Page 1

NR. 6 = IULIE 2013

FOTOGRAFIA ÎN DETALIU

SORIN ONIȘOR Fo t o g r a f u l d e d i c a t 1 0 0 % spațiului românesc

Un nou ghid pentru fotografia cu telefonul mobil

VLAD IFTENE Fotografia de stradă Olympus E-P5 în România

Prin Frankfurt cu un Fisheye

Athos – Muntele Sfânt Fotografii și impresii de călătorie


SU MA

News Sony World Photography Awards 2014 a început

R

4

Un nou ghid pentru fotografifia cu telefonul mobil Athos – Muntele Sfânt: Fotografii și impresii de călătorie

6

Prin Frankfurt cu un Fisheye

10

Olympus E-P5 în România

12

Două obiective noi de la Samyang Fuji X-M1 schimbă regulile jocului?

13

Personaj Fotografia de stradă cu VLAD IFTENE

16

Fotograful dedicat 100% spațiului românesc SORIN ONIȘOR

26

curiozități

34

ed i to Fotografiatul de plăcere e ca și scrisul de plăcere: ri al începi timid, îți cauți unghiul de abordare, privești în ansamblu și, în final, declanșezi. O persoană poate fi fotografiată în sute de ipostaze, din unghiuri diferite, la fel cum și un articol într-un ziar/o postare pe un blog poate fi abordat în zeci de feluri. Nicio fotografie nu seamănă cu alta, la fel cum niciun text nu seamănă cu altul. Ori de câte ori ai încerca să le refaci, ele capătă sensuri diferite. Involuntar. Fotografiatul, precum scrisul, trebuie făcut cu plăcere, cu pasiune. Cei fotografiați trebuie tratați cu respect, cu răbdare, au nevoie de timp pentru a te lăsa să le pătrunzi în minte și în simțiri, să se acomodeze cu tine, să scape de crispare. A fotografia o persoană e asemănător cu a o desena: cauți să scoți în evidență cele mai frumoase trăsături, expresii (nu neapărat zâmbete) și stări de spirit ale acelei ființe. Ador să fotografiez oameni și să-i privesc prin vizorul aparatului. E o lume în care toți sunt egali, indiferent de îmbrăcăminte, stilul de a umbla/sta, povesti, zâmbi ori a se bucura. Nu e vorba de bani, e vorba de povești create pe pietonale, în parc, în natură sau într-o cameră amărâtă și, după, de inspirație, deoarece o umbră conturată într-o culoare diferită poate schimba complet imaginea scrisă în megapixeli. Cea mai mare bucurie pe care am avut-o până acum, legat de fotografie, nu s-a datorat câștigului, nici puținelor concursuri la care am participat, ci în urma feedbackului. Cel mai mult mă motivează când văd că zeci de persoane pe care le-am fotografiat, prieteni sau nu, se bucură încă de acele ilustrate. O persoană apreciază serviciul pe care i l-ai oferit nu atunci când îți spune că e mulțumită sau fericită, ci atunci când le arată și altora asta. Fotografia care îmi place mie e despre oameni, povești, bucurie, frumusețe, sentimente.


NEWS

4

Sony World Photography Awards 2014 a început Ediția din 2014 a competiției internaționale de fotografie aflată sub patronajul Sony și-a deschis porțile începând de la 1 Iunie. Astfel, până pe 31 Decembrie 2013 fotografii din toate țările sunt asteptați să se înscrie în competiție, într-una din cele patru grupe. Competiția este deschisă atât fotografilor profesioniști cât și celor entuziaști.

FOTO Alecsandra Drăgoi

Competiția se desfășoară de la 1 Iunie 2013 până la 30 Aprilie 2014, data la care va fi anunțat câștigătorul premiului cel mare, în valoare de 25.000 USD. Inca de la prima editie, din 2007, peste 550.000 de imagini au ajuns în fața juriului Sony World Photography Awards. În 2013, în competiție s-au înscris fotografi din 170 de țări. La categoria Youth (Youth Photographer of the Year 2013), competiția a fost câștigată de un fotograf din România, Alecsanda Drăgoi.

Un nou ghid pentru fotografia cu telefonul mobil Un ghid inedit despre o tema controversata: fotografia cu telefonul mobil. Un e-book despre un tip de fotografie complementar fotografiei tradiționale. Despre limitări văzute ca provocări, nu ca obstacole. Despre a fi „obligați” să stăruim pe stări și pe mesaj, fără ca echipamentul să ne deturneze din starea de concentrare, de la ideile ce ne-au venit. Despre importanța de a ne juca și de a fi creativi. Pentru că „cea mai bună cameră de fotografiat este cea pe care o ai cu tine” (Chase Jarvis). Iar camera încorporată în telefonul mobil este mereu cu noi, fie că suntem conștienți sau nu de asta. Și pentru că artele vizuale sunt în primul rând despre emoțiile și mesajele pe care le transmit, nu despre echipamentul pe care îl deținem.

ZOOM =iulie 2013


NEWS

5

Spiritul Înăltimilor , expozitie foto la Brașov , Photolife și Libraria Okian din Brașov, va invită din 4 august să descoperiși alături de Dorin Bofan, Laurențiu Pavel și Șerban Simbotelecan, spiritul înălțimilor într-o expoziție foto dedicată în întregime muntelui. Cei trei prieteni s-au cunoscut prin intermediul pasiunii comune pentru munte și fotografie, și au călătorit prin munții din Romania, strabătând potecile din Retezat, Fagaras, Cernei, Bucegi, Ciucas, Apuseni sau Ceahlau. De asemenea, au vizitat munții din Italia, Elvetia sau Norvegia. Călătoria lor abia a început și aventuri cel putin la fel de frumoase precum cele pe care le-au trăit până acum îi așteaptă și în continuare. Alături de cei trei autori, gazdă la acest eveniment va fi și fotograful Dan Dinu, cel care a făcut selecția celor șase expoziții din acest proiect, demarat în 2013 de Photolife și Okian. Expoziția face parte dintr-o serie începuta în 2013 la Libraria Okian, la care vor participa atat autori consacrași cât și fotografi mai putin cunoscuși, însă nu mai puțin talentați. Am început cu o expoziție de portrete a Tatianei Volontir, au urmat peisajele spectaculoase din indepărtata lume a nordului, în viziunea lui Alexandru Bobeica, Vlad Popescu, Lucian Brandus și Dan Dinu, iar în lunile ce urmează continuam cu: Horia Bogdan, Cristian Goga și mulți alții.

iulie 2013 =ZOOM


NEWS

6

Athos – Muntele Sfânt: Fotografii și impresii de călătorie Un ghid inedit despre o tema controversata: fotografia cu telefonul mobil. Un e-book despre un tip de fotografie complementar fotografiei tradiționale. Despre limitări văzute ca provocări, nu ca obstacole. Despre a fi „obligați” să stăruim pe stări și pe mesaj, fără ca echipamentul să ne deturneze din starea de concentrare, de la ideile ce ne-au venit. Despre importanța de a ne juca și de a fi creativi. Pentru că „cea mai bună cameră de fotografiat este cea pe care o ai cu tine” (Chase Jarvis). Iar camera încorporată în telefonul mobil este mereu cu noi, fie că suntem conștienți sau nu de asta. Și pentru că artele vizuale sunt în primul rând despre emoțiile și mesajele pe care le transmit, nu despre echipamentul pe care îl deținem.

