Maine voi fi slaba 200preview

Page 1

COLECลขIE COORDONATฤ DE Vasile Dem. Zamfirescu



Mâine voi fi slabă! PSIHOLOGIA DIETELOR SARA GILBERT Traducere din engleză de Maria Buzea


EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL: Magdalena Mărculescu REDACTOR: Manuela Sofia Nicolae DESIGN: Faber Studio DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban DTP: Mirela Voicu CORECTURĂ: Lorina Chițan Elena Bițu

GILBERT, SARA Mâine voi fi slabă! / Sara Gilbert ; trad.: Maria Buzea. – Bucureşti : Editura Trei, 2015 ISBN 978-606-719-327-5 I. Buzea, Maria (trad.) 613.24

Titlul original: TOMORROW I'LL BE SLIM Autor: SARA GILBERT Copyright © 1989 Sara Gilbert Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediţie O.P. 16, GHIȘEUL 1, C.P. 0490, BUCUREȘTI Tel.: +4 021 300 60 90; FAX: +4 0372 25 20 20 E-mail: COMENZI@EDITURATREI.RO www.edituratrei.ro


Cuprins Mulţumiri ��������������������������������������������������������������������������������� 9 Introducere ������������������������������������������������������������������������������ 11 Capitolul Unu O carte fără promisiuni ������������������������������������������������������������������������������������ 15 Capitolul Doi De ce să ţinem dietă? ���������������������������������������������������������������������������������������� 32 Capitolul Trei Cauzele obezităţii ���������������������������������������������������������������������������������������������� 48 Capitolul Patru Ce este foamea? sau „De ce nu mă pot opri din mâncat atunci când vreau?“ ������������������������������������������������������������������������������������������� 66 Capitolul Cinci Slăbirea reuşită ��������������������������������������������������������������������������������������������������� 81 Capitolul Şase Partea întunecată a curelor de slăbire ����������������������������������������������������������� 95 Capitolul Șapte A mânca pentru a trăi ������������������������������������������������������������������������������������� 115 Capitolul Opt Cum să facem faţă dietei — partea întâi: definirea problemei ����������������������������������������������������������������������������������������������� 127 Capitolul Nouă Cum să facem faţă dietei — partea a doua: planificarea schimbării ����������������������������������������������������������������������������������� 149 Capitolul Zece Alternative la puterea voinţei ������������������������������������������������������������������������� 170



De ce atâţia oameni care încearcă să ţină cure de slăbire eşuează? Ce îi deosebeşte pe cei care reuşesc de cei care dau greş? Există vreo diferenţă semnificativă între oamenii graşi şi cei slabi? Ce ne face să mâncăm şi cum ne oprim din mâncat? Cum pot influenţa dietele mâncatul normal? În cartea de faţă, publicată iniţial în 1989, Sara Gilbert dezbate aceste întrebări, pornind de la cunoştinţe generale despre psihologia mâncatului, mâncatul în exces şi controlul greutăţii, ca să elimine un număr de mituri populare despre curele de slăbit. Ea demonstrează de ce curele de slăbire care nu au dat rezultate pot duce la apariţia unor noi probleme privind controlul greutăţii şi al mâncatului. Atrage atenţia că succesul de lungă durată în curele de slăbire depinde mai mult de aspecte individuale precum aşteptările celui ce ţine regimul, încrederea în sine sau de contextul social şi familial, mai degrabă decât de voinţă; şi în egală măsură depinde de conţinutul dietei şi de felul în care este abordată. Sugerează cum pot cei care îşi doresc să slăbească să abordeze în mod realist nevoia de a ţine o cură de slăbit. Arată cum persoanele care trebuie să slăbească neapărat sau care trebuie să-şi schimbe felul în care mănâncă pot întocmi strategii eficiente şi pot veni în întâmpinarea inevitabilelor greutăţi cu care se confruntă, atunci când încearcă să-şi schimbe vechile obiceiuri. În încheiere, vorbeşte despre secretul fericirii, care se pare că depinde de felul în care ne raportăm la problemele care apar atunci când accentul cade mai puţin asupra dietei în sine şi mai mult asupra atitudinii noastre faţă de slăbit.



