Page 160

ŞI TOTUŞI ... EDUCAŢIA

Anul I, Nr. 1-2

2013

RESTITUIRI CONSTANTIN NOICA CUVÂNT ÎMPREUNĂ DESPRE ROSTIREA FILOSOFICĂ ROMÂNEASCĂ Bucureşti, Editura Eminescu, 1987 Ceea ce e ciudat cu această carte e istoria ei de după scriere şi publicare / republicare / republicări. În anul 1980 am aflat de ea la un curs de pregătire pentru definitivarea în învăţământ. Lucru mare, ne spuneam noi, absolvenţii promoţiei 1977, că un profesor universitar şi-a permis să ne prezinte şi să ne citească din această carte. N-am găsit apoi cartea în biblioteci universitare, dar am găsit-o într-o librărie de provincie, reeditată în 1987; ceea ce ne-a citit profesorul nostru a fost atât de şocant încât, şi acum, după atâţia ani, reţin cîteva fraze, suficiente să-mi dau seama că a fost cenzurată ediţia din care citez. Important este însă faptul că spiritul cărţii a rămas nealterat, că este mai actual ca oricând.

Prof. MARIA-MARGARETA COMAN Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Nicolae”, Bucureşti

BRÂNCUŞI A SCULPTAT INFINITIVE LUNGI Se miră unii, mai ales străini, cum a fost cu putinţă sculptura lui Brâncuşi. Dar dacă nu cunosc gramatica română... Ar găsi poate acolo ceva lămuritor, care e dincolo de cultura populară română, dincolo de artele primitive, ca şi dincolo de modernism, toate invocate aici. Sau poate e cu ele cu tot, dar dintr-un alt strat, dintr-un zăcământ al vieţii spiritului. De altfel, nu au artele plastice un raport ascuns cu gramatica? Rubens a pictat adjectivele. Pieter Bruegel, o puzderie de substantive, în timp ce impresionismul a pictat adverbe şi locuţiuni adverbiale. Unii trec în sintaxă, alţii rămân la fonetică. Brâncuşi s-a preocupat de regele formelor gramaticale, de infinitivul lung. Nu toate limbile fac treabă atât de bună ca a noastră cu infinitivul, dezvoltându-i o a doua formă, „infinitivul lung”, şi invadând lumea leneşă a substantivelor cu agenţii lui. De la a se naşte-naştere şi până la a se surpa-surpare, tot ce e creştere, trecere şi petrecere, tot ce e încercare, ispitire şi împlinire, se lasă descris de infinitivele lungi. Sub însufleţirea lor, lucrurile prind viaţă, totul în înmugurire, şi, ca toiagul lui Moise care odrăslea, fiinţa lumii se preface în fire, adică într-un infinitiv lung. Brâncuşi a sculptat germinarea, aşa cum a sculptat adormirea, înălţarea şi, peste tot, desăvârşirea, ca o neîncetată mângâiere a formelor, întocmai pietrei spălate de apă. Nu a redat zborul, ci zburatul, zburarea. Sărutul lui nu e un simbol, nici un act simplu, ci un proces fără - 159 -

Revista şi totuşi educaţia  
Revista şi totuşi educaţia  
Advertisement