Page 1


LUMINA

CREªTINULUI Serie nouã – Anul XX ianuarie 2009, nr. 1 (229) Publicaþie lunarã a Diecezei Romano-Catolice de Iaºi Prima apariþie: ianuarie 1913 Adresa: Redacþia Lumina creºtinului Bd. ªtefan cel Mare, 26, 700064-Iaºi tel. 0232/212003; fax 0232/211527 e-mail: editor@ercis.ro Pe internet: http:// lumina.ercis.ro Redactor: pr. Cornel Cadar (e-mail: cornel@ercis.ro) Colectivul de redacþie: sr. Lenuþa Bãcãoanu, sr. Ana Celmare, Ovidiu Biºog, Liviu Criºmaru, Florin Jitaru Tipar: Tipografia Presa Bunã, Iaºi Director tipografie: pr. Iosif Comoraºu ISSN 1453-3758 Pe copertã: Convertrea sfântului Paul, frescã de Lazzaro Tavarone (1617)

Dragi cititori Aveþi posibilitatea de a vã reînnoi abonamentele la publicaþiile Editurii „Presa Bunã” în condiþii foarte avantajoase pentru dv.: pânã la 31 ianuarie, la cele mai multe dintre publicaþii vã puteþi abona beneficiind de anumite reduceri. Costul acestor publicaþii este notat la pag. 27.

Cum sã mã abonez? Pentru a deveni abonaþi achitaþi contravaloarea prin mandat poºtal sau persoanei prin care revista ajunge la dv. Prin mandat poºtal plata se va efectua pe adresa: Bãcãoanu Lenuþa, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064-Iaºi. Pe mandatul poºtal, la rubrica „Loc pentru corespondenþã” specificaþi: „Pentru abonamente la publicaþia...”. Notaþi numãrul de abonamente ºi adresa dv. exactã. În cont nu se vor expedia bani prin mandat poºtal. Contul bancar deschis la BCR IAªI: Episcopia Romano-Catolicã – Editura Presa Bunã RO35RNCB0175033592360003

Sã ne rugãm cu Biserica Intenţia generală: Pentru ca familia să fie din ce în ce mai mult loc de formare în spiritul carităţii, de creştere personală şi de transmitere a credinţei. Intenţia misionară: Pentru ca diferitele confesiuni creştine, conştiente de necesitatea unei noi evanghelizări în această epocă marcată de transformări profunde, să se implice în a anunţa vestea cea bună şi să meargă spre deplina unitate a tuturor creştinilor, pentru a oferi astfel o mărturie mai credibilă despre evanghelie.

Apostolul neamurilor (XVII) Râvna pentru „omul nou” „Lãsaþi-vã de purtarea de mai înainte, de omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amãgitoare. Înnoiþi-vã spiritul minþii voastre ºi îmbrãcaþi-vã cu omul cel nou, cel creat dupã [asemãnarea lui] Dumnezeu în dreptate ºi în sfinþenia adevãrului” (Ef 4,22-24).

Scrisoarea către Efeseni conţine „sinteza cea mai vastă a învăţăturii sfântului Paul”, aceea a suveranităţii universale a lui Cristos, acelaşi pentru toţi, fie evrei, fie păgâni, creator al unicului popor al lui Dumnezeu, Biserica, trupul său tainic. În prima parte, cea doctrinară, apostolul prezintă descoperirea misterului lui Cristos (primele trei capitole): Cristos s-a jertfit pentru mântuirea tuturor; partea a doua, cea morală (celelalte trei capitole), se referă la trăirea misterului lui Cristos în Biserică, cu grijă pentru unitatea ei, în diversitatea carismelor, descrisă în capitolul al patrulea. Un contrast grăitor este evidenţiat prin omul cel vechi, al

păcatului, şi omul cel nou, creat după asemănarea lui Dumnezeu, în dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru această devenire este necesară îndepărtarea falsităţii („fiecare să spună fratelui său adevărul” – 4,25), iertarea („să nu apună soarele peste mânia voastră” – 4,26), munca cinstită („cel care a furat să nu mai fure” – 4,28) şi renunţarea la orice vorbă rea (4,29). Cu inimă mare de adevărat duhovnic, apostolul îi îndeamnă pe fiii săi sufleteşti: „Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte copii iubiţi, şi trăiţi în iubire, după cum şi Cristos ne-a iubit pe noi şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă” (5,1-2). A trăi în iubire, scrie apostolul, este sinonim cu a umbla ca fii ai luminii, în bunătate, dreptate şi adevăr. Fiii luminii nu abuzează de vin „în care este desfrânare”, ci, „aduc mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl, în rugăciuni şi psalmi, în numele Domnului nostru Isus Cristos” (5,20).

Mesaj terezian

Încredinþare totalã „Acum nu mai am nici o dorinţă decât numai de a-l iubi pe Isus, fără nici o măsură. Nu mai doresc nici suferinţă, nici moartea, şi totuşi le iubesc pe amândouă, însă numai iubirea mă atrage. Multă vreme le-am dorit. Acum numai încredinţarea în voinţa divină este aceea care mă călăuzeşte, nu am altă busolă” (Ms.A, 82v-83r). P.A.D.


Editorial Drapelul Uniunii Europene

Inspirat din creºtinism Pe peluza din faþa Palatului Europei din Strasbourg, un uriaº steag albastru, cu 12 stele aurii, adie în bãtaia vântului. Steagul este prezent de la 1 ianuarie 2007 ºi în instituþiile din România. Puþini ºtiu cã cele 12 stele pe fond albastru au o simbolisticã creºtinã.

C

onform articolului IV, al. 1 din proiectul de Constituţie europeană (care nu a intrat în vigoare), drapelul Uniunii Europene este un cerc format din 12 stele, pe fond albastru. Steagul apare pe aversul tuturor bancnotelor euro, iar stelele pe monedele euro, precum şi pe permisele de conducere şi pe plăcuţele de înmatriculare eliberate în ţările membre ale UE. „Cele 12 stele aurii pe un fundal albastru simbolizează popoarele Europei, iar cercul – uniunea lor. Numărul stelelor nu se schimbă, rămâne tot 12, simbolizând idealurile unităţii şi armoniei şi amintind de lunile anului şi de semnele zodiacale”, este notat pe situl oficial al Consiliului Europei. Numărul de stele nu are legătură cu numărul de state membre ale Uniunii Europene. În afară de lunile anului şi semnele zodiacale, numărului 12 i s-au atribuit şi alte semnificaţii: orele de pe cadranul unui ceas, apostolii lui Isus, 12 cezari menţionaţi de istoricul Suetonius, cele 12 table ale Legii romane. Deşi UE nu recunoaşte oficial simbolistica creştină a drapelului,

autorul proiectului iniţial a declarat că s-a inspirat din cultul sfintei Fecioare Maria. Adoptat iniţial de Consiliul Europei la 8 decembrie 1955, proiectul câştigător aparţine lui Arsène Heitz din Strasbourg. În anii 1950 acesta era angajat la Consiliul Europei, în funcţia de curier. Fiind în căutarea unei idei pentru drapel, organizaţia europeană a lansat un concurs. Unul dintre cele 20 de modele desenate de Heitz avea ca inspiraţie statuia din capela „SacreCoeur” din Paris: Fecioara Maria cu o coroană de 12 stele. În ziua în care catolicii sărbătoreau Neprihănita Zămislire, proiectul lui Heitz a fost adoptat în unanimitate. În ultima carte a Sfintei Scripturi, Apocalipsul (12,1), se vorbeşte despre o femeie îmbrăcată în soare, care poartă pe cap o coroană cu 12 stele şi are luna sub picioare. Conform interpretărilor tradiţionale, femeia despre care se vorbeşte este sfânta Fecioară Maria. Cât despre fundalul albastru, şi acesta are legătură cu Fecioara Maria. Albastru este culoarea cerului, iar în cele mai multe picturi Maria apare cu o mantie albastră, simbol al lucrării Duhului Sfânt. După Consiliul Europei, încetul cu încetul şi celelalte instituţii europene au adoptat drapelul. Astfel, în anul 1983, Parlamentul European a optat pentru

acest simbol, iar în anul 1985, toţi şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene au adoptat drapelul oficial al Comunităţii Europene. De la începutul anului 1986, drapelul devine simbol al tuturor instituţiilor europene. Respingerea simbolisticii creştine a drapelului din partea Uniunii Europene nu trebuie să mire. Se ştie că şi în textul Constituţiei europene, care a fost respins, nu apare cuvântul „Dumnezeu”, sau „creştinism” şi nici nu se face referinţă la rădăcinile creştine ale Europei, trezind reacţii din partea Bisericilor creştine. „Cu toate că din Constituţia UE lipseşte orice referire la rădăcinile creştine care stau la baza culturii tuturor naţiunilor UE de astăzi – spunea Ioan Paul al II-lea în octombrie 2004 –, eu sunt sigur că valorile evangheliei vor inspira în continuare eforturile acelor oameni care sunt răspunzători de imaginea UE. Şi sper ca Europa să păstreze această moştenire spirituală ca bază a unităţii ei”. Pr. Cornel Cadar

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 3


Actualitatea Ziua Mondialã a Pãcii

Ziua Mondialã a Migrantului ºi Refugiatului

Combaterea sãrãciei, „Sfântul Paul migrant” construirea pãcii T Z

iua Mondială a Păcii a fost instituită la 1 ianuarie 1968 de papa Paul al VI-lea. Papa îşi exprima atunci convingerea că această propunere traduce aspiraţiile instituţiilor care slujesc pentru instituirea şi menţinerea păcii, ale oamenilor care văd cât de necesară, dar şi cât de ameninţată este astăzi pacea în lume. Mesajul Sfântului Părinte pentru Cea de-a XLII-a Zi Mondială a Păcii evidenţiază semnificaţia legăturii dintre sărăcie şi pace, analizând situaţia culturală, socială şi politică legată de înfăptuirea păcii în lumea de azi, marcată de procesul globalizării. Sărăcia este o dramă care încalcă drepturile a sute de milioane de persoane şi adesea provoacă sau agravează conflictele între oameni. Papa invită la combaterea sărăciei, pentru ca astfel să se poată stabili pacea în lume. Şi nu este vorba doar de sărăcia materială, ci şi de celelalte forme de „marginalizare, sărăcie relaţională, morală şi spirituală”. Sfântul Părinte continuă cu o analiză a ambientelor legate de sărăcie: dezvoltarea demografică, bolile pandemice, sărăcia copiilor, legătura între dezarmare şi dezvoltare, criza alimentară. În acest context, zidirea păcii are nevoie de o puternică „solidaritate globală între ţările bogate şi ţările sărace, şi în interiorul fiecărei ţări”.

Globalizarea elimină anumite bariere, dar poate crea altele noi. Marginalizarea săracilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului, de aceea „Biserica, «semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc» (Lumen gentium 1), va continua să lucreze până când vor fi depăşite nedreptăţile şi neînţelegerile şi se va ajunge la zidirea unei lumi mai paşnice şi solidare”. Trebuie acordat, de asemenea, mai mult spaţiu societăţii civile. Comerţul internaţional şi tranzacţiile financiare pot contribui la îmbunătăţirea condiţiilor generale, dar există şi pericolul de a dezbina şi marginaliza popoarele. Lupta împotriva sărăciei cere o cooperare atât pe plan economic cât şi pe cel juridic. Dar, în ultima instanţă – încheie Benedict al XVI-lea – „lupta împotriva sărăciei are nevoie de bărbaţi şi femei care să trăiască în profunzime fraternitatea”, care să-şi deschidă inimile spre nevoile săracilor şi să facă tot ceea ce este posibil pentru a le veni în ajutor.

4 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

ema mesajului „Sfântul Paul migrant, «apostol al neamurilor»”, transmis de papa Benedict al XVI-lea cu ocazia Celei de-a XCV-a Zile Mondiale a Migrantului şi Refugiatului, celebrată la 18 ianuarie, este în concordanţă cu tema anului jubiliar proclamat de papa în cinstea apostolului Paul cu ocazia bimilenarului naşterii sale. Sfântul Paul este numit „migrant prin vocaţie”, dar şi „misionar al migranţilor”, „ambasador itinerant al lui Cristos”. Apostolul neamurilor a trăit o viaţă de migrant, pentru a răspândi mesajul evangheliei în toată lumea şi la toată făptura. Mesajul şi exemplul său sunt la fel de actuale în prezent, în era globalizării, când oamenii depăşesc graniţele teritoriale şi culturale în căutarea unei vieţi mai bune. În acest context, misiunea Bisericii şi a oricărui botezat este de a se îndrepta cu grijă pastorală atentă şi spre universul diversificat al migranţilor – studenţi în afara ţării, imigranţi, refugiaţi, exilaţi, evacuaţi – incluzându-i pe cei care sunt victime ale sclaviilor moderne, ca, de exemplu, în traficul de fiinţe umane. Papa îşi exprimă dorinţa ca fiecare comunitate creştină să poată avea aceeaşi fervoare apostolică a sfântului Paul care, pentru a vesti tuturor iubirea mântuitoare a Tatălui, s-a făcut „slab cu cei slabi... totul pentru toţi, ca să-i câştige măcar pe unii” (1Cor 9,22). „


Rugãciune pentru unitatea creºtinilor

Sã fie una în mâna ta Octava de rugãciune pentru unitatea creºtinilor este celebratã în fiecare an între 18 ºi 25 ianuarie. Anul acesta, tema rugãciunii este inspiratã din profetul Ezechiel (37,17): „Sã fie una în mâna ta”.

