Page 1

PUBLICAŢIA OFICIALĂ A FESTIVALULUI-CONCURS ,

Anul II, Numărul 4 | Apare pe durata festivalului | 21 Decembrie 2013

Sărbători Luminate ! Organizatorii festivalului Mediaș-Cetate Seculară, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret și Asociația culturală Mediaș Cetate Seculară vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi, Un An Nou prosper, cu multă sănătate și împliniri! Vă așteptăm și în 2014 la evenimentele ce le vom organiza pentru dumneavoastră.

EDIŢIA a 30-a, 20-21 DECEMBRIE 2013

Cu drag și prietenie, Echipa festivalului Mediaș Cetate Seculară

Folk și poezie în Cetatea Luminii Festivalul din acest an, o ediție aniversară așa cum vă spuneam, a început cu un moment editorial, cu lansarea de către Adrian Bezna a albumului „Să-mi lași pe ușa veche semn” și a volumului de poezii „Cu lupii laolaltă”. “Un an în care împreună cu mulți prieteni de-ai mei am făcut o grămadă de proiecte frumoase, o grămadă de întâmplări în orașul cu oameni, cum îndrăznesc eu să le spun și să și materializez câteva din gândurile adunate de peste ani. Două din acele gânduri sunt acest CD și această carte. Am gândit un album care se numește Eu și prietenul meu, Să-mi lași pe ușa veche semn, un proiect care a plecat în acest an, undeva prin primăvara, împreună cu vinovatul principal al cuvintelor și al stării de spirit, poetul Sorin Poclitaru. Referitor la carte, este făcută împreună cu prietenul meu George Grădinaru, din Brașov, nu este o simplă carte de poezie, am încercat să prezentăm într-un alt fel, într-un fel mai puternic ca impresie. Găsim în carte o gramadă de ilustrații, făcute de George, un poet al fotografiei, ca să zicem așa. La fiecare poezie găsim câte o poza care putem spune că vorbește uneori mai bine decât putem exprima prin cuvinte.” Adrian Bezna Festivalul a continuat la orele 18:00 cu un moment surpriză pregătit de Virgil Suciu (Mircea Rusu Band), care a adus tinerețea și viitorul pe scena festivalului prin intermediul a două cântece interpretate de patru elevi de la școala lui de chitară din Mediaș. A urmat apoi concursul, cei 10 concurenți, pentru că doi dintre cei înscriși, din momente obiective nu au mai putut participa. Juriul a avut o soartă grea ieri seară la sala Traube. Ce au decis veți putea vedea în această seară. Mulțumim celor 124 dintre dumneavoastră care ați votat premiul de popularitate. Apoi Iulia Caraiman și Mihai Tudoran, grupul Folk Syndome, ne-au încântat seara și neau adus aminte de ce au câștigat trofeul anul trecut. De abia așteptăm să îi revedem în recitaluri la spectacole și festivaluri și așteptăm să-și lanseze primul album. Mircea Rusu Band au încununat prima seară de festival folk Mediaș-Cetate Seculară în aplauzele spectatorilor prezenți la Sala Traube. Ziua a doua a început cu o dublă lansare a cantautorului Walter Ghicolescu, o lansare cu multe cântece și cu mult suflet. A fost cutremurător de frumos să-l văd cântând din inima și cu mult drag în sala de conferințe de la Traube. Cele două albume sunt “Popas în alt cântec - 2012; și Cantec rockstit - 2013 .Cel din urmă este primul album din seria celor anunțate de artist: “înrădăcinate” în folk, migrate spre alte zone muzicale și avizate pentru calitate de nobilul său public. Urmează Gala Laureaților și recitalurile Adrian Bezna & Sorin Poclitaru, Walter Ghicolescu, Adrian Ivanitchi și Vasile Șeicaru și Victor Hoajă. Audiție plăcută și mulțumim că sunteți alături de noi ! text/layout: Feri Teglas foto: Alex Dumitrescu

Organizatori :

