Ana-Cristina Popescu RĂTĂCIRI
Eu mai bine prefer sa mor decât să întorc spatele adevarului şi adevăraţilor prieteni. Rămâneţi ce bine. Marius - Cred că ţi-ai rănit unchiul cu acestă scrisoare. - Pentru că am spus adevărul, părinte? - Uneori adevărul doare cel mai rău. - Pot să citesc şi eu poezia ce o ai pe masă? - Sunt versurile unei vechi romanţe. Poftim! - „ ... Nu se poate să-i iei orbului băţul ce-l poartă pribeag / Sau ţiganului să-i spargi vioara. / Nu se poate să ia altcineva tot ce aveam eu mai bun. / Nu se poate gândul curat să n-am cui să-l spun. / Nu se poate, spune-i că, deşi mi-au luat tot, le dau tot ce mai vrea, / Fiindcă totul nu-nseamnă nimic nici aşa. / Dar să laşi deznădejdea ca ultim popas / Şi să nu fii cu mine în ultimul ceas, / Nu se poate, nu te las, nu te las.“ - Frumoasă romanţă... - Părinte, aceştia v-au luat totul, până şi mângâierea ultimului ceas. - Nu se poate. Nu o să-i las. - Să nu-i lăsaţi! - Copiii mici când sunt obosiţi şi le este somn plâng. Şi eu am obosit psihic să mai lupt dar nu se poate să-i las. O să strig după odihna dreptului meu. În viaţă nu există nu pot, ci doar nu vreau. Eu nu vreau să-i las. Pavel Stanca ce a venit să-şi vadă fratele a pătruns şi el în cameră. - Pentru a reuşi să se atingă de tine, frate, va trebui să mă omoare întâi pe mine. Când vrei să distrugi un om trebuie să iei de lângă el pe cei care-l iubesc şi pe care-i iubeşte. Atunci el se simte gol, putiit. În pustietatea lui va putea să fie zdrobit. Ca să distrugi un copac trebuie să-i tai crengile credincioase. Rămasă goală tulpina plânge iar securea poate să o taie mai lesne. Chiar şi văduvită de crengi tulpina e puternică prin crengile credincioase ce au lăsat rodul mlădiţelor. Nu-i voi lăsa niciodată să-mi îngenuncheze fratele. 143