Povestea lui Liviu Treptat, pe măsură ce feribotul înainteză, pe țărm apar noi „Prima dată am fost la Athos în 2009, pentru că îmi place să călătoresc și să fotografiez în locații deosebite și mai putin accesibile. Pentru ca nu am reușit să realizez tot ce mi-am propus în materie de fotografie din cauza timpului scurt și al restricțiilor am hotarât că voi reveni. Asta am făcut în aprilie 2012, hotărât și cu mai multă experientă am încercat din nou să aduc prin intermediul imaginilor povestea Athosului, mai ales pentru cei care nu pot ajunge acolo.

Pentru că „Muntele Sfânt” (Agion Oros) nu este foarte accesibil, pe baza unui permis special barbații ortodocsi pot sta 4 zile iar cei de alte religii doar o zi. Pentru femei, lumea Athosului este chiar interzisă nici macar încercările reprezentanților Uniunii Europene nu au reușit să sensibilzeze în nici un fel conducerea micii regiuni autonome. Chiar dacă este o peninsulă și există graniță, la Athos poți ajunge doar cu feribotul. Nu am aflat o explicație oficială dar presupun că pentru un control mai strict asupra persoanelor care intră.

Feribotul merge liniștit și pare că nu se grăbește deloc, iți permite astfel să admiri o priveliște splendidă, indiferent de starea vremii. Astfel poți observa de pe mare, fără grabă, mănăstirile imense ca niște fortărețe aflate pe marginea peninsulei, unele cladite chiar sus pe stânci.

ZOOM =iulie 2013

și noi mănăstiri. Te poate curpinde astfel senzația că ai călătorit în timp. Odată ce ai pus piciorul pe țărm, te afli în sfârșit în Republica Monahală Autonoma Muntele Athos! Astfel a început aventura noastră pe munte, în prima seară am dormit la Manastirea Sf. Pavel urmând ca a doua zi să mergem spre Schitul Sf. Ana unde speram să fim primți, pentru că aflasem încă din prima călătorie că nu poți fi sigur că o mănăstire sau un schit te vor găzdui. Am fost foarte fericiți și mulțumiți: ne-au primit și am avut parte de o ședere foarte placută și – mai mult – am primit și aprobare să fotografiem în interiorul mănăstirii.

Am plecat apoi spre schitul românesc Prodromu, unde știam că ne așteptă un drum lung pentru că urma să traversăm capătul peninsulei să ajungem de pe partea de vest pe cea de est. Pare a fi și dificil de străbătut: porțiuni de drum cu pietriș, urcuș abrupt și – în plus – din cauza indicatoarelor care sunt rare sau prost orientate am mai adăugat niste kilometri la un traseu dificil. E greu să spun în cuvinte ce am trăit atunci cand mi s-au dezlipit talpile bocancilor, când din pricina oboselii începusem să mă gândesc că pot chiar abandona călătoria. După ce ne-am odihnit la schitul românesc mi-au revenit gândurile pozitive iar ajutorul prietenului Cristina Badescu a fost de neprețuit: aveam din nou încălțăminte! Am simțit atunci cel mai mult în această expediție cât poate însemna o echipă pentru a atinge un obiectiv.


NEWS

7

După Prodromu am ajuns la Marea Lavra unde am fost primiți pentru două zile, ne-am bucurat că putem petrece Paștele la prima mănăstire intemeiată în Sfantul Muntele în jurul anului 963. Am rămas impresionat de acest loc: slujbele și atmosfera de la aceasta mănăstire sunt deosebite singurul regret a fost ca fotografierea este în mare parte restricționată. Am plecat mai departe spre următoarea mănăstire însă din cauza oboselii și a greutății mari pe care o aveam în spate am rămas la Schitul Românesc Lacu.

Am

ales apoi să continuam drumul spre Mănăstirea

Stavronichita, unde nu am primit găzduire pentru că este o mănăstire mica, nu are multe locuri iar noi am ajuns tarziu. A fost încă un moment în care gândurile negative iși pot face loc, mai ales după o zi de mers intens. Le-am alungat rapid și am decis să încercăm și la Mănăstirea Pantocrator. Avantajul a fost că distanța dintre cele cele două mănăstiri este foarte mica (aproximativ o ora) și astfel am reușit să nu dormim sub cerul liber. Pe drum ne-am susținut reciproc și încă odată spiritul de echipă a contribuit la depășirea unui moment dificil.

Ultimele zile le-am petrcut în capitala Careias la schitul Sf. Andrei unde am stat 3 zile pentru că nu puteam părăsi penisula din pricina furtunii. Când în sfârșit am urcat pe feribot spre Ouranopolis am simțit un amalgam de sentimente: tristețe că părăsim un loc minunat încarcat de spiritualitate în care ne-am regăsit liniștea interioară și bucuria că după 11 zile putem porni spre casa, la civilizatie, la cele lumești …

Despre echipament În afară de un DSLR, cu două zile înainte de plecare am cumparat un Fuji X100 special pentru aceasta călătorie. La această alegere a contribuit și Alina Marin de la magazinul F64 eu fiind puțin nehotărât între un mirrorles Olympus și X100. S-a doveidit a fi o alegere inspirată pentru ca mai mult de 50% din fotografii le-am facut cu aceasta, și acum pot chiar să afirm că pe parcursul călătoriei m-am îndrăgostit de această cameră. Marea surpriză a venit atunci când am ales fotografiile pentru expoziție: am constatat ca 9 din 10 sunt realizate cu Fuji, și astfel mi-am amintit o zicală atribuită lui Confucius: “Ca să omori un țânțar nu ai nevoie de un tun”!

iulie 2013 =ZOOM


NEWS

10

Prin Frankfurt cu un Fisheye Ce ar fi să schimbăm puțin viziunea fotografică și să trecem de la linii drepte la ceva mai curbate, la o altă perspectivă? Cum putem face asta cel mai simplu? Cu un obiectiv “Fisheye” (“ochi de peste”). Obiectivele “fisheye” acoperă un câmp de aproximativ 180 grade și deformează foarte vizibil redarea liniilor verticale și orizontale. Au o distanță focală foarte mică și un unghi de cuprindere mare. Denumirea lor vine, în primul rând, de la aspectul lentilei frontale (ochi de pește).

Despre experiența lui Ștefan Chiric Destinația:

Frankfurt, orașul denumit de către

poporul german “Mainhattan” datorită clădirilor de tip “zgârie-nori” care, de la o zi la alta devin mai multe și cu forme din ce în ce mai interesante. Cum am plecat de acasa spre Frankfurt, am avut ocazia să mă bucur de un peisaj “cu mult verde” mangâiat de soare, tipic nemțesc. Încet, încet ne apropiem de ieșirea de pe autostradă și ne întâmpină orașul. Primele bulevarde mai sunt denumite și “bulevardele băncilor” datorită numărului mare de sucursale bancare care își au sediul acolo.

