioadele respective.

lucrările să se finalizeze. Cei care vin în vizită vor putea să rămână peste noapte în cetate, în cazul în care doresc asta, iar câteva dintre așezările din interior vor putea fi închiriate. „Este importantă construcția acestei cetăți în zonă, în primul rând pentru că va aduce venit orașului dar este și o poartă către istorie și dă tuturor posibilitatea cunoașterii tainelor dacice. Este singura cetate dacică din țară. Se vor putea închiria câteva dintre locuințele de aici. De asemenea, se vor organiza tabere de creație pentru copii, unde aceștia vor învăța ce este și cum se practică olăritul, țesutul, torsul“, ne-a mărturisit însoțitoarea muzeului. Arheoparcul de tip neolitic din cadrul complexului muzeal al orașului Drăgănești-Olt a fost inaugurat în 2010 și a fost realizat tot de profesorul muzeograf Traian Zorzoliu, care a reconstituit un sat

Impresionantă este și macheta cetății dacice de acum 2.000 de ani care prinde contur pe un deal din Drăgănești Olt. „Dorința domnului director Traian Zorzoliu a fost aceea de a pune în scenă o luptă, o zi din viața getodacilor, ceea ce s-a și întâmplat anul acesta în noiembrie. O echipă de tineri actori împreună cu regizorul Orlando Pietriceanu au venit la Drăgănești și au filmat câteva secvențe pentru un film din viața getodacilor. A fost un moment extraordinar, aceștia timp de o săptămână au stat și au filmat în cetate.”, ne-a spus unul dintre reprezentanții muzeului. Până în anul 2017 se speră ca

după tipul așezărilor neolitice specifice culturii Gumelnița, ale cărei urme au fost descoperite la Drăgănești. Satul neolitic este format din șase colibe de mărime naturală ridicate în aer liber, pe un teren împrejmuit cu un șanț de apărare și gard din nuiele împletite, iar accesul se face pe o punte din lemn. În interiorul colibelor sunt prezentate uneltele folosite pentru ocupațiile neolitice, de pescar, agricultor, olar, vânător. Găsim agățate de pereți sau de acoperiș, pe vatră, sau pe altarul de cult și alte obiecte specifice perioadei neolitice, vase, opaițe, obiecte de cult, ce se foloseau în gospodărie cu diferite utilități. "Este fascinant pentru oricare

Teatrul labirint organizat la Colegiului Național Radu Greceanu invită spectatorul într-o călătorie lăuntrică, un șir de întâlniri bazat pe relația dintre teatru, limbaj senzorial și memoria corpului. Acest spectacol construit în funcție de contextul și locul în care e format, dar mai ales în funcție de spectatorul, care acceptând invitația de a fi ghidat prin acest spectacol al lucrurilor care rămân nespuse, devine co-creator, un adevărat personaj principal. Experiențele celor care au participat vin să completeze cadrul elaborat al labirintului cu o gamă variată de emoții și trăiri. „Teatrul labirint a fost cea mai tare experiență pe care am trăit-o vreodată. A fost ceva nou și foarte interesant, care m-a fascinat. Am văzut mulți elevi talentați de vârsta mea care joacă teatru și se implică în multe activități, asta datorită profesorilor care îi îndrumă. Acolo am auzit două voci minunate care m-au impresionat. Sper să se mai organizeze teatrul

labirint și să repet experiența trăită”, spune Ada. „Teatrul labirint, un spectacol plin de idei creative care m-a impresionat. Niciodată nu mă puteam gândi că voi trece printr-o astfel de experiență, care mi se pare o idee perfectă. Nu credeam că avem astfel de copii talentați la noi în oraș, care, într-un fel, ar trebui promovați. Acest ‘’joc’’ a fost creat datorită profesorilor care s-au implicat și și-au dat silința împreună cu elevii lor”, ne-a mărturisit Ștefania. „Am participat pentru prima dată la teatru labirint și vă pot spune că sunt impresionat. Mi-a plăcut atmosfera creată, senzațiile pe care le trăiești, faptul că nu știi ce te așteaptă după colț. Partea de teatru senzorial mi s-a părut incredibilă, iar tinerii actori au fost foarte buni”, a remarcat Cristian Hățiș. „O experiență completă, mi-a plăcut ce am văzut și mi-a plăcut să fiu legată la ochi ulterior, pentru că

