Mag-Story17

Page 45

2

3

4

Ascensiunea lui Emily Blunt s-a făcut rapid, demarând în trombă după rolul din „Devil Wears Prada“ şi trecând prin intersecţia formată din „Queen Victoria“, „Charlie Wilson’s War“ şi „The Wolfman“. Însă nu numai talentul englezoaicei s-a cizelat, ci şi frumuu-seţea acesteia, punctată isteţ de câteva culori puternice. Iată cum um puteţi obţine un machiaj de efect, cu buze roşii ca focul. Text: Ioana Mirică. Foto: Guliver.

PAS CU PAS

5

1

6

V-AR FI DE FOLOS Baza. Ușurinţa cu care se poate realiza machiajul este și cea care permite un efect maxim. Începeţi prin a pune baza, dar, pentru un look modern, nu o faceţi prea mată. Acordaţi mai multă atenţiei fixării pudrei, cu un pămătuf, în zona pomeţilor și unde aţi dat cu corector.

1

Naturaleţe pentru ochi. Mare atenţie. Cu o pensulă, întindeţi o culoare neutră, cât mai naturală, pe toată pleoapa și reveniţi apoi cu o nuanţă doar un pic mai închisă, care să definească linia deja trasată. Aveţi grijă să nu vă abateţi de la aceasta.

2

Volum și feminitate. Ondulaţi genele cu grijă, după care aplicaţi un tuș de-a lungul pleoapei pentru a atrage atenţia asupra ochilor. Periaţi ușor genele și apoi aplicaţi mascara.

3

1. Ruj Color Sensational, Maybelline New York. Preț: 24,98 lei. 2. Creion buze Color Sensational, Maybelline New York. Preț: 14,57 lei. 3. Ojă Vernis Glossy, Red, Clarins. Preț: 62 lei. 4. Volume Millions de Cils L’Oréal Paris. Preț: 51,69 lei. 5. Ojă Le Vernis, Lancôme, Preț: 130 lei. 6. Periuță Sephora. Preț: 34 lei. 7. Fond de ten fluid Photo Perfection, Givenchy. Preț: 130 lei.

7

PENTRU BUZUNAR Alungire. Periaţi și aranjaţi sprâncenele, definindu-le apoi cât mai bine folosind culoarea pe care aţi aplicat-o și pe pleoape. Pentru a forma din sprâncene o linie netedă și elegantă, alungiţi-le cu creionul special.

4

Buze incendiare. Aplicaţi rujul înaintea fardului de obraz. Roșul aflat în trend anul acesta are o ușoară tentă de portocaliu și este în orice caz mat, nu strălucitor.

5

În fine, blush-ul. Important: intensitatea roșului de pe buze stabilește acum intensitatea blush-ului, așa că învolburaţi-vă pomeţii cu un roz închis până când arată fresh și strălucitori.

6

Uneori, nici rujurile care asigură rezistenţă nţă îndelungată nu mai sunt ce au fost. Au devenit... mai bune! Noile formule oferă o veste este bună pentru bugetul vostru.

RAPID ȘI UȘOR Dacă sunteţi în mare grabă, folosiţi o cremă pe post de fundaţie şi lăsaţi pudra şi fardul. Se aplică repede, hidratează şi arată bine.

TIPS & TRICKS Anul acesta, roșul îndrăzneţ este mat sau satinat, așa că, pentru moment, uitaţi de gloss. Trasaţi conturul buzelor după ce le-aţi curăţat și șters (aveţi, deci, grijă să nu fie ude), pentru a ajuta culoarea să se fixeze. Umpleţi apoi cu un ruj rezistent. Dacă aveţi gene mai rare sau dacă doriţi ochi machiaţi dramatic, puteţi purta gene false. Aveţi grijă, însă, să fie bine aplicate!

Alegerea aceleiași culori pentru buze și unghii este clasică și, cu revenirea perioadei glamour, este obligatorie! Make-up artiștii insistă asupra acestei potriviri Menţineţi pe parcursul zilei un look plin de prospeţime folosind șerveţele speciale mai degrabă decât pudră, care va face pielea să pară obosită și încărcată.

45


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.