Page 1


LUMINA

CREªTINULUI Serie nouã – Anul XIX octombrie 2008, nr. 10 (226) Publicaþie lunarã a Diecezei Romano-Catolice de Iaºi Prima apariþie: ianuarie 1913 Adresa: Redacþia Lumina creºtinului Bd. ªtefan cel Mare, 26, 700064-Iaºi tel. 0232/212003; fax 0232/211527 e-mail: editor@ercis.ro Pe internet: http:// lumina.ercis.ro Redactor: pr. Cornel Cadar (e-mail: cornel@ercis.ro) Colectivul de redacþie: sr. Lenuþa Bãcãoanu, sr. Ana Celmare, Ovidiu Biºog, Tehnoredactare: ing. Silviu Dogariu Tipar: Tipografia Presa Bunã, Iaºi Director tipografie: pr. Iosif Comoraºu Preþul: 1,5 lei Pe copertã: Sfântul apostol Paul ISSN 1453-3758

Cum sã mã abonez? Pentru a deveni abonaþi achitaþi contravaloarea prin mandat poºtal sau persoanei prin care revista ajunge la dv. Prin mandat poºtal plata se va efectua pe adresa: Bãcãoanu Lenuþa, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064-Iaºi. Pe mandatul poºtal, la rubrica „Loc pentru corespondenþã” specificaþi: „Pentru abonamente la publicaþia...”. Notaþi numãrul de abonamente ºi adresa dv. exactã. În cont nu se vor expedia bani prin mandat poºtal. Contul bancar deschis la BCR IAªI: Episcopia Romano-Catolicã – Editura Presa Bunã RO35RNCB0175033592360003

Apostolul neamurilor (XIV) „Isus Cristos rãmânând Dumnezeu, nu a þinut cu orice preþ sã aparã egal cu Dumnezeu, dar s-a înjosit pe sine luând firea sclavului ºi devenind asemenea oamenilor. Dupã înfãþiºare era considerat un om ca toþi ceilalþi. S-a umilit, fãcându-se ascultãtor pânã la moarte ºi încã moartea pe cruce. De aceea ºi Dumnezeu l-a înãlþat ºi i-a dãruit un nume, care este mai presus decât orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus, toatã fãptura în cer, pe pãmânt ºi în adâncuri sã-ºi plece genunchiul, ºi orice limbã sã proclame spre mãrirea lui Dumnezeu Tatãl: Isus Cristos este Domnul!” (Fil 2,6-11).

rmărit cu înverşunare de către conaţionalii săi evrei, U din cauza activităţii sale neobo-

site şi rodnice, ca apostol eminent al lui Isus Cristos, sfântul Paul, cetăţean roman, în ultimă instanţă apelează la împărat. Ajuns la Roma, ţine legătura prin scrisori cu multe comunităţi fondate de dânsul, printre care şi aceea din Filipi, prima din Europa. Citatul de mai sus face parte din scrisoarea pe care

le-o trimite filipenilor pentru a-i încuraja în suferinţe şi persecuţii. E un imn cristologic în care subliniază umilinţa de care a dat dovadă Isus Cristos, prin întruparea şi ascultarea sa exemplară de voinţa Tatălui, până la moartea pe cruce, urmată de glorificarea sa. Ca nişte ucenici fideli ai lui Cristos, îi îndeamnă să ţină cu tărie cuvântul vieţii, înscris în evanghelia sa şi în viaţa lor, pentru a fi cu desăvârşire ai lui, aşa cum şi pentru Paul, raţiunea de a trăi este Cristos. Această trăire în Cristos înseamnă, de fapt, bucurie statornică. „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă!... În orice împrejurare, cererile voastre să fie prezentate lui Dumnezeu, cu insistenţă, prin rugăciune. Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus” (Fil 4,4-7). Fiecare creştin se poate considera destinatarul acestor cuvinte ale marelui apostol.

Sã ne rugãm cu Biserica Intenţia generală: Pentru ca Sinodul Episcopilor să ajute păstorii şi teologii, cateheţii şi animatorii, care sunt implicaţi în slujirea cuvântului lui Dumnezeu, să transmită cu mult curaj adevărurile credinţei în comuniune cu întreaga Biserică. Intenţia misionară: Pentru ca în această lună dedicată misiunilor, prin activitatea de animare a Operelor Pontificale Misionare şi a altor organisme, fiecare comunitate creştină să simtă necesitatea de a participa la misiunea universală a Bisericii cu rugăciunea, sacrificiul şi ajutorul concret.

Mesaj terezian

Viaþa Terezei în Cristos „Ca să trăiesc un fapt de iubire desăvârşită, mă ofer, Doamne, ca victimă de ispăşire iubirii tale milostive, rugându-te stăruitor să mă epuizezi fără încetare, lăsând să năvălească în sufletul meu valurile iubirii infinite cuprinse în tine, şi astfel să devin martiră a iubirii tale, o Dumnezeul meu!” (Pri. 6) P.A.D.


Scrisoare pastoralã

Apostolul Paul misionar prin excelenþã „Vai mie, dacã nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16) Sfinţiile voastre, dragi persoane consacrate, dragi fraţi şi surori în Cristos, dragi cititori, xperienţa apostolului neamurilor, sfântul Paul, este provocatoare şi mobilizatoare. De când s-a lăsat câştigat de Cristos pe drumul Damascului nu a ştiut altceva decât să vestească tuturor, mai ales neamurilor, evanghelia. „M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii. Toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea”. Convertirea sa, peregrinările şi călătoriile apostolice, predicile şi scrierile sale au făcut din el vasul ales al lui Cristos şi misionarul prin excelenţă, purtând la toate popoarele din Asia Mică şi pe teritoriul vastului Imperiu Roman evanghelia primită direct de la Cristos, cel care a binevoit să-i deschidă ochii pentru o nouă împărăţie şi să-l aleagă printre apostolii săi. În Faptele Apostolilor, capitolul 13, este prezentată prima călătorie misionară pe care o întreprind Paul şi Barnaba, după mandatul primit din partea Bisericii din Antiohia, sub inspiraţia Duhului Sfânt: „Puneţi-i deoparte pentru mine pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece” (Fap 13,1-3).

E

Este începutul unei lungi şi rodnice activităţi, care îl va purta până la Roma. Aşadar, „trimis de Duhul Sfânt”, Paul împreună cu Barnaba începe o adevărată aventură misionară, care a cuprins întreaga lume cunoscută pe atunci, predicând în sinagogile iudeilor, trecând prin localităţile păgânilor, pentru a se întoarce apoi la Conciliul din Ierusalim, unde să găsească şi să primească o nouă misiune pentru răspândirea învăţăturii celei noi, şi de unde, trecând prin numeroase primejdii, prin captivitatea de la Ierusalim şi de la Cezareea, să ajungă în cele din urmă la Roma, unde să dea mărturia supremă a sângelui, asemenea maestrului său, Cristos. Aici a confirmat, prin cuvinte şi viaţă, crezul său: „Şi primind ajutor de la Dumnezeu, până în ziua de astăzi, stau ca martor înaintea celor mici şi a celor mari, fără să spun ceva în afara celor pe care le-au spus profeţii şi Moise că se vor împlini şi anume: Cristos va suferi şi, înviind primul din morţi, va vesti poporului şi păgânilor lumina”. Nimic nu l-a împiedicat pe marele apostol de la misiunea pe care a primit-o de la Cristos însuşi prin Duhul Sfânt, astfel încât sfântul Luca avea să declare în finalul scrierii sale: „El predica împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa despre Domnul Isus

Cristos cu tot curajul şi nestingherit” (Fap 28,26). Aşadar, caracteristica principală a activităţii apostolului neamurilor a fost clară, aceea de a vesti cu timp şi fără timp, tuturor şi în tot locul, evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, „lumina tuturor neamurilor”. Luna octombrie, pe care o celebrăm an de an, şi în care ne amintim într-un chip deosebit de dimensiunea misionară a Bisericii şi a vocaţiei creştine, ne oferă anul acesta prilejul fericit de a întâlni figura celui mai mare apostol şi misionar pe care l-a avut Biserica la începuturile evanghelizării – sfântul Paul. Declarat de Sfântul Părinte „An Paulin”, anul pastoral în curs reprezintă o bine venită ocazie de a reînnoi în conştiinţa noastră vocaţia la care suntem chemaţi toţi, adică de a contribui fiecare cu darurile primite la creşterea împărăţiei celei noi şi la vestirea evangheliei la toate popoarele. Biserica împreună cu toţi membrii ei are o notă esenţială şi un mandat special de a face să se instaureze pe pământ acea nouă împărăţie, a iubirii, a dreptăţii şi a păcii, care să conştientizeze pe toţi oamenii de demnitatea de fii ai lui Dumnezeu

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 3


Raffaello Sanzio, Sfântul Paul predicând în Atena

şi de fraţi răspândiţi pe întregul pământ. Ne bucurăm că pe parcursul acestui an în toate structurile bisericeşti, la toate nivelurile diecezane şi parohiale, în instituţiile şi centrele de formare şi spiritualitate, întâlnim pe viu figura marelui apostol şi chemarea sa la o angajare curajoasă în a vesti evanghelia în familii, în şcoli şi în întreprinderi, în societate şi în instituţii publice, cu acea convingere pe care o exprima sfântul Paul: „Vai mie dacă nu vestesc evanghelia; pentru ea m-am făcut tuturor toate” (cf. 1Cor 9,22). Având un asemenea exemplu şi o asemenea provocare, mă bucur să-i invit pe toţi membrii Bisericii noastre de Iaşi să privească spre apostolul Paul, să-l cunoască în faptele şi în scrierile sale, dar mai ales în opera sa misionară, pentru ca animaţi de acelaşi spirit să contribuie la mărirea şi întărirea familiei creştine. Fiţi imitatorii mei, aşa cum eu sunt al lui Cristos (1Cor 11,1), şi priviţi cu atenţie la aceia care se poartă după modelul pe care îl aveţi în noi (Fil 3,17), aşa încât, fraţii mei iubiţi şi doriţi,

cu participarea episcopului de Marsabit (Kenya), PS Peter Kihara Karioki, a pr. misionar Eugen Blaj, a responsabilului Oficiului Diecezan pentru Pastoraţia Misionară, pr. Claudiu Iştoc, şi a multor tineri şi credincioşi laici. Va fi o ocazie specială de întâlnire cu marea dimensiune a Bisericii noastre, dimensiunea misionară şi vom putea reînnoi în noi grija pentru vestirea evangheliei la acei oameni care nu o cunosc. Felicităm pe toţi cei care, în ţară, în dieceză şi în alte instituţii bisericeşti oferă, acestei chemări misionare, atenţie deosebită şi, în acelaşi timp, exprimăm o caldă şi vie mulţumire celor care promovează iniţiative misionare, celor care ne pun la dispoziţie materiale utile pentru această activitate. Acordăm binecuvântare specială misionarilor noştri din toate părţile, celor ce lucrează în Oficiul Diecezan pentru Pastoraţia Misionară, celor care au gândit, pregătit şi tipărit Almanahul misionar 2008, bogat în idei, date şi exemple vii din viaţa misionară, precum şi tuturor cititorilor acestei reviste. Vrem să ne însuşim toţi chemarea şi exemplul sfântului Paul, apostolul şi misionarul prin excelenţă, care repeta mereu: „Pentru mine a trăi este Cristos, iar pentru evanghelie m-am făcut tuturor toate”. O rugăm pe Maica Sfântă, regina apostolilor, pe sfântul Paul, apostolul neamurilor, şi pe sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroana misiunilor, să ne ocrotească şi să ne încurajeze pe drumul vestirii evangheliei.

bucuria şi coroana mea, rămâneţi astfel statornici în Domnul, iubiţii mei, se adresează şi astăzi tuturor celor care l-au ales pe Cristos drept maestru şi învăţător, aşa cum o făcea către cei cărora le predica şi-i evangheliza – la Corint, Filipi sau la Roma. Cu această scrisoare, adresăm tuturor preoţilor, fraţilor şi surorilor din viaţa consacrată, tuturor operatorilor în câmpul pastoral, misionar, educativ sau socio-caritativ, precum şi tuturor credincioşilor noştri laici, să descopere mereu în trăirea lor, oriunde şi oricând, chemarea pentru vestirea evangheliei, pentru anunţarea împărăţiei celei noi. În această lună, pe lângă bucuriile comune: întâlnirea cu însuşi cuvântul lui Dumnezeu şi cu misterul familiei, celula de bază a societăţii şi a Bisericii noastre, vom avea şi ziua mondială de rugăciuni şi reflecţii pentru misiuni, duminică, 19 octombrie, dar şi un moment special în care vom încredinţa crucea misionară câtorva tineri volun- Iaşi, 1 octombrie 2008 tari, în Biserica „Sfinţii Apos- Sfânta Tereza a Pruncului Isus, toli Petru şi Paul” din Bacău, patroana misiunilor marţi, 28 octombrie, ora 18.00, ? Petru Gherghel, episcop de Iaºi

