Page 1

&ROHFŖLHFRRUGRQDWćGH

9LUJLQLD&RVWHVFKL

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 1

30.10.2017 16:54:06


Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 3

30.10.2017 16:54:07


Editori: Magdalena Mărculescu Vasile Dem. Zamfirescu Silviu Dragomir Fondator: Ion Mărculescu, 1994 Redactor: Oana Dușmănescu ILUSTRAȚIE ȘI DESIGN copertă: Andrei Gamarț Director producție: Cristian Claudiu Coban Dtp: Mihaela Gavriloiu Corectură: Rodica Petcu Irina Mușătoiu Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ANDERSON, JOHN DAVID Ultima zi a domnişoarei Bixby / John David Anderson; trad.: Mihaela Ionescu. – București: Pandora Publishing, 2017 ISBN 978-606-978-113-5 I. Ionescu, Mihaela (trad.) 821.111 Titlul original: Ms. Bixby’s Last Day Autor: John David Anderson Text copyright © 2016 by John David Anderson Copyright © Pandora Publishing, 2017 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 W: www.pandoram.ro Pandora M face parte din grupul editorial TREI ISBN: 978-606-978-113-5

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 4

30.10.2017 16:54:07


Domnişoarelor Bixby din întreaga lume.

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 5

30.10.2017 16:54:07


— Mai avem de străbătut cale lungă, spuse Gandalf. — Dar e ultimul drum, răspunse Bilbo. J. R. Tolkien, Hobbitul

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 7

30.10.2017 16:54:07


Topher

Rebecca Roudabush are păduchi de corp. Şi n‑am inventat chestia asta. Am făcut analize. Pe aparatul de măsurat gradul de infestare cu păduchi a ieşit un rezultat pozitiv. S‑au aprins toate beculețele roşii. Steve, Brand şi cu mine suntem în carantină totală. Chiar dacă afară sunt mai bine de 20 de grade Celsius, Steve poartă mănuşi lungi de schi ca să evite orice expunere; de la coate în jos ai zice că‑i Darth Vader. Spune că‑i deja al şaselea caz de pediculoză în clasa din sala 213 de anul ăsta. Nu‑i pun niciodată la îndoială cuvintele. Sigur că Rebecca insistă să spună că nu are nimic, că nu există chestia asta, păduchi de corp. Toți zic la fel. Scot limba la noi şi ne fac tâmpiți, dar noi ştim mai bine cum stau lucrurile. Rebecca nu vrea să accepte situația. Are nevoie de un grup de sprijin. Îi spunem că‑i putem dezvălui numele câtorva copii care au trecut deja prin aşa ceva. — Sunteți nişte proşti, ne spune. — Dar nu noi ne‑am ales cu o ditamai păduchioză, răspunde Brand, căruia îi place să inventeze cuvinte sau să le

Ultima zi a domnișoarei Bixby

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 9

9

30.10.2017 16:54:08


prescurteze, sau să le schimbe în vreun fel, amestecându‑le unele cu altele ca să obțină ceva nou. Pornind de la a da‑o în bară şi a fi pe dinafară în acelaşi timp, a inventat cuvântul habarnist, care înseamnă să iei o notă atât de mică la un test, că e aproape amuzant. Sau cretinopați — numele pe care‑l dăm copiilor mai mari care nu ne lasă în pace sau oricui altcuiva care nu ne place, adică un număr nu prea mare de persoane, chiar dacă avem o listă tipărită cu acestea. — Şi aşa deci, am păduchi de corp? — Rezultatele nu mint, îi spun. Am făcut mai multe analize. Ai ieşit pozitiv la fiecare dintre ele. Îi arăt foaia. De fapt, nu este o foaie propriu‑zisă, este o bucată de hârtie pe care am luat‑o din teancul de materiale reciclabile şi pe care am scris câteva numere la întâmplare, cu o cariocă roşie. Dar numele ei e trecut în capul paginii, iar dedesubt, cu litere mari sângerii, POZITIV. Mai este şi un desen al unui dinozaur pe care l‑am făcut pe margine, dar îl acopăr cu mâna. Nu pentru că mi‑ar fi jenă de el, ci pentru că nu are nicio relevanţă în cazul de faţă. — Adică porcăria asta de bucată de hârtie vrea să spună că sunt contagioasă? — Foarte, răspunde Steve, cu brațele lui de Vader încrucişate la piept. — Şi chestia asta, păduchioza… e mortală? Rebecca şi‑a petrecut la şcoală mai bine de jumătate din viață. Ai zice că deja ar trebui să ştie că aşa ceva e de la sine înțeles. 10

