Page 1

Brett Kahr

Lecţii de viaţă de la Freud


Brett Kahr

Lecţii de viaţă de la Freud Traducere din engleză și note de Luana Schidu


Editori:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Design:

Faber Studio

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Gabriela Chircea

Corectură:

Duşa Udrea Ana-Maria Tamaş Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României KAHR, BRETT Lecţii de viaţă de la Freud / Brett Kahr; trad.: Luana Schidu. - Bucureşti: Editura Trei, 2015 ISBN 978-606-719-291-9 I. Schidu, Luana (trad.) 61(436) Freud, S 159.964.2 929 Freud, S Titlul original: Life Lessons From Freud, Seria „School of Life“ Autor: Brett Kahr Editor: Alain de Botton Copyright © Brett Kahr 2013 First published 2013 by Macmillan an imprint of Pan Macmillan, a division of Macmillan Publishers Limited Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978-606-719-291-9


The school of life este dedicată explorării marilor întrebări ale vieții: Cum ne putem împlini potențialul? Poate munca să ne inspire? De ce are importanță comunitatea? Pot relațiile să dureze o viață întreagă? Nu avem toate răspunsurile, dar vă vom sugera câteva idei folositoare — de la filosofie la literatură, de la psihologie la arte vizuale — care cu siguranță vă vor stimula, provoca, îmbogăți și alina.

Theschooloflife.com


Pentru Luca și Rafe, în speranța că aceste lecții le vor fi de folos într‑o zi


Cuprins

Introducere ...................................................11 1. Cum să-ţi sabotezi cel mai mare succes ............... 23 2. Cum să faci din ţânţar armăsar .........................34 3. Cum să trădezi un secret adânc şi întunecat ......46 4. Cum să iubeşti soţia altui bărbat ......................57 5. Cum să-ţi anulezi întreaga familie…

în sens pozitiv ............................................71 6. Cum să strici o glumă bună ............................84 7. Cum să uiţi trecutul .......................................96 8. Cum să fii total neimportant .......................... 109 Concluzie: Moştenirea umanitară a lui Freud ....... 121 Temă pentru acasă .......................................... 127 Mulţumiri

................................................. 136

Însemnări

................................................. 138

9


Introducere

La numai câteva zile după ce am ajuns la universitate ca proaspăt student, m‑am trezit în Sala Seniorilor, ținând strâns în mână un pahar de Xeres, la o petrecere din cadrul Săptămânii Bobocilor organizată de facultate. După ce am stat de vorbă mai întâi cu un specialist în istorie medievală, iar apoi cu un profesor de greacă veche, m‑am cufundat într‑o conversație cu un eminent biochimist. — Freud, a răcnit el, vă interesează Freud? — Da, am murmurat, trădând vădit toată naivitatea și ignoranța unui psiholog începător. — Hm, a pufnit el disprețuitor, vărsând câteva picături din cel de‑al treilea sau al patrulea pahar de sherry în timp ce‑și continua, gesticulând, perorația. Cincizeci la sută din ce a scris Freud este total eronat... iar restul de cincizeci la sută e la mintea oricui. Am încercat, timid, să susțin că Freud ar putea avea totuși unele merite, dar în van. Acest 11


Lecţii de viaţă de la Freud

domn distins își formase o părere fermă. Freud nu se califica drept un om de știință adevărat. Am plecat de la petrecere neconsolat, îngrijorat că admirația mea juvenilă pentru el ar putea fi periculos de greșită. Orice ironii aș fi fost eu nevoit să suport în anii ’80, acestea pălesc în comparație cu ce a avut de îndurat Freud în primele decenii ale secolului al XX‑lea. Neurolog ca formație, Freud s‑a specia­ lizat în tratarea bolilor nervoase precum isteria și nevroza anxioasă; iar ca tânăr medic a șocat societatea medicală vieneză cu observațiile sale că probabil mulți oameni cu afecțiuni psihice au suferit experiențe traumatizante în copilărie, adeseori de natură sexuală. Freud a scris despre aceste traume în detaliu, evitând eufemismele folosite în general în discursurile de la sfârșitul secolului al XIX‑lea. Această sinceritate remarcabilă i‑a făcut pe mulți medici consacrați să‑l eticheteze drept nimic mai mult decât un pervers sexual nebun. Când a murit Freud, în 1939, domnul Andrew Rugg‑Gunn, medic chirurg la Western Ophtalmic Hospital din Londra, l‑a atacat pe psihanalistul defunct în paginile respectabilei reviste medicale The Lancet, exclamând că „obsesia nesănătoasă pentru sex a lui Freud este 12


