În Lumina Icoanei generează un domiciliu stabil. M-am străduit să-l caut pe acest om pe paginile Sfintei Scripturi şi să găsesc ce s-a petrecut cu el. Nu l-am mai găsit. Viaţa lui s-a stins în anonimat. Entuziasmul nu-i suficient atunci când te socoteşti să-L urmezi pe Isus. Urmarea lui Isus presupune un cost. Al doilea caz din pericopa citită este legat de iniţiativa lui Isus de a-i propune unuia să-L urmeze: „Vino după mine”. Întrun fel oarecare omul era dispus să-L urmeze pe Isus, dar pe lista de priorităţi el avea altceva de făcut, căci zice: „Lasă mai întâi să îngrop pe tata”. Dacă tatăl său murise sau dacă avea de gând să aştepte acasă până când acesta va muri, nu are nici o însemnătate. Este firesc şi justificat să dăm dovadă de respect pentru un tată decedat sau aflat pe moarte, dar atunci când permitem unei persoane sau lucru să primeze în raport
cu Domnul, acest lucru devine păcat. Apoi, Isus i-a spus că vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu constituie o urgenţă şi că lucrul acesta trebuie acceptat imediat. Domnul l-a mustrat cu cuvintele: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, iar tu du-te şi predică Împărăţia lui Dumnezeu”. Împărăţia lui Dumnezeu constituie Împărăţia adevăratei vieţi. În slujba ei nu poate intra oricine. În slujba ei intră numai cei vii şi eliberaţi de tot ce este mort: fapte moarte, lucruri moarte şi căi care duc la moarte. Când suntem eliberaţi de tot ce este mort, putem deveni slujitorii vieţii. Un al treilea om dorea să-L urmeze pe Isus dar avea şi acesta ceva de făcut „mai întâi”; dorea să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la ai săi. El nu s-a desprins încă de familia, de casa şi de trecutul lui. Mântuitorul îi spune că n-are „stofă”, că nu-i
destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Unul care se uită înapoi trage brazde strâmbe. Cel ce se uită înapoi la casă, la familie, la profesie, atunci nu-i destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu, adică nu-i vrednic pentru slujire. Iată, că din pericopa prezentată, am putut identifica trei piedici în calea uceniciei, aşa cum am văzut că sunt exemplificate în cele trei persoane pe care evanghelistul Luca ni le descrie: 1. dragostea de confort material; 2. profesia şi locul de muncă. 3. legăturile de familie şi de prieteni. În inima noastră se află doar un singur tron, iar pe locul acela trebuie să domnească fără nici un alt pretext Isus. Pr. Dr. Simion VOICU
Despre icoana Sfâtului Vasile cel Mare
Adeseori suntem acuzaţi că ne creăm idoli din imaginile sfinte, că folosim icoane ca semn de carte, că agăţăm Rozariu sau diferite metanii şi novene pe retrovizorul maşinii, aplicăm pe telefoanele mobile ca imagine de fond o icoană. Pe lângă faptul că cunoaştem punctul de vedere a Bisericii, avem la rândul nostru o concepţie mai mult ca părere. Le avem pe acestea ca amintire şi nu numai ca obiecte ce ne ajută în viaţă. Biserica ne spune cu claritate cum cultul creştin al imaginilor nu este contrar poruncii întâi care proscrie idolii. Într-adevăr, cinstirea adusă unei icoane e adresată de fapt celui reprezentat şi oricine cinsteşte o icoană cinsteşte persoana pictată acolo. Icoanele – după cum ştim – nu sunt simple decoraţiuni şi nu s-au realizat numai pentru primii creştinni care nu cunoşteau scrisul sau cititul. Nu este „Biblia săracilor”, ci înfăţişarea trecutului şi a viitorului.
5