Issuu on Google+

ColecĹŁie coordonată de Simona Reghintovschi


Cezar Giosan

Psihopatologie evoluĹŁionistă


Editori: SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU Director editorial: MAGDALENA MĂRCULESCU Coperta: FABER STUDIO Redactor: VICTOR POPESCU Director producţie: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: FLORIN PARASCHIV Corectură: MARIA MUŞUROIU ANA-MARIA TAMAŞ Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GIOSAN, CEZAR Psihopatologie evoluţionistă / Cezar Giosan. – Bucureşti: Editura Trei, 2016 Conţine bibliografie ISBN 978-606-719-954-3 159.9 Copyright © Editura Trei, 2016 pentru prezenta ediţie C.P. 27‑0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978-606-719-954-3


Cuprins 7 Introducere 15

Tulburările din spectrul autismului (TSA)

25

Dizabilitatea intelectuală

29

Tulburarea cu deficit de atenţie/hiperactivitate (ADHD)

40 Schizofrenia 54

Tulburarea bipolară

63 Depresia 84

Depresia postpartum

89

Tulburările anxioase

108

Tulburările din spectrul obsesiv‑compulsiv

121

Tulburarea de stres posttraumatic (TSPT)

131

Tulburările conversive

136

Tulburările de comportament alimentar

150

Dependenţa de substanţe

Psihopatologie evoluţionistă § Cuprins


6

160

Tulburările de personalitate

177 Empatia 181

Omuciderea şi criminalitatea

192 Violul 202 Concluzii

CEZAR GIOSAN


Introducere 1. Concepte de bază pentru înţelegerea psihologiei evoluţioniste a. Adaptări, exaptări, zgomot Selecţia naturală (evoluţia speciilor) este procesul prin care unele trăsături care duc la un succes reproductiv mai ridicat sunt transmise la urmaşi, ele ajungând în timp să caracterizeze majoritatea indivizilor din acea specie. Evoluţia nu înseamnă „progres“ per se, ci pur şi simplu schimbări, care nu sunt nici bune, nici rele, rolul lor fiind doar de a facilita supravieţuirea şi reproducerea. Aceste schimbări nu apar în mod voluntar, ele nefiind generate în mod deliberat de „cineva“. Natura este „oarbă“ în sensul acesta. Schimbările apar ca rezultat al mutaţiilor genetice sau al accidentelor la nivelul ADN‑ului şi sunt de cele mai multe ori asociate cu apariţia unor trăsături dezadaptative (de ex., malformaţii). Însă unele pot fi asociate cu trăsături care sunt mai benefice în mediul respectiv, indivizii purtători având astfel un succes reproductiv mai ridicat şi, în consecinţă, o probabilitate mai mare de a le transmite urmaşilor.

Psihopatologie evoluţionistă § Introducere


8

Unele mecanisme care au fost adaptative în trecut pot să nu mai fie benefice în mediile moderne, un exemplu în acest sens fiind afinitatea noastră pentru grăsimi sau dulciuri. În mediile ancestrale exista o competiţie permanentă pentru hrană, care rareori se găsea din abundenţă, lucru ce a dus la apariţia unor tendinţe de binging şi a preferinţelor pentru alimente bogate în calorii (alimentele dulci sau grăsimile). În zilele de astăzi însă, unde există mâncare din abundenţă, astfel de tendinţe duc la consum caloric ridicat, acest lucru materializându‑se în obezitate, hipertensiune arterială şi altele. Un concept important în biologia evoluţionistă, pe lângă cel de adaptare, este cel de „produs secundar“ (by‑product). Produsele secundare sunt elemente sau trăsături care apar ca urmare a adaptărilor, care însă nu contribuie la succesul reproductiv al individului. De exemplu, buricul este o urmare a cordonului ombilical, care a avut funcţia de a ţine copilul în viaţă în uterul mamei. Odată ce se naşte copilul însă, cordonul ombilical devine inutil, buricul rămânând doar un semn (by‑product) al existenţei acelei adaptări (Buss, Haselton, Shackelford, Bleske & Wakefield, 1998). Unii autori includ produsele secundare în aşa‑numita categorie a „exaptărilor“ (Parry, 2013) care includ, pe lângă acestea, şi preadaptările. Exaptările (sau preadaptările) sunt trăsături care au fost „cooptate“ pentru a fi folosite în alte scopuri decât cele pentru care selecţia naturală le‑a construit. Un exemplu clasic este cel al păsărilor: se presupune că iniţial penele protejau păsările de frig, ele fiind deci adaptări la temperaturi scăzute. În timp, gradual, pe măsură ce penele au devenit din ce în ce mai lungi, ele au început să servească o altă funcţie, aceea de deplasare prin aer (Parry, 2013). Unele trăsături care nu par să fi avut vreodată vreo valoare adaptativă sunt considerate de autorii evoluţionişti drept „zgomot“