Mulţumiri Figura 1 a fost reprodusă cu încuviinţarea lui Churchill Livingstone din Treat Obesity Seriously de J.S. Garrow (1981). Figura 2 a fost reprodusă din „Obesity“: un raport al Royal College of Physicians (Colegiului Regal al Medicilor), Journal of the Royal College of Physicians of London 17, 1 cu încuviinţarea acestora. Tabelul din capitolul 7, publicat de Century Hutchinson Ltd., a fost adaptat din The Great British Diet de The British Dietetic Association (Asociaţia Britanică a Regimului Dietetic) şi de Dr. Andrew Stanway (1985). Tabelul greutăţii din Capitolul 8 (Figura 3) a fost reprodus cu încuviinţarea Health Education Authority (Autoritatea de Educaţie pentru Sănătate), Londra. Ilustraţiile de la paginile 59 și 132 au fost furnizate de Nicole Ryan. O carte despre mâncat şi greutate trebuie să cuprindă multe sfere de cunoştinţe de specialitate. O astfel de carte nu poate fi scrisă de un singur specialist, fără să aibă acces la ideile şi scrierile multor altor oameni, atât din aceeaşi sferă de activitate, cât şi din alte sfere diferite. În ultimii ani, am fost ajutată să-mi pun în ordine gândurile despre slăbit, greutate şi despre cercetarea psihologică în general, atât de discuţiile pe care le-am avut cu colegii, cât şi citind despre ideile şi munca altor oameni interesaţi de acest domeniu. Printre oamenii cărora aş vrea să le mulţumesc personal se numără dr. Merrill Durrant, dr. Chris Frith, profesorul Andrew Mathews, Profesorul Trevor Silverstone (în primul rând pentru sugestia de a scrie) şi toți colegii din trecut şi din prezent de la Departamentul de Psihologie al spitalului Northwick Park.


10

Mâine voi fi slabă! SARA GILBERT

În mod deosebit, aş vrea să-i mulţumesc Profesorului John Garrow pentru că a citit şi a comentat o parte din manuscris; lui Sue Crowther, nutriţionist, pentru comentariile sale de la capitolul 7; lui Lucy Isenberg, Sally Johnson şi lui Vivien Korn pentru disponibilitatea lor de a citi capitole din carte şi de a oferi sugestii şi critici constructive. În ultimă instanţă, bineînţeles, eu sunt responsabilă pentru orice eroare conceptuală. Le mulţumesc, de asemenea, pacienţilor mei pentru că mi-au împărtăşit gândurile lor şi adesea trăirile lor dureroase despre controlul greutăţii. Într-o notă mai personală, aş dori să-i mulţumesc soţului meu, Nicholas, pentru că a fost întotdeauna dispus să citească primele ciorne şi să-mi spună părerea lui; merită mulţumiri speciale pentru sprijinul şi răbdarea de care a dat dovadă în timpul în care eu am scris două cărţi, o activitate care a fost întreruptă din când în când de perioade de inactivitate, de momente de îngrijorare şi de perioade de izolare totală. Sara Gilbert.


