Issuu on Google+

-

Fernando Sabido Sánchez

Poemas - Poeme Traducción al rumano: Eugen Dorcescu Prefacio (en ingles): Mirela-Ioana Borchin

Redactor de carte: Mirela-Ioana Borchin © Fernando Sabido Sánchez, Eugen Dorcescu şi Mirela-Ioana Borchin

ISSUU 2017


„A (Self-)Portrait of an Artist as... an Old Man” Intruding a very famous title, I express my feeling of being placed somewhere in between visual arts and poetry while reading Fernando Sabido Sánchez’s poems, translated into Romanian by Eugen Dorcescu. The Spanish writer projected his poetry as the utmost picture of life. There is a painter behind the poet, giving the latter a helping hand in concluding, in a few words, all that he has been formerly expressed by colours. There is no longer time for rules, constraints, meditation, relationships etc. in their artistic coexistence. Now is the time of truth. Fernando Sabido Sánchez denounces the bad treatment he has had to face along the ages. No true liberty, no true love, no true justice, no true critics, not even true memories. The only truth is that his freedom was confiscated. And he realizes, perhaps too late, what he has lost: the very essence of life. Everything else was false. The poet is expressing this cruel truth in his own terms. As if his poetry is written on an easel. While life takes place somewhere else, because he is constantly unnoticed. He might be given the immense chance of taking into account his own absence during his presence in the world of the livings. Undoubtedly, the poems speak loudly about their author, about what the world means for him and about what he means for the world. This existential poetry lays on a strong cultural background, proved by the themes approached (beauty, love, death, absence, vacuity, eternity) or, occasionally, by evocating outstanding names of philosophers (Platon) or artists (Claude Monet) who raised very similar questions before. The picture of life is thus doubled by a picture of reflections upon it. In the artist’s view, they are equally important. So, nothing is new on earth. Still, the artist is unique. In the peculiar case of Fernando Sabido Sánchez, poetry is reminding us the most frequent existential questions in a quite natural way.


The border between existence and non-existence, as well as that between existence and existential art are superfluous in the perspective of eternity. This is the most optimistic construction suggested by Fernando Sabido Sánchez. The excellent Romanian version offered by Eugen Dorcescu renders not only the contents of Fernando Sabido Sánchez’s poetry, but also the poet’s style. The flow of ideas is spontaneous and equilibrated in accordance with a clear mind. The author addresses the reader directly, putting down his messages in a simple and clear language. The purity of his feelings and thoughts, together with the directness of style assure a quick and strong impact upon the reader. It’s a real delight to read such poems. I warmly congratulate both poet and translator for their work.

Mirela-Ioana Borchin


Fernando Sabido Sánchez - Biobibliografie Poet şi pictor abstract. S-a născut în Peñarroya-Pueblonuevo (Córdoba, España), la 28 august 1950. Locuieşte în Alcalá de Henares (Madrid). -Poemele sale au fost traduse în engleză, italiană, franceză, portugheză, ebraică, bulgară, română, catalană, arabă şi croată. -Este membru al Academiei Aveirense de Artes y Letras de Aveiro (Portugal). -A fost invitat la recitaluri de poezie în toate comunităţile din Spania -Invitat la festivaluri de poezie în Spania şi în străinătate -Invitat special spre a-şi recita poemele în Koprivnica (Croaţia), Santiago de Chile şi Temuco (Chile). Volume editate: -El paso del tiempo (Editorial Incipit, 2007) -Vivencias, ficciones y algún matiz utópico (Bubok, 2010) -Las diosas esconden su sexo detrás de la Luna (Editorial CasaEolo 2010) -La muerte siempre culmina su trabajo (Editorial CasaEolo 2011) -La Eternidad - VJECNOST" Poemario Castellano-Croata (Colección Carmina in minima re nº 13. 2012) -España, Monarquía Católica Bananera, Sociedad Limitada (Unaria Ediciones, 2013) -El Ojo del Ciego. (Galaxias, 2014) -En el nombre de la Infamia. En edición


-Antologii, reviste şi periodice literare din toată lumea i-au publicat poemele. Antologii ca autor: -Autor de Antología de la Poesía Mundial con más de 18.000 Poetas hasta hoy. ES LA MAYOR ANTOLOGÍA DE POETAS EN CASTELLANO EN INTERNET, referencia en universidades y escuelas por todo el mundo -Autor de Antología de Poetas Andaluces con 2.056 poetas hasta hoy -Antología de 50 Poetas de Castilla-León (Editorial Hontanar, 2011).


