Page 1

Tremurul frunzei

Tremurul frunzei

Maria Oprea

1


Maria Oprea

2


Tremurul frunzei

Tremurul frunzei

IaĹ&#x;i, Editura PIM, 2013 3


Maria Oprea

Maria Oprea – Tremurul frumzei Copyright © 2013

Imagine copertă:Andreea Oprea Volum editat sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi Editura PIM Editură acreditată CNCSIS – 66/01.05.2006 Şoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 4, Iaşi – 700497 , Tel.: 0730.086.676;

4


Tremurul frunzei

rugă Doamne nu mă zidi într-o icoană cu al meu trai nesfânt un demon sunt cu chip de fecioară suflet pierdut al tinereţii-amare respir un amurg de toamnă cu cerul asfinţit în apa funerară plouă-n mine şi Dumnezeu e mut la ruga mea de a mă renaşte nu un înger peste însemnele botezate

5


Maria Oprea

câteodată câteodată tremurul frunzei îl simt adânc în buze acolo unde nourii și țărâna își duc în geană lumina un foșnet de frunze moarte se coboară din tălpi în sus către genunchi *** câteodată tremurul frunzei îl port cu mine în sânge până-n jos la glezne acolo unde iarba și roua se unesc sub tălpile goale într-o părtașă solitudine prin anotimpurirugi ***

6


Tremurul frunzei

câteodată tremurul frunzei îl simt rostogolit până la umerii mei până la buzele tale acolo unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă în tremurul frunzei

7


Maria Oprea

primăveri nemurite doruri multe în pieptul ierbii se deschid sub privirile mele muguri vii scăldați în câmpii se-aude în fiecare luncă nemurita primăvara încă

8


Tremurul frunzei

când seara ... când seara se-aprind felinare un trecător își ia rămas bun de la ultimul zâmbet de copil o carte o pagină ninsă în gând un semn că exiști aici acolo ieri sau azi iar mâine mâine ca și azi un alt remember un alt fulg ce va face loc printre pașii grei de vise pe pământul negru-ntins pe fața albă a primului cuvânt două steluțe aprinse un surâs și cerurile se deschid în inima ta cu primul gângurit auzit la pieptul mamii suav colind alunecând ușor în diminețile fără margini când seara se-aprind felinare o carte o pagină ninsă în gând și un zâmbet de copil

se apropie ziua cea dintâi 9


Maria Oprea

departe de privirea lui Dumnezeu cu un minut m-am oprit într-un mănunchi de rădăcini crescute din pelvisuri înghițite de pământ azi mă văd lângă zidul trestiilor înfrigurate cu aerul nopţii strivit în plămâni mâine se apropie ziua cea dintâi un pom o floare două pete de culoare un gângurit de copil și o scurtă strălucire pe cerul tot mai albastru podul cândva al îndrăgostiților devine peste zi amic cu toți sinucigaşii și mă sufoc Doamne în liniștea măruntaielor mele dispar într-o altă placentă din care să beau o nouă viață

10


Tremurul frunzei

emoție în glasul inimii mele cuvintele sunt înghiţite de pământ se-ngustează cerul şi plouă rece cu stropi de acid peste liniștea ce cade-n mormânt toate au un rost în clipele lungi până la nefiinţă acolo în şoapte cuprindem Raiul fără prea mult zgomot iubeşte în taină viscolul iernii pomii goi tomnatici arşiţa verii ghioceii

11


Maria Oprea

un déjà-vu retrăit în detalii imaginare e frig din nou și tu mă ții de braț eu te privesc cu mult nesaț fără să inspir aerul banal în zilele ploioase de marți din când în când se mai zărește câte-o chioară cioară ce-și face loc în bătrâna gară cra cra cra creangă ruptă de tramvai câțiva pelerini îmbrăcați în mantouri lungi și-n pantaloni de blugi se grăbesc și se tot zoresc și umbletul și-l măresc iar noi doi cuminți ne jucăm de-a v-ați ascunselea sub umbrele mari crezând că suntem țâncii și stăpânii luncilor iazurilor și pădurilor dar nu e așa căci eu plâng după jucăria stricată din buzunarul tot mai ros de moliile ucigașe

