Experienta psihanalizei

Page 1

ColecĹŁie coordonată de Simona Reghintovschi



Stephen A. Mitchell Margaret J. Black

Experiența psihanalizei Panorama psihanalizei contemporane

Traducere din engleză de Alexandra Timofte


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena MĂrculescu Redactor: Simona Reghintovschi Coperta: FABER STUDIO Director producţie: Cristian ClauDiu Coban Dtp: ofelia CoȘman Corectură: Rodica Petcu Sînziana Doman Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MITCHELL, STEPHEN Experiența psihanalizei: Panorama psihanalizei contemporane / Stephen A. Mitchell şi Margaret J. Black; trad.: Alexandra Timofte. Bucureşti: Editura Trei, 2015 Bibliogr. Index ISBN 978-606-719-286-5 I. Black, Margaret J. II. Timofte, Alexandra (trad.) 159.9 Titlul original: Freud and Beyond: A History of Modern Psychoanalytic Thought Autori: Stephen A. Mitchell şi Margaret J. Black Copyright © 1995 by Stephen A. Mitchell and Margaret J. Black Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978-606-719-286-5


Cuprins 11 15

Mulțumiri Prefață

31

395 435

Capitolul 1. Sigmund Freud şi tradiţia psihanalizei clasice Capitolul 2. Psihologia Eului Capitolul 3. Harry Stack Sullivan şi psihanaliza interpersonală Capitolul 4. Melanie Klein şi teoria kleiniană contemporană Capitolul 5. Şcoala britanică a relaţiilor cu obiectul: W.R.D. Fairbairn și D.W. Winnicott Capitolul 6. Psihologia identităţii şi psihologia sinelui: Erik Erikson și Heinz Kohut Capitolul 7. Revizioniştii freudieni contemporani: Otto Kernberg, Roy Schafer, Hans Loewald și Jacques Lacan Capitolul 8. Controverse privind teoria psihanalitică Capitolul 9. Controverse privind tehnica psihanalitică

479 497

Bibliografie Indice de termeni

70 138 182 229 276 333



Pentru Caitlin Ĺ&#x;i Samantha



Cei care cunosc fantomele ne spun că ele tânjesc să fie eli­ berate din viaţa de fantomă şi să fie, asemenea unor strămoşi, lăsate să se odihnească. Ca strămoşi, ele pot continua să trăiască în generaţia din prezent; dar ca fantome, ele sunt for­ ţate să bântuie generaţia din prezent cu viaţa lor de umbre. Hans Loewald



Mulțumiri Această carte s‑a născut din plăcerea noastră comună de a le preda studenţilor conceptele psihanalitice, un proces în care suntem implicaţi de mai mult de douăzeci şi cinci de ani: iniţial în calitate de studenţi şi supervizaţi, apoi ca profesori, super­ vizori şi consilieri sau persoane de decizie în domeniul educaţiei. Am văzut cum teoriile psihanalitice erau predate bine, dar am văzut şi cum acestea erau predate inadecvat. „Tot ceea ce faceţi“, afirma un tânăr profesor la începutul cursului său, „este determinat de forţe din interiorul vostru de care sunteţi total inconştienţi“. O astfel de abordare face ca teoriile psihanalitice să pară ezoterice şi bizare, iar afirmaţiile făcute de teoreticienii psihanalizei să pară impertinente şi ameninţătoare. Când sunt bine comunicate, conceptele psihanalitice au capacitatea mai degrabă de a îmbogăţi trăirile decât de a le sărăci, de a le ampli­ fica, şi nu de a le diminua; conceptele psihanalitice au capa­ citatea de a îmbogăţi trăirile unei persoane, şi nu de a o tortura. Acesta a fost idealul pe care ni l‑am propus atunci când am început să scriem această carte, nutrind speranţa că cititorul va privi conceptele prezentate aici ca fiind stimulante, provocatoare şi, în esenţa lor, inteligibile.

