Issuu on Google+

 Nota autorului

În război, limbajul propriu‑zis devine adesea o armă, ceea ce cu siguranţă a fost adevărat în teatrul de operaţiuni din Orientul Mijlociu în Primul Război Mondial. Bunăoară, deşi aveau tendinţa de a folosi „Imperiul Otoman“ şi „Turcia“ drept termeni interschimbabili, statele Antantei au manifestat o preferinţă accentuată pentru cea de‑a doua denumire pe măsură ce războiul a continuat, fără doar şi poate pentru a întări ideea că locuitorii neturci din Imperiul Otoman erau cumva „populaţii captive“, care aveau nevoie să fie eliberate. În mod similar, deşi diverse documente ale Aliaţilor, datând din faza timpurie a războiului, menţionau adesea că Palestina şi Libanul erau provincii ale Siriei otomane, această precizare a început să dispară pe măsură ce britanicii şi francezii făceau planuri pentru a confisca acele teritorii în perioada postbelică. La un nivel mai subtil, toate puterile occidentale, inclusiv Germania — principalul aliat al Imperiului Otoman/al Turciei în război —, au continuat să se refere la oraşul „Constantinopol“ (numele acestuia în timpul Imperiului Bizantin cucerit de otomanii musulmani în 1453), şi nu la „Istanbul“, cum era preferinţa pe plan local. După cum subliniază în mod just numeroşi istorici ai Orientului Mijlociu, utilizarea acestor termeni preferaţi de Occident — Turcia, şi nu Imperiul Otoman, Constantinopol în loc de Istanbul — denotă o perspectivă eurocentristă care, în forma ei cea mai nocivă, urmăreşte să valideze o viziune europeană (a se citi imperialistă) asupra istoriei. Acest lucru creează o dilemă pentru istoricii care se concentrează asupra rolului Occidentului în acel teatru de război — aşa cum fac eu în această carte —, întrucât cercetările lor, în cea mai mare parte, vor decurge fireşte din surse occidentale. Într‑o astfel de situaţie, ar însemna ca un scriitor să trebuiască să aleagă între claritate şi susceptibilitate politică; întrucât consider că pentru mulţi cititori ar fi confuz dacă, de pildă, m‑aş referi consecvent la „Istanbul“, când practic toate materialele citate se referă la „Constantinopol“, eu am optat pentru claritate. Totuşi, adoptarea acestei decizii mi‑a fost înlesnită şi de faptul că, la vremea respectivă, aceste distincţii lingvistice nu erau nicidecum atât de clare pe cât susţin unii istorici contemporani ai Orientului Mijlociu. Chiar


Lawrence în Arabia