12


Tremurul frunzei

iar tu plângi după mica mea lume ciudată cu ieri prin care treceau călăreți în goană azi - umbra unui cântec de leagăn tu mă ții de mână eu te țin de mână și-n inimă-mi sună puful galben de metal al gutuilor de țară și din tălpile-mi ușoare cresc codrii grei de aramă ne ținem pe tăcute respirația oprită între pleoape și–n privirea celuilalt cerul pare un boț mare de pământ făr’de ape un déjà-vu retrăit în detalii imaginare din banalul orășel în blugi și-n mantouri lungi pelerini grăbiți prin lungul șir de vagoane

13


Maria Oprea

elegie de iarnă sunt în lumea aceasta cu multe lumini artificiale ce îmbulzeală fiecare se calcă-n picioare pentru o nouă tigaie dar pe o bancă zgrunțuroasă în parcul părăsit doi bețivani se țin de braț și-și spun unul altuia Crăciun fericit

o bătrânică cu sacoșele de rafie caută prin tomberoane un dumicat de mâncare îi văd fața încrețită de sărăcie, de gânduri apăsătoare și cu ea trecea și dâra de lumină albă este ciudat cum iarna este privită ca o nestemată floare numai bună de pus într-un vas de porțelan pe masa veche din lemnul de stejar *** bătrânul orologiu tace îndelung cu mine la o ceașcă de cafea și nu-mi desprind privirea de la tabloul de iarnă într-un colţ de cameră de gâtul unui lampadar paradisul de ceară pare un fâlfâit în sălbateca răcoare astfel părăsesc surghiunul cu gândul împăcat afară toate bălțile sunt albe 14


Tremurul frunzei

*** zare argintie pe strada pustie album străvechi cu dragi icoane nemărginirea-n privirea unui copil orfan ce ţine la piept un colind născut – ca orice taină – din micul bulgăre de zăpadă

15


Maria Oprea

luna în amurg Motto: “icoane-aduceţi voi din zile fericite, prin faţă-mi trec atâtea umbre dragi şi vii” Goethe – Faust azi trăieşti în legenda ta mâine eşti linşat ponegrit blamat de umbrele celor care vin în lumea uşilor închise *** luna în amurg servilă în pronaos îmi râde cu dispreţ pribeag în stihuri adormite agale aş porni printre talazurile reci din mărginita lume tărâm fără cuvânt păşesc pe ţărmul înnegurat lăsaţi-mă să zac cu mut oftat în romanţe de mai învăţ din şoapta răstignită să desfac în grabă lanţurile deşarte din camera pustie 16


Tremurul frunzei

pe slobode cărări am uitat cântecul cu stropi de soare ţesut din visare – om mani padma hum tăcere înălţătoare în sfânta poezie liber doar vântul geme prin stihuri fără icoane

17


Maria Oprea

pe căi pierdute pe căi pierdute în oaza de aghiazmă tulburată mi-e sufletul hoinar cu inima-n clepsidra goală şi pântecul ros de clipe călătoare jivine îmi sunt gândurile bolnave ce caută liniştea în visul tău doamne cu a visului meu cioplit în noapte şoapte şi pământ falduri negre deşirate în raze de lumină pe pietre curate în râul sfânt acolo unde iordanul spală umbra păgână în al iubirii şi-al morţii legământ

18


Tremurul frunzei

am timp am timp să rămân fără aripi mi-e teamă de tine poezie că vom fi doar umbre pe drumul care vine de sub spicul de iarbă

19


Maria Oprea

de ce … îmi storci sufletul în cuvinte închide ochii și nu te uita înapoi uită-mă într-o gară pustie este un destin neunit în niciun legământ și nu văd unde să fug sunt o amăgire în Cuvântul tău blând iartă-mă

20


Tremurul frunzei

dorință aș dori să dorm pe un pat de nuferi și să nu mai mă trezesc nici în clipa morții

21


Maria Oprea

şi iarnă iară e şi iarnă iară e cu faţă albă scrijelită de negură şi viaţa toată un zbor de fluture cu fiori şi tăciune de sus până în pământ mi-e dor de vorbe tăcute atunci când albul nu mai e alb iar negrul înghite hulpav un orizont încremenit la răsărit zadarnic paradis aici nu-i hrană şi nici lumină e ger şi vifor şi râul e sclipitor de cumplit în faţa lui pălind mormântul vechi de lună nins 22


Tremurul frunzei

şi iarnă iară e când ura şi iubirea se amestecă în nuanţe vii spumând ca o furie în mohorâte ninsori şi gem păduri de cetini în bolţi de sloi