P

unctul culminant al eforturilor pentru unitatea creştinilor este, cu siguranţă, Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor, care se celebrează anual în luna ianuarie (18-25). Pentru această octavă, în fiecare an se elaborează texte speciale pe care le propune una dintre ţările lumii. Dacă în anul 2008 aceste texte, având ca temă „Rugaţi-vă fără încetare”, au fost propuse de către SUA, anul acesta a fost rândul Coreei să facă propunerea. În faţa despărţirii ţării lor, Bisericile din Coreea au căutat inspiraţie în profetul Ezechiel, care a trăit şi el într-o ţară tragic dezbinată şi care dorea unitatea pentru poporul său. Aşa se face că tema acestui an este „Să fie una în mâna ta”. Membrii grupului local din Coreea au observat că textul din Ezechiel avea asemănări surprinzătoare cu situaţia pe care o cunosc în ţara lor dezbinată şi cu aceea a creştinilor dezbinaţi. Cuvintele lui Ezechiel le dau speranţa că Dumnezeu va reuni din nou poporul lor pentru a-l face unul singur, iar creştinii îşi vor vedea împlinindu-se visul unităţii. Cum au luat fiinţă aceste texte? Grupul pregătitor internaţional, având membri protestanţi, ortodocşi şi catolici, precum şi doi membri din grupul

coreean, care au lucrat la proiectul iniţial, s-a adunat, între 24 şi 29 septembrie 2008, în Centre Notre-Dame du Roucas, o comunitate catolică primitoare cu vocaţie ecumenică din oraşul francez Marseille, unde au lucrat la adaptarea textului. Pentru a înţelege actuala situaţie ecumenică din Coreea, este necesar să cunoaştem istoria foarte specială a naţiunii şi a poporului coreean, un popor unit care are o vechime de 5000 de ani. În anul 1897 a fost întemeiată Coreea Imperială, care trebuia să marcheze începutul erei moderne în istoria ţării. Între anii 1910 şi 1945, Coreea a fost ocupată de trupele japoneze, însă coreenii n-au pierdut speranţa şi niciodată n-au încetat să lupte pentru recucerirea libertăţii lor. Eforturile şi lupta lor au dus până la urmă la sfârşitul ocupaţiei japoneze în anul 1945, o dată cu încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial. Istoria reflectă bine soarta Coreei: prin poziţia sa extrem de interesantă din punct de vedere geopolitic, a îndurat numeroase invazii şi ocupaţii din partea marilor puteri mondiale. În anul 1953, în urma unui crunt război, a fost semnat un armistiţiu şi astfel graniţa dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud devenea simbolul cel mai evident al istoriei tragice din Coreea. Se vorbeşte despre zece milioane de familii despărţite de război şi de consecinţele sale.

Recent, aceste familii au avut câteva posibilităţi de a se întâlni; însă cea mai mare parte dintre ele nu ştie dacă membrii lor care locuiesc de cealaltă parte a liniei care desparte nordul de sud mai sunt sau nu în viaţă. Zidul care desparte populaţiile din nord şi din sud pare greu de dărâmat. Însă ambele părţi aşteaptă şi doresc reunificarea; coreenii speră într-o reunificare paşnică şi într-o reconciliere a peninsulei coreene. În acest an, toţi cei care se vor uni în rugăciune în octavă vor avea o intenţie, sper, şi pentru unitatea acestui popor coreean atât de încercat. Impulsionaţi de ideile creştinilor din Coreea, dar şi conştienţi de urgenţa unităţii creştinilor, continuăm să ne unim în rugăciune ecumenică. Astfel răspundem unei chemări a Bisericii exprimate atât de concret în enciclica Ut unum sint: „Toţi credincioşii sunt chemaţi de Duhul lui Dumnezeu să facă tot ce le stă în putinţă ca să strângă legăturile de comuniune dintre toţi creştinii şi să se dezvolte colaborarea ucenicilor lui Cristos”. Pr. Iosif Dorcu

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 5


Amintiri despre pr. Dumitru-Sandu Matei Pr. Dumitru-Sandu Matei s-a nãscut la Sãrata (Bacãu) la 13 iulie 1913. A fost sfinþit preot la 24 iunie 1939, la Iaºi. Numit capelan militar în Iaºi, se remarcã printr-o dãruire deosebitã faþã de sãraci ºi de cei rãniþi în rãzboi. Regimul comunist l-a considerat trãdãtor ºi l-a condamnat la moarte, fiind executat la 21 februarie 1951 în închisoarea din Jilava. Printre cei care l-au cunoscut se numãrã ºi domnul Eduard Lisacoschi, din Iaºi, a cãrui mãrturie o redãm în continuare.

C

a elev al Şcolii primare Parohiale „Notre Dame de Sion” (absolvită în anul 1942) şi mai apoi al Seminarului „Sfântul Iosif” până la naţionalizarea brutală din august 1948, am crescut, am trăit şi am fost educat în jurul bisericii din Iaşi, alături de mari personalităţi ale timpului pe care le evoc permanent cu dragoste şi pioşenie. În clasele primare toată educaţia religioasă, spirituală, am primit-o zilnic de la călugăriţele mănăstirii (mère Theodoret şi sora Leontina de la Institutul „Sfânta Maria”), prin prezenţa comună la sfânta Liturghie de duminică, din primele vineri ale lunii, precum şi prin orele de

religie, care sâmbăta erau asistate de un preot. Începând cu anul 1940, eram singurul elev al şcolii scutit de prezenţa la orele de dimineaţă cu condiţia de a ministra la Liturghia Mons. Dumitru Romila, directorul şcolii. Am trăit deci foarte aproape de viaţa Parohiei (preoţi, biserică, sacristie), asimilându-mă cu toată activitatea publică a Bisericii, conform vârstei pe care o aveam. De aceea vreau să menţionez aici cu bucurie, chiar fără modestie, că mă simţeam iubit de toţi preoţii care au „trecut” prin Parohia Iaşi, care m-au tratat totdeauna cu deosebită delicateţe şi grijă.

Pr. Dumitru-Sandu Matei alãturi de fraþii sãi

6 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

Dar amintirile sunt multe şi frumoase, iar înşirate acum ar arăta ca o autobiografie... Mă îndrept cu gândul totuşi la părintele Dumitru Matei, pe care l-am cunoscut în anul hirotonirii sale, când a început să asiste la orele de religie de la şcoală, sâmbăta. E adevărat că se ocupa de clasele mai mici care se pregăteau pentru sfânta Împărtăşanie şi de cei mai mari pe care îi dorea ministranţi. Ne voia cu încălţămintea curată, cu mâinile curate, cu părul tuns, făcându-ne conştienţi de ceea ce se întâmplă la altar în timpul sfintelor Liturghii. Încetul cu încetul, părintele a început să nu mai aibă grijă de noi, ministranţii; nu mai avea timp, era mereu grăbit, mereu în fugă, prăfuit pe haine şi încălţăminte: descoperise pe nevoiaşii cartierelor Calea Gălăţii, Nicolina, Sfântul Andrei, cărora războiul le adâncise drama şi faţă de care părintele nu şi-a mai găsit odihna. Era aşteptat ore întregi de mame cu copii mai mari şi mai mici, până venea părintele de la alte necazuri, şi care după câteva minute de la întâlnire plecau pomenind de „părintele cel bun”. Spitalele erau pline de bolnavi. La Spitalul „Sfântul Spiridon”, la izolare, la dr. Ghelerter, părintele era ca la el acasă; pe toţi, personal medical şi bolnavi, îi cunoştea şi îi vizita zilnic, iar el era cunoscut şi respectat.


Au început să vină răniţii de pe front. La Spitalul „Sfântul Spiridon” se făcuse o linie de tramvai care aducea răniţi direct din gară. Părintele nu putea rămâne pe margine, fie că era vorba de răniţi români sau germani. De două ori pe săptămână erau înmormântări la cimitirul „Eternitatea”, unde îl însoţeam şi stăteam toată dimineaţa. Pomenesc aici cu plăcere şi admiraţie pe evlavioasa, umila şi devotata bătrânică Tincuţa care se ocupa de curăţirea încălţămintei preoţilor şi care nu mai dovedea cu cea a părintelui Matei; iar bucătăreasa era nevoită să stea ore întregi după program aşteptându-l cu masa. Nu ştiu dacă părintele mânca! De obicei, părintele Matei celebra sfânta Liturghie la ora opt. Cu cel mult cinci minute înainte intra pe uşa din spate a sacristiei, iar noi, ministranţii, eram pregătiţi cu perie de haine şi ghete pentru că părintele nu intra niciodată la altar plin de praf sau noroi. La acea oră deja părintele nu venea de acasă. Îl ajutam la îmbrăcat. Alba, de obicei mai largă, mai lungă, cu multă dantelă, trebuia aşezată ordonat şi în pliuri la spate,

ţinută îngrijită la care nu renunţa când ieşea la altar şi pe care şi-o controla în oglinda mare a sacristiei. Cerceta „ordo” şi, dacă se permitea sfânta Liturghie în negru, „pro defunctis”, aşa o celebra. Era o celebrare ceva mai scurtă; era momentul când nu se mai grăbea, când se oprea din goana Sfinţiei sale, lăsând locul unor momente de adâncă reculegere, evlavie şi linişte. Se odihnea!... Sacristia era dotată cu câteva serviete în care erau pregătite toate cele necesare pentru vizita la bolnavi, pentru înmormântări, şi pe care noi, ministranţii, eram datori să le ţinem în perfectă stare. După sfânta Liturghie, lua o asemenea servietă şi apoi sfânta taină din tabernacol şi pleca grăbit, aşa cum venise. Începea o nouă zi, la fel ca toate celelalte! Părintele era bun, era blând, surâdea mereu, zâmbetul său nu era niciodată obosit, plictisit. Şi cum vorbea!... Astăzi, după 60 de ani, îmi răsună în suflet cuvintele lui din actul de consfinţire, pe care le-a recitat în numele preoţilor din Iaşi cu ocazia sfinţirii şi aşezării icoanei inimii neprihănite a Mariei deasupra uşii principale, în august 1948: „... Tui sumus, tui perpetuo esse volumus...”. În acel context de nesiguranţă, ameninţare şi poate frică, vocea părintelui avea inflexiuni dureroase, dar de speranţă. Deseori pomenea la predică, dar şi în discuţiile particulare, de părintele Miguel Pro, martir al Bisericii mexicane, cu care a împărtăşit oarecum aceeaşi soartă, tot într-o revoluţie socialistă, executat tot de comunişti. Eduard Lisacoschi

Butea

Sfinþire de clopote

inci clopote noi au fost C sfinţite la Butea duminică, 14 decembrie 2008. Ritul bi-

necuvântării clopotelor a fost prezidat de PS Petru Gherghel, însoţit de numeroşi preoţi născuţi în Butea şi preoţi vecini împreună cu întreaga comunitate, plină de bucuria împlinirii unei dorinţe de ani de zile de a avea la o aşa biserică frumoasă şi clopote noi pe măsură. Preasfinţitul, în cuvântul de învăţătură, a arătat menirea clopotelor de a fi glasul lui Dumnezeu, dar şi glasul oamenilor, asemenea glasului sfântului Ioan Botezătorul care pregăteşte calea Domnului Isus Cristos.

Clopotele (în kg: 145, 205, 250, 355 şi 495) au tonalităţi diferite, armonizate între ele (re, do, si, la, sol). S-au turnat la Genova de către Firma „Trebino” având fiecare inscripţii. Vestind mărirea Domnului, ziua şi noaptea, din înălţimea Bisericii lui Dumnezeu, sunetul de clopote ne aduce aminte de cuvintele Domnului, rostite prin intermediul profetului Isaia, din Vechiul Testament: „Pe zidurile tale, Ierusalime, eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea!” (Is 62,6). Pr. Petru Blaj

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 7


Lumina pãcii de la Betleem umina Păcii de la Betleem L este un proiect al cercetaşilor prin care, în preajma Cră-

ciunului, se transmite lumii întregi un mesaj de pace, ce ne îndeamnă la nonviolenţă în acţiunile şi trăirile noastre, atât în relaţie cu cei din jurul nostru, cât şi cu noi înşine. Proiectul „Lumina păcii de la Betleem” a fost iniţiat de un grup de cercetaşi din Viena care au preluat ideea televiziunii

publice austriece ORF, în urmă cu aproape 20 de ani. Lumina reprezintă un simbol al păcii şi al ecumenismului, reprezentat de o flacără aprinsă la grota din Betleem, unde s-a născut Isus Cristos, şi distribuită apoi în toată Europa şi peste ocean cu ajutorul cercetaşilor. Principalul eveniment al acestui proiect îl reprezintă ceremonia anuală de la Viena, o ceremonie religioasă ecumenică,

n fiecare comunitate locală, membrii Acţiunii Catolice depun sau reînnoiesc adeziunea lor în slujirea Bisericii la începutul fiecărui an liturgic. Este un moment aparte prin care se conştientizează valoarea apostolatului laicilor, care aleg ieşirea din anonimat şi doresc să părăsească angajarea ocazională. Anul acesta depunerea adeziunii în Acţiunea Catolică a avut loc la 7 decembrie. Astfel, Acţiunea Catolică, în anul asociativ 2008-2009, este prezentă în 41 de parohii, cu 807 copii, 135 de animatori, 803 tineri şi 272 de adulţi, adică 2.017 membri. Opt parohii ale diecezei s-au declarat simpatizante AC. Acţiunea Catolică este o formă solidă de apostolat ce datează încă din anul 1868, când apare pentru prima oară în Italia, la iniţiativa a doi tineri, Mario Fani şi Giovanni Aquadermi. Încurajată şi susţinută mereu de papi, Acţiunea Catolică se dezvoltă treptat, astăzi fiind prezentă în peste 40 de ţări. În cadrul Bisericii Catolice din România, Acţiunea Catolică îşi desfăşoară activitatea din anul 1992, în diecezele şi eparhiile din ţară. În Dieceza de Iaşi, Acţiunea Catolică are 16 ani. Având la bază cele patru note caracteristice prezentate în documentul conciliar Apostolicam Actuositatem (eclezialitate, organicitate, laicitate şi colaborarea cu ierarhia), Acţiunea Catolică cuprinde trei sectoare de activitate (copii, tineri şi adulţi) şi domenii vaste de acţiune: liturgic, formativ, caritativ şi cultural recreativ.

la care participă cercetaşi din peste 20 de ţări, de mai multe confesiuni, atât catolici cât şi protestanţi, anglicani sau ortodocşi; şi clerici, reprezentanţi ai diferitelor culte religioase. Acest eveniment a avut loc la 13 decembrie 2008, în biserica „Sfântul Anton de Padova” din Viena. De la această ceremonie, cercetaşii au mers în propria ţară pentru a da mai departe acest simbol, prin diferite acţiuni. Din România, au participat nouă persoane care au adus Lumina păcii de la Betleem în ţară începând cu 14 decembrie 2008. La Iaşi, ceremonia de împărţire a Luminii a avut loc la 20 decembrie 2008, la ora 11.00, fiind prezidată de PS Petru Gherghel. În comunităţi s-a desfăşurat concomitent în toată ţara, tot la 20 decembrie 2008, dar la ora 18.00. În zilele care au urmat, cercetaşii au vizitat diferite instituţii medicale, de asistenţă socială sau de educaţie, în care au oferit acest simbol însoţit de mesajul specific.