Introducere

responsabilă într‑o măsură covârșitoare pentru depravarea mentală și pervertirea gustului care i‑au afectat, printre alții, pe englezi, și mai ales pe englezoaice, după ultimul război. Un rău destul de mare în sine, acest lucru a avut consecințe incomensurabil de dăunătoare, căci, fără îndoială, a pavat drumul pentru acceptarea pe scară largă a acelei ideologii iudaice, exhaustive din care s‑au născut bolșevismul, nazismul și războiul actual“. Dar The Lancet a publicat și un panegiric scris de dr. John Rickman, unul dintre primii discipoli britanici ai lui Freud, care susținea că acesta „te făcea să simți că te afli în compania unui nou tip de ființă — un ideal pentru natura umană“. În mod clar, Freud a stârnit o gamă largă de reacții, de la cei care au ajuns să‑l considere cel mai important psiholog din istorie până la cei care l‑au ridiculizat, catalogându‑l drept un șarlatan obsedat și lasciv. Născut pe 6 mai 1856 la Freiberg, în Moravia, parte a întinsului Imperiu Austro‑Ungar, Sigismund Schlomo Freud a crescut într‑o casă destul de modestă: tatăl lui, un negustor de lână, își câștiga cu greu existența. În 1860, familia s‑a mutat la Viena, unde tânărul Freud s‑a remarcat prin învățătură. La scurt timp după ce a absolvit 13


Lecţii de viaţă de la Freud

școala, el și‑a schimbat prenumele din ebraicul Sigismund Schlomo în mai germanicul Sigmund, atât din dorința de a evita, pe cât posibil, antisemitismul care domnea în vremea aceea, cât și pentru a‑și afirma, cu wagneriană cutezanță, intențiile combative. Sigmund Freud nu avea de gând să fie un negustor modest, ca tatăl lui. Avea să se înscrie la Universität zu Wien (Universitatea din Viena), veche instituție de învățământ fondată în 1365, și să devină medic. Freud a absolvit cu succes facultatea de medicină în 1881, iar curând după aceea s‑a angajat la Allgemeines Krankenhaus, cel mai important spital din Viena. Tot la vremea aceea, a făcut cunoștință cu un medic mai în vârstă, consacrat, dr. Josef Breuer, care i‑a povestit despre tratamentul extraordinar pe care‑l aplica unei tinere vieneze, Bertha Pappenheim, care suferea de o seamă de simptome isterice bizare, precum halucinații vizuale și paralizii inexplicabile. În timp ce alți medici ai acelei epoci ar fi prescris sedative, cure de odihnă, băi fierbinți sau, mai degrabă, niciun tratament pacientelor afectate de isterie, Breuer a început să aibă conversații cu Fräulein Pappenheim. În mod surprinzător, pur și simplu vorbind, simptomele ei au început să dispară, 14


Introducere

făcând‑o pe tânăra femeie să numească acest proces „curățatul coșului“ sau „cura prin vorbire“. Relatarea doctorului Breuer despre acest caz l‑a impresionat imens pe Freud și l‑a învățat foarte multe despre tratarea nevrozelor, acele tulburări psihologice care păreau să nu aibă nicio cauză fizică evidentă și care nu răspundeau pe de‑a‑ntregul la tratamentele somatice convenționale. Majoritatea medicilor din secolul al XIX‑lea le considerau pe nevroticele isterice niște femei de societate prostuțe, hiperemoționale. Astăzi, le‑am putea numi, oarecum răutăcios, melodramatice. Dar Freud a început să caute dincolo de comportamentele lor care sugerau o nevoie exagerată de atenție, bănuind că aceste femei sufereau din cauza unor probleme mai adânci. Pentru a‑și îmbogăți cunoștințele despre isterie și despre alte psihonevroze, el a petrecut câteva luni la Paris, la spitalul Salpêtrière, unde a lucrat cu cel mai mare neurolog și specialist în isterie din Franța, profesorul Jean‑Martin Charcot, care l‑a învățat că și bărbații pot suferi de isterie și, mai important chiar, că simptomele isteriei se pot trata prin hipnoză. Crucial e că tânărul Sigmund Freud descoperise deja că nevroza nu este neapărat o afecțiune permanentă, distrugătoare; boala putea fi, de fapt, 15