23


Maria Oprea

amurgul fericirii un singur rai dar câte iaduri sălășluiesc în noi

24


Tremurul frunzei

ghiocelul la vremea când ostrovul dimineților răsare un ghiocel șoptește luminând o clipă a nemuririi și-mi zic mă-nchin primăverii zăpada se topește printre stânci veșnicia – petală de iubire între cer și pământ

25


Maria Oprea

sărutul plouă-ncet plouă lin plouă devreme plouă târziu liniște faceți liniște vă rog nu deranjați pe-aici e sărutul revărsat de ploi

26


Tremurul frunzei

gânduri miroase a verde crud în astă lume de țărână cu nopţi de tăciune şi zile ninse-n prăpăstii de lumină umblă-n gol şi-n furtună înstrăinarea pe grimasele noastre departe de nouri aburiţi de ger îngerii plâng cu aripi și Doamne iar iţi pare rău inima ţi-e cuprinsă de singurătatea toată te-nchini într-o odaie turbat de fierbinţeala frigurilor pocăinţei noastre prin ceaţa udă cresc ramuri desfrunzite în astă lume de țărână pe unde pasul meu ades se pierde văzându-mi rătăcirile absente în oarba închisoare a lumii un om sărac sunt alergând şi iar alergând spre răsărit de mine însămi desculţă de gânduri

27


Maria Oprea

aripi de îngeri aripi de îngeri se ridică din ţărână rădăcinile copacilor – din lumină divină dă-mi viaţă haina aceea roasă de molii s-o azvârl dincolo de zidurile încrâncenate ale iernilor tenebre şi-n visare să îmbrăţisez o întreagă lume

28


Tremurul frunzei

ieri şi azi cu mâine iubirea o picătură de rouă la porţile lumii pe cer trece timpul cu bătăile inimilor dintr-o cetate albastră *** ieri şi azi cu mâine unindu-se într-o singură inimă la revărsatul zorilor se deschide un (în)semn de carte în casa gândului

29


Maria Oprea

în vis… în ce tărâm şi-n ce vis ai rămas te caut în rouă pe cer doar o rază ce cade-n oceanul de umbre răscoleşte amintiri mai ştii cum ne era luna veşmânt cu vii dorinţe-n suflet – nemuriri un vers cârpit din dor dezmiardă ghimpii zilei de ieri cu noaptea ce se lasă vorbele tac în căuşul palmei tale le sărut rămâi tăcut fără gând fără glas la bătăile frânte aceluiaşi timp întors sub nourul sihastru

30


Tremurul frunzei

departe Luceafărul înalţă pe-un fir de iarbă urma plăpândă a glasului tău din amurgul de vară cu cireşii adormiţi peste noi în ce tărâm şi-n ce vis te-ai rătăcit

31


Maria Oprea

doruri mărunte îmi curg prin vene doruri mărunte lacrimi zvăpăiate picură în turbate cuvinte acolo pe pamântul ninsorilor tăcute mă cobor le cuprind și le adun în oceanul mut de chihlimbar atâtea vise mă despart de demonul ce mă ţine în dinţi nebun mă arde în rugăminţi pe rugul încins priponită în lanţuri reci de metal râd spre soare doamne nu mă lăsa să urc spre iad cu demonii închişi în inima mea ninge cu doruri mărunte o filă albă ce flutură pe un sicriu de scrum ninge cu lacrimi fierbinţi

32


Tremurul frunzei

iarna norii îmi leagănă pe gene asfinţitul de mult nu mai ştiu ce-i pe acasă doar o umbră ramasă în aşternutul gol de ninsoare în spate e noaptea pierdută-n vecie în faţă e ziua înviată-n lumină şi-n zarea-ntinsă nu-i nicio floare doar soarele ia veşmântul alb la prigoană de acolo iarna încă trimite în fulgi singuratici gânguritul lin de izvoare al dimineţii iertare demiurg blând cernut în cupe de lacrimi

33


Maria Oprea

peisaj cu nuduri trunchiuri scurte degete subțiri talii înguste sâni mari rotunjiți dezgoliți peste buze cărnoase buze roșii fierbinți cu miros de fecioare din puhoiul mare de albe și negre fecioare

frenezie și orgasm în jurul brațelor înăuntrul coapselor în nopțile picioarelor scurte lungi prea lungi

pământ în pântece hrănit cu soare cu brațele-ntinse peste viață peste cruci și morminte peste acoperișuri și rădăcini în peisajul virgin cu nuduri multe multe

