Am plătit din salariul nostru, şi aşa destul de mic, această depăşire. Dacă nu erau soarele, apa, cerul, copacii cu frunzele fluturând în vânt, Dumnezeu care ni le dăduse pe toate, fără să ne ceară nimic în schimb, dacă nu erau păsările care cântau pe gratis, cred că nu rezistam. Eu, cu gândul la Dumnezeu şi la tot ce lăsase el pe pământ, mă delectam şi uitam de toate. În decembrie 1982, într-o sâmbătă, eram de serviciu la Autobaza din Pata Rât. Era bine că iarna nu mai miroseau aşa urât gunoaiele de la groapa de gunoi a oraşului, care era foarte aproape. Vara era dezastru. Şopârle mici porneau spre birourile noastre şi se instalau pe biroul de lucru. Le alungam şi puneam pe birou o coală mare albă de hârtie, câteva floricele rupte din glastrele de la geam, ca să înveselesc atmosfera. Pe la ora 18 intră în biroul meu un bărbat tânăr şi tare drăguţ, cu ochii albaştri. Mă întreabă direct: - Vai, dar ce faci aici la ora aceasta, mai ales că e sâmbătă, ar trebui să fi undeva la un chef... - Nu prea mă duc la chefuri. Am doi băieţi, nu prea mari, locuiesc cu socrii, aşa că nu prea am timp... - Păcat, o doamnă aşa frumoasă să-şi irosească tinereţea... Eu am venit să urmăresc o persoană de peste drum, din casa de lângă biroul tău. Pot să stau şi eu puţin cu tine? - Cum să nu. Luaţi loc pe scaun! Eram singură în birou, afară începuse să ningă, iar eu eram chiar bucuroasă că mai am pe cineva, să nu fiu singură. Vai ce naivă eram! Mai târziu aveam să aflu că acest băiat era de la Securitate, dăduseră de urma scrisorii adresate lui Păunescu, iar acum vroia să-mi vadă scrisul, ca să-l compare cu scrisoarea. Discuţia a continuat: - Ce faceţi, ce fişe aveţi acolo? - Acestea sunt FAZ-uri, adică fişele activităţii zilnice ale fiecărui şofer... - A... ia să văd şi eu... S-a uitat la FAZ-uri. Nu a fost mulţumit. Mi-a cerut să-i dau adresa mea. - Pentru ce aveţi nevoie de ea? Aşa, sunteţi atât de drăguţă, poate ne mai întîlnim, la o cafea… - A, nu pot, am soţ şi doi copii, iar cu soţul mă înţeleg foarte bine, ne iubim mult şi nu mă duc la întîlniri, ar însemna să-mi jignesc soţul... Nu i-am dat adresa. Se vede treaba că a confruntat în gând scrisul de pe F.A.Z. cu scrisoarea, şi nu era scrisul meu. Peste câteva zile, altcineva, de la Miliţie, a sunat la uşă: 127
Drumul spre suflet, autor Titina Nica Ţene
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.