Florin Dochia - Elegii de pe strada mea

are pulpe tronconice, gambe subţiri şi uşor arcuite în lateral Biù trece pe lângă mine. O văd cu coada ochiului. Îşi flutură rochia de iasomie lângă nările mele, bine că e dincolo de geam, dincolo de dincolo, altfel pielea mi s-ar lichefia şi ar curge râu în urmele ei şi m-ar robi cu acel lamento stins: Mommy cries, Daddy lies Everyday they die Everybody’s in shock Losing control Daddy cries, Mommy lies What does it feel like Discovering you’re stuck here?

Aceste cuvinte nu le-am auzit - oricum am pierdut controlul, oricum sunt blocat aici, cu căştile pe urechi şi cu emma shaplin în playlist – ce să mai caute această biù? Ce să mai caute atâtea clone ale clipelor vieţii mele trecând alene de undeva spre altundeva?

Biù are pielea arămie ea vine şi luminează cu un vag crepuscul. Îi dărui o minciună şi un gând minuscul. Mă-ncearcă senzaţia de pahar gol, nostalgia aceea a vegetaţiei cu miros de strugure – e un dar de la biù, un abandon du travail pour toujours. Şi ce dacă dintr-odată totul pare să conteze? Şi ce dacă-n noaptea asta vor muri la metereze toţi soldaţii mei de abur, toţi soldaţii mei de vânt? Şi ce dacă viaţa asta mă va-nchide în cuvânt?