Experiența psihanalizei n Mulțumiri


12

Aria noastră de preocupare este vastă. Doar o parte din toate conceptele existente vor putea fi prezentate şi numai o parte din relaţia dintre acestea va putea fi explorată. Ne‑am confruntat în mod regulat cu alegeri imposibile: fie să abordăm în detaliu şi să facem accesibil un concept deosebit de dificil, fie să folosim spaţiul disponibil pentru a discuta opera încă unei persoane despre care consideram că a adus contribuţii semni­ficative la gândirea psihanalitică. Ştim că nu vom fi niciodată deplin împăcaţi cu toate alegerile pe care le‑am făcut, însă ne consolăm cu speranţa că dacă am reuşit să prezentăm într‑o manieră îndeajuns de interesantă ceea ce am putut include, atunci cartea i‑ar putea oferi cititorului o intradă a literaturii psihanalitice (unde totul este disponibil). Mai mulţi colegi au citit şi au adus comentarii asupra mai multor porţiuni din diferite versiuni ale acestui manuscris. Însă aceasta nu înseamnă că ei au fost de acord cu tot ceea ce am scris. Selecţia şi modalitatea de prezentare au reprezentat, esenţialmente, alegerea noastră. Suntem extrem de recunoscători pentru observaţiile pe care le‑au făcut: Neil Altman, Lewis Aron, Diane Barth, Anthony Bass, Martha Bernth, Phillip Bromberg, Jody Davies, Sally Donaldson, James Fosshage, Kenneth Frank, Jay Greenberg, Adrienne Harris, Irwin Z. Hoffman, Frank Lachmann, Clem Loew, Susan McConnaughy, John Muller, Sheila Ronsen şi Charles Spezzano. Pacienţii noştri sunt cei cărora le suntem cel mai îndatoraţi pentru generozitatea lor; temelia ideilor şi conceptelor dezvoltate aici a fost construită prin acordul lor de a‑şi explora viaţa îm­ preună cu noi. Este o ironie faptul că, datorită regulii confiden­ ţialităţii, nu vom putea oferi numele pacienţilor atunci când le

Stephen A. Mitchell, Margaret J. Black


vom mulţumi. De asemenea, le suntem profund recunoscători numeroşilor psihoterapeuţi pe care i‑am supervizat, ale căror deschidere şi generozitate faţă de propria muncă — atât în momentele de disperare, cât şi în cele de stăpânire a situaţiei — ne‑au permis să ilustrăm cu mai multă claritate impactul cons­ truc­tiv al teoriei psihanalitice asupra procesului clinic. Totodată, amândoi ne simţim extrem de privilegiaţi că am avut posibilitatea de a preda această teorie studenţilor interesaţi de psihanaliză, în mai multe contexte. Selecţia conceptelor prezentate aici, precum şi modul în care sunt prezentate au fost perfecţionate datorită reacţiilor studenţilor noştri şi provocărilor pe care aceştia ni le‑au adus. Nu este niciun secret faptul că cea mai bună metodă de a învăţa un lucru stă în cutezanţa de a‑l preda învăţăceilor; din acest motiv, le suntem recunoscători studenţilor şi supervizaţilor care au împărtăşit cu noi acest tip de experienţă a învăţării. Margaret J. Black: Aş dori să adresez mulţumiri Institutului Naţional pentru Psihoterapii [National Institute for the Psycho­ therapies]; aici, în calitate de membru al consiliului director şi în calitate de director pentru formare continuă, am avut privilegiul de a fi implicată îndeaproape în organizarea formării în psihana­ liză într‑o comunitate care cultivă libertatea intelectuală şi gândirea creativă. Multe dintre ideile mele legate de predarea eficientă şi de învăţare s‑au cristalizat în aceste experienţe. În plus, am avut plăcerea de a fi cadru didactic al facultăţii din cadrul acestui institut, precum şi al Centrului de Studii Post­universitare pentru Sănătate Mentală [Postgraduate Center for Mental Health], al Institutului pentru Studiul Psihanalitic al Subiec­tivităţii [Insti­ tute for the Psychoanalytic Study of Subjectivity] şi al Insti­tutului de