Anca Lucaci

Alin Pascaru

Acþiunea Catolicã – o alegere mereu actualã

Î

8 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009


Sfinþiri de diaconi ªase studenþi de la Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaºi au fost hirotoniþi diaconi în ziua de 8 decembrie 2008, în solemnitatea Neprihãnitei Zãmisliri, în catedrala „Sfânta Fecioarã Maria, Reginã”.

D

upă ani de studiu, rugăciune şi aşteptare, pentru şase studenţi de la Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi a venit şi ziua mult aşteptată a consacrării întru diaconat. Tinerii hirotoniţi s-au aflat în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie 2008 în exerciţii spirituale, timp în care au avut ocazia să mediteze la taina de care urmau să fie făcuţi părtaşi. Exerciţiile au fost ţinute de pr. Mihai Mărtinaş, în casa de reculegere de la Horpaz (Iaşi). În seara de 7 decembrie 2008, candidaţii la ordinul diaconatului au făcut şi profesiunea de credinţă în capela Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi în faţa PS Petru Gherghel, a pr. rector Wilhelm Dancă, a preoţilor profesori şi a colegilor seminarişti. Liturghia a început cu procesiunea solemnă din catedrala „Adormirea Maicii Domnului” spre catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, la care au concelebrat 83 de preoţi. La celebrare au participat şi numeroase persoane consacrate, din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale diaconilor, precum şi mulţi credincioşi. La începutul celebrării, PS Petru Gherghel a adresat o scurtă rugăciune Maicii Domnului, după care i-a salutat pe

toţi cei prezenţi la eveniment. După vestirea evangheliei, pr. rector i-a Iaºi, 8 decembrie 2008 chemat pe nume pe candidaţi, dând mărturie personal, Bălteanu (Butea), Claudiu Cocuţ alături de profesorii din Semi- (Teţcani), Marius Enăşel (Bacău nar, despre faptul că au fost gă- „Sfântul Nicolae”), Felician Hîrja (Hălăuceşti), Răzvan Mătăşel siţi vrednici. În cadrul omiliei, episcopul a (Roman „Fericitul Ieremia Vavorbit despre sărbătoarea Ne- lahul”) şi Iulian Roca (Bacău prihănitei Zămisliri, accentuând „Fericitul Ieremia Valahul”). În aceeaşi zi de 8 decemrolul pe care l-a avut sfânta Fecioară, prin acel „da” pe care brie 2008, Ciprian Farcaş din l-a spus îngerului Gabriel, de- Parohia Lespezi (Bacău) a fost venind un model de curaj şi consacrat diacon, în catedrala dăruire. Vorbind despre impor- „San Zeno” din Pistoia (Italia), tanţa treptei diaconale, Exce- prin impunerea mâinilor şi rugălenţa sa a evidenţiat rolul aparte ciunea de consacrare a Excelenţei al diaconului în cadrul Bisericii. sale Mons. Mansueto Bianchi, Cei care primesc ordinul diaco- episcop de Pistoia. În ziua de 13 decembrie 2008 natului lucrează mereu în colaa avut loc la Roma sfinţirea întru borare cu păstorul diecezei şi preoţie a tânărului Claudiu Ciocu ceilalţi preoţi, pentru a edibotariu, în cadrul ordinului iezuit, fica poporul lui Dumnezeu. Prin vestirea cuvântului, prin admi- consacrator fiind PS Florentin nistrarea unora dintre sacra- Crihălmeanu, episcop al Eparhiei mente, prin celebrările la care Greco-Catolice de Cluj-Gherla. vor lua parte, ei devin slujitori Pr. Ciobotariu, originar din Satu Mare, a fost responsabil al biblioapropiaţi ai episcopului. La sfâr- tecii Centrului Cultural „Xaveşitul omiliei, Preasfinţitul i-a rianum” din Iaşi. îndemnat pe cei şase tineri să Sebastian Vârgă, originar din aibă disponibilitate totală şi Mirceşti (Iaşi), a fost consacrat reînnoită faţă de Dumnezeu şi diacon la 22 noiembrie 2008, faţă de aproapele, fără calcule de către PS Cornel Damian, în inutile şi fără zgârcenie. biserica „Sfânta Fecioară Maria, După omilie a urmat ritualul Regină” din Cioplea (Bucureşti). propriu-zis al consacrării întru Gabriel Farţadi, din Parohia diaconat prin rugăciunea de Faraoani (Bacău) a fost sfinţit consacrare şi prin impunerea diacon în catedrala „Santa Mamâinilor episcopului. Celebra- ria del Fiore” din Florenţa, durea s-a încheiat cu procesiunea minică, 12 octombrie 2008, prin spre catedrala „Adormirea Maicii impunerea mâinilor ES Claudio Domnului”. Maniago, episcop auxiliar de Noii diaconi, care vor activa Florenţa. Liviu Criºmaru în Dieceza de Iaşi, sunt: Iosif ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 9


Întâlnirea preoþilor români Preoþii din Dieceza de Iaºi aflaþi în Italia pentru asistenþa pastoralã a credincioºilor catolici români s-au întâlnit la Roma în zilele de 3 ºi 4 decembrie 2008.

ucrările au debutat prin cuvântul PS Aurel Percă. L După salutul iniţial, Excelenţa

sa şi-a exprimat bucuria revederii celor 21 de preoţi participanţi. A fost transmis salutul PS Petru Gherghel, care a intervenit şi telefonic, trimiţând binecuvântarea sa. Mons. Anton Lucaci, coordonator al pastoraţiei migranţilor catolici români din Italia, după ce a prezentat specificul misiunii sale de reprezentant în faţa Bisericii italiene, a abordat tematica „integrării” românilor în structurile parohiilor italiene, aşa cum e gândită de Conferinţa Episcopală Italiană. Au intervenit rând pe rând toţi preoţii prezenţi. Din prezentările făcute au reieşit mai multe aspecte. Întâi de toate, o uşoară dificultate în ceea ce priveşte acomodarea cu stilul pastoral italian, dat fiind că mulţi preoţi români sunt angajaţi în parohiile italiene. Mai apoi, problematica „integrării”, care potrivit documentelor Bisericii trebuie să fie liberă, spontană şi graduală. Este nevoie de o cale de mijloc. Pe de o parte, grija pentru

păstrarea valorilor şi tradiţiilor culturale şi religioase moştenite. Pe de altă parte, favorizarea integrării, cel puţin pentru copiii născuţi în Italia, cei ce formează a doua generaţie de migranţi. S-a accentuat necesitatea împrumutării iniţiativelor pastorale pozitive din comunităţile italiene şi adaptarea lor la specificul migranţilor români. Întâlnirea s-a încheiat cu organizarea celor două decanate, instituite pentru a facilita schimbul de experienţă în domeniul pastoral şi comuniunea sacerdotală. Decanatul Italiei de nord are în componenţă 11 preoţi şi cuprinde localităţile: Torino, Padova, Milano, Verona, Cremona, Monfalcone (Gorizia) şi Bologna. Decanatul Italiei centrale şi de sud are zece preoţi români şi e constituit din localităţile: Prato, L’Aquila, Roma, Palestrina, Ladispoli şi regiunile Sardegna şi Sicilia. Au fost propuşi şi cei doi decani: pr. Isidor Iacovici pentru decanatul Italiei centrale şi de sud, şi pr. Ionel Jicmon pentru decanatul Italiei de nord.

E bine de ºtiut Cerealele integrale Grâul, secara, orezul brun şi porumbul oferă energie organismului şi ajută la arderea kilogramelor în exces, arată studiile recente. Consumate la fiecare mic dejun, cerealele reglează tranzitul intestinal şi scad glicemia. Virusul rãcelii Un singur strănut ar putea îmbolnăvi 150 de persoane în doar cinci minute, au descoperit recent cercetătorii britanici. Aceştia au supravegheat, în plin sezon al răcelii, 1.300 de muncitori care călătoreau frecvent cu trenul la o oră de vârf. Un singur strănut al unuia dintre pasageri a răspândit virusul răcelii cu o viteză de 90 de metri pe oră. După două zile, 10% dintre călători aveau guturai. Cercetătorii au analizat modul în care circulă virusul în aer şi au concluzionat că un strănut eliberează 100.000 de picături invizibile de salivă care poartă virusul răcelii. Specialiştii au observat că, cel mai adesea, bărbaţii sunt cei care transmit răceala, deoarece ei folosesc mai puţin şerveţele sau batiste atunci când strănută. * * *

ªtiaþi cã?

Speciile de peşti cunoscute până în acest moment de oameni reprezintă mai bine de jumătate din numărul de vertebrate existente pe glob? Există peste 28.000 de specii de peşti Pr. Iulian Faraoanu cunoscute.

10 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009


Figuri ilustre

Pr. Martin Mihoc

N

ăscut la Adjudeni la 8 martie 1916, părintele franciscan Martin Mihoc a urmat cursurile seminariale la Hălăuceşti, iar pe cele liceale la Bacău, după care a absolvit Academia Teologică de la Luizi-Călugăra. A fost sfinţit preot la 11 mai 1941, apoi a urmat Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Cuza Vodă” din Iaşi, secţia Geografie (1948). A activat ca profesor la Seminarul şi Gimnaziul Franciscan din Hălăuceşti până la reforma comunistă a învăţământului (3 august 1948), după care a activat ca preot greco-catolic până la arestarea sa, la 24 ianuarie 1951. Securitatea l-a inclus în lotul Tătaru-Todea, părintele Martin Mihoc fiind acuzat în Referatul introductiv înaintat Parchetului Militar Bucureşti că şi-ar fi început „activitatea antidemocratică” în noiembrie 1950, la propunerea pr. Ştefan Tătaru; că ar fi activat în calitate de „curier” pentru preoţii Clemente Gatti, Ştefan Tătaru, Gh. Guţiu; că ar fi ajutat-o cu bani şi adăpost pe sora Maria Cotoi (sora Ionela) şi că ar fi informat Sfântul Scaun despre locul în care se aflau ascunşi unii preoţi urmăriţi de Securitate. În baza acestor acuzaţii redactate de ofiţerii anchetatori Gh. Enoiu şi Vasile Grigore, părintele Mihoc a fost trimis în judecata Tribunalului Militar Bucureşti (preşedinte: Paul Finichi, membri: Gh. Pârvan, Nichifor D. Constantin, Ioan Fetcu, Paul Ghicoiaş), care, prin sentinţa nr. 104/20 din februarie 1952, l-a condamnat pe

părintele Martin Mihoc la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii pentru „complicitate la crima de înaltă trădare”. După respingerea recursului la 12 iunie 1952 şi a cererii de revizuire a procesului în aprilie 1953, părintele Martin Mihoc a luat drumul închisorilor comuniste – Jilava, Baia Sprie, Văcăreşti, Gherla, Piteşti, Dej şi din nou Gherla. Tot în anul 1953 a fost preluat, pentru o altă anchetă, de Securitatea din Braşov. Din cauza condiţiilor inumane de la Baia Sprie s-a îmbolnăvit grav de ficat, starea sa fiind diagnosticată drept „debilitate fizică generală”, motiv pentru care a fost internat la Spitalul Penitenciarului Văcăreşti şi la Spitalul Militar din Baia Mare. De asemenea, a protestat în dese rânduri faţă de hrana extrem de proastă din carceră, cât şi pentru faptul că gardienii de la Văcăreşti i-au furat ceasul marca „Omega”. A fost pedepsit cu mai multe zile de izolare „pentru abateri disciplinare”, cât şi cu mustrare „pentru fapte obraznice faţă de gardieni”. Printre „abaterile disciplinare” se numărau: patul nefăcut regulamentar, proteste în legătură cu hrana şi faptul că a purtat două cămăşi (una flanelată) din cauza frigului! În condiţii neclare astăzi, cazul dramatic al deţinutului politic Martin Mihoc a fost cunoscut de Amnesty International, care a solicitat autorităţilor comuniste de la Bucureşti eliberarea sa. Prin Decretul nr. 5 din 3 ianuarie 1963, pedeapsa i-a fost

Pr. Martin Mihoc în arestul Securitãþii

comutată la 25 de ani de muncă silnică. A fost graţiat de restul pedepsei prin decretul nr. 411 din 24 iulie 1964. După eliberare a activat ca vicar la Iugani, apoi la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, şi din nou la Iugani, unde a murit la 27 iunie 1969, fiind înmormântat în cimitirul parohial. Ca şi în cazul celorlalţi membri din lotul Tătaru-Todea, părintele Martin Mihoc a fost reabilitat în 2002, prin Decizia 4127 a Completului de Judecată de la Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Penală, care a apreciat că în cazul său nu se întruneau elementele de favorizare a infractorului şi complicitate la crima de înaltă trădare. Şi acest act juridic reparatoriu consfinţea realitatea că părintele Martin Mihoc a suferit pe nedrept rigorile închisorilor comuniste, care i-au provocat de altfel moartea prematură, la scurt timp după eliberare. Numele său rămâne înscris în galeria eroilor anticomunişti, fiind una dintre miile de victime ale persecuţiei religioase din România. Dr. Dãnuþ Doboº

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 11


Mesajul sfinþilor

José Olallo Valdés Cardinalul José Saraiva Martins, prefectul emerit al Congregaþiei pentru Cauza Sfinþilor, a prezidat sâmbãtã, 29 noiembrie 2008, în numele papei Benedict al XVI-lea, sfânta Liturghie de beatificare a cãlugãrului José Olallo Valdés, din Ordinul Spitalicesc al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu.