Oprim la “Opera Veche”

din centrul orașului și în-

cepem “traseul la pas”. O zi de duminică liniștită cu toate magazinele închise, dar nici vremea nu mai este atat de prietenoasă ca la plecare… Am început tip-til saămergem printre straduțele pavate și încet încet fotografiatul prin “ochiul de pește” devine din ce în ce mai interesant.

Centrul orașului aduce aminte de vremurile de altă dată, construcțiile având aspectul “tipic nemțesc”, cu pereți și grinzi din lemn și geamuri cu perdele mici. Decidem să facem o plimbare pe râul Main cu micile vase de croazieră destinate tururilor de cateva ore. Cumparăm bilete, ne îmbarcăm și remarcăm pe partea dreaptă catedrala Epiphany construită în jurul anilor 1200, acum aflat în plin proces de restaurare.

Plimbarea cu vasul de croazieră dezvaluie și latura industrială a orașului, cu numeroasele lui hale metalice, poduri rulante pentru încărcare și descarcare de containere, dar și depozite de balast și nisip folosite pentru construirea sau restaurarea clădirilor. Aproape de finalul turului, pe partea dreaptă avem viitorul sediu al Băncii Central Europene din Frankfurt, o clădire cu 41 de etaje, aflată încă în construcție.

În încheierea unei zile în care am privit realitatea “altfel”, voi spune o concluzie legată de fotografiatul cu obiectivul Samyang 8mm f/3.5: dezvăluie o altă viziune asupra lucrurilor din jurul nostru, alte linii și alte orizonturi. Recomand tuturor achizitionarea unui astfel de obiectiv pentru a încerca o altă perspectivă! Stefan Chiric ,

ZOOM =iulie 2013


NEWS

11

iulie 2013 =ZOOM


NEWS

12

Olympus E-P5 în România Olympus a lansat în România noul varf de gamă în categoria PEN, modelul EP5. Prezentat pentru prima data la mijlocul lunii aprilie, iată că acum primul mirrorless Olympus cu WiFi a ajuns și în România și a putut fi testată in premiera în cadrul evenimentului de astazi dimineața. Olympus E-P5 se laudă cu un senzor CMOS Micro 4/3 de 16 megapixeli, un sistem AF nou, rafala 9 fps, sistem de stabilizare pe 5 axe (cu detectarea automată a panning-ului), ISO între 100 și 25.600 (extins până la ISO 100) și timp minim de expunere 1/8000.

Olympus PEN E-P5 preia o parte din specificațiile tehnice ale lui Olympus OM-D, printre care senzorul CMOS de 16 megapixeli, sistemul de stabilizare și ecranul LCD rabatabil touch screen. Totusi, toate aceste elemente au fost actualizate pentru a obține performanțe mai bune și/sau functionalități noi. De exemplu, sistemul de stabilizare detectează acum automat panningul și poate fi oprit din meniu pentru a utiliza stabilizarea integrata în obiective (cu modelele Panasonic O.I.S.). Timpul minim de expunere a scăzut, de la 1/4000 la 1/8000 și este – în prezent – singurul mirrorless capabil să atingă astfel de performante. Viteza de fotografiere ăn rafală, de 9 cadre pe secundă, depașește performanțele lui OM-D și același lucru poate fi spus și despre sistemul AF care a devenit acum mai precis și mai rapid (și include funcția Superspot-AF).

Două obiective noi de la Samyang Samyang va lansa în această vară două noi obiective, unul pentru aparatele foto DSLR și unul pentru mirrorless. După succesul obiectivului Samyang 14mm f/2.8 acum vine rândul unui nou grandangular – Samyang 16mm f/2.0, un obiectiv cu care koreeni speră să îi atragă pe fotografii pasionați de peisaje. Al doilea obiectiv este un catadioptru, Samyang 300mm f/6.3, un teleobiectiv cu distanța focală fixă care se alatură celorlalte două catadioptre din oferta companiei dar care va fi disponibil doar pentru monturi Sony E, Fuji X si Canon M.

Samyang 16mm f/2.0 are o formulă

Samyang 300mm f/6.3 este un teleobiectiv

optică compusă din 13 elemente dispuse în 11 grupe, care include trei elemente ED (Extra Low Dispersion), o lentilă asferică și una “hibrid”. Tratamentul antireflex multi-strat va asigura o calitate foarte bună a imaginilor indiferent de situație. Obiectivul este construit din metal, la standardele cu care suntem deja

care va fi disponibil doar pentru aparatele foto mirrorless cu senzori APS-C, având dimensiuni foarte reduse și o greutate scazută grație sistemului de transmisie al luminii de tip reflex (catadioptric). Samyang 300mm f/6.3 va costa aproximativ 259 de Euro. Ambele obiective vor fi disponibile comercial începând cu luna Iulie.

obișnuiți de la Samyang (și unde nu avem ce să le reproșăm) și va fi disponibil pentru DSLR-uri Canon, Nikon, Sony și Pentax dar și pentru aparatele foto mirrorless cu senzori APS-C Canon M, Nikon F, Sony E, Samsung NX și Fuji X. Samyang 16mm f/2.0 va fi disponibil la un pret aproximativ de 395 de Euro.

ZOOM =iulie 2013


NEWS

13

Fuji X-M1 schimbă regulile jocului? Fuji a lansat acum câteva zile al treilea aparat foto mirrorless din catalogul său: X-M1 sau mirrorless-ul “entry-level” cu senzor APS-C X-Trans vine cu un body și un mod de utilizare diferit de cel cu care ne-am obișnuit în gama Fuji X dar păstrează celebrul senzor CMOS de 16 megapixeli pe care lam întâlnit la X-Pro1 și X-E1.

Noul Fuji X-M1 seamană izbitor cu un compact – Fuji X20 – de la care se pare că a preluat liniile de design dar și modul de operare. Astfel, Fuji X-M1 înlocuiește rotița de selecție a timpului de expunere de pe X-Pro1/X-E1 cu selectorul convențional de moduri (P/A/S/M) și îmbrățișează modul tradițional de utilizare al unui aparat DSLR: acum selecția diafragmei se va face exclusiv utilizând rotița de selecție de pe spatele apratului și nu de pe obiectiv, așa cum ne-am obișnuit la gama Fuji X.

Lui Fuji X-M1 îi lipsește vizorul electronic dar vine cu un ecran LCD pivotant, o caracteristică pe care as fi vrut să o întâlnesc și la X-E1. Aparatul vine cu conectivitate WiFi integrată și permite transferul imaginilor pe orice smartphone cu iOS sau Android, grație aplicației Fuji Image App disponibilă gratuit pentru aceste dispozitve. Fuji X-M1 va fi comercializat împreună cu noul obiectiv de kit 16-50mm f/3.5-5.6 OIS, cu stabilizare de imagine integrată și o distanța focală echivalentă 24-75mm (o noutate în categoria obiectivelor de kit pentru aparate APS-C și cu siguranță o focală foarte utilă).

