Page 1




EDITORI

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL

Magdalena Mărculescu REDACTOR

Manuela Sofia Nicolae DESIGN

Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCŢIE

Cristian Claudiu Coban DTP

Gabriela Chircea CORECTURĂ

Elena Biţu Ana-Maria Tamaş Titlul original: The Upside of Your Dark Side. Why Being Your Whole Self — Not Just Your „Good“ Self-Drives Success and Fulfillment Autori: Todd Kashdan si Robert Biswas-Diener, Dr. Philos Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României KASHDAN, TODD Partea luminoasă a părții întunecate: de ce să fii complet şi cu bune, şi cu rele / Todd Kashdan, Robert Biswas-Diener; trad.: Cristina Jinga. - Bucureşti: Editura Trei, 2015 ISBN 978-606-719-375-6 I. Biswas-Diener, Robert II. Jinga, Cristina (trad.) 159.923 ISBN 978-606-719-375-6

Copyright © 2014 by Todd Kashdan and Robert Biswas-Diener Published by arrngement with Hudson Street Press, a member of Penguin Group (USA) LLC, a Penguin Random House Company Prezenta ediţie s-a publicat prin acord cu Hudson Street Press, membră a grupului Penguin Group (USA) LLC, a Penguin Random House Company Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro


Cuprins Introducere. Promisiunea integralităţii............................7 1. Nasul fals al fericirii.................................................. 17 2. Apariţia clasei confortabile.......................................44 3. Ce‑i aşa de bine să te simţi rău?.................................76 4. Cum te pot submina emoţiile pozitive...................... 123 5. Dincolo de obsesia pentru mindfulness...................155 6. Efectul Teddy........................................................... 189 7. Întreaga poveste...................................................... 227 Mulţumiri.................................................................... 265 Note............................................................................ 270

5



Introducere Promisiunea integralităţii Probabil cel mai dificil test, folosit în mod curent pentru a recruta soldaţii de elită din forţele speciale, nu are nicio legătură cu abilitatea de a trage la ţintă sau cu priceperea în lupta corp la corp. E o simplă alergare uşoară, pe un drum izolat. Tinerii sunt instruiţi să nu‑şi ia echipamentul complet şi să se prezinte la punctul de start dimineaţa, devreme, adesea nedormiţi şi flămânzi. Ceea ce face această alergare să fie neobişnuit de solicitantă este faptul că niciunuia dintre candidaţi nu i se spune lungimea cursei. Să fie trei sute de metri? Trei kilometri? Treizeci de kilometri? Interesul personal e mare, când recruţii îşi încep alergarea spre necunoscut. Unii sprintează înainte, sperând să fie primii, în caz că e o cursă scurtă. Alţii adoptă un ritm cumpătat, conservându‑şi cu grijă energia, în eventualitatea că s‑ar putea dovedi un maraton. Unii aleargă singuri, încrezându‑se în hotărârea şi fermitatea lor. Alţii aleargă în grup, strigându‑şi încurajări. Să alergi cu treizeci de kilograme în spinare e obositor, dar efortul fizic e mai puţin consumator decât tensiunea

7


mentală. Stresul de a nu şti distanţa până la linia de sosire îi împinge pe mulţi la limită. Sarcinile ambigue sunt experienţele potrivite pentru a observa cum ies la suprafaţă trăsăturile de personalitate. Cu toate că puţini dintre noi sunt soldaţi de elită, cu toţii am trecut prin genul de uzură psihologică pe care o suferă aceşti recruţi în alergarea lor de antrenament: gestionarea aşteptărilor nesigure, eforturile de automotivare şi echilibrarea beneficiului sprijinului social cu reflecţia personală. Aceste probleme sunt tipice nu doar locului de muncă, dar şi relaţiilor cu ceilalţi, sănătăţii şi fiecărui aspect al vieţii în care încercăm să prosperăm şi să avem succes. În mod deloc surprinzător, principalul predictor de succes în programele de instrucţie a militarilor de elită este aceeaşi calitate care îi deosebeşte pe cei mai bine dotaţi să rezolve conflictele maritale, să obţină termeni favorabili ai înţelegerii în negocierile de afaceri şi să reverse harul unui bun parentaj asupra copiilor lor, şi anume abilitatea de a tolera disconfortul psihologic. Aceasta este ceea ce psihologii numesc toleranţa la distres1, o calitate întâlnită la oamenii care pot gestiona echivalentul emoţional al campării (fără şampon, toalete cu apă curentă sau pereţi care să te apere de târâtoare enervante), care nu evită mânia, vinovăţia sau plictiseala, numai pentru că sunt stări neplăcute. În schimb, ei opun rezistenţă la disconfortul acestor sentimente şi — când e cazul — chiar exploatează paleta aceasta negativă a emoţiilor. Te‑ai putea întreba: De ce aş vrea să fac asta? Suferinţa doare. Prefer să fiu fericit. Dacă aşa gândeşti, noi suntem foarte de acord cu tine. Şi noi vrem să fii fericit. Toleranţa la distres e importantă nu doar pentru că te face mai apt pentru a sta în cort sau un soldat mai bun, dar şi pentru că îţi îngăduie să devii mai puternic, mai chibzuit, mai ager la minte şi,

