Issuu on Google+

FORMAJE ARTFILES 2010 / 19 LEI


o

ak.r e l o . w ww


Hello, December! It‟s time to wake up again and be dazzled, „cause we came up with some brand new artistic material! It was not easy, but with precious cooperation from the stars of #2, we worked magic in delivering quality and good vision. Because FORMAJÉ helps Romanian displays of art and creativity come into public focus, this second edition follows the pattern. P hotography, drawing and painting, music and writing, all gathered aiming to delight your mind and spirit. This new issue of the ARTfiles comes to light with adjustments and improvements. The Backyard section, new to the magazine, enfolds many innovative cuts, to satisfy more interests: fashion, film review, music releases and we‟re not finished! Our magazine will continue evolving between its square covers until it reaches perfection. J ust like the pieces of a Lego puzzle, the fruits of creation came together to build what you are now holding before your eyes. P resenting brand new artists with amazing perspectives! E njoy!


S alutare, Decembrie! E timpul sa va treziti inca o data si sa fiti nauciti, pentru ca venim cu material nou- nout! P rin colaborarea de mare pret cu artistii acestui nou numar, am savarsit magie, cu dorinta de a oferi calitate artistica si noi viziuni. P entru că FORMAJÉ incurajează ma nife s ta rile artei si ale spiritului creator, această e diţie secunda se infaţis e a za re s pe ctâ nd forma tul, da r şi dezvoltându-l. Fotografia, desenul şi pictura, muzica şi te xtul s unt pus e la ola lta cu scopul de a vă de le cta văzul, s piritul s i minte a . De această da tă, publica ţia ve de lumina zile i cu o serie de ajustări. S e cţiune a Ba ckya rd, nouă formatului, cuprinde aspecte inovative pentru a satisface interese variate: fashion moda, review de fim, lansare muzicala, şi a s ta nu e tot! Ca piesele unui Lego, fructele creatiei se imbină şi construiesc ceea ce aveţi in faţa ochilor. Vă pre ze nta m noi a rtis ti cu viziuni spectaculoase! E njoy!

Editor-in-Chief Creative Direction Ovidiu Platon

Associate Editor Graphic Design Cezar Somîtca

Contributing Editor English Translation Irina Botezatu Mioara Mihai

Architectural Editor Marius Toma Tudor Arsintescu

Fashion Editor Iulia Enăchescu Photographer Thomas Turner

Coordonator Irina Cios Music Editor Alexandru Mustata Management Codrin Platon

Advertising (international) Special Projects: media@formaje.ro Advertising (Romania) +40 744569980 advertise@formaje.ro Production Office Romania Formaje Artfiles Bucharest Str. Banu Manta Nr.7/A3 +40 744569980 Print TIPOMAR www.tipomar.ro Distribution UrbanArt Distribution +40 746540136 Cover Formaje Creative Direction


12

20

28

36

44

56

64

74

82

88


100

102

110

112

118

124

128

132

137

140


FOTO


12


14 © TUDOR ARSINTESCU


© TUDOR ARSINTESCU


16


© TUDOR ARSINTESCU


18


© TUDOR ARSINTESCU


20


22


24


S pre deosebire de memoria fotografică, memoria umană distorsionează, uită şi este marcată de emoţii. E xperienţele personale proiectează metafore asociative pentru a da noi sensuri care să fie înţelese de către creator. Memoria unui anumit eveniment este selectivă, reţinând o parte a informaţiei şi eliminându-o pe cealaltă. Memoria umană este ca o un geam fumuriu, care acţionează ca un filtru vizual pentru a da noi perspective, prin eliminarea detaliilor şi prin accentuarea emoţiei. Ceea ce ne amintim este ceea ce rămâne când totul este uitat. E MOŢII este o arhivă care a pornit de la gândul de a experimenta, prin prisma vizualului, sentimente, dorinţe, vise, gânduri personale ale unui individ şi de a oferi libertatea de exprimare, care de multe ori este inhibată de diferiţi factori şi conjuncturi într-o societate mereu în schimbare.

As opposed to photographic memory, the human memory distorts, forgets and is touched by emotions. Personal experiences project associative metaphors to give new meanings to be understood by their author. The memory of an event is selective,keeping one part of the information, and eliminating the other.Human memory is like tinted glass, it acts like a visual filter to create new perspectives, eliminating details and emphasizing emotion. What we remeber is what remains when everything else is forgotten. E MOTIONS is an archive that started from the idea of experimenting, through visual representations, feelings, wishes, dreams and personal ideas of an individual as well as from the desire of offering freedom of expression, which is often inhibited by different agents and surroundings of an everchanging society.