4 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008


Actualitatea

Importanta, Sfintei Scripturi S

fânta Scriptură este pentru mulţi lumină, punct de reper şi de orientare. Ea revelează sensul existenţei şi planul de iubire al lui Dumnezeu pentru oameni. De asemenea, mulţi consideră că Scriptura este cartea care a contribuit la generarea şi modelarea culturii de-a lungul veacurilor. Toate acestea şi multe altele rezultă dintr-un sondaj cu privire la citirea Sfintei Scripturi făcut în 13 ţări din lume de către Federaţia Biblică Catolică. Primele rezultate pentru nouă ţări (Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa, Spania, Italia, Polonia, Rusia) au fost deja publicate. Amănunte despre rezultatele acestui sondaj vor fi într-unul dintre viitoarele articole. Până atunci, trebuie spus că sondajul a fost făcut în vederea Sinodului Episcopilor care va avea loc în octombrie la Vatican. Cu excepţia Franţei, unde mai puţin de jumătate dintre locuitori au o Biblie în casă, în celelalte ţări, marea majoritate a populaţiei deţine o copie (Italia: 75%, Statele Unite: 93%). Sfânta Scriptură a fost tradusă până acum în 2.454 de limbi, în lume fiind aproape 6.700 de limbi, din care 3.000 sunt considerate ca principale. Fără îndoială, Scriptura este cartea cea mai tradusă şi răspândită în lume, dar, din păcate, nu este foarte citită. Conform sondajului, cu excepţia Statelor Unite ale Americii unde 75% au citit un text biblic în ultimele 12 luni, în

celelalte ţări Sfânta Scriptură este citită puţin. De exemplu, numai 38% dintre italieni şi 20% dintre spanioli au citit din Cartea Sfântă în ultimul an. Procentajul coboară dacă se ia în considerare populaţia adultă. Mai trebuie spus că peste 50% consideră Sfânta Scriptură greu de înţeles, în Italia şi în alte ţări consultate. Pentru a arăta ce trebuie făcut în acest domeniu, mai ales pentru a ajuta persoanele să deschidă Sfânta Scriptură şi să o redescopere, în perioada 5-26 octombrie a fost convocată la Vatican Cea de-a XII-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor cu tema: „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”. Pregătirea a început la 6 octombrie 2006 când a fost anunţată tema. A fost elaborat un document cu întrebări numit „lineamenta”, care a fost trimis la 27 aprilie 2007 tuturor episcopiilor cu scopul de a facilita reflecţia despre tema propusă în parohii, mişcări, asociaţii, grupuri de credincioşi. Începând cu luna noiembrie 2007, Secretariatul General al Sinodului Episcopilor a sintetizat răspunsurile primite. Aşteptările care reies din sinteza făcută constituie documentul de lucru („instrumentum laboris”). Se aşteaptă ca Sinodul să favorizeze cunoaşterea şi iubirea cuvântului lui Dumnezeu care se revelează omului ca unui prieten, se întreţine cu el şi-l invită la comuniune. Se doreşte, de asemenea, ca prin intermediul Sfintei Scripturi să se întărească legătura dintre

membrii Bisericii, să se hrănească chemarea de a duce o viaţă sfântă, să se revigoreze misiunea la cei de aproape şi la cei de departe, să se reînnoiască activitatea caritativă pentru a găsi soluţii la problemele omului contemporan căruia îi este foame fie de pâine, fie de tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (cf. Mt 4,4). Mai concret, scopul sinodului, conform documentului de lucru, este de natură pastorală şi misionară. Evident că toate aspectele pastorale sunt întemeiate pe aspecte doctrinare. „Conform tradiţiei rabinice, avea să ilustreze Mons. Franco Ravasi la Festivalul Biblic de la Vicenţa cu tema «A locui în Scripturi» (29 mai – 2 iunie), lumea este ca un ochi, albul corneei este marea, irisul este lumea, pupila este Ierusalimul, imaginea reflectată în pupilă este templul. Căutarea centrului marchează topografia fiecărui oraş, în orice cultură: acropole, piatra fundamentală sau palatul regelui. Pentru poporul lui Israel, cuvântul divin este singura casă adevărată pentru om”. Pr. Cornel Cadar

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 5


Pelerinaj în Anul Paulin

Pe urma paºilor pierduþi la Efes Pe la mijlocul lunii iulie, un grup restrâns de preoþi din Dieceza de Iaºi a fãcut un scurt pelerinaj în Asia Micã, având ca vârf de lance oraºul Efes. Ecoul acelor trãiri paulino-creºtine a cãpãtat forma redatã în rândurile urmãtoare. ă sfântul Paul şi-ar fi scuturat praful de pe picioare atunci când a părăsit Efesul (cf. Fap 20,1), nu este specificat nicăieri în Noul Testament. O spune însă, indirect, o broşură ce poate fi cumpărată în acea parte a Turciei de astăzi. Referirea este la manifestaţia antipaulină menţionată în Faptele Apostolilor (19,21-40) şi la ceea ce a urmat. „Precizarea”, într-o românească aproximativă, zice: „S-au ţinut mai multe cuvântări la care au intervenit demnitarii şi au constituit o instanţă la hotărârea căreia sfântul Paul a fost alungat din oraş”. Or, unei astfel de izgoniri îi putea urma şi un gest profetic (cf. Mt 10,14). Şi totuşi apostolul a fost primit la Efes, e adevărat, de nişte „discipoli” care nici nu auziseră măcar de Duhul Sfânt, „a vorbit” în sinagoga de acolo vreo trei luni şi i-a instruit pe discipoli vreo doi ani în „şcoala lui Tiranos” (cf. Fap 19,1-10). Oricum ar fi stat însă lucrurile pe atunci, fapt este că astăzi Efesul este mort. Şi o poţi constata cu proprii ochi, dacă ajungi în acele locuri. După ce am străbătut oraşul Selciuc, cu atenţia îndreptată

C

Ruinele oraºului Efes

spre o colină din dreapta, pe la mijlocul căreia ni s-a precizat că s-ar afla (printre ruinele unei foste bazilici) mormântul sfântului apostol Ioan, iată-ne urcând spre piscul pe care, într-o sâmbătă dimineaţă din miez de vară, plină de încărcătură spiritual mariană, ne pregătisem sufleteşte (şi mai eram şi aşteptaţi) să concelebrăm sfânta Liturghie; nu oriunde, ci în capela în care fusese transformată acea umilă construcţie despre care se crede că ar fi fost cândva chiar casa Maicii Domnului. Deodată, în dreapta, între două dealuri, ca o rană deschisă, ni s-au înfăţişat câteva ruine antice. Preotul care ne era călăuză, ne-a spus: „După ce ne întoarcem, o să vă las aici, iar eu o să merg cu maşina şi o să vă aştept în partea cealaltă”. „Dar ce-i aici?”,

6 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

am îndrăznit să întrebăm cu jumătate de gură. „Efesul!”, a venit precizarea. Pe la jumătatea drumului în urcare, am zăbovit la picioarele unei statui impresionante a sfintei Fecioare, dar privirea îmi era atrasă în continuare de puţinele ruine pe care le întrezăream încă ceva mai jos, de parcă îmi venea să mă întreb cu neîncredere: „Efesul?”. După momentele înălţătoare, trăite ca într-un paradis, acolo sus, chiar dacă întinate de urmele unui incendiu ce mistuise întreaga vegetaţie din jur în zilele din ajunul vizitei făcute de papa în urmă cu doi ani, a venit şi clipa „intrării în Efes”. Am păşit cu suspiciune printre ceea ce părea să se reducă la puţine ruine, când, la prima cotitură a drumului „turistic” în


coborâre, de după una dintre coline, au apărut altele, şi altele, şi tot aşa. Nu dovedeam să fotografiez, nu reuşeam să ţin pasul cu ceilalţi („experţi” de vreme ce aveau broşura cu ei), trăgeam cu urechea la ghidul unui grup italian, mai prindeam câte ceva de pe la cel german, când, iată că, de undeva de-aproape, am auzit şi explicaţii în româneşte. Mi s-au părut însă a fi date cam în doi peri. Oricum, imaginea mi se întregise; suprapunere şi îngrămădire de culturi şi influenţe politice din antichitate, iar amprenta predominantă: păgânismul. „Unde aş putea întrezări însă măcar ceva din trecerea pe aici a sfântului Paul?”, îmi ziceam. Am ajuns şi la „Teatrul cel mare”, menţionat în Fap 19,29 ca loc de confruntare cu potrivnicii, dar şi de refuz din partea discipolilor, cei care l-au reţinut pe apostol, deşi „Paul voia să vină în faţa mulţimii” (v. 30); dar mi s-a părut a fi mai curând un loc al triumfului de moment al aceluiaşi păgânism de care musteau toate ruinele. Am încercat un sentiment de uşoară revanşă (târzie?) când, după oboseala acumulată în oraşul dezgropat de Amfiteatrul din Efes

Casa Maicii Domnului de lângã Efes

sub dealurile prăvălite (de ce oare îmi veneau în minte acele cuvinte citate de Isus, „Atunci veţi începe să spuneţi munţilor: Cădeţi peste noi! şi colinelor: Acoperiţi-ne!” – Lc 23,30 – ?), undeva mai într-o parte, am găsit şi ceva ce mai rămăsese din bazilica în care s-a ţinut Conciliul de la Efes (431); dar, în general, am rămas cu un gust amar, de parcă trecusem prin „valea morţii”. A venit şi momentul în care, pe esplanada celeilalte bazilici, unde este menţionat că ar fi fost înmormântat sfântul Ioan, privind retrospectiv, dincolo de şanţul şi coloana de la poale (singurele vestigii ale uneia din

cele şapte minuni ale lumii antice: templul zeiţei Artemis), să am o „revelaţie” sau, mai curând, o confirmare a ceea ce studiasem nu de mult; şi anume, că Dumnezeu lucrase prin oameni, pe acele meleaguri, aşa cum continuă să o facă şi astăzi, altundeva. Iar pietrele stăteau mărturie. Lucrase prin structurile religioase iudaice, reduse ca proporţii, dar peste care a „altoit” evanghelia sa sfântul Paul, a lucrat şi după trecerea apostolului pe acolo, prin comunitatea discipolilor marcaţi şi de alte prezenţe binecuvântate: Maica Domnului şi sfântul Ioan (martore erau ruinele a două foste mari bazilici creştine). Şi astfel, căutând paşii cuiva care s-a remarcat mai degrabă prin cuvânt (fie el scris sau predicat), am ajuns să constat aparentul triumf al păgânismului (semnele gloriei împăratului Traian, dintr-o perioadă imediat următoare, erau evidente), dar şi dimensiunile impresionante a ceea ce răsărise din „grăuntele de muştar” semănat la Efes. Totul însă la timpul trecut. Căci astăzi... altundeva... Pr. Cristian Chinez

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 7


Benedict al XVI-lea în Franþa

„Cãutaþi-l pe Domnul ºi lãsaþi-vã gãsit de el” Papa Benedict al XVI-lea a fãcut, în perioada 12-15 septembrie, o vizitã în Franþa. A fost prima vizitã în aceastã þarã, în decursul celor trei ani ºi jumãtate, de când se aflã în fruntea Bisericii Catolice.

V

izita a fost aşteptată şi urmărită de mulţi cu mult interes, cu atât mai mult cu cât, în Franţa, separaţia dintre stat şi Biserică este una dintre cele mai stricte. Laicitatea, au considerat unii, a făcut ca francezii să-şi piardă identitatea creştină. De altfel, doar unul din cinci francezi, care se declară catolic, merge în mod frecvent la biserică. Iar mulţi sunt cei care nu se declară creştini. Îndepărtarea francezilor de Dumnezeu l-a făcut pe papa Ioan Paul al II-lea în anul 1980, în prima sa călătorie în Franţa, să-i

cheme la întoarcere: „Franţa, fii credincioasă promisiunilor Botezului tău”. Evident, Franţa nu însemnă doar secularism. Înseamnă şi marile catedrale, peste 40.000 de biserici, artă, cultură, filozofie. Înseamnă teologie care începe cu sfântul Irineu şi continuă, din secolul al XIII-lea, cu cei care au studiat la Universitatea din Paris: sfântul Bonaventura, sfântul Toma d’Aquino…, contribuind în mod decisiv la dezvoltarea teologiei în Occident. Înseamnă, de asemenea, teologia secolului al XX-lea cu: pr. Henri de Lubac, pr. Yves Congar, Jean Daniélou, Rene Laurentin etc. În Franţa se întâlneşte marea cultură monastică şi marea poezie: Paul Claudel, cu bucuria sa de a trăi, Bernanos şi marii poeţi ai secolului

Papa Benedict al XVI-lea la grota de la Lourdes

8 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

trecut; marii predicatori ca Bossuet; filozofi sau oameni de cultură ca Blaise Pascal, André Frossard, André Malroux; oamenii care au predicat, au trăit evanghelia şi şi-au sfinţit viaţa, ca Martin din Tours, Bernard de Clairvaux, Francisc de Sales, Ioan Baptiste de la Salle, Ludovic Maria Grignon de Montfort, Claudiu de Colombière, Maria Margareta Alacoque, Ioan Maria Vianney, Frédéric Ozanam, Tereza a Pruncului Isus, Bernadeta Soubirous, martirii din timpul Revoluţiei Franceze, Abbe Pierre etc. Evident, toate acestea îi pot ajuta pe cei peste 57 de milioane de locuitori ai Franţei la a vedea de unde vin şi încotro trebuie să se îndrepte. În ciuda faptului că, în prezent, creştinismul nu mai reprezintă punctul de referinţă al tuturor francezilor, chiar dacă mulţi îşi spun creştini, sunt şi astăzi comunităţi vii de creştini. Mulţi sunt cei care trăiesc experienţa catehumenatului, pregătindu-se pentru botez. Sunt, de asemenea, asociaţii active de tineri şi de laici; locuri pline de pelerini, precum Lourdes, Lisieux, Paray le Monial, Taizé. Toate acestea l-au făcut pe Benedict al XVI-lea să spună: „Am întâlnit un popor viu de credincioşi, mândri şi puternici în credinţa lor. Am venit să-i încurajez în a persevera cu mult curaj în


Din agenda pãstorului diecezei Budapesta

a trăi învăţăturile lui Cristos şi ale Bisericii sale”. Călătoria apostolică a papei în Franţa, a zecea în afara Italiei, se înscrie în seria de călătorii din acest an, pornind de la cea din Statele Unite ale Americii şi apoi de la cea din Australia. În Franţa, suveranul pontif i-a întâlnit pe credincioşi, episcopi, preoţi, călugări, seminarişti, tineri. S-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Nicolas Sarkozy, cu reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din Franţa, precum şi cu oameni de cultură. A celebrat Liturghii în aer liber la Paris şi la Lourdes. Fiind pelerin printre pelerini, la Lourdes a marcat 150 de ani de la Apariţiile Maicii Domnului. Spuneam că vizita a fost urmărită cu interes pentru mesajele pe care suveranul pontif le-a transmis francezilor şi celor pe care i-a întâlnit. În acestea se întrevăd soluţiile la problemele cu care se confruntă Franţa. „Autentica laicitate nu înseamnă a face abstracţie de dimensiunea religioasă”, a afirmat Benedict al XVI-lea după încheierea călătoriei în Franţa. „Dacă pe monedele romane era întipărită efigia cezarului şi, de aceea, la el trebuiau să meargă, în inima omului este

amprenta Creatorului, singurul Domn al vieţii noastre”. În întâlnirea cu oamenii de cultură, papa a reafirmat necesitatea dialogului dintre cultură şi credinţă. Fenomenul credinţei este şi o cale raţională, care nu se opune raţiunii, ştiinţei, efortului de a înţelege lumea şi omul, ci aduce, în schimb, o lumină specială, care este foarte utilă în zilele noastre. „Căutaţi-l pe Domnul şi lăsaţi-vă găsit de el”, a spus suveranul pontif. A încurajat Biserica din Franţa de a fi prezentă mai mult în societate şi de a avea o atitudine misionară. Aceasta îi va ajuta pe oameni să găsească un sens în viaţă, un drum care duce spre împlinire. Episcopilor le-a spus la Lourdes că timpurile sunt favorabile pentru întoarcerea oamenilor la Dumnezeu şi i-a încurajat să acorde atenţie catehezei, vocaţiilor, grijii faţă de preoţi, familiei şi tinerilor. „Aş spune pentru francezi – a subliniat pontiful –, şi nu numai pentru francezi, dar pentru noi, creştinii din această lume secularizată: este important de a trăi cu bucurie credinţa, a trăi frumuseţea credinţei şi a o face vizibilă în lumea de azi, pentru că e frumos a-l cunoaşte pe Dumnezeu”.

