Page 97

ŞI TOTUŞI ... EDUCAŢIA

Anul I, Nr. 1-2

2013

– Stimularea copilului în vederea nuanţării limbajului; – Analizarea asocierilor de cuvinte, a cuvintelor noi, a diferenţelor şi asemănărilor dintre cuvinte, a sinonimelor, antonimelor; – Accent pe abilităţile de ascultare; – Suport verbal şi vizual combinat; – Sublinierea cuvintelor cheie; – Folosirea unui limbaj familiar şi previzibil; – Solicitarea copilului de a repeta cerinţele sarcinii de rezolvat. Evident că există şi alte categorii de copii cu dizabilităţi severe, cum ar fi autismul şi afazia. Pentru copiii cu autism problema centrală este cea a comunicării. Aproape toate formele de autism infantil apar în mod obişnuit în jurul vârstei de doi-trei ani. Simptomele care ne impresionează cel mai mult la un copil autist sunt legate de atitudinea de evitare. Copilul autist devine singuratic, se izolează şi se pierde aproape complet capacitatea manifestată anterior de a se identifica cu ceea ce imită. Între cinci şi treisprezece ani el trăieşte oarecum în virtutea unor facultăţi cum sunt memoria şi imitaţia, facultatea de a influenţa pe care o au propriile emoţii asupra sa. Simpatiile şi antipatiile copilului sunt agenţii modelatori principali în perioada dintre pubertate şi adolescenţă. Rezumând, autismul infantil este o reacţie de panică în momentul în care copilul devine pentru prima dată conştient de propriul eu, între doi şi trei ani. Printre cele mai bune abordări ale autismului infantil se numără: o evitarea confruntării directe, stăruirea ca elevul să coopereze; o evitarea unei atitudini directe şi energice; o distingerea clară între ceea ce se face de dragul copilului şi limitele capacităţii profesorului de a tolera şi de a răbda; o încercarea de a dezvăţa un copil autist de obsesiile sau fixaţiile lui nu are nici o valoare dacă acestea nu sunt periculoase pentru copil şi nici imposibil de suportat de educator; o în cazul în care un copil autist este eliberat de o obsesie, după toate probabilităţile se va crea o altă obsesie, de cele mai multe ori mai periculoasă şi nocivă ca prima; o trebuie ca cei din preajma copilului să înveţe să trăiască alături de acesta creând o atmosferă pozitivă de simpatie; o familia nu trebuie să cedeze în faţa fiecărei toane a copilului şi să-şi adapteze existenţa la modul lui de viaţă căci, acceptând acest compromis, se ajunge la o atmosferă de adevărată nebunie, renunţându-se astfel la influenţa benefică pe care o poate avea un mediu normal; datorită nevoii sale de uniformitate, copilul va reacţiona negativ la orice schimbare survenită în mediul său, perpetuând astfel o situaţie nedorită; o decizia de a face anumite schimbări trebuie să se bazeze pe o atitudine afectuoasă şi tolerantă, ca şi pe gradul de empatie la care s-a ajuns; o exersarea acţiunii reciproce dintre copil şi profesor este absolut necesară, deoarece lipsa de relaţii interpersonale şi evitarea contactului cu ceilalţi sunt probleme fundamentale în cazul autiştilor; o este bine, în cazul copiilor mai mici, ca în situaţii de joc copilul să stea în braţele adultului, cu spatele sprijinit de pieptul acestuia; acest contact este acceptat şi chiar căutat de copil; o terapia acestor copii prin muzică este recomandată deoarece mulţi autişti au, în cele mai multe cazuri, o ureche muzicală bună şi o voce frumoasă; o alte forme de terapii ce pot fi încercate sunt cele în care se folosesc lumina colorată, euritmia curativă; - 96 -

Revista şi totuşi educaţia  
Revista şi totuşi educaţia  
Advertisement