om din țara asta, iubitor de istorie sau nu, să poată păși într-un sat de acum 4.500 de ani. Este singurul sat din țară de acest fel și singurul din Europa. La inaugurarea lui au venit 96 de arheologi din 24 de țări din Europa care au avizat că este cea mai reușită, să zicem așa, reconstituire. N-am avut spații mari, că putem face mai multe. Este frumos, poți intra să vezi o altă lume, un alt mod de organizare a spațiilor interioare, un alt mod de viață", vorbește însoțitoarea Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgănești-Olt, despre arheoparcul pe care l-au realizat în urmă cu șase ani. Muzeul Comunei Sprîncenata este impresionat prin faptul că deține un maxilar de dinozaur, un fragment găsit pe malul Oltului, la Frunzaru, de către niște elevi care l-au donat. Obiectele expuse au fost descoperite prin săpături în cetatea dacică Dava de la Sprîncenata aflată pe un deal și dovedesc că această comună a fost locuită încă din neolitic, perioadă căreia îi erau caracteristice procedeul de șlefuire și uneltele din piatră lustruită. Putem viziona și fragmente de pistoale, lănci, baionete, cartușe, grenade, ce au fost găsite de localnici în grădinile proprii. Muzeul dispune și de o multitudine de monede românești și monede străine precum monede rusești și africane. Muzeul a fost înființat de Tudor Niţu, care a lăsat în urmă Monografia Comunei Sprîncenata, după ce s-a preocupat aproximativ 40 de ani de cercetarea istorică a locurilor în care s-a născut. „Aici am văzut lumina zilei şi tot aici mi-am petrecut copilăria şi restul vieţii. Ca profesor de istorie la Şcoala Generală Viespeşti din această comună timp de circa 40 de ani, pe lângă activitatea desfăşurată la clasă m-am preocupat permanent de cercetarea istoriei acestor locuri, adunând un bogat material arheologic, documentar, arhivistic. Peste 6440 din aceste categorii de obiecte, constituite în unsprezece colecţii, leam donat Consiliului Comunal Sprîn-

fiecare atingere, miros, sunet și gust sau intensificat, iar spiritul s-a bucurat și înfricoșat ca un copil ce este uneori”, ne-a împărtășit Diana Ene. „La început am crezut că în labirint o să mă simt ca într-o zi normală în România: oamenii mă plimbă prin diferite locuri și eu nu înțeleg mare lucru. Totuși, am fost plăcut surprins să constat că studenților le-a fost foarte ușor să vorbească engleza. Totul a fost natural, deși uneori ei știau ca nu vorbesc româna, înainte să le spun ceva. Experiența legat la ochi a fost confortabilă, chiar dacă nu cunoșteam locația și oamenii din jur. Nu am realizat când labirintul s-a terminat, deci misterul a continuat toată săptămâna”, a spus Mads Szklany, din Danemarca.

9

cenata în vederea organizării unui muzeu comunal de istorie şi etnografie, muzeu ale cărui lucrări de organizare le-am terminat abia la 13 mai 1998, când a fost inaugurat. Nimeni şi nimic nu m-a putut face să părăsesc aceste locuri, să părăsesc aceşti oameni minunaţi. Întocmai moşilor şi strămoşilor mei, m-am simţit puternic înrădăcinat în pământul unde am văzut lumina zilei şi unde sunt legat prin mii şi mii de fire de acei în mijlocul cărora am trăit. Cartea este departe de a cuprinde în paginile sale întreaga istorie milenară a locuitorilor acestui plai mioritic, lupta, suferinţele şi idealurile lor. Prezenta carte reprezintă o încercare de reconstituire, pe baza dovezilor existente, a drumului parcurs de comunităţile umane din acest teritoriu de-a lungul vremurilor.”, scria Tudor Niţu în carte. Profesorul a plecat la cele sfinte după 80 de ani de viaţă, timp în care s-a lăudat permanent cu locurile din care se trăgea, despre care spunea că aparţin unor meleaguri fermecătoare.

„Lucrarea cuprinde o mare cantitate de date care aduc în faţa cititorului istoria acestor locuri de la origini până în zilele noastre. Consider că lucrarea reprezintă o importanţă deosebită pentru locuitorii comunei Sprîncenata, şi nu numai a acestora, putând să constituie un material de studiu pentru generaţiile viitoare de elevi ai comunei” spune însoțitoarea muzeului.

Alina-Mădălina Bogeanu

Adelina Marinela Vâlcelaru Gabriela Ștefania Udrescu

Teatru labirint: fascinant, creativ, surprinzător, complet


10

Români cu dor de casă Andreea Paula Gheorghe

Cum îi văd străinii pe cei de lângă noi care încearcă să îşi îmbunătăţească traiul şi să îşi depăşească limitele trecând graniţele asumându-şi riscuri?