Prima întâlnire oficială a reprezentanţilor Conferinţelor Episcopale din România şi Ungaria s-a desfăşurat la Budapesta (Ungaria) în zilele de 15 şi 16 septembrie. Din România au participat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS György Jakubinyi, arhiepiscop de Alba-Iulia şi PS Martin Roos, episcop de Timişoara. În cadrul întâlnirii s-au prezentat comunităţile catolice din cele două ţări (diecezele, ordinele călugăreşti, institutele etc.), problemele administrativ-economice ale Bisericilor, situaţia lor juridică, noua evanghelizare şi iniţiativele pastorale în dieceze şi în mişcările bisericeşti, chestiuni pastorale legate de minorităţile etnice, situaţia ecumenismului: rezultate şi probleme.

Milano ºi Cesano Boscone

PS Petru Gherghel s-a întâlnit la Milano cu comunitatea românească din acest oraş italian. În zilele de 20 şi 21 septembrie, Preasfinţitul a participat la celebrările legate de sărbătoarea comunităţii din Cesano Boscone, unde comunitatea română şi comunităţile din regiunea Lazio au fost în centrul atenţiei pentru 11 zile cât a durat sărbătoarea (12-22 septembrie). Sfânta Liturghie şi procesiunea din ziua de 21 septembrie au fost prezidate de PS Petru Gherghel. Printre alţii au participat şi pr. Traian Valdman din partea Patriarhiei Ortodoxe Române din Bucureşti şi pr. Marcel Mititelu, responsabil cu pastoraţia Pr. Cornel Cadar românilor din Milano. „

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 9


E bine de ºtiut

Statisticã Anuarul pontifical 2008, publicat la Roma ºi prezentat Sfântului Pãrinte la 29 februarie, prin cele 2.511 pagini de date pe care le conþine, este un instrument indispensabil în cunoaºterea organismelor ºi structurii Bisericii. De asemenea, este mijlocul cel mai rapid pentru Bisericã de a se cunoaºte pe sine însãºi în universalitatea ei.

C

oordonatorul anuarului este Mons. Vittorio Formenti, ajutat de un mic grup de colaboratori. Pentru prima dată – scrie Anuarul pontifical 2008 – catolicii au cedat prima poziţie musulmanilor în lume (17,4% împotriva 19,2%, conform datelor care se referă la anul 2006), însă toţi creştinii – catolici, ortodocşi, anglicani, protestanţi – ajung la 33% din populaţia mondială. Numărul catolicilor creşte mai ales în America Latină. Pe continentul american, sunt cei mai mulţi catolici: 49,8%. În prezent există 1.130.000.000 de catolici. În rândul surorilor se observă o scădere efectivă, mai puţin accentuată decât a fost între anii 1970 şi 2000. Congregaţiile tind să le specializeze pe surori: dispare figura surorii portărese şi cea a surorii de la bucătărie şi apar surorile cu diplome, care participă la concursuri publice, devin medici, ba chiar medici primari în

Sfânta Scripturã

spitale. Seara se retrag în conventul lor şi duc o viaţă comunitară. În schimb, din anul 2000 sunt în creştere vocaţiile sacerdotale. În anii ’60 seminariştii din ciclul filozofic şi teologic erau circa 69.000; ultima statistică vorbeşte despre 125.000 de seminarişti. Dieceza care a înregistrat cel mai mare număr de vocaţii în anul 2006 este cea din Guadalajara, în Mexic, cu două seminarii arhipline. Ţările cu cele mai puţine vocaţii sunt: Franţa, Olanda şi Belgia. Este pentru prima dată când se înregistrează în lume o creştere substanţială a vocaţiilor şi a hirotonirilor sacerdotale, spune Mons. Formenti. Pe lângă cei 23 de cardinali nou creaţi la 24 noiembrie 2007 de papa Benedict al XVI-lea, o noutate pentru Biserică este că numărul preoţilor a crescut cu 700 de unităţi. Primul salt activ era din anul 1998 şi era de 18 unităţi. În anul 2000 s-a trecut la 400 şi încet-încet s-a ajuns la cele 700 de astăzi. Saltul activ este datorat mai ales Asiei (Filipine, India, Coreea, Vietnam, Japonia). Apoi, Africa este o mare resursă pentru Biserică precum şi America Latină. Astăzi se asistă la declinul unor congregaţii, dar se nasc imediat altele, cu alte carisme capabile să răspundă la noile nevoi care apar pe scena lumii.

10 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

Biblia vine din limba greacă şi înseamnă carte. Biblia, Sfânta Carte sau Sfânta Scriptură nu este o singură carte, ci o colecţie de 73 de cărţi, scrise într-o perioadă de peste 1.500 de ani de vreo 40 de autori diferiţi. Au fost scrise originar în ebraică, aramaică şi greacă. Manuscrisele de la început au fost copiate şi recopiate pentru a fi transmise peste veacuri. Cărţile sunt grupate în două mari unităţi: Vechiul Testament (cu 46 de cărţi) şi Noul Testament (cu 27 de cărţi). Sfânta Scriptură ne descoperă planul lui Dumnezeu cu oamenii. Dumnezeu ne transmite ceea ce trebuie să ştim despre el, lume, viaţă şi viitor într-un mod progresiv, care culminează cu descoperirea de sine a Fiului său: Isus Cristos. Dumnezeu ne vorbeşte prin Sfânta Carte; arată cine este el şi ce vrea de la oameni.

ªtiaþi cã?

În lume sunt aproape 6.700 de limbi, din care 3.000 sunt considerate ca principale. ‰ În anul 1804, Biblia era tradusă în 67 de limbi. În anul 1850, cifra ajunsese la 200, pentru ca la sfârşitul secolului al XIX-lea să ajungă la 500. În următorii 50 de ani, numărul limbilor în care a fost tradusă Biblia s-a dublat. Conform Societăţii Biblice, până la 31 decembrie 2007, Sfânta Scriptură în întregime a fost tradusă în 438 de limbi. Noul Testament a fost tradus în 1.168 de limbi. Porţiuni din Sfânta Scriptură au fost traduse în 848 de limbi. În total Scriptura (în întregime sau părţi din ea) este tradusă în 2.454 de limbi. ‰


Târgu Trotuº

Cultul Madonei de Lourdes L

ocalitatea Târgu Trotuş este o localitate rurală din judeţul Bacău, situată între două oraşe semnificative ale ţării noastre, Oneşti şi Târgu Ocna, aproape de staţiunea Slănic Moldova, bucurându-se totodată de renumele celei mai vechi comunităţi de pe valea Trotuşului, păstrând şi astăzi frumoasele obiceiuri creştine mai ales devoţiunea către sfânta Fecioară Maria. Este o localitate unde convieţuiesc atât creştini de confesiune catolică, cât şi ortodoxă. Anul acesta, Târgu Trotuş sărbătoreşte două evenimente importante. La 25 septembrie s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea solemnă a cultului Madonei de Lourdes, iar la 6 octombrie se împlinesc 600 de ani de la prima menţiune documentară a localităţii. Localitatea Târgu Trotuş apare menţionată pentru prima dată în privilegiul comercial acordat de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun negustorilor lioveni la 6 octombrie 1408, stabilind taxele vamale pentru diferite feluri de mărfuri, precum şi locurile unde aceşti negustori urmau să plătească respectivele taxe. În acest document se arată că negustorii lioveni care transportau postav la Braşov trebuiau să plătească „la vama principală în Suceava, de grivnă trei groşi, în Bacău de grivnă un gros şi jumătate, iar în Trotuş de grivnă un gros şi jumătate. Iar când se vor întoarce, de fiecare povară, la Trotuş, câte doi groşi...”. Conform cercetărilor arheologice localitatea era mult mai veche.

Dincolo de aceste date istorice se poate descoperi o bogată istorie pe care oamenii locului o duc în spate, cât şi o credinţă fermă care a rămas în sufletul lor în pofida diferitelor influenţe protestante care s-au perindat pe aceste meleaguri. În acest context istoric, un merit deosebit l-au avut misionarii franciscani care au vegheat ca flacăra credinţei să rămână mereu trează în conştiinţa credincioşilor. La nivelul stadiului actual al cercetărilor, rezultă că localităţile Brăila, Galaţi, Butea, Răchiteni şi Târgu Trotuş au fost primele care au inaugurat statui ale Madonei de Lourdes. După o lungă perioadă de pregătire pe care a desfăşurat-o parohul acestei comunităţi Domenico Della Posta a sosit şi fericita zi de 25 septembrie 1888, atunci când s-a sfinţit noua statuie a Maicii Domnului de la Lourdes şi în mod oficial se instaura cultul Madonei de Lourdes. La această sărbătoare au fost prezenţi credincioşi din Târgu Trotuş şi din satele învecinate Tuta, Oneşti, Slănic Moldova, Grozeşti, Satu Nou, Tiseşti, care erau filiale la acea dată, cât şi credincioşi din sate mai îndepărtate, precum Pustiana. Cu fast somptuos, la ora 10.30, episcopul Iosif Camilli şi-a făcut intrarea în biserică printre două şiruri de credincioşi îngenuncheaţi, unde a început celebrarea şi, însoţit de preoţi, s-a aşezat în faţa statuii Madonei de Lourdes. În momentul dezvelirii acesteia, a răsunat ca un tunet cântecul Fecioara la munte. La cuvântul de învăţătură, episcopul i-a îndemnat pe credincioşi să fie

buni creştini, să practice legile lui Isus Cristos, aşa cum Biserica ne propune. Acesta este de altfel şi motivul apariţiilor sfintei Fecioare la Lourdes, unicul şi adevăratul motiv de bucurie pentru Dumnezeu şi pentru mântuire. După terminarea sfintei Liturghii, s-a făcut o procesiune solemnă prin localitate. Procesiunea s-a sfârşit cu recitarea rugăciunii de consfinţire către sfânta Fecioară Maria, s-a dat binecuvântarea cu preasfântul sacrament şi astfel la ora 14.20 s-a încheiat această sărbătoare despre care necatolicii spuneau că niciodată nu au mai văzut în aceste locuri ceva mai frumos şi mai evlavios. Ca un gest de recunoştinţă pentru toate harurile primite de la sfânta Fecioară Maria, comunitatea din Târgu Trotuş s-a reunit în ziua de joi, 25 septembrie, la ora 10.30, într-o celebrare euharistică de mulţumire şi apoi s-a făcut o procesiune prin localitate cu statuia Madonei de Lourdes în compania cântecelor mariane şi a rugăciunii Rozariului.

(Informaţiile istorice din acest articol au fost preluate din cartea Adu-ţi aminte, Marie, şi de România, de Dănuţ Doboş, Ed. Sapientia, 2005). Pr. Anton Mãrãndescu

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 11


MESAJUL SFINÞILOR

Paul al Crucii P

aul Francisc Danei s-a născut la 3 ianuarie 1694, în localitatea Oveda, din provincia Liguori, în nordul Italiei. Şi-a petrecut tinereţea lucrând alături de tatăl său care se ocupa cu negoţul, dar la vârsta de 19 ani, în urma ascultării unei predici despre patimile Domnului, s-a hotărât să-şi ofere viaţa cu totul lui Cristos, pentru a micşora măcar în parte durerile pricinuite de păcate. Deoarece, în acest timp, veneţienii pregăteau o cruciadă împotriva turcilor, Paul a considerat că îşi va realiza dorinţa înscriindu-se voluntar în armata cruciaţilor; în curând însă a constatat cu amărăciune că organizatorii expediţiei urmăreau de fapt interese materiale şi scopuri meschine. A părăsit gândul de a se duce în cruciadă, şi pentru a ajunge la cunoaşterea clară a vocaţiei sale şi-a impus un program de rugăciune şi de pocăinţe aspre, privind îndelung, cu ochii trupului şi ai sufletului, pe Isus răstignit. Cuprins de compătimire faţă de suferinţele Răscumpărătorului, rămâne adesea, câte şapte ore consecutive, adâncit în meditaţie. La vârsta de 26 de ani a cerut şi a primit de la episcopul de Alexandria, dieceză la nord de Genova, veşmântul de penitent, cu emblema patimii Domnului: o inimă având deasupra o cruce, cu trei cuie şi monograma lui Cristos. După ce l-a convins şi pe fratele său, Giovanni Battista, să i se alăture,

s-au retras amândoi pe muntele Argintario, într-un loc singuratic, şi împreună au început o viaţă de rugăciune intensă şi de mari mortificaţii. În zilele de duminică şi sărbători ei părăseau schitul lor sărăcăcios, coborau prin satele învecinate şi predicau despre patimile lui Cristos. Predica lor înflăcărată lua adesea forme dramatice; pentru a face mai vie icoana lui Cristos suferind, ei se biciuiau crunt în faţa mulţimii şi apoi purtau pe spate o cruce mare de lemn; chiar cei mai refractari dintre ascultători erau pătrunşi de gândul la gravitatea ofenselor aduse lui Dumnezeu prin păcatele săvârşite, păcate pentru a căror ispăşire Mântuitorul Isus a suferit nu numai în gândul şi în inima sa, dar chiar şi în trupul său. În curând, alături de cei doi fraţi s-au adunat şi alţi creştini dornici de a urma exemplul lor de viaţă. Pentru a avea confirmarea autorităţii bisericeşti ei s-au adresat papei Benedict al XIII-lea, care le-a permis să se constituie într-o congregaţie monahală, şi a hirotonit preoţi pe fraţii întemeietori. Paul a voit ca la numele lui de botez să adauge specificarea că este „al Crucii”; el şi-a câştigat o stimă extraordinară din partea papei, a episcopilor şi a credincioşilor şi a devenit părintele spiritual al unei mari familii călugăreşti, care avea să dea Bisericii mulţi lucrători vrednici în via Domnului. Pentru a da

