Fragment de materie: Particula 166–67
M
ateria, spune Frank Einstein, copil-minune și inventator.
Substanța din care este făcut fiecare lucru însuflețit și neînsuflețit. Despre asta este vorba. — Super, zice și Watson, vechiul prieten al lui Frank, ghemuindu-se în spatele acestuia. Și cum ne ajută asta să ieșim din încurcătură? Frank Einstein aplică, exact ca de fiecare dată, metoda științifică pe care a învățat-o de la bunicul Al. Frank se gândește:
OBSERVAȚIE: Luminițele roșii clipesc de două ori pe secundă. Sunetul nino-nino, incredibil de gălăgios, care răsună în ecou deasupra podelei uzinei. Barele cuștii — de culoare alb-metalic, ușoare, dar foarte rezistente. Două forme mecanice lângă zidul îndepărtat de cărămidă. Două siluete misterioase, ambele purtând cravată, pe platforma de deasupra.
O rază de lumină albă concentrată, desenând și topind o linie de-a lungul zidului de cărămidă apropiat, mișcându-se acum pe o traiectorie care, în 28 de secunde, va trece prin punctul în care se află Einstein și Watson. Frank spune: — IPOTEZĂ: Luminile și sirena înseamnă, probabil, o alarmă. Barele sunt făcute cel mai sigur din titaniu și sunt incasabile. Cele două elemente de mai sus ar putea să ne fie de ajutor. Personajele acelea nu ne vor ajuta însă cu nimic. Avem la dispoziție 13 secunde înainte ca fiecare atom, element, moleculă, fiecare particulă de materie din care suntem făcuți să explodeze violent, transformând totul în cenușă, căldură și fum. — De ce oare mă iau eu mereu după tine? întreabă Watson, îndepărtându-se cât poate de raza de lumină care sfârâie prin cărămidă. Frank Einstein zâmbește: — Să înceapă Experimentul . . .
s, i MOTORUL CU ANTIMATERIE
ILUSTRAȚII DE BRIAN BIGGS
1
C
u exact 48 de ore/două rotații ale Pământului mai devreme…
Noapte. Întuneric. Străfulgerare! Arcul strălucitor al unui fulger străpunge bezna și scânteiază deasupra liniei orizontului. Frank Einstein își ridică privirea din îndeletnicirile sale. Numără cu voce tare: — O mie unu. O mie doi. O mie trei. O mie patru. O mie cinci... Bummm! Vibrația undei sonore a tunetului zguduie vechile geamuri cu rame de fier ale atelierului, care este și laboratorul științific al lui Frank. — Cinci secunde între lumină și sunet la fiecare kilometru și jumătate… Un kilometru și jumătate distanță,
7
calculează Frank, folosind diferența dintre viteza luminii, aproape instantanee, și mult mai lenta viteză a sunetului. La fix! — Ești sigur că o să funcționeze? întreabă Watson trăgându-și pe mâini o pereche de mănuși galbene de cauciuc, ca să se protejeze. Pentru că, pe bune, chestia asta mi se pare o nebunie. — E perfect, răspunde Frank. E perfect că mama și tata sunt plecați din nou într-una din călătoriile lor exotice. E perfect că bunicul Al m-a lăsat să-mi instalez laboratorul în garajul lui și să-i folosesc toate instrumentele minunate din atelierul de reparații. Și e perfect că putem utiliza acest fulger pentru a-mi încărca RoboSmart-ul, ca să-l trezim la viață și să câștigăm Premiul pentru Știință din Midville. Fulgerul luminează. Tunetul bubuie. — Premiul de o sută de mii de dolari îi va plăti facturile bunicului Al. Și RoboSmart ne va ajuta să inventăm tot ce ne dorim. Frank fixează ultimul fir de cupru în creierul lui RoboSmart. Ce-ar putea să meargă prost? — Păi, adu-ți aminte că atunci când confecționam mașini de curse… Frank întinde mâna exact ca un doctor în sala de operație. — Întrerupătorul de la aspirator!