Emotii


26


28


Feminitate S i-am cautat un loc in care sa ma ascund si m-am ascuns in parul ei. Apoi in ochi, buze, nari, linii ale gatului. Dar asta este, desigur, o cu totul alta poveste. Cristian Neagoe, in camera mariei gaseai, editura LiterNet, 2003 Fotograful Anca Cernoschi surprinde prin lentila camerei esenta, misticismul feminitatii. Gasindu-si inspiratia in fotografia nud, utilizeaza expresivitatea siluetei si incearca sa treaca privitorul dincolo de imaginea unui trup gol. Fiecare fotografie isi are povestea, scenariul fiind fie un impuls de moment, fie rezultatul unui studio amanuntit de forma si lumina. Odata expuse capata noi si noi intelesuri.

I searched for a place to hide and I hid in her hair. Then in her eyes, lips, nose, the outline of her neck. But that is, of course, a different story. Cristian Neagoe, in mariaâ€&#x;s room you could find, ed. LiterNet, 2003 Anca Cernoschi, the photographer, manages to capture through the camera lens the essence, the mysticism of femininity . Inspired mostly by nude photography, she uses the expressiveness of the figure and tries to get the viewer past the first impression of the naked body. E ach of her photographs has its own story, the script is either instantaneous or the result of an elaborate study of shape and light. Once exposed they attract new meanings.


30


© ANCA CERNOSCHI


32 © ANCA CERNOSCHI


34


© ANCA CERNOSCHI


“Throughout the hours and the nights that I have spent dealing with pixels, vectors, types or key frames, I have taken short breaks during which other terms, such as diaphragms, exposures, focal distances or IS O, have intruded. This short (and pleasant I hope) showcase is a consequence. In the near future I intend to focus more on photography, the main target being street photography, with both positive and negative aspects.�

36


koma

LOOKING THROUGH THE EYES OF A SERIAL SHOOTER


38 © KOMA


40 © KOMA


© KOMA


42


44


OANA CAMBREA I often find myself in situations when I cannot speak. Really. Getting stuck and not knowing how to express my thoughts. It may sound strange, but it happens… And there’s another image. Because these images are my own visible thoughts. Many have asked me why I don’t create “pretty pictures”. The answer is simple: “pretty pictures” are not my trademark. To my mind, these images of mine do tell a story. And why not admit it, I am a little strange myself. What if we were all just “pretty pictures”? Mi se intampla de multe ori sa nu pot sa vorbesc. Da. Sa ma blochez si sa nu stiu cum sa spun ce gandesc. Probabil suna anormal, dar mi se intampla… Si mai apare o imagine. Pentru ca imaginile sunt gandurile mele… pentru cine vrea sa vada. M-a intrebat multa lume de ce nu creez niste “poze frumoase”. Simplu de raspuns: “Pozele frumoase” nu ma reprezinta. Pentru mine, formele ciudate pe care le au personajele din imagini chiar vorbesc. Si de ce sa nu recunosc… cred ca si eu sunt un pic ciudata, dar e ok asa. Cum ar fi daca am fi toti niste “poze frumoase”?


46


© OANA CAMBREA


48


© OANA CAMBREA


50 © OANA CAMBREA


52


© OANA CAMBREA


PAINT


56


58


60


62


64

Acest spectacol de imagistica oarecum stranie si neobisnuita, infioara printr-o puternica stimulare vizuala si, dupa spusele artistei, “povesteste despre frica si zbucium interior”. Abordand subiectul atacurilor de panica, acesta serie apeleaza la partea emotionala a privitorului si reuseste sa capteze tensiunea si intensitatea momentelor de cotitura si a fenomenelor ciudate care nu fac altceva decat sa stabileasca coordonatele activitatii psihice. “Vorbeste despre forta spiritului si deasemenea despre slabiciunea acestuia.”

This showcase of somewhat bizarre and peculiar imagery thrills through a strong visual stimulation and, as the artist herself has said, “tells a story about fear and inner restlessness”. Revolving around the subject of panic attacks, this series calls upon the viewer's sensitive side of the viewer by capturing the intensity and the force of important moments and strange phenomena that do nothing more than dictate the coordinates of our psychological behavior. “It talks about the power of the psyche and about it’s weakness as well.”