12 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

aprobare definitivă congregaţiei nou-întemeiate, Congregaţia Pasioniştilor, cu numele oficial şi întreg Congregaţia Clericilor Desculţi ai Sfintei Cruci şi ai Patimii Domnului nostru Isus Cristos – membrii ei îşi propun să mediteze adânc suferinţele şi moartea Domnului, să le trăiască în viaţa lor personală şi să le predice poporului credincios, în vederea reînnoirii vieţii creştine – papa Clement al XIV-lea a dorit ca Paul al Crucii să aducă unele ameliorări normelor de viaţă călugărească formulate de el. A realizat dorinţa papei, dar el personal a urmat felul său de viaţă, până la vârsta de 81 de ani, când a adormit în Domnul, în ziua de 18 octombrie 1775, în mănăstirea întemeiată de el la Roma, lângă biserica închinată sfinţilor Ioan şi Paul, pe colina Celio. La 28 iunie 1867, papa Pius al IX-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare, fixând sărbătoarea sa la 28 aprilie. Noul calendar, conform normelor, a stabilit ca dată a comemorării sfântului Paul al Crucii ziua de 19 octombrie. „


ANUL SFântului paul

Misionarism biblic ºi apostolat paulin ncepând cu Moise şi continuând cu profeţii din Vechiul Testament, în ceea ce priveşte învestitura şi orânduirea cu un anumit rol, de fiecare dată este vorba de o trimitere din partea lui Dumnezeu, o trimitere către. De altfel acesta este şi sensul cuvântului „misiune” (din latină: missio, – onis = trimitere). Astfel, Vocabularul de teologie biblică (Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolică de Bucureşti, 2001), la termenul „misiune” vorbeşte (la Vechiul Testament) de trimişii lui Dumnezeu, profeţii, cu referire la planul de mântuire, de strânsa legătură dintre misiunea şi vocaţia lui Israel, „slujitorul lui Iahve, trimis de el ca mesager” (Is 41,9), ca şi de aşa-numitele preludii la Noul Testament: Dumnezeu îşi trimite Cuvântul pentru ca acesta să-i împlinească voinţa pe pământ (Is 55,11), îşi trimite Înţelepciunea pentru ca ea să le stea alături oamenilor în munca lor (Înţ 9,10), îşi trimite Duhul pentru a reînnoi faţa pământului (Ps 104,30) şi pentru a face cunoscută oamenilor voinţa sa (Înţ 9,17); urmează şi o precizare: „Aceste expresii pregătesc Noul Testament, care le va relua pentru a explica misiunea Fiului lui Dumnezeu, care este Cuvântul lui şi Înţelepciunea lui, precum şi misiunea Duhului Sfânt în Biserică”. Rândurile rezervate Noului Testament

Î

conţin, între cele două misiuni abia amintite (a Fiului şi a Duhului Sfânt), o referire clară la „trimişii Fiului”: misiunea lui Isus se prelungeşte prin cea a trimişilor lui, cei doisprezece, care, tocmai de aceea, sunt numiţi apostoli, subliniind ceva mai departe că sfântul Paul va face apel întotdeauna la misiunea primită pe drumul către Damasc pentru a-şi justifica titlul de apostol (1Cor 15,8 ş.u., Gal 1,12). Despre acesta din urmă, mai ales în anul dedicat lui, se vorbeşte despre călătoriile sale misionare (numerotate: prima, a doua...), pentru a fi scoasă mai bine în evidenţă amploarea activităţii sale. Dar ne putem oare limita la a-i aprecia misiunea? Dacă privim în istoria creştinismului, observăm că „misionarismul” şi „apostolatul” au dobândit, odată cu trecerea anilor, noi rezonanţe. Astfel, cel dintâi este de obicei „rezervat” celor cu activitate ad extra (spre convertirea păgânilor), pe când cel de-al doilea priveşte mai mult activitatea ad intra (un accent aparte punându-se pe apostolatul laicilor). Şi totuşi, una este să-l auzi pe un episcop (din Italia) spunându-ţi (ţie ca preot), atunci când îţi încredinţează grija pastorală a unei parohii situate la nici 10 km distanţă de clădirea arhiepiscopiei, că te trimite ca într-o ţară de misiuni (dintre amândoi doar el cunoscând

starea reală a lucrurilor) şi alta să admiri cum cineva repetă la nesfârşit rugăciunile cu nişte copii provenind din familii declarat creştine, dar care neglijează totul; una este să constaţi ce schimbare în bine a fost în stare să realizeze o doamnă în vârstă dintr-o comunitate, după ce a fost numită „asistent pastoral”, tocmai pentru că a luat-o din persoană cunoscută în persoană cunoscută, în timp ce preoţii erau priviţi cu suspiciune, de la distanţă, şi alta să te simţi blocat de la bun început pentru că trebuie aplicat numaidecât dictonul (fie el şi biblic): „Nimeni nu poate fi profet în satul/oraşul său”. Astăzi misionarismul îndreptat spre noi popoare (neîncreştinate încă) are în vedere înculturarea evangheliei („împământarea” ei în felul de viaţă şi mentalitatea de acolo). Cât despre ţările cu tradiţie creştină, se profilează din ce în ce mai mult necesitatea unei (re)evanghelizări a culturii. Asta doar dacă nu se rămâne la versurile (cu dezacord eminescian): „Ce vrei tu? Noi bună pace...”. Pr. Cristian Chinez

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 13


PENTRU FAMILII

E soþul meu! S

unt şase ani de când, din cauza unei complicaţii, medicii au amputat un picior al soţului meu. Şi dacă mie ca soţie mi-a fost deosebit de greu, cu atât mai mult lui, căruia, pe lângă suferinţa fizică, i s-a adăugat şi suferinţa psihică. Am avut posibilitatea să văd oameni fără un picior, pe unii fără amândouă, alţii fără o mână, dar ca o persoană din familia mea, soţul meu, să ajungă astfel, nu m-am gândit niciodată. Dar oare cine s-ar putea gândi la o astfel de nenorocire? Şi pentru că nu era destul, în urma altei complicaţii, la puţin timp, i-a fost amputat şi al doilea picior. O adevărată tragedie pentru el, pentru mine ca soţie, dar şi pentru copii. Era prea mult! În câţiva ani, din familia veselă şi plină de viaţă care eram, am devenit o familie retrasă şi chiar marginalizată, pentru că toţi cei care ne călcaseră pragul casei până atunci, din prudenţă, neştiind cum să reacţioneze, ne-au evitat. Am înţeles astfel ce înseamnă să-l abandonezi pe om chiar atunci când îi este mai greu. Nu aveam nevoie de nimic material. Pot să spun că mica pensie pe care ne-a făcut-o statul e de ajuns să acopere cheltuielile inerente unei astfel de situaţii. Aveam însă nevoie de cineva care să continue să ne deschidă poarta, de prietenii de familie care, până atunci, deseori, găseau alinare în casa noastră.

Mai mult, s-au găsit suficienţi care să spună de ce nu divorţez, doar sunt atâţia bărbaţi integri, care pot să-mi facă viaţa fericită. Dar cum să-mi abandonez soţul acum când toţi l-au abandonat? N-ar fi fost nedrept? N-aş fi intrat şi eu în rândul prietenilor care l-au abandonat la greu? E soţul meu! Cu picioare sau fără picioare, el continuă să fie soţul meu. Alături de el am păşit la altar când am încheiat sacramentul căsătoriei. Cu el m-am bucurat de fiecare dintre cei cinci copii pe care îi avem. Cu el am construit o casă şi, mai ales, alături de el am avut o viaţă fericită. Reflectând la trecutul nostru, înţeleg acum că s-a purtat frumos cu mine. A fost ca un înger păzitor; mereu atent, mereu surprinzător, mereu bine dispus, totdeauna să mă vadă şi să mă facă fericită. Cum să-l abandonez? Uneori mă retrag într-o cameră alăturată şi plâng. Mi-e greu să înţeleg de ce i s-a întâmplat chiar lui aşa ceva. Întorcându-mă însă la el, îmi repetă mereu: „Îngerul meu!”. Şi chiar dacă mi se frânge inima auzindu-l, înţeleg că Dumnezeu m-a rânduit să-i fiu eu picioarele care îi lipsesc. Şi, deodată, totul pare mult mai uşor. Faţa i se înseninează, începe să glumească şi aceasta îmi dă curaj.

14 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

Nu, nu l-aş putea abandona. E soţul meu şi am jurat să trăiesc alături de el şi la bine şi la greu, până la moarte. Cine ştie dacă nu, Dumnezeu m-a rânduit pe mine să-i fiu soţie tocmai pentru a nu fi abandonat. Nu o spun ca o laudă, dar aşa cum este, îl iubesc. Îl iubesc pentru că şi el mă iubeşte, îşi iubeşte copiii, casa şi doreşte să se bucure în continuare de viaţă, de prieteni şi de Dumnezeu. De fapt, din el îşi trage forţa. Faptul că, citind evangheliile, a găsit locul în care este scris că în împărăţia lui Dumnezeu au acces toţi oamenii, indiferent că au sau nu toate mădularele, aceasta îi dă speranţă. Chiar glumeşte spunând: „Mai puţin corp, mai puţine păcate!” Nu ştiu dacă e adevărat, dar ştiu un lucru, a rămas fără picioare, dar îl are pe Dumnezeu şi aceasta se vede. Nu pot să spun că mi-e uşor. Mi-e greu, o recunosc, dar văzându-l mulţumit şi eu sunt mulţumită. Bucuria lui e şi bucuria mea. Seninătatea lui e siguranţa mea. (Emilia) Paginã realizatã de pr. Felician Tiba


PENTRU COPII

Din Istoria sacrã (continuare din numãrul trecut)

83. Petru îºi tãgãduieºte stãpânul Ceata de oameni înarmaţi l-a prins pe Isus şi l-a dus în casa marelui preot. Petru a aşteptat un timp, apoi s-a dus după ei. În curte ardea un foc şi Petru s-a aşezat lângă cei care se încălzeau în jurul focului. O slujnică l-a văzut pe Petru şi l-a recunoscut: „Şi tu eşti dintre cei care ţin cu Isus?”. Petru însă a tăgăduit şi a spus: „Nu-l cunosc”. Curând după aceasta, l-a recunoscut altcineva: „Tu eşti dintre ucenicii lui Isus!”. Petru a tăgăduit din nou: „Nu, nicidecum!”. După un ceas, a spus un al treilea: „Tu ai fost împreună cu el; şi tu eşti de fel din Galileea!”. Petru a susţinut cu tărie: „Nu ştiu despre ce vorbeşti”. În clipa aceea a cântat un cocoş. Atunci Petru şi-a amintit că Isus îi spusese: „Înainte de a cânta dimineaţa cocoşul, mă vei tăgădui de trei ori”. Petru s-a ridicat şi a ieşit afară. A plâns amarnic (Luca 22,54-62).

