Page 30

Prezentare Carte ochii tuturor: triumful rațiunii în dauna aspectului spiritual al vieții, surghiunirea din spațiul public a Bisericii și a credinței în favoarea unei noi religii universale caracterizate de progres, umanitarism și armonie cu natura; ideea și imaginea devin mai importante decât realitatea și persoana; afirmarea individului în dauna comunității ceea ce atrage după sine greutatea de a comunica și închiderea în sine. O religie fără Dumnezeu și un umanism fără om lasă spațiu liber nostalgiei, fundamentalismului și „ism”ului de orice fel ale căror consecințe le trăim pe deplin azi (pp. 57-139). Soluției bazată pe o terapie a relațiilor atât la nivelul indivizilor cât și al societăților, autorul îi răspunde cu un efort de regândire a persoanei pe un fond treimic în Biserică deoarece doar în cadrul acestei comunități persoana umană se simte înrădăcinată alături de alții într-o tradiție și memorie, iar prin intermediul Liturgiei își trăiește în mod real credința vestind totodată întregii lumi mântuirea (pp.141-150). Fiind deopotrivă absolvent de arte plastice, filozofie si teologie, autorul se mișcă cu dezinvoltură în istoria artei și a gândirii filosofice și teologice occidentale ceea ce-i permite a-și fundamenta ideile cu exemple vii și solide din aceste domenii ale cunoașterii.

al volumului, intitulat „Credința ca răspuns dat Mântuitorului” (pp. 361-386). Trăirea acesteia în Biserică, într-o anume tradiție și patrimoniu liturgic duce la un limbaj și un stil nou de viață, la o nouă cultură, aspecte surprinse de pr. Rupnik în subcapitolul „Paștele culturii” (pp. 471-517). Impregnată de iubirea Celui răstignit, noua cultură va duce la depășirea sclerozei existente în cultura forjată în prezent de către neoliberalism precum și la o întâlnire autentică între religii, națiuni și minorități culturale întrucât iubirea este integratoare, comunională, întregitoare, capabilă de iertare și purificare, mărturisitoare de ceea ce o hrănește. Din frumusețea Răstignitului izvorăște forța creatoare a iubirii caracterizată de sacrificiu, lepădare de sine, realism, statornicie, dătătoare de viață. Această cupolă a frumuseții în care se reflectă toate eseurile cuprinse în volum este încondeiată de Pr. Rupnik în subcapitolul „Pornind de la frumusețe” (pp. 519-542). Este de altfel și locul unde se aude mai pregnant vocea omului de artă Rupnik revoltat fiind de faptul că noile edificii de cult sunt decorate în manieră abstractă fiind sărăcite de decorația iconografică în timp ce creștinismul este „o religie în care Chipul ține de esența credinței” (p.540).

Nucleul central al întregului Pr. Rupnik coase astfel volum este constituit de renumitului firul roșu al întregului volum, contribuția deschide noi cărări prin vastul teolog Thomas card. Špidlik desiș al căutării de către om care ne propune o reflecție a răspunsurilor la întrebările temeinică pe marginea condiției fundamentale ale vieții. El însuși umane așa cum a fost aceasta analizează realitatea relațională reflectată în tradiția teologică a credinței într-un alt subcapitol răsăriteană, cu un accent 28

deosebit pe cea de sorginte rusă (pp.151-302). Punctul de pornire îl constituie abordarea trecerii în istoria gândirii de la natură la persoană, urmărind această evoluție de la filozofia vechilor greci, trecând prin antropologia Sfinților Părinți, prin definiția lui Boethius, prin soluția propusă de Dostoievski pentru a arunca în cele din urmă ancora în soluția cristologică ce reflectă pe deplin esența agapică a persoanei umane. Apelând la teologia Sfântului Vasile, a Sfântului Grigorie de Nazianz precum și la cea a gânditorilor ruși, pr. Špidlik intră în dinamica dialogului divino-uman, dialog desfășurat în bună parte în interiorul persoanei umane (conștiință și inimă) precum și prin intermediul creației. Dumnezeu se folosește însă de unii oameni pentru a transmite celorlalți planul său de mântuire, apărând astfel în istoria mântuirii Biserica sprijinită pe Sfânta Scriptură și pe Tradiție. Omul devine alături de Dumnezeu un creator al lui însuși, al cosmosului și al elementului uman din Biserică. Prin practicarea rugăciunii și a faptelor bune, omul curățește, sfințește și cristifică lumea, contribuind în mod esențial la trecerea de la societatea naturală la cea personală. În toată această reflecție teologică nu avem de-a face cu supraomul lui Nietzsche (Übermensch), ci cu omul care experimentează pe propria-i piele păcatul atât în plan personal unde-și vede îngrădită libertatea, cât și în plan social unde domnește egoismul și în plan cosmic unde are de-a face cu o natură potrivnică. Alături de aceste două mari

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Advertisement