66


68


© MIHAELA PARASCHIVU

70


© MIHAELA PARASCHIVU


© MIHAELA PARASCHIVU

72


© MIHAELA PARASCHIVU


74


76


78


Using my talent and my points of view, I had the chance to develop myself further by getting involved in different projects such as ‌

The people unfamiliar with the phenomenon, link graffiti with writing names all over. But for me, as an insider, there is a lot of history behind that involves many details and aspects much more complicated than just writing your name on every wall. It's more than that, I can draw any name or character and people will be aware of me being there. It's all about style. Using my name is just an excuse to develop and enhance each different style I’m using.


© KERO

80


82


84


TITLU:" JUNGLE" DIMENSINI: 150cm X150cm

TITLU: "OLD CARPET" DIMENSINI: 150cm X150cm

© DIANA PATRICIU


© DIANA PATRICIU

86


TITLU:" DOUBLE BEAUTY" DIMENSINI: 120cm X150cm TEHNICĂ: TEHNICĂ: MIXTĂ

TITLU:" DOUBLE BEAUTY" DIMENSINI: 120cm X150cm TEHNICĂ: TEHNICĂ: MIXTĂ

© DIANA PATRICIU


88


90


92


94


96


C BA

d r a y K


P entru ca alegem sa promovam manifestarile artei romanesti, aceasta editie aduce in fata un bine cunoscut artist- P isica P atrata, Alexandru Ciubotariu. A semnat primul album de street art din Romania! Aducand forma si culoare peisajului urban, P isica P atrata se poate mandri cu participarea in peste 40 de expozitii, cu publicarea desenelor sale in aproximativ 60 de ziare si reviste din tara si din strainatate, cu cele 11 albume de benzi desenate si nu numai. Because we choose to promote the Romanian art movement, this issue brings forward a well-known artist : P isica P atrata. ( The S quare Cat ) He’s the one who tagged Romania’s first street art album! Bringing shape and color to the urban landscape, P isica P atrata can take pride for his participation in over 40 art displays , winning numerous awards, for publishing his work in over 60 national and international newspapers and magazines , for his 11 comic book albums and much more... Tanaaaaam! P isica P atrata!

100


urban gardens Man did not make his appearance in the urban sprawl. He was built to live in nature. He was created and left free in a garden. Evolution and progress carried him gradually towards the city. This migration did not, however, erase his primary identity and his need for nature. The adapted citizen is in fact an unadapted one. He is constantly adapting and integrating himself in the urban setting. Living together with other individuals, living in apartment buildings created and cemented strong ties between neighbors. These ties are displayed through simple gestures like having your afternoon coffee with auntie Nuţi from the second floor. Meanwhile, others showed their willingness to actualy building something together. They set free their creative wish by furnishing the green spaces surrounding the building blocks. It is likey that these people who built themselves such spaces, most of then, came from the country side and couldn't adapt to just the space offered by an apartment.. These gardens are loaded with the inhabitant’s passion for arranging them. They represent almost sacred places for their owners and are intangible for strangers. To pass through them means to invade the privacy of their dwellers. These arranged gardens are representations of their owners. The basic ones speak only of shallow and hypocrite relations, while those rich in diversity and elements talk about how powerful and tight are the bonds among those who build them. The house holding instinct is strongly present all over. Every one of those gardens are constantly changing. Some of them become more and more prosperous, others are deteriorating, like the relationships between their builders. Their builders live among them and for them. My childhood had been touched by these modified gardens. In the shoes of the invader, nowadays, simply approaching them raises a feeling of fear and curiosity in me. These spaces are still forbidden and attractive at the same time. Some sort of forbidden fruit. 102