84. Isus în faþa marelui sfat Dimineaţa s-au adunat bătrânii poporului, mai marii preoţilor şi învăţaţii legii. Au pus să fie adus Isus şi i-au cerut: „Dacă tu eşti Mântuitorul pe care Dumnezeu l-a promis poporului său, atunci spune-ne!”. Isus a răspuns: „Chiar dacă v-o spun, voi tot nu mă veţi crede. Iar dacă eu vă întreb, voi nu-mi veţi răspunde. Dar de acum înainte Fiul Omului va şedea la dreapta lui Dumnezeu”. Atunci ei l-au întrebat: „Deci tu eşti Fiul lui Dumnezeu?”. Isus a răspuns: „Chiar voi o spuneţi: Eu sunt”. Toţi au strigat atunci: „Nu avem nevoie de martori împotriva lui. Noi toţi am auzit ce a spus” (Luca 22,66-71). 85. Judecata în faþa lui Pilat Conducătorii poporului l-au dus pe Isus la guvernatorul roman Ponţiu Pilat. Ei l-au acuzat: „Aţâţă poporul! Pretinde că el ar fi Mântuitorul, Regele!”. Pilat l-a întrebat pe Isus: „Eşti

tu rege?”. Isus i-a răspuns: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Altfel slujitorii mei ar lupta pentru mine. Eu sunt rege şi am venit în lume să dau mărturie pentru adevăr. Oricine ţine la adevăr aude ce spun eu”. Atunci Pilat a întrebat: „Ce este adevărul?”. Acelora care îl acuzau pe Isus, Pilat le-a spus: „Eu nu găsesc nici un motiv să-l declar vinovat. În fiecare an, de sărbătoarea Paştelui, vă eliberez pe unul dintre cei închişi. Vreţi ca de acest Paşte să-i dau drumul regelui iudeilor?”. Atunci ei au strigat: „Nu pe Isus! Eliberează-l pe Baraba!”. Baraba era un tâlhar. Deci Pilat l-a eliberat pe Baraba şi a poruncit ca Isus să fie biciuit. Soldaţii au împletit o coroană de spini şi i-au apăsat-o pe cap. I-au pus o mantie roşie pe umeri şi şi-au bătut joc de el: „Te salutăm, rege al iudeilor!”. Şi îl loveau peste faţă. Pilat l-a dus pe Isus afară la acuzatorii lui şi a spus: „Iată omul!”. Ei însă au strigat: „Să fie răstignit!”. Pilat a zis: „Atunci luaţi-l voi şi răstigniţi-l! Eu nu găsesc nici un motiv pentru a-l osândi”. Dar ei s-au împotrivit: „Noi avem o lege după care el trebuie să moară. Doar el însuşi a spus despre sine că este Fiul lui Dumnezeu”. Atât au insistat pe lângă Pilat, încât acestuia i s-a făcut frică şi l-a condamnat pe Isus la moartea pe cruce (Ioan 18,28–19,16). 86. Isus moare pe cruce Isus şi-a purtat crucea până în afara oraşului, pe un deal care se cheamă Golgota. Acolo l-au pironit pe cruce. Cu el au fost executaţi doi răufăcători. Crucile lor stăteau la stânga şi la dreapta crucii lui Isus. Pilat a pus să fie fixată o inscripţie pe ¾

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 15


Aºa rãspund copiii despre personajele din Biblie ‰ „Adevărul pentru mine este ‰ „Când

Isus. Prin el eu mi-am dat seama cine sunt cu adevărat: eu nu sunt numai fiul părinţilor mei, ci şi fiul lui Dumnezeu. El mi-a dovedit că mă iubeşte aşa cum nimeni nu m-a iubit vreodată, atunci când l-a lăsat pe Isus să sufere pe cruce pentru noi” (Marian, 13 ani). ‰ „Pilat şi-a dat seama că Isus nu este vinovat, dar acuzatorii lui l-au convins să-l pună pe cruce şi să-l omoare. Isus nu a fost iubit de ei, aşa cum nu este iubit nici astăzi de unii dintre oameni” (Cozma, 12 ani). ¾ crucea lui Isus: „Acesta este Isus

din Nazaret, regele iudeilor”. Mai marii preoţilor s-au supărat pentru aceasta şi i-au spus lui Pilat: „Schimbă inscripţia şi scrie: «El a pretins că este regele iudeilor»”. Dar Pilat a refuzat: „Ceea ce am scris rămâne scris”. Lângă crucea lui Isus stăteau patru femei: mama sa, sora mamei sale, soţia lui Cleofa şi Maria din Magdala. Ucenicul pe care îl iubea Isus stătea lângă mama lui. Când Isus i-a văzut, i-a spus mamei sale: „El este de acum înainte fiul tău”. Ucenicului i-a zis: „Ea este de acum înainte mama ta”. De atunci, ucenicul a luat-o pe Maria la sine şi a avut grijă de ea. Isus ştia că împlinise toate. A spus: „Totul s-a săvârşit!”. Apoi a lăsat capul în jos şi a murit (Ioan 19,17-30). 87. Isus este înmormântat Iosif din Arimateea era un om influent. El făcea parte din

Petru l-a tăgăduit pe Isus, eu cred că i-a fost tare teamă de răutatea oamenilor. Dar Petru şi-a dat seama că a greşit şi a plâns mult, iar Isus i-a văzut lacrimile şi l-a iertat” (Maria, 12 ani). ‰ „Înainte de a muri pe cruce, Isus ne-a dăruit-o pe mama sa ca să avem grijă de ea şi să o iubim, iar ea să ne ocrotească mereu. Ajută-mă, Doamne, să fac şi eu parte din familia ta şi să te iubesc mereu aşa cum m-ai iubit tu” (Mirela, 12 ani). ‰ „Atât de mult îi era dor de Fiul său lui Dumnezeu încât nu marele sfat al iudeilor, dar aştepta şi el să vină împărăţia lui Dumnezeu. El s-a dus seara la Pilat şi l-a rugat: „Îngăduie-mi să iau jos de pe cruce trupul lui Isus şi să-l înmormântez”. Pilat i-a dat voie lui Iosif să înmormânteze trupul lui Isus. Iosif a cumpărat o pânză de in, a luat de pe cruce trupul lui Isus, l-a înfăşurat în pânză şi l-a aşezat într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră mare în faţa intrării în mormânt. Două femei, Maria din Magdala şi Maria, mama lui Ioset, priveau ce face şi au văzut unde a aşezat trupul lui Isus (Marcu 15,42-47). 88. Mesajul îngerului După ce a trecut sâmbăta, Maria din Magdala, Maria, mama lui Iacob, şi Salome au cumpărat ulei aromat. Voiau să meargă la mormânt ca să ungă trupul lui Isus. Dis-de-dimineaţă, la răsăritul soarelui, au

16 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

l-a lăsat prea mult în mormânt şi l-a înviat ca să-l cheme la el şi să-l îmbrăţişeze. Dar l-a mai lăsat un pic şi cu mama şi cu ucenicii săi ca să-şi ia rămas bun de la ei” (Emanuel, 12 ani). ‰ „Atunci când Isus a înviat a lăsat în loc un înger ca să ne anunţe tuturor această bucurie. Îmi dau seama că îngerii lui Dumnezeu sunt aceia care ne aduc numai veşti bune” (Dănuţ, 12 ani). Prelucrare de Mariana Ghergu

ajuns la mormânt. Pe drum se întrebau una pe alta: „Cine ne va da la o parte piatra de la intrarea în mormânt?”. Când au ajuns la mormânt, ele au văzut că piatra fusese dată la o parte. Femeile au intrat în mormânt şi au văzut, şezând în partea dreaptă, un bărbat în haine albe. Atunci ele s-au speriat foarte tare. Îngerul însă le-a zis: „Nu vă speriaţi! Voi îl căutaţi pe Isus din Nazaret, care a murit pe cruce. Nu este aici. A înviat. Priviţi, în locul acesta a zăcut trupul său. Duceţi-vă înapoi şi spuneţi ucenicilor lui, şi mai ales lui Petru, că el merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea, aşa cum v-a spus el”. Atunci femeile s-au întors şi au fugit de la mormânt, pline de nelinişte şi spaimă. Nu au povestit nimănui despre aceasta, căci se temeau (Marcu 16,1-8). (va urma)


Pentru tineri

Nu doar admiratori, ci discipoli! L

una octombrie este în mod tradiţional o lună misionară. Biserica în sine este misionară şi orice creştin, deci şi fiecare tânăr în parte, trebuie să fie misionar! Ce înseamnă acest lucru? Între Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh există o comuniune perfectă. Această viaţă de comuniune Sfânta Treime o revarsă în exteriorul ei prin creaţie şi, mai ales, prin creaţia omului căruia Dumnezeu îi împărtăşeşte comuniunea. Deoarece omul este destinatarul acestei iubiri a lui Dumnezeu, el nu a fost lăsat pradă păcatului. Cristos este „trimisul” Tatălui, i-a fost încredinţată misiunea de a-l mântui pe om. Misiunea, Cristos a transmis-o Bisericii, care este chemată să o continue ducând mai departe „vestea cea bună”, conducându-i pe toţi la Cristos. În felul acesta spunem că Biserica este misionară! Orice creştin trebuie să fie misionar. Creştinul are datoria de a colabora la misiunea lui Cristos de mântuire a tuturor oamenilor. Cristos nu are nevoie de admiratori, ci de discipoli; nu aşteaptă să fie lăudat, ci să fie urmat! A fi misionar înseamnă în primul rând a mărturisi propria credinţă. În orice loc şi în orice context trebuie să se observe că suntem discipoli ai lui Cristos: după cum vorbim, după cum gândim, după cum acţionăm. Misiunea constă tocmai în a-i ajuta pe alţii să descopere că viaţa adevărată trebuie să fie orientată spre Cristos şi că el trebuie să fie centrul vieţii şi, apoi, a trăi în aşa fel încât această misiune să

se realizeze în primul rând în viaţa noastră. Asta înseamnă a fi cu adevărat creştini! Din păcate, se întâmplă de multe ori ca trăirea creştină să fie ca anumite diete: începem să punem în practică de… mâine! În schimb, Cristos aşteaptă, aici şi acum, nu atât să îl arătam altora, ci să îl „iradiem” prin felul nostru de a trăi. A fi misionar înseamnă a da sens existenţei. Dacă Dumnezeu încredinţează o misiune fiecăruia în parte, înseamnă că existenţa proprie nu poate să găsească împlinirea decât atunci când răspunde acestei chemări. Dumnezeu când iubeşte cheamă, omul când se lasă iubit răspunde! A lua în serios misiunea încredinţată de Dumnezeu înseamnă a lua în serios propria viaţă, cu tot ceea ce este în ea, deoarece viaţa este dar şi misiune. Tot ceea ce am primit este un dar din partea lui Dumnezeu şi nimic din ceea ce avem nu este doar pentru noi. În modul acesta orice creştin, mai ales orice tânăr, descoperă că viaţa proprie nu este întâmplătoare, că are un sens

profund, că poate să fie de folos altora, că poate să facă mult bine. De aceea nu mai poate fi loc de nemulţumire, neîncredere, disperare, tristeţe etc. Un exemplu elocvent al felului cum tinerii ştiu să îşi asume, într-un mod special, propria misiune este dat de cei trei tineri din dieceza noastră care urmează să plece în Kenya tocmai pentru o experienţă misionară alături de preoţii misionari din dieceză care sunt de mult timp acolo. Este o alegere deosebită şi curajoasă şi, fără îndoială, va da mult rod, dar nu este unica! Fiecare tânăr trebuie să fie misionar în orice moment şi oriunde ar fi. Raoul Follereau, apostolul bolnavilor de lepră, spunea: „Deveniţi cineva pentru a face ceva. Construiţi fericirea altora. Viitorul va avea chipul vostru. Lumea devine inumană: fiţi oameni!”. A fi misionar înseamnă a fi om cu adevărat, a fi creştin cu adevărat, a fi apostol cu adevărat! Nu doar admirator al lui Cristos, ci apostol al său! Iar cine nu este apostol este… apostat! Pr. Felix Roca

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 17


Mãrturia unui supravieþuitor Pr. Augustin Bãrbuþ despre accidentul de pe Valea Uzului n cimitirul comunităţilor Faraoani şi Valea Mare, joi, 21 august 2008, s-au adunat într-un climat de rugăciune şi aducere aminte peste o mie de persoane împreună cu PS Aurel Percă şi 16 preoţi pentru a celebra o sfântă Liturghie la comemorarea celor 20 de ani de la tragicul accident în care şi-au pierdut viaţa 19 persoane din Faraoani, patru din Valea Mare şi patru din Orbeni. Acest eveniment este încă o rană vie în aceste comunităţi, iar această zi a fost un prilej de a ne ruga împreună şi de a asculta cuvintele de încurajare pe care ni le-a adresat PS Aurel. Pentru mine personal, care am concelebrat la această Liturghie, a fost un moment foarte

Î

emoţionant să văd în faţa mea părinţii, rudele şi cunoscuţii celor implicaţi în acel tragic accident. Evocând numele celor decedaţi, îmi aminteam de fiecare în parte, de chipul lor, de personalitatea lor şi de călătoria noastră către acel loc de muncă la care nu am mai ajuns. Era ceva normal în acei ani ca în timpul vacanţelor să dăm o mână de ajutor bugetului familial şi să ne căutăm de muncă. Şi erau mai multe echipe care plecau în judeţele Harghita sau Covasna la strâns de cartofi, pentru că se plătea mai bine şi beneficiam de cartofi pentru iarnă. În ziua de 20 august 1988, s-a zvonit că urma să vină o maşină

Cimitirul Valea Mare – Faraoani

18 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

care să-i transporte pe oameni la locul de muncă. Zvonul s-a răspândit repede şi toţi cei 60 eram gata de plecare în ziua de duminică, 21 august 1988, în jurul orei 15.00, de pe strada Moghioruş. Eram mulţi adolescenţi, tineri şi persoane mai în vârstă. Toţi plini de viaţă şi cu bucuria de a trăi şi de a realiza ceva bun, util familiei. Nu era un autobuz, ci era un camion care încă mai avea pe podea resturi de paie cărate în zilele dinainte, dar cu câteva bănci prinse de podea şi transformat în mijloc de transport persoane, iar în remorcă erau bagajele noastre. Am urcat câţi am încăput, urmând ca aceia care au rămas să meargă cu trenul. Plecam toţi bucuroşi că ieşim din sat şi mai vedem lumea. Pe drum, se glumea, se râdea, persoanele mai în vârstă spuneau rozariul, totul părea normal, până când am ajuns la Valea Uzului. După ce am trecut de tabăra Valea Uzului, intrând în pădure, din sens opus veneau două maşini marca Dacia, una galbenă şi una neagră, cu cea neagră s-a întâlnit chiar pe pod şi camionul în care eram noi a tras prea pe dreapta, iar după pod, drumul fiind mai îngust şi având o treaptă, cum a trecut cu roţile din spate, a derapat şi cu ¾


¾ greutatea

maşini s-a răsturnat în apă cu roţile în sus. Remorca maşini s-a agăţat de pod şi apoi a intrat în maşină. Era în jurul orei 19.15. Erau doar ţipetele şi urletele de sub maşină. În timpul răsturnării, o parte dintre noi, cei care erau în partea stângă a maşinii, au fost aruncaţi afară, pe alţi aruncaţi i-a prins din nou sub maşină. Eu eram în partea dreaptă, pe a doua bancă din faţă. Am rămas sub maşină puţin lovit şi, după ce au deschis oblonul din balamale, m-au scos afară, eram ud de motorina care curgea din rezervor. Persoanele din acea dacie galbenă s-au oprit şi s-au întors şi ne-au fost de mare ajutor, chiar dacă nici până azi nu ştiu cine au fost şi ţin să le mulţumesc şi aş dori să îi cunosc ca să le mulţumesc personal pentru ajutorul acordat. Cei răniţi au fost întinşi pe cealaltă parte a drumului şi înveliţi cu păturile noastre, căci fiecare avea cu el şi pătură. De la apropiata tabără au venit în

Biserica veche din cimitir

ajutor medici şi câţiva elevi mai mari care ne-au ajutat să mergem la tabără, lăsând în urmă gemetele acelora care nu puteau fi scoşi. De la tabără, noaptea târziu, cei care eram mai bine am fost duşi cu o maşină la spitalul din Moineşti. Aici toată noaptea, din jumătate în jumătate de oră, persoane civile ne trezeau şi ne puneau să povestim cum a fost. În dimineaţă următoare a venit pr. Ioan Purcaru cu sfintele taine, luând numele celor din spital şi transmiţând pr. Ştefan Vacaru. Cei care au putut fi externaţi au fost duşi la morga din Bacău pentru a-i recunoaşte pe cei decedaţi, iar de acolo acasă. În sat era mare jale, toată lumea era îndurerată. În toate părţile satului era un defunct, rude sau vecini şi tot satul era în doliu. La 25 august 1988 a avut loc înmormântarea celor 23 de persoane din Faraoani şi Valea Mare, celebrare prezidată de Monseniorul Petru Gherghel care ne-a adresat cuvinte de încurajare şi îmbărbătare. La sfânta Liturghie au luat parte mulţi preoţi şi foarte multă lume din toate părţile. Prin mulţime, din păcate, şi multă Securitate, pentru că se temeau de vreo mişcare în masă, dar lumea era închisă în durere şi suferinţă. Despre acest accident nu s-a scris şi nu s-a spus nimic prin mijloacele mass-media ale acelei perioade, totul a fost ţinut ascuns, dar în memoria comunităţii acest eveniment nu poate fi şters şi aceste persoane care şi-au pierdut viaţa în acest accident nu pot fi uitate. Pr. Augustin Bãrbuþ, OCarm.