13

Experiența psihanalizei n Mulțumiri


14

Psihanaliză din California de Nord [Psychoanalytic Institute of Northern California] — toate aceste institute acordând o deosebită atenţie predării conceptelor psihanalitice. Stephen A. Mitchell: Aş dori să le mulţumesc Institutului William Alanson White [William Alanson White Institute] şi Programului Postdoctoral al Universităţii din New York [New York University Postdoctoral Program], unde am predat pentru mulţi ani. Aceste centre oferă o comunitate intelectuală stimu­ lantă şi o libertate academică ce au făcut posibile dezvoltarea propriilor mele idei. Sunt totodată recunoscător pentru posi­ bilitatea de a fi predat la: Institutul Naţional pentru Psihoterapii [National Institute for the Psychotherapies]; programul doctoral al Colegiului Profesorilor din cadrul Universităţii din Columbia [Teachers’ College, Columbia University]; Facultatea de Psihiatrie din Washington [Washington School of Psychiatry]; şi diferite secţii locale ale Diviziei 39 (Psihanaliză) din cadrul Asociaţiei Ameri­ cane de Psihologie [Division 39 (Psychoanalysis) of the American Psychological Association] din Boston, Denver, New Haven, San Francisco, Seattle şi Toronto. Jo Ann Miller de la Editura Basic Books ne‑a ajutat şi ne‑a încurajat pe întregul parcurs al elaborării acestei lucrări; atenţia şi meticulozitatea oferite de Deborah Rosenzweig au reprezentat un mare ajutor şi o siguranţă considerabilă pentru pregătirea manuscrisului. Însă cel mai mult am vrea să ne exprimăm recunoştinţa faţă de fiicele noastre, Caitlin şi Samantha, energia şi umorul lor fiind întotdeauna o sursă de inspiraţie pentru noi.

Stephen A. Mitchell, Margaret J. Black


Prefață Ce este psihanaliza? În filme şi în benzi desenate putem vedea imagini repre­ zentând un pacient întins pe o canapea, vorbind la nesfârşit într‑un spaţiu gol, în timp ce un domn tăcut, tern, vârstnic şi purtând barbă notează ceva într‑un caiet. Multe persoane care nu sunt familiarizate cu psihanaliza se tem de aceasta, consi­ derând‑o un fel de evadare pentru cei laşi, un fel de acceptare a înfrângerii, un fel de cedare a controlului şi a autorităţii în mâinile unui străin. Însă ce cred cei care au beneficiat de pe urma psihanalizei sau cei care o practică? Nu auzim prea adesea vocile acestora. Problema constă în faptul că ideile psihanalitice derivă din experienţa procesului analitic şi sunt legate în mod fundamental de acesta; această experienţă profund personală are o mare intensitate emoţională, purtând o încărcătură afectivă foarte mare pentru ambii participanţi. Din interior, în ochii celor care practică şi studiază psihanaliza, precum şi în ochii celor care au trecut printr‑o analiză „reuşită“ (adică semnificativă din punct de vedere personal), lumea psihanalizei este un loc bogat şi incitant. Conceptele sale de bază şi modalităţile de gândire sunt pline de vivacitate experienţială şi de claritate conceptuală, iar