J

osé Olallo Valdés s-a născut la 12 februarie 1820 în Havana. A fost abandonat după naştere la Orfelinatul „Sfântul Iosif”, unde a primit botezul la 15 martie 1820. La vârsta de 13-14 ani a intrat în Ordinul Spitalicesc al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu, în comunitatea din Spitalul „Sfinţii Filip şi Iacob” din Havana. Ioan al lui Dumnezeu (1494-1550) a înfiinţat la Granada (Spania) o comunitate de laici care să asigure asistenţa celor bolnavi, declarată ulterior ordin călugăresc de papa Grigore al XIII-lea în anul 1572. Membrii acestui ordin, pe lângă cele trei voturi obişnuite (de castitate, de ascultare şi de sărăcie), fac şi votul de a sluji în spitale. În aprilie 1835 José Olallo Valdés a fost transferat în oraşul Puerto Príncipe (astăzi Camagüey), la Spitalul „Sfântul Ioan al lui Dumnezeu”, unde s-a dedicat pentru restul vieţii în slujba bolnavilor, după modelul sfântului Ioan. Era atât de devotat slujirii pe care o îndeplinea, încât în 54 de ani a lipsit de la spital o singură noapte. A început ca ajutor de infirmier, la 25 de ani a devenit infirmier

şef, iar în anul 1856 superior al comunităţii. S-a confruntat cu mari dificultăţi, mai ales în perioada când guvernul liberal spaniol a suprimat ordinele călugăreşti şi a confiscat proprietăţile bisericeşti. Şi-a trăit viaţa doar în slujba bolnavilor, întotdeauna fidel lui Dumnezeu, conştiinţei, vocaţiei şi carismei sale, umil şi ascultător faţă de toţi, respectând, slujind şi iubind chiar şi pe cei nerecunoscători şi pe duşmani. În perioada grea a războiului (1868 -1878), s-a arătat curajos în păstrarea spitalului său, întotdeauna prudent, muncind în favoarea tuturor, dar în special pentru cei mai bolnavi şi săraci, pentru bătrâni şi copii, fără să facă deosebire de rasă sau religie. A mijlocit pe lângă autorităţi pentru locuitorii din Camagüey şi, fără a se lăsa intimidat de ameninţările şi interdicţiile militarilor, a reuşit să evite masacrarea civililor. S-a distins întotdeauna prin bunătatea sa şi a fost amintit de toţi cu apelativul de „apostol al carităţii” sau „părinte al săracilor”, care sintetizează foarte bine altruismul venerabilului Olallo. Umilinţa sa se evidenţiază şi prin refuzul de a primi preoţia, deşi a fost solicitat de arhiepiscopul său, deoarece vocaţia sa era de a sluji cu totul pe cei săraci şi suferinzi. A practicat însă cu fidelitate deplină voturile de castitate, ascultare, sărăcie şi slujire în spitale.

12 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

Moartea sa, survenită la 7 martie 1889, a fost reţinută ca „moartea unui om drept”, a unui sfânt. A murit în umila sa cameră de spital, dar a rămas viu în inimile oamenilor, care vorbeau cu deosebit respect despre „padre Olallo”. În anul 1901, autorităţile locale au numit o stradă şi o piaţă după fratele Olallo. Strada încă îi poartă numele. La 27 noiembrie 1999, Ordinul Spitalicesc al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu a fondat un azil de bătrâni şi l-a încredinţat ocrotirii spirituale a aceluiaşi frate. Vorbind despre opera lui José Olallo în mijlocul cubanezilor, cardinalul José Saraiva Martins a spus: „A lăsat un mare entuziasm printre cubanezi, care văd în el figura unui tată, iar moştenirea pe care a lăsat-o este tocmai acest entuziasm de a trăi propria credinţă şi de a nu se descuraja niciodată, nici măcar în mijlocul necazurilor, pentru că fratele Olallo a avut multe dificultăţi, dar le-a depăşit întotdeauna gândindu-se la Cristos, slujitorul săracilor”. Florin Jitaru


Anul Sfântului Paul

Paºtele (paulin) din ianuarie D

acă la sfârşit de an calendaristic se face un bilanţ şi sunt constatate atât câştiguri cât şi pierderi (de timp!?), este uşor de observat că aproape toată luna ianuarie din fiecare an nou stă sub imperiul urărilor de bine, cu accent exagerat pe succesul şi realizările de dorit. Altfel spus, este vizat câştigul. Dar tot în ianuarie, de această dată parcă mai abitir (dată fiind şi imaginea ce domină calendarul romano-catolic editat de „Presa Bună”), este prezentă, pe itinerarul nostru de străbătut împreună cu sfântul Paul, un fel de „poticnire” a „personajului” din centrul atenţiei noastre (vezi 25 ianuarie!). Zelos şi lansat (ca oricine la început de drum), i se întâmplă ceva. Şi încă ceva decisiv. Căci după ce se ridică... În unul dintre fragmentele autobiografice – este vorba de Gal 1,15-16 – apostolul Paul (căci despre el este vorba) menţionează evenimentul decisiv de pe drumul Damascului, recunoscând în el o dublă semnificaţie: descoperirea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi primirea misiunii sale speciale, cea îndreptată spre neamurile păgâne. Interesant este că nu face nici o referire la Lege, cea care domina până atunci centrul preocupărilor sale. Aceasta este uitată chiar din momentul în care trece de la atitudinea de persecutor plin de zel pentru tradiţiile strămoşeşti la o aderare de neclintit la tot ceea ce înseamnă Cristos. În schimb, într-un alt

pasaj autobiografic (Fil 3,7-11), în care este interpretată în sens existenţial aceeaşi trecere, Legea este menţionată, dar pentru a sublinia totala diferenţă de viziune: mai înainte, pentru el însemna un „câştig”, pentru ca apoi să nu fie decât o „pierdere”, în comparaţie cu noul şi adevăratul câştig („cunoaşterea lui Cristos”). Se poate observa chiar un accent emotiv care dă de gol incisivitatea experienţei trăite. Nu este vorba de o încrâncenare în noua sa poziţie, ci, dimpotrivă, de o regăsire, o redimensionare şi o relansare, ca după o eşuare inevitabilă, din care se iese refăcut. Intră în discuţie, de fapt, ideea fundamentală pentru orice experienţă cu adevărat hotărâtoare în sens creştin. Potrivit lui Paul, este vorba de un fel de a muri împreună cu Cristos, pentru a învia împreună cu el la o viaţă nouă. Dacă evenimentul de pe drumul Damascului poate fi considerat sau nu drept paştele paulin, rămâne de stabilit conform cu criteriile de apreciere avute în vedere. Sigur că referirea la sacramentul Botezului nu este în discordanţă cu transformarea persecutorului (de altfel botezat în cel mai scurt timp) în apostol. Dar exprimarea – dacă ar fi să redăm complexitatea momentului analizat doar prin termenul „convertire” – poate fi, într-o anumită măsură, deficitară. Şi asta pentru că, fie ne ducem cu mintea la gesturi impuse în anumite cercuri (ecleziale?), cum

ar fi scuipatul într-o anumită direcţie pentru a simboliza ruptura cu „religia” în care s-a trăit mai înainte şi care şi-ar avea centrul în acea direcţie, fie ne lăsăm să alunecăm spre domeniul strict al moralei, în care revizuirile şi revenirile sunt numaidecât necesare. Uneori la 180 de grade. Or Paul nu a scuipat în nici o direcţie. Nici nu a trebuit să se rotească. A rămas ataşat de iudei (neamul său) şi nu i-a condamnat niciodată. A încercat să-i determine în diferite feluri să ajungă la Cristos. S-a exprimat în sensul că ar fi capabil de orice sacrificiu, numai să-i ştie mântuiţi. Dar, atât pentru ei cât şi pentru noi, a prezentat mereu ca necesară o experienţă profundă, de tipul celei trăite de el (pe drumul Damascului?) în sensul de a muri şi a învia împreună cu Cristos. Pr. Cristian Chinez

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 13


pentru familii

Contrabasistul de la operetã M

ulte sunt încercările prin care poate trece un om. Când însă vorbim de familie, ele devin şi mai multe dacă în acea familie lipseşte iubirea. E ca şi cum de la încheietura mâinii sau a genunchiului ne-ar lipsi lichidul specific şi ar rămâne os pe os. Orice mişcare înseamnă o durere profundă. Şi totuşi cât de uşor lăsăm iubirea la o parte! Am visat şi încă mai visez la iubirea perfectă, dar oare există? Experienţa de până acum m-a învăţat că, nouă, oamenilor, iubirea perfectă ne este imposibilă. Singur Dumnezeu este cel pentru care iubirea desăvârşită este posibilă. Ne-a arătat-o în Fiul său, Isus Cristos, ne-a arătat-o atunci când ne-a creat şi ne-o arată ori de câte ori, cu umilinţă, îi cerem iertare în scaunul de spovadă. Da, am visat la o familie perfectă, la o iubire perfectă, în compania unei soţii perfecte. Dreptate avea însă cine a spus că „iubirea e oarbă”. Oarbă a fost şi atunci când am descoperit-o eu! Încă mă văd privind în gol, cu gândul doar la ea. Încă îmi mai amintesc de planurile noastre de nuntă, de lista interminabilă de invitaţi, de meniul exclusivist pe care ni l-am dorit şi mai ales de unicitatea nunţii pe care am plănuit-o. M-am căsătorit însă cu un om şi acest om este soţia mea; cu limite, cu perioade triste, dar şi cu momente pline de exuberanţă, cu farmec, dar şi cu oboseală, cu elan, dar şi cu indiferenţă,

cu gingăşie, dar, la nevoie, şi cu duritate. Am idealizat-o! Probabil când eram mic mi-a lipsit iubirea mamei. Nu ştiu şi nu pot să o învinuiesc! Vorbesc în necunoştinţă de cauză! Mi-am dorit mult să iubesc cu adevărat pe cineva, o fată, una pe care să o pot cere apoi în căsătorie. Şi Dumnezeu mi-a oferit-o, dar nu să o stăpânesc, ci să o iubesc. Aşadar, iubirea noastră a fost mare şi sinceră, asemenea iubirii tuturor tinerilor care se căsătoresc. Nunta nu a ieşit nici pe departe aşa cum o plănuisem, dar ne-am consolat cu iubirea noastră. Şi aşa am început viaţa de familie fericiţi. Au urmat apoi copiii. Am lucrat împreună pentru casa pe care o avem şi în care locuim. Am hotărât împreună multe lucruri, iar viaţa ne părea fericită. Dar a venit o vreme când, nu ştiu, nu reuşesc să-mi explic de ce, dar nu ne mai înţelegeam. Nimic nu mai mergea între noi. O simţeam rece şi mă simţea rece. Era ceva inexplicabil, ceva pentru care nu eram pregătiţi, o criză. O să-i spun aşa, pentru că altfel nu o pot numi, o situaţie dificilă, în urma căreia mulţi poate ar divorţa. Noi nu am făcut-o şi bine am făcut. În această aşa-zisă criză, într-o seară, am ales să mergem la operetă. Nu o făcusem niciodată. Cum să merg, chiar mă plictisea! Mi se părea bizar să stai să-ţi ţipe cineva în urechi atât timp cât poţi face şi altceva mult mai util. Această alegere însă avea să însemne ieşirea noastră din criză.

14 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

Aveam bilete în primul rând. La un moment dat, cineva din sală a venit la soţia mea şi a rugat-o să-i ducă un buchet cu flori dirijorului. De emoţie, soţia mea l-a dus contrabasistului. Când acesta a primit buchetul, soţia mea i-a văzut degetele mâinii stângi adânc săpate din cauza coardelor. Întorcându-se, mi-a spus în şoaptă: „S-a rezolvat! Am înţeles!”. La ieşire mi-a spus că au uimit-o degetele contrabasistului. Cât efort face contrabasistul! Până la a-şi lăsa degetele brăzdate de coardele contrabasului şi ce bine se armonizează cu celelalte instrumente! Nu putea să-şi scoată din minte acele degete „lucrate” şi, sincer, de atunci, împreună, am hotărât să continuăm să lucrăm la iubirea noastră. Am învăţat că este nevoie de efort în fiecare zi, chiar dacă suntem sau vom mai continua să îmbătrânim. (Mihai) Paginã realizatã de pr. Felician Tiba


pentru copii

Din Istoria sacrã (continuare din numãrul trecut)

95. Paul, apostolul neamurilor

Paul era un iudeu evlavios. El cunoştea Sfintele Scripturi, dar era convins că Isus nu putea fi Mântuitorul, ci doar înşela lumea. De aceea Paul mergea dintr-un oraş într-altul pentru a-i abate de la credinţa lor sau pentru a-i pedepsi pe aceia care îl mărturiseau pe Isus. Pe când mergea călare spre Damasc pentru a-i descoperi acolo pe creştini şi a-i aduce legaţi la Ierusalim, a trăit o întâmplare care i-a schimbat întreaga viaţă. O lumină din cer l-a învăluit. El s-a prăbuşit la pământ şi a auzit un glas: „Pentru ce mă prigoneşti?”. Paul nu ştia ce i se întâmpla. El a întrebat: „Cine eşti, Doamne?”. Şi a auzit răspunsul: „Eu sunt Isus, pe care tu îl prigoneşti. Dar acum, ridică-te! Du-te în oraş! Acolo vei afla ce ai de făcut”. Paul s-a dus la Damasc. Acolo l-a întâlnit pe Anania, un ucenic al lui Isus. Anania nu voia să creadă că Paul îl întâlnise pe

Domnul şi devenise ucenic. Dar Domnul i-a spus: „Eu l-am ales pe Paul. El trebuie să aibă grijă ca toate popoarele să cunoască numele meu”. Atunci Anania l-a primit pe Paul în comunitate. De atunci Paul n-a mai fost prigonitor al creştinilor, ci predicator al lui Cristos. În Damasc şi în alte oraşe, el vestea că Isus Cristos este Răscumpărătorul. Mergea din loc în loc şi predica. Vorbea în casele de rugăciune ale evreilor. El a înfiinţat comunităţi creştine. A lucrat pentru ca iudei şi greci, oameni din toate popoarele pământului, să facă parte din noul popor al lui Dumnezeu. Paul a fost prigonit şi alungat dintr-un oraş în altul până în Grecia. El a scris scrisori comunităţilor pe care le constituise. În aceste scrisori îndeamnă şi încurajează comunităţile. Le arată ce înseamnă pentru omenire credinţa în Isus Cristos şi ce înseamnă a trăi viaţa de creştin. În cele din urmă, Paul a fost arestat în Ierusalim şi trimis sub

pază la Roma. Acolo a fost condamnat şi executat. El a murit pentru Isus Cristos (Fapte 9-28).