Tablete spirituale

Pãianjenul mâniat

În timp ce umbla tot bombănind în sine, deodată, pe colţul cel mai de sus al pânzei, păianjenul a dat de un fir lung al cărui rost nu-l putea stabili (...). S-a ridicat pe cele două picioare din spate şi cu ochii săi mulţi a privit în susul firului. Degeaba, acest fir nu are capăt! Oricum l-ar privi, acest fir se urcă în nori! Cu cât s-a străduit mai mult să dezlege enigma, cu atât a devenit mai furios. La ce foloseşte acest fir care se duce în sus? În copioasele sale ospeţe îmbelşugate în muşte, a uitat, desigur de multă vreme, că într-o frumoasă zi de septembrie el însuşi a coborât pe acest fir. Nu-şi mai amintea nici cât de folositor i-a fost acest fir atunci când şi-a împletit pânza şi a mărit-o. Toate acestea le-a uitat de multă vreme. El nu vedea decât că de aici se duce în sus un fir fără nici un rost, fir care nu are nici un scop şi nici o utilitate deoarece se leagănă în văzduh. „Jos cu tine!” şi-a zis plin de furie şi..., hârşti!, a retezat firul. În aceeaşi clipă toată pânza s-a prăbuşit..., iar când păianjenul şi-a venit în fire, se afla ţeapăn pe pământ la poalele tufei, înfăşurat în fosta sa pânză artistică, bătută în mărgăritare argintii, acum sfărâmată, o zdreanţă udă leoarcă. Iată-l ajuns vagabond, calic într-o zi cu ceaţă; cât ai clipi din ochi i s-a dus toată munca, deoarece nu a înţeles rostul firului care se ducea în sus. (Tóth Tihamér, Cristos, rege, Editura „Presa Bunã”, 2005)

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 19


MISIUNI Ziua Mondialã a Misiunilor

Slujitori ºi apostoli ai lui Cristos Cea de-a LXXXI-a Zi Mondialã a Misiunilor, cu tema „Slujitori ºi apostoli ai lui Cristos”, se va celebra anul acesta duminicã, 19 octombrie. Douã linii principale sunt punctate de mesajul papei Benedict al XVI-lea: actualitatea ºi urgenþa misiunii, pe de o parte, ºi o privire de ansamblu asupra lumii contemporane, pe de altã parte.

Z

iua Mondială a Misiunilor reprezintă un timp în care Biserica este chemată, mai mult ca de obicei, să revină asupra identităţii sale misionare de a fi „casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Is 56,7). Urgenţa de a evangheliza toate neamurile rămâne o prioritate a Bisericii, nu doar o opţiune pastorală, deoarece „mandatul de a-i evangheliza pe toţi oamenii constituie viaţa şi misiunea esenţială a Bisericii” (Paul al VI-lea, Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 14). Nu este, desigur, nici întâmplătoare, nici convenţională această insistenţă: ea ne provoacă să depăşim astfel închiderea în propriile comunităţi parohiale, izolarea în autosuficienţă, pentru a intra într-o dinamică a comuniunii şi împărtăşirii. Izvorul misiunii este iubirea lui Dumnezeu; numai din această sursă se naşte iubirea faţă de întreaga omenire şi impulsul către misiunea ad gentes. Aşa cum Sfântul Părinte a afirmat şi într-un mesaj anterior, misiunea,

dacă nu se naşte dintr-un profund act de iubire divină, se reduce la o simplă activitate filantropică şi socială. Aceasta este de fapt şi inima mesajului creştinismului: din experienţa iubirii lui Dumnezeu se nasc dorinţa şi exigenţa interioară ca toţi oamenii să primească aceeaşi iubire. „Numai din acest izvor se pot lua atenţia, tandreţea, compasiunea, primirea, disponibilitatea, interesul faţă de problemele oamenilor şi toate celelalte virtuţi necesare mesagerilor evangheliei pentru a părăsi toate şi a se dedica total şi necondiţionat răspândirii parfumului carităţii lui Cristos în lume”. Cu cât eşti mai pătruns de Cristos, cu atât eşti mai deschis spre nevoile oamenilor. Se pot întrevedea şi în acest mesaj liniile fundamentale ale celor două enciclice şi gândirea profundă a Sfântului Părinte care se îndreaptă totdeauna către esenţe. Ca păstor grijuliu al turmei lui Cristos, Benedict al XVI-lea arată ca-ntr-o oglindă situaţia lumii de astăzi care „suferă şi nutreşte speranţa de a intra în libertatea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19-22). „Omenirea are astăzi nevoie să fie eliberată şi răscumpărată” de multiplele situaţii care o zguduie şi o înrobesc: violenţa dintre indivizi şi popoare, sărăcia milioanelor de locuitori, discriminările, persecuţiile, nedreptăţile. Viitorul omului este pus în pericol de

20 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

multiplele atentate la viaţa lui, ceea ce face ca „să fim apăsaţi de nelinişte, oscilând între speranţă şi angoasă” (GS) şi să ne îngrijorăm. Tot aici Sfântul Părinte evocă rolul progresului care trebuie să aibă ca scop demnitatea şi binele omului, altfel riscă doar să sporească dezechilibrele sociale deja existente. Progresul, aşadar, nu poate reprezenta o soluţie la nenumăratele probleme cu care se confruntă omul. „Nu ştiinţa îl răscumpără pe om. Omul este răscumpărat prin intermediul iubirii” (Spe salvi). Speranţa nu se poate regăsi decât dincolo de lumea văzută, căci speranţa este o persoană, Cristos, singurul Răscumpărător: „Cine nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, deşi poate avea speranţe multiple, în fond este fără speranţă, fără marea speranţă care susţine toată viaţa” (Ef 2,12). Cristos este viitorul şi evanghelia sa poate schimba viaţa; ea „dăruieşte speranţa, deschide larg poarta întunecată a timpului şi luminează viitorul omenirii şi al universului”. În acest mesaj papa evocă în special figura sfântului Paul, apostolul neamurilor, model al angajării apostolice. Anul Paulin este un motiv în plus pentru noi toţi, laici, persoane consacrate, preoţi, de a ne reîntoarce la spiritul evangheliei, de a fi purtători şi mărturisitori de Cristos. Minodora Mãrtinaº


ªtiri • ªtiri • ªtiri Întâlnirea Familiilor 2009 După Valencia (Spania), oraşul Ciudad de Mexico, din Mexic, va găzdui, între 16 şi 18 ianuarie 2009, Cea de-a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor, care va avea tema „Familia, formatoare în spiritul valorilor umane şi creştine”. Anunţul a fost dat încă din luna iulie de însuşi papa Benedict al XVI-lea în prezenţa arhiepiscopului capitalei mexicane, card. Norberto Ribera. Programul pregătirilor a fost prezentat la 18 septembrie ziariştilor, la sediul Consiliului Pontifical pentru Familie. „Dar, mai presus de toate, vrem să fim alături de familii, să intensificăm pastoraţia familială, să arătăm – prin intermediul cuplurilor familiale – frumuseţea căsătoriei creştine”, a declarat card. Ennio Antonelli, noul preşedinte al acestui consiliu pontifical. Întâlnire de studiu „Paternitatea spirituală în tradiţia ortodoxă” este tema reuniunii de studiu organizate între 18 şi 21 septembrie în nordul Italiei de Comunitatea din Bose, împreună cu Patriarhatul Ecumenic de Constantinopol şi Patriarhatul de Moscova. Printre invitaţi s-a numărat şi ÎPS Serafim, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în calitate de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române. „Azi tinerii simt nevoia de a avea pe cineva mai expert decât ei care să-i însoţească în urmarea lui Isus, dar nu atât cineva care să-i comande, cât o persoană care pune întrebări, care-i ajută să vadă adevărata viaţă spirituală şi autenticul mod de a-l urma pe Isus”, a precizat Enzo Bianchi, priorul Comunităţii din Bose.

Bisericã nouã La Kazan, capitala Republicii Tatarstan, din Federaţia Rusă, a fost sfinţită la 29 august o biserică catolică, la eveniment fiind invitat şi card. Angelo Sodano. Noul locaş de cult a fost construit şi cu ajutorul unei contribuţii financiare din partea administraţiei oraşului cu o puternică tradiţie ortodoxă,

deşi majoritatea populaţiei este musulmană. Oraşul Kazan este cunoscut în lumea întreagă datorită icoanei Maicii Domnului, care a apărut în acest oraş în mod miraculos, în anul 1597. În anul 1904, icoana a fost furată din catedrala din Kazan şi, după o perioadă, a ajuns la Vatican, de unde a fost dusă din nou în Rusia, în anul 2004, din voinţa papei Ioan Paul al II-lea. Vademecum biblic A apărut un nou şi util instrument pentru însuşirea de scurte şi indispensabile noţiuni asupra Bibliei, noţiuni de care un creştin are nevoie pentru înţelegerea Sfintelor Scripturi. „Ghidul esenţial al Sfintelor Scripturi” este scris de Pietro Principe şi este editat de Libreria Editrice Vaticana. Mons. Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, a făcut o prezentare a lucrării: „Acest mic ghid, care s-ar putea avea alături în citirea Sfintelor Scripturi, are ca scop ajutarea în lectura Bibliei a persoanelor care se apropie de textul biblic nu în mod sofisticat şi nici obişnuit. Este dedicat celor care sunt la

început şi au nevoie de un prim element, de bază, de ajutor pentru a intra în această lume foarte articulată, foarte complexă şi bogată”. Expoziþie În premieră mondială, la Roma, în Palazzo della Cancelleria este găzduită, în perioada 16 septembrie – 31 octombrie, expoziţia intitulată „Cucuteni-Trypillia, o mare civilizaţie a vechii Europe”. Evenimentul a fost posibil graţie colaborării dintre instituţiile abilitate din România, Ucraina şi Republica Moldova. Sunt expuse peste 450 de obiecte descoperite prin cercetări arheologice şi păstrate în muzee din cele trei ţări, precum şi în unele colecţii private. Acest eveniment a fost promovat şi organizat de Ambasada Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun, de Ministerele Culturii din Ucraina, România şi Republica Moldova. Pelerinaj la Walsingham La a doua ediţie a pelerinajului anual al comunităţilor etnice din Londra la sanctuarul marian

de la Walsingham, organizat la 7 septembrie de Dieceza de Westminster, au participat şi 53 de pelerini români din cadrul comunităţii româneşti din Anglia, împreună cu pr. Robert Măţău, capelanul român din Londra. Pentru englezi, sanctuarul marian de la Walsingham, aflat în estul Angliei, reprezintă ceea ce pentru români reprezintă sanctuarul marian de la Cacica.

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 21


Persecuþii în India În India continuă valul de violenţe împotriva creştinilor, amplificate după ce în seara de 23 august a fost asasinat Swami Laxmanananda Saraswati, liderul organizaţiei hinduse World Hindu Council, de către comunişti, iar creştinii sunt acuzaţi de această faptă. Au fost ucişi peste 30 de creştini, au fost distruse locuinţe, spitale, biserici şi alte obiective sociale şi religioase. Creştinii sunt acuzaţi că determină convertiri forţate sau pentru bani în rândul populaţiei tribale şi a categoriei dalit (membri ai castei de jos, neacceptaţi de societate şi trăind în sărăcie). Sistemul de caste, care împărţea populaţia în patru clase, a fost abolit prin Constituţia Indiei, dar mai persistă în mentalitatea multor indieni. Video Lourdes Imagini video de la sanctuarul de la Lourdes pot fi vizionate începând cu 27 august, prin internet la adresa: www.lourdes-france.com. Sunt transmise online Liturghiile, adoraţiile, rozariul. Transmisiuni online cu profil religios sunt disponibile şi la www.teleradiopadrepio.it. Vizitã oficialã În cadrul vizitei oficiale în Italia din perioada 5-7 septembrie, Traian Băsescu, preşedintele României, a întâlnit comunitatea greco-catolică şi romano-catolică din Roma la Colegiul Român Unit „Pio Romeno”. A doua zi, preşedintele român s-a întâlnit cu papa Benedict al XVI-lea la Castel Gandolfo. În audienţa care a durat 20 de minute preşedintele a vorbit cu Sfântul Părinte chestiuni referitoare la relaţia dintre cele două state, dintre Biserica

Catolică şi cea Ortodoxă din România şi chestiuni referitoare la situaţia românilor din diaspora. Preşedintele a adresat papei, din partea statului român, invitaţia de a vizita România. Apoi s-a întâlnit cu card. Tarcisio Bertone, secretar de stat, şi cu arhiep. Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele. Sesiune CER Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România s-a desfăşurat la Timişoara în zilele de 22-25 septembrie, invitat fiind şi ES Francisco-Javier Lozano Sebastián, nunţiu

apostolic în România şi Republica Moldova, şi ES Anton Coşa, episcop de Chişinău. În cadrul lucrărilor, episcopii au discutat despre eventualitatea unei vizite a papei Benedict al XVI-lea în România, preocupările legate de facultatea ecleziastică pentru învăţământul teologic catolic, Comisia Naţională de Studiere a Istoriei Bisericii Catolice din România, chestiuni liturgice, posibilitatea apariţiei publicaţiei L’Osservatore romano în limba română, alte probleme de ordin intern, probleme organizatorice, precum şi despre dialogul ecumenic cu Biserica Ortodoxă. Miercuri, 24 septembrie, episcopii au celebrat la Cenad o Liturghie pontificală în cinstea sfântului Gerard, patronul Diecezei de Timişoara. Sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România va fi la Cluj Napoca, în perioada 25-27 mai 2009.