8

Partea luminoasă a părţii Întunecate


cel mai important, mai fericit într‑un mod mai rezilient şi, ca atare, mai durabil. După mai mult de un deceniu de lucru cu pacienţii, clienţii, studenţii, micile companii şi organizaţiile mari, ca armata şi Fortune 100, noi, autorii, prezentăm o nouă metodă de a urmări ceea ce este de dorit în viaţă; nu fericirea propriu‑zisă, deşi are ca efect secundar puterea de a ne face fericiţi. Numim această stare integralitate.

Dincolo de fericire, devenind integral Întotdeauna vor exista experţi2 — mai ales în psihologie — care să susţină că o anumită cale de a fi (fericit, rezistent, optimist) este un panaceu. În cartea de faţă, o să abordăm lucrurile altfel. În loc de a sugera că o anumită stare este cea mai bună, noi spunem că toate sunt bune. Credem în ideea — confirmată de noile cercetări3 — că fiecare emoţie este folositoare, chiar şi acelea pe care le considerăm negative, inclusiv cele dureroase. Mânia este un exemplu bun. Cercetările arată că numai rareori mânia4 se transformă în acea furie covârşitoare care conduce la violenţă. În schimb, tinde să iasă la suprafaţă când percepi o încălcare a drepturilor tale ca persoană. Mânia te incită să te aperi, pe tine şi pe cei la care ţii, şi să păstrezi limitele sănătoase. În mod asemănător, ruşinea este uneori un semnal de avertisment al umilinţei. Cel mai adesea semnalează că am făcut o mică greşeală şi că e necesară o corecţie. Nici măcar vinovăţia nu e atât de îngrozitoare cum ai putea crede. E un semnal că ţi‑ai încălcat propriul cod moral şi, prin urmare, este nevoie să‑ţi modifici fie acţiunile, fie codul.

9


Toată stările psihologice au un oarecare avantaj adaptiv. Decât să te ghidăm spre a simţi o singură stare, te îndemnăm ca mai degrabă să iei în consideraţie utilitatea mai multora — în special a acelora cărora de regulă le întoarcem spatele — şi să‑ţi dezvolţi abilitatea de a naviga prin fiecare. Pentru unii oameni, să vadă partea senină a vieţii este o bătălie grea; pentru alţii, să se simtă trişti este un eveniment neobişnuit. Nu propunem un ajutor suplimentar pentru fericire sau un avânt de negativitate; le propunem pe amândouă. Prin alternarea potrivită, când înăuntrul, când în afara acestor două stări, poţi obţine un sentiment echilibrat, stabilizat, al integralităţii. Mai simplu spus, oamenii care sunt capabili să‑şi folosească întregul bagaj al însuşirilor psihologice naturale5 — acei indivizi care se simt în largul lor fiind deopotrivă pozitivi şi negativi şi care pot, prin urmare, să profite de toată gama emoţiilor umane — sunt cei mai sănătoşi şi, adesea, au cele mai multe reuşite. Integralitatea nu se obţine uşor totuşi. Ne vine mai uşor să urmărim un anumit set de emoţii. Ele ne fac să ne simţim bine. E greu să nu te laşi cuprins de euforia momentului de succes — gândeşte‑te la un sărut perfect, când buzele ţi se topesc pe buzele umede ale partenerului, sau că auzi uralele colegilor, atunci când numele îţi este anunţat câştigător al unui premiu. Alte emoţii, ca mânia sau vinovăţia, sunt atât de dureroase, încât le evităm sau le reprimăm. Se pare că incertitudinea, frustrarea şi ocazionalele accese de vinovăţie, care provin, de pildă, din adâncă părere de rău, din coşuri ratate în ultima secundă de meci sau din interviuri de mântuială, sunt germeni ai unei mai bogate cunoaşteri şi ai maturizării. Aceste experienţe nedorite, negative, ajung să dea formă unora dintre experienţele memorabile şi inspiratoare din viaţa noastră. Învăţând să acceptăm şi