96. Paul scrie comunitãþilor

„Isus a murit, a înviat şi şade pe tron la dreapta lui Dumnezeu. El mijloceşte pentru noi. Cine ne poate despărţi de Cristos şi de iubirea lui? Necazurile sau nevoile, foamea sau frigul, prigoana sau moartea? Toate acestea le învingem pentru că el ne iubeşte. Sunt sigur: nici o putere din lume nu ne poate despărţi de el” (Romani 8,38-39). „Voi credeţi în Isus Cristos; prin aceasta sunteţi fiice şi fii ai lui Dumnezeu. Voi sunteţi botezaţi şi faceţi parte din comunitatea lui Isus Cristos. În această comunitate nu se mai întreabă dacă cineva este iudeu sau grec, sclav sau om liber, bărbat sau femeie – căci toţi devin una în Cristos” (Galateni 3,26-28). „Bucuraţi-vă în toată vremea. Nu încetaţi să vă rugaţi. Mulţumiţi pentru toate. Iată ce aşteaptă Dumnezeu de la aceia care îl mărturisesc pe Isus Cristos. Fiţi gata să primiţi ceea ce vă spune Duhul. Cercetaţi totul, păstraţi ce e bun. Păziţi-vă de rău” (1Tesaloniceni 5,16-22). „Iubirea lui Cristos nu ne dă răgaz. Noi ne-am dat seama: Unul a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru sine, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei” (2Corinteni 5,14-15). „Fraţilor preaiubiţi! Bucuraţi-vă, ascultaţi de poveţe, nu vă certaţi unul cu altul şi trăiţi în pace! Atunci Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi” (2 Corinteni 13,11.13). (va urma)

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 15


Aºa rãspund copiii despre personajele din Biblie „Apostolul Paul la început nu l-a iubit pe Isus, dar Isus Cristos l-a îmbrăcat într-o haină de lumină şi l-a transformat în cel mai bun creştin care a existat vreodată. De atunci el i-a fost credincios lui Dumnezeu toată viaţa. Aş vrea ca Isus să îmbrace toată lumea în lumina sa, ca să nu mai rătăcească şi să facă atâtea rele pe pământ” (Liliana, 12 ani). ‰ „Astăzi, la ora de religie, ni s-a povestit despre apostolul Paul care era rău cu creştinii. Când Isus i-a ieşit în cale şi l-a dojenit, Paul a înţeles cât de mult a greşit. Dar Isus m-a făcut şi pe mine să înţeleg că nu trebuie să fiu niciodată rău cu cei din jurul meu şi să-i îndepărtez de mine. Dimpotrivă, să-i ascult şi să mă rog lui Dumnezeu împreună cu ei” (Marian, 11 ani). ‰ „Am doi frăţiori mult mai mici decât mine şi lor am început să le spun povestea ta adevărată, Isuse. Asemenea lui Paul, eu le vorbesc despre tine şi ei sunt prima mea comunitate. Simt că tu îmi pui pe buze cuvintele prin care ei să mă înţeleagă şi să mă asculte cu atenţie” (Roxana, 13 ani). ‰ „Doamne, ajută-mă să ascult vocea ta atunci când greşesc şi tu mă dojeneşti! Eu sunt mic şi încă nu-mi dau seama ce este bine şi ce este rău, iar cei mari nu sunt întotdeauna un exemplu bun pentru noi, copiii. Numai tu, Isuse, poţi să mă îndrumi pe calea cea bună şi să mă faci s㠉

înţeleg că am greşit! Aşa cum ai făcut cu Paul” (Alex, 13 ani). ‰ „Cred că Dumnezeu vrea să formăm împreună o mare familie în cer, dar şi pe pământ. O familie în care să nu mai fie bogaţi şi săraci, buni şi răi, ci toţi să trăim în iubire, bucurie şi pace. O familie în care să nu ne mai numim români, unguri, chinezi, romi, francezi..., ci toţi să ne numim creştini şi să vorbim aceeaşi limbă, aceea a iubirii. Oare e posibil? Cei mari nu prea înţeleg acest lucru” (Ionel, 13 ani). ‰ „Dacă Isus a murit pentru noi, iar Paul a murit pentru Isus, atunci eu trebuie să mor pentru amândoi? Dar cred că mor în primul rând pentru mine, adică pentru a învia apoi alături de Dumnezeu” (Bogdan, 12 ani). ‰ „Eu sunt copil şi totuşi înţeleg că Dumnezeu nu mă va lăsa să mor cu adevărat, ci într-o zi mă va învia şi atunci va începe adevărata mea viaţă. El îmi cere să nu-l părăsesc pe pământ, căci nici el nu mă va părăsi în cer” (Violeta, 12 ani). ‰ „Într-o bună zi Dumnezeu se va mânia şi va distruge lumea aceasta veche, iar în locul ei va face una nouă. Şi atunci toţi cei care au fost buni şi iubitori vor locui împreună cu el în această lume. Cred că majoritatea vor fi copii. Oamenii mari sunt puţini care să-l urmeze cu adevărat pe Dumnezeu” (Robert, 11 ani). Prelucrare de Mariana Ghergu

16 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

Isus Vegheazã-n colþ a candelei luminã, Învãluind icoana-n raze pale: Isus, copil, la sânul Maicii sale; Pãstori se mirã, magi i se înclinã. Un zâmbet liniºtit, blând, fãrã vinã, ªi totuºi nu ºtiu ce ascunsã jale, Ce presimþiri de chinuri ideale Umbresc în tainã faþa lui divinã.

ªtiai de-atunci, Isuse, tu, c-odatã, Iubind prea mult pe oameni, drept rãsplatã, Vei îndura batjocura ºi-amarul, ªi-cununat cu spini, urcând Calvarul, Pe umãr crucea singur þi-o vei duce ªi vei muri, strigând la cer, pe cruce?...

O. Iosif


Pentru tineri

De la deformarea umanului la o existenþã autenticã U

n început de an ne pune de fiecare dată în faţa unei dorinţe de schimbare, de transformare a propriei vieţi. Sunt unele aspecte din viaţă de care nu suntem mulţumiţi şi perspectiva unui nou an face să se nască în suflet şi speranţa unei transformări. Noutatea, pe de o parte, este atrăgătoare, iar pe de altă parte presupune o dificultate, deoarece orice început este greu. Noul Testament, tocmai pentru că se numeşte aşa, este plin de noutate. Cristos stabileşte o nouă alianţă între Dumnezeu şi om, el poartă vinul nou care trebuie pus în burdufuri noi, ne dă o poruncă nouă (aceea a iubirii)... Sfântul Paul descrie existenţa creştină folosind conceptul de „nou”: „Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi” (2Cor 5,17). Motivaţi de această dorinţă de noutate, care sperăm să inunde sufletul tuturor tinerilor, am ales pentru anul 2009, în această rubrică dedicată tinerilor, să vorbim despre posibilitatea fiecăruia de a transforma propria viaţă, având curajul de a reflecta asupra acelor aspecte din existenţa proprie care nu îi dau posibilitatea să exprime ceea ce are mai valoros şi care îl împiedică să aibă o trăire autentică. Din acest motiv alegerea noastră de a vorbi despre păcatele capitale.

De ce să vorbim despre păcatele capitale? Nu se poate găsi ceva mai „atrăgător” sau mai „plăcut”? În primul rând, chiar Noul Testament vorbeşte despre o pluralitate de păcate ce se pot strecura în inima omului: „Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur” (Mc 7,20-23). Dar mai ales în scrisorile sfântului Paul se vorbeşte despre păcatele care ruinează viaţa creştinului: „Deoarece ei nu au considerat important să ajungă la Dumnezeu prin cunoaştere, Dumnezeu i-a lăsat pradă unei minţi stricate ca să facă cele nepermise. Astfel, s-au umplut de orice nelegiuire, răutate, lăcomie, viciu, plini de invidie, crimă, ceartă, viclenie, înşelătorie; ei sunt bârfitori, defăimători, duşmani ai lui Dumnezeu, jignitori, îngâmfaţi, lăudăroşi, iscusiţi la rele, neascultători de părinţi, fără de minte, fără cuvânt, fără inimă, fără milă” (Rom 1,28-31). Ulterior tradiţia a stabilit o listă denumită cele şapte păcate capitale: mândria, zgârcenia, necurăţia, invidia, lăcomia, mânia, lenea. Dacă Noul Testament vorbeşte despre vicii şi păcate grave şi oferă chiar şi

liste clare nu o face pentru a spune că în sine omul este atât de rău sau pentru a arăta cu degetul pe cel păcătos, dar pentru a aminti că în Isus Cristos viaţa omului se poate transforma, poate deveni o viaţă nouă, o viaţă fericită. Cristos spune fiecărei persoane că în loc să fie dominat de pornirile rele poate să le domine. Este o realitate nouă care îl face pe om să treacă de la deformarea sa cauzată de păcat, la o existenţă autentică, dată de iubirea lui Dumnezeu. Un alt motiv pentru care vom vorbi despre păcatele capitale este dat tocmai de confuzia în care trăiesc mulţi tineri: nu se mai ştie ce este bine şi ce este rău, nu se mai înţelege dacă un comportament trebuie acceptat sau condamnat! Cristos doreşte să îl elibereze pe om de această confuzie pentru ca el să trăiască într-un mod autentic, conform cu demnitatea sa de fiu al lui Dumnezeu şi nu ca sclav al principelui răului. În următoarele numere vom analiza fiecare păcat capital în parte în lumina evangheliei, care redă omului libertatea şi responsabilitatea pentru o existenţă cu adevărat autentică. Pr. Felix Roca

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 17


Întrebãri ale tinerilor

Cum sã trãim iubirea? Anna: „Una din problemele cu care mă confrunt în principal este cea afectivă. Adesea ne este greu să iubim pentru că este uşor de confundat iubirea cu egoismul, mai ales astăzi, când mare parte a mass-media aproape ne impun o viziune a sexualităţii individualiste, secularizate, unde totul pare licit, şi totul este permis în numele libertăţii şi al conştiinţei indivizilor. Familia fondată pe căsătorie pare acum aproape ca o invenţie a Bisericii, pentru a nu mai vorbi, apoi, de raporturile prematrimoniale, a căror interdicţie apare, chiar şi multora dintre credincioşi, ceva de neînţeles sau în afara timpului... Mulţi dintre noi încearcă să trăiască în mod responsabil viaţa lor afectivă, ne ilustraţi ce anume ne spune cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă?” Benedict al XVI-lea: Este vorba de o mare problemă şi a da un răspuns în câteva minute, cu siguranţă, nu este posibil. Ai dat deja răspunsurile când ai spus că iubirea astăzi este adesea greşit interpretată, fiind prezentată ca o experienţă egoistă, în timp ce, în realitate, este o abandonare de sine şi, astfel, devine o regăsire. Ai spus că o cultură consumistă falsifică viaţa noastră cu un relativism care pare să ne permită totul şi în realitate ne goleşte. Dar atunci să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă. Pentru mine, este un lucru foarte frumos să constat că deja din primele pagini ale Sfintei Scripturi, imediat după relatarea creării omului, găsim definiţia iubirii şi a căsătoriei. Autorul sacru ne spune: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu nevasta sa şi vor fi un singur trup”. Suntem la început şi deja ne este dată o profeţie care ne spune ce este căsătoria; iar această definiţie

rămâne identică şi în Noul Testament. Căsătoria este această urmare a celuilalt în iubire şi această devenire o singură existenţă, un singur trup, aşadar, inseparabili; o nouă existenţă care naşte din această comuniune de iubire, care uneşte şi astfel şi creează viitor. Teologii medievali, interpretând această afirmaţie care se găseşte la începutul Sfintei Scripturi, au spus că, dintre cele şapte sacramente, căsătoria este primul instituit de Dumnezeu, a fost deja instituit în momentul creaţiei, în paradis, la începutul istoriei, şi înainte de orice istorie umană. Este un sacrament al Creatorului universului, înscris, aşadar, în însăşi fiinţa umană, care este orientată către acest drum în care omul îi lasă pe părinţi şi se uneşte cu femeia sa pentru a forma un singur trup, pentru ca cei doi să devină o singură existenţă. Aşadar, sacramentul căsătoriei nu este o invenţie a Bisericii, bărbatul şi femeia se găsesc reciproc şi astfel