34


Tremurul frunzei

noaptea noaptea m-a învelit cu stele şi lună cu nori grei izvorâţi din pământ uneori tăcerea pluteşte pe ape vii revărsate din gene şi seacă undeva acolo între durerile cârpite cu secunde noaptea m-a învelit cu stele şi-mi pare că ţin în mână inima păgînă a zilelor când îngerii izbesc uşile lăsându-mă goală

35


Maria Oprea

mutter erde fie-ţi milă Mamă de pruncul ce-ai născut mi-e trupul de larve mâncat aminteşte-ţi de Timpul în care să ard în Hades m-ai lăsat şi m-am întors pierdut la sânu-ţi Mamă sânu-ţi soare să beau o dimineaţă apoi să te sărut mă pune-n astă noapte să îmi apună viaţa şi traiul meu nesfânt în trupu-ţi fără moarte căci mă târăsc spre tine mi-eşti Mamă tu Pământ

36


Tremurul frunzei

troia…un vis curmat o inimă pe altar ofrandă zeilor le-am lăsat pe piatra nemuririi cioplit-am un vis în neştire pe un alizeu văzut-am în gol chipul tău tu care ai fost care eşti sau vei fi şi gândurile mă urmăresc în talazurile clipei de acum aici unde sunt un labirint de oglinzi alerg mă ascund de trecut a fost un strop de tăcere şi o adiere lipită de-ntuneric

37


Maria Oprea

resemnare în clepsidra timpului nisipul fin se scurge resemnat în faţa lui Dumnezeu cuvinte ce sugrumă Cerul lăsându-mă fără grai

38


Tremurul frunzei

pe Crucea Golgotei în a paisprezecea zi a lunii de primăvara Nisan pietrele se prăvălesc în albul tăcerii rugăciuni însângerate pe Crucea Golgotei „Eli, Eli, Lama Sabahtani?!” Cerul tună în Prier cu durerea Luminii căzute pe Zidul Plângerii chipuri fără buze cu ochi roşii în cuget la ziua cea dintâi şi vântul poartă Cuvântul din oasele Lui

39


Maria Oprea

în ceruri nu mai încape lumina şi e rece sicriul zilele înghiţite de ploi încât mă fulgeră iarba crudă plouă mărunt şi „ascult pustiul” *

*George Bacovia

40


Tremurul frunzei

a fi om înseamnă puțin tăcerea – limbă de piatră fii liniștit ca adâncul nopților înstelate

41


Maria Oprea

voi, zei! “fiecare pasăre moare pe limba ei” și moartea moartea își face cuibul blând în mine departe de casă se sufocă puful de păpădie doar izvorul alb mă învelește cu umbra întunecată a pietrelor posace e criză de fericire zei ai pământului voi zei vă conjur aduceți lumină în sângele meu omul – carne pentru mormânt

42


Tremurul frunzei

nu ucideți plânsul buruienii în singurătate Dumnezeu e mut de durere ce taină e oare când toată înstrăinarea se revarsă în nopți pline de lumini nu nu ucideți plânsul buruienii în toată această lume albastră

43


Maria Oprea

uneori iubirea când iubeşti toate tăcerile lumii se închid într-o floare de crin când iubesc luna îmi trimite dorul luceferilor pe buze când iubim zborul fluturilor orbi ne alungă somnul departe în cântecul albastru uneori iubirea iubirea un nor absurd ce îmi întunecă cerul în palme

44


Tremurul frunzei

nu spune nimic… copacii scot lumină prin muguri sub geamuri zidite de țurțuri umbra curge în amurg și moartea (re)memorează viața prin falduri de cenușă nu spune nimic cuvintele nu ajung în sânge când dorm ninsorile nemișcată veghează tăcerea sub rănile ierbii o șoaptă va zgâria singurătatea celor proscriși în zidul uitării

45


Maria Oprea

umbra (1) pentru prima oară mi-am văzut umbra proiectată hidos pe nisipurile mişcătoare eu un fir de iarbă ce mă credeam a fi între soare şi pământ distrugând un paradis cu a mea bunătate de suflet hain cum de am îndrăznit să aduc furtună în liniştea albastră când în timpurile cireşilor înfloriţi am tăcut de-am înlemnit şi voi pleca din această lume aşa cum am venit cu amurgul meu de vară