Lecţii de viaţă de la Freud

ameliorată, dar nu prin mijloace medicale, ci mai degrabă prin metode psihologice. După revenirea la Viena, Freud și‑a deschis propriul cabinet în ziua de Paște a anului 1886, punând în practică revoluționara „cură prin vorbire“, pe care o învățase de la Breuer, și procedurile de hipnoză pe care le deprinsese de la Charcot și alții (abandonând, în cele din urmă, cea de‑a doua tehnică și concentrându‑se pe dezvoltarea primei). Una dintre pacientele lui, o femeie pe nume Madame Benvenisti, a considerat, probabil, folositor tratamentul lui și, ca mulțumire, i‑a făcut cadou o canapea. Freud a început curând să‑și încurajeze pacienții să se întindă pe divanul lui confortabil, el așezându‑se apoi în spatele acestuia — ca să nu fie văzut —, ceea ce le permitea pacienților să vorbească mai puțin inhibați despre temerile și fanteziile lor intime, despre amintirile și dorințele lor, despre impulsurile lor sexuale sau agresive, despre visele și simptomele lor. Spre uimirea și încântarea lui, cura prin vorbire s‑a dovedit extraordinar de puternică, iar Freud a început să aibă rezultate impresionante. Pacienții săi au început să‑și exprime deslușit traumele și, în consecință, au experimentat pentru prima dată eliberarea și ușurarea. În timp ce majoritatea 16


Introducere

vienezilor dansau pe valsurile vesele ale lui Johann Strauss fiul, care‑i ajutau să uite de necazuri, Freud îi silea să‑și amintească și a creat o scenografie unică în care puteau face acest lucru. Ar fi un neadevăr istoric să susținem că Freud a țâșnit pe scena psihiatriei precum Atena din capul lui Zeus. Alți medici din Viena și de pe restul continentului începuseră și ei să întreprindă acțiuni similare; de fapt, o bună parte din Viena acelui fin‑de‑siècle clocotea de entuziasmul unor idei noi nu numai în medicină, ci și în politică și în arte; iar la începutul secolului al XX‑lea, capitala austriacă devenise un teren fertil pentru ideile revoluționare, fie prin tablourile lui Egon Schiele — care sfida convențiile cu schițele lui de siluete nude, cadaverice —, fie prin muzica lui Arnold Schönberg, care a introdus atonalitatea, fie în piesele lui Arthur Schnitzler, care scria extrem de explicit despre sexualitate. Freud a fost doar un element al acestui climat efervescent de creativitate, liberalism și provocare, dar un element destul de important. În 1895, Freud și Breuer au publicat o carte despre „cura lor prin vorbire“ pentru isterie, o monografie care l‑a lansat pe Freud ca pe o prezență tot mai vizibilă pe scena medicală internațională. La scurt timp după publicare, un 17


Lecţii de viaţă de la Freud

anume Alfred von Berger descria, într‑un ziar vienez, noul tratament psihologic al lui Freud drept Seelenchirurgie („chirurgia sufletului“), definind în mod strălucit terapia freudiană drept o nouă formă de medicină, care trata nu trupul, ci mai degrabă mintea. În anul următor, 1896, Freud a introdus pentru prima dată termenul de psycho‑analyse („psihanaliză“), în franceză, într‑o revistă de neurologie. A urmat un șir lung de publicații, între care faimoasa Die Traumdeutung (Interpretarea viselor), care a apărut la 4 noiembrie 1899, dar care avea data 1900 pe pagina de titlu, indicând că editorul recunoștea în această carte o operă nouă, vitală pentru un secol nou, îndrăzneț. Pe lângă faptul că dezvăluia roadele cercetărilor intensive ale lui Freud asupra visului ca parte profund semnificativă a vieții mentale, acest magnum opus furniza și un model extrem de articulat și de atent argumentat al funcționării psihicului uman: unul care constă într‑o minte conștientă, oarecum redusă ca dimensiune, dar și o minte inconștientă, destul de cavernoasă prin comparație, care ne guvernează majoritatea gândurilor, fără ca noi să fim conștienți de asta. Iscusit om de afaceri și publicist, precum și om de știință conștiincios și autor prolific, Freud 18