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 10

John David Anderson

30.10.2017 16:54:08


— Numai pentru unii, îi spun. Sunt persoane care pot fi purtătoarele infecției ani de zile şi, totuşi, nu manifestă niciun simptom. Dar oamenii extraordinari sunt foarte expuşi riscului. Rebecca dă din cap mult prea gânditoare pentru cineva care are o boală imaginară gravă. O ştiu din clasa a doua şi‑mi dau seama că pune ea ceva la cale. A mijit ochii şi bâțâie din picioare. Mai demult, mama mi‑a spus că Rebecca i se pare drăguță. Atunci a fost ultima dată când am vorbit cu mama despre fete. — Şi cum se transmite chestia asta, mai exact? întreabă Rebecca. — Cel mai adesea prin contact fizic, răspunde Steve, în timp ce se uită la pantofii lui, aşa cum face de fiecare dată când se pregăteşte să‑ți spună o grămadă de chestii despre care tu habar nu ai şi de care nici nu prea‑ți pasă. Virusul pediculozei se transmite prin simpla atingere, deşi e mai puternic concentrat în salivă. E de‑ajuns un milimetru de scuipat din partea cuiva care are virusul ca să infecteze întreaga populație din New York City — cam 8,4 milioane de oameni. Nu ştiu dacă e adevărat sau nu, dar confirm dând din cap. Steve e maestru când vine vorba de statistici. Câteodată îmi notez chestiile pe care le spune şi le caut pe internet când mă duc acasă — cum ar fi faptul că viespile pot să te înțepe de mai multe ori pentru că au ace moi, sau faptul că principala cauză de deces în Guatemala este gripa. Nu greşeşte niciodată în legătură cu chestii de genul ăsta. După atâția ani în care am fost cei mai buni prieteni, am cam

Ultima zi a domnișoarei Bixby

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 11

11

30.10.2017 16:54:08


învățat să nu mă mai îndoiesc de el. Steve îşi ridică ochelarii spre rădăcina nasului, cu un gest tipic oamenilor de ştiință. Nu se preface, chiar nu reuşeşte deloc să‑i facă să stea la locul lor. Rebecca se uită cu atenție la fiecare dintre noi, gândindu‑se deja la următoarea mişcare pe care o va face. — Salivă, deci? — Mda, spune Brand. — Bine… atunci ar fi ceva îngrozitor dacă aş face asta. Rebecca Roudabush se linge pe mână, cu limba lipită zdravăn de palmă, de la încheietură până la degete. Apoi, înainte ca oricare dintre noi să apuce să facă ceva, îşi freacă mâna infestată de pediculoză de fața lui Steve. Uite‑aşa încep epidemiile. Steve țipă, îngropându‑şi fața în mănuşile lui mari, întinzând peste tot infecția transmisă de Rebecca şi înrău­ tățind astfel situația. Brand încearcă să‑l tragă deoparte, dar Rebecca este mai rapidă. Se întinde şi‑l înhață pe Brand de braț, trăgându‑l de mânecă şi aplicându‑i o ştampilă zgomotoasă chiar sub cot, ca atunci când faci un concurs de pârțuri înainte de ore. Flrrrrrbbbbttt. Lui Brand i se înmoaie genunchii dintr‑odată, uitându‑se îngrozit la inelul de scuipat infestat de păduchioză al Rebeccăi. Steve se zbate, ştergându‑se pe față cu bluza, de parcă chestia asta l‑ar ajuta cu ceva, de parcă n‑ar fi deja un om mort. Rebecca se întoarce spre mine. — E rândul tău, Christopher, spune, rostindu‑mi numele complet, ca pe o înjurătură. 12