Este un fapt cunoscut că nu toţi românii sunt bine văzuţi în afară. Gândirea străinilor faţă de compatrioţii noştri porneşte, ca în majoritatea cazurilor, de la general la particular. Cei mai mulţi nu pot, de fapt nu vor, să îi deosebească şi să facă diferenţa între cei cu bune intenţii şi cei cu gânduri rele. Îi caracterizează pe toţi după aceleaşi stereotipuri şi nu vor să înţeleagă că nu toţi sunt aşa. Nu toţi aşteaptă să li se dea fără să facă nimic, alţii muncesc din greu ca să asigure un trai mai bun familiei de acasă. Nu toţi apelează la cea mai veche meserie din lume, nu toţi sunt din tabăra rea. Sunt două păreri asupra românilor care pleacă în altă ţară: cea care îi “aşteaptă” acolo şi cea care îi “aşteaptă” aici. Este de la sine înţeles că părerea de care se vor lovi românii noştri ajunși să lucreze în afară nu este una prea bună, dar mai sunt şi cazuri, de un procentaj foarte scăzut, care arată că unii sunt şi respectaţi mai mult ca locuitorii acelor ţări. Din cauza celor care fură şi care nu fac altceva decât să îi înşele pe cei dispuşi să le dea ceva de muncă, străinii ne cataloghează drept un popor de cea mai joasă speță. Ei cred că nu avem pregătire într-un domeniu, oricare ar fi el, ei cred că nu suntem în stare de nimic şi că aşteptăm să pice de undeva ce avem noi nevoie, adică cam tot fie vorba între noi. Părerile sunt împărţite în legătură cu părinţii sau rudele apropiate plecate în afară, dar care sunt acestea totuşi? Nu le putem afla pe toate, dar câteva desigur că putem. Am întrebat nişte prieteni buni, care au părinte plecat în afară, cum arată din perspectiva lor aceasă plecare şi ce avantaje şi dezavantaje sunt. Răspunsurile lor au fost unice, dar mai ales sincere. „Din perspectiva mea o parte bună în faptul că el a plecat îi că aşa ne îmbunătăţim şi noi situaţia materială și putem să ne cumpăram lucruri pe

care ni le doream şi până acum nu aveam posibilitatea să le cumpărăm sau să facem o casă sau aşa, asta îs doar nişte exemple banale. Dar toate astea vin cu un imens dezavantaj: faptul că noi, eu şi Dani, creştem fără un tată şi trecem prin toate etapele vieţii fără ca el să ne vadă tot procesul de dezvoltare şi cum de la copii cu aspiraţii banale ne maturizăm şi devenim oameni în toată firea. Trece peste momentele importante din vieţile noastre şi cred că exact la fel vede şi el lucrurile, că nu poate fi lângă noi în momentele în care mami nu poate să îi ţină locul.”, spune Maria Oana. „Păi unul dintre avantaje şi cred că este şi cel mai important este cel financiar. La un moment dat, când vrei tu, poţi să părăseşti ţara cu gândul că te duci la o a doua casă. Dezavantajul este că petreci luni bune, ba chiar ani buni fără prezenţa acelui părinte. Un alt dezavantaj este că părintele plecat se “consumă” acolo, trec anii peste el doar pentru că ţara ta nu poate oferi condiţiile decente pentru o viaţă uşoară. Eu unul spun că nu este aşa de uşor pe cât pare în ochii celorlalţi”, a declarat Laurenţiu Ionuţ. „La început o să vorbesc despre avantaje. Sunt multe într-adevar, cum ar fi libertatea de care ne bucurăm atunci când parinţii nu sunt lângă noi, puterea de decizie totală asupra alegerilor noastre, atunci când avem unul sau ambii părinţi departe de noi învăţăm să distingem şi mai bine deciziile bune de cele rele, învăţăm să ne descurcăm singuri în diverse situaţii în care nu credeam că