46


Tremurul frunzei

umbra (2) priviţi cum umbra hulpavă înghite soarele de sub tălpile firelor de iarbă

47


Maria Oprea

jumătăţile din noi tăcerile de ieri le ducem în noi ca pe o povară într-un tainic tumult pe caldarâm plânge ploaia o floare de salcâm mă doare în rozul ei pur jumătăţi din noi cu aripi de îngeri într-o îmbrăţişare mută

48


Tremurul frunzei

o lume albastră sub geana viselor printre frunze uscate liniştea liniştea ce o caut din trecut e surdă în tăcerea marilor giganţi ai acestei lumi şi libertatea ce-o visez este o minune parcă închisă într-un licăr în tremurul mării tu lumină palidă a lunii mă laşi să văd cum o întreagă lume albastră creşte şi iar creşte într-o lacrimă a ploilor încă nenăscute câtă neputinţă în visul meu aş vrea Doamne să văd dincolo de libertatea mea şi să merg să alerg într-o albie de râu şi de-aş putea să cuprind tot cerul necuprins

49


Maria Oprea

să ningă… două clipe îmi ţin şi moarte şi iubire peisaj de nocturnă peisaj cu felinare aprinse în zarea ninsă *** un fir de lumină cade jucăuș pe clapele unui pian şi inima îmi tresaltă la primul do pe buzele tale fierbinţi curg stropi umezi a desfătare cu Lacrima lui Ovidiu lăsat-am un scâncet de plăcere să se rostogolească-n puful de ninsoare

50


Tremurul frunzei

nu pleca iubite o clipă doar să mai rămâi cu mine să respiri ultima adiere cântată în carne şi-n priviri cu visul ce ne adoarme sub claro de luna doar atât îţi cer, încă două clipe într-un sărut să împărtăşim cu iarna toată şi moarte şi iubire să ningă să ningă cu şoapte de amor să ningă cu fulgi uşori pe trupu-ţi cald şi gol

51


Maria Oprea

ochii pământului eternitatea ascunsă în orbite cu zile flămânde și nopți de lumini și morminte

52


Tremurul frunzei

pe pânze albastre linişte în vis ciorchini de lacrimi pe pânze albastre în a nopţii aştepare lăcrămioare pe morminte ploi de flori candele aprinse pe pleoape adormite ocean de umbre priveghetori fără tril lacrima ce cântă cu oftatul mut şi sfânt pribegesc pământul aripi de îngeri evadate dintr-un chin abis de amăgiri pe pânze albastre negrele bolţi se risipesc în luna albă se risipesc

53


Maria Oprea

primăvara în lumea blândă a versurilor simt dulce fior de fericire şi murmur de vioară pe aripi de îngeri trec clipe înainte pe câmpia înverzită vin clipe înapoi atingând pasul lunii şi ce bucurie cerul aprinde în zborul lin al ciocîrliei când primăvara se lasă în cântec şi-n flori în nopţile albe adăstate cu şoapte de iubire îmi odihnesc sufletul încercat cu genele adormite peste trupul tău

54


Tremurul frunzei

iarna nourii îmi leagănă pe gene asfinţitul de mult nu mai ştiu ce-i pe acasă doar o umbră ramasă în aşternutul gol de ninsoare

în spate e noaptea pierdută-n vecie în faţă e ziua înviată-n lumină şi-n zarea-ntinsă nu-i nicio floare doar soarele ia veşmântul alb la prigoană frumos e visul în fiori de gheaţă peogoare

de acolo iarna încă trimite în fulgi singuratici gânguritul lin de izvoare al dimineţii iertare demiurg blând cernut în cupe de lacrimi

55


Maria Oprea

alungată să fii lilith… dacă ai dormi cu mine-n moarte m-aş preface în înger dar n-aș putea braţele tale mi-ar străpunge în sânge o iubire (des)cântată în țipăt de șarpe minţit e cuvântul rupt în două inimi jurământul scârboasei tale patimi femeie pleacă eu cer să dorm în pace

56


Tremurul frunzei

frumusețea ta zdrobită de lumina unei stânci mi-e tortura înghețată în flăcările iadului cu sânii tăi goi lepădați în gheare de heruvimi *** îţi pare rău de faptă te mustră ţi-e ruşine spune în rugă cuvântul iartă