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 12

John David Anderson

30.10.2017 16:54:09


Mă uit la Steve şi la Brand, care se tăvălesc pe jos, cu fețele schimonosite de dezgust. Avem un cod, ştiu, reguli nescrise care spun că nu trebuie să‑ți abandonezi tovarăşii când sunt căzuți la pământ, victime ale unui terorist biologic cu părul ondulat şi roşu, prins în coadă. Dar Rebecca e rea. În plus, are pistrui, ceea ce pare un semn al faptului că tipul ei special de păduchioză este cumva mai avansat. Incurabil. Nu mai pot face nimic de‑acum pentru prietenii mei. Aşa c‑o iau la fugă, cu Rebecca pe urmele mele. O tai peste locul de joacă, învârtindu‑mă în jurul leagănelor, sub barele paralele, cu Rebecca în spatele meu, hotărâtă să mă înhațe, să mă pună la pământ şi, probabil, să‑mi tuşească în față — sau poate chiar ceva mai rău de‑atât. Dar n‑o să mă prindă. Sunt Usain Bolt. Sunt Cheetah Boy. Mai iute ca fulgerul. Bucățele de covor vegetal zboară de sub călcâiele mele. Şi totuşi, cumva distanța dintre noi se micşorează. Dau un ocol complet al locului de joacă şi îi descopăr pe Steve şi Brand din nou în picioare, vindecați în mod miraculos, sau poate doar în perioada de incubație, gata să se prăbuşească la pământ morți din clipă‑n clipă. Mă văd venind, cu Rebecca urmărindu‑mă, şi o iau şi ei la fugă. Gonim toți trei fără să ne dăm seama fix prin mijlocul unui joc de kickball şi cotind apoi spre fațada de cărămidă roşie a şcolii. Şi acolo dăm peste domnişoara Bixby. Pe lumea asta sunt şase feluri de profesori. Ştiu asta pentru că i‑am clasificat chiar eu odată, în timpul unei pauze

Ultima zi a domnișoarei Bixby

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 13

13

30.10.2017 16:54:09


petrecute în clasă. Mai întâi sunt profesorii Zombi, ăia care fac chestia asta de câteva secole, cam de pe vremea când era Roosevelt preşedinte — primul Roosevelt, cel cu mustața ca o mătură, din filmele de la muzeu. Profesorii Zombi bolborosesc ceva într‑un fel monoton şi vin înarmaţi cu un arsenal întreg de fişe de lucru, toate menite să alunge şi ultima fărâmă de bucurie din procesul de învățare, ceea ce nici nu‑i mult, dacă stai să te gîndeşti cât de puțină bucurie are chestia asta în ea de la bun început. Poate că nu‑ți halesc creierul, dar, pe de altă parte, Zombii nici nu fac mare lucru ca să ți‑l hrănească. Apoi sunt Dependenții de cofeină. Brand le zice Zumzăitorii. Îi ghiceşti imediat după mâinile care le tremură, după ochii injectați şi după cănile termoizolante pe care le poartă cu ei. Spre deosebire de Zombi, Dependenții de cofeină sunt ca nişte mingiuțe care sar de colo‑colo, dar nu poți să‑i asculți nici pe ei, pentră că vorbesc atât de repede, zumzăind încontinuu, de parcă ți‑ai băga capul într‑un stup de albine. Din păcate, profa noastră de spaniolă e unul dintre ei, aşa că nu numai că nu pot s‑o urmăresc, dar, nici dacă aş fi în stare, tot n‑aş pricepe nimic. Apoi îi avem pe Stăpânii temnițelor. Căpcăunii care se folosesc de bulinele negre şi care şi‑ar dori ca bătaia să fie încă acceptată în şcoli. Genul celor care insistă ca nimeni să nu scoată o vorbă, fie că e ora de lectură, de lucru manual, ora de comunicare, ora prânzului, perioada de după ore, înainte de ore, weekendul sau orice altceva. Tot ce ai voie să faci este să stai nemişcat şi să‑ți ții gura. 14

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 14

John David Anderson

30.10.2017 16:54:09


Domnul Mattison, profesorul de desen, este unul dintre aceştia. La ora lui desenăm într‑o linişte totală. O linişte mormântală, ceea ce mie‑mi convine, pentru că asta este exact ora aia la care trebuie să te concentrezi, deşi cât sunt acolo desenez mai mult imagini cu domnul Matt, care are un băț şi rupe carnea de pe oasele ultimului elev care a îndrăznit să scoată vreun cuvințel. După care vin Spielbergii. Nu sunt nici pe departe la fel de grozavi cum e Steven Spielberg. Le spunem aşa pentru că ne arată tot timpul diapozitive şi filme. O parte dintre ei sunt Zombi Spielberg. În categoria asta intră doamna Gredenza. Odată ne‑a arătat un filmuleț cu ciclul de viață a musculiței de oțet, care a fost destul de scârbos şi care nici măcar nu avea prea multă logică, având în vedere că ea ar trebui să ne predea geometrie. Cel puțin, cu Spielbergii avem șansa să tragem adesea un pui de somn sau să ne gândim la tot felul de chestii, sau să trimitem câte un SMS — asta dacă nu cumva vreun Stăpân al temnițelor nu ne‑a confiscat deja telefonul şi l‑a dat de mâncare goblinilor. Preferații mei sunt Începătorii. Cei care‑şi propun să facă totul şi chiar mai mult de‑atât. Proaspăt veniți de la pepiniera de profesori. Cu ochii lor strălucitori şi cu afişele lor colorate recent cumpărate din vreun catalog şi cu felul în care aplaudă ca focile de la circ, când primesc câte un răspuns corect. Nu rămân Începători prea mult timp. Se ofilesc destul de repede. Le ia cam un an. Poate doi. Totuşi, nu cred că e din vina elevilor. Eu o pun pe seama sistemului.

