Page 10

Interferenţe Biblice în ea însăși, ba dimpotrivă, Biserica a dorit și a reușit să se deschidă față de toată familia umană.

Urmând linia temei propuse în numărul de față al revistei noastre, vom face o scurtă prezentare a Constituției dogmatice despre revelația divină „Dei Verbum” (Cuvântul lui Dumnezeu), promulgată în data de 18 noiembrie 1965, una dintre cele mai scurte Constituții conciliare. Teologi de seamă, precum Henri de Lubac sau tânărul Joseph Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea și teolog expert în cadrul Conciliului, considerau Constituția Dei Verbum ca fiind unul din textele cele mai bine redactate ale Conciliului și chiar edificiul teologic al Conciliului Vatican II.

își propune, urmând o oarecare linie a Conciliului Vatican I, să prezinte o doctrină autentică asupra revelației divine și a transmiterii ei, pentru ca prin vestirea mântuirii, lumea întreagă auzind să creadă, crezând să spere și sperând să iubească (Sf. Augustin).

În primul capitol, Constituția descrie revelația (care este și titlul capitolului) în triplul său caracter: personal, cristocentric și trinitar. Perspectiva sub care este descrisă Revelația se poate relua în două afirmații fundamentale. În primul rând, Dumnezeu voiește să Se descopere oamenilor făcându-și astfel cunoscută „taina voii Sale, după buna Lui socotință, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte” (Ef. 1, 9). Prin mijlocirea Fiului Său, oamenii au acces la Tatăl, în Spiritul Sfânt: „Căci prin El, Isus Hristos, avem și unii și alții apropierea către Tatăl, într-un Spirit (Ef. 2, 18). În al doilea rând, după cum reiese din același capitol, Isus Hristos este mijlocitorul și plinătatea revelației, iar revelația la fel ca întreaga operă mântuitoare este înainte de toate o inițiativă din partea lui Dumnezeu care își trimite unicul Fiu pentru mântuirea lumii.

Capitolul al doilea vorbește despre transmiterea revelației prin Sfânta Tradiție și prin Sfânta Scriptură. Același capitol tratează despre legătura dintre Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură subliniind faptul că amândouă „curgând din același izvor divin, devin, într-un fel, o unitate și tind spre același scop” (nr. 9). Astfel Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt atât de strâns legate și asociate încât nu pot exista separat, contribuind astfel, în mod eficace la mântuirea sufletelor, sub acțiunea aceluiași Spirit Sfânt.

Vermiglio Giuseppe, Ioan Evanghelistul (1630), Melegnano

Capitolul al treilea tratează despre inspirația divină a Sfintei Scripturi și interpretarea ei, afirmând despre cărțile Scripturii că ele transmit cu certitudine, cu fidelitate și fără eroare adevărul pe care Dumnezeu l-a voit consemnat pentru mântuirea noastră în textele sacre (nr. 11). Constituția face apoi referire la cuvintele Sfântului Pavel, adresate lui Timotei: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (2 Tim. 3, 16).

Tema centrală a acestei Constituții este Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvânt care dă viață și care anunță omenirii planul mântuitor al lui Dumnezeu-Tatăl, căruia i-a plăcut în bunătatea și înțelepciunea Sa să Se dezvăluie și să facă cunoscut misterul voinței Sale (nr. 1). Prin Hristos, Cuvântul făcut trup, oamenii pot ajunge la Tatăl, în Spiritul Sfânt, făcându-se părtași la Capitolele patru și cinci subliniază unitatea firea dumnezeiască (nr. 1). Textul este împărțit în șase capitole și, după cum reiese din introducere, profundă dintre Vechiul și Noul Testament, arătând faptul că amândouă transmit același plan 8

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Lumina Credintei 3/2015  

Pubilicatia Eparhiei Greco Catolice de Maramures

Advertisement