57


Maria Oprea

petale de crin furtuni din cavernă mă pălesc pe o tablă de şah cu regi şi nebuni cînd toţi urlă unul tace sugrumat pe o cruce şi-n cerul himerelor dumnezeu e ucis un ciob de durere se scurge prin vene în liniştea ce doare o frică mă apasă întrun ecou de umbre şi de lumini un mozaic de gânduri îmbălsămat cu mir sub tălpi de ceară şi de spini plouă cu lacrimi pe pleoape de îngeri fără aripi fără chip plouă cu rugină stropi de sânge petale de crini

58


Tremurul frunzei

toamnă târzie “Nimic nu-i bun sau rău în sine totul depinde de gândirea noastră” – Hamlet pe o hârtie și se-arată a toamnă a toamnă târzie în cântecul unui greier pe oglinda roșie a câmpului de maci ah ierburile verii stoarse acolo în timpul rămas și miroase a beție de culori ofilite în raze frunze rădăcini până sus la flori o salcie subțire legănată pe un câmp de clipe care vin și dispar cu fiecare pas un dor de somn se scurge în ode de bucurie și muntele e scăldat în rugina frunzelor de maci nimic nu pare a fi să fie doar o adormire în toamna târzie 59


Maria Oprea

timiditate purtăm în sânge aceeaşi soartă pe pământul înfometat de atâtea zile cu griji lacrimi dureri şi rugi nesfârşite şi singurătăţi vuind în dimineţi născute sub mantia cerească la crucea răsăritului pleoape plăpânde cu freamătul irişilor în genune şi trupul gol parcă e temniţa zidită între zi şi noapte *** punţi de lumini pe-o firavă frunză

60


Tremurul frunzei

încet și sigur eu cu pasul tău de melc tu cu pasu’-mi sprijinit de o bîtă de lemn unde în căutarea oraşelor pierdute *** încet și sigur melcul și astronautul își grăbesc pasul nesigur într-o altă lume și-n urma tuturor cei doi amici trasează neîntrerupt linia continuă pe aleea tot mai necunoscută

61


Maria Oprea

logodnici în toamnă să nu mă uiți iubito peregrin în toamnă o zi eternă atât mi-ar lua să dezleg nuntirea întreagă din frunza de vița-devie culcă-mi-te-n palme pe ciorchinii culeși de sub geana neagră în brațele tale ochii mi s-au umplut de leacuri și călcâiul ah călcâiul ți-e neatins de ploaia ierbii și cu toamna cea târzie rămâne-vom pe vecie logodiți ca două paie să nu mă uiți iubito peregrin în ploaie mi-e inima a toamnă cu ochii tăi mari lunatici

62


Tremurul frunzei

salut în lift salut salut două siluete nătânge liftul e prea obosit să coboare sau să urce o nouă zi către casă către slujbă o poșetă eventual cu un tampon și un ruj la dumnealui o servietă cu facturi gata datu-mi-s-a o revelație o șuetă o poșetă și-o servietă își luară ziua bună într-un banal ascensor

63


Maria Oprea

giuvaer de martie bob de roză adus din cerul argintat la sânul mamei ghiocel gingaČ™ giuvaer de martie pe infinitul alb

64


Tremurul frunzei

bulgărul de soare plete lungi și ude netreierate poteci în lanul de grâu da da da așa pare bulgărul de soare cu o aripă de vânt la secerișul pe câmp

65


Maria Oprea

raiul de sub cer raiul de sub cer e micul bob de grâu luceafărul de ziuă

și spicul nesecerat geana Sfintei Mume pare întinsa zare

66


Tremurul frunzei

urme de șoapte frunza de lalea bucurii aduce aceluiași luceafăr scântăietor de basme ramul mugurit pleoapa cea nouă pe fața plină de noapte plină de șoapte

67


Maria Oprea

orașul meu orașul meu e atât de mic încât îmi vine să-l pun într-un plic în orașul meu nu există noțiunea de rotund nici de triunghi sau de un dreptunghi în orașul meu ne ducem pașii doar într-un pătrat în care respirăm colțurile unui cerc imaginar atât de aproape e respirația ta lângă a mea știi se aude o simfonie lângă două manele și un apus îmbătrânește la poalele unei pietre rare mersul meu într-un pătrat fără sfârșit zi de zi