Ultima zi a domnișoarei Bixby

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 15

15

30.10.2017 16:54:09


Pe cei din ultima categorie îi numim pur şi simplu Cei Buni. Sunt cei care transformă tortura cunoscută sub numele de şcoală în ceva suportabil. Ştii că ai parte de unul dintre Cei Buni pentru că atunci chiar eşti atent la ore, chiar dacă nu eşti la desen. Sunt profesorii cărora vrei să le zici bună ziua şi anul următor. Cei pe care nu vrei să‑i dezamăgeşti. Cum este domnişoara B. Îmi amintesc prima oară când am întâlnit‑o pe domnişoara Bixby. Nu era nici prima zi de şcoală, nici seara în care ne‑am cunoscut profesorii. De fapt, s‑a petrecut cu trei ani în urmă, la circ. Eram în foaier, eu, părinții mei şi sora mea mai mică, cumpărând vată de zahăr de şase dolari şi acadele în formă de spirală. Părinții mei cred cu tărie în „maximizarea timpu­ lui petrecut în familie”, ceea ce înseamnă că, în rarele ocazii în care mergem împreună undeva, ne mituiesc pe mine şi pe sora mea cu dulciuri ca să nu ne plângem de nimic. De obicei funcționează. Mersul la circ era cea mai recentă ieşire lunară obligatorie în familie şi ne străduiam să profităm la maximum de asta, lingându‑ne acadelele până limbile ne deveneau albastre şi bucurându‑ne de momentele de dinaintea spectacolului propriu‑zis — în marea majoritate clovni mergând de colo colo în pantofii lor roşii uriaşi, cu nasuri mari pe care puteai apăsa ca pe un claxon. Ne‑am oprit în fața unui jongler, o femeie cu păr scurt şi blond cu şuvițe roz, 16

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 16

John David Anderson

30.10.2017 16:54:09


îmbrăcată cu un sacou elegant, care jongla în mod profesio­ nist cu trei popice pe care le arunca în aer. Era îmbujorată toată la față, cu buzele ei vopsite ţuguiate din cauza concentrării. Apoi, a văzut‑o pe mama şi s‑a oprit, punându‑şi o popică la subraț. Avea un aer familiar. — Linda? a strigat ea. — Maggie? a chițăit mama, după care s‑au îmbrățişat. Chiar ai făcut‑o până la urmă? Ți‑ai dat demisia şi te‑ai angajat la circ? — Se plăteşte mai bine decât în învățământ, a spus jonglera şi a izbucnit în râs, laolaltă cu mama mea. Femeia ne‑a explicat că era doar un amator, dar că atunci când vine circul în oraş câteodată mai angajează talente locale care să fie animatori în foaier. Tata a tuşit şi a zâmbit politicos. — Saul, ea este Maggie Bixby. E profesoară la Fox Ridge, a spus mama. La clasa a şasea, nu‑i aşa? Profesoara care se dădea drept artist de circ cu jumătate de normă a confirmat dând din cap. — Ultima înainte să‑i trimitem mai departe, a spus ea, cu ochii strălucitori şi verzi ca iarba nouă. — Clasa a şasea, a repetat tata. Asta cel puţin explica unde o mai văzusem înainte. Probabil că pe holurile şcolii. Sau grăbindu‑se să traverseze parcarea când suna ultima oară clopoțelul. Avea aerul unei Începătoare, sau mai degrabă al unei Zumzăitoare, cu ochii ei mari şi zâmbetul asimetric, deşi la momentul acela încă nu făcusem clasificarea.

