Page 4

Fragmente liturgice „Ritul” la Conciliul Vatican al II-lea Articolul de față nu are pretenții absolut științifice, ci mai degrabă este o meditație în care ne propunem să punem în evidență câteva din aspectele importante pe care le-a adus Conciliul Vatican II pentru Orientul Catolic. Încă de la început Vestea cea Bună a fost răspândită de doisprezece Apostoli, precum și de alți mulți ucenici care au dus kerigma creștină până în locurile cele mai îndepărtate ale lumii. Ulterior, s-au născut și diferitele Biserici care au încercat să păstreze tradiția apostolică pe care unele dintre acestea au primit-o prin gura și puterea apostolilor. Ulterior, după secolul al IV-lea, au apărut și marile centre creștine, care mai târziu vor deveni mari centre patriarhale: Roma1, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalimul. Roma de la început a avut un rol special și universal, datorită faptului că acolo se afla catedra Sf. Petru, celui căruia Isus i-a spus: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Mt 16,18).

După prima jumătate a secolului al IV-lea au început să prindă și mai bine contur și să se diferențieze marile tradiții creștine sau ceea ce noi numim astăzi Rituri. O primă concluzie simplă care s-ar putea trage privitor la această evoluție a creștinismului este că, deși totdeauna a fost aceeași credință care s-a transmis, niciodată nu a existat o uniformitate în transmiterea acesteia. Este oare 2

aceasta un lucru negativ? Oare astăzi diversitatea tradițiilor este privită ca un lucru bun de către Biserica Catolică? Este oare necesară diversitatea? Constituie aceasta o bogăție? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care orice creștin și le-ar putea pune astăzi și la care vom încerca și noi ca să răspundem în prezentul articol. Prezența Bisericilor orientale în sânul catolicității a făcut ca de-a lungul veacurilor să se pună o serie de întrebări și să se schimbe această mentalitate referitoare la ele. Cel mai important pas făcut de Biserica Catolică în această privință a fost Conciliul Vatican II. Desigur au mai existat și înainte intenții, în special din partea papalității, de a soluționa această problematică, cea mai importantă fiind probabil enciclica Orientalium dignitas a Papei Leon al XIII-lea din 1894. Însă Conciliul Vatican II a reprezentat o adevărată revoluție în modul de ansamblu de a percepe Bisericile Orientale, Riturile și importanța acestora. Decretele

Orientalium

Ecclesiarum, referitor la Bisericile orientale catolice și Unitatis redintegratio, referitoare la ecumenism, sunt documentele care se adresează și sunt legate în mod direct de Bisericile Orientale.

Vă propun să vedem câteva aspecte importante legate de Rit prezente în decretul Orientalium Ecclesiarum. Totuși înainte trebuie să precizăm pentru înțelesul tuturor că termenul Rit nu înseamnă în mod unic și exclusiv modul de a celebra slujbele, așa cum mulți ar fi tentați să creadă, ci mai degrabă prin Rit se înțelege întreg patrimoniul teologic, spiritual, liturgic și disciplinar al unei Biserici particulare sau locale. În partea de introducere a decretului se afirmă că „Biserica Catolică prețuiește foarte mult instituțiile, riturile liturgice, tradițiile bisericești și disciplina vieții creștine din Bisericile Orientale. Căci în aceste Biserici, ilustre prin vechimea lor venerabilă, afirmă Conciliul, strălucește tradiția care vine de la Apostoli prin Sfinții Părinți și care constituie o parte din patrimoniul revelat

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Advertisement