68


Tremurul frunzei

același culoar de castani câteva bănci singuratice un semafor o trecere de pietoni un părculeț lângă o piesă de teatru ce încă nu există patru mari roți de căruț sub un petec de vânt și colțul de cer pare înflorit în privirea fiului meu

69


Maria Oprea

fii liber copile ce naiv eşti cu toată lumea strânsă în jurul unei zănatice cruci amară euforie dulce amăgire zvâcnet smintit și mor pe-o bucată de hârtie fii liber îmi spune un străin

70


Tremurul frunzei

lângă în cerul plin de iazuri nuferi mari plutitori lângă o gură de rai câțiva peștișori mici aurii respiră cerul de sub tălpile moi ocupând un loc între nuferii mari plutitori

71


Maria Oprea

și iar ... și iar plouă peste buza ta de rouă și iar e soare peste geana meavisare bucăți de vară pătrund încet în sfârșitul de mai

72


Tremurul frunzei

pâlpâiri de ceară niște crengi uscate suntem în fața morții dar cu miros de smirnă și de muguri de muguri noi și de candelă în fața primelor pâlpâiri de ceară

pâlpâiri de ceară pentru noaptea lungă din noaptea valurilor bătute în piroane pâlpâire serafică pentru fiecare creangă

73


Maria Oprea

sfeșnicul dintr-o odaie își face apariția mai întâi pe masa rotundă de stejar apoi își arată brațele în penumbra pereților albi ispășiți lăsând să cadă peste flacără ultima pâlpâire din zori mă uit la sfeșnic și lemnul de mahon cată la mine lumina din sângele meu

74


Tremurul frunzei

CUPRINS rugă câteodată primăveri nemurite când seara ... se apropie ziua cea dintâi emoție un déjà-vu retrăit în detalii imaginare elegie de iarnă luna în amurg pe căi pierdute am timp de ce dorință şi iarnă iară e amurgul fericirii ghiocelul sărutul gânduri aripi de îngeri ieri şi azi cu mâine în vis… doruri mărunte iarna peisaj cu nuduri 75

5 6 8 9 10 11 12 14 16 18 19 20 21 22 24 25 26 27 28 29 30 32 33 34


Maria Oprea

noaptea mutter erde troia…un vis curmat resemnare pe Crucea Golgotei în ceruri a fi voi, zei! nu ucideți plânsul buruienii uneori iubirea nu spune nimic… umbra (1) umbra (2) jumătăţile din noi o lume albastră să ningă… ochii pământului pe pânze albastre (primă)vara iarna alungată să fii lilith… petale de crin toamnă târzie timiditate încet și sigur logodnici în toamnă salut în lift 76

35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 52 53 54 55 56 58 59 60 61 62 63


Tremurul frunzei

giuvaer de martie bulgărul de soare raiul de sub cer urme de șoapte orașul meu fii liber

64 65 66 67 68 70 71

lângă și iar ...

72

pâlpâiri de ceară sfeșnicul

73 74

77


Maria Oprea

Volume apărute sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei Colecţia Universul Prieteniei Eu sunt iubire – Liliana Albu, Volum de poezie, Editura PIM, Iaşi, 2013 Flori dulci de cireşe amare – Vera Crăciun, Volum de poezie, Editura PIM, Iaşi, 2013 Cele mai frumoase poeme. Antologie de versuri - Cristian Harnău, Volum de poezie, Editura PIM, Iaşi, 2013 Captiv pe tărâmul copilăriei Marian Malciu, Volum de proză, Editura PIM, Iaşi, 2013 Șoapte și tăceri din toamnă – Carmen Antoaneta Marcean – Volum de poezie, Editura PIM, Iaşi, 2013 Tremurul frunzei - Maria Oprea Volum de poezie, Editura PIM, Iaşi, 2013 Petale din copilărie – Elena Păduraru Volum de poezie, proză scurtă şi piesă într-un act, Editura PIM, Iaşi, 2013 Cântecul lebedei - Violetta Petre Volum de poezie, Editura PIM, Iaşi, 2013 Mozaic în alb şi negru – Mariana Rogoz Stratulat – Volum de poezie, Editura PIM, Iaşi, 2013 78


Tremurul frunzei

79

Tremurul frunzei, autor Maria Oprea  

Tremurul frunzei, autor Maria Oprea VOLUM DE VERSURI

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you