Ultima zi a domnișoarei Bixby

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 17

17

30.10.2017 16:54:09


— Linda este unul dintre membrii cei mai buni ai Asociației de părinți, a spus Maggie Bixby, punându‑i mamei o mână pe umăr. Nu ştiu ce m‑aş face fără covrigii ăia de vineri dimineața. Apoi s‑a uitat la mine. — Ce mai faci, Christopher? Gata de spectacol? N‑am fost prea sigur dacă se referea la circul propriu‑zis sau la următorul an de şcoală, dar îmi aduc aminte că am fost impresionat de faptul că ştia cum mă cheamă. Mă făcea să par celebru sau ceva de genul asta. — De fapt, sunt Topher, i‑am zis. Nimeni nu prea‑mi spune Christopher. Cel puțin nimeni dintre cei care‑mi erau simpatici. — O să țin minte chestia asta, mi‑a spus ea. După care a susținut un mic spectacol pentru noi patru, chiar acolo, jonglând cu cinci mingi multicolore, apoi făcând să apară o monedă de după urechea surorii mele, pe care chiar a avut voie s‑o păstreze. Când am plecat să vedem spectacolul adevărat, am întrebat‑o dacă mă poate învăța cum să fac scamatorii. Mi‑a zis să mai aştept câțiva ani. Poate c‑o să mă învețe câte ceva. Ne înghesuim unul după altul peste domnişoara Bixby, ca nişte piese de domino. În mod evident, o speriem; face un pas în spate, cu o mână în dreptul inimii, de parc‑ar fi gata să depună jurământul de credință, şi se uită la noi cu o privire dezaprobatoare, dar nu complet furioasă, de parcă n‑ar fi sigură dacă să ne certe sau să râdă de noi. 18

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 18

John David Anderson

30.10.2017 16:54:09


— Ce faceți voi aici? Cu oricine altcineva ar fi pus accentul pe cuvântul faceți, în cazul nostru este întotdeauna pe voi. De genul… iarăşi voi trei? Înainte să apuc să răspund, Rebecca dă şi ea peste noi, împingându‑ne înainte, gata–gata s‑o dărâmăm din nou pe domnişoara Bixby. — Îmi pare rău, exclamă Rebecca că răsuflarea tăiată. Voiam să… noi… — Ne jucam de‑a prinselea, spun eu, întorcându‑mă spre Rebecca cu o privire imploratoare; însă probabil că era încă infectată, iar boala îi afectase creierul, făcând‑o să aibă o criză periculoasă de sinceritate. — Mincinosule! strigă ea. Ai spus că sunt bolnavă! Te urmăream! — Pai e tot un fel de prinselea, mă bâlbâi eu. Domnişoara Bixby mă fixează cu ochi ca de pisică. Are un fel al ei de a te lua la întrebări fără să‑ți adreseze un singur cuvințel. Încerc să‑i explic cât de calm posibil. — A încercat să mă pupe. — În niciun caz! strigă Rebecca. — Mie mi‑ai supt brațul! mi se alătură şi Brand. — Ți‑am făcut o ştampilă! — Şi pe mine m‑ai lins pe față, adaugă şi Steve. Acum e rândul domnişoarei Bixby să se strâmbe. Se uită la mine, aşteptând confirmarea celor auzite. — De fapt, şi‑a lins mâna şi apoi l‑a atins pe față dar, prin tranzitivitate, e cam acelaşi lucru.

Ultima zi a domnișoarei Bixby

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 19

19

30.10.2017 16:54:09


Domnişoara Bixby m‑a învățat cum stau lucrurile cu tranzitivitatea anul acesta. Asta este ceea ce profesorii numesc cunoştințe aplicate. În sinea mea, am o bănuială că domnişoara Bixby este de fapt impresionată, dar nu vrea s‑o arate. Am observat că se pricepe destul de bine să ascundă ceea ce are, de fapt, în minte. În loc de asta, afişează o mutră nemulțumită. — Ai spus că am păduchi de corp! imploră Rebecca, împiedicându‑se de picioare. Domnişoara Bixby scoate oftatul profesorilor. Cel pe care‑l obții probabil când îți iei diploma de profesor. Exprimă în egală măsură exasperare, dezamăgire şi aşteptarea nerăbdătoare a vacanței de vară. — Chiar i‑ați spus Rebeccăi că are pediculoză? E o întrebare pentru toți trei, dar cel care răspunde, slavă Domnului, e Steve. Cel care are mereu toate răspunsurile. — Am informat‑o de diagnosticul pozitiv, aşa e. Dar numai ca să menținem restul populației în siguranță. Am făcut‑o pentru binele general. Îi întind bucata de hârtie cu dinozaurul mâzgălit şi cu rezultatele de laborator inventate ale Rebeccăi. — Înțeleg, spune domnişoara Bixby, iar eu încă mai suspectez că se chinuie să nu zâmbească. Iar tu, Rebecca, i‑ai făcut lui Steve o ştampilă pe braț? Rebecca pleacă capul, iar suvițe roşii de păr îi acoperă ochii. — Ei bine, în regulă, ascultați‑mă toți patru. O să vă spun ceva ce părinții voştri ar fi trebuit să vă spună cu mult timp în urmă. 20

Ultima zi a domnisoarei Bixby_pt BT.indd 20

John David Anderson

30.10.2017 16:54:09

Ultima zi a domnisoarei Bixby_fragment  
Advertisement