Introducere Majoritatea cărţilor care au ca subiect dietele fac promisiuni. Îţi spun că, dacă urmezi această dietă, mănânci acea mâncare, găteşti într-un anumit fel, poţi fi sigur că vei pierde în greutate şi că te vei bucura de o viaţă sănătoasă. Această carte nu promite nimic din toate acestea. Oamenii supraponderali nu mai sunt de mult singurii oameni care ţin cure de slăbit. Un număr inepuizabil de oameni, în special femei, îşi fac griji în legătură cu greutatea lor şi încearcă să-şi controleze dieta. Cu toate acestea, dietele nu au întotdeauna efectul dorit; adesea creează persoanelor care ţin regim şi familiilor lor noi probleme cu greutatea şi cu mâncatul. În egală măsură pentru oamenii slabi şi pentru cei graşi, problemele legate de mâncatul în exces şi de curele de slăbire ating proporţii epidemice. Adesea, persoanele care ţin diete se învinovăţesc din cauza acestor probleme, probabil din cauza unei presupuneri unanim acceptate, care sugerează că cei care au ţinut cure de slăbire şi au reuşit au ceva în plus faţă de ceilalţi. De exemplu, ei cred că cei care au reuşit au „voinţă“ sau personalitate mai puternică decât a acelora care îşi dau voie să se îngraşe şi eşuează în mod repetat în încercarea de a slăbi în urma unei diete. Ei uită că foarte mulţi oameni graşi îşi controlează foarte bine vieţile: au locuri de muncă ce implică responsabilitate, sunt creativi şi competenţi în cele mai variate domenii; şi dau greş numai când încearcă să slăbească. La ce ne referim când vorbim despre nereuşita într-o cură de slăbire, este într-adevăr responsabilă persoana care nu a reuşit, sau este ceva în neregulă cu dieta în sine sau cu aşteptările pe care le avem când mâncăm într-un anumit fel?


12

Mâine voi fi slabă! SARA GILBERT

În ultimii ani, ne este din ce în ce mai clar că majoritatea dietelor eşuează pentru că dieta în sine nu este de ajuns pentru a slăbi şi pentru a menţine greutatea pierdută. Temperamentul celor care urmează cure de slăbire, atitudinea faţă de un anumit regim, felul în care fac faţă stresului cotidian, împreună cu felul în care sunt concepute şi impuse dietele: toate aceste aspecte se influenţează între ele şi influenţează în mod direct succesul, exact la fel ca respectarea dietei alimentare. Această carte nu este în primul rând despre cure de slăbit, calorii sau mâncare. Este o încercare de a integra ceea ce este ştiut despre psihologia mâncatului, mâncatul compulsiv şi menţinerea greutăţii, într-un fel în care ar putea să însemne ceva pentru oricine care se gândeşte să ţină o dietă sau pentru oricine este îngrijorat de greutatea lui. Cercetează diferenţele psihologice dintre graşi şi slabi şi dintre cei care pot ţine diete şi cei care nu pot. Dezbate cauzele mâncatului în exces şi efectele psihologice ale curelor de slăbire. După ce veţi citi această carte, sper ca aceia care cochetau cu gândul de a începe o dietă să aibă o înţelegere mai bună asupra a ceea ce ne face sau nu să mâncăm şi a felului în care ne pot afecta curele de slăbire. Nădăjduiesc, de asemenea, ca, la finalul acestei cărţi, oricine ţine o dietă sau se confruntă cu o problemă de greutate să înţeleagă mai bine ce anume o cauzează şi să fie capabil să găsească o cale de a-şi transforma dieta sau de a slăbi definitiv. Obiectivul meu din această carte este, mai presus de toate — atât pentru cei care trebuie neapărat să-şi schimbe dieta sau să slăbească, cât şi pentru cei care nu au nevoie —, acela de a da informaţii care să sugereze modalităţi cu ajutorul cărora să dăm mai puţină importanţă greutăţii corporale şi dietei. Ideea acestei cărţi a prins contur acum opt ani, când tocmai începusem să lucrez la departamentul de nutriţie al Centrului Clinic de Cercetare din Harrow. Am condus un proiect de cercetare al cărui obiectiv a fost găsirea celei mai bune modalităţi de a trata obezitatea la pacienţi în ambulatoriu. Ca psiholog al proiectului, îmi revenea sarcina de a conduce o serie de grupuri de terapii