18 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

îl găsesc şi pe Creatorul care i-a chemat la iubire. Este adevărat că omul a căzut şi a fost expulzat din Paradis, sau, cu alte cuvinte, cuvinte mai moderne, este adevărat că toate culturile sunt poluate de păcat, de erorile omului în istoria sa şi astfel planul iniţial înscris în natura noastră rezultă obscur. În acelaşi timp însă, observând culturile, toată istoria culturală a omenirii, constatăm că omul nu a mai putut niciodată să uite acest plan care există în profunzimea fiinţei sale. A ştiut întotdeauna într-un anumit sens că celelalte forme de raport dintre bărbat şi femeie nu corespundeau cu adevărat cu planul original din fiinţa sa. Şi astfel, în culturi, mai ales în marile culturi, vedem din nou cum ele se orientează către această realitate, monogamia, a fi bărbat şi femeie un singur trup. Numai aşa, în fidelitate, poate creşte o nouă generaţie, poate să se continue o tradiţie culturală, reînnoindu-se şi realizând, în continuitate, un progres autentic. Domnul, care a vorbit despre aceasta în limba profeţilor din Israel, făcând referire la permiterea divorţului de către Moise,


a spus: „Moise v-a permis «pentru duritatea inimii voastre»”. Inima după păcat a devenit „dură”, dar acesta nu era planul Creatorului şi profeţii, cu claritate crescândă, au insistat pe acest plan originar. Pentru a-l reînnoi pe om, Domnul – făcând referire la aceste voci profetice care au călăuzit dintotdeauna Israelul către claritatea monogamiei – a recunoscut cu Ezechiel că avem nevoie, pentru a trăi această vocaţie, de o inimă nouă; în locul inimii de piatră – cum spune Ezechiel – avem nevoie de o inimă de carne, de o inimă cu adevărat umană. Şi Domnul, în Botez, prin credinţă, „implantează” în noi această inimă nouă. Nu este un transplant fizic, ci poate putem să ne folosim tocmai de această comparaţie: după transplant este necesar ca organismul să fie îngrijit, să aibă medicamentele necesare pentru a putea trăi cu inima nouă, ca să devină „inima sa” şi nu „inima altuia”. Cu atât mai mult în acest „transplant spiritual”, unde Domnul ne implantează o inimă nouă, sunt necesare îngrijiri adecvate, este nevoie să recurgem la

medicamentele oportune, pentru ca aceasta să devină cu adevărat „inima noastră”. Trăind astfel în comuniune cu Cristos, cu Biserica sa, inima nouă devine cu adevărat „inima noastră” şi este posibilă căsătoria. Iubirea exclusivă dintre un bărbat şi o femeie, viaţa în doi proiectată de Creator devine posibilă, chiar dacă clima din lumea noastră o face atât de dificilă, până la o face chiar să apară imposibilă. Şi în final aş adăuga: ştim cu toţii că pentru a ajunge la o ţintă în scop şi în profesie este nevoie de disciplină şi de renunţări, dar apoi toate acestea sunt încoronate de succes, de atingerea scopului dorit. Astfel, şi viaţa însăşi, adică a deveni oameni după planul lui Isus, cere renunţări; acestea însă nu sunt ceva negativ, din contra, ne ajută să trăim ca oameni cu o inimă nouă, să trăim o viaţă cu adevărat umană şi fericită. Deoarece există o cultură consumistă care vrea să ne împiedice să trăim după planul Creatorului, noi trebuie să avem curajul să creăm insule, oaze, şi apoi mari terenuri de cultură catolică, în care se trăieşte planul Creatorului. „

Tablete spirituale

Dans lent

Ai privit vreodatã copiii Într-o „învârtiturã”? Ai ascultat zgomotul ploii Când cade pe pãmânt? Ai urmãrit vreodatã zborul neregulat al unui fluture? Ai observat apusul soarelui? Ai face bine sã încetineºti. Timpul e scurt. Muzica nu dureazã mult. Îþi trece fiecare zi în zbor? Când zici „Cum te simþi?”, „Ce mai faci?” Asculþi rãspunsul? Când ziua se sfârºeºte Te întinzi în pat, Cu sute de întrebãri succesive. Ce îþi trec prin cap? Ai face bine sã încetineºti. Timpul este scurt. Muzica nu dureazã mult. Ai pierdut legãtura cu o prietenã bunã ce apoi a încetat, Pentru cã tu nu aveai niciodatã timp Sã suni ºi sã spui „Bunã”? Ai face bine sã încetineºti. Timpul este scurt. Muzica nu dureazã mult. Când alergi aºa de repede pentru a ajunge undeva Pierzi jumãtate din plãcerea de a merge. Când eºti preocupat/ã ºi alergi toatã ziua, Este ca ºi un cadou niciodatã deschis... Aruncat. Viaþa nu este o cursã. Sã o iei mai încet... Ascultã muzica Înainte sã se termine cântecul.

(Poezia a fost scrisă de o adolescentă bolnavă de cancer în stadiu terminal, într-un spital din New York). ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 19


MISIUNI

Speranþã misionarã Pr. Marius Catrinþaºu a participat în perioada 8 septembrie – 11 octombrie 2008 la un curs de formare misionarã în Verona, Italia. La 10 decembrie 2008 a plecat în Coasta de Fildeº, ca misionar ad gentes. Impresiile legate de perioada de formare sunt redate în cele ce urmeazã.

U

tile şi în acelaşi timp necesare, cursurile s-au axat în principal pe formarea umană, autocunoaştere, istorie, geopolitică, spiritualitate misionară, antropologie, filozofie, elemente tradiţionale africane, urmând ca după fiecare săptămână să aibă loc o sinteză şi o verificare. Pentru două săptămâni am avut fericita ocazie să mă întâlnesc în aceeaşi instituţie cu preoţi din diferite părţi ale lumii, care se pregăteau pentru a lucra în Italia, o bună parte din ei fiind africani. Primul sentiment care m-a încercat a fost unul de teamă, pentru că, deşi sunt exact ca şi noi, îi cunoaştem atât de puţin. Am asistat, de pildă, la o Liturghie parţial africană unde am remarcat puterea lor de expresie şi de manifestare culturală. După această scurtă perioadă, plecând în parohii, m-am simţit mai sărac... De-a lungul orelor de formare misionară am auzit de mai multe ori că Africa e unul dintre cele mai bogate continente din lume în resurse naturale, dar care, din păcate, este sărăcit, prin folosirea lor în mod eronat şi egoist.

Vreau să cred că Africa e un continent puternic pentru că a reuşit să învingă fenomenul sclaviei, care, până acum o sută de ani, era un lucru firesc în multe părţi ale lumii; a învins fenomenul colonizării excesive din partea Angliei, Franţei, Spaniei, Portugaliei etc. Astăzi Africa e un continent liber, dar independenţa câştigată cu mult sânge îi face proprietari, nu suverani. În a patra săptămână de curs cred că am aprofundat cel mai bine antropologia africană ca urmare a unui incident din timpul cursului. Profesorul Filomeno Lopez, personalitate africană, scriitor, muzician, filozof, cu un stil simplu, dar plin de inteligenţă, a reuşit să transmită acea siguranţă că Africa nu e caput mundi (capătul lumii) şi nu trebuie să avem motive de teamă. Totuşi, discursurile sale erau puţin dure pentru urechile anumitor cursanţi, tributari ai unei formări occidentale, pur europene. Profesorul a ascultat în linişte reproşurile şi apoi a făcut un gest prin care şi-a arătat profunzimea. A luat un pahar gol din plastic şi o sticlă cu apă, s-a îndreptat spre acea persoană şi au băut amândoi din acelaşi pahar, pentru că focul neînţelegerii se stinge întotdeauna cu apă. Apoi, îngenuncheat în mijlocul sălii de curs, a început să se explice, atingând gresia rece cu mâna tremurândă ca şi cum ar fi atins pământul african, şi a cerut iertare dacă a

20 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

scandalizat pe cineva, demonstrându-ne că nu se sfieşte să spună adevărul, să lupte pentru el, dar să o facă într-un mod în care nici unul dintre cei prezenţi nu eram capabili să o facem. Atunci am înţeles de fapt că înculturarea presupune şi să accepţi forma de viaţă specifică unui popor, unei persoane care, în spatele pielii negre, ascunde o inimă care, de multe ori, bate mai tare ca a noastră. Cred că ceea ce este mai important este să fii misionar în credinţă şi om de acţiune în pastoraţie; a fi una cu cei pe care îi evanghelizăm şi a evita politica defectuoasă noi-voi; a şti să ascultăm şi să apreciem prezenţa cuiva în orice moment, pentru că poate fi un moment unic. La fel cum unică a fost şi experienţa acestui curs care m-a determinat să fiu mai conştient ca oricând că fără Dumnezeu nu am nimic de oferit. Pr. Marius Catrinþaºu


ªtiri • ªtiri • ªtiri Întâlnire Mondialã Pregătirile pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor care se va desfăşura în Mexic în perioada 13-18 ianuarie au intrat în faza finală. Mons. Jonás Guerrero Corona, coordonatorul evenimentului, într-un interviu acordat agenţiei Zenit, a precizat: „Întâlnirea are două mari obiective: mai întâi un obiectiv internaţional, care motivează şi stimulează pe toţi oamenii care sunt în favoarea familiei la nivel de bioetică, de legi şi familie. Un alt obiectiv se adresează către ceea ce definim pastoraţia familiei, către toate mişcările, asociaţiile şi grupurile care promovează valorile familiei, chiar şi către persoane necatolice şi de alte denominaţiuni creştine. Sărbătoarea familiilor şi Liturghia de încheiere vor avea loc pe esplanada bazilicii „Sfânta Maria de Guadalupe” din capitala Mexicului. Mesaj de condoleanþe Papa Benedict al XVI-lea a trimis un mesaj de condoleanţe Bisericii Ortodoxe Ruse după aflarea veştii decesului patriarhului Alexei al II-lea, care a trecut la cele veşnice în dimineaţa de 5 decembrie 2008, la vârsta de 79 de ani. Papa l-a numit „curajos” pentru eforturile sale de promovare a valorilor evangheliei. „Îmi face plăcere să amintesc eforturile defunctului patriarh pentru renaşterea Bisericii după severa opresiune ideologică ce a condus la martiriul atâtor creştini”, a mai afirmat papa. A evocat apoi „bătălia curajoasă (a patriarhului Alexei) în apărarea valorilor umane şi evanghelice, în special în continentul european”. Alexei al II-lea s-a născut la 23 februarie 1929 în oraşul Tallinn, Estonia, într-o familie de

credincioşi ortodocşi, a fost hirotonit preot în anul 1950, iar la 7 iunie 1990 a devenit cel de-al 16-lea patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii. La 150 de ani La sanctuarul marian de la Lourdes, în Franţa, s-au încheiat luni, 8 decembrie 2008, manifestările anului jubiliar la 150 de ani de la apariţiile Preasfintei Fecioare la Lourdes. Nouă milioane de persoane au vizitat sanctuarul în anul jubiliar proclamat la 8 decembrie 2007.

Celebrările jubiliare au inclus şi un itinerar al jubileului, amenajat în mod special pentru această aniversare, pe care l-au parcurs circa 1,5 milioane de credincioşi în drum spre grota Massabielle. La celebrarea din aceeaşi zi în bazilica papală „Santa Maria Maggiore” din Roma, card. Tarcisio Bertone, secretar de stat şi card. Bernard Francis Law, arhiparoh al bazilicii mariane, au marcat încheierea la Roma a jubileului. Potrivit tradiţiei, a luat parte la Liturghie şi ambasadorul Spaniei, alături de alte autorităţi civile şi politice. Va urma un an dedicat sfintei Bernadeta Soubirous. Demnitatea persoanei „Fiecărei fiinţe umane, de la concepere până la moartea naturală, trebuie să-i fie recunoscută demnitatea de persoană”: astfel începe instrucţiunea „Dignitas personae” (Demnitatea persoanei), asupra unor chestiuni de bioetică, emisă de Congregaţia

pentru Doctrina Credinţei şi prezentată la 12 decembrie 2008 la Vatican. Ţinând cont de progresele obţinute în ultimii 20 de ani de tehnologiile biomedicale, documentul actualizează o altă instrucţiune „Donum vitae”, publicată de acelaşi departament în februarie 1987. Zilele Tineretului Speranţa, viaţa veşnică şi credinţa în Cristos se află în centrul temelor alese de papa Benedict al XVI-lea pentru următoarele trei ediţii ale Zilei Mondiale a Tineretului. Cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului, din anul 2009, va avea tema: „Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu” (1Tim 4,10). Următoarea Zi Mondială a Tineretului, din anul 2010, va avea tema: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10,17). În anul 2011, Cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului, care va fi la Madrid, va avea tema: „Înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, întăriţi în credinţă” (cf. Col 2,7). În anul 2009, Ziua Mondială a Tineretului se va celebra în Dieceza de Iaşi la nivel parohial, aşa cum este obiceiul, în Duminica Floriilor (5 aprilie); la nivel diecezan, va avea loc la începutul lunii mai la Nisiporeşti. Tot în anul 2009 va avea loc şi Întâlnirea Tineretului Catolic din România, ce se va desfăşura la Baia Mare în perioada 22-26 iulie. Catolici ºi musulmani Forumul Catolico-Musulman s-a reunit la Roma, în perioada 4-6 noiembrie 2008, pentru primul seminar de studiu, cu tema „A iubi pe Dumnezeu, a-l iubi pe aproapele”. Valoarea vieţii, angajarea împotriva terorismului şi respectarea minorităţilor sunt câteva teme centrale

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 21


pentru declaraţia finală. Forumul este alcătuit din 29 de membri ai fiecărei credinţe şi a fost format de Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios şi de reprezentanţii celor 138 de lideri musulmani care au trimis o scrisoare deschisă papei Benedict al XVI-lea şi altor lideri creştini în octombrie 2007. Papa a mai avut o scurtă întâlnire şi cu participanţii la colocviul catolicoislamic, care s-a desfăşurat la Roma, cu tema: „Responsabilitatea liderilor religioşi, mai ales în perioade de criză”, între 15 şi 17 decembrie 2008. Întâlnire cu studenþi O delegaţie universitară din România a participat joi, 11 decembrie 2008, la întâlnirea studenţilor din Roma cu papa Benedict al XVI-lea, în bazilica „Sfântul Petru”. În cadrul celebrării euharistice, Sfântul Părinte a înmânat tinerilor Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani în format DVD.

