Page 89

ŞI TOTUŞI ... EDUCAŢIA 

  

 

Anul I, Nr. 1-2

2013

adesea se remarcă semne ale unei anxietăţi intense ce se leagă de unele obsesii sau capricii cum ar fi plasarea obiectelor conform unui paralelism perfect sau menţinerea anumitor relaţii spaţiale între obiectele din cameră, clasă, precum şi aşezarea acestor obiecte într-o anumită ordine; dependenţa izbitoare şi stranie, precum şi dorinţa de similitudine a copilului autist par a fi încercări rituale de a reduce întreaga existenţă umană la forme mecanice şi geometrice pure, la o lume mai curând a lucrurilor decât a fiinţelor; evitarea sau negarea pot fi atât de dominante încât devin caracteristica principală a unui copil autist; întâlnim de asemenea o curiozitate vie, interes marcat pentru mecanisme şi o îndemânare ieşită din comun în ceea ce priveşte manipularea lor, în contrast cu dezinteresul lor pentru cei din jur şi pentru propria lor persoană; unii copii care evită total exprimarea verbală şi care nu dau semne că ar înţelege cuvântul rostit, se pot dovedi cântăreţi talentaţi; structurile motorii ale copilului autist se caracterizează printr-o extraordinară diversitate; mişcările lor par a fi extrem de graţioase, coordonate şi îndemânatice dar ele sunt totuşi bizare şi neobişnuite; unii se învârtesc de câteva ori înainte de a continua un drum, alţii simt nevoia să atingă obiecte când trec pe lângă ele; mulţi copii autişti au probleme cu somnul; probleme mari se pot întâlni şi în ceea ce priveşte alimentaţia; există situaţii de refuz alimentar total.

În anumite privinţe, aceşti copii sunt extrem de diferiţi de alţi copii cu handicap. Problema lor constă în aceea că sunt diferiţi, că sunt „altfel situaţi în lume”. La testele de inteligenţă unii din aceşti copii pot răspunde la întrebări care depăşesc cu mult vârsta lor cronologică, dar nu reuşesc să răspundă la unele întrebări ce se situează sub nivelul vârstei lor. Testele de inteligenţă sunt de aceea cel mai puţin relevante pentru testarea autiştilor. A existat în ultimii ani tendinţa de a interpreta autismul ca o incapacitate sau, mai exact, ca o tulburare particulară a percepţiei ale cărei mecanisme ar fi perturbate, împiedicându-l pe copil să perceapă şi să sesizeze situaţiile într-un fel care să permită comunicarea normală cu alţii. Aceste deficienţe perceptive apar datorită tulburărilor în dezvoltare şi pot constitui serioase probleme în evoluţia copilului. În această categorie se încadrează şi afazia. Există copii la care autismul se poate dezvolta datorită unei predispoziţii afazice sau datorită altor condiţii în care capacitatea perceptivă este tulburată sau insuficient dezvoltată. Problema simptomatologiei autismului infantil a fost în atenţia multor cercetători astfel că, exagerând desigur, se poate spune că există atâtea descrieri ale autismului câţi autori sunt. Totuşi, câteva simptome sunt evidente şi sunt grupate în: o contactul socio-afectiv: reacţiile faţă de cei din jur sunt diferite: - indiferenţă, uneori extremă la apariţia sau dispariţia persoanelor din câmpul lor perceptual, indiferent cine sunt acestea; - sporire a agitaţiei psihomotorii, fără semne clare ale perceperii schimbării apărute; - lipsa de reacţie la semnele de afecţiune prin contact fizic, absenţa de ataşament faţă de persoanele care îi îngrijesc; - incapacitate totală în mica copilărie de a relaţiona şi de a colabora prin joc cu alţi copii. o comunicarea – neverbală şi verbală:

- 88 -

Revista şi totuşi educaţia  
Revista şi totuşi educaţia  
Advertisement