vom ajunge. Acum, ca să ajung la un echilibru, o să vorbesc şi de dezavantaje, iar acestea, din păcate, sunt mai multe. Un prim dezavantaj ar fi lipsa acută a părinţilor în viaţa ta, lipsa persoanelor care ar trebui să te aibă în grijă permanent. Copiii cu părinţi plecaţi învaţă să aibă grijă singuri de ei de la vârste fragede, învaţă ce sunt responsabilităţile, grijile, prea devreme, deoarece e încă un copil, un copil care odată ce rămâne singur trebuie să aleagă la propriu ce va face mai departe cu viaţa lui pentru că îşi vede părinţii o dată pe an, iar în restul timpului singura lor legătură este telefonul, un obiect care nu poate să aibă grijă de el când e răcit, un obiect care nu face nimic altceva decât să transmită nişte informaţii.”, ne-a povestit Daniela Alexandra „În primul rând spaniolii sunt rasişti. Acum nu atât de mult, dar înainte, femeile erau prostituate şi bărbaţii hoţi. Cum înţelegeţi şi voi, nu eram văzuţi aşa bine şi nici acum nu suntem, chiar dacă s-au mai obişnuit cu prezenţa românilor. Sunt şi persoane bune, nimic de zis. Într-un loc de muncă se uită la tot, ba chiar îţi cer mai mult fiind din afară… mă refer că faci mai multe ore decât e normal şi te plătesc puţin pentru că românii lucrează bine şi mai mult decât un spaniol care stă la serviciu doar cele 8 ore de muncă. În schimb, r o m â n u l lucrează mai mult, n-are încotro. Expresiile străinilor... ei în general se dau bine pe lângă tine până ajung unde vor şi după trag de tine, văd că poţi mai mult.”, mărturisește Jenny Torbă, care trăiește în Valencia de mai mulți ani.

De ce să te înhami la neprevăzut?! De ce să distrugi vieți întregi și să lași în urma ta trupuri lipsite de suflet?! În aceste câteva rânduri vă invit să faceți un exercițiu de imaginație. Să ne gândim că abia am împlint vârsta de 18 ani și, în sfârșit, suntem majori și putem să ne luăm permisul de conducere. Nu ezitati să faceți asta, deci îl și aveți în mână. Sunteți experimentați în ale condusului pentru că, ilegal, ați condus în ultimii ani și deja sunteți stăpâni pe volan. Sunteți la o petrecere, unde, ca orice adolescent major, sau nu, consumați băuturi alcoolice; limita fiind propriul corp. La sfârșitul petrecerii vi se cere să-l conduceți cu mașina pe cel mai bun pri-

eten, acasă. Acceptați sau nu!? Răspunsul este absolut clar, fiecare dintre noi, după câteva pahare se va crede un super-erou care poate levita cu mașina peste orice obstacol! Dar ce ne facem dacă în loc să leviteze mașina peste obstacol, va levita sufletul prietenului nostru către cer? „Drag om, pune-ți gândurile în ordine, nu tu m-ai omorât! Alcoolul, viteza și adrenalina au făcut-o, tu doar ai fost corespondentul lor! Nu asculta oamenii care te judecă prea tare, știi bine că aș fi murit pentru tine și uite că am făcuto! Drag om, dacă mi-ai fost vreodată un prieten adevărat du-ți crucea, nu încerca să te sustragi, într-un fel sau altul, de la isprava pe care ai facut-o. Nu uita că familia

mea îmi va purta crucea mult timp de aici înainte, nu-i lăsa să se chinuie singuri! PRIETENI PÂNĂ LA MOARTE!” Acestea sunt cuvintele îngerului pe care l-ai dus în neființă, el nu te judecă, îți cere doar să conștientizezi și să plătești pentru sufletul lui plecat prea devreme, dar cei din jurul tău o vor face și o vor face cu răutate și ură. Conștiențizați fiecare pas pe care îl faceți! Nu vă urcați la volan dacă vă duhnește sângele a alcool! Nu lăsați familii distruse, de rudele plecate spre cer! „Dragi oameni de pretutindeni, conștientizați riscurile la care vă înhămați! Eu am avut încredere și am platit-o cu toate lacrimile pe care trebuie să le îndur”.

Acestea sunt doar câteva exemple. Nu pentru toţi este uşor. Nu pentru toţi este lapte şi miere. Nu pentru toţi… Unele persoane nu ştiu cum este să te confrunţi cu dorul de un copil sau părinte, depinde de la caz la caz. Toţi zic „A fost alegerea ta să pleci. Nu te-a obligat nimeni”. Păi nimeni în mod direct desigur, dar conştiinţa ta a jucat un rol important în plecare. Conştiinţa ţi-a zis că îţi trebuie bani să le cumperi copiilor tăi ce le trebuie; tot ea ţia zis că nu poţi să stai în chirie toată viaţa şi că trebuie să îţi cumperi un loc al tău. La începutul articolului am afirmat că nu toţi românii sunt văzuţi bine în afară, dar sunt şi cazuri unde românii chiar sunt văzuţi ca nişte persoane care muncesc. Am rugat un prieten să îmi trimită mesaj referitor la cum este văzut el și se pare că este unul din românii care i-au făcut pe străini să îşi schimbe percepţia despre români prin devotamentul său. “Din punctul meu de vedere, faptul că romanii s u n t priviți cu ochi răi printre străini este aproape de a deveni un mit. Am avut nenorocul ca ai mei să fie plecaţi în străinătate şi astfel după ce am terminat liceul am ajuns şi eu pe tărâmul ”tuturor posibilităților” având astfel șansa să văd din interior cum stă treaba. Nu spun că străinii ne iau în brațe când ne văd pe stradă şi ne iubesc de nu mai pot. Spun doar că au început să își piardă din teama aia pe care o aveau în ochi atunci când le spuneai că ești român şi că mulţi angajatori caută români pentru că: „sunt muncitori și își văd de treaba lor.”, afirmă Mădălin Mihai Se pare că părerea străinilor începe, încetul cu încetul, și cu mari eforturi să se schimbe. Cât o să mai dureze până când o să fim văzuţi ca şi egalii lor, în țara lor, în mediul lor?