10

Partea luminoasă a părţii Întunecate


să folosim emoţiile negative în egală măsură cu acelea pozitive, ne pregătim pentru succes.

Doi autori, o cercetare Aşadar, cine suntem noi, autorii în care ai ales să‑ţi investeşti timpul şi încrederea? Amândoi am intrat în câmpul psihologiei pozitive în urmă cu mai bine de un deceniu, când acest nou curent ştiinţific abia începea să se ridice pe picioare. Am fost atraşi de perspectiva unei discipline proaspete, cu o nouă metodă de a aborda probleme vechi. Într‑o disciplină dominată de cercetarea anxietăţii şi a depresiei, focalizarea asupra psihologiei pozitive ni s‑a părut inovatoare. O să dăm un singur exemplu: sexul. În anii de după ce Sigmund Freud l‑a făcut principalul fenomen, sexualitatea umană a fost oarecum marginalizată de psihologie. Oamenii de ştiinţă, ca mulţi alţii, pot fi pudici. Socotind după timpul în care ne gândim la sex, tânjim după sex sau, mai simplu, cumpărăm Cincizeci de umbre ale lui Gray, ai crede că sexualitatea umană trebuie să fie cel mai cercetat subiect din istorie: ar trebui să ştim mai multe despre sex decât despre viteza luminii sau ingineria genetică. Dar când am căutat, recent, termenii‑cheie sex şi depresie, în principala bază de date psihologică profesională, am găsit cu puţin peste două mii de referiri la primul şi două sute de mii de referiri la al doilea. Ei bine, asta e deprimant! Amândoi ne‑am apucat să investigăm dacă sexul putea servi ca formă de terapie liberă, plăcută, pentru anxietate. Eram mai cu seamă interesaţi de indivizii anxioşi social, care evită conexiunile sociale de teama respingerii. În studiul nostru6, am avut peste o sută de

11


participanţi care au declarat, în total, că au participat la sute de episoade sexuale pe o perioadă de două săptămâni. Le‑am cerut subiecţilor să evalueze gradul în care au simţit intimitatea, au simţit plăcerea şi au atins orgasmul în timpul episoadelor sexuale. A reieşit că persoanele care suferă de probleme de anxietate socială beneficiază de contactul sexual, chiar şi la numai douăzeci şi patru de ore după o criză de anxietate. Sexul după care oamenii se simţeau intim legaţi de o altă persoană le scădea anxietatea, în ziua următoare, cu 10%. Şi, mai bine încă, sexul pasional — escapadele complet senzuale — scădeau anxietatea cu 25%! Concluzia noastră a fost că era loc, chiar un loc curativ, pentru a vorbi despre aceste experienţe pozitive în conjuncţie cu aşa‑numitele experienţe negative, ca anxietatea şi depresia. Dar chiar în timp ce desţeleneam câmpurile psihologiei pozitive, amândoi am devenit din ce în ce mai descurajaţi de „fericitologia“ încrâncenată pe care o vedeam înflorind la tot pasul. În ultimii cincisprezece ani, psihologia pozitivă s‑a transformat dintr‑o atragere a atenţiei asupra faptului că „experienţele pozitive sunt importante“ într‑un soi de fascism zâmbăreţ. Nicăieri schimbarea culturală spre pozitiv nu e mai evidentă ca în lumea afacerilor. Cu numai trei decenii în urmă, Jack Welch prelua cârma concernului General Electric şi făcea cunoscut lumii conceptul de „obiective extinse“. Ideea lui era că, plasând oamenii în posturi incomode şi solicitante, le poţi accelera dezvoltarea personală şi, prin urmare, performanţa. Derulăm cu viteză până la momentul prezent, când ultima modă în managementul afacerilor este ideea că o bună dispoziţie se transpune în succesul afacerii. Este aşa‑numitul avantaj al fericirii. Unele date chiar sprijină această idee: angajaţii fericiţi obţin evaluări mai bune ale clienţilor, sunt mult mai săritori să ajute un coleg şi fac mai mulţi