13

comportamentale, în care îi învăţam cum ar putea să-şi schimbe obiceiurile alimentare. Pentru a face asta cum se cuvine, trebuia să ofer oamenilor informaţii despre strategii specifice pe care le-ar putea folosi, atât ca să-şi identifice cele mai importante probleme cât şi ca să ia decizii dificile. Am scris un manual de tratament practic pentru grupuri, bazat pe câteva idei care s-au dovedit cât se poate de eficiente în Statele Unite ale Americii. În această etapă a început să pară o idee bună scrierea unei cărţi, care ar putea fi de folos nu numai pacienţilor internaţi, ci şi oricui are o problemă cu greutatea. Cu siguranţă era nevoie de ceva pe piaţa britanică, dar deşi ideile care au stat la baza cercetării mele erau de acum întru totul stabilite, încă nu ştiam cât de bine vor funcţiona puse în practică aici, la Serviciul Naţional de Sănătate. Rezultatele propriei mele munci au fost la început descurajatoare. Cel mai surprinzător rezultat al cercetării noastre pe pacienţii în ambulatoriu, care a inclus peste o sută de oameni doar într-un singur an, a fost gradul foarte mare de renunţare. Nu avea niciun sens să încep să scriu o carte despre un tratament excepţional dacă majoritatea oamenilor cărora le-a fost oferit şi-au pierdut pur şi simplu interesul la numai câteva săptămâni de la începerea programului. Fiind dezorientată, am mers la conferinţe și simpozioane despre obezitate şi am ascultat rezultatele altor cercetări. În acest context, am întâlnit un coleg care lucra într-o clinică asemănătoare cu cea în care lucram eu. Spre uşurarea noastră, am descoperit că experienţele noastre au fost aproape identice. Amândoi am pus în practică tehnici care s-au dovedit a fi cât se poate de reuşite în studiile academice pe care le citiserăm, dar care, după cât de mult îi ajutau pe pacienţii supraponderali cu care lucram, puteau fi la fel de bine inventate de noi atunci, pe loc. Am început să cercetez literatura de specialitate în căutarea indiciilor care duseseră la nereuşita parţială a proiectului nostru. A devenit limpede că niciun studiu de cercetare nu deţinea toate răspunsurile. Cu toate acestea, o cercetare extinsă a tuturor studiilor despre diete, oameni graşi şi oameni slabi, oameni care ţin


14

Mâine voi fi slabă! SARA GILBERT

cure de slăbire şi oameni care nu ţin, dezvăluise existenţa unor anumiţi factori comuni care fuseseră responsabili de reuşita sau de eşecul celor care au urmat o cură de slăbire și care avuseseră foarte puţin de-a face cu esenţa dietei în sine. În aceste pagini am făcut un rezumat al informaţiilor pe care le-am aflat. Le-am îmbinat cu experienţa pe care am câştigat-o din lucrul cu persoane cu diferite greutăţi corporale care au încercat să slăbească, pentru a face câteva sugestii despre cum ar putea fi abordate problema greutăţii sau problema mâncatului. Când am scris această carte, am simplificat ceea ce era ştiut. Cu toate acestea, rezultatele cercetărilor teoretice dau rareori răspunsuri complete şi întotdeauna apare un fel de limitare a interpretării atunci când sunt prezentate. Rămâne şi mai mult spaţiu de interpretare când extrapolăm rezultatele câtorva cercetări pentru a explica felul în care stau lucrurile în lumea reală şi este greu să rămâi întotdeauna obiectiv. Acesta e motivul pentru care toate acele coperte seducătoare care sugerează sfârşitul tuturor problemelor dumneavoastră privind dietele, care fac reclamă la o nouă cură de slăbire sau la acea nouă modalitate de a găti sau de a mânca, nu pot spune niciodată povestea întreagă; ne pot doar ademeni să încercăm încă o metodă: o metodă care s-ar putea să aibă reuşitele ei, însă inevitabil şi pierderi. În această carte o să încerc să nu pretind că există vreun răspuns simplu, să ofer doar informaţii cunoscute şi să mă străduiesc să adun ideile disparate într-un tot semnificativ, astfel încât cititorii să aibă şansa să decidă singuri ce ar putea şi ce n-ar putea să funcţioneze în cazul lor. Nu există nicio îndoială că şi preferinţele mele îşi vor face apariţia, dar în final sper ca tu, cititorule, să fii capabil să iei cea mai potrivită decizie pentru tine.


