Ora de marinarie

Ora de marinărie 153 Reuşea să ne captiveze cu sfaturile lui, încât renunţam la orele din programa şcolară sau la jocurile sportive, preferând mesajele sale instructive.

Era foarte insistent în a ne corecta ţinuta, începând cu raderea bărbii, caz în care ne dădea exemplul ofiţerului german care se bărbierea zilnic ca o cerinţă de căpătâi: „in after of kinder popou”, adică faţa trebuie să arate ca funduleţul unui copil mic.

Nu precupeţea timpul său şi folosea orice ocazie pentru a ne zugrăvi cu măiestrie întregul orizont al drumului pe care îl avem de urmat în viaţă. Nu ascundea nimic, prezenta faptele în toată goliciunea lor. Reuşea să aducă în prim-plan toate greutăţile, piedicele, necazurile, ispitele şi ademenirile care ne aşteaptă. Am credinţa că el a contribuit mult la formarea şi clădirea noastră morală, mai mult decât la cea fizică, pentru a putea fi în măsură să dăm piept cu viaţa.

Deseori, când rămâneam singur, meditam la sfaturile celor doi dascăli, ajungând să privesc în mine ca într-o fântână, aşa cum făceam eu acasă la părinţi când trebuia să scot apă. Mă analizam, îmi puneam întrebări şi încercam să-mi răspund.

Uneori reuşeam, alteori nu. Una din întrebările căreia nu i-am găsit nici astăzi un răspuns complet şi care m-a obsedat toată viaţa, a fost: „De ce exist eu pe acest pământ? ” O mai pritocesc şi astăzi, după ce am auzit, am citit şi am învăţat atâtea lucruri, dar a rămas tot o enigmă. În cămin, de câte ori ne adunam când ne întorceam de la cursuri sau de la navele pe care ne desăvârşeam pregătirea practică, treceam prin vestiar o oră-două pentru schimbarea informaţiilor, pentru cântece şi glume şi alte activităţi. Într-o zi, unul dintre colegi, nu-mi amintesc precis care, a propus să facem un concurs de expresii şmechereşti „de gaşcă”, zicea el.