Omul nu a apărut în mediul urban. El a fost făcut pentru a trăi în natură. A fost creat şi lăsat într-o grădină. Evoluţia şi progresul l-au adus treptat către oraş. Această migraţie n-a şters însă identitatea şi nevoia omului pentru natură. Cetăţeanul adaptat este în esenţa un neadaptat. El se află într-un continuu process de adaptare şi integrare în acest mediu urban. Locuitul împreună cu alţi indivizi, locuitul la bloc, au creat şi întărit legături foarte strânse între aceştia. Aceste legături sunt manifestate prin gesturi simple, cum ar fi băutul cafelei la tanti Nuti de la etajul 2. Între timp, alţii şi-au manifestat dorinţă de a construi ceva împreună, la propriu. Şi-au eliberat astfel dorinţă creativă, prin amenajarea spaţiilor din imediată apropiere a blocului. Probabil oamenii care şi-au amenajat astfel de spaţii sunt veniţi, marea majoritate, din mediul rural şi nu s-au putut adapta doar spaţiului oferit de un apartament. Aceste grădini sunt încărcate cu pasiunea pe care oamenii au pus-o în amenajarea lor. Sunt nişte locuri aproape sacre pentru "proprietari" şi intangibile pentru străini. A încalca aceste locuri înseamnă a invada intimitatea aparţinătorilor. Grădinile amenajate sunt reprezentarea proprietarilor lor. Cele mai simple vorbesc despre relaţii superficiale şi ipocrite, pe când cele cu o diversitate mare de elemente vorbesc despre cât de puternică şi strânsă e legătură dintre cei ce le-au construit. Simţul gospodarului e prezent peste tot. Toate sunt într-o continuă schimbare. Unele devin din ce în ce mai înfloritoare, altele se deteriorează, precum relaţiile dintre constuctorii lor. Cei ce le-au construit trăiesc prin ele şi pentru ele. Copilăria mea a fost marcată întrun fel de aceste grădini. Pus în postură de invadator, simplă apropiere de ele îmi stârneşte în continuare un sentiment de frică amestecat cu unul de curiozitate. Spaţiul mi-a rămas în continuare interzis şi atrăgător. E un fel de fruct oprit.


© LUCIAN BRAN


© LUCIAN BRAN

104


© LUCIAN BRAN


© LUCIAN BRAN

106


Š LUCIAN BRAN

photos were taken in Brasov R omania


The beginning of 2010 surprised Timisoara by opening the gate to a whole different world. It was called NEGOISM, a two week exhibition of mainly graffiti, painting, digital and video work, by urban artist Nego accompanied by friends. On the varnishing day the OlteanuArt gallery was overcrowded for both the visual display and the after party lovers. FORMAJÉ hereby salutes the initiative, compliments the success and supports the movement! Inceputul anului 2010 a marcat Timisoara deschizand portalul catre o lume cu totul diferita. S-a numit NEGOISM, display de graffiti, pictura, lucrari video si digitale, unde pentru doua saptamani a expus Nego, insotit de prieteni. In ziua vernisajului Galeria OlteanuArt a fost umpluta pana la refuz de cei veniti pentru expozitie si pentru after party’ul ce a secundat-o. Prin prezenta FORMAJE saluta initiativa, felicita succesul si sustine miscarea!

108


110


112


114


sketch page


Š HEAS

G etting up and getting over in Bucharest is a bit different from doing it in every other part of Western E urope, most of all in New York, at least for two reasons. First of all graffiti became part of a subculture which took off in early 90`s in Romania, even in the aftermath of T iananmen II S quare, second of all we are talking about different urban landscapes as well as access to instruments and tools of creating a synchronic artistic form of expression. We all know that graffiti, as a form of protest and resistance, is not backed-up by any ideology no matter if philosophical or political, so that its consistency in urban Romania mingles between poverty, precariousness and urban decay, stirred up with curiosity and need for alternative expressive movements in a post-communist spatial context. 118


Mental

Mapping

i t i f f a r G


2002 represented a turning point for the graffiti movement in Bucharest, when the first whole car by a Romanian painter backed up the pieces thrown by foreigners. S ince I was born here I was among the first to

notice the

sudden appearance of painted subway trains. In the beginning Metrorex tried to erase the paint, but they managed to wipe only the windows. Now, many of those graffiti writers, who won contests and

became even more famous,

maintained their position in promoting events in connected to street art. Thereby I wonder how much commodification relies on the new usage of graffiti in advertising and media, to give only the example of the Burn E nergy S hot campaign.

Š HEAS

120


Back to the roots, as they say, the use of public space, regardless of any vandalism, which by default defines graffiti painting, is, I say, intriguing by the need to explore in detailed slices of material support such as: crossbars, traffic signs, abandoned vans, public monuments and so on. What caught my attention was the experience of visualising components of urban landscapes as possible spaces of venture, civic boldsterism, actually as opportunities. It would be fascinating to build up an archive of urban mental maps of graffiti writers, without disregard to phenomena like the broken

window

effect

or gentrification,

and

significant contributions

like

anthropologist Martha Cooper.

Š HEAS


122 © HEAS


Š HEAS

The captures were taken on film, in Bucharest, TimiĹ&#x;oara and Budapest.