Capitolul Unu

O CARTE FĂRĂ PROMISIUNI Cei mai serioşi dintre cei care ţin diete au pierdut numărul noilor diete despre care au citit în reviste şi ziare. Multe dintre aceste diete sunt variaţii pe aceeaşi temă; aproape toate promit succes imediat. Ştirile despre diete sunt atât de populare, încât orice idee nouă, oricât de banală, obţine foarte uşor spaţiu în toate canalele de difuzare mass-media. Cel mai adesea duminica, un ziar de calitate alocă spaţiu pentru a anunţa apariţia unei diete noi precum „dieta şampaniei“, despre care autorul ei susţine că are proprietăţi care metabolizează grăsimile şi ajută la procesul de accelerare a pierderii în greutate.1 Cu toate acestea, oricât de trist, adevărul este că grăsimea nu poate fi topită repede; când are loc o scădere rapidă în greutate, înseamnă că se pierd o parte dintr-un depozit temporar şi o cantitate mare de apă și adeseori se întâmplă doar pentru o perioadă scurtă. Oricine trebuie să slăbească mai mult de câteva kilograme va trebui să gândească în termeni de câteva săptămâni, poate chiar luni de zile. Cum se întâmplă atunci că mulţi dintre noi ne lăsăm păcăliţi ca din când în când să cumpărăm o revistă nouă, să încercăm o dietă nouă sau să ne alăturăm unui nou centru de slăbit? Mitul dietei miracol are o atracţie magnetică şi, dacă într-adevăr nu dă niciun rezultat, cum supravieţuieşte? Unul dintre răspunsurile la această întrebare s-ar putea afla în felul de a fi al oamenilor care ţin cure de slăbire şi în motivele care stau la baza acestor cure.


16

Mâine voi fi slabă! SARA GILBERT

OAMENI CARE ŢIN DIETE Se presupune că până la o treime dintre bărbaţii şi femeile din lumea occidentală sunt supraponderali (vezi capitolul 2). Cu toate acestea, numărul oamenilor care se văd pe ei înşişi ca supraponderali este dublu faţă de numărul oamenilor care chiar cântăresc mai mult decât ar trebui. În comparaţie cu bărbăţii, mai multe femei cu greutate normală consideră că sunt supraponderale. Pe lângă aceasta, nu numai că aceşti oameni, care au o greutate normală, cred despre ei înşişi că sunt graşi; dar mulţi îşi fac griji în legătură cu greutatea lor sau duc vieţi care într-o anumită măsură le sunt limitate de această credinţă.2 Într-un astfel de context, a devenit un lucru extrem de popular să ţii cură de slăbire, şi nu doar oamenii care sunt mai graşi încearcă să slăbească. În 1980–1981, Dr. Jeffery şi colegii săi de la Departamentul de Epidemiologie din cadrul Universităţii Minnesota au condus o cercetare pe un eşantion de 2 000 de bărbaţi şi femei care trăiau în oraşul Minneapolis. Potrivit oamenilor chestionaţi în această cercetare, 72% dintre femei şi 44% dintre bărbaţi au încercat să slăbească. În niciun caz nu erau toţi graşi şi cifrele arătau că 63% dintre femei şi 22% dintre bărbaţi nu fuseseră niciodată supraponderali.3 Şi rezultatele altor cercetări au susţinut această descoperire: mulţi oameni, mai ales femeile, cred în mod eronat că sunt supraponderali şi cel puţin o femeie din două, deşi nu este supraponderală, a încercat să slăbească. Într-adevăr, numai jumătate dintre femeile care au frecventat un centru de slăbit din Minneapolis au îndeplinit de fapt criteriile obiective ale supraponderabilităţii (vezi capitolul 2). Astfel, răspândirea acestui curent este foarte mare. Un număr foarte mare de oameni ţin cure de slăbire, adeseori fără să aibă o nevoie reală. Mai mult de 230 de cărţi despre acest subiect se află în momentul de faţă în librării.4 În ultimii 20 de ani, creşterea popularităţii dietelor de slăbit este reflectată de apariţia unui număr mare de