CEZAR GIOSAN


sau efecte întâmplătoare, acestea fiind transmise mai departe cât timp nu afectează în mod negativ individul. Practic, efectele întâmplătoare sunt acele mutaţii care nici nu contribuie, nici nu afectează funcţionarea organismului.

9

b. Mediul de adaptare evolutivă a speciei umane Mediul de adaptare evolutivă (MAE; în engleză: the environment of evolutionary adaptedness / EEA) este mediul în care a avut loc procesul de selecţie naturală pentru majoritatea adaptărilor ce caracterizează o specie. Dacă o specie nu este supusă presiunilor de mediu (ca, de ex., în cazul unor medii stabile pe o perioadă îndelungată), atunci acea specie nu evoluează. De exemplu, mediul oceanic relativ stabil de sute de milioane de ani a făcut ca unele specii de rechini să fie practic neschimbate de cel puţin 175 de milioane de ani (Switek, 2012). Pleistocenul este o perioadă care a început în urmă cu circa 2 000 000 de ani (aproximativ în perioada apariţiei lui Homo Erectus) şi care a luat sfârşit odată cu descoperirea agriculturii, acum 10 000 de ani. Dat fiind faptul ca Homo Sapiens (oamenii moderni) au apărut în urmă cu circa 200 000 de ani, putem trage concluzia că Pleistocenul este mediul de adaptare evolutivă al speciei noastre (Buss, 2011; Tanner, 1983). În cea mai mare parte din această perioadă strămoşii noştri au trăit în societăţi nomade de vânători‑culegători, constând în grupuri relativ mici (aproximativ 150 de membri) în care rolul principal al bărbaţilor era vânătoarea sau pescuitul, iar cel al femeilor, culegerea de hrană sub formă de plante, nuci, fructe. Provocările cele mai serioase în această perioadă au fost procurarea de hrană, supravieţuirea în condiţii climaterice de multe ori neprietenoase

Psihopatologie evoluţionistă § Introducere


10

(de ex., secetă sau ierni foarte lungi), recuperările în urma unor boli sau accidente, sau luptele cu alte grupuri pentru resurse.

c. Conceptul de fitness Din punctul de vedere al biologiei evoluţioniste, fitnessul se referă la 1) numărul concret de urmaşi ai unui individ sau 2) la constelaţia de trăsături (de ex., fizice sau psihologice) şi factori (de ex., vârstă) care se asociază cu succesul reproductiv (Michod, 2000). Fitnessul incluziv („inclusive fitness“) lărgeşte înţelesul acestui concept prin includerea în succesul reproductiv nu doar a urmaşilor direcţi (copiii), ci şi a celor indirecţi (de ex., nepoţi [Hamilton, 1964]). Conform teoriei lui Hamilton, altruismul apare în condiţiile în care rB — C > 0 unde r = gradul de înrudire genetică dintre recipient şi donor, B = beneficiul reproductiv al recipientului, iar C = costul reproductiv al donorului. De exemplu, o persoană îşi poate asigura succesul reproductiv prin investirea în cel puţin doi copii (fiecare purtând 50% din genele sale) sau în cel puţin patru nepoţi (fiecare purtând 25% din genele sale).

2. Psihologia evoluţionistă Psihologia evoluţionistă este o abordare teoretico‑empirică în psihologie care încearcă să explice anumite mecanisme şi trăsături psihologice drept produse ale selecţiei naturale. Asemenea medicinei, care vede organele interne drept rezultate ale selecţiei naturale, fiecare dintre ele (de ex., ficatul sau rinichii) având un rol important în supravieţuire sau reproducere, psihologia evoluţionistă consideră mecanismele psihice ca fiind rezultate ale proceselor evolutive,

CEZAR GIOSAN


aceste mecanisme sau „organe mentale“ ajutând strămoşii noştri să supravieţuiască şi să îşi transmită genele mai departe. Psihologia evoluţionistă oferă în momentul de faţă posibilitatea de a unifica domenii disparate din ştiinţele minţii într‑un tot unitar, dând astfel posibilitatea unei abordări integrative care ia în considerare atât cauzele proximale ale comportamentelor umane, cât şi pe cele distale. Deşi domeniul psihologiei evoluţioniste este încă tânăr (pentru o prezentare mai amplă vezi şi Cosmides & Tooby, 1997), multe din cercetările recente sprijină predicţiile derivate din teoria evoluţiei. Studii numeroase în această disciplină au documentat diferenţe de gen în preferinţele sexuale, în strategiile reproductive sau comportamentele parentale (Buss, 2011).