Sumar: - Poezie și folk în Cetatea Luminii - Impresii de la concurenți - Maxima ediției - Retrospectivă folk 2013 prin afișe - Mulțumiri


Impresii de la concurenți: Mihai Cristian – Tulcea Cum te numești? Cristian Mihai, Mihai fiind numele de familie, tot timpul e o confuzie între numele de familie și prenume. Eu sunt din Tulcea, iar la Mediaș sunt pentru prima oară. Cum ti s-a părut? Cum crezi că te-ai descurcat? Mi s-a părut super fain și mi-a plăcut faptul că a venit foarte multă lume, asta a fost foarte important pentru că s-a întâmplat la mai multe festivaluri să ne trezim că nu e lume în sală. Am avut ceva emoții la cea de-a doua piesă pentru că am cântat-o pentru prima oară, am compus-o recent. Totuși de fiecare dată când intru pe scenă, ies dezamăgit pentru că nu am mai mult de două mâini încât să pot cânta și la nai și la chitară în același timp. Ana-Maria Dumitru – Bucuresti Cum te numești și de unde ești? Mă numesc Ana Maria Dumitru și vin de la București. Sunt pentru a doua oară la acest festival, am mai venit acum doi ani. A fost primul meu festival în cariera mea de folkist, mă rog, în afara Bucureștiului. Cum crezi că te-ai descurcat? Ok. Bine, emoții ca peste tot, întotdeauna se poate mai bine, dar per total a fost ok. Publicul a fost primitor ca și data trecută . Ana Maria Baitel – Bucuresti Care este numele tău și de unde vi? Mă numesc Ana Maria Băițel și sunt din București. E prima dată când vin la acest festival. A fost foarte frumos acolo pe scenă, dar am avut emoții. Publicul a fost foarte ok, sunt niște oameni foarte primitori sau cel puțin așa mi s-a părut până acum. Crezi că a ieșit bine? Am greșit un pic din cauza emoților, bine, nu e o scuză dar mi se pare omenesc să ai emoții. Chitara am primit-o acum cinci zile și încă nu sunt obișnuită cu mecanismul ei așa că am lăsat Tuner-ul deschis, motiv pentru care nu s-a auzit la început, dar am rezolvat repede problema. Puiac Sorina si Radu Leu din Ludus/Campia Turzii Bună seara, cum vă numiți? Puiac Sorina și Radu Leu și suntem din Luduș respectiv Câmpia Turzii. Ne-am întălnit in Cluj și suntem colegi de facultate. Amandoi studiem informatica și mai este o participantă care e tot la informatică și avem o glumă între noi că toți artiștii ratați ajung la info. Culmea este că noi nu ne-am întâlnit la faculcate, ne-am întâlnit la o seară de cântare și acolo ne-am dat seama că suntem colegi. Cum a fost? Pentru emoțile pe care le-am avut cred că ne-am descurcat bine. Publicul a fost fain, bănuiesc că-s iubitori de folk. N-am mai participat la nici un concurs, e prima dată în formula asta. Noi când discutam ce piesă să cântăm la un moment dat noi ne gândeam să cântăm o piesă de la trupa Descantec și când am văzut că ei sunt aici a trebuit să alegem altceva. Filip Dan Robert – Floresti, jud. Cluj Bună seara, ce-mi poți spune despre tine și ceea ce ai făcut în seara asta pe scenă? Mă numesc Filip Dan Robert, 27 de ani, născut în Băile Tușnad, liceul și facultatea le-am terminat la Cluj și acum stau tot la Cluj pot spune chiar dacă la Florești. Am mai fost în 2011 la Mediaș - Cetate Seculară când, spre surprinderea și bucuria mea, am reușit să obțin premiul special al juriului care încă și în momentul de față reprezintă cel mai important premiu obținut de mine. În seara asta sunt convins că am reușit să transmit un mesaj publicului si asta este cel mai important, muzical vorbind cred ca m-aș fi putut descurca și mai bine. Publicului cred ca i-a plăcut, din 10 oameni 7 pleacă acasă cu un gând mai bun de sărbători. Am privit acest festival nu ca pe un concurs, ci ca pe un moment de a exprima, iar indiferent dacă mâine voi lua un premiu sau nu, eu sunt fericit pentru ca astăzi au fost câțiva oameni care într-adevăr au înțeles mesajul meu.