22 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

Episcop comemorat Arhiepiscopia Majoră de Alba-Iulia şi Făgăraş împreună cu Asociaţia Cercetătorilor Istoriei Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică au organizat la 20 septembrie, în catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, un program liturgic şi cultural-istoric, consacrat comemorării a 240 de ani de la trecerea la Domnul a episcopului Inocenţiu Micu-Klein. Au rostit cuvântări omagiale PF Lucian Mureşan, PS Virgil Bercea şi alţi specialişti invitaţi. În anul 1737, episcopul greco-catolic Inocenţiu Micu-Klein a mutat reşedinţa episcopală de la Făgăraş la Blaj, unde a pus în anul 1741 piatra de temelie a catedralei „Sfânta Treime”. A murit la 23 septembrie 1768 şi fost înmormântat la Roma. La 19 octombrie 1997, sicriul cu rămăşiţele pământeşti a fost aşezat în mormântul din catedrala „Sfânta Treime”. Simpozion La iniţiativa Comitetului European pentru Educaţia Catolică (CEEC), cu sediul în Bruxelles, s-a organizat la Sinaia, în perioada 25-28 septembrie, un simpozion internaţional cu tema: „Reflecţii asupra învăţământului religios catolic din punctul de vedere al inspectorului de religie”. Din partea CEEC a participat Etienne Verhack, secretar general, şi un specialist. Au participat specialişti în domeniul educaţiei din ţară şi străinătate, precum şi responsabilii (inspectorii) pentru învăţământul religios din fiecare dieceză. Simpozionul a fost coordonat de PS Aurel Percă, responsabil cu probleme de învăţământ în cadrul Conferinţei Episcopilor din România.


Profesiuni Ana-Maria Bulai a făcut prima profesiune în cadrul Congregaţiei Fiicele Sfântului Paul (Surorile Pauline) din Bucureşti, la 7 septembrie în biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Nicolae Bălcescu. Sora Maria Caterina Jicmon a Fecioarei Îngerilor a depus voturile perpetue la 7 septembrie, în biserica mănăstirii şi a casei de bătrâni din Măgura a Congregaţiei Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului nostru Isus Cristos. În ziua de 8 septembrie, la Huşi, în biserica „Sfântul Anton de Padova”, novicele Agneza Albert (Nisiporeşti), Stela-Adriana Blânda, Maria Frenţ şi Veronica-Roxana Ianoş (Huşi) au făcut profesiunea temporară în cadrul Congregaţiei „Surorile Franciscane Misionare de Assisi”. Opt surori din Congregaţia Surorile Franciscane Misionare de Assisi: Varvara Cochior-Grosu, Tereza Adam, Aniţa Ficău, Cristina Ciuraru, Elisabeta Mircsov, Maria Duma, Maria Roşaţă şi Varvara Farcaş-Papa, au celebrat la 14 septembrie, la Valea Mare, 25 de ani de profesiune religioasă, printre participanţi fiind şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău. ªedinþã de lucru Comisia Diecezană pentru Viaţa Consacrată, convocată de pr. Alois Fechet, vicar episcopal, s-a întrunit la 13 septembrie, în şedinţă de lucru la Traian, în casa Misionarilor Cuvântului Divin. S-a discutat despre rolul Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată şi despre pregătirea întâlnirii diecezane a persoanelor consacrate din 5 octombrie de la Cacica.

Numiri ºi transferuri în diecezã La 1 septembrie, pr. Alois Fechet, vicar episcopal cu viaţa consacrată, a fost eliberat din funcţia de director al Spitalului din Barticeşti, iar pr. Augustin Pascaru a fost eliberat din funcţia de paroh de Cleja, devenind paroh emerit, cu locuinţa la Parohia Faraoani. În urma propunerii Definitoriului Provincial Franciscan, începând cu 15 septembrie, PS Petru Gherghel a transferat şi numit următorii fraţi: numiri de parohi: pr. Benone Butacu jr. la Huşi-Corni „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”, pr. Cristian Blăjuţ la Galaţi; pr. Gheorghe Pişta la Prăjeşti, pr. Pavel Bulai la Hălăuceşti; numiri de vicari: pr. Adrian Mihălcuţ la Buruieneşti, pr. Florin-Gheorghiţă Bogdan la Hălăuceşti, pr. Ioan Solomon la Buruieneşti, pr. Iosif Blaj la Luizi-Călugăra; transferuri de vicari: pr. Cristian-George Cherecheş la Prăjeşti, pr. Damian Anton la Cacica, pr. Damian Pişta la Nisiporeşti, pr. Dănuţ Ciubotaru la Târgu Trotuş, pr. Gabriel Dancă la Luizi-Călugăra, pr. Marius Pitica la Galaţi. Pe scurt „ 6-19 august: Campus cu tema „Pinocchio” pentru 200 de copii din Cireºoaia animaþi de 15 tineri animatori ºi un grup de tineri din Torino „ 18-23 august: Campus recreativ-formativ „Cele patru iubiri”, pentru 30 de tineri ai Parohiei „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din Iaºi, organizat la Slãnic Moldova „ 29-30 august: Exerciþii spirituale în biserica „Fericitul Ieremia Valahul” din Tomeºti pentru membrii Asociaþiei Misionare „Inimã de Mamã” din localitate „ 30 august: „Marºul credinþei” organizat pe strãzile oraºului Oneºti, cu momente de adoraþie în bisericile catolice ºi rugãciuni la diferite instituþii, organizat

de Surorile lui Isus Rãscumpãrãtorul „ 1 septembrie: Prima întâlnire a studenþilor din Roman la casa fraþilor iosefini din Roman „ 1-7 septembrie: Campus „Vara Împreunã” pentru copii în Parohia „Sf. Petru ºi Paul” din Oneºti „ 4-7 septembrie: Campus pentru liderii Scout la Almaº, cu depunerea promisiunii de cãtre 10 lideri Scout din Bacãu centru, Lespezi, Sagna, Adjudeni ºi Piatra Neamþ „ 5-7 septembrie: Exerciþii spirituale pentru profesorii de religie din Dieceza de Iaºi la mãnãstirea carmelitã din Luncani „ 7 septembrie: Întâlnire la Sãbãoani dintre membri ai Asociaþiei „Credinþã ºi Luminã” ºi tineri din localitate, dedicatã persoanelor cu handicap „ 8-14 septembrie: Pelerinaj în Þara Sfântã al unui grup de 28 de pelerini conduºi de pr. Iosif Dorcu, însoþit de pr. Cristian Diac „ 10 septembrie: Zi de reculegere la Mãnãstirea „Sf. Carol Borromeu” din Gioseni pentru tineri din Gioseni ºi Bacãu „ 14 septembrie: Sfinþirea casei de catehezã „Sf. Maria Goretti” din Ploscuþeni „ 15 septembrie: Deschiderea anului ºcolar 2008-2009 la Seminarul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Bacãu, pentru 95 de seminariºti ºi 341 de elevi ai liceului, la festivitãþi participând ºi PS Aurel Perc㠄 15 septembrie: Sfinþirea de cãtre PS Aurel Percã a grotei dedicate Fecioarei Maria de la Lourdes ºi a statuii papei Ioan Paul al II-lea în Parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din Iaºi „ 15 septembrie: Campanie de strângere de rechizite pentru elevii din satul Schineni, organizatã de 14 tineri din Parohia „Fericitul Ieremia” din Bacãu „ 19-20 septembrie: Întâlnirea membrilor Consiliului Diecezan al Acþiunii Catolice cu asistenþii spirituali la Casa de reculegere din Traian „ 21 septembrie: Jubileul de 50 de ani de la depunerea voturilor de cãtre sr. Maria Aurelia Leoni a lui Isus Învãþãtorul, din Congregaþia Benedectinã a Surorilor Reparatoare ale Sfintei Feþe a Domnului Nostru Isus Cristos, superioara casei „Sfânta Faþã” din Mãgura, Bacãu „ 21 septembrie: Sfinþirea grotei „Padre Pio” în Horgeºti.

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 23


LEGEA ªI DREPTUL TÃU

Curier juridic ‰ Cornel I. (Galaţi). „În anul

2006 am fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de tulburare în posesie. Întrucât eram la prima abatere a fost suspendată executarea pedepsei şi nu am fost obligat decât la plata cheltuielilor de judecată pe care le-am şi plătit. În cazul în care mai săvârşesc altă faptă, mai pot primi suspendarea pedepsei sau nu?”. În cazul în care în termen de trei ani de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii prin care aţi fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare săvârşiţi o altă faptă nu mai puteţi beneficia de suspendarea executării pedepsei, ci pedeapsa va fi executată în regim de detenţie. Termenul de trei ani nu se calculează de la data săvârşirii primei fapte, ci de la data la care a trecut termenul de recurs (în cazul în care nu aţi declarat) sau de la data la care s-a pronunţat instanţa de recurs (în cazul în care aţi uzat de această cale). Pentru cea de-a doua faptă săvârşită însă, aveţi posibilitatea de a vă împăca cu partea vătămată, iar procesul penal se va stinge prin împăcarea părţilor. ‰ Maria Gh. (Suceava) „Am promovat în cursul acestui an un proces de partaj succesoral, dorind să împart bunurile rămase de pe urma părinţilor mei. Am încercat să rezolv această problemă amiabil, dar unul

dintre fraţii mei (cel care locuieşte în casa părintească) a refuzat. În timpul procesului judecătorul ne-a pus în vedere să achităm o taxă de timbru destul de mare pe care nu o putem plăti din cauza pensiilor mici. Ce se întâmplă dacă nu o achităm?”. În cazul în care veţi considera că taxa de timbru stabilită de instanţă este prea mare, atunci, în termen de trei zile de la data comunicării acesteia aveţi posibilitatea de a cere reexaminarea acestei taxe. Cererea dv. va fi soluţionată în camera de consiliu (adică nu în şedinţă publică) de către un alt judecător care va analiza dacă taxa stabilită de instanţă a fost calculată corect. În cazul în care taxa stabilită este cea corectă, pe baza cupoanelor de pensie, dar şi a altor acte din care să rezulte starea dv. de boală, veniturile pe care le realizaţi, puteţi solicita acordarea de asistenţă judiciară. Şi această cerere se soluţionează tot în camera de consiliu, dar de preşedintele completului de judecată, care poate hotărî să vă scutească în totalitate de plata taxei de timbru, să reducă această taxă sau să vă oblige să o plătiţi eşalonat. Tot pe baza aceloraşi acte, în cazul în care consideraţi că nu vă puteţi face o apărare calificată, puteţi solicita şi asistenţă juridică gratuită, iar instanţa va solicita conducerii baroului de avocaţi desemnarea unui avocat din oficiu.

24 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

‰ Gherman

M. (Iaşi). „Cum poate fi contestată o hotărâre dată de Judecătorie?” Aşa cum am mai precizat şi altădată, hotărârile date în procesele al căror obiect este evaluabil în bani, iar valoarea este de peste un miliard pot fi atacate cu apel, iar ulterior cu recurs. Hotărârile date în cauzele al căror obiect este de până la un miliard pot fi contestate doar cu recurs. Chiar dacă judecătorul de la instanţa de fond a scris în mod greşit că hotărârea poate fi atacată în termen de 15 zile cu apel într-o cauză în care obiectul litigiului era sub un miliard, calea de atac este tot recursul, indiferent de ce a scris judecătorul. În cazul în care hotărârea poate fi atacată doar cu recurs, în termenul de recurs de 15 zile trebuie declarată calea de atac, iar în cerere trebuie menţionate şi motivele pentru care se declară recursul, sub sancţiunea nulităţii recursului. Motivele de recurs nu pot fi depuse decât în termenul legal de 15 zile, orice alte motive fiind considerate tardive. Apelul poate fi declarat în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii şi poate fi motivat şi la prima zi de înfăţişare, la instanţa de apel. Menţionăm că în recurs nu este admisibilă decât proba cu înscrisuri, iar la apel poate fi solicitată orice probă, ca la instanţa de fond (martori, interogatoriu, acte, expertize). Av. Mihaela Ciobanu


POªTA REDACÞIEI A.