editorial Izabela Marina Radu


De ce nu ne găsim jumătatea?

,,Jumătatea există doar în mintea noastră. Adică, teoretic. Practic, însă, există oameni altături de care ne place să ne petrecem timpul, fiindcă putem fi asemănători din punct de vedere rațional", spune Andreea Fieraru, elevă în clasa a XI-a. Să fie oare adevărat ?

Anamaria Ștefania Floarea

Sunt o mulțime de oameni în această lume care nu şi-au găsit încă jumătatea. Opiniile sunt împărțite în funcție de persoanele care-şi spun povestea. „Persoanele care sunt încă singure şi care spun că nu-şi găsesc jumătatea au propriile lor poveşti de viață, pe care le mărturisesc destul de greu. Un impediment în găsirea jumătații este neîncrederea în sine. Persoanele care se inhibă şi care n-au încredere în forțele proprii, riscă să rămână singure”, afirmă psihologul școlar al C.N.V. „Nicolae Titulescu”, Carmen Popescu. Mihaela Dinu, elevă a Colegului Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, afirmă: „Unii nu-şi găsesc jumătatea de frică să nu fie răniți. Teama că celalalt nu l-ar putea accepta cu defectele și complexele pe care le are, îl face pe individ să nuşi mai dorească să caute jumătatea. Frica de eşec este un alt motiv care îngreunează găsirea partenerului sau a partenerei." „Din perspectiva tinerilor care fac parte dintr-un grup vicios, care-i influențeză, este foarte greu să treacă dincolo de sfaturile bune sau mai puțin bune pe care le primesc. Tinerii nu sunt capabili de a distinge lucrurile bune de cele rele și chiar de a exprima ceea ce simt, nefiind nevoie de așa-zisul ajutor al prietenilor”, spune Carmen Popescu Andrei Anton, elev al Colegiului Național Vocațional „Nicolae Titulescu”: „Majoritatea tinerilor din ziua de azi sunt foarte superficiali. Alții vor să cunoască şi să traiască sentimente unice, dar, din păcate, nu găsesc persoana alături de care să împărtăşască toate aceste trăiri. O parte sunt timizi, nu au curajul de a exprima ceea ce simt şi preferă să rămână în anonimat. Cei mai mulți dintre ei vor să se protejeze, aşa încât, la prima vedere, par aroganți. Aceştia

sunt cei care într-un moment al vieții lor au fost răniți. Acum trăiesc cu teama noului eşec în dragoste, de aceea chiar dacă te plac, nu-ți vei da seama niciodată din gesturile sau expresiile lor. Unii tineri nu sunt deloc stabili emoțional, se lasă uşor influențați de anturaj, fapt care face mult mai dificilă găsirea jumătății.” Diana Mușat, elevă a Colegiului Național Vocațional „Nicolae Titulescu” ne mărturiseşte: "Eu nu-mi găsesc jumătatea pentru că am prea multe cerințe de la persoanele care nu-mi pot oferi nimic. Contează în mare măsură aspectul fizic, modul în care se comportă la prima întalnire, dar şi vocabularul pe care-l foloseşte. Din punctul meu de vedere, un alt impediment în găsirea jumătății este graba. Ambele sexe se grăbesc în a-şi face iubit/ă, încât uită de cele câteva reguli esențiale pe care trebuie să le aibă în vedere". Ştefania Ciobanu, elevă a C. N. V. „Nicolae Titulescu”: „Familia joacă un rol foarte important în dezvoltarea comportamentului unui tânăr. Baieții sunt adeseori obsesivi și exagerat de posesivi cu persoana pe care o iubesc, fapt datorat educației pe care o primesc. Nu-i oferă acesteia din urmă nici un fel de sentiment reciproc al iubirii, pentru că în familiile din care provin nu au văzut reciprocitate sau afecțiune, ci doar o strânsă legătură de supunere. Alții acționează impulsiv în momentele delicate, fapt care duce la o mai uşoară destrămare a relației. La nervi unii bărbați ajung să se comporte animalic, să-și agreseze verbal şi chiar să-şi lovească iubitele. Din acest motiv fetele nu-și mai caută jumătatea.” Psihologul Carmen Popescu aduce câteva lămuriri suplimentare: „Tinerii fie nu ştiu să-şi exprime sentimentele, liber, în fața persoanei iubite, fie nu au suficientă experiență directă și ajung să se izoleaze de mediul social din care provin, aceasta determinând apariția singurătații. Conflictele familiale îşi pun şi ele amprenta asupra copiilor, care nu văd un alt orizont decât cel al mediului din care fac parte”. În revista Psychologies, articolul „Cum afectează stima de sine scăzută relația dintre parteneri” se