12

Partea luminoasă a părţii Întunecate


bani. Sunt destule date pentru ca evangheliştii pozitivităţii să‑şi permită să facă ostentativ reclamă unei abordări vesele ca panaceu la locul de muncă. Mai rar analizate sunt, totuşi, rezultatele cercetărilor care arată că oamenii cei mai satisfăcuţi produc, de fapt, mai puţini bani şi sunt mai puţin conştiincioşi în obiceiurile lor de lucru. Unele companii care s‑au ridicat pe valul fericirii până la succes s‑au întrebat cum să rezolve nemulţumirea legitimă dintre categoriile de angajaţi. La Ruby Receptionist, de exemplu — o firmă pe care revista Fortune a cotat‑o „numărul 1 pe lista celor mai bune firme în care să lucrezi din America“ — angajaţii sunt, pe bună dreptate, mândri de cultura lor pozitivă de muncă. Se sprijină unii pe alţii. În birourile lor domnesc distracţia şi spiritul jucăuş. Recepţionerii primesc concedii sabatice, ore de fitness la locul de muncă, bonusuri în vacanţe la Hawaii şi o mulţime de câştiguri suplimentare înveselitoare. Oamenii pot umbla cam 90% din timp cu un autentic zâmbet pe faţă. Dar compania are de furcă în ceea ce priveşte restul de 10%. Nici conducerea, nici angajaţii nu prea ştiu ce să facă în privinţa enervărilor, frustrărilor, răutăţilor şi celorlalte experienţe negative, ce reprezintă o parte inevitabilă a vieţii profesionale. Aceeaşi întrebare ne‑am pus‑o şi noi, iar în cercetările noastre am devenit din ce în ce mai interesaţi de intersecţia pozitivului cu negativul.

Extragerea avantajelor din emoţiile negative În 1972, când atenţia lumii era îndreptată asupra Jocurilor Olimpice din München, Germania, atletul

13


american Frank Shorter era mental pregătit pentru cea mai mare competiţie din cariera sa: participarea atât la maraton, cât şi la cursa de 10 000 de metri. Avea să se dovedească unul dintre cele mai ciudate momente din istoria olimpiadelor. În dimineaţa de 10 septembrie, existau numeroase motive pentru care lui Shorter să‑i vină greu să‑şi găsească acea concentrare esenţială. Mai devreme, terminase pe un dezamăgitor loc cinci cursa de 10 000 de metri; colegul său de echipă, legendarul semifondist Steve Prefontaine, îşi pierduse puterile în ultimul tur al cursei de 5 000 de metri, ieşind al patrulea şi ratând o medalie; şi, bineînţeles, semnificaţia emoţională a Jocurilor înseşi fusese eclipsată de masacrul şocant al atleţilor israelieni de către militanţii palestinieni. Pentru Shorter, maratonul trebuie să fi fost un montagne russe de îndoială şi încredere: încredere, când privea peste umăr să vadă cu cât conducea plutonul, şi îndoială, când a intrat în sfârşit pe stadion pentru ultima parte a cursei şi, inexplicabil, s‑a trezit pe locul al doilea. Fără să ştie Shorter, în timp ce el se apropia de stadion, un student german, pe nume Norbert Sudhaus, s‑a strecurat prin cordonul de pază, a sărit pe pistă şi a jucat rolul unui atlet care alerga în fruntea plutonului. Ca să complice şi mai mult lucrurile, chiar înainte ca Shorter să intre pe stadion, mulţimea a erupt în urale pentru impostorul de pe primul loc, iar Shorter a trebuit să‑şi dubleze eforturile în corul de huiduieli care a urmat când publicul şi‑a dat seama că fusese păcălit. În pofida multelor obstacole emoţionale şi fizice, Shorter a sfârşit prin a câştiga medalia de aur. Cazul neobişnuit al lui Frank Shorter este dovada că, în alergări, ca şi în multe alte aspecte ale vieţii, se desfăşoară concomitent două experienţe. Cu toate că o cursă pe distanţă lungă pare să fie un proces

