Page 34

Viaţa Eparhiei Hramul Mănăstirii „Maica Îndurerată Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci a fost o duminică a bucuriei pentru surorile din „Congregaţia Maicii Domnului” de la Mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmaţiei. Bucuria a fost prilejuită de sărbătorirea hramului acestei mănăstiri într-o atmosferă de rugăciune şi comuniune, surorile dorind ca prin această sărbătoare să marcheze într-un mod deosebit Anul dedicat Vieţii Consacrate. Pregătirea spirituală pentru hram a început încă din ajunul sărbătorii, Sâmbătă 12 septembrie 2015, începând cu orele 18:00, când comunitatea a primit pe toţi cei care au dorit să se alăture la o seară de rugăciune care a cuprins Rugăciunea Rozarului, Vecernia şi Acatistul Sfintei Cruci. În ziua hramului curtea mănăstirii în care a fost amenajat un altar, a devenit o adevărată biserică de suflete doritoare de rugăciune, care au răspuns cu generozitate la invitaţia surorilor de a se uni în rugăciune şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru darul răscumpărării. Atmosfera de Hirotonirea Părintelui Florin Marușciac

reculegere a fost înlesnită şi de răspunsurile de la Liturghie, pe care corul Bisericii greco-catolice „Cristos Rege” din Sighetu Marmaţiei le-a oferit cu profesionalism şi într-o plăcută şi lină armonie.

Mulţumind lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate pentru că ne-au ajutat ca prin rugăciune şi comuniune să ne întărim sufleteşte. Dorim ca harurile revărsate în această zi să fie de folos pentru toţi cei care s-au unit cu noi în această sărbătoare.

Duminică 20 septembrie, anul curent, biserica de limbă ucraineană “Sfânta Treime” din localitatea Crăciunești a fost gazda unei Liturghii solemne în cadrul căreia a fost hirotonit preot diaconul Florin Marușciac, prin invocarea Sfântului Spirit și punerea mâinilor Preasfinției sale Vasile, episcopul locului. Părintele Marușciac și-a început studiile la Seminarul Minor din Oradea, după care a urmat un an propedeutic și primul an de facultate la Seminarul Major din aceeași localitate. După aceasta a fost trimis bursier la Madrid și Roma, încheindu-și studiile cu doctoratul în Teologie Patristică la Institutul Pontifical Oriental din Roma. Celebrarea a fost însuflețită cu prezența a numeroși preoți și invitați din țară și străinătate.

La sfârșitul Liturghiei noul hirotonit a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le-a primit de-a lungul vieții, a exprimat un gând de mulțumire pentru toate Seminariile unde s-a format, a mulțumit familiei pentru sacrificiile făcute de-a lungul anilor, le-a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezența la această sărbătoare și le-a împărțit tuturor la final binecuvântarea. Praznicul s-a sfârșit cu o agapă la care au fost invitați toți cei prezenți. Fie ca bunul 32

Dumnezeu să-l însoțească pe noul părinte și să-l îmbogățească cu numeroase darul spre mai mare lauda și slava lui Dumnezeu și binele Bisericii sale.

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Advertisement