11

3. Psihopatologia evoluţionistă Psihopatologia evoluţionistă reprezintă un domeniu interdisciplinar, aflat la confluenţa dintre psihologia evoluţionistă şi psihiatrie, care examinează simptomele mentale din perspectiva posibilelor avantaje adaptative pe care acestea le‑ar avea în anumite contexte. În mod tradiţional, în psihiatrie se examinează în genere cauzele proximale (de ex., evenimente de viaţă, relaţia cu ceilalţi, gânduri iraţionale) ale bolii mentale. Psihopatologia evoluţionistă îmbogăţeşte însă aceste explicaţii cu prezentarea posibilelor cauze distale ale aceloraşi boli, unii autori argumentând — aşa cum vom prezenta pe larg în restul acestei cărţi — că anumite simptome mentale ar trebui înţelese nu drept patologii, ci funcţii cu rol în supravieţuire (Nesse, 1984). Spre exemplu, unul din multele argumente care susţin cauzele evoluţioniste ale psihopatologiei este faptul că în

Psihopatologie evoluţionistă § Introducere


12

anumite contexte (similare cu cele umane), primatele prezintă unele simptome ce se aseamănă cu depresia, anxietatea, tulburările de comportament alimentar sau tulburarea de stres posttraumatic (Brüne, Brüne‑Cohrs, McGrew & Preuschoft, 2006). Încorporând şi integrând astfel de ipoteze, psihiatria s‑ar putea alinia mai bine la ştiinţele care prezintă atât cauze proximale, cât şi evoluţioniste, precum biologia, etologia sau medicina, lărgindu‑şi astfel capacitatea explicativă. În capitolele ce urmează vom prezenta cele mai frecvente afecţiuni psihiatrice, precum şi ipotezele evoluţioniste asupra cauzelor distale ale acestora şi posibilele aplicaţii ale acestor descoperiri.

Bibliografie Brüne, M., Brüne‑Cohrs, U., McGrew, W. C. & Preuschoft, S. (2006). Psychopathology in great apes: Concepts, treatment options and possible homologies to human psychiatric disorders. Neu‑ roscience & Biobehavioral Reviews, 30(8), 1246–1259. http://doi. org/10.1016/j.neubiorev.2006.09.002 Buss, D. (2011). Evolutionary Psychology: The New Science of the Mind (ed. a IV‑a). Boston: Pearson. Buss, D. M., Haselton, M. G., Shackelford, T. K., Bleske, A. L. & Wakefield, J. C. (1998). Adaptations, exaptations, and spandrels. The American Psychologist, 53(5), 533–548. Cosmides, L. & Tooby, J. (1997). Evolutionary Psychology: A Primer. Hamilton, W. D. (1964). The genetical evolution of social behaviour. I. Journal of Theoretical Biology, 7(1), 1–16. http://doi.org/10.1016/0 022‑5193(64)90038‑4 Michod, R. (2000). Darwinian Dynamics. Princeton, N.J.: Princeton University Press.

CEZAR GIOSAN


Nesse, R. M. (1984). An evolutionary perspective on psychiatry. Comprehensive Psychiatry, 25(6), 575–580. http://doi.org/10.1016/0 010‑440X(84)90038‑5 Parry, W. (2013). Exaptation: How Evolution Uses What’s Available. 2015, la: http://www.livescience.com/39688‑exaptation.html Switek, B. (2012). The Top 10 Greatest Survivors of Evolution. Consultat pe 27 oct. 2015, la: http://www.smithsonianmag. com/science‑nature/the‑top‑10‑greatest‑survivors‑of‑evolution‑118143319/ Tanner, N. M. (1983). Hunters, Gatherers, and Sex Roles in Space and Time. American Anthropologist, 85(2), 335–341. http://doi. org/10.1525/aa.1983.85.2.02a00040