9
— …și ai atașat motorul cu reacție la căruciorul bebelușului… — Sistem GPS! — …și ai hotărât tu că ar fi mai economicos să nu-i punem frâne? — Capul! — Pot să-ți arăt cicatricea. — Capul! Watson se uită pe masa de lucru plină de bucățele și piese rămase după douăzeci de ani de reparații mecanice, electrice și de țevărie. Ridică o piesă de metal strălucitor cu două fante. — Adică toasterul ăsta? Străfulgerare! Frank se uită la linia orizontului și numără: — O mie unu. O mie… Bummm! — Mai puțin de un kilometru. Da! Capul. Acum! Watson îi aruncă lui Frank capul-toaster. Frank înșurubează piesa la locul ei. Îl așază pe RoboSmart într-un căruț ruginit de culoare roșie, legat cu un ham înfășurat pe un scripete și conectat
la motorul sistemului automat de deschidere a ușii de la garaj. Se dă un pas înapoi și își privește opera pentru ultima dată. — Un robot care va putea gândi, învăța, care va deveni din ce în ce mai inteligent. Mai are nevoie doar de puterea fulgerului pentru a se trezi la viață. Frank lovește butonul care acționează deschiderea ușii de la garaj. Vrummmmm... Motorul huruie. Frânghia se încordează. RoboSmart se ridică spre acoperișul garajului pe vechiul căruț al lui Frank, transformat în masă chirurgicală, în timp ce linia orizontului se deschide. — Da! spune Frank Einstein, râzând nebunește. Părul și halatul îi flutură în rafala de vânt care pătrunde în laborator. Pune mâna pe țepușa devenită întrerupător pentru a transfera energia către RoboSmart exact când lovește fulgerul. — Ești gata, Watson? strigă Frank. Watson își potrivește elasticul ochelarilor de protecție și, în gând, clatină din cap că nu e deloc gata. Cu toate acestea, ridică spre Frank degetul mare, înmănușat. Un vânt sălbatic desenează vârtejuri de-a lungul și de-a latul laboratorului. Masa chirurgicală se ridică spre cerul brăzdat de fulgere.
11
Frank numără: — Unu, doi… Și deodată, bzzzzzt! Luminile din garaj pâlpâie… scânteiază. Laboratorul se cufundă în beznă. Frank îl aude pe Watson cum țipă: — O, nu! Motorul ușii de la garaj, acum fără curent electric, dă drumul frânghiei de care e suspendat căruțul. Iar acesta cade, lovindu-se de podeaua de ciment cu un sunet groaznic, metalic: clang bang! Străfulgerare! Bummm! Fulgerul și tunetul explodează în același timp, exact deasupra lor. O dungă alb-albăstruie de energie electrică — energia care ar fi trebuit să-l aducă pe RoboSmart la viață — lovește în paratrăsnet și se scurge neprimejdios în sol prin împământare. În lumina intermitentă a furtunii, lui Frank și lui Watson li se arată o serie de imagini disparate: • RoboSmart zburând din căruț; • capul-toaster al lui RoboSmart învârtindu-se și luând-o razna; • corpul-aspirator al lui RoboSmart învârtindu-se în direcția opusă. Apoi, beznă totală. Bruuuuum, brrrummmmm… Tunetul din inima furtunii se îndepărtează.
13
— Frank? se aude o voce din ușa bucătăriei. Sunteți OK, băieți? Chipul bunicului Al, luminat de lumânarea pe care o ține în mână, apare în laboratorul lui Frank. — Ce s-a întâmplat? întreabă Watson. — Frumoase mănuși, zice bunicul Al. Cred că e pană de curent. E ciudat că e numai în clădirea noastră. Lumânarea din mâna bunicului Al aruncă un cerc galben de lumină care cade pe RoboSmart-ul făcut bucăți. — Ce înseamnă toate astea? — O, îmi pierd și eu vremea pe aici, încercând să fac ceva pentru Premiul pentru Știință din acest weekend, spune Frank. — Nu ai dat-o în bară, nu? — Doar puțin, zice Frank, nedorind să-și neliniștească bunicul. Frank adună de pe jos capul și corpul lui RoboSmart cel neînsuflețit și le așază ușor pe masa de lucru. — O să te repar mâine-dimineață. Watson își scoate mănușile de cauciuc, mângâie capul-toaster fără trup, apoi își aruncă rucsacul pe umăr. — Un robot autodidact rămâne în continuare o idee grozavă. Frank ridică foaia de hârtie pe care schițase planurile cu creierul robotului și desene cu atomi. O face ghemotoc
14
și o aruncă înspre masa de lucru, alături de toate piesele de schimb și de bucățile stricate. Frank dă din cap. — Mulțumesc, Watson. Ne vedem mâine. Bummmmm, bubuie tunetul pentru ultima oară, în timp ce Frank închide ușa bucătăriei după el și după bunicul Al.
16