Experiența psihanalizei n Prefață


16

în practică dau dovadă de valabilitate permanentă în ceea ce priveşte conduita vieţii de zi cu zi. Gândirea psihanalitică ajută să fie îmbinate diferite domenii ale experienţei: trecut şi prezent, somn şi stare de veghe, gândire şi simţire, situaţii interpersonale şi fantezii foarte personale. Pentru o persoană care are cunoştinţe în domeniul psihana­ lizei, conceptele analitice oferă instrumente ce ajută la lărgirea, consolidarea şi îmbogăţirea propriei vieţi şi a relaţiilor cu ceilalţi. Însă este foarte greu să comunicăm acest lucru cuiva care nu a trăit această experienţă. Pentru cei pentru care psihanaliza nu este o realitate trăită, conceptele psihanalizei pot părea stranii, abstrac­te, îndepărtate şi inaccesibile. Uneori este greu de crezut că ele, în sine, derivă dintr‑o experienţă umană reală. Însă lucrurile nu se rezumă doar la cele de mai sus. A răs­ punde la întrebarea „Ce este psihanaliza?“ este mai complicat decât ar trebui să fie în mod normal datorită a patru mituri majore despre psihanaliză, care circulă în arii ample atât în rândurile populaţiei, cât şi în sferele academice. Psihanaliştii înşişi au avut o contribuţie semnificativă la perpetuarea acestor noţiuni care induc în eroare.

Mitul nr. 1: Psihanaliza este în mare parte opera unui singur om Dacă am avea în discuţie primele cinci decenii din istoria gândirii psihanalitice (până la moartea lui Freud în 1939), atunci ar fi justificat să se susţină faptul că psihanaliza a fost în cea mai mare parte invenţia geniului unui singur om — Freud. El a privit psihanaliza drept o formă de tratament, dar şi ca pe o nouă ramură a ştiinţei. El şi‑a cultivat cu grijă creaţia, iar aceasta

Stephen A. Mitchell, Margaret J. Black


s‑a dezvoltat în jurul lui. Discipolii şi analizanzii lui Freud erau pe bună dreptate impresionaţi de descoperirile lui de la început; îl admirau şi l‑au lăsat să preia poziţia de lider. De asemenea, Freud a privit psihanaliza drept o mişcare cvasipolitică şi a de­ monstrat că este un lider dominant, dar precaut în privinţa opoziţiei, adesea privind creativitatea şi originalitatea celorlalţi drept semne ale lipsei de loialitate. Afirmaţia lui Alfred North Whitehead, conform căruia filo­ sofia occidentală reprezintă o serie de note de subsol la opera lui Platon, a reprezentat un pas uriaş în interpretare. Însă prezenţa lui Freud a impregnat psihanaliza timpurie într‑o asemenea măsură, încât devenise o tradiţie ca mulţi autori de psihanaliză să‑şi înceapă articolele cu o devotată trecere în revistă a moda­ lităţilor în care Freud deja discutase, sau gândise, sau cu certitu­ dine ar fi gândit tocmai acele idei pe care autorul urma să le dezvolte. Astfel, autori care au avut contribuţii importante şi originale şi‑au prezentat adesea lucrările ca fiind literalmente simple note de subsol la opera lui Freud. Iar figurile importante din primele decenii ale psihanalizei — Jung, Adler, Ferenczi, Rank — au fost expulzate din curentul principal freudian, din moment ce ideile lor se abătuseră semnificativ de la doc­ trina instituită. Însă din 1939 nu a mai existat un Freud care să arbitreze teoriile rivale cu privire la adevărata psihanaliză. În consecinţă, gândirea psihanalitică a fost eliberată pentru a urma un curs mai natural. Dacă iniţial a existat un singur făgaş, acum au apărut mai multe. Ceea ce iniţial a fost o singură tradiţie s‑a transformat în momentul de faţă în numeroase şcoli, terminologii tehnice şi forme ale practicii clinice. Psihanaliza nu mai reprezintă opera unui singur individ.