AUTORRETRATO Para conseguir un modesto capital poético, tuve que profanar las cavernas de la madurez Ahora regreso para gritarlo al mundo en voz alta Detrás quedaron cadáveres que buscaban mi mano con desesperación y los despojados de libertad, amantes que me negaron cien veces la ternura y amigos suicidas dotados con mil razones para vivir Dioses y dogmas siempre me provocaron náusea Los inciertos me expulsaron del limbo y los jactanciosos desterraron de mi vocabulario el ego Reclamo que todos los ejércitos retrocedan al darles el alto y que los jueces no dicten al peso sentencias injustas ¿Cuántos cuerpos fosilizados convertidos en agujas se perpetúan en relojes fabricados de nihilismo? Contaré mis historias y espero tratéis de entenderme Sin pensar que estoy loco AUTOPORTRET Pentru a dobândi un modest capital poetic a trebuit să profanez cavernele maturităţii Acum mă întorc spre a striga aceasta lumii cu voce înaltă În urmă au rămas cadavre ce-mi căutau cu disperare mâna şi deposedaţii de libertate amante ce mi-au refuzat de o sută de ori tandreţea şi prieteni sinucigaşi ce aveau o mie de motive să trăiască Zeii şi dogmele mi-au provocat întotdeauna greaţă Cei ezitanţi m-au expulzat din limb


şi lăudăroşii au alungat egoul din vocabularul meu Cer ca toate armatele să se retragă dacă li se ordonă să stea şi ca judecătorii să nu dicteze sentinţe nedrepte Câte trupuri fosilizate convertite în ace de ceasornic se perpetuează în orologii de nihilism fabricate? Îmi voi povesti istoriile şi sper să încercaţi a mă-nţelege Fără a gândi că sunt nebun

IMPOSIBILIDAD Han constreñido mi existencia Con una extensa nómina de imposiciones Salta a la vista que mi generación Fue masacrada desde todos los flancos Despierto a contracorriente Tal vez demasiado tarde Y ciertamente solo La habitación apesta a imposibilidad

IMPOSIBILITATE Mi-au constrâns existenţa Cu o extinsă listă de obligaţii Sare în ochi că generaţia mea Din toate flancurile a fost masacrată Mă trezesc în contra curentului Prea târziu poate


Şi cu certitudine singur Încăperea duhneşte a neputinţă

IRONÍA Permanezco en silencio esperando nada No es un poema sobre la muerte Tampoco de erotismo El narcisismo nunca me trasmite euforia Mi ironía es el decorado para una película Una maqueta La sala de cine está vacía Otro día que pasaré inadvertido IRONIE Întârzii în tăcere nesperând nimic Nu este un poem despre moarte Nici erotic Narcisismul niciodată nu-mi dă euforie Ironia mea este decorul unei pelicule O machetă Sala de cinematograf e pustie Încă o zi pe care o voi petrece neobservat

BÁRBAROS Cíclicamente sobre la Literatura graznan cuervos iletrados y las palabras abandonan horrorizadas la república de Platón La cultura es usurpada por una monarquía de analfabetos, de malas hierbas que brotan


en tierras infecundas ¿Qué será de nosotros el día en que a los bárbaros les falte el sustento?

BARBARII Ciclic croncănesc despre Literatură corbi neşcoliţi şi cuvintele abandonează îngrozite republica lui Platon Cultura este uzurpată de o monarhie a analfabeţilor, de ierburi sălbatice, rele, ce răsar pe pământuri neroditoare Ce se va alege de noi în ziua când barbarilor le va lipsi hrana?

MUJERES SILENCIADAS Indudablemente hay mujeres dichosas, pero hay muchas que sólo sobreviven pisando uvas de sangre, las hay de pálida mirada que lloran a solas sin hacer ruido, las hay maltratadas, violadas, perseguidas, humilladas, lapidadas, silenciadas, suicidas, sometidas o las que ya son sólo en las estadísticas un número frío A todas éstas ¿Qué calaña de Justicia en una sociedad deshumanizada las ampara?