Delegaţia de tineri din Australia, condusă de card. George Pell arhiepiscopul de Sydney, a primit icoana „Sedes Sapientiae” din mâinile delegaţiei universitare române, însoţită de ÎPS Ioan Robu. Icoana, realizată de călugărul iezuit sloven Marko Ivan Rupnik, va rămâne în Australia până în luna decembrie; ea fusese primită de către delegaţia studenţilor universitari români la 13 decembrie 2007, la Roma, din partea delegaţiei albaneze.

Vizite în Italia PS Aurel Percă a vizitat mai multe comunităţi de catolici români din Italia. Duminică, 7 decembrie 2008, a celebrat o Liturghie în mijlocul comunităţii din Ladispoli, avându-l ca păstor pe pr. Adrian Chili. A vizitat apoi comunitatea din Arhidieceza Suburbicară din Palestrina, unde, în cadrul Liturghiei din biserica din Valvarino, Preasfinţitul a administrat Mirul la şapte copii români. Comunitatea este păstorită de pr. Mihai Roca.

Luni, 8 decembrie 2008, în biserica „Sfântul Vitale” din Roma, episcopul a celebrat hramul comunităţii, al cărei păstor este pr. Isidor Iacovici. La celebrarea euharistică au participat şi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, Mons. Anton Lucaci, director coordonator al pastoraţiei emigranţilor români din Italia, Mons. Pierpaolo Felicolo, vicedirector al Oficiului pentru Migranţi de la Vicariatul din Roma, preoţi români aflaţi la Roma, autorităţi ale statului român şi peste 400 de credincioşi. Valorile familiei Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) şi Arhidieceza de Trento au organizat la Trento, în Italia, în zilele de 13 şi 14 decembrie 2008, primul Forum Catolico-Ortodox cu tema „Familia: un bine pentru umanitate” dedicat apărării valorilor familiei în faţa schimbărilor istorice şi culturale petrecute în Europa în ultimele decenii. „Familia – se citeşte în

22 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

comunicatul final – nu este o închisoare creată de Dumnezeu, ci o instituţie care ar trebui să fie o întruchipare a iubirii dezinteresate, un instrument pedagogic pentru a-l înţelege pe Dumnezeu ca iubire”. Demnitate ºi justiþie Cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a adoptării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, la Palatul Patriarhal din Bucureşti a avut loc, la 13 decembrie 2008, simpozionul cu tema „Demnitate şi justiţie pentru toţi”, organizat de către Institutul Român pentru Drepturile Omului, în parteneriat cu Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti. Au fost invitaţi şi ÎPS Ioan Robu împreună cu PS Petru Gherghel. Simpozionul a avut două tematici principale: cultele religioase – factori ai păcii sociale şi educaţia pentru demnitate – prioritate actuală în societate. „Text ºi discurs religios” La Iaşi, în zilele de 5 şi 6 decembrie 2008, s-au desfăşurat lucrările conferinţei „Text şi discurs religios”, prima ediţie, organizată de Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Manifestarea ştiinţifică a reunit specialişti din Iaşi şi din marile centre universitare pentru a dezbate problematica textului şi discursului religios din perspectivă filologică, teologică, filozofică etc. PS Petru Gherghel, la festivitatea de deschidere, în discursul său, a subliniat contribuţia catolicilor la traducerea textului Sfintei Scripturi în limba română, amintind traducerile cele mai importante şi câteva lucrări de specialitate din spaţiul catolic, la final aducând un omagiu unor


iluştri universitari ieşeni, care s-au aplecat asupra activităţii misionarilor catolici. A doua zi au avut comunicări în plen pr. Emil Dumea şi pr. Lucian Farcaş. Octogenar Ca preţuire pentru activitatea pr. Leonard Donea în slujba Bisericii, PS Petru Gherghel i-a înmânat medalia comemorativă Anton Durcovici în cadrul Liturghiei celebrate în seara de joi, 27 noiembrie 2008, în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi. Au participat la celebrare şapte colegi ai părintelui aniversat, printre care şi Mons. Petru Mareş, care a ţinut predica, alţi preoţi şi credincioşi

din Iaşi. Pr. Leonard Donea s-a născut la 22 noiembrie 1928 la Mirceşti, jud. Iaşi. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1965, la Alba-Iulia, de către PS Aron Marton. Şi-a început slujirea preoţească în Parohia Berzunţi, după care a activat în alte parohii din cadrul Diecezei de Iaşi, printre care, înainte de a fi pensionat, Luncaşi. Liturghia la Radio Iaºi

În fiecare duminică şi în sărbătorile de poruncă între orele 08.03 şi 09.00 puteţi asculta Liturghia la Radio Iaşi pe unde medii (AM) – 1053 KHz, precum şi pe internet (www.radioiasi.ro).

Consfãtuire Organizată la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli, consfătuirea directorilor liceelor teologice din Dieceza de Iaşi s-a desfăşurat în ziua de 11 decembrie 2008 la sediul Episcopiei, coordonator al discuţiilor

fiind PS Aurel Percă. Alături de pr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector şcolar diecezan, au participat cinci directori de licee teologice care au făcut şi o scurtă prezentare a unităţilor şcolare pe care le reprezintă. În deschiderea lucrărilor PS Petru Gherghel a adresat personal un salut participanţilor. Ordinea de zi a cuprins teme şi subiecte specifice învăţământului liceal teologic, informări despre activităţile desfăşurate, discuţii administrative şi stabilirea unor strategii şi acţiuni comune. S-a anunţat că la Bucureşti, în luna martie, va fi organizat Simpozionul Internaţional al Reprezentanţilor Învăţământului Catolic din Europa. Numire ºi transfer În urma propunerii părintelui ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” din România, Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, începând cu 1 decembrie 2008, PS Petru Gherghel l-a numit pe pr. Claudiu Mărtişcă, OFMConv., vicar în Parohia „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Hălăuceşti, şi l-a transferat pe pr. Florin Gheorghiţă Bogdan, OFMConv., vicar în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporeşti.

Pe scurt „ 29 noiembrie: Curs de formare pentru

70 de tineri din Acþiunea Catolicã din zona Iaºi, desfãºurat în sala de conferinþe a catedralei noi din Iaºi, coordonat de pr. Cristian Diac ºi pr. Eduard Patraºcu, deschiderea fiind fãcutã de PS Petru Gherghel „ 29-30 noiembrie: Pelerinaj la Lourdes al unui grup de peste 100 de credincioºi din comunitatea românilor din Torino, împreunã cu pr. Gelu Miclãuº, pãstorul comunitãþii „ 6 decembrie: Vizitã a PS Petru Gherghel la Casa de Copii „Sfânta Maria” din Baraþi „ 7 decembrie: Primirea „taului” franciscan de cãtre tinerii ªtefan Catãlin Ardeleanu (Cireºoaia) ºi Andrei Moisã (Sascut Sat) în biserica din Nehoiu din partea pr. Leon Budãu, custode al Ordinului Fraþilor Minori Capucini „ 10 decembrie: Liturghie prezidatã de PS Petru Gherghel în catedrala veche din Iaºi la împlinirea a 57 de ani de la moartea ep. Anton Durcovici „ 10 decembrie: Înmânarea diplomelor de bacalaureat ºi licenþã la Institutul Teologic din Iaºi pentru promoþia de preoþi care a absolvit Seminarul la sfârºitul anului academic 2006-2007 „ 10 decembrie: Întâlnirea cu directorii grãdiniþelor confesionale din Dieceza de Iaºi, desfãºuratã la Buruieneºti, având tema „Funcþia de reglare – expresie a unui feed-back eficient în cadrul managementului unitãþii ºcolare”. „ 12 decembrie: Demararea programului „Sprijin pentru cei mai sãraci dintre sãraci”, pentru 390 de persoane în vârstã sau bolnave din judeþele din România deservite de Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Caritas „ 13 decembrie: Bacãu: Zi de reflecþie ºi dialog, cu tema „Isus Cristos vine! Inima mea este pregãtitã?”, organizatã de Surorile Oblate Asumpþioniste la Mãnãstirea „Sf. Monica” din Bacãu, cu participarea a 22 de tinere din zona Bacãu „ 21 decembrie: Manifestare comemorativã intitulatã „Un sfânt între Occident ºi Orient” în amintirea Mons. Vladimir Ghika organizatã în biserica romano-catolicã din Suceava.

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 23


În apãrarea sãnãtãþii

Cardiopatia ischemicã C

ardiopatia ischemică sau boala coronariană ischemică este afecţiunea determinată de modificările vaselor care irigă muşchiul cardiac, numite artere coronare, de obicei printr-un proces de ateroscleroză, care determină îngustarea lor. Consecinţa este reprezentată de reducerea fluxului de sânge şi a aportului de oxigen la nivelul miocardului (muşchiului cardiac). Miocardul este un organ care nu îşi poate desfăşura activitatea decât în prezenţa unui aport adecvat de oxigen, iar în lipsa acestuia se produc modificări la nivelul celulelor, ce pot merge până la moartea acestora. Când arterele care irigă inima sunt îngustate (stenozate), se produce o irigare insuficientă a muşchiului inimii (numită ischemie), care se exprimă, de regulă, prin durere de piept (angină pectorală). Angina este forma cea mai frecventă de cardiopatie ischemică. Trebuie să ştiţi însă că există şi forme nedureroase, cum se întâmplă frecvent la pacienţii diabetici, la care poate să apară doar îngreunarea respiraţiei, oboseală sau palpitaţii. Aceste forme nedureroase, pe care medicii le numesc „ischemie silenţioasă”, trebuie recunoscute la timp şi tratate ca şi celelalte. Cauza cea mai frecventă a anginei pectorale este ateroscleroza arterelor coronare care determină îngustări (stenoze) ale acestora. Ateroscleroza reprezintă îngroşarea pereţilor arterelor prin depuneri de grăsimi (colesterol), cu îngustarea calibrului acestor

vase (stenoze) şi reducerea fluxului sangvin prin acestea. Dacă un cheag de sânge se formează în interiorul sau pe suprafaţa plăcii de aterom, artera se blochează şi apare infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral. Procesul de ateroscleroză nu este doar un proces de îmbătrânire a vaselor, ci poate fi influenţat prin tratament. Principalul tratament constă în combaterea factorilor de risc. Factorii de risc pentru ateroscleroză Un factor de risc este acel obicei/afecţiune care va creşte şansele să vă îmbolnăviţi de ateroscleroză, manifestată cel mai adesea sub formă de cardiopatie ischemică cu forma ei cea mai gravă, infarctul miocardic. Nivelul crescut de colesterol este unul dintre cei mai importanţi factori de risc cardiovascular. Alţi factori de risc importanţi sunt: – factori de risc majori, nemodificabili: vârsta înaintată: 83% dintre persoanele care mor prin boală cardiacă au peste 65 de ani. Bărbaţii au risc de infarct mai mare decât femeile. Copiii ai căror părinţi sau bunici au avut boli de inimă sunt mai predispuşi la rândul lor pentru asemenea boli. – factori de risc majori, modificabili prin schimbarea stilului de viaţă sau cu medicamente: fumatul: fumătorii au risc pentru boli de inimă de 2-3 ori mai mare decât nefumătorii. De asemenea, fumatul pasiv este şi el dăunător (a sta în încăperi cu fumători). Hipertensiunea arterială: cu cât valorile tensiunii arteriale sunt mai mari,

24 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

cu atât munca inimii este mai mare şi creşte riscul de infarct, accidente vasculare cerebrale, insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă. Diabetul zaharat: reprezintă unul dintre cei mai de temut factori de risc cardiovasculari. Chiar şi atunci când valorile glicemiei sunt menţinute în limite normale (prin dietă/medicamente), diabetul zaharat creşte riscul de apariţie a bolii coronariene şi a accidentului vascular cerebral. Efortul fizic limitat (sedentarismul): stilul de viaţă din care lipseşte mişcarea fizică dăunează inimii. Obezitatea, în special cea abdominală (evaluată prin măsurarea taliei): creşte riscul de boală de inimă şi accidente vasculare cerebrale, chiar în absenţa altor factori de risc asociaţi. Factorii psihosociali, în special stresul cronic, reprezintă, de asemenea, un factor de risc important, în special pentru infarctul miocardic. Alcoolul în cantitate mare contribuie şi el la creşterea riscului de boli cardiovasculare prin creşterea trigliceridelor, obezitate, precum şi prin afectarea muşchiului inimii. Este foarte important să reţineţi că riscul dv. de a dezvolta o boală de inimă este cu atât mai mare cu cât aveţi mai mulţi factori de risc din cei enumeraţi mai sus. Dr. Lucia Amza