Fuji X-M1 ar putea schimba “regulile jocului” pe piața aparatelor foto mirorrless. Include poate cel mai performant senzor CMOS existent la ora actuală pe un aparat foto mirrorless dar va costa aproximativ 750 de Euro, un preț mai mic cu aproape 50% față de Fuji X-E1 (5.899 lei acum) lansat în vara anului trecut. Fuji face un pas înapoi și “atacă” un segment de piața dominat în prezent de Sony și Olympus – camerele foto mirrorless accesibile dar vine cu două avantaje majore: senzorul mai performant și designul îmbunătățit, care i-ar putea atrage pe criticii sistemului NEX, din acest punct de vedere. Este clar că Fuji dorește o cotă de piață mai mare în categoria mirrorless și, odată cu X-M1, strategia sa s-ar putea să dea roade.

Fuji X-M1 va fi cu siguranță un aparat mirrorless interesant. Modul de utilizare de la Fuji X10/X20 a fost testat și retestat de Fuji în ultimii doi ani și nu mai necesită îmbunătățiri. Ecranul LCD rabatabil este cu siguranță un plus remarcabil iar lipsa vizorului electronic nu cred că va afecta prea mult decizia de cumpărare date fiind specificațiile tehnice ale aparatului și categoria de preș din care face parte. Rămane de văzut cum se prezintă X-E1 la teste dar, până atunci, vara abia a început și urmatoarele lansări în categoria mirrorless se anunță cel puțin la fel de interesante.

iulie 2013 =ZOOM


Interviu

16

De vorbă cu Vlad Iftene

Fotografia de stradă Vlad Eftenie este arhitect, asistent la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu din București”. Fotografiază strada, privește oamenii și parcurge locurile pe care ei le trăiesc cu o privire sensibilă care caută detalii dincolo de aparențe. Echipamentul Nikon este partenerul sau de drum și de expediție în cele mai multe din incursiunile sale. Oamenii și locurile sunt purtătoare de povești, povești de trecători, emoții cărora le caută un nume. Astfel, ocaziile de a găsi un popas, de a afla un om, zâmbete sau tristeți conferă demersului său fotografic o tentă social-umanistă la care aderă neconditionat. Ceea ce devine un proiect fotografic necesită timp, aceasta presupunând în accepțiunea sa o constantă relație de feedback cu subiectul și potențialul public, prin fotograf și fotografie. ZOOM: Domnule Eftenie, când ați realizat că pasiunea pentru fotografie va deveni mijloc de exprimare artistică? Care au fost primele încercări în acest sens? Vlad Eftenie: Pasiunea mea pentru fotografie a apărut relativ tarziu în preocupările mele însă s-a instalat subit și fără cale de întoarcere. Student arhitect fiind am folosit aparatul foto ca unealtă în documentarile tehnice. Fie ca pozăm o biserică de lemn din Muzeul Satului careia urma să-i realizez un releveu, fie că pozăm Colosseum-ul roman în excursiile de studii, gestul fotografierii era relativ rece: fotografiam așa cum citeam o revista de arhitectură. Crescând într-o familie de arhitecți, încă de mic am avut acces la ceea ce pot denumi generic imagine - reproduceri de arta sau fotografia din publicațiile de arhitectură. Aveam un mic aparat pe film made în China pe care îl foloseam ocazional și într-o manieră destul de cenzurată pentru a folosi optim cele cateva filme pe care le aveam la dispoziție.

ZOOM =iulie 2013

În anul 6 de studii (odată cu evoluția tehnicii, cum îmi place să spun) am pus mâna pe primul aparat digital, la fel de mic ca și cel pe film și nu mai depindeam însă de un suport foto limitat. Așa a început ceea ce am denumit joaca de-a fotografia. Alături de câtiva prieteni care fotografiau și ei doar ocazional am început să observam ca ceea ce fac eu nu mai semănă cu ce știam înainte, unele imagini păreau acum să spună povești și nu doar să descrie ceea ce vedeam. ZOOM: Ați realizat numeroase serii de fotografii cu tentă umanistă. Ce anume va stimulează să surprindeți poveștile pe care le poartă oamenii? De ce vi se pare această parte din arta fotografică atât de atractivă? VE: Pornind de la a fotografia mai tot ce se întâmplă împrejur - evoluând în „joaca” mea cu focusul de la macro la infinit, mi-am delimitat în timp subiectele de interes predilect.


Curiozitatea în fața lumii se constituie în motorul cautărilor mele. Fotografia pleacă astfel inițial ca o descoperire a lumii prin interogarea apriorică a sinelui, ca un sistem deschis și adaptabil. Poveștile pe care le poartă oamenii sunt un subiect sensibil pentru mine, ele ajutandu-mă să descopăr și să acumulez învățături de viață. Se poate demonstra astfel încă o dată flexibilitatea și diversitatea domeniului fotografic, fotografia reușind în opinia mea să se plieze subtil pe exigentele și personalitatea artistului. Cred că subiectul se află „simbolic“ concomitent de ambele părți ale obiectivului, prin prezenta fotografului care înregistrează și prin realitatea exterioară, interpretată artistic. Sunt momente în care fotografia te descrie și altele, magice, în care te dedici integral subiectului, uitând să mai respiri. Acest balans între cele două limite “între tine și subiect este în măsură să definească un demers artistic care poate comunica privitorilor“ întrucât ecuația fotografiei nu este alcatuită doar din autor și subiect ci ea capată sens în interpretarea pe care i-o acordă privitorul; a comunica la rândul tău ține de insăși arta la nivelul căreia să ajungi într-un demers complet. ZOOM: în ce fel v-a influențat din punct de vedere artistic feedback-ul subiectelor sau al publicului de-a lungul timpului? Vlad Eftenie: Există multe locuri descoperite în drumurile mele și în care am revenit - fie pentru a încerca o încădrare mai bună, fie cu speranța să aflu un moment mai darnic, fie să revad oameni cu care am reușit să leg punți de comunicare. Oamenii nu sunt doar simple subiecte foto, fiecare poveste merge mai departe și după declanșare. Fotografierea oamenilor este poate unul din cele mai dificile capitole ale fotografiei, poate de aceea îl găsesc atât de pasionant, pentru mine. Există cazuri în care pot fotografia fără să fiu văzut și altele în care nu pot fotografia fără a fi stabilit cel puțin un contact verbal cu subiectul. Am întâlnit astfel fel și fel de oameni, reacții diferite, diverse moduri de comunicare cultural modelate. În acest context, feedback-ul este descris de reacția lor din momentul decisiv“ reacție definitorie și pentru deciziile mele de declansare sau ne-declansare (ceea ce numesc eu negocierea cadrului) din momentul respectiv sau de reacția de după privirea imaginilor în care sunt protagonisti. Deseori revin pentru a dărui fotografii, bucuria oamenilor făcându-mi la rândul ei o mare bucurie. Sintetizând, pot afirma că relația cu subiectul și reacțiile lui sunt definitorii în toate momentele de evoluție ale gestului fotografic, determinand-se și condiționându-se reciproc.