FEMEI TĂCUTE Există desigur femei fericite, dar sunt multe care doar supravieţuiesc strivind cu tălpile struguri însângeraţi, sunt femei cu privirea palidă ce plâng în singurătate fără a face zgomot, sunt femei maltratate, violate, persecutate, umilite, lapidate, reduse la tăcere, sinucigaşe, supuse, sau cele care deja au ajuns doar un număr rece în statistici Pe toate acestea Ce soi de Justiţie le ocroteşte într-o societate dezumanizată?

LA LIBERTAD No llores cuando los malditos Dancen sobre la tumba de tu libertad Hazles creer que el ataúd está vacío

LIBERTATEA Nu plânge când blestemaţii Dansează pe mormântul libertăţii tale Fă-i să creadă că sicriul e gol


*** Nos trae el viento un intenso olor a muerte y millones de seres humanos son carne de horca, vivimos entre paréntesis, picoteando, detrás de barrotes que coartan necesidades, intuiciones y fantasías inútiles En días de plomo todos los demonios me visitan, me muevo entre hojas de tiempo que acortan mi existencia sin llegar a poseerla, me siento cautivo de una madurez indecente En el entreacto, una mujer llegó a visitarme desde la nieve y le cuesta acostumbrarse a mi calor

*** Vântul ne aduce o intensă aromă de moarte şi milioane de fiinţe omeneşti sunt carne de spânzurătoare, trăim între paranteze, ciugulind îndărătul unor bare ce ne limitează nevoi, intuiţii şi fantezii inutile În zilele plumburii mă vizitează toţi demonii, mă mişc între foliile timpului ce-mi scurtează existenţa


fără a izbuti să o deţin, mă simt captivul unei maturităţi indecente La antract, o femeie a sosit din zăpadă să mă viziteze şi îi este greu să-mi accepte căldura

*** Desconfío de cantos de sirenas De profetas con lengua afilada De los que levantan el puño Mientras meten su mano en bolsillos ajenos De los que adoran a Dios y desprecian la pobreza De músicas celestiales y jaulas de oro De la luz del relámpago que provoca ceguera Desconfío de reyes, de santos y mártires De estatuas de mármol con pies de arena De demócratas que recortan libertades De los héroes sin cicatrices De trajes de seda, de sombras y guerras Del pan que no germine en la tierra Y de los que pudiendo no lo remedian

*** Nu am încredere în cântecele de sirenă În profeţii cu limba ascuţită În cei ce ridică pumnul În timp ce-şi vâră mâna în buzunare străine În cei ce-L adoră pe Dumnezeu dar dispreţuiesc sărăcia În muzici celeste şi cuşti de aur


În lumina fulgerului ce provoacă orbire Nu am încredere în regi, în sfinţi şi martiri În statui de marmură cu picioare de nisip În democraţi ce reduc libertăţi În eroi fără cicatrice În haine de mătase, în umbre şi războaie În pâinea ce nu germinează în pământ Şi în cei care, deşi ar putea, nu remediază toate acestea

CLAUDE MONET El otoño, que viene de robar a los árboles el disfraz de las hojas quiere envejecer ahora sentado en las rodillas de la nieve Y siente celos de Claude Monet que vuelve de la eternidad cada primavera a pintar nenúfares en su estanque de Giverny

CLAUDE MONET Toamna, ce le-a smuls arborilor masca de frunze, doreşte-a-mbătrâni acum căzută la genunchii zăpezii Şi-i poartă pică lui Claude Monet care se-ntoarce din veşnicie primăvară de primăvară spre-a picta nenufari


în iazul său din Giverny

NIÑEZ He vuelto por unas horas a la que jamás fue mi niñez a los años en que se ausentaban los pájaros en el cielo nublado de todas las mañanas sin encontrar el lugar secreto en el que nos escondían los juguetes Un día dos niños se besaron ignorando por qué el instinto les empujó a ocultarse en el nido abandonado de los gorriones