Poºta redacþiei Ne-au scris de sărbători: Marta Odac (Timişoara); Viorica Făgărăşan (Bucureşti); Vasile Creţa (Bucureşti); Lenuţa Lungu (Vulcan, HD); Surorile „Congregatio Jesu” (Câmpulung Moldovenesc); Mănăstirea Benedictină „Maica Unităţii” (Viişoara, NT); pr. Dominic Hîrja (Bucureşti); pr. Ioan Pop (Lugoj). Vă mulţumim şi vă răspundem cu o parte din urarea pr. Eugen Budău: „Aho, aho, de sărbători / Vă aduc zeci de urări. / Decalogul neuitat / În urare aplicat. / În viaţă cu Dumnezeu / Să călătoriţi mereu”. Codruţ I. (Bucureşti). „Am observat, de-a lungul anilor, că bucuria de a dărui este mult mai mare şi mai profundă decât cea de a primi. Nimic nu se compară cu acest sentiment de fericire care se revarsă în sufletul tău atunci când ştii că poţi aduce în sufletul cuiva surâsul iubirii şi al speranţei renăscute. Circulă tot mai des scuza: «Eh, am da şi noi, dar acum nu ne putem permite, poate mai târziu, când vom avea mai mult». Dacă aşteptăm să devenim bogaţi ca să dăm şi altora, vom aştepta mult şi bine, căci oricât am avea nu ne va mulţumi şi vom dori tot mai mult. Dumnezeu nu vrea să dăm din prisosul nostru, ci din puţinul nostru, atât cât avem. Ne întrebăm uneori: oare Dumnezeu ne cere totul, chiar şi ceea ce nu avem? Dacă, de pildă, timpul nostru este extrem de preţios şi totuşi dăruim o fărâmă din el şi unui semen care are nevoie să fie ascultat, nu este acesta un dar? Un surâs pe care-l oferi cuiva, o vorbă bună, de încurajare, făcută cuiva care are nevoie de ea nu sunt, de asemenea, daruri de care poate noi, nu ne bucurăm. Tocmai de acolo

de unde noi înşine nu avem ni se cere să dăm”. Scrisoarea dv. ne-a amintit de pilda cu tânărul bogat, care nu a putut renunţa la bogăţie ca să-l urmeze pe Isus. Era dependent de averea lui care-i dădea o fericire iluzorie şi efemeră. Am observat cu toţii cum în preajma sfântului Crăciun se fac daruri, se mai fac şi acte de caritate. Descoperim, deodată că mai există pe lume bătrâni bolnavi sau orfani. Le ducem daruri. Apoi totul trece, iar cei care au fost „răsfăţaţi” de sărbători sunt repede uitaţi până în anul următor. Cât egoism din partea noastră! Ce-ar fi dacă şi Tatăl ceresc, care ni l-a dăruit pe Isus, după câteva zile ni l-ar lua înapoi? El ne-a făcut această bucurie care va dura mereu, ca noi să nu fim singuri. De ce nu încercăm şi noi să facem din fiecare zi din viaţa noastră o zi de Crăciun, o zi a bucuriei împărtăşită cu ceilalţi, încercând să ne amintim mereu de cei care au nevoie de noi. Dv. aveţi dreptate când spuneţi că Dumnezeu care, dăruindu-ni-l pe Isus, ne-a dăruit totul, ne cere şi nouă să fim generoşi cu cei de lângă noi. Depinde doar de noi, dacă dorim să-i urmăm exemplul sau să procedăm ca tânărul bogat din Noul Testament. Mariana Ghergu (Iaşi). „Am participat cu mare bucurie la serbarea copiilor de la Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineret «Don Bosco». O întâlnire emoţionantă a copiilor cu adulţii. A noastră, a tuturor, cu pruncul Isus. Un prilej de a arăta adevărata semnificaţie a Crăciunului şi de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darul său. S-a cântat, s-au recitat poezii, s-au împărţit daruri. M-au fascinat, încă o dată, candoarea şi spontaneitatea copiilor în timp

ce recitau sau cântau. Momente de har şi de reîntoarcere în timpul acestei vârste de aur a copilăriei. Redeveneam, astfel, noi înşine copii, bucurându-ne împreună cu ei de aceste minunate clipe de har. O atmosferă încărcată de iubire şi de bunătate. Dar oare nu este aceasta adevărata semnificaţie a Crăciunului? Îmi vin în minte cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: „Copiii înţeleg mai uşor misterul Crăciunului, acest mister atât de profund încât nici ca adulţi nu îl înţelegem în toată plenitudinea lui. Pentru a gusta Crăciunul trebuie, într-o oarecare măsură, să rămânem mereu copii, asemenea celor pentru care – aşa cum spunea Isus – este făcută împărăţia cerurilor. Să fim acei copii buni, căci numai copiii buni înţeleg Crăciunul. Şi adulţii înţeleg Crăciunul atunci când se aseamănă copiilor buni. Crăciunul e, înainte de toate, sărbătoarea bunătăţii adevărate. Isus s-a făcut copil ca să ne înveţe ce-nseamnă bunătatea. Acea bunătate care constă în a-i iubi pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi pe toţi oamenii de pe pământ. Vă mulţumesc, copii că, alături de voi, la această serbare, am redevenit, fie şi pentru o clipă, acel copil bun atât de iubit de Dumnezeu. Şi cred că fiecare adult a trăit acest sentiment. Fie ca această clipă să dureze o veşnicie”. Vă mulţumim pentru scrisoarea emoţionantă pe care ne-aţi trimis-o, împărtăşindu-ne şi nouă acea bucurie unică pe care aţi trăit-o alături de copii. Ne dorim ca toţi adulţii, fie părinţi sau nu, să vadă în copii un mijloc de a se apropia mai mult de Isus Cristos şi de a urma calea lui, căci copiii sunt fiii predilecţi ai lui Dumnezeu. „

ianuarie 2009 · LUMINA CREªTINULUI · 25


nOUTÃÞI EDITORIALE

Calendarul romano-catolic 2009 Ed. „Presa Bună”, 2008, 50x35 cm, 3 lei Agenda liturgicã 2009 Ed. „Presa Bună”, 2008, 10x14 cm, 444 p., 15 lei

Instrucþiunea „Slujirea autoritãþii ºi ascultarea – Faciem tuam, Domine, requiram” Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Ed. „Presa Bună”, 2008, ISBN 978-973-8191-93-8, 10x14 cm, 80 p., 3,5 lei

Instrucþiunea „Dignitas personae” despre unele chestiuni de bioeticã Congregaţia pentru Doctrina CreCalendarul „Cinci pâini de orz” 2009 dinţei, Ed. „Presa Ed. „Presa Bună”, Bună”, 2008, 2008, 10x14 cm, ISBN 978-973-8191-94-5, 750 p., 2 lei 10x14 cm, 60 p., 3,5 lei

Rugãciune pentru unitatea creºtinilor 2009 Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Ed. „Presa Bună”, 2008, 14x20 cm, 74 p., 4 lei Mesajul cu ocazia Celei de-a XLII-a Zile Mondiale a Pãcii Benedict al XVI-lea, Ed. „Presa Bună”, 2008, 10x14 cm, 20 p., 1 leu Mesajul adresat poporului lui Dumnezeu despre Scripturã Sinodul Episcopilor, Ed. „Presa Bună”, 2008, 10x14 cm, 32 p., 1 leu

La Diocesi de Jassy (Romania) durante l’episcopato del vescovo Domenico Jaquet OFMConv. (1895-1903) Fabian Doboş, Ed. „Sapientia”, 2008, ISBN 978-973-8980-41-9, 17x24 cm., 472 p., 35 lei Materialele, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandã: • prin poºtã: Librãria Presa Bunã, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064 – Iaºi; • prin fax: 0232/211527; • prin telefon: 0232/212003, interior 67: – luni-vineri: orele 10.00-18.00; • prin e-mail: libraria@ercis.ro; • prin internet: www.ercis.ro/libraria În cel mult 15 zile veþi primi acasã coletul poºtal pe care îl veþi achita la ridicare. În preþurile specificate nu sunt incluse taxele poºtale. Eventualele modificãri ale preþurilor, precum ºi apariþia lucrãrilor aflate în pregãtire, vor fi anunþate prin intermediul revistei „Lumina creºtinului”. Înainte de a comanda cãrþile dorite vã puteþi interesa prin telefon de noile modificãri de preþuri sau puteþi consulta pe internet la adresa http://www.ercis.ro/libraria/oferta.asp.

26 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2009

Concurs

Citeºti ºi câºtigi

dată la două luni aveţi poO sibilitatea de a câştiga o carte. Trebuie doar să răspun-

deţi corect la întrebarea de mai jos. Răspunsul poate fi găsit în articolele din numărul trecut al revistei. Se acordă două premii prin tragere la sorţi. Trimiteţi prin poştă pe adresa de la pag. 2, prin fax: 0232/211527 sau prin e-mail: editor@ercis.ro răspunsul, adresa dv. completă şi, eventual, numărul de telefon la care puteţi fi contactat. Participă la concurs răspunsurile care vor ajunge la redacţie până la 15 februarie. Numele câştigătorilor se vor anunţa în revista din luna martie.

Întrebarea Ce program pastoral special va începe în Dieceza de Iaşi o dată cu Adventul anului 2009? Premiul Calendarul „Cinci pâini de orz” 2009 Calendarul poate fi fixat uşor pe perete. Fiecare zi calendaristică fiind prezentată pe o foaie. Frazele scurte din fiecare zi sunt din Liturghia zilei după calendarul roman. Pe verso sunt alte date importante preluate din „Agenda liturgică 2009”, precum şi o scurtă meditaţie.

Câºtigãtorii din luna noiembrie 2008 Au fost primite 20 de răspunsuri corecte. În urma tragerii la sorţi, au câştigat: Elena Luca (Piatra Neamţ) şi Ştefan Iustin Stavri (Târgu Jiu), care vor primi cartea Tânărul religios, de Toth Tihamér.


Pacea divinã Orizontal: 1) Dar al lui Dumnezeu, rod al dreptăţii şi efect al iubirii, care nu se reduce la simpla absenţă a războiului şi nu se poate obţine fără ocrotirea binelui, fără respectul faţă de demnitatea persoanelor şi fără practicarea asiduă a fraternităţii (neart.) – Pax…, expresie ce desemnează o realitate istorică sau un sistem de ordine internaţională, care a devenit în timp un model de structurare a raporturilor politico-militare. 2) Atac împotriva unei persoane sau a unui stat. 3) Notă diplomatică prin care un stat prezintă altui stat o condiţie definitivă, al cărei refuz antrenează măsuri de constrângere. 4) Oraş în Belgia – Centru politic! – Ocupanţi din zona centrală! 5) Bogdan Niculescu – Lărgit  Editura Presa Bună

Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi tel. 0232-211527; e-mail: editor@ercis.ro

BULETIN DE ABONAMENT Numele ......................................... Prenumele ..................................... Adresa .......................................... ....................................................... tel. ............................................... e-mail ............................................ Am achitat suma ....................... lei prin mandatul poştal nr. ........., din data de .........................., reprezentând abonamente la: • Lumina creştinului: ................... • Isus, prietenul copiilor: ............. • De la Răsărit până la Apus: ...... Data: Semnătura:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

sub acţiunea căldurii. 6) Frecventă – Rece! 7) Ultimul lider! – Listă de greşeli – Trădată în cele din urmă! 8) Impulsionări. 9) A se făli (pop.) – Nicovală mică. 10) Complot final! – Conferit cuiva. 11) Probat – Aceasta. Vertical: 1) Cel de-al şaselea papă cu acest nume, care în anul 1968 a stabilit ca la 1 ianuarie să fie celebrată Ziua Mondială a Păcii – Tiran. 2) Starea de independenţă a unui stat faţă de o putere străină. 3) Sistem muntos – În plin triumf! 4) Zeu la goţi – Acord parafat. 5) Format în interior! – Oferită. 6) Adevăraţi – Primele alianţe! – Repet! 7) Operaţiuni militare întreprinse de trupele unor state

aflate în război. 8) Fotbal la o singură poartă – Idiom ce face parte din ramura sudică a limbilor semite. 9) Veche unitate de măsură folosită în Olanda şi Anglia – La începutul tratativelor! – „Principele păcii” (Is 9,5), care a venit în lume „să-i adune laolaltă şi pe unii şi pe alţii, făcând pace, şi să formeze împreună cu el un singur om nou” (Ef 2,15). 10) Bine! – Convenţie internaţională ce reglementează relaţiile politice Costul abonamentelor între state, încheiată în scopul pentru anul 2009 menţinerii păcii sau al colaboLumina creştinului rării strânse între semnatari – - colectiv (peste 10, de obicei prin Institutul European pentru parohii) = 10 lei (-10% = 9 lei) Inovare şi Tehnologie (siglă). - personal = 20,8 lei (10 + 10,8 chel11) Clar, limpede (livr.) – tuieli poştale; -10% = 19,8 lei) - în străinătate = 31,6 lei (10 + 21,6 Violentă.

cheltuieli poştale; -10% = 30,6 lei) Dicţionar: LIER, TASEU, EGIR, AUM, EIT. Isus, prietenul copiilor: - colectiv (peste 10, de obicei prin Pr. Emanuel Imbrea parohii) = 8 lei (-10% = 7,2 lei) - personal = 11,6 lei (8 + 3,6 chel- Răspuns la rebusul „Veţi găsi tuieli poştale; -10% = 10,8 lei) un prunc...” din numărul trecut: - în străinătate = 15,2 lei (8 + 7,2 1) MARIA – IOSIF; 2) EMAcheltuieli poştale; -10% = 14,4 lei) NUEL – TOI; 3) SAC – RC – De la Răsărit până la Apus AERE; 4) IROD – RASAD; 5) A – - colet poştal (peste 6) = 39 lei (35 + REDARI – AN; 6) MINUNI – 4 cheltuieli poştale; -10% = 35,5 lei) ANA; 7) EI – IG – DPG – Z; - personal = 50,6 lei (35 + 15,6 8) GALILEEA – OA; 9) I – I – Reduceri mari la „Presa Bunã”! cheltuieli poştale; -10% = 47,1 lei) Aceia care, pânã la 31 ianuarie, fac dovada IS – ILIR; 10) PALESTINA – E; achitãrii materialelor comandate pentru în- - în străinătate = 73,4 lei (35 + 38,4 11) TAINA – PILAT. tregul an beneficiazã de reduceri de 10%. cheltuieli poştale; -10% = 69,9 lei)


Curs de formare pentru preºedinþii parohiali AC (Luncani, 21-23 noiembrie 2008)

Liturghie la 80 de ani de viaþã (pr. Leonard Donea) (Iaºi, 27 noiembrie 2008)

Întâlnirea preoþilor români din Dieceza de Iaºi aflaþi în Italia (Roma, 3-4 decembrie 2008)

Gala Voluntarilor Caritas (Iaºi, 4 decembrie 2008)

Vizita PS Petru Gherghel la Casa de copii „Sfânta Maria” (Baraþi, 6 decembrie)

Hirotonire de diaconi (Iaºi, 8 decembrie)

Hramul comunitãþii catolice româneºti din Roma (8 decembrie)

Liturghie în memoria ep. Anton Durcovici (Iaºi, 10 decembrie)

Lumina crestinului, nr 1/2009  

Publicatie lunara a Diecezei Romano-Catolice de Iasi

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you