ZOOM: Ca orice formă de comunicare, fotografia poate fi înțeleasă greșit de către receptor. Au existat cazuri în care sa fiți criticat pentru mesaje pe care nu ați vrut să le transmiteți sau pur și simplu să fiți prost înțeles? Vlad Eftenie: Există câteva reguli minime pentru ca un mesaj să-și atingă ținta „să fie concis, clar, exprimat într-o formă cât mai lizibilă“ pentu a numi câteva caracteristici care sunt strans legate și de mesajul fotografic. Mai știm că interpretarea unui mesaj artistic depinde de fiecare privitor în parte, este subiectivă : unii pot găsi acolo ceea ce căutau de-o viață alții pot rămâne indiferenși. Din punctul meu de vedere o imagine este greșită atunci când nu reușește să exprime, să comunice. Există și cazuri în care ea evocă cu totul altceva decât a vrut autorul să spună. Nu întotdeauna înțelegerea greșită a unei fotografii este un fapt negativ, putând astfel apărea sensuri noi pe care nici autorul nu le-a sesizat, îmbogățind astfel sensul imaginii. Atâta timp cât ai încredere în privitor și îi asumi acuitatea înțelegerii, cel putin egală cu a autorului, relația cu privitorul este constructivă. Dacă mergi în fața privitorului ca un deținător de secrete pe care i le împărtășesti sau nu în funcție de puterea să de înțelegere relația se deteriorează în defavoarea artistului. Pentru o comunicare eficiența trebuie utilizat un limbaj comun. Vorbind la scara unei perioade mai lungi pe care arta îl necesită pentru a se decanta, ceea ce poate fi astazi considerat greșit, alte generații pot descoperi ca pe o valoare inestimabilă. Eficiența mijloacelor artistice în a comunica intenția creatorului și timpul stabilesc valoarea de adevar a unei „greșeli” artistice. ZOOM: Exista o scenă sau o poveste pe care ati imortalizat-o si care v-a emotionat cel mai mult? Vlad Eftinie:Impulsul meu de a fotografia este determinat de emotie. Atunci când fotografiez registrul sensibil al lumii înconjrătoare încerc să fiu receptiv încontinuu, prin toți porii. Este o stare la care se ajunge și care este strans legată de personalitatea fotografului. Emoția este cea care declansează mecanismul fotografierii. Esta o stare anume pe care încerc să o curăț de o gândire rațională și să o extrag din registrul sensibilului, a emotivității, a intuiției. Faptul că împlicit totul trece prin filtrul unei viziuni care definește intenția artistică viziune determinată la rândul ei de formarea profesională, de repere culturale, de anumite aptitudini sau vreun talent anume și totul conlucrează în ceea ce se cheamă gestul fotografic complet.

iulie 2013 =ZOOM

19


22

ZOOM: Care sunt temele pe care le utilizați cel mai des

în fotografia dumneavoastră? Urmatț anumite structuri compoziționale în construirea imaginilor? Vă inspiră și alți artiști fotografi în realizarea acestor structuri? Vlad Eftenie: Inițial, cănd aparatul foto nu-mi soptea nimic fotografiam locuri, monumente. Siluetele trecătorilor existau în cadru doar pentru a conferi scara umană, de cele mai multe ori așteptând chiar să dispară de tot din cadru pentru a declanșa. Din momentul descoperirii fotografiei ca pe un mijloc de comunicare, oamenii au început să se apropie și apoi să aibă nume. Rămân în același timp strans legat de locul în care identific situațiile fotografiabile , de stările mele determinate de atmosfera, olfactiv, vizual, auditiv. Încerc să descriu locurile cât mai sensibil prin oamenii care le locuiesc sau le parcurg și prin datele de tema definitorii (geometrie, spatialitate, materialitate, repere, etc.), prin prisma trăirilor pe care le trezesc în mine. Tema trecerii, a contemplării, a liniătii aparente, a gestului neterminat, a situației care evoluează spațial determinat, a momentului decisiv, a reacției spontane, a gesturilor mici, a semnificațiilor multiple definesc universul fotografic pe care încerc să-l conturez printr-o viziune proprie care evoluează la rândul ei odată cu mine. Singurele lucruri pe care le las să mă inspire se află în fața obiectivului și în emoția pe care o resimt în momentul unei declanșări inspirate. Cultura vizuală e evident esențială pentru un creator. Privesc cu interes și plăcere operele lui H.C. Bresson de exemplu, pentru simplul motiv (printre altele) că îmi aduc aminte mereu că se poate. ZOOM: în fotografiile dumneavoastră folosiți mai ales monocromia. Pe lângă faptul ca este mai simplu pentru privitor să descifreze o fotografie alb-negru decât una color, aveți și o altă motivatțe pentru a fotografia albnegru? Vlad Eftenie: Culoarea, aportul cromatic nu pot fi ignorate, ochiul uman percepând mediul înconjurător în culori. Este esential sa poti discerne potentialul unei scene prin rezolvarea cromatică a cadrului, sarcina pe care fotograful trebuie să și-o asume. Nu pot afirma că prefer un anumit mediu cromatic: am început fotografia având convingerea culorii, am studiat și practicat în paralel tehnica alb negru, am continuat să lucrez predominant color dintr-un motiv relativ simplu: parcurgând strada eminamente gri, punctele de culoare, accentele devin repere care deshid mai usor calea gestului fotografic. Avansând în timp - prezența culorilor a

ZOOM =iulie 2013

permis minții să discearnă într-un alt registru potențialul unei scene, tratarea ei în alb negru venind doar în întâmpinarea esențializării cadrului. Altceva devine important în acel moment, ceva ce ține de desfășurarea intrinsecă a cadrului, interpretarea alb-negru putând să conducă mai usor spre esența situației întâmpinate. Nu cred în rezolvări cromatice duale: un cadru poate fi eminamente produs ori doar color, ori doar alb-negru nu în suprafața ci în esența sa. ZOOM: Ce obiective folosiți pentru cadrele pe care le realizați pe stradă? Aveți în general la dumneavoastră un arsenal optic mai vast sau va incredeți într-un singur obiectiv versatil? Vlad Eftenie: Momentul alegerii aparatelor, obiectivelor și filmelor în momentul în care ies pe strada poate fi el însuși o poveste. Îmi mărturisesc pasiunea pentru tehnica fotografică, având opțiunea să lucrez pe film atât în format 35 mm cât și format mediu 6x6, panoramic sau half frame. În timp mi-am definit un kit de expediție care și-a dovedit mereu flexibilitatea și robustețea în utilizare în condiții diverse, alcătuit din Nikon F5, Nikon N80, Nikkor af-d 20/2.8, Nikkor af-d 85/1.8 si Nikkor af-d 80-200/2.8. cărora li s-a lăturat apoi Nikon F3 și un Nikkor 35/1.4. Plecând de la necesitatea de a lucra doar în lumina ambientală prefer obiective luminoase. Când nu știu ce voi intalni acolo unde merg mă pregătesc să adopt o abordare flexibilă. Sunt locuri care presupun o apropiere dificilă de subiect (atât la propriu, cât și la figurat) și atunci poate fi necesar un obiectiv cu focala lungă. Sunt momente când doar de la apropiere poți transmite mai departe senzația imersiunii în cadru printr-o focală scurtă ce conferă dinamism cadrului. Este esențial să îți adaptezi tehnica de lucru la condițiile de lucru și la subiectele întâlnite la fața locului. Desigur, îți poți impune și mai evident punctul de vedere folosind focale unice în multe situații personal cred însă în puterea de adaptare a fotografului și într-o maniera sensibilă de interpretare adecvată a subiectelor. Deseori avem impresia că fotografierea oamenilor e riscantă, că poți fi vazut, că trebuie să te camuflezi sau să privești în altă parte pentru a putea fotografia pe strada. Nu trebuie să porți neaparat aparate mici pentru a trece nevazut, cheia invizibilității stă în felul în care te porți și știi să fii cât mai natural în ceea ce faci, indiferent de marimea aparatelor pe care le folosești.


