Legea Bisericii În Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (Codex vătămaţi prin păcate (§1). În general, dezlegarea Canonum Eclesiarum Orientalium – CCEO), Sfânta nu poate fi acordată mai multor penitenți Taină a Mărturisirii este tratată în canoanele deodată, fără ca aceștia să se fi mărturisit 718 până la 736 (Titlul XVI, Despre cultul divin și individual înainte; doar în situații deosebite acest mai ales despre sacramente, Capitolul IV – Despre lucru este permis: în pericol de moarte iminent, sacramentul penitenței). Comparat cu celelalte când preotului (sau preoților) îi lipsește timpul Sfinte Taine, aceasta este una dintre cele mai pentru acordarea individuală a Sfintei Taine sau bine „protejate” cu norme canonico-penale; chiar în cazul unei necesități urgente, când numărul dacă normativa canonică recentă 2 a îmblânzit în penitenților este prea mare, astfel încât aceștia general dreptul penal și sancțiunile prescrise de ar rămâne, nu din vina lor, privați pe termen lung acesta, a menținut în vigoare pedepsele maxime de harul dumnezeiesc sau de primirea Sfintei corelate cu delictele împotriva acestei Sfinte Împărtășanii. Nu poate fi însă considerată situație Taine. de necesitate cea în care se verifică un aflux mare Teologia orientală, urmând învățătura de credincioși doritori a se spovedi, depășind Sfinților Părinți, subliniază acțiunea Sfântului numărul preoţilor aflaţi în scaunul de spovadă – Spirit în celebrarea cultului divin și mai ales a cum ar fi de exemplu la vreo sărbătoare mare sau Sfintelor Taine; acest lucru este afirmat, în can. cu ocazia unui pelerinaj (§2). Oricum, Episcopul 718, și despre Taina Mărturisirii. În Spovadă omul eparhial este cel care trebuie să stabilească dacă păcătos experimentează mila dumnezeiască; o anumită situație poate fi considerată drept una credincioșii care după Botez au săvârșit păcate de deosebită, putând chiar fixa prin prescrieri sunt conduși de către Spiritul Sfânt înspre această generale cazurile de acest fel (§3). În ce-l privește Taină, iar slujitorii acesteia (episcopii și preoții) pe penitent, pentru ca acesta să poată beneficia care, în virtutea Tainei Preoţiei, au primit puterea de dezlegarea dată simultan mai multor persoane de a ierta păcatele, acționează în virtutea harului în vreuna din situațiile de mai sus, trebuie să aibă și a puterii Spiritului Sfânt. Același can. 718 face dispoziția necesară (părere de rău, propunere trimitere și la acțiunile care îi revin penitentului: de îndreptare, etc) și să își propună să-și a) convertire din inimă și părere de rău pentru mărturisească păcatele, individual, cu prima păcatele săvârșite; b) propunerea de îndreptare; ocazie (can. 721). c) mărturisirea păcatelor înaintea preotului; d) acceptarea unei ispășiri adecvate. La sfârșit, canonul subliniază legătura dintre Spovadă și Cuminecare: adevărata împlinire a Mărturisirii stă în participarea la Sfânta Euharistie, loc și moment de întâlnire a penitentului cu Dumnezeu, împăcat fiind cu Acesta și cu Biserica.
Canoanele de la 722 la 726 tratează despre dobândirea și pierderea facultății de a celebra Taina Mărturisirii. Toți Episcopii sunt cei care, prin dreptul însuși, pot administra, oriunde această Sfântă Taină. Preoților în schimb trebuie să li se acorde această facultate, iar acordarea se poate face sau în virtutea funcției sau prin concesie specială din partea autorității competente. Odată primită, facultatea celebrării Spovedaniei nu va fi revocată decât pentru un motiv grav; de asemenea, se pierde în urma pierderii funcției, a înscrierii într-o altă eparhie sau a schimbării domiciliului, cazuri în care va fi cerută din nou Ierarhului locului din eparhia în care preotul va fi înscris sau unde va avea domiciliul.
Can. 719 cere ca Taina Spovedaniei să fie solicitată atunci când sunt conștientizate păcate grave3 și recomandă primirea frecventă a acestei Taine cu precădere în perioadele de post care sunt în uz în propria Biserică sui iuris. În timp ce dreptul latin stabilește că fiecare credincios, după ce depășește vârsta când poate distinge binele de rău, să se spovedească cel puțin o dată pe an (CIC can. 989), CCEO nu face vreo mențiune de acest CCEO păstrează conceptul de „păcate fel, lăsând deschisă posibilitatea unei asemenea rezervate”, care nu există în CIC. Can. 727 admite prevederi pentru dreptul particular4 . posibilitatea limitării facultății de dezlegare Cele trei paragrafe ale can. 720 stabilesc că pentru anumite păcate, care va fi rezervată unei mărturisirea individuală și integrală, urmată autorități bisericeşti superioare; motivația acestei de dezlegare, constituie singurul mod obișnuit prevederi este mântuirea sufletelor, fiind vorba de reconciliere cu Dumnezeu și cu Biserica, despre păcate grave. Totuși, Episcopul eparhial are nevoie, pentru a-și putea rezerva dezlegarea 17