11

Oamenii sunt reticenți în ceea ce privește Hip-Hop-ul, datorită faptului că o parte din ei nu îl cunosc, iar cealaltă parte îl blamează din cauza limbajului licențios.

Luigi Marian Dumitrescu

Mic istoric Din nefericire multi nu știu, dar această mișcare, numită „Hip-Hop”, reprezintă o întreagă cultură, este amestecul a patru elemente principale, acestea fiind: MCing-ul, DJ-ing, Graffiti și Breakdance. Fără îndoială cel mai popular element din cultură este MCing-ul, acesta reprezentând partea cântată. HipHop-ul a luat naștere la începutul anilor '70 în cartierul Bronx din New York, ulterior răspândindu-se în întreaga lume. În România și-a făcut apariția la începutul anilor '90 având ca protagoniste trupe care au rămas în istorie, o parte dintre ele activând și în zilele noasarată că de multă vreme se vorbește în tre: Paraziții, BUG Mafia, Racla și multe altele. cadrul dezvoltării personale despre încrederea în sine, ca fiind una din cauzele conflictelor în cuplu. Cauzele pot fi diverse și de multe ori sunt asociate cu factori situaționali și eșecuri din experiența trecută... Nu există persoane care să aibă încredere 100% în propria persoană, iar cele care cred că e așa se numesc narcisiști și au nevoie de teCum îl văd ei rapie comportamentală dedicată Oamenii privesc muzica hip-hop ca pe ceva afecțiunii. dăunător, probabil datorită modului prin care este De cele mai multe ori ne transmis mesajul sau a limbajului mult prea liber dorim să ne încurajăm partenerul cu folosit. În cele mai des întâlnite cazuri judecă din lipsa dorința de a-i stimula încrederea în de informare și din teama de a intra într-o parte a sine și de a-l vedea fericit cu deciziile muzicii mai puțin mediatizată, acest lucru denotând, lui. Problema apare când încercăm să fără doar și poate în vizunea lor, faptul că acest gen nu facem asta lăsându-ne pe noi la o ar trebui să prindă notorietate. Hip-hop-ul își găsește parte. Poți în continuare să-ți oferi locul în mediul online deoarece nu îndeplinește sprijinul și ajutorul, atunci când celălalt are nevoie, însă este de normele pe care televiziunea le impune. Există și mici preferat să asculți și să-i lași celuilalt excepții dar în mare parte se încadrează și se supune cu spațiu în care să-și exploreze propriile greu anumitor cerințe, deoarece este văzut ca fiind irelevant, instigator sau mai puțin „digerabil” pentru resurse. toate categoriile de vârstă. Are o oarecare notorietate, Dacă vrei să intri într-o dar o audiență restrânsă datorită lipsei de publicitate. relație, de cele mai multe ori o faci pentru că îți place cealaltă persoană. Cum îl văd artiștii Uneori îți place mai mult de ea/el Hip-hop-ul este decât de tine. Așa ajungi să vezi refugiul prin care calități deosebite și să le admiri, pot dezlanțui liuitând că ele fac parte și din tine, doar bertatea de excă nu le-ai mai folosit de ani de zile. primare și Dacă la început îți admiri partenerul acumularea de pentru ceea ce el are și tu nu ai, după sentimente de tot o vreme, treptat, vinovăția și frusfelul fără a fugi de trarea își fac simtită prezența. judecata celor din Îți dorești să fii ca el pentru a jur. Pentru mulți culnu-l pierde, pentru a beneficia de tura asta este modul prin toate aspectele pozitive ale relației și care se educă, sau chiar un mod pentru a te prezenta în cea mai bună de viață. O parte din oamenii care fac asta își doresc să formă, însă neîncrederea în tine îți transmită și altora informații pe care le acumulează și dictează că tu nu poți, tu nu vei reuși, văd hip-hop-ul ca fiind un mod prielnic de a se face tu nu arăți la fel de bine, tu nu ai bani, auziți. De aceea unii ascultători ai genului își schimbă tu nu ai prieteni, tu nu ești așa… prin percepția asupra anumitor lucruri pe care nu le urmare tu ești sortit/ă eșecului. Apoi cunoșteau sau le cunoșteau ca fiind eronate. se nasc invidia și critica care îți discreditează partenerul și îți arată, de Mulți fac asta, puțini o simt fapt, că l-ai idolatrizat nefondat. ÎnMulți practicanți tratează hip-hop-ul ca pe cepi să vezi defectele fizice, egoismul ceva "for fun" sau trecător aratând lipsă de respect din spatele ambiției, manipularea din publicului și în același timp celor ce au ceva de transspatele socializării și îi prezinți mis în adevăratul sens al cuvântului. Fac asta nepartenerului tău toate aceste aspecte cunoscând fenomenul, dându-le încă un motiv ca și cum ți-ai dori să se schimbe, să oamenilor să se îndepărteze sau să fie sceptici, aceștia devină „comun”, ca să-l poți accepta. având, din nefericire, tendința să generalizeze. Clar Desigur, celălalt va percepe asta ca pe nu-i pentru oricine! Ca să faci asta trebuie să ai o oareun afront și va riposta. Rezultatul? Tu care sinceritate și o „cămară” plină de informații. începi să te schimbi, să cauți în interiorul tău resurse și să devii o persoană Hip-hop-ul reprezintă un întreg enigmatic care este pe placul celorlalți. Încet, care conține o multitudine de surprize dar de care nu încet, te vei îndepărta de „idolul” tău, se bucură oricine, oferă un adapost tuturor sentigăsindu-ți un nou partener care te mentelor și cere la schimb un singur lucru, RESPECT! admiră pentru ceea ce ai devenit în prezent.