17

reviste dedicate slăbitului. În 1966 nu exista nicio astfel de revistă în Marea Britanie, iar în 1986 apăruseră deja zece. Tirajul mediu a şapte dintre aceste reviste, pentru care au fost disponibile cifre în prima jumătate a anului 1986, era sub 777 000 de exemplare. Prin comparaţie, tirajul celor două reviste care au apărut în 1976 şi s-au menţinut pe piaţă era sub 377 000 de exemplare, la începutul anului 1976.5 Desigur, ceea ce nu ne spun cifrele este dacă această creştere numerică se explică prin faptul că în ziua de azi o singură persoană cumpără mai multe reviste sau prin acela că mai multe persoane cumpără, în general, reviste de slăbit. Oricum ar fi, este totuşi limpede că ştirile despre dietele de slăbit sunt din ce în ce mai bine vândute. Întrebarea care se naşte este cât de eficiente sunt curele de slăbire şi, raportat la aceasta, cum învaţă oamenii ce să facă?

CUM ÎNVAŢĂ OAMENII SĂ ŢINĂ CURE DE SLĂBIRE? La a doua jumătate a întrebării este mai uşor de răspuns. Majoritatea oamenilor încearcă să slăbească de capul lor fără să apeleze la ajutor profesional sau oficial. Potrivit cercetării conduse de Dr. Jeffery în 1981 la Minneapolis şi cercetării făcute de revista Which? din Marea Britanie în 1978, de departe, majoritatea oamenilor care încearcă să slăbească urmează o dietă săracă în calorii. Următoarea dintre cele mai populare metode de slăbit semnalizată de revista Which?6 era asocierea unei diete cu creşterea efortului fizic, cum ar fi mersul pe jos la serviciu. Foarte mulţi oameni încearcă de asemenea să ţină post sau diete foarte sărace în calorii. Majoritatea acestor oameni îşi obţin informaţiile despre ce trebuie să facă din reviste şi ziare;7 următoarea cea mai populară sursă de informaţie o reprezintă prietenii şi rudele.8 De asemenea, un număr foarte mare de oameni se înscriu în programe oficiale de slăbit cum sunt cele ale centrelor comerciale de slăbit. Patruzeci şi cinci la sută dintre cei care au încercat să slăbească,


18

Mâine voi fi slabă! SARA GILBERT

potrivit statisticii făcute de revista Which?, şi una din cinci femei, potrivit statisticii americane, au recurs la această metodă.

DAU CURELE DE SLĂBIRE REZULTATE? În ceea ce priveşte reuşita, articolele din revistele şi publicaţiile de profil sunt foarte optimiste. Ar putea să sugereze că a încerca să slăbeşti prin intermediul dietelor este adeseori dificil şi poate dura un timp îndelungat până se obţin rezultate, însă lasă să se înţeleagă că numai arareori este imposibil, şi că oricine poate să reuşească dacă încearcă din răsputeri.9 În realitate, au puţine dovezi pe care să-şi fundamenteze o asemenea presupunere, pentru că nimeni nu are o imagine clară cu adevărat despre cât de bine se descurcă oamenii când încearcă să slăbească de unii singuri sau când frecventează un centru de slăbire. Nu este neobişnuit ca inventatorul unei diete de slăbire sau autorul unei cărţi care face reclamă la o anumită metodă să facă afirmaţii extravagante despre eficienţa dietei. Oricine poate să afirme că sute de oameni care au încercat o anumită metodă au slăbit definitiv. De asemenea pot publica presupuse scrisori de la aşa-zişii clienţi care au reuşit. Asta pentru că ştiu că majoritatea oamenilor nu au cum să verifice dacă aceste afirmaţii sunt adevărate și dacă scrisorile sunt reale. Ar fi destul de sceptic să presupunem că majoritatea oamenilor care îşi ridică în slăvi propria metodă de slăbit şi-au propus să-şi înşele publicul şi este posibil ca multe dintre comentariile individuale publicate pentru a lăuda anumite diete să fie întru totul reale. Cu toate acestea este important să nu uităm că pentru fiecare persoană care se bucură de un anumit produs poate să fie alta, sau alte zeci de persoane, care nu i-au găsit nicio trebuinţă sau cărora le-a făcut rău într-o anumită măsură. Pentru fiecare trei persoane la care dieta cu ananas, cea cu măr sau dieta cu cinci batoane de ciocolată pe zi au dat rezultate, ar putea fi alte trei sute de persoane pentru care toate acestea au fost complet ineficiente.