13

Psihopatologie evoluţionistă § Introducere


Tulburările din spectrul autismului (TSA) Tulburările din spectrul autismului (American Psychiatric Association, 2013/2016) sunt tulburări diagnosticate cel mai adesea în copilărie, caracterizate prin probleme în comunicarea socială, comportamente repetitive şi interese restrânse. Spre exemplu, un copil cu autism poate avea întârzieri de limbaj sau probleme motorii, poate fi interesat doar de anumite elemente ale jucăriilor sau obiectelor din mediu şi poate interacţiona cu acestea într‑o manieră bizară sau neadecvată. Poate avea de asemenea un contact vizual slab şi dificultăţi în a înţelege relaţiile sociale şi regulile nescrise ale acestora. Persoanele cu autism pot manifesta anumite mişcări repetitive sau bizare ale mâinilor sau degetelor sau pot prezenta probleme de integrare senzorială (mirosirea sau pipăirea obiectelor sau texturilor, perceperea acută a anumitor stimuli etc.).

Prevalenţă, evoluţie şi prognostic Studii recente arată că unul din 68 de copii este diagnosticat cu tulburare din spectrul autismului, această prevalenţă fiind în creştere în ultimii ani (Centers for Disease Control and Prevention, 2015). Afecţiunea este prezentă într‑o măsură mai mare la

Psihopatologie evoluţionistă § Tulburările din spectrul autismului (TSA)


16

băieţi decât la fete. Deşi anumiţi cercetători au atribuit numărul din ce în ce mai mare de copii cu autism unor criterii diferite de diagnostic şi raportare (Hansen, Schendel & Parner, 2015), au existat de‑a lungul timpului şi speculaţii conform cărora această condiţie ar fi cauzată — parţial sau total — de câmpuri electromagnetice, de deficienţa de vitamina D ori de anomalii ale florei intestinale (Mercola, 2012), aceste ipoteze nefiind dovedite până la momentul de faţă. Simptomele se observă de obicei în al doilea an de viaţă, însă pot fi observate şi înainte dacă există o afectare severă. Uneori, poate apărea o deteriorare în abilităţile sociale sau de limbaj (American Psychiatric Association, 2013/2016). Lipsa dizabilităţii intelectuale, a tulburărilor de limbaj şi a altor afecţiuni asociate (precum epilepsia) se asociază cu un prognostic mai bun al persoanei (American Psychiatric Association, 2013/2016).

Consecinţe şi opţiuni de tratament Unii copii cu această boală reuşesc să‑şi mascheze suficient comportamentele astfel încât să nu dea impresia de anormalitate, uneori recuperându‑şi decalajul în dezvoltare pe anumite arii. Alţii, însă, rămân afectaţi pe întregul parcurs al vieţii (American Psychiatric Association, 2013/2016). La copiii mici, tulburarea poate împiedica învăţarea şi integrarea în grupul de covârstnici şi poate avea efecte în anumite zone de funcţionare cotidiană, precum mâncatul, spălatul, somnul etc. (American Psychiatric Association, 2013/2016). În perioada adultă, în funcţie de gradul de afectare, pot exista probleme în ceea ce priveşte autonomia psihosocială, inclusiv independenţa financiară (American Psychiatric Association, 2013/2016).

CEZAR GIOSAN


Tulburările din spectrul autismului răspund în unele cazuri la diferite tipuri de terapii sau intervenţii psihologice, în funcţie de simptome (Autism Speaks, 2012). Uneori, copiii cu autism pot avea şi tulburări de somn, crize epileptice şi probleme gastrointestinale, iar intervenţiile care abordează aceste simptome pot duce la îmbunătăţiri comportamentale sau la un grad mai bun de atenţie. Terapiile pentru aceste condiţii variază în funcţie de abordare, de la cele bazate pe principii comportamentale de tip ABA (applied behavioral analysis), şi de cele bazate pe relaţii dintr‑o perspectivă a dezvoltării (Floortime), până la cele care pun accentul pe indicii vizuale pentru a preda anumite abilităţi (TEACCH) şi la altele, precum logopedia, terapia ocupaţională, terapia de integrare senzorială sau PECS, care se foloseşte de pictograme pentru a preda o metodă de comunicare copiilor nonverbali (Centers for Disease Control and Prevention, 2015).

17

Cauzele tulburărilor din spectrul autismului Conform unor studii pe gemeni, eritabilitatea în cazul tulburărilor din spectrul autismului variază între 37% şi 90%. Aproximativ 15% din cazuri par a avea o componentă genetică. Alţi factori de risc crescut sunt vârsta înaintată a părinţilor, greutatea scăzută a copilului la naştere, sau expunerea la anumite substanţe (American Psychiatric Association, 2013/2016).