Grupul Duet de corzi (Papoi Cecilia-Maria, Bucnar Bogdan Horatiu) – Bistrita Bună, cum vă numiți? Cecilia Papoi și Bogdan Bucnar. Suntem din Bistrița, dar stăm în Cluj momentan. E prima dată la acest festival și suntem foarte mulțumiți că am reușit să ducem la capăt piesele având în vederă că am aflat de festival în ultima zi de înscrieri și am zis hai s-o facem și pe asta. Publicul a aplaudat mult și chiar dacă am fost ultimii, nu păreau deloc plictisiți. Ce părere aveți despre concurență? Concurența e mare, adică toți sunt pregătiți și am auzit ca vin niște nume totuși importante, dar am ajuns totuși să cântăm și sperăm ca a fost bine. Noi suntem mulțumiți. Grupul Ireal (Toderici Radu și Fulea Cosmina) – Mediaș De ce tocmai acum ați ales să debutați? Toderici Radu: Eu am mai participat și la alte ediții a acestui festival. Am participat și ca solist și într-un grup, dar niciodată cu o persoană de sex feminin. Am cunoscut-o pe Cosmina printr-un prieten comun, Lea Muszka. Ea m-a contactat pe mine în scopul de a-i găsi Cosminei un chitarist. Cosmina, care este povestea ta? Cosmina Fulea: Eu cânt de mică și am avut ocazia să cânt unui public mai restrâns printre care se afla și Lea Muszka. Mi-a spus că urmează să fie un astfel de festival și sar bucura să fiu și eu participantă însă aveam nevoie de un chitarist, iar eu neintrând niciodata în muzică nu cunosteam un chitarist. Lea mi l-a recomandat pe Radu, ne-am cunoscut și ne-am apucat de repetiții cu o săptămână înainte de festival. Ai avut emoți? Cosmina Fulea: Am avut emoții fantastice având în vedere că am fost pentru prima dată pe o scenă. Am mai cântat în fața prietenilor, însă la un asemenea nivel niciodata. Mam bazat pe Radu pentru că știam că el va fi cel care mă ține de mână și mă ridică dacă pic. De ce Ireal? Toderici Radu: Bună întrebare! Nu știu, eu am ales numele care mi-a venit așa pe moment. Mă gândeam că este ireal ceea ce se întâmplă și de aceea m-am gandit că dă bine și la auz așa ca de ce nu “Ireal”? Acestea sunt impresiile a șapte din cei zece concurenți, ne cerem scuze față de grupul Descântec, Laura Todică și Liviu Băițel cu care n-am reușit să ne sincronizăm pentru declarații.

Material realizat de Călburean Sergiu Ștefan, elev la Școala Nationala de Gaz Medias Fotografii : Ionuț Anișca - http://ionutanisca.wordpress.com/ Alex Dumitrescu

Maxima ediției !

În lume există multe prejudecăți, dar dacă privim în adâncul sufletului nostru, toți suntem puri și fericiți ! Filip Dan Robert - concurent Medias-Cetate Seculară 2013


Retrospectiva concertelor folk la Mediaș în 2013 O scurtă retrospectivă, prin afișe, a spectacolelor folk din Mediaș în 2013

Contact: Sugestiile și comentariile dvs. ne motiveaza și ne ajută să îmbunătățim organizarea acestui festival. Fie că este vorba de o vorbă bună sau o critică constructivă vă rugăm să ne scrieți la contact@medias-cetateseculara.ro, la telefon 0730.099.310, sau pe facebook.com/CetateSeculara2013 !

Mulţumim: Cofetăria Raema

Tuturor invitațiilor, prietenilor, voluntarilor și spectactatorilor care dau viaţă acestui festival !

Ziarul Festivalului Medias Cetate Seculara 2013  

Editia de Sambata

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you