19

I-AM ÎNTREBAT PE OAMENII CARE AU ŢINUT CURE DE SLĂBIRE Ca să aflăm cât succes au oamenii când încearcă să slăbească pe cont propriu ar fi trebuit să ne lansăm într-o cercetare aproape imposibilă. În primul rând trebuia să selectăm un grup de oameni îndeajuns de eterogen, din care să facă parte oameni de toate vârstele, de ambele sexe, cu educaţie, profesii şi situaţii financiare diferite. Următorul pas ar fi fost să reuşim să-i prindem chiar în momentul în care s-ar fi hotărât să înceapă o dietă. În această etapă trebuia să-i cântărim, să vedem ce greutate au în funcţie de înălţime şi mai apoi să-i prindem din nou la sfârşitul dietei, ceea ce oricine a încercat să ţină o cură de slăbire ştie că poate să dureze între o zi şi un an sau chiar mai mult. În această etapă, am fi fost nevoiţi să-i cântărim din nou şi să-i ţinem aproape, pentru o altă etapă ulterioară — peste şase luni, un an sau chiar peste cinci ani — ca să avem o imagine clară despre succesul pe care l-au avut mai întâi în încercarea de a slăbi şi pe termen lung în menţinerea greutăţii la care au ajuns. O alternativă la această sarcină cât se poate de laborioasă ar fi să găsim un grup de oameni care au încercat să slăbească în trecut şi să-i întrebăm cum s-au descurcat. Şi această variantă are dificultăţile ei, pentru că majoritatea dintre noi nu ne mai aducem aminte mici detalii ca greutatea pe care am avut-o, cât a durat dieta şi de câte ori am încercat. În practică este totuşi o metodă care a fost încercată de câţiva cercetători. Stanley Schachter, un psiholog american interesat de subiectul obezităţii, a condus în 1977 o cercetare proprie în care a intervievat 161 de persoane printre care şi 83 de membri activi ai departamentului de psihologie din cadrul Universităţii Columbia şi şaptezeci şi opt de persoane care trăiau într-un orăşel cu ieşire la mare.10 În acest interviu, i-a chestionat pe oameni despre istoria greutăţii lor începând din copilărie şi a verificat amănunţit orice încercare pe care au avut-o în tentativa de a slăbi. Din cei 161 de oameni intervievaţi, patruzeci şi şase au fost supraponderali într-o


20

Mâine voi fi slabă! SARA GILBERT

anumită perioadă a vieţii lor şi, dintre aceştia, patruzeci au încercat să slăbească. Dintre aceştia, douăzeci şi cinci (puţin mai mult de două treimi) au confirmat că au reuşit să slăbească între 13 şi 17 kilograme şi că au reuşit să-şi menţină greutatea obţinută pe parcursul a câţiva ani. Sună cât se poate de optimist, însă problema cu această cercetare a constat în faptul că a fost făcută la o scară mică şi că ar putea să nu fie cu adevărat reprezentativă pentru întreaga populaţie. În cercetarea mult mai amplă a doctorului Jeffery, în care a raportat intervievarea a peste 2 000 de oameni, numai o treime din cei care au ţinut diete de slăbit şi-au confirmat reuşita.11 Bineînţeles, problema majoră cu aceste cercetări este că avem numai raportul personal al acestor oameni. În cercetarea doctorului Jeffery, bărbaţii au declarat că, în comparaţie cu femeile, au reuşit să slăbească mai mult. Cu toate acestea, multe dintre femeile care au ţinut o cură de slăbire nu erau de la bun început supraponderale, aşa că, în acest context, cuvântul succes este problematic pentru că nu ştim câţi dintre cei care au ţinut dietă chiar aveau nevoie să slăbească.

