Page 1

COLECÞIE COORDONATÃ DE

Magdalena Mãrculescu


ADAM BLAKE

Evanghelia dupã Iuda Traducere din englezã ºi note de Delia Ungureanu


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mãrculescu Coperta colecþiei: Faber Studio (S. Olteanu, D. Dumbrãvician) Foto copertã: © iStockphoto.com/james steidl Director producþie: Cristian Claudiu Coban Redactor: Domnica Drumea Dtp: Corina Rezai Corecturã: Roxana Samoilescu, Elena Biþu Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României BLAKE, ADAM Evanghelia dupã Iuda / Adam Blake ; trad.: Delia Ungureanu - Bucureºti : Editura Trei, 2011 ISBN 978-973-707-515-4 I. Ungureanu, Delia (trad.) 821.111-31=135.1 Titlul original: The Dead Sea Deception Autor: Adam Blake Copyright © Adam Blake, 2001 First published in Great Britain in 2011 by Sphere Ediþia originalã s-a publicat prima oarã în Marea Britanie în 2011, de editura Sphere. Copyright © Editura Trei, 2011 pentru prezenta ediþie C. P. 27-0490, Bucureºti Tel. /Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro, www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-515-4


Pentru Chris, tatãl meu ªi pentru Chris, fratele meu ªi pentru Chris, fratele meu de culoare ªi pentru Sandra, sora mea – dar poate cã ar trebui sã-i spunem Chris, ca sã evitãm orice ambiguitate.


Prolog

Când dispeceratul a sunat sã îl anunþe pe ºeriful Webster Gayle despre accidentul aviatic, acesta se afla la sala de bowling, pregãtindu-se sã cufunde o lingurã într-un bol enorm cu îngheþatã. Unul dintre gândurile care îi treceau prin minte în timp ce asculta veºtile, alãturi de sentimentele de milã pentru cei morþi ºi pentru rudele lor rãmase în viaþã ºi groaza la gândul rahatului în care avea sã intre din cauza asta, era acela cã îngheþata lui imensã la pahar, cu sirop ºi friºcã pe deasupra, de ºapte dolari, avea în mod sigur sã se ducã pe apa sâmbetei. — Aterizare forþatã? întrebã el, asigurându-se cã a înþeles. κi fãcu mâna cãuº pe telefon ca sã acopere zgomotul popicelor care erau doborâte ºi apoi aºezate la loc pe pista alãturatã. — Nu, zise Connie pe un ton categoric. Nici nu a fost vorba de aterizare. Avionul s-a prãbuºit pur ºi simplu din cer ºi, la impactul cu solul, a dezlãnþuit iadul. Nu ºtiu cât de mare era sau de unde venea. Am sunat la cei de la controlul de trafic aerian din Phoenix ºi Los Angeles. Te anunþ când primesc veºti de la ei. 7


Adam Blake

— ªi eºti sigurã cã este pe teritoriul nostru? întrebã Gary, agãþându-se de o firavã speranþã. Am crezut cã avea culoarul de zbor înspre vest, spre Arcona… — S-a prãbuºit chiar lângã autostradã, Web. Pe cuvântul meu, vãd ºi fumul de aici de unde stau. Nu e chiar pe teritoriul nostru, dar e aºa de aproape, încât ai putea ajunge pe jos de la Gateway Mall. Deja i-am transmis ºi lui Doc Beattie. Vrei sã mai fac ºi altceva? Gayle meditã o clipã. — Da, zise el dupã un moment. Spune-i lui Anstruther sã izoleze zona. ªi pe o razã cât mai mare, ca sã nu avem de-a face cu gurã-cascã sau amatori de poze. — ªi cu Moggs cum rãmâne? Se referea la Eileen Moggs, care reprezenta întregul personal angajat cu normã întreagã la Peason Chronicler. Moggs era o jurnalistã din vechea gardã, în sensul cã îºi conducea singurã maºina ºi stãtea de vorbã cu oamenii înainte de a-ºi scrie articolul, ba chiar îºi fãcea singurã fotografiile cu un aparat digital supradimensionat SLR, care îl fãcea pe Gayle sã se gândeascã la un dildo trap-on pe care îl vãzuse odatã într-un catalog cu jucãrii erotice ºi de care încercase apoi sã uite. — Moggs are voie sã cerceteze locul, fãcu Gayle o concesie. Îi sunt dator. — A, da? întrebã Connie, îndeajuns de prietenos încât Gayle sã nu suspecteze nicio urmã de aluzie rãutãcioasã. ªeriful împinse bolul cu îngheþatã la o parte, neconsolat. Era una dintre acele îngheþate ºmechere cu nume lung ºi care conþinea o listã ºi mai lungã de ingrediente, printre care de bazã erau ciocolata, bezeaua ºi caramelul, în diferite combinaþii. Gayle era un adevãrat dependent, însã fãcuse pace cu slãbiciunea lui cu mult timp în urmã. 8 fiction connection