COPILĂRIE Am revenit pentru câteva ore la ceea a ce a fost cândva copilăria mea la anii când păsările erau absente pe cerul înnorat al tuturor dimineţilor fără să descopăr tainicul loc unde ni se ascundeau jucăriile Doi copii s-au sărutat într-una din zile neştiind de ce instinctul i-a împins să se-ascundă în cuibul vrăbiilor, abadonatul


PAISAJES Tal vez crees que pueda existir el paraíso y llegar a tocarlo brevemente con las manos pero solo a la primavera le nacen hojas en los árboles sin proponérselo Ahora sabes que la vida se nos escapa cuando la amarramos al viento y que en una misma fotografía no caben todos los paisajes que nos gustan PEISAJE Crezi, îmi închipui, că paradisul poate exista şi că l-ai putea atinge o clipită cu mâinile or, numai primăverii i se nasc frunze în arbori fără ca ea să-şi propună aceasta Acum ştii că viaţa ne scapă când o legăm cu otgonul în vânt şi că într-o aceeaşi fotografie nu încap toate priveliştile ce ne încântă

EL VACÍO En mis sueños siempre habita el vacío que recorro en un vuelo ingrávido por el olor a misericordia de las noches Llego hasta el alba y no tengo a nadie que me espere hasta la luna se oculta para repudiarme en un paisaje de sombras más allá de la muerte


Cae gota a gota una lluvia que desnuda con lamentos mi alma y sobrevive el miedo a la inexistencia Se tensa el vértigo y rozo con los labios la belleza al perderse en la luz impalpable de la negación GOLUL În visele mele sălăşluieşte de-a pururea golul pe care-l străbat într-un zbor desprins de gravitaţie prin mireasma milostivă a nopţilor Bat cale până-n zori şi nu am pe nimeni să mă aştepte luna însăşi se-ascunde spre-a mă repudia într-un peisaj de umbre de dincolo de moarte Cade picătură cu picătură o ploaie ce-mi dezgoleşte cu tânguirile-i sufletul şi teama de inexistenţă supravieţuieşte Se cabrează vertijul şi-ating cu buzele frumuseţea, cea care se pierde în impalpabila lumină a negării

LA ETERNIDAD Suspendidas en la duración de Zeus, deslumbrantes estatuas entonan panegíricos a los dioses del Olimpo Erectas, con los ojos saturados de belleza inacabada semejan espiras que gritan o susurran en función de un viento despiadado


Rebosa el tiempo y las excita un ansia de inmortalidad

ETERNITATEA Suspendate în durata lui Zeus, strălucite statui intonează panegirice pentru zeii Olimpului Stând drepte, cu ochii sătui de o nedesăvârşită frumuseţe par socluri ce strigă sau susură după cum le îngăduie un vânt fără milă Timpul se revarsă şi dorul nemuririi le înfioară

NADA Permanezco en silencio esperando nada No es un poema sobre la muerte Tampoco de erotismo El narcisismo nunca me trasmite euforia Mi ironía es el decorado para una película Una maqueta La sala de cine está vacía Otro día que pasaré inadvertido NIMICUL Continui să tac neaşteptând nimic Nu-i un poem despre moarte Nici despre dragoste


Narcisismul nicicând nu-mi stârneşte euforie Ironia mea este decorul unei pelicule E o machetă Sala de cinema e pustie Altă zi pe care-o voi trece neobservat

AMOR, NO MUERAS Persiste el dolor, un dolor de perros, ha nevado toda la noche y no espero que te compadezcas o me muestres al despertar una sonrisa desdibujada Recuerdo que en la cumbre del amor mis sentidos eran agujas que marcaban la libertad en un reloj inmóvil de sigilos, tus pechos, lunas en llamas que se cimbraban entre detonaciones dulces de sangre Aunque sabía que nada nos ataba ¿Dónde estás ahora? ¿Qué maldición me envuelve? Amor, no mueras, cada día es un amargo despertar sin esperanza, ciego de rabia, sé que más allá de tus brazos hay un mundo con grietas en las que se disolverán los deseos y el amor no ocupará un lugar subrayado Pero amor, no mueras nunca