Also visit: http://www.bucharestbusiness.ro/ http://www.graffiti.org/ http://woostercollective.com/ words by Irina Botezatu


124


126


128


Headpiece by Mara Ploscaru/ Dress and top by Iulia Tonegaru/ Shoes by chouchou.


Vest by Iulia Tonegaru/ Shoes by chouchou/ Dress: model ’ s own

130


In order to evolve, one must catapult himself over to the noisy lands of chilly hell until smiles come back to the cover of VOGUE magazine. In J une I wear my heart outside my shirt, ‘cause in April brains get sunburn from all those clouds running like crazy, clearing the skies. I smoke a lot on summer nights when I’m not wearing any soul. It feels so warm inside and out and thoughts of waterfalls and unexpected rain invade. Means and meanings get lost on dusty back-alley streets just like four year old children wander off in imagining a chocolate paradise and a world of goodness. TE XT BY: MIOARA MIHAI


Le pétit Paris? by Răzvan Lerescu Like all the world’s alpha cities, Paris has found its share of imitators throughout history. Take Buenos Aires, for instance, with its claim of being the Paris of South America, or the 1909 Plan of Chicago by Burnham and Bennett, to mention but a few of the more famous examples. In Eastern Europe, Bucharest has sold itself by means of associating with Paris, the assertion bulwarked by virtue of the massive architectural, linguistic and legislative grafts from Romania’s bigger sister, France. A short incursion through history, as well as the current situation, will, however, act as a quick rebuttal of this illusion. There are those that claim that, because Bucharest has been taken for the little Paris, it automatically should ascribe itself striving to be a little Paris again as a future goal. This perspective can only be deemed specious. Arguments put forward by those that support this view, always cling to portions of the city’s architectural heritage, citing Beaux Arts academy style monumental buildings, as well as the various Art Nouveau and Art Deco buildings found throughout the city, while, at the same time, ignoring or covering up the rest of the city, be it neo-Romanian, Modern, Stalinist or Postmodern. By focusing on just the French influence and promoting Bucharest as a miniature Paris - as has been done recently by the authorities which replaced all street signs in Bucharest with Arial-laden rudimentary copies of their Paris counterparts - is just as lamentably wrong as concluding, after a stroll through Bucharest’s Militari borough, that Bucharest is just some kind of little Moscow. As for the future development, to turn today’s Bucharest into a little Paris would mean extricating hundreds of recent buildings from the downtown area and relegate them to exile in a defense which does not, as yet, exist. It may be fashionable to suggest a Parisian heritage, instead of a Phenian-style one, but the People’s (Parliament) Palace, the Communist era Khrushchyovka, the subway system or the Sovietbuilt House of the Free Press, have a completely different origin, than that of the Triumphal Arch, the CEC bank palace, the Atheneum or the Queen Elizabeth Boulevard.

132


Given the consistent absence throughout history of cornice height restriction enforcement, not even on a small surface area, the Bucharest of today looks like a potpourri of buildings scattered in a semi-random pattern xx in the downtown area. The difficulty of issuing en masse demolition bans for certain areas resides in the fact that, as the building styles differ, so does the relevance of the buildings under consideration. To indiscriminately protect entire areas under the historical monument designation would, for the better part, mean to block the city’s long awaited renewal. In turn, one must also be aware of the fact that the defining feature of the Bucharest development throughout the past two centuries has been its constant capacity to renew and reinvent itself, as though it were a perpetually re-composing mosaic, unfaithful to any coherence, surreptitiously avoiding any urbanistic rigor and growing in spurts and sprawls according to the personal ambitions of those that held the power, be it political – see Ceauşescu’s remodeling of Bucharest - or conceptual - the numerous recent stories of buildings teleported off Westfourth Architecture drawing boards to the city’s office district. Bucharest seems to completely lack a basic building block, the brick to build the city’s fortifications. To wit, one could just as easily see it as being a Stalinist komunalka from the Griviţa area, a Ceauşescu neo- apartment building from Crângaşi, a Modernist residential building from the Sf. Ştefan area, or a glass-portal 19th century house from Logofăt Luca Stroici St. Most Paris boulevards date back to the Hausmann Second Empire redesign of Paris, using the standard Hausmann apartment building repetitively and consistently, which, throughout time, has been the morpheme of an urban language for a sizable share of Paris today. Linearity and uniformity can scarcely be found in their desirable aspects in present-day Bucharest - one needs only note the identity crisis, as manifested in the chromatic confusion that covers the so-called energy retrofitted buildings, whereby identical buildings receive different color treatments, in a belated attempt to differentiate, superficially, consistent with the subjacent need of the Romanian psyche to excise any trace of boredom and repetitiveness from life. We have cornice lines that