17

Experiența psihanalizei n Prefață


18

Mitul nr. 2: Psihanaliza contemporană, atât în teorie, cât şi în practică, este realmente la fel ca în zilele lui Freud Psihanaliza este uneori prezentată ca şi cum ar fi rămas neschimbată din vremea lui Freud. Manifestând o deosebită consideraţie faţă de Freud şi faţă de tradiţia psihanalitică, unii autori de psihanaliză scriu ca şi când ar fi prinşi într‑o falie temporală, neconştienţi de dezvoltarea rapidă şi de inovaţiile teoriei şi tehnicii psihanalitice. Alţi autori, mai conştienţi de evoluţiile contemporane, însă păstrându‑şi încă loialitatea faţă de tradiţie, prezintă în public o versiune a psihanalizei care nu reflectă realitatea practicii lor clinice1. Şi mulţi critici care des­ consideră psihanaliza sunt de părere că a‑l ataca pe Freud sau a prezenta cadre ale unor caracteristici învechite ale gândirii sale echivalează cu distrugerea psihanalizei în totalitatea ei. Realitatea surprinzătoare este faptul că foarte puţin din maniera în care Freud a înţeles şi a practicat psihanaliza a rămas intact. Fundamentele teoriei lui — mişcările pulsionale, locul central pe care îl ocupă complexul Oedip în dezvoltarea psihică, primatul motivaţional al sexualităţii şi agresivităţii — au fost toate contestate şi profund transformate în cadrul gândirii psihanalitice contemporane. Iar principiile tehnice de bază Fred Pine (1985) a oferit un inventar impresionant al considerentelor care au condus la mascarea inovaţiilor în gândirea psihanalitică: Puterea extraordinară a lui Freud, simultan mentor şi analist al persoanei respective; nevoia de referinţe, care duce la precauţie privind ceea ce persoana prezintă lumii în legătură cu propria activitate; uşurinţa cu care sunt interpretate în acest domeniu motivaţiile revizioniştilor (adică recurgerea la argumentum ad hominem — argumentele împotriva persoanei); şi „atemporalitatea predării cunoştinţelor“, adică tendinţa de a preda ceea ce am fost învăţaţi, în loc de a preda ceea ce am ajuns noi înşine să credem sau să facem (pp. 26–27).

1

Stephen A. Mitchell, Margaret J. Black


trasate de Freud — neutralitatea analitică, frustrarea sistematică a dorinţelor pacientului, regresia la nevroza infantilă — au fost la rândul lor reconceptualizate, revizuite şi transformate de către clinicienii din ziua de azi. Imaginea bine‑cunoscută a pacientului izolat, culcat pe spate, asociind liber la nesfârşit şi supunându‑se autorităţii superioare a analistului a evoluat în versiuni revizuite ale tratamentului psihanalitic ce adoptă flexibilitatea atât în ceea ce priveşte forma (întins pe canapea sau faţă în faţă), cât şi procesul. Impactul lor nu are la bază autoritatea presupusă a analistului, ci dezvoltarea unei explorări în comun între analist şi analizand. Înţelegând mai bine natura subiectivă a experienţei, analistul zilelor noastre nu mai presupune în mod naiv că este arbitrul realităţii, ci mai degrabă un ghid într‑o călătorie întreprinsă de ambii participanţi. Astfel, lumea psihanalizei contemporane poate fi descrisă doar ca fiind postfreudiană. Cei care cred că a cunoaşte opera lui Freud echivalează cu înţelegerea psihanalizei nu sunt la curent cu realitatea actuală; este ca şi cum am crede că fizica epocii contemporane este conţinută numai în opera lui Newton sau că biologia contemporană se găseşte doar în capodopera lui Darwin. Opera lui Freud va reprezenta mereu una dintre cele mai impresionante realizări ale unei persoane în cultura şi istoria intelectuală occidentală; însă cu greu mai reprezintă gândirea şi clinica psihanalizei contemporane. Impactul viu al revoluţiei provocate de Freud s‑a extins, s‑a schimbat şi a evo­ luat în concepte, metode şi perspective pe care Freud şi contem­ poranii lui nu şi le‑ar fi putut imagina.