CENTRELE COMERCIALE DE SLĂBIRE O altă metodă de a examina cât de mult reuşesc oamenii să slăbească este să analizăm ce se întâmplă cu cei care frecventează centrele comerciale de slăbire. Până la patruzeci la sută dintre femeile care ţin diete de slăbit încearcă într-o anumită etapă a regimului lor să meargă la un astfel de centru, ceea ce reprezintă o parte foarte mare din categoria oamenilor care ţin diete. În Marea Britanie, aproape 100 000 de oameni participă la şedinţele săptămânale din cadrul diferitelor centre de slăbit conduse de organizaţii ca Weight Watchers, revista Slimming şi Silhouette.12 Se spune că aproximativ 10 000 dintre aceşti oameni, asta înseamnă unu din zece oameni, îşi ating greutatea propusă. Din păcate este dificil să interpretăm semnificaţia acestor cifre, deoarece centrele nu ţin o


21

evidenţă la scară naţională. Mulţi dintre cei 10 000 de recruţi ar putea fi oameni care revin la câteva săptămâni după ce s-au retras, pentru a da dietei încă o şansă. Asta ar face această estimare de la unu la zece cât se poate de optimistă (este mai plauzibil să fie una din zece încercări mai degrabă decât unu din zece oameni). Desigur, ar putea fi mai puţin important dacă oamenii reuşesc să atingă greutatea dorită sau propusă, decât dacă reuşesc să slăbească câtuşi se puţin. Cercetări din Marea Britanie, Scandinavia şi Statele Unite au estimat că oamenii care nu renunţă devreme la programele de slăbit obţin în mod normal o pierdere netă între 4,3 şi 11,8 kilograme, frecventând centrele de slăbit pe o perioadă medie estimată între patru şi treizeci de săptămâni. În timp ce aceste cifre îi includ şi pe cei care s-au îngrăşat, şi pe cei care au slăbit, nu sunt în întregime nesatisfăcătoare, pentru că în mod evident sunt şi oameni foarte graşi la început care sunt capabili să piardă o masă corporală semnificativă. Cu toate acestea rămâne un semn de întrebare asupra a ceea ce se întâmplă cu acei oameni care nici nu slăbesc foarte mult şi nici nu-şi ating ţinta impusă de centrul la care merg. E posibil ca unii dintre ei să meargă în continuare, în speranţa că ulterior vor obţine un progres, dar în opinia lui Audrey Eyton, fondatoarea Weight Watchers din Marea Britanie, „Majoritatea centrelor comerciale de slăbit care învaţă din experienţa lor tind să-şi întărească politica cu reguli ca «scapă de atâta într-o lună sau vei fi eliminat»“.13 Dacă într-adevăr aceste centre pun presiune pe abonaţii lor care slăbesc greu, ameninţându-i cu eliminarea, aceasta ar avea efectul de a influenţa cifrele în direcţia unui mai mare succes. Mulţi dintre membrii centrelor de slăbit renunţă înainte de a fi ajuns la greutatea dorită. Numărul oamenilor care fac asta oscilează de la un centru la altul, dar într-un studiu din Statele Unite, jumătate dintre cele 108 femei înscrise într-un program comercial au renunţat după şase săptămâni şi 70% după a douăsprezecea săptămână.14 Renunţarea la un program nu ar avea nicio semnificaţie, dacă am şti că, odată ce au participat la un program de slăbit,