14

Partea luminoasă a părţii Întunecate


fizic, mai mult o chestiune de a pune un picior în faţa celuilalt, este, de fapt, unul în mare măsură mental. Am intervievat zeci de atleţi — mai ales alergători — şi aceleaşi teme au fost invocate. În repetate rânduri, ni s‑a spus că se desfăşoară „mai mult de o cursă“ pe pistă, în ziua aceea. Mulţi atleţi fac o distincţie între început, mijloc şi final. Concentrarea intensă marchează partea de început a cursei, mijlocul e caracterizat de profundă autoreflecţie, iar finalul este o declanşare de energie primară. Această ultimă porţiune, în mod special, este direct relevantă pentru teza noastră. Aceasta este faza cursei în care e cel mai probabil ca atleţii să folosească mânia, autoreproşul, o dorinţă agresivă de a zdrobi concurenţa şi alte aşa‑numite stări negative, ca să‑şi stimuleze propria performanţă. Dacă atitudinea pozitivă şi optimismul sunt responsabile pentru 80% din succes, mai mult sau mai puţin, atunci exploatarea întregului registru al experienţei acoperă restul de 20%7. Nu suntem cu nimic diferiţi de tine, dragă cititorule. Şi noi ne debarasăm prematur de sentimentele, gândurile şi impulsurile dureroase, fără să le acordăm o şansă corectă. Seduşi de evidentele beneficii ale amabilităţii, compasiunii, bunăvoinţei, optimismului şi atitudinii pozitive asupra sănătăţii noastre, asupra relaţiilor sociale şi asupra muncii, uităm adesea de valoarea stărilor neplăcute. Totuşi, părerea noastră în această privinţă s‑a schimbat când am observat rezultatele din numeroase studii care indicau un adevăr ce contrazicea simţul comun: fericirea are uneori efecte nedorite, iar stările proaste sunt uneori benefice. Mai mult, suntem atraşi de noţiunea de integralitate, pentru că ea se potriveşte cu tot ce ştim despre ştiinţă şi viaţă. Integralitatea deţine un vechi loc de onoare în miturile din toate culturile şi, prin urmare, în peisajul arhetipal al psihicului uman. N‑ar fi grozav să avem

15


acces total la nesfârşitele energii creatoare, în loc să ne canalizăm forţat doar pe a fi optimişti, veseli, binevoitori, iubitori şi altruişti? Nu ne vom elibera niciodată ca să ne avântăm în zbor spre acel potenţial infinit, câtă vreme ne ocupăm cu a încerca să evităm părţile mai întunecate din noi înşine, aspectele pe care neglijăm să le apreciem. Ceea ce îţi oferim aici este o carte antifericire care, în mod paradoxal, îţi va deschide calea spre o bucurie mult mai mare decât ai putea experimenta vreodată printr‑o abordare mai directă. Într‑adevăr, studiile din ultima vreme arată că nu există o cale directă spre fericire. Nu suntem împotriva fericirii, spiritului pozitiv sau mind‑ fulness‑ului. De fapt, acestea sunt principii pe care chiar le îmbrăţişăm. Însă dorim să te întrebăm, cititorule: eşti pregătit pentru mai mult? O să ni te alături în a duce fericirea la următorul nivel? Acolo unde să ai nevoie de acces la tot ce există în bagajul psihologic uman, ceea ce înseamnă să despachetezi şi să integrezi părţile până acum ignorate şi subestimate ale celui care eşti cu adevărat? În paginile următoare, o să afli cum să devii mai agil emoţional, social şi mental. Acceptând provocarea de a profita de partea întunecată la momentul oportun, o să te apropii de integralitate, probabil pentru prima oară.

