58 Florilegiu – proză scurtă – ----------------------------------------------------------------------------------poartă. De la poarta casei de sub munte. Aşa ştiam. Casa de sub munte. * Călători aproape toată ziua cu trenul. Schimbase două gări, dar nu băgase de seamă. Cum ajungea în compartiment, cum adormea. Nu avea grija bagajului. Nu-i păsa. Ce să-i ia? Trei zdrenţe şi un peşte? Ajunse târziu în oraş. Parcă nu mai avea deloc vlagă. O luă încet pe jos şi se mai învioră când ajunse în capătul străzii. Mări pasul. Era acasă, casa lui dragă pe care o durase în urmă cu patruzeci de ani. Casa lui. Casa lui din susul străzii, sub coasta de deal. Casa lui, cu iasomie la poartă... Iasomie! Iasomie la… Grăbi şi trânti poarta de mai-mai s-o scoată din ţâţâni. - Ce-i? Cine-i? A! Ai venit?! Nevasta ieşi bucuroasă în cerdacul vopsit cu verde. Iaşi, octombrie 2008
CERCELUL (din volumul „Şarpele casei”, Ed. Arhip Art, Sibiu, 2007)
Era pe la-nceputul anului trecut, chiar după Sfântul Ion. Prietenul meu mă invitase la un vin fiert cu scorţişoară şi la aduceriaminte. Îmi plăcea la el. Un spaţiu plin de cărţi, de un aer vechi şi de bunătate, de echilibru – un refugiu perfect pentru zbuciumul meu cronic. Nu mai trecusem de câteva luni. Cele trei-patru telefoane din ăstimp mai mult stârniseră şi întreţinuseră nevoia de a-l vedea. - ... Şi... merge, merge? - Mm, ca la toată lumea. Printre ele. Nici nu mă laud, nici nu mă plâng. „Ce vrei să-ţi pună Moşu‟ sub pom?” m-au întrebat fetele mele. Ce să-mi pună? Un an măcar cum au fost ultimele trei luni. - Ţi-a mers bine? Hai, că ţi-a mers bine, zâmbeşte el, se vede pe faţa ta! Prietenul meu este bine înfipt în vârsta a treia şi zâmbetul lui cald îmi face bine. - Mi-a mers. Nu de bani vorbesc – ăia-s mai puţini. Dar am umblat prin ţară. Mi-a revenit pofta de călătorie. Ştii, pe vremuri... Puţine locuri din ţară mi-au rămas nebătute. Anul ăsta am poftă să