Personaj

26

De vorbă cu Sorin Onișor

Fotograful dedicat 100% satului românesc Sorin Onisor calcă pământul românesc în , fiecare dimineaţă aşteptând răsăritul, întâlnind oameni, stând de vorbă, iubind tot ceea ce-l înconjoară. Fotografia pentru el este mai mult o stare, nu o profesie. Un meşteşug ce se poate traduce simplu, în câteva cuvinte: a picta cu lumină. Este recunoscut în toată lumea pentru frumuseţea fotografiilor lui, pentru poveştile pe care acestea le spun. Curaj, tenacitate, perseverenţă, motiv de inspiraţie pentru unii, de invidie pentru alţii, o bucurie permanentă de a explora, de a descoperi.

„România este extrem de fotogenică“ Sorin Onișor are o dragoste puternică pentru satul românesc. O împărtăşeşte cu cei din jur în fiecare zi şi-şi doreşte ca prin fotografiile sale să atragă atenţia către viaţa de acolo, aşa cum este ea, nefardată, neprimenită, şi oamenii lui minunaţi. Fotografia a fost o pură întâmplare, una fericită, acum zece ani, în 2003. „Un prieten bun al meu, care locuieşte în Budapesta, a avut inspiraţia ca într-o perioadă când nu mă regăseam să-mi dea un aparat foto mic, compact, pe film, un Kodak. Mi-a spus să încerc să fac fotografii. Pe vremea aceea eram profesor la ţară, într-un sat de lângă Timişoara. Am făcut câteva filme cu acel aparat şi fotografia a venit aşa ca un fel de mănuşă. Mi s-a potrivit perfect. După două luni miam luat un aparat foto mai bun, un Zenit. După încă o lună nu am rezistat, pentru că Zenitul are nişte limite legate de timp de expunere, de performanţe, şi am luat un Nikon tot pe film, care nu avea nici măcar autofocus. După încă două luni am mai luat unul, ca să am tot timpul două aparate, să pot lucra cu obiective diferite şi cu filme de sensibilităţi diferite în acelaşi timp.

ZOOM =iulie 2013

Am tot mers aşa trei ani, până am ajuns la 1.000 de filme făcute. Le developam la un laborator foto din Timişoara, Foto Violeta, care şi acum există. Erau acolo două doamne în vârstă, aproape de pensie, care m-au îndrăgit imediat văzând ce pasiune am eu pentru fotografie. În cei trei ani m-au ajutat enorm, mi-au dat şi filme când plecam în vacanţe, fiind profesor, în Maramureş, în Deltă sau în alte locuri. Mi-au făcut gratuit toate printurile de la primele mele expoziţii din Timişoara. Doamna Ica şi doamna Doina m-au simţit, le-am simţit, neam apropiat. Altminteri nu puteam înainta atât de repede, pentru că filmele sunt scumpe, la fel şi developarea. Acesta a fost începutul“, spune Sorin Onişor.

„Îmi plac satele. Acolo respir“ A studiat enorm. În tot ceea ce face se simte apropierea faţă de oameni, faţă de pământ. A făcut Facultatea de Istorie Arheologie din Timişoara şi a cochetat cu arheologia o perioadă de timp. „Puteam să rămân la Muzeul Banatului din Timişoara, însă nu mi-a plăcut mediul, nu mi-au plăcut şefii.


Nu mă simt bine în oraşe. M-am născut la sat, am crescut la sat până în clasa a VIII-a şi îmi plac satele. Acolo respir. E un alt ritm al vieţii, apropiat de natură, de anotimpuri, de zi şi noapte. Viaţa de oraş mi se pare mai mult decât gri. Lumea merge la serviciu 11 luni pe an, dar la ţară e altfel. Fiecare anotimp are riturile lui. Lumea stă iarna, toamna culege, primăvara seamănă, vara stă la umbră, mai lucrează. E cu totul şi cu totul altfel. E legat totul de natură, de soare, de răsărit, de apus. Lumea încă are o altă noimă la ţară“, continuă Sorin.

„Toată viaţa mea, în ultimii zece ani, a fost o poveste“... Numai cine a crescut la ţară poate înţelege câte amintiri se adună în suflet. Numai cine a cunoscut libertatea picioarelor desculţe poate să discearnă între astăzi şi ieri. „Copilăria mea este una diametral opusă de cea a copiilor de astăzi, de la oraş. Eram desculţ. Cu undiţe rudimentare în spate, colindând canalele din jurul râuleţului din satul meu natal, din Câmpia de Vest, din Banat. Ţin minte că toată ziua eram cu o napolitană sau cu o eugenie în buzunar şi în apă până la genunchi, pescuiam, umpleam câte o pungă de plastic cu peşti. Ţin minte că la venire, la apusul soarelui, bunica mă aştepta în faţa porţii cu o nuia de alun, simbolic, pentru că nu avea ea inima să mă altoiască. Dar ţin minte că respiram liber, miroseam câmpul, arăturile, bălegarul, doar de acolo îmi scoteam râmele pentru pescuit. E o amintire fantastică, este o comoară. Mama a fost profesoară de desen şi de acolo cred că mi se trage o anumită înclinaţie artistică. Nu am fost talentat la desen, dar am avut multe albume pe care le-am păstrat în suflet şi în minte. Atât de multă pictură am studiat, încât am simţit armonia, estetica şi compoziţia şi folosirea luminii fără să fac o facultate de profil sau studii de specialitate. M-a bucurat şi m-a mirat în acelaşi timp. M-a făcut să mă gândesc cât de bine a fost să trăiesc în perioada comunistă, pentru că citeam şi studiam neavând prea multe de văzut la televizor. Acel bagaj de cunoştinţe a fost extrem de folositor mai târziu. Puteam să fiu fotograf de fashion, de eveniment, fotoreporter de oraş mare. Am stat în Bucureşti, am avut legături cu oameni importanţi. Dar nu am rezistat decât un an şi apoi m-am îndreptat spre locul meu. Fotografie... Asta fac din toate puterile, în ultimii zece ani. Am renunţat la şcoala mea din acel sat de lângă Timişoara pentru că nu mai pridideam. Descoperirea soţiei mele Alina şi apariţia Marei le numesc minuni. Am mers la Iaşi, pentru prima oară în viaţă, acum trei ani, să ţin un workshop cu studenţii de la Arhitectură de acolo.