Explicaţii evoluţioniste ale tulburărilor din spectrul autismului Mergând mai departe cu ipoteza deja avansată conform căreia anxietatea şi depresia, similare în anumite aspecte, acţionează

Psihopatologie evoluţionistă § Tulburările din spectrul autismului (TSA)


18

drept întărire negativă în situaţii de izolare (vezi capitolul „Depresia“), Dickinson şi Eva (2006) încearcă să ofere o explicaţie şi pentru autism. În acest sens, autorii vorbesc despre autismul clasic, în care dorinţa de contact uman este neinteresantă, şi despre autismul „modern“, cauzat de o stare excesivă de anxietate. Acest nivel ridicat de anxietate, cuplat cu o incapacitate de a înţelege normele sociale (ambele fiind posibil determinate genetic), duc la evitarea contactului social. În viziunea autorilor, evitarea socializării ar fi o strategie eficientă pe termen scurt, deoarece scade anxietatea, dar dezastruoasă pe termen lung, ducând la o anxietate şi o nefericire şi mai ridicate. Această teorie ar explica şi motivul pentru care o stimulare socială constantă poate duce la îmbunătăţiri în rândul copiilor cu autism. Continuând unele tendinţe recente de a considera trăsăturile autiste şi schizotipale ca părţi opuse pe un continuum de personalitate şi cogniţie, Del Giudice şi colegii (2014) au efectuat un studiu pe 152 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani. Ei au pornit de la teoria mai sus menţionată conform căreia schizotipia este un fenotip psihologic orientat spre eforturi crescute de mating (de căutare a unui partener sexual) şi o investiţie parentală scăzută, argumentând că aceasta ar fi în concordanţă cu o strategie reproductivă a istoriei de viaţă „low‑K“ (Del Giudice, 2014). „Low-K“ este un concept derivat din teoria r/K (Rushton, 2004), teorie care argumentează că toate animalele se situează undeva pe un continuum de la „r“ la „K“, unde „r“ este o strategie de investiţie parentală scăzută şi de fecunditate mare şi „K“ este o strategie de fecunditate scăzută şi de investiţie parentală ridicată. La specia umană, dat fiind faptul că este caracterizată de o strategie reproductivă „K“, variabilitatea în această strategie se plasează pe continuumul „low-K / high-K“. „High-K“ se caracterizează prin

CEZAR GIOSAN


promiscuitate redusă, monogamie, efort somatic ridicat (comportamente de prevenţie a bolilor) şi investiţie mare în copii (şcoli private, meditaţii). La capătul opus, o strategie „low-K“ se caracterizează prin promiscuitate ridicată, efort somatic redus (care poate duce la îmbolnăviri repetate) şi investiţie mică în copii. În veme ce schizotipia pare a se conforma unei strategii „low-K“, trăsăturile autiste sunt mai degrabă asociate cu o strategie „high-K“, caracterizată de eforturi reduse de mating şi de o investiţie parentală crescută. Pe de altă parte, teoria lui Baron‑Cohen (2002) susţine că autismul este de fapt o „ducere la extrem“ a creierului masculin. Creierul masculin are drept funcţie principală sistematizarea, în timp ce creierul feminin este construit pentru a empatiza (Baron‑Cohen, 2002, 2004; Baron‑Cohen & Wheelwright, 2004). Dar în privinţa acestor funcţii există o anumită variaţie, unii bărbaţi fiind şi mai predispuşi spre sistematizare decât ceilalţi, tot aşa cum unele femei sunt şi mai empatice decât altele. Un creier masculin extrem, cu sistematizare totală, se traduce prin autism, conform autorilor. Se explică în acest mod prevalenţa ridicată a autismului în rândul persoanelor de sex masculin, dar şi unele manifestări precum lipsa de empatie, problemele de interrelaţionare, abilităţile excepţionale în unele cazuri etc. Alţi autori (Kanazawa & Vandermassen, 2005) au combinat teoria lui Baron‑Cohen cu ipoteza lui Trivers‑Williams (1973), conform căreia părinţii pot influenţa sexul viitorilor copii. Drept urmare, au formulat ipoteza că persoanele cu un creier predominant masculin au mai mulţi fii decât fiice, iar persoanele care au un creier predominant feminin au mai multe fete decât băieţi. Analizând datele unui Sondaj Social General din Statele Unite din 1994, aceştia au constatat că ipoteza lor se susţine. Pornind de la premisa că alegerea profesiei