IUBIRE, NU MURI Durerea persistă, o durere câinoasă, a nins toată noaptea şi nu sper să mă compătimeşti ori să-mi arăţi la trezire un surâs eşuat Îmi aduc aminte că pe culmile-amorului simţurile mele, ace de ceasornic, înaintau liber pe-un cadran neclintit, cu sigilii, sânii tăi, o lună şi altă lună, vibrau între dulci explozii de sânge Ştiam că nimic nu ne ţine alături Şi totuşi Unde eşti acum? Ce blestem mă-nfăşoară? Iubire, nu muri, fiecare zi e-o deşteptare amară părăsit de nădejde, orb de furie, ştiu că dincolo de braţele tale e o lume plină de fisuri în care dorinţele se vor dizolva şi dragostea va ocupa doar un loc oarecare Dar tu, iubire, să nu mori niciodată

*** al borde del abismo nos transformamos en un proyecto de cadáver, en ese preciso instante sólo una línea imaginaria e imperfecta separa el ser de la nada silencio mortal, el tiempo estricto


en el que especulamos con dar un paso al frente o retroceder mientras se aflige la existencia al pedirnos clemencia ¿hemos amado compulsivamente para reconocer que la pasión y el sexo son absolutamente ilegibles?

*** pe ţărmul abisului ne preschimbăm într-un proiect de cadavru, în clipa aceea precisă numai o linie imaginară şi imperfectă desparte fiinţa de nefiinţă

tăcere mortală, răgazul strict în care reflectăm dacă să facem un pas înainte ori să ne-ntoarcem, în timp ce existenţa se zbuciumă cerându-ne-ndurare

iubit-am noi oare dintr-o pornire de nestăpânit spre-a recunoaşte că patima şi-mbrăţişarea sunt absolut ilizibile?

***


cuando estamos juntos surge la cerrazón maldita que nos hace invisibles a los ojos del alma, vivimos apresados en dos líneas divergentes que no saben de resignación, sólo de indiferencia de improviso el cansancio cicatriza las heridas de la memoria y ya no hacen daño los naufragios, ahora presiento voces que me advierten de la inutilidad del ego y la inconsciencia

*** când suntem împreună apare acea blestemată întunecime care ne face nevăzuiţi în ochii sufletului, trăim capturaţi în două linii divergente ce nu cunosc resemnare ci doar indiferenţă pe negândite sfârşeala cicatrizează rănile aducerii-aminte şi naufragiile nu ne mai vatămă presimt acum glasuri care-mi vestesc inutilitatea egoului şi a inconştienţei

A MI MADRE AUSENTE Madre, espérame sin lágrimas en la góndola solitaria de la muerte, o sobre el musgă que nace bajo la puerta cerrada de nuestra casa de huérfanos. Ante soledad tan fria, lunar, de impermanencia,


me amarro a un exilio inútil y mi fe hiberna en los vértices de una lluvia que inmortaliza tu ausencia. Madre, el dolor me fuerza a vivir con tonalidad de umbria.

MAMEI MELE ABSENTE Mamă, fără lacrimi aşteaptă-mă, în solitara gondolă a morţii, ori pe muşchiul ce încolţeşte sub zăvorâta uşă a casei noastre de orfani. Dinaintea singurătăţii atât de reci, lunare, a impermanenţei, mă ataşez de un zadarnic exil şi credinţa mea hibernează pe ogivele ploii ce-ţi imortalizează absenţa. O, mamă, durerea mă sileşte-a trăi în tonalitatea unui tărâm de umbră.

CUPRINS


„A (Self-)Portrait of an Artist as... an Old Man”- Prefaţă de Mirela-Ioana Borchin Fernando Sabido Sánchez - Biobibliografie Autorretrato – Autoportret

Imposibilidad – Imposibilitate Ironía – Ironie Bárbaros – Barbarii Mujeres silenciadas – Femei tăcute La libertad – Libertatea

*** *** Claude Monet Niñez – Copilărie Paisajes – Peisaje El vacío – Golul La eternidad – Eternitatea Nada – Nimicul Amor, no mueras – Iubire, nu muri

*** *** A mi madre ausente – Mamei mele absente


Fernando Sabido Sánchez, Poemas - Poeme