Am mers pentru cinci zile cu toate lucrurile importante la mine în maşină, cum merg de obicei, şi în timpul workshopului am întâlnit-o pe Alina. A fost dragoste la prima vedere. Am rămas împreună şi s-a vădit că a fost totul scris. Cineva acolo sus ne-a iubit şi ne-a dăruit acest cadou, întâlnirea noastră. Dintr-un profesor care nu putea să facă nimic cu viaţa lui pentru că era mărginit de aspectul material, am ajuns un fel de Robin Hood. Sunt invitat la tot felul de conferinţe. La Timişoara, de exemplu, am avut o prezentare la Facultatea de Relaţii Internaţionale, unde am fost dat ca exemplu de om care a reuşit în viaţă. A trebuit să le spun studenţilor cum am reuşit. Minunea aceasta însă a venit după mulţi ani de sacrificiu şi efort. Oricine vede rezultatul îşi poate închipui cât de greu a fost. Am avut o Dacie veche, o reparam mereu pe la fierari, lipeam furtunele de benzină, te miri ce făceam la ea. Mâncam o bucată de pâine, brânză şi slănină împreună cu ei. A fost greu şi nu mulţi pot face asta. Trebuie să laşi tot deoparte şi să crezi într-un ideal şi să mergi înainte orice ar fi. Scopul unei fotografii bune este să impresioneze suflete, şi nu poţi impresiona un suflet dacă imaginea respectivă nu are o anumită complexitate, o anumită densitate de elemente care să creeze o poveste“, crede Sorin Onişor.

„Tradiţia trebuie adusă la lumină” Sorin le reaminteşte tuturor că există frumuseţe în această viaţă simplă de la ţară. Oamenii ar trebui să se întoarcă la ceea ce e cu adevărat important. „Am cereri foarte mari să fac workshopuri, am oameni în ţară care mă solicită permanent. Din străinătate, de pe toate continentele lumii. Am avut cursanţi din Chile, Argentina, din Statele Unite, din Canada, Australia, din Israel, din Maroc, Europa nu mai vorbesc. Oameni care în permanenţă mă contactează şi vor să vadă şi ei lumea pe care o arăt eu prin fotografiile mele. România este extrem de fotogenică. Nu ştiu câte ţări din Europa mai au o lume a satului atât de bine conservată şi cu atât de frumoase tradiţii. Poate Ucraina sau Bulgaria, dar în rest nu mai există aşa ceva. Este o comoară de nepreţuit. De aceea mă tot chinuiesc să o tot scot la iveală, poate se mai deşteaptă cineva şi mai face ceva pentru satul românesc. Ne îndepărtăm de rădăcini, ne îndepărtăm de natură, de credinţa adevărată, de divinitate. Este un lucru foarte rău. Nu ştiu spre ce mergem“, explică Sorin Onişor.

iulie 2013 =ZOOM

29


30 „Un om nou înseamnă un univers nou” Fotografiile lui Sorin se împart în două zone. Cea a peisajului, în care există un sat, o biserică, o căpiţă de fân, iar cealaltă, a oamenilor. „Ambele au poveste, ambele au ceva care se apropie şi frizează miracolul. Atât aşteptările de dinainte de răsărit, cât şi întâlnirile cu oameni noi sunt clipe minunate. Peisajele sunt mai uşor de înţeles, dar întâlnirea cu oamenii înseamnă mult mai mult. Aici mulţi cercetători sau fotografi se descurcă mult mai greu pentru că una este să mergi pe un deal, pe un munte şi să fotografiezi un peisaj, şi alta este să intri în casa unui om necunoscut. Pentru asta trebuie să ai un anumit har, o anumită deschidere, o anumită inimă, altfel nu poţi să convieţuieşti cu ei. Am această deschidere, am crescut la ţară, am fost profesor zece ani. Adoram să merg în vizite la domiciliu, ceea ce astăzi nu se mai întâmplă. Mergeam să văd cum trăiesc copiii pe care-i educam. M-a format şi latura aceasta de a comunica, de la cel mai umil ţăran, până la un academician sau ministru. Mi-a fost uşor. E un miracol, ceva de nespus, descoperirea unui om nou, pentru că un om nou înseamnă un univers nou. Fiecare om pe care-l găseam, fiecare meşter, mai ales fierarii pe care-i găseam, aveau o sumedenie de istorii, erau un fel de vraci ai satelor româneşti. Prin atelierul lor trec toţi oamenii în timp de mai mulţi ani să repare diverse lucruri, apoi povestesc.

În supermarketuri sunt aproape tot timpul anului legume şi fructe din tot felul de ţari, iar la noi putrezesc pentru că oamenii nu au unde să le vândă, nu mai sunt depozite ca să le vândă apoi iarna. Ştiu multe cazuri de oameni sărmani care dau laptele la porci pentru că nu e nimeni care să-l colecteze. E un fel de complot la nivel mondial de a domina ţările mărunte pentru că altele au nevoie de consumatori“, spune aproape fără pauză Sorin Onişor.

Marea hoinăreală

Mulţi tineri, mai ales în ultima perioadă de când fotografia a explodat datorită aparatelor foto digitale, îl caută. Cu toţii vor să înveţe fotografie de la el. „Pentru că am multe workshopuri, toţi oamenii din jurul meu au aparate foto şi probabil sunt destul de expresiv, aşa că aceştia mă tot fotografiază. M-am obişnuit. În multe cadre ale mele sunt cu ţigara, pentru că fumul potentat cu lumina sporeşte expresivitatea corpului, atmosfera generală a unei imagini. Fumul, ceaţa, praful, cu soarele prin el creează o imagine mult mai frumoasă. Am organizat expoziţii colective pentru aceşti tineri, pe care leam botezat «Marea hoinăreală». Una a fost acum doi ani, alta anul acesta, timp de o lună la Muzeul Satului din Bucureşti. Este o adevărată hoinăreală ce facem noi. Colindăm toate zonele ţării, Bucovina, Maramureş, Transilvania, Delta Dunării, Buzău, multe zone minunate ale

Tinerii de acum sunt tot mai departe de natură. Din păcate, nici conducătorii noştri, în ultimii 20 de ani, s-au îndepărtat foarte mult de lumea satului. Nu i-a mai interesat. Fiind tot timpul în sate, eu ţin pulsul acestuia, culeg informaţii. Satul a fost lăsat de izbelişte. Au fost câteva proiecte în zona agroturismului, dar mult prea puţin. Noi suntem o ţară cu potenţial agricol sau agroturistic fantastic. Doar din fotografiile mele străinii care văd ce sate avem şi ce meşteri, ce locaţii, vin înnebuniţi ca să petreacă şi ei câteva zile în ateliere, în gospodării tradiţionale. Un Crăciun sau un Paşti în satele româneşti. Lucrul acesta, dacă ar fi exploatat la maximum de cei care au pârghiile în mână, ar ridica ţara enorm de mult, pentru că în ultimul timp a decăzut şi suntem undeva la coada Europei. O ţară atât de frumoasă, cu atât de mulţi oameni, cu atâtea comori a ajuns de râsul Europei. Nu ştim de ce. De fapt ştim. Nimeni nu vrea o Românie puternică la nivel mondial, pentru că o Românie puternică ar fi competitivă, ar fi concurentă. Ţările dezvoltate ne-au transformat într-o piaţă de desfacere.