Introducere

știa că va trebui să‑și promoveze tratamentul psiha­nalitic și că, pentru a pătrunde în lumea psihiatrică, va trebui să publice eseuri și cărți despre metoda sa și să pregătească tineri practicanți ai artei psihanalitice care aveau să‑i confirme descoperirile în privința eficienței curei prin vorbire. După decenii de trudă neîntreruptă, psihanaliza a devenit în cele din urmă atât de populară, încât a început să pătrundă în cultura de mase. În 1926, Georg Wilhelm Pabst, remarcabilul realizator de filme mute, și‑a lansat la Berlin filmul Geheimnisse einer Seele (Secretele unui suflet), ce dramatiza povestea fictivă a unui om care a făcut psihoterapie pentru a‑și vindeca fobia de cuțite. Iar pe Broadway, în același an, compozitorii Richard Rodgers și Lorenz Hart, care aveau din ce în ce mai mult succes, au creat un nou musical, Peggy‑Ann, care conținea multe trimiteri la noua psihologie freudiană și care includea o scenă de vis destul de lungă. În mod evident, Freud se afirmase. Dar se afirmase și Nazionalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, ce l‑a identificat rapid drept un evreu subversiv care nu numai că scria cărți murdare despre sex, dar a cărui filosofie însăși sugera că oamenii ar putea îndrăzni să preia controlul 19


Lecţii de viaţă de la Freud

asupra propriei vieți prin psihanaliză — în mod evident, tocmai opusul ideologiei hitleriste a subordonării față de statul fascist. Astfel că, în 1933, naziștii au ars cărțile lui Freud pe un rug imens în Opernplaz din Berlin, alături de cărțile altor evrei, precum Karl Marx şi Albert Einstein. În ciuda implorărilor colegilor săi, Freud refuza să părăsească Austria; în cele din urmă însă, în 1938, după ce naziștii i‑au interogat pe doi dintre copiii săi, a cedat și, cu ajutorul înstăritei sale discipole, prințesa franceză Marie Bonaparte, care i‑a mituit pe naziști, el s‑a adăpostit împreună cu toată familia la Londra, unde și‑a petrecut ultimele cincisprezece luni și jumătate din viață. Măcinat de un cancer al maxilarului, el a murit la vârsta de optzeci și trei de ani, la 23 septembrie 1939, în urma unei supradoze de morfină — administrată de medicul lui, pentru a‑i ușura durerea fizică insuportabilă. Viața și opera lui Freud au exercitat o fascinație constantă asupra mea încă din anii adolescenței. În timp ce perseveram în pregătirea mea în psihologie și psihoterapie, continuam să‑l citesc pe Freud cu un interes crescând. Nu numai că am devenit un practicant al psihoterapiei freudiene și am continuat să lucrez în acest domeniu 20


Introducere

în ultimele trei decenii, dar am trecut eu însumi printr‑o lungă perioadă de psihanaliză freudiană, care s‑a dovedit o experiență extrem de benefică sub multe aspecte. În plus, am devenit și istoric și, în acest rol, am intervievat un mic număr de oameni care au avut contact personal cu Freud, precum și un mare număr de oameni (câteva sute, de fapt) care au lucrat cu primii discipoli ai lui Freud. În tinerețe, chiar am lucrat un an în casa lui Freud din Londra — acum Muzeul Freud —, iar mai recent am revenit în calitate de membru în consiliul de conducere al muzeului. Mărturisesc așadar că am o preferință puternică pentru Freud, dar una formată, sper eu, ca urmare a unei vieți întregi de studiu serios al contribuțiilor lui. În practicarea medicinei, îl consider absolut indispensabil și îl iau cu mine în sala de consultații în fiecare zi, pentru că el ne‑a furnizat, mie și colegilor mei, instrumentele esențiale pentru a înțelege originile și tratamentul suferințelor psihologice și ale nebuniei. Deși m‑am bucurat de o „relație de iubire“ academică și profesională cu Freud, nu ar fi total corectă presupunerea că îl idealizez sau că am rămas orb la slăbiciunile, la punctele sale vulnerabile sau chiar la caracterul lui uneori crud. Freud 21

Lectii de viata freud  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2016. www.edituratrei.ro