19

Psihopatologie evoluţionistă § Tulburările din spectrul autismului (TSA)


20

este una liberă în SUA şi că persoanele cu creier predominant masculin vor fi oameni de ştiinţă, ingineri, matematicieni, statisticieni etc., iar cele cu creier predominant feminin vor fi asistenţi medicali, educatori, profesori sau psihoterapeuţi, datele preluate anual de la 1 500 de respondenţi au arătat că cei din prima categorie au mai mulţi fii biologici, pe când cei din a doua au mai multe fete biologice. Interpretarea autorilor este că bărbaţii ar avea un fitness mai mare ca urmare a creierului masculin, iar femeile ar fi mai avantajate de un creier specializat pe funcţia de empatie. Aceste tipologii fiind ereditare, autorii consideră că persoanele vor avea copii care vor beneficia cel mai mult de pe urma unor astfel de avantaje de fitness. Pe de altă parte, alte teorii incriminează hrănirea cu biberonul ca factor implicat în apariţia autismului (Gallup Jr. & Hobbs, 2011). Ipoteza porneşte de la faptul că, pentru a compensa costul metabolic crescut al lactaţiei, probabilitatea de inseminare imediat după naştere este semnificativ redusă ca urmare a schimbărilor hormonale apărute în timpul lactaţiei. În prezent însă din ce în ce mai mulţi copii sunt hrăniţi în mod artificial cu biberonul, eliminând astfel apariţia unor astfel de schimbări în corpul femeilor, şi ducând la apariţia altei sarcini mult mai rapid. Făcând referire la un studiu care arată că un număr ridicat de sarcini într‑un interval scurt de timp este corelat cu o probabilitate ridicată de apariţie a autismului (Cheslack‑Postava, Liu & Bearman, 2011), Gallup şi Hobbs (2011) consideră această condiţie ca fiind un by‑product / un produs secundar al hrănirii cu biberonul. Explicaţiile evoluţioniste ale bolilor, inclusiv în ce priveşte autismul, nu se referă doar la adaptări per se, unele făcând referire şi la diferenţele dintre mediile ancestrale şi cele moderne. De exemplu, una dintre explicaţiile evoluţioniste ale autismului

CEZAR GIOSAN


porneşte de la dieta omului modern (van Elst et al., 2014), mai precis, de la ponderea de grăsimi din dietă. Dacă pe vremurile populaţiilor de vânători‑culegători acizii graşi polinesaturaţi 6 şi 3 aveau un raport de 1 la 1, în zilele noastre acest raport este între 10 şi 25 la 1 (Cordain et al., 2005; Eaton & Eaton, 2000; Simopoulos, 2011). Astfel, se presupune că introducerea uleiurilor vegetale artificiale, cu mai bine de 80 de ani în urmă, a afectat neurodezvoltarea şi metabolismul, în sensul în care un deficit de omega 3 în copilăria timpurie ar periclita mielinizarea, neurogeneza, generarea de sinapse, sinteza de neurotransmiţători sau răspunsurile inflamatorii, toate acestea fiind remarcate la copiii cu tulburări din spectrul autismului.

21

Concluzii şi implicaţii Teoriile evoluţioniste privind autismul variază de la explicaţiile bazate pe discrepanţele dintre mediul actual şi cel ancestral în ceea ce priveşte îngrijirea copiilor sau alimentaţia până la avantajele reproductive la bărbaţi şi femei, manifestate prin abilităţile de sistematizare şi de empatie. Deşi rata drastică de creştere a numărului de persoane diagnosticate cu această afecţiune face ca ipoteza evoluţionistă a unei selecţii naturale în favoarea unor gene legate de autism să nu poată explica în totalitate prevalenţa, teoriile evoluţioniste pot totuşi pune bazele unor comportamente prenatale asemănătoare cu obiceiurile strămoşilor noştri sau ale unor protocoale menite să scadă şansele de dezvoltare a autismului la făt. Ca şi în alte cazuri, înţelegerea cauzalităţii afecţiunii poate fi de ajutor atât în acceptarea afecţiunii la persoanele deja diagnosticate, dar şi în prevenţia unor cazuri noi, astfel încât ipotezele

Psihopatologie evoluţionistă § Tulburările din spectrul autismului (TSA)


Psihopatologie evolutionista 21 de pagini