look like a seismograph trace, unused plots, abandoned buildings, perverse changes of use - see the story of the National Library, the largest work financed by the post-communist Ministry of Culture, where instead of starting off from scratch, a spurious aggiornamento of a gimpy structure was chosen, meant to satisfy the last Communism decade’s pseudo-classicizing thirst for monumentality. One should not fail to notice, too, that the so-called little Paris of the inter-war years was lacking an opera house (the current Opera dates from 1954), a waste water processing plant (a woe still plaguing the city administration, even in our time), or an underground mass transit system. It was abundant, however, when it came to street peddlers, horse-drawn carts, unpaved mud roads and fragile high-rises - the city’s tallest building, the Carlton apartments and cinema hall complex on today’s Bălcescu Boulevard, collapsed in 1940 following a strong earthquake. Finally, I would bring up the size and growth patterns disparity. If the population living in the central Paris arrondissements roughly equals that of Bucharest proper, the 105 sq km area for Paris results in a much higher density than in Bucharest (which measures 228 sq km), even when allowing for the fact that the Bucharest population figures have more than doubled over the past 40 years. For argument’s sake, Paris’ downtown population has declined by over one third, from its historical high-point of 2.9 million, recorded in 1921. In other words, the relative density of central Paris is actually decreasing whereas that of Bucharest is on the rise. Bucharest would be wronged by being called the little Paris, seeing as how it will grow so much in the following decades so as to be considered comparable. Ough and another thing: is it renewal or alienation? Bucharesters have scarcely noticed the removal of an anonymous one story house and its replacement by this new office building, designed by the Urban Office homegrown talents.


Că orice metropolă de rang alfa, Parisul şi-a găsit numeroşi emuli de-a lungul timpului. Parisul emisferei sudice, Buenos Aires, dar şi planul din 1909 al oraşului Chicago de Burnham şi Bennett sunt exemplele cele mai cunoscute. În Europa de Est, Bucureştiul îşi arogase această titulatură prin virtutea importului masiv-lingvistic, arhitectonic şi legislativ dinspre sora cea mare a României, Franţa. O scurtă incursiune prin istorie, cât şi prin prezent, vor servi însă unei dezavuari abrupte a acestei iluzii. Cei care susţin că Bucureştiul a fost, la un moment dat, un mic Paris vor clama invariabil că acesta ar trebui să fie şi destinul viitor al Bucureştiului. Această perspectivă este specioasă. Argumentele celor care o susţin gravitează întotdeauna în jurul arhitecturii, citând exemplele academismului Beaux-Arts, Art Nouveau şi Art Deco şi căutând să ignore sau să muşamalizeze restul de oraş, bunăoară neoromânesc, modernist, stalinist ori post-modern. A selecta numai filonul francez şi a încerca să promovezi Bucureştiul ca un mic Paris - vezi exemplul plăcuţelor stradale executate rudimentar cu fontul Arial - este la fel de lamentabil ca şi a conchide, după o plimbare în Militari, că Bucureştiul e un fel de mică Moscovă. Iar a transforma Bucureştiul de acum în micul Paris ar însemna să extricam sute de clădiri noi din centru pentru a le exila într-un Defense inexistent. Desigur, este de bonton să te asemui cu Parisul şi nu cu Phenianul, însă Palatul Parlamentului, circurile foamei, Casa Presei Libere, cartierele dormitor şi metroul bucureştean au o cu totul altă filiaţie decât Arcul de Triumf, palatul CEC, Ateneul sau Bulevardul Regina Elisabeta.