16

Partea luminoasă a părţii Întunecate


1 Nasul fals al fericirii În secolul al XVI‑lea, danezul Tycho Brahe8 era la fel de renumit pentru stilul său de viaţă excesivă, cât şi pentru geniul său ştiinţific. Brahe îşi pierduse nasul într‑un duel (l‑a înlocuit cu unul de metal) şi se ducea la petreceri însoţit de animalul său de companie, un elan (care bea cantităţi copioase de alcool), dar faima nemuritoare a lui Brahe se datorează contribuţiei lui în astronomie. În loc să accepte ideile antice filosofice sau religioase despre natura cerurilor, Brahe a observat cu atenţie şi a trasat harta tuturor stelelor pe care le‑a putut vedea pe cerul nopţii. Însemnările sale au condus la mai multe descoperiri uimitoare, inclusiv naşterea şi moartea stelelor, un fenomen care contrazicea noţiunile anticilor că toate corpurile cereşti erau imuabile. Lăsând la o parte nasul fals şi elanul beţivan, lucrările lui Brahe i‑au cucerit un loc în istorie ca părintele astronomiei moderne, cel ce a pus temeliile pe care asistentul său, Johannes Kepler, şi toţi astronomii moderni aveau să‑şi construiască ştiinţa. Psihologia de azi trece printr‑un „moment Brahe“. Până acum, oamenii au fost destul de pricepuţi la crearea de strategii intuitive pentru a‑şi îmbunătăţi

17


viaţa. Probabil ai întâlnit unele dintre aceste teorii, precum ierarhia nevoilor a lui Abraham Maslow — ideea că oamenii trebuie să‑şi satisfacă necesităţile de bază, precum hrana şi siguranţa, mai înainte de a se putea ocupa de nevoia stimei de sine şi a împlinirii. Există, de asemenea, o abundenţă de sfaturi înţelepte despre cum să devii mai fericit: să fii bun, să recunoşti lucrurile bune pe care le ai, să stai mai puţin pe drumuri, să petreci mai mult timp cu prietenii şi familia, să mănânci mai puţin şi să fii moderat în toate. Grozave sugestii, dar e vreun motiv de a crede că aceste formule seci sunt şi universal valabile sau întotdeauna adevărate? Din fericire, trăim într‑o epocă remarcabilă a psihologiei, graţie introducerii neuroştiinţelor complexe, statisticilor avansate, computerelor portabile, care permit accesul la mostre mai bune de experienţe zilnice, şi altor inovaţii metodologice şi tehnice. Acesta este momentul nostru Brahe, când înţelegerea fundamentală a calităţii vieţii se schimbă. În domeniul psihologiei, în general, şi în privinţa subiectului fericirii, în particular, aceste noi instrumente au condus la două concluzii transformatoare: prima, că suntem înclinaţi să umblăm după fericire în mod cu totul greşit şi, a doua, că ne stă în puteri să facem ceva să îndreptăm lucrurile.

De ce modul În care urmărim fericirea nu o să ne facă fericiţi Oamenii au parcurs un drum lung de când trăiau în comunităţi de vânători‑culegători. Întrucât petrecem mai puţin timp făcându‑ne griji pentru adăpost, secetă sau următoarea noastră pradă, pare logic că ne‑am

18

Partea luminoasă a părţii Întunecate


întors atenţia colectivă asupra dobândirii fericirii. Într‑adevăr, în urma unui studiu9 cu peste zece mii de participanţi din patruzeci şi opt de ţări, psihologii Ed Diener, de la Universitatea din Illinois, şi Shigehiro Oishi, de la Universitatea din Virginia, au descoperit că oamenii din toate colţurile globului au evaluat fericirea ca fiind mai importantă decât alte reuşite personale dezirabile, precum o viaţă semnificativă, bogăţia sau ajungerea în rai. Goana după fericire e impulsionată, cel puţin în parte, de cercetările din ce în ce mai numeroase care insistă că nu e numai plăcut să simţi fericirea, ci ea este şi sănătoasă. Cercetătorii fericirii10 au făcut legătura dintre sentimentele pozitive şi o mulţime de beneficii, mergând de la venituri mai mari, până la un sistem imunitar mai eficient, care funcţionează de‑a dreptul grozav când e asociat cu bunăvoinţa. Nu doar că aceste rezultate dezirabile sunt în legătură cu fericirea, dar ştiinţa arată că la baza lor se află emoţiile pozitive. Unii cercetători, precum Barbara Fredrickson11, de la Universitatea din Carolina de Nord, demonstrează că fericirea este dreptul moştenit evolutiv al speciei umane. Potrivit argumentelor sale, fericirea este aceea care îi ajută pe oameni să‑şi formeze resursele personale şi sociale vitale pentru succesul în viaţă şi — din punct de vedere evoluţionist — pentru supravieţuirea însăşi. Cu toate acestea, o întrebare îşi iţeşte capul nu atât de plăcut: dacă fericirea furnizează un avantaj evoluţionist, dacă o preţuim atât de mult şi deţinem mii de ani de sfaturi bune despre cum s‑o dobândim, de ce nu este mai larg răspândită? De ce nu vorbim despre epidemia de fericire din prezent, în loc de proporţiile explozive ale depresiei şi anxietăţii? Cercetătorul Corey Keyes12, de la Universitatea Emory, examinând un eşantion