Evanghelia dupã Iuda

Bãtea de departe alcoolul. Probabil cã ºi heroina ºi cocaina, deºi nu le încercase nici pe una, nici pe alta. — Vin imediat, zise el. Spune-i lui Anstruther sã izoleze locul pe o razã de 400 de metri. — Pe o razã de 400 de metri, ºefu’? Gayle îi fãcu semn cu mâna chelneriþei sã îi aducã nota. — Connie, trebuie ca linia care delimiteazã locul accidentului sã fie la cel puþin cinci minute de mers de locul catastrofei. O sã vinã oameni de peste tot cum vor prinde de veste ºi, cu cât vãd mai puþin, cu atât vor pleca mai repede acasã. — OK, cinci minute sã fie. Gayle o auzea pe Connie cum scria. Ura cifrele, pretindea cã nu le percepe, aºa cum unii oameni nu percep culorile. — Asta e tot? — Atât deocamdatã. Mai încearcã la aeroporturi. Te sun imediat ce ajung acolo. Gayle îºi luã pãlãria de pe scaunul gol de alãturi ºi ºi-o puse pe cap. Chelneriþa, o indiancã brunetã atrãgãtoare, pe al cãrei ecuson era scris „MADHUKSARA“, îi aduse nota de platã pentru îngheþatã, pentru un hotdog ºi o porþie de cartofi prãjiþi pe care le luase mai devreme. Se arãtã ºocatã când vãzu cã nu îºi luase desertul. — Hm, n-ar fi fost rãu sã o pot lua la pachet, dacã ar fi posibil, zise el, fãcând haz de necaz. Ea se prinse de poantã, râse tare ºi mai mult decât ar fi fost cazul. Când se ridicã de pe scaun, ºerifului îi pocnirã oasele: îmbãtrânea ºi mai suferea ºi de reumatism chiar ºi în zona asta climaticã. — Doamnã, mai spuse el, ducând douã degete la pãlãrie ºi pornind spre ieºire. 9


Adam Blake

Gayle se lãsã furat de gânduri în timp ce traversa aerul de cuptor al parcãrii, îndreptându-se spre Chevroletul sãu Biscayne, albastru ºi ponosit. Avea dreptul oricând sã îºi achiziþioneze o nouã maºinã din bugetul poliþiei, însã Biscayne-ul sãu era deja o marcã înregistratã. Oriunde ar fi parcat-o, era ca un semn care spunea: „Doctorul e în birou“. Oare cum se pronunþa „Madhuksara“? De unde venea ºi ce o adusese în Peason, Arizona? Acesta era oraºul lui Gayle, de care era legat prin fire puternice, subterane, însã nu îºi putea imagina cã cineva ar fi putut veni pânã aici de foarte departe. Care sã fi fost punctul de atracþie? Mallul? Cinematograful cu trei ecrane? Deºertul? Dar, sigur, îºi aminti el, suntem în secolul XXI. Madhuksara nu era neapãrat imigrantã: ar fi putut la fel de bine sã fie nãscutã aici, în partea de sud-vest a Arizonei. Nu avea pic de accent strãin. Pe de altã parte, nici nu o mai vãzuse pe aici înainte. Gayle nu era rasist, ceea ce, în anumite momente ale carierei sale de poliþist, i-a oferit un anumit simþ al diversitãþii. Îi plãcea diversitatea, atât în ceea ce îi privea pe oameni, cât ºi îngheþata. Însã instinctele sale erau cele ale unui poliþist ºi obiºnuia sã reþinã feþele noi, indiferent de culoare, pe o listã de aºteptare mentalã, pornind de la ideea cã nu se ºtia niciodatã care dintre ele ar fi putut crea probleme. Autostrada 68 era liberã pe toatã distanþa pânã la interstatalã, însã, cu mult înainte de a ajunge la intersecþie, putea vedea coloana neagrã de fum înãlþându-