19

Experiența psihanalizei n Prefață


20

Mitul nr. 3: Psihanaliza nu mai este la modă Acest mit are parţial la bază un adevăr. Psihanaliza freudiană clasică, ortodoxă chiar devine desuetă. Explicaţia constă în faptul că psihanaliza ortodoxă nu aparţine timpului nostru; metodele şi teoriile acesteia erau la modă acum o sută de ani. Însă pe măsură ce lumea din jurul psihanalizei s‑a schimbat, psihanaliza s‑a schimbat şi ea în ceea ce priveşte contextele în care este aplicată, forma în care este practicată şi concepţiile pe care le generează. Odată cu folosirea la scară largă a multor altor forme de psiho­ terapie şi a medicaţiei psihiatrice, precum şi odată cu sporirea controlului industriei de asigurări şi al autorităţilor statului asupra compensării plăţilor (lucru care a dus la moduri de trata­ ment mai scurte şi necesitând o frecvenţă mult mai redusă), psihanaliza a pierdut, fără îndoială, cvasimonopolul de care s‑a bucurat cândva în calitate de tratament psihologic. Cu toate că numărul psihanaliştilor şi al pacienţilor de psihanaliză a crescut în mod constant (Panel, 1978; Michels, 1988), tot mai multe persoane sunt atrase de tipurile de tratament mai scurt, centrat pe problemă şi pe simptom. În lumea noastră modernă, carac­ terizată printr‑un ritm ameţitor al schimbării, prin accentul pe care îl pune asupra rentabilităţii şi prin insistarea asupra profi­ tului şi productivităţii, caracterul atemporal, relaxat şi profund reflexiv al psihanalizei poate să pară la fel de modern ca divanul lui Freud din epoca victoriană, drapat cu tapiserii orientale. Simultan, ultimul deceniu a fost martorul unei expansiuni psihanalitice de proporţii uimitoare. Majoritatea numeroaselor forme de psihoterapie aflate în afara psihanalizei propriu‑zise

Stephen A. Mitchell, Margaret J. Black


provin şi sunt permanent influenţate de concepte psihanalitice atât clasice, cât şi contemporane. Teoriile psihanalitice ale relaţiilor cu obiectul şi psihologia psihanalitică a sinelui se află în mod special printre cele mai importante influenţe asupra modalităţii de abordare a cazurilor cu care se confruntă asistenţa socială şi asupra majorităţii formelor de psihoterapie practicate în prezent (terapie de familie, terapie de cuplu, abordări cogni­ tive şi comportamentale, psihoterapie Gestalt şi psihoterapie dinamică de scurtă durată). Extinderea psihanalizei dincolo de graniţele contextului clinic este şi mai impresionantă. De‑a lungul vieţii lui Freud, adesea solitară şi combativă, psihanaliza a ocupat chiar şi la apogeul ei o poziţie minoritară problematică în raport cu societatea şi cul­ tura în ansamblul ei. Astăzi, contribuţiile lui Freud sunt accep­ tate la o scară atât de largă, sunt atât de intim împletite în textura culturii noastre şi a felului în care trăim experienţa propriei noastre persoane, încât, într‑un fel, suntem cu toţii „freudieni“. Psihanaliza nu este doar o disciplină profesională şi ştiinţifică în interiorul culturii noastre, ci o formă de gândire, un tip de conceptualizare a experienţei umane care a devenit constitutiv pentru cultura noastră, prezent în felul în care am ajuns să trăim experienţa propriilor noastre persoane şi minţi. Trăsăturile majore ale contribuţiilor personale ale lui Freud, care au stârnit controverse semnificative în vremea lui, au devenit în ziua de azi idei obişnuite: motivaţia şi semnificaţia inconştiente, varia­ bilitatea infinită a formelor sexualităţii, puterea formativă a evenimentelor din primii ani de viaţă, centralitatea temelor oedipiene în viaţa de familie, dimensiunile sexuale şi senzuale ale experienţelor din copilărie şi din perioada de sugar, eficienţa

21

Experiența psihanalizei n Prefață


Millions discover their favorite reads on issuu every month.

Give your content the digital home it deserves. Get it to any device in seconds.