ZOOM =iulie 2013

ţării, pe care mulţi dintre români nici nu le cunosc. Delta a fost prezentată ca un loc cosmetizat, un loc pentru turişti, cu peisaje frumoase, cu păsări numeroase, dar nu prea s-a pus accent pe locuitorii Deltei, mai importanţi, cred eu, decât orice altceva. Eu am avut norocul să fiu cooptat acum patru sau cinci ani, de Televiziunea Română, de către doamna Elena Dinu, care a promovat un proiect care continuă, cu sincope şi perioade inerente de criză prin care trecem, numit «Oamenii Deltei», care avea ca scop strângerea de imagini şi de poveşti ale oamenilor Deltei. Acestea au fost expuse apoi în cadrul unor teledonuri în direct, sâmbăta şi duminica, la ore de maximă audienţă. La trei am participat şi eu. Astfel am reuşit să adunăm de la diverşi oameni din ţară şi din străinătate fonduri pe care le-am îndreptat spre Deltă, spre oamenii săraci, spre reparaţii de dispensare, de şcoli, ceea ce a fost un lucru bun care continuă încă“.


32

ZOOM =iulie 2013


33

Viaţa e altfel decât ni se dă pe tavă nouă

Ce anume face un om să fie om? O întrebare la care ţineam enorm să răspundă Sorin, pentru că oamenii sunt specialitatea lui. „Iubirea de oameni în primul rând. Este pe primul loc. Omul trebuie să-şi iubească aproapele. Eu nu sunt un om foarte credincios, pentru că am crescut într-o perioadă în care nu se punea accent pe această latură. Nu m-au dus la biserică, erau anii '70 - '80. Aşa era politica de atunci. Şi totuşi consider că iubirea faţă de aproapele tău este cel mai important lucru. Adică nu trebuie să strângi averi, să îndeşi toate în traista ta când vezi că lângă tine sunt atât de mulţi oameni necăjiţi, şi în special copii şi bătrâni. Sunt milioane în ţara asta care suferă îngrozitor şi cu foarte puţin îi putem bucura. Sunt lucruri mărunte pe care dacă le-ar face mai multă lume s-ar mai schimba ceva în ţara asta. Cunosc multă lume, mă doare când văd cum toţi strâng numai pentru ei. Oraşul e o capcană. Nimeni nu mai are timp pentru nimic. Viaţa e altfel decât ni se dă pe tavă nouă. Felul în care este promovat satul pare o cerşetorie. Viaţa oamenilor pe care-i prezint eu este frumoasă. Au nişte lipsuri, dar ei sunt fericiţi. Copiii aceia cresc într-o libertate şi într-o curăţenie a mediului fantastică. Ei nu suferă, nu simt lipsurile respective, dar au nevoie de ajutor. Ni s-a indus modelul societăţii occidentale, urbane, industrializate, care nu are nimic de a face cu natura, cu satul. Ei nu mai au sate. Nu mai au demult. Cine mai are fierării şi ce avem noi în Franţa, Germania, Anglia? Noi mai avem şi încă putem să conservăm. Asta trebuie făcut. E nevoie de proiecte. Fotografiile mele, dacă ar fi fost expuse în ambasadele lumii, ar fi schimbat radical percepţia pe care străinii o au asupra României. În particular, câţiva s-au deşteptat. După atâţia ani de muncă, fără weekenduri sau sărbători, se pare că rezultatul este, la o anumită scară, extrem de fast. Nu mai este meserie, deja este menirea mea sfântă“, povesteşte Sorin.

iulie 2013 =ZOOM


CURIOZITĂȚI

Cine a realizat cea mai cunoscută fotografie a lui Mihai Eminescu Conștient de personalitatea sa, Mihai Eminescu s-a lasăt greu fotografiat. Doar patru fotografii portret cu bustul său și două de grup sunt recunoscute astazi ca aparținând poetului. Prima imagine este, însă, și cea mai cunoscută: fotografia care il prezintă pe Mihai Eminescu a facut înconjurul lumii și a fost asociată de cele mai multe ori cu operele marelui artist. Se estimează că fotografia a fost multiplicată în peste 1 miliard de exemplare și, fără a cita o statistică oficială, imaginea lui Eminescu reprezintă un reper chiar și pentru fotografiile moderne, în ceea ce privește numărul de reproduceri oficiale. Fotografia a fost realizată în anul 1869 de către fotograful Jan Tomas, dar nu în Romania ci la Praga, acolo unde Eminescu se pregătea să urmeze cursurile Universității Caroline, a doua ca reputație din imperiul Austro-Ungar, după ce de la Viena. Pentru a se putea înscrie, poetul avea nevoie de o fotografie la dosar. Universitatea de la Praga l-a respins, iar poetul a plecat la universitatea din Viena. La Praga, Eminescu a facut șase fotografii de tip portret, toate în studioul lui Jan Tomas: trei ovale și trei dreptunghiulare, toate în sepia, de dimensiunile unei cărti poștale. Din cele șase exemplare s-au mai păstrat doar trei, în arhiva personală a poetului sau la apropiați. Nu se știe cu exactitate soarta celorlalte trei fotografii, dar probabil au rămas la dosarele de înscriere de la facultatea din Praga și cea din Viena. Jan Tomas a fost un fotograf de origine cehă care a trăit între anii 1841—1912. A lucrat ca fotograf între anii 1867 și 1904 și a realizat mai multe portrete ale unor personalități ale acelor vremuri. Totuși, cea mai cunoscută fotografie a sa rămâne cea a poetului Mihai Eminescu.

Cea mai mare fotografie din lume: 272 Gigapixeli

Fotografia realiză în anul 2010 de Alfred Zhao deține în prezent titlul de “cea mai mare fotografie din lume“. Imaginea are nu mai putin de 272 gigapixeli și reprezintă o vedere panoramică asupra unui cartier al orașului Shanghai. Fotografia are o lățime de 887.276px și o înălțime de 306.908px și este formată din 12 000 de cadre alăturate, înregistrate cu un Canon 7D cu ajutorul unui dispozitiv pentru panoramare GigaPan EPIC Pro.

C ea mai cunoscută fotografie din lume Wallpaper-ul implicit din Windows XP este considerat a fi cea mai vizualizată imagine a tuturor timpurilor. Imaginea este opera fotografului american Charles O’Rear, care a realizat imaginea utilizând un aparat pe format mediu. Conform estimărilor, imaginea intitulată “Bliss” a fost vizualizată de peste un miliard de persoane din anul 2002, atunci când a fost distribuită prima dată ca imagine de desktop în Windows XP. Nici până în ziua de azi nu sunt cunoscute detaliile contractului lui Charles O’Rear cu Microsoft în ceea ce privește această imagine, dar fotograful a declarat că prețul plătit de Microsoft pentru drepturile de utilizare ale imaginii a fost extraordinar.

Locația unde a fost realizată fotografia este lângă un sat din Statele Unite. În toată această perioadă mai mulți fotografi au revenit la locul celebrei fotografii pentru a documenta zona.

Din numărul următor Totul despre fotografia subacvatică Ghidul cumpărătorului


Revista de fotografie - Erika Ivoniac  

Acesta este un prototip de revista de nisa. Am realizat proiectul grafic al acestei reviste de fotografie. Textele nu imi apartin.

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you