(Huşi). „Din puţinul meu lunar m-am gândit să depun câte 100 lei pe lună într-un cont bancar, iar în felul acesta asigurându-mă la AVIVA (Asigurări de viaţă). Şi acum mă întreb, oare este adevărată şi reală situaţia sau mă amăgesc?”. Întrebarea dv. nu ţine de noi. Nu ştim ce să vă răspundem. Pentru a primi informaţii clare, adresaţi-vă secretariatului acelei firme de asigurări, citiţi cu atenţie condiţiile şi avantajele pe care le oferă (inclusiv acelea scrise cu litere mici) şi luaţi o hotărâre în cunoştinţă de cauză. De asemenea, vă puteţi adresa şi unei case de pensii. V.I.I. (Şcheia). „Fiind un cititor fidel al revistei «Lumina creştinului» am constatat că sunt cititori care, aproape în fiecare lună, vă trimit pe adresa redacţiei diferite articole care conţin comentarii şi sugestii privind conţinutul revistei sau la unele articole din cuprinsul revistei, articole în care sunt prezentate aspecte sau întâmplări din viaţa şi activitatea unor comunităţi ale diecezei noastre. Faţă de cele prezentate mai sus, vin cu rugămintea să-mi comunicaţi dacă pot fi şi eu membru corespondent al revistei «Lumina creştinului»”. Vă mulţumim pentru urări şi aşteptăm articolele dv. Cezar A. (jud. Bacău). La frământările dv. legate de credinţă vă răspundem prin experienţa lui André Frossard (1915-1995) care a fost membru al Academiei Franceze, autor al unor remarcabile cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic. În cartea „Dumnezeu există. Eu l-am întâlnit” el scrie: „Este, într-adevăr, greu să vorbeşti despre convertirea ta fără să vorbeşti despre tine şi încă şi mai greu să vorbeşti despre

tine fără să cazi în complezenţă sau în ceea ce înaintaşii noştri numeau într-un mod foarte nimerit «ironie», manieră abilă de a induce în eroare judecata altora atribuindu-ţi mai multe defecte decât ai în realitate. Şi aceasta încă ar fi fără importanţă dacă mărturia n-ar fi legată de martor, susţinându-se reciproc, astfel încât şi mărturie, şi martor înfruntă riscul de a fi recuzaţi împreună. Şi totuşi, am sfârşit prin a mă convinge că un martor, chiar şi nedemn, care ajunge să ştie adevărul necesar într-un proces, trebuie să-l spună, sperând ca acest adevăr să câştige prin propria sa valoare o audienţă pe care el n-o poate aştepta de la semeni. Or, se întâmplă ca eu să ştiu, printr-un noroc extraordinar, adevărul asupra celei mai disputate dintre cauze şi asupra celui mai vechi dintre procese: Dumnezeu există. Eu l-am întâlnit. L-am întâlnit pe neaşteptate – aş spune: prin hazard, dacă hazardul ar face parte din acest gen de aventură (...). A fost un moment de stupoare care durează încă. Nu m-am obişnuit niciodată cu existenţa lui Dumnezeu (...). Îmi este imposibil să descriu calea care m-a condus la credinţă, pentru că eu mă găseam pe cu totul alt drum şi mă gândeam la cu totul altceva atunci când am căzut într-un fel de capcană: această carte nu povesteşte cum am ajuns la catolicism, ci cum n-am mai făcut un pas atunci când am ajuns la el (...). Intrând la ora 17.10 într-o capelă din Cartierul Latin în căutarea unui prieten, am ieşit de acolo la ora 17.15 însoţit de o prietenie nepământească (...). Aveam 20 de ani în momentul intrării, în momentul ieşirii eram un copil pregătit pentru botez, care

privea în jurul lui, cu ochii larg deschişi, un cer locuit, un oraş care nu se ştia suspendat în văzduh, nişte fiinţe în plin soare care păreau să meargă prin întuneric, fără să întrevadă imensa destrămare care avea să se producă în ţesătura lumii. Sentimentele mele, peisajele mele interioare, construcţiile intelectuale în care deja mă instalasem comod nu mai existau; obiceiurile mele înseşi dispăruseră şi gusturile mele se schimbaseră”. Cristina Koch Smeu (Piatra Neamţ). „Au fost multe frontiere! Când celor bolnavi de lepră li se punea în vârful unui toiag un clopoţel pentru a putea fi auziţi de departe, se rostea mai de fiecare dată: Feriţi-vă! Acel toiag marca departajarea dintre bine şi rău, cum, la fel, catargul corăbiilor de piraţi purta însemnul morţii ce se apropia faţă de cei primejduiţi de jaf şi de distrugere. Între aceste două aspecte nu este mare diferenţă! Unul purta frontiera omului deznădăjduit, bolnav şi demn de milă, iar ceilalţi, semnul îndrăznelii duse până in extremis, pentru a-şi depăşi frontiera imposibilului şi decadenţei morale, prin fărădelege”. Am selectat un fragment din scrisoarea dv. referitor la frontierele care pot „încătuşa sau elibera destine, caractere, ori lumini în popas peste... alte frontiere”. Este interesantă divagaţia dv. referitoare la cuvântul frontieră ale cărui conotaţii pot suscita ample interpretări din partea fiecăruia dintre noi. Citind această scrisoare, ne-au revenit în minte cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea „Nu vă fie teamă!”, adresate nouă, tuturor, atunci când a fost ales papă. În miezul acestor cuvinte se întrezăreşte şi îndemnul de a îndrăzni să ne

octombrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 25


depăşim propriile noastre limite şi să mărturisim fără teamă cine suntem cu adevărat, ce anume dorim să realizăm, ce cale trebuie să urmăm etc. Dar pentru a trece peste acele frontiere care încătuşează spiritul uman, trebuie să cunoaştem acea libertate interioară care să ne dea aripi pentru a zbura... către cer. Referitor la exemplul dat cu leproşii... atitudinea noastră, ieri ca şi astăzi, este la fel şi va fi mereu aceeaşi atâta timp cât sufletele noastre sunt bolnave de lepra egoismului şi a indiferenţei, într-o lume în care adevăraţii leproşi şi infirmi sunt tocmai cei indiferenţi, egoişti, cei fără Dumnezeu, cei care ignoră tocmai această poruncă pe care Isus ne-a lăsat-o şi pe care dv. aţi amintit-o: „Să-l iubeşti pe Dumnezeu... şi pe aproapele ca pe tine însuţi!” fără limite, reticenţe, chiar dacă aproapele tău este lepros, sau infirm, sau flămând şi însetat... Nu vom fi liberi cu adevărat dacă nu vom accepta acest adevăr pe care Dumnezeu ni l-a mărturisit de repetate ori şi nu ne vom însuşi această poruncă divină a iubirii universale care ne dă adevărata valoare şi adevărata apartenenţă divină. Vă mulţumim şi pentru poemul trimis şi fie ca „Acum şi oricând / Prea gingaşa Fecioară / Cu raze de iubire” să ne adune pe toţi la aceeaşi fereastră deschisă către cerul atât de dorit de noi, unde Tatăl ne aşteaptă cu aceeaşi infinită dragoste pe toţi. Ion Crişu (Pădureni, BC). Ne bucurăm că aţi participat şi dv. la ceremonia sfinţirii bisericii din Horgeşti şi că aţi trăit momente de emoţii şi bucurie alături de oaspeţi şi de ceilalţi participanţi. Sunt momente care rămân în sufletele noastre pentru totdeauna, comori

de preţ de care ne amintim mereu cu drag. Fiind un fiu al satului este de apreciat că aţi revenit pentru a participa alături de ceilalţi la marea sărbătoare. Ne alăturăm bucuriei dv. şi dorinţei de a vă ruga pentru ca atât satul dv., cât şi alte sate să dea din rândul tinerilor vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, „pentru puterea de a fi biruit răul din lumea aceasta”. Mulţumim şi pentru aprecierile la adresa revistei şi a celor care lucrează la ea şi vă aşteptăm să ne mai scrieţi. Ioan Cojan (Traian, NT). „Ziua de 23 august a fost o zi deosebită pentru satul meu. În această zi a fost o mare sărbătoare marcată de o semnificaţie spiritual creştinească, a unui moment când ÎPS Ioan Robu a sărbătorit 40 de ani de preoţie, iar cu acest prilej a administrat sfântul Mir la aproximativ 70 de copii şi tineri...”. Vă mulţumim pentru cele împărtăşite, iar din poezia dedicată ÎPS Ioan Robu am selectat câteva versuri: „Un timp frumos de 40 de ani s-a scurs, / De când aţi spus da la chemarea lui Isus, / Patru decenii au trecut, s-au strecurat, / În munca nobilă de apostolat! // Noi încă o dată vă zicem mulţi ani să trăiţi, / În satul natal vă aşteptăm să mai veniţi, / Cu bucurie vă vom întâmpina mereu, / Împreună să-i aducem mulţumiri lui Dumnezeu!”. Gheorghe Ciobanu (Cozmeşti, jud. Iaşi). „În timpul regimului comunist am participat la salvarea pr. Petru Brudaru. Înainte de sărbătoarea „Ss Petru şi Paul” am fost informat că la sfânta Liturghie a hramului care va fi în ziua de 29 iunie va fi arestat părintele care va celebra Liturghia de hram, sub motiv că lumea se adună la biserică

26 · LUMINA CREªTINULUI · octombrie 2008

în timpul campaniei de recoltat grâul. Noi eram filiala parohiei Hălăuceşti, şi de acolo trebuia să vină părintele. L-am anunţat imediat pe clopotar de necazul care se abătea asupra noastră. Soţia clopotarului l-a îndemnat pe soţul ei să se pregătească în haine de lucru, să-şi pună instrumentele de secerat grâul în căruţă şi să meargă în întâmpinarea părintelui sub pretextul că merge la secerat. La Mogoşeşti Siret a fost oprit de câţiva necunoscuţi, care aveau maşina trasă la marginea drumului şi-l aşteptau pe preot, şi l-au controlat în căruţă să se convingă că este pregătit pentru muncă. În dreptul satului Luncaşi s-a întâlnit cu preotul care venea într-o căruţă spre noi şi i-a făcut semn să nu-şi mai continue drumul pentru că-l paşte o mare primejdie. Fiind dascăl, atunci am urmat un program întocmit de preot şi tot ne-am adunat la biserică unde ne-am rugat şi am cântat preamărindu-l pe Dumnezeu. Am motivat lipsa preotului faţă de persoanele interesate, spunându-le că părintele nu vrea să saboteze campania de recoltat. Sunt mândru că am putut lua parte la salvarea vieţii preotului Petru Brudaru care a fost numit apoi paroh de Fălticeni. Cu toate că a fost mutat de la noi, am ţinut legătura cu Sfinţia sa până când a fost chemat la Domnul”. Am citit cu foarte mare atenţie scrisoarea dv. în care ne dezvăluiţi momente grele din trecut accentuând solidaritatea satului în faţa răului care a făcut ravagii în rândul creştinilor şi care a presărat pe cale nenumărate victime. Este meritoriu faptul că aţi fost alături de preotul satului în astfel de momente grele, atât prin fapte cât mai ales prin rugăciune, alături de toţi enoriaşii.


Misterele de bucurie Orizontal: 1) Solemnitatea care aminteşte de vestea primită de sfânta Fecioară Maria prin intermediul arhanghelului Gabriel că ea va zămisli şi va naşte pe Domnul nostru Isus Cristos (2 cuv.). 2) Locul de muncă al sfântului Iosif, unde Isus a învăţat tainele meseriei de tâmplar (pl.). 3) Renumită sculptură a lui Michelangelo, reprezentând-o pe preasfânta Fecioară Maria îndurerată, ţinând în braţe trupul mort al lui Isus – Cucernici. 4) Tania Luca – Avantaj – Aşternutul pruncuşorului Isus. 5) Cea medie în Breviar – Oală – Greul abia începe! 6) Noi suntem… pământului, aşa cum subliniază Isus în sfintele Evanghelii (neart.) – Pasăre răpitoare. 7) Tineretul Catolic Diecezan (abr.) – Confirmaţiune – În piesă! 8) Verişoara sfintei Fecioare Maria, căreia i-a făcut o vizită de trei luni. 9) Suferinţe de ordin moral (fig.) – Aluminiu (simb.). 10) Tină – Care pun în circulaţie hârtii de valoare, bancnote etc.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

11) S-au întors! – Localitatea unde s-a născut Isus Cristos. Vertical: 1) Locul destinat celebrării Botezului. 2) Folositor – A-l lăuda pe Dumnezeu. 3) Necesarul energetic estimativ (abr.) – Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care desfăşoară o anumită activitate în favoarea religiei respective. 4) Masa Domnului, cea la care este chemat să participe întregul popor al lui Dumnezeu (pl.) – Siestă! 5) Existenţă consacrată prin profesiunea sfaturilor evanghelice, dedicată fie meditării şi rugăciunii, fie slujirii aproapelui – Apelativ popular – Mihai Baciu. 6) Eduard Eva – Sfânta Scriptură, formată din Vechiul şi Noul Testament. 7) Rus încurcat! – A doua notă – Teşite! 8) Locul în care a fost prezentat Isus la 40 de zile după naşterea sa – Oraş în Olanda. 9) Poftim – Diminutiv feminin – Inima lui Noel!

10) Totalitatea riturilor, practicilor şi rugăciunilor prin care un popor sau o societatea obişnuieşte să fie în legătură cu divinitatea – Fire. 11) Locul unde Isus a fost pierdut şi apoi regăsit. Dicţionar: IES, UAS, SIE, TIEL. Magda Coºa Răspuns la rebusul „Scrisorile pauline” din numărul trecut: 1) TIMOTEI – FT; 2) AN – REFUGII; 3) COLOSE – ALT; 4) I – PRASILE; 5) TT – IL – DAMF; 6) EP – OMETOI; 7) CORINT – INL; 8) L – EOI – SA – I; 9) ADANCIT – AP; 10) ROMA – GRECI.

Isuse, Fiul Tatãlui ceresc...

Criptografie (2,2,2,5,9,2,12,10,8,3) Galina P. Pajura


Funeraliile pr. Petru Dâncã, OFMConv. (Pildeºti, 23 august)

Profesiune perpetuã în cadrul Congregaþiei „Slujitoarele Maestre Pie Venerini” (Bacãu, 24 august)

Marºul credinþei pe strãzile oraºului (Oneºti, 30 august)

Exerciþii spirituale pentru profesorii de religie (Luncani, 5-7 septembrie)

Profesiune religioasã în cadrul Congregaþiei „Fiicele Sfântului Paul” (Nicolae Bãlcescu, 7 septembrie)

Profesiune perpetuã în cadrul Congregaþiei „Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feþe” (Mãgura, 7 septembrie)

Membrii Asociaþiei „Credinþã ºi luminã” în vizitã la Sãbãoani (7 septembrie)

Întâlnirea Comisiei Diecezane pentru Viaþa Consacratã (Traian, 13 septembrie)

Lumina crestinului, nr. 10/2008  

Publicatie lunara a Episcopiei Romano-Catolice de Iasi

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you