19


eterogen, de peste trei mii de americani adulţi de toate vârstele, a găsit — alarmant — că numai 17% erau înfloritori psihologic.

Scala stării psihologice înfloritoare Se dau opt afirmaţii cu care puteţi fi de acord sau nu . Folosind scala 1–7 de mai jos, te rugăm alegi un răspuns pentru fiecare dintre ele. 7 — Total de acord 6 — De acord 5 — Parţial de acord 4 — Neutru 3 — Parţial dezacord 2 — Dezacord 1 — Total dezacord — Viaţa mea are un scop şi o semnificaţie. — Relaţiile mele sociale sunt încurajatoare şi pline de satisfacţii. — Sunt implicat în activităţile mele zilnice şi interesat de ele. — Contribui activ la fericirea şi la starea de bine a celorlalţi. — Sunt competent şi capabil în activităţile importante pentru mine. — Sunt o persoană bună şi duc o viaţă bună. — Sunt optimist în privinţa viitorului meu. — Lumea mă respectă. 13

Rezultate: Însumaţi răspunsurile, care pot varia de la 1 la 7, pentru toate cele opt afirmaţii. Scorurile posibile sunt cuprinse între 8 (cel mai mic posibil) şi 56 (cel mai mare posibil). Un scor mare indică o persoană cu multe atuuri psihologice.

20

Partea luminoasă a părţii Întunecate


Cum se poate ca aşa să stea lucrurile? Rezultă că, în pofida întregii atenţii acordate subiectului, oamenii nu se prea pricep să facă alegerile care conduc la fericire. Nu vrem să criticăm exerciţiile tale de la sala de sport, vacanţele în Hawaii, practicile de meditaţie sau deciziile de a‑ţi înscrie copiii la patru programe de activităţi after‑school de aprofundare de cunoştinţe. Suntem la fel de vinovaţi ca şi tine când vine vorba de a rata ţinta în ceea ce priveşte fericirea. Într‑adevăr, o serie de cercetări foarte recente arată că, mai mult sau mai puţin, toată lumea nimereşte pe‑alături. Să începem cu descoperirile Barbarei Mellers14 şi ale colegilor săi de la Universitatea din Pennsylvania, Tim Wilson şi Daniel Gilbert — autorul bestsellerului Stumbling on Happiness (Dând de fericire). Cei trei au condus o serie de studii despre ceea ce s‑ar putea numi erorile călătoriei emoţionale în timp. Întocmai cum meteorologii bine pregătiţi comit mici greşeli, care pot avea un mare impact asupra previziunilor vremii pe toată săptămâna, se pare că oamenii fac un lucru foarte asemănător când prezic cum o să‑i facă să se simtă un eveniment din viitor. Supraestimăm15, de pildă, cât de fericiţi o să fim, dacă o să câştige alegerile politice candidatul nostru favorit sau dacă echipa noastră favorită o să câştige meciul. Suntem înclinaţi să supraestimăm, de asemenea, şi cât de dificile vor fi lucrurile, precum mutatul în alt oraş. Să luăm, de exemplu, studiul16 în care Mellers şi colegii săi au investigat femeile care îşi făcuseră un test de sarcină la cabinetul de planificare familială. (Detaliul important e că niciuna dintre femeile participante la acest studiu nu încercase să rămână însărcinată.) În mare, femeile s‑au împărţit în două categorii: cele cărora le era frică să aibă un copil şi sperau ca rezultatul să fie negativ şi cele care sperau ca testul de sarcină să

21


Millions discover their favorite reads on issuu every month.

Give your content the digital home it deserves. Get it to any device in seconds.