RESPECT pentru cele 4 elemente


12

La pas prin Slatina, mini ghid pentru călători Iulia Caplea

Dacă fiecare om are o poveste, câte povești are un loc prin care au trecut sute de oameni, de-a lungul timpului? Centrul vechi Pe strada Lipscani și strada Mihai Eminescu găsim clădiri din patrimoniul istoric construite între anii 1860-1938, în stiluri diferite, structurate pe o parte și pe alta. Printre acestea se numără „La Atletul Albanez” și „ La Țăranu”. Atletul albanez este considerată cea mai veche firmă privată din Romania, pe ușile magazinului au intrat mii de oameni de-a lungul timpului, inclusiv nume mari cum ar fi Rodica Popescu-Bitănescu, ambasadorul SUA, Dan Puric și chiar echipa de juniori Liverpool. Pentru pofta de dulce buticul oferă înghețată și nuga de casă, limonadă și bragă, toate preparate după rețete tradiționale (locație: strada Dinu Lipatti, nr. 25). Deși nu așa cunoscut, „La Țăranu”, este încă un loc cu tradiție, situat la doi pași de „Atletul Albanez”. Generații întregi de elevi au cumpărat de aici covrigul de dimineață și înghețata de după ore. Nici acest loc nu ține cont de globalizare, rețetele rămânând neschimbate. Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Aflat pe bulevardul A. I. Cuza, centrul cultural pune la dispoziția noastră trei săli dotate cu aparatură performantă. Una dintre săli este destinată spectacolelor artistice. Aici își desfășoară activitatea numeroasele trupe de teatru ale orașului. Oferta este abundentă și ușile sunt deschise de luni până duminică. Dealul Grădiște Locația oferă o priveliște de 360 de grade minunată, asupra orașului. Aici se află Casa Căsătoriilor și cel mai mare drapel al României din regiune. Cu o priveliște completă asupra râului Olt și a podului, scăldate în lumina soarelui pe timp de zi și orașul iluminat pe timp de noapte, Grădiște este considerat unul din cele mai bune locuri de fotografiat din Slatina. După o ședință foto obositoare, vă așteaptă un restaurant cu priveliște. Muzeul Județean Olt Înființat în 1951 are o secție de artă, de istorie și de etnografie. Secția de Artă cuprinde 9 săli în care sunt expuse lucrări de artă plastică modernă și contemporană, în timp ce secția de Istorie și Cultură a orașului Slatina însumeză 5 Săli, care ilustrează specificul și evoluția orașului Slatina din cele mai vechi timpuri (locație: Strada Ana Ipătescu, nr. 1). Mânăstirea Clocociov Este printre cele mai vechi din țară, începuturile sale pierzându-se în negura timpului. Este situată pe malul stâng al Oltului într-un peisaj feeric natural. Trebuie menționat că mânăstirea adăpostește și un mic muzeu. Anual se organizează numeroase pelerinaje la acest lăcaș de cult. Bazinul de Înot Slatina Aflat pe strada Crișan, nr. 22 B este cel mai modern bazin de înot din judetul Olt. Dimensiunile bazinului sunt 25 m lungime, 12.50 m lățime, iar adâncimea este între 1,20 - 1,80 m. Anual se organizează diferite concursuri. Program: de luni până vineri între orele 10 AM- 10 PM, sâmbăta și duminica între 9 AM -3 PM.

Dan, căpitan de plai Dan Dicu, proprietarul centrului de echitație Epona din comuna Bobicești, încearcă să se afirme și să restabilească prestigiul Olteniei prin promovarea legăturii dintre cal și om „la nivel spiritual”.

Bianca Iancu

Absolvent al facultății de management, fost șef-bucătar și fost director la Gazeta Oltului, „printrun act de inconștiență, nebunie și iubire față de cai”, ajunge să-și transforme visul în realitate, investind sume extraordinare de bani pentru a amenaja un spațiu destinat creșterii și educației, atât a cailor, cât și a oamenilor care îi împărtășesc pasiunea, dar care nu dispun de „cultura calului” (cum o numea). „Centrele se nasc din oameni care iubesc caii, îndrumând la un anumit stil de a percepe calul”, spunea Dan Dicu. Astfel, la lecțiile de călărie se învață mai întâi contactul afectiv, socializarea cu animalul, perceperea lui ca „ființă nobilă”, nu ca o jucărie. Ceea ce se observă la români este faptul că nu au o viziune prea dezvoltată cu privire la acest domeniu. Pentru ei, calul este un instrument de deplasare, spre deose-

bire de străini, ce dispun de cu totul altă „cultură”, punând accent mai mult pe „conexiunea de la același nivel”. Această cultură a calului deschide două opțiuni viabile de business, mănejul sau drumeția, de aceea Dan spunea cu o notă de regret că „dacă nu merge cu românii, pot să îmi extind serviciile în afară". În căutarea lui de a educa și de a găsi oameni care respectă calul, a întâmpinat și multe refuzuri din partea instituțiilor statului, trebuind să investescă proprii bani, afirmând chiar că „sunt într-o zonă virgină, mă zbat între a ceda sau a continua. Încep să-mi pun semne de întrebare”. Cu toate aceste aspecte descurajatoare din jurul său, nu consideră nicio faptă ca fiind una regretabilă, susținând că „așa mi s-a dat să fac lucrul acesta”. Pe lângă bunătatea și afecțiunea oferite unui animal, părțile negative se țin ascunse, observându-se o părere de rău în discursul lui Dan. Acesta nu s-a ferit și ne-a spus părerea sa despre maltratarea animalului, mai concret a calului: „oamenii care lovesc caii sunt oameni fără cultură, cu o viață dezordonată”. Tot el este de părere că, odată cu evoluția mentalității românilor, o să dispară

cât mai curând și acest fenomen. Conservator al tradițiilor țării noastre și susținător al producției românești, prin capacitatea lui de acțiune, Dan Dicu încurajează comerțul cu produse locale („ce nu pot să fac eu, las pe alții să facă”). Plecând de la premisa „mens sana in corpore sano”, componentele trup-minte-suflet, pe care centrul de echitație vrea să le restabilească în conștiința românilor, Dan și familia lui consumă și oferă, celor care au norocul sa mănânce la masa lor, produse din producția proprie, suplimentate cu produse de pe plan local. Prin coexistența și împărțirea experiențelor, atât cu caii cât și cu oamenii se formează un câmp energetic individual, care ajută la dezvoltarea pozitivă din punct de vedere fizic, psihic și spiritual. Pentru 50 lei pe oră puteți (re)trăi experiența unei descătușări spirituale, conectându-vă cu natura și, cel mai important, cu animalul, învățând să-l priviți ca pe o ființă nobilă. (Mai jos este un card cadou cu o reducere de 50%. Grăbiți-vă să-l folosiți!)

Slatina Buzz nr 2  

Slatina Buzz, ziarul viitorilor jurnalisti, numarul din decembrie 2016.

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you