În absenţa istorică unui enforcement al restricţiilor de înălţime la cornişă, fie doar şi pe o arie restrânsă, Bucureştiul arată astăzi că un amalgam de imobile împrăştiate după o distribuţie semi-aleatorie în zonă centrală. Dificultatea protejării en masse a unor arealuri rezidă şi în faptul că aşa cum clădirile au stiluri diferite, au şi valori diferite. A consideră în ansamblu un întreg areal că zonă „monument istoric” ar însemna, de cele mai multe ori, a pune piedică reînnoirii necesare. Ori, caracteristică definitorie a Bucureştiului ultimelor două secole a fost capacitatea să perpetuă de a se reinventa, că un mozaic în perpetuă recompunere, infidel noţiunii de coerentă, sustrăgându-se urbanismului şi dezvoltându-se în funcţie de ambiţiile personale ale celor ce dispun puterea, politică vezi Bucureştii ceauşişti - or ideatică - numeroasele clădiri teleportate recent de pe planşele firmei Westfourth Architecture a lui Vladimir Arsene, în zonă centrală de afaceri a oraşului. Din Bucureşti lipseşte cu desăvârşire unitatea de bază, cărămidă din care se zidesc fortificaţiile oraşului. Căci ea ar putea fi la fel de bine un bloc stalinist din Griviţa, un bloc neo-ceauşist din Crângaşi, un imobil modernist din zonă Sf. Ştefan, ori o casă cu intrare vitrata de pe Logofăt Luca Stroici. Bulevardele pariziene importante sunt însă construite folosindu-se repetitiv soluţia imobilului hausmannian care, uşor schimbat de-a lungul timpului, a constituit morfema limbajului urban pentru o bună parte din Parisul de azi. Liniaritatea şi uniformitatea pot fi găsite cu greu în formele lor dezirabile astăzi în Bucureşti-a se observă criză identitară manifestată prin confuzia cromatică care cuprinde blocurile reabilitate termic, unde unor imobile identice li se aplică tratamente diferite într-o tentativă tardivă de diferenţiere superficială, conformă cu nevoia subiacenta a psihicului românesc de a exciza orice urmă de plictis şi repetitivitate din viaţă. Avem linii de cornişă care arată că o urmă de seismograf, spaţii nefolosite, clădiri abandonate, schimbări perverse de destinaţie-vezi epopeea Bibliotecii Naţionale, cel mai mare şantier al Ministerului Culturii,unde în loc a se porni de la zero s-a

134


preferat un presupus aggiornamento al unei structuri şchioape menită să satisfacă setea de Monumentalitate pseudo-clasicizanta a ultimului deceniu de comunism.

Dupa o dispută legală întinsă pe parcursul a câţiva ani şi câteva instanţe, Cathedral Plaza a Westfourth Architecture a primit acordul pentru a fi finalizată, în imediata vecinătate a Catedralei Romano Catolice, Sf. Iosif, din sec XIX. De remarcat, de asemenea, şi că aşa zisul mic Paris interbelic era lipsit de o operă (actuală operă datând din 1954), de o staţie de epurare a apelor uzate (deficienţă care persistă şi azi) sau de metrou. Nu era lipsit însă de comercianţi ambulanţi, căruţe, sau dezvoltatori imobiliari prea ambiţioşi . Un exemplu din acea perioadă este prăbuşirea blocului Carlton la cutremurul din 1940, cea mai înaltă clădire din oraş la acea vreme. Apoi, iluzia de mărime. Dacă populaţia arondismentelor centrale şi cea a Bucureştiului sunt aproximativ egale, suprafaţa de numai 105 km^2 a Parisului ne da o densitate mult mai mare decât a Bucureştiului(cu cei 228 km^2), chiar şi în ciudă dublării populaţiei acestuia din urmă în ultimii 40 de ani. Spre comparaţie, în 1921, populaţia Parisului central era de 2,9 milioane, circa o treime mai mare decât în prezent. Cu alte cuvinte, densitatea relativa a Parisului central scade, în vreme ce a Bucureştiului este în continuă creştere. Bucureştiul nu poate fi ”micul Paris” deoarece, menţinându-se ritmurile actuale de creştere, va fi suficient de mare în următoarele decenii pentru a fi comparabil.

Reînnoire sau alienare? Bucureştenii de-abia au observat dispariţia unei case anonime de un etaj, şi semnată de firma românească Urban Office.

© TUDOR ARSINTESCU

înlocuirea ei cu această clădire nouă de birouri,


138


Cineva mi-a spus la un moment dat că eşti hipster în măsura în care nu simţi nicio responsabilitate faţă de

cronică d

lume. Ei bine, filmul, pe care îl recomandăm în acest număr al revistei, îşi propune să scoată

e film

la suprafaţă dileme ale generaţiei de douăzeci şi ceva de ani de hipster

Medicine for

Melancholy

afro-americani, care trăiesc în San Francisco, S.U.A., punând sub semnul întrebării legăturile dintre rasă, identitate culturală şi remodelare urbană, de aceea argumentul de mai sus rămâne doar o dovadă pentru o altă categorie de hipsterism existentă, compusă din cei ce urmează un trend, mai mult decât din cei ce îl fabrică, pentru a cita şi ambivalenţa personajului principal masculin:

„Urăsc oraşul ăsta, dar iubesc oraşul ăsta […] San Francisco este frumos şi nu are nimic de a face cu beatnicii, hipioţii sau yuppies. Nu ar trebui să aparţii unei clase de mijloc superioare ca să fii parte din asta...” Filmul pune în cadru de la început o atmosferă încetinită, care îţi dă posibilitatea să detectezi diferite peisaje urbane, prin ochii personajelor, urmărindu-le călătoria prin oraş. Mai mult decât atât, eşti inserat într-o cromatică desaturată, care este menită să îţi distragă atenţia de la

rapiditatea derulării cotidianului. San Francisco, oraşul în care mai demult tinerii profesionalizaţi s-au

înmulţit considerabil, având cea mai mare comunitate gay, o capitală culturală a vestului Americii, nu ar fi putut să nu reprezinte un decor mai adecvat pentru prima poveste cinematgrafică a lui Barry Jenkins. Cu un scenariu scris în trei săptămâni şi filmat timp de 15 zile, cu ajutorul unei echipe formate din cinci oameni, Medicine for Melancholy ar putea fi considerat un film post-new-wave, datorită faptului că personajele merg pe bicicletă, chestiune pe care nu o vezi deseori in cinematograful Hollywoodian, atunci când vine vorba de afro-americani, dar şi pentru că îi urmăreşte prin lentila unei camere cinéma vérité, acompaniate de un dialogue în genul nouvelle-vague-ului, chiar dacă pune în discuţie ceva mai evoluat, fenomene sociale actuale cum ar fi gentrificarea sau drepturi de locuire. Considerăm relevant pentru tema acestui număr introducerea acestor concepte ca parte a culturii pop şi a manifestărilor civice, aşa cum apar ele în film. Pentru a concluziona, Medicine for Melancholy este un film uşor de înţeles, actual, care merită vizionat într-o după-amiază ploioasă de toamnă, o poveste de dragoste realistă, bazată pe o aventură (vezi scena vizitării muzeului de artă sau scenele în care personajele gătesc sau fumează iarbă, ca să nu mai vorbim de tropul spalatului pe dinţi cu degetul), prezentându-l pe Barry Jenkins şi a sa expresivitate cinematografică introspectivă.

140


Someone once told to me that you are a hipster in so far as you don’t feel any responsibility up against the world. Well, the movie we recommend in this issue of the magazine is suppose to point out dilemmas of the twenty-something generation of African American hipsters, living in San Francisco, U.S. A., questioning the connection between race, cultural identity and urban restyling, which is why the argument above rests only as a proof for another existing category of hipsterism, based on trend followers rather than trend-setters, to quote the ambivalence of the male character: “I hate this city, but I love this city […] San Francisco is beautiful and it’s got nothing to do with the beatniks or hippies or yuppies. You shouldn’t have to be upper-middle class to be part of that…”

The movie sets from the beginning a slow motion atmosphere that enables you to detect different urban sceneries, through the eyes of the characters, following their journey throughout the city. Moreover, you are inserted into a chromatic of desaturated colors, which are meant to distract your attention from the fast speeding everyday life. San Francisco, the city where the yuppies had once caught an important spawn, having the largest gay community, a West side cultural capital, couldn’t be more appropriate as a backdrop for Barry Jenkins’s first cinematographic story. With a script written in three weeks and the movie filmed in 15 days with the help of a 5 men crew, Medicine for Melancholy might be considered a post-new-wave film having the main characters riding the bike, which you don’t quite see so often in American cinema, when it comes to African-Americans and following them through the lens of a Direct Cinema kind of camera accompanied by nouvelle-vagueish dialogue, but discussing deeper topically social phenomena like gentrification or housing rights. We personally found relevant for the theme of this issue, the introduction of these concepts as part of the popular culture and civic manifestations, as they appear in the movie. To conclude, Medicine for Melancholy is a simple-fresh-to-be-viewed-on-a-rainy-autumn-afternoon film, a realistic love story based on a fling (see the museum visiting scene or the cooking together and smoking pot scenes, not to mention the brushing the teeth with the finger trope), introducing Barry Jenkins and his ntrospective cinematic expressiveness. By Irina Botezatu


142


144


146


148



Formaje nr.2