Made in sweden 21 de pagini

Scroll for more

Page 1

C O L E C Ț I E C O O R D O N ATĂ D E

Magdalena Mărculescu



Roslund & Thunberg

Made in Sweden Traducere Ĺ&#x;i note de Ciprian Ĺžiulea


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Alexandra Hânsa Coperta colecției: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Roger Viollet Director producție: Cristian Claudiu Coban Dtp: Florin Paraschiv Corectură: Mihail Nacu Ana-Maria Tamaş Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ROSLUND, ANDERS Made in Sweden / Roslung & Thunberg; trad.: Ciprian Şiulea. – Bucureşti: Editura Trei, 2015 ISBN 978-606-719-381-7 I. Thunberg, Lars II. Şiulea, Ciprian (trad.) 821.113.6-31=135.1

Titlul original: Björndansen Autor: Roslund & Thunberg Copyright © Anders Roslund & Stefan Thunberg 2014 Prezenta ediţie s-a publicat prin acord cu Salomonsson Agency Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978‑606‑719‑381‑7


Made in Sweden este o lucrare de ficţiune inspirată de o poveste reală. Detaliile multor evenimente şi personaje au fost schim‑ bate, iar altele sunt fictive.



Dacă atunci e acum.



Dacă acum e atunci.



Stă într‑o dubiţă Volkswagen galbenă, care miroase a trans­piraţie, vopsea şi a încă ceva ce nu poate să‑şi dea seama. Poate paharul de cafea de la benzinărie aflat pe bord. Poate resturile de tutun împrăştiate pe scaunul din dreapta. Poate punga de ipsos şi pensulele de pe scaunul din spatele lui, pe care tocmai le‑a cumpărat de la un magazin de fero‑ nerie din Strada Folkunga. Sau sculele şi masa de întins tape‑ tul din spate, pe care le‑a scos din spaţiul ăla de depozitare nenorocit pe care ea îl închiriase — patru ani lângă hainele şi patul lui, care fusese cândva jumătate din patul lor. Ăsta e mirosul. Subsol. Depozitare. Timp. Soarele bate în geamul dubiţei, pe o peliculă de praf şi musculiţe uscate. Tipul de căldură misterioasă care apare de nicăieri. Deschide geamul ca să se răcorească, dar înăuntru intră şi mai multă căldură. Amintirea unei convorbiri tele‑ fonice îi revine strident în minte. — Eu sunt. — Ştiu. — Ce mai face băiatul meu? Totul e în regulă? Toate bune?

Trei ore de mers cu maşina din Stockholm. Un orăşel înconjurat de fabrici şi de o pădure de molid. Dă ture prin el de la începutul acestei după‑amiezi. Se îndreaptă spre 11


Roslung & Thunberg

un cartier cu un magazin Konsum1, un stand de hotdog şi un mic teren de fotbal cu pietriş — spre un bloc de apar‑ tamente din centru, trei etaje de cărămidă roşie, unde nu mai fusese înainte. — Totul e în regulă. — Ce faci? — Nu mare lucru… urmează să mâncăm. A gătit mama.

În timp ce lăsa oraşul în urmă, drumurile deveneau tot mai mici şi mai lente, traversând o parte a Suediei pe care nu o mai văzuse de mult. Se oprea din când în când la o benzinărie de la periferia unui oraş, îşi rula o ţigară, închidea uşa cabinei telefonice şi forma numărul pe care îl memorase. Ea răspundea, amuţea şi îi dădea telefonul fiului lor cel mare. — Şi fraţii tăi, Leo? Ce mai fac? — La fel… ca întotdeauna. — E toată lumea acasă? — Toată lumea e aici.

A condus încet ultimii câţiva kilometri, pe lângă o bise‑ rică, o şcoală veche şi piaţa centrală, unde oameni la bustul gol absorbeau soarele care avea să se transforme în curând în nori şi tunete — era acel tip de căldură. — Poţi să‑i dai telefonul lui Felix? — Ştii că nu vrea să vorbească cu tine.

Stătea în faţa blocului, privind fix la uşă, având senza‑ ţia că aceasta îl privea la rândul său. 1

Federaţie cooperatistă de producţie şi distribuţie de bunuri, în principal alimente, din Suedia.

12 fiction connection


Made in Sweden

— Păi… atunci Vincent? — Se joacă. — Lego? — Nu, el… — Soldaţi de jucărie? Spune‑mi ce face. — Citeşte — Pappa, soldaţii au fost demult de tot.

Fereastra de sus, din dreapta, acolo trebuie să fie apar‑ tamentul. Fiul lui cel mare i‑l descrisese de atâtea ori, încât are impresia că ştie cum arată: bucătăria imediat la stânga cum intri, masa rotundă, maro, cu patru scaune, nu cinci; sufrageria drept în faţă, o uşă cu geam mat; la dreapta e dormitorul ei şi cealaltă jumătate a patului, pe care ea a păs‑ trat‑o, apoi camera copiilor, exact aşa cum era când locuiau toţi împreună. — Şi tu? — Eu am… — Tu ce faci, Pappa? — Sunt în drum spre casă.

* Un apartament cu patru camere reprezintă un univers autonom de sunete. Tras. Împins. Când mama deschide robinetul la chiuveta din bucătărie, bubuitul lui surd se combină cu zăngănitul tăvii cu tacâmuri şi cu huruitul casant al dulăpiorului pentru veselă. Împreună fac tot posi‑ bilul să acopere televizorul din sufragerie, strigătul ascuţit al desenelor animate pe care Felix le urmăreşte din col‑ ţul canapelei, muzica din cele două boxe imense ale lui Leo şi ce mai scapă de sub căştile Walkman‑ului care stau strâmb pe capul lui Vincent — o voce gravă istorisind o 13


Roslung & Thunberg

poveste — sunete care, strânse şi presate laolaltă, se împle‑ tesc şi apoi se amestecă. Spaghetele sunt gata, iar sosul de carne e fierbinte. Mama trage uşor de căştile lui Vincent şi îi şopteşte să vină la masă. El aleargă prin hol strigând mâncare, mai face o tură, mâncare mâncare. Televizorul e închis. Muzica se opreşte. Se lasă tăcerea în timp ce se îndreaptă cu toţii spre masa din bucătărie, apoi un alt sunet se aude intruziv — soneria.

* Vincent deja se îndreaptă spre hol. — Deschid eu. Felix trece pe lângă televizor şi se grăbeşte spre uşa de la intrare. — Deschid eu. Se reped, luându‑se la întrecere, iar Vincent, care e mai aproape, ajunge primul şi pune mâna pe clanţă, dar nu poate să deschidă. Felix e cu un pas în urma lui; dă mâna lui Vincent la o parte, se apleacă şi se uită prin vizor. Leo îl vede pe Vincent cum din nou întinde mâna spre clanţă şi nu poate să o apese, în timp ce Felix se trage în spate şi se întoarce, cu faţa cuprinsă de o teamă pe care nu o mai simţise de mult. — Ce e? Felix face semn cu capul spre uşă. — Acolo. — Acolo… ce? Soneria se aude iar. Un sunet prelung, Leo se apropie şi mai mult de uşa de la intrare. Vincent sare să deschidă, dar Felix refuză să dea drumul clanţei. — Felix, Vincent — daţi‑vă la o parte. Deschid eu. 14 fiction connection


Made in Sweden

*

Mai târziu, ea nu avea să‑şi amintească nici măcar dacă se întorsese, dacă avusese timp să se mire de ce băieţii stă‑ teau nemişcaţi. Îşi va aminti doar părul cârlionţat, mai lung acum, şi respiraţia care nu mai mirosea a vin roşu. Şi faptul că el o lovea, dar nu aşa cum obişnuia s‑o facă. Pentru că dacă ar fi lovit‑o prea tare, ea ar fi căzut, iar el voia ca ea să‑l privească în ochi în timp ce o nimicea, o nimicea pentru că îl ignorase, pentru că îi trecea telefonul fiului cel mare. Ea trebuia să‑l privească în ochi atunci când se atingeau prima oară după patru ani. Prima lovitură e cu pumnul drept în obrazul ei stâng, iar apoi mâna lui coboară spre gâtul ei, îl înşfacă şi îl întoarce, astfel încât să se poată privi unul pe celălalt. A doua, a treia şi a patra lovitură sunt exact invers, cu nodurile degetelor de la mâna stângă pe obrazul drept, uită‑te la mine, lovituri puter‑ nice şi rapide, iar ea îşi ridică braţele deasupra capului pentru a se apăra, coatele ca nişte ţepi formând un coif de piele şi oase. Cu o mână pe gâtul ei şi cu cealaltă în părul ei, el o obligă să stea în picioare, chiar dacă ea devine tot mai grea, vrea să rămână jos, să se aşeze, să se protejeze. El îi împinge capul în timp ce o îngenunchează, atinge‑mă, o îngenunchează din nou, atinge‑mă, o îngenunchează încă o dată, atinge‑mă.

* Leo nu înţelege acea linişte teribilă. Pumnul tatei izbeşte faţa mamei ca un bici, dar el nu se grăbeşte şi o face în tăcere; pe vremuri putea auzi când tatăl o lovea. De asta durează atât de mult ca Leo să reacţioneze. El e şi Pappa, şi altcineva. Mama nu ţipă. Vincent se ascunde în spatele lui, iar Felix stă nemişcat lângă uşa de la intrare. 15


Roslung & Thunberg

Nu au încă aceeaşi înălţime. Dacă ar avea, Leo n‑ar fi trebuit să‑i sară în spate. Asta face, atunci când tatăl începe să‑şi folosească genunchii, când Leo îşi dă seama că de data asta Pappa nu o să se oprească până când ea nu e moartă. Leo se agaţă de spatele lui, îşi încleştează braţele în jurul gâtului tatălui său, până când acesta îl înşfacă, în sfârşit, şi îl desprinde de el. Cel puţin, în momentul ăsta, Pappa trebuie să dea dru‑ mul capului ei. Leo alunecă, se prăbuşeşte pe podea, iar mama lui, derutată, se îndepărtează câţiva paşi, protejându‑şi cu bra‑ ţele faţa care sângerează abundent, mai ales de la o tăietură, pe unul dintre pomeţi, făcută de nodurile degetelor tatălui. Acesta se duce după ea, o înşfacă iar, la fel ca înainte — vrea ca ea să se uite la el în timp ce o loveşte. Încă o lovitură. Un pumn în nas şi gură. Dar mai apucă să dea doar una, apoi Leo se ridică şi se bagă între ei, ridicându‑şi mâinile. Nu, Pappa. E într‑un vid. Între o mamă care sângerează şi un tată care vrea să o lovească din nou, dar nu poate din cauza altei feţe care s‑a interpus. Iar Leo încearcă să‑l înhaţe. Nu de gât, tatăl e prea înalt pentru asta, şi nici de braţe. Leo nu poate nicicum să le apuce, dar îl prinde de talie şi puţin de piept. Nu, Pappa. Se străduieşte să‑şi fixeze picioarele pe podeaua bucătă­ riei. Ciorapii lui alunecă şi trebuie să se sprijine de picioa‑ rele mesei, încercând din răsputeri să‑şi îndepărteze tatăl, aşa îmbrăţişat. Nu reuşeşte, dar cel puţin Pappa dă drumul părului ei. 16 fiction connection


Made in Sweden

Mama iese în fugă din bucătărie şi din hol pe uşa de la intrare, care e larg deschisă. Alunecă pe podeaua de pia‑ tră lustruită de pe scări, iar sângele ei se revarsă, dar ea se ridică, scâncind şi gemând la fiecare treaptă. Au mai rămas doar ei doi. Leo îl ţine strâns, având braţele în jurul taliei tatălui său. Se apleacă în faţă, ca şi cum l‑ar îmbrăţişa. — Acum e rândul tău, Leonard. Mirosul de mâncare, spaghete cu sos de carne, şi sân‑ gele mamei. Se privesc unul pe celălalt. — Înţelegi asta, nu‑i aşa? Eu nu o să mai fiu în preajmă, nu aici. De acum înainte, tu eşti responsabil. Iar în acest moment ochii tatălui sunt diferiţi, nu mai alunecă într‑o parte, se opresc şi, chiar dacă Pappa nu‑i mai spune nimic, ochii lui vorbesc.

17



Nu că ar conta, dar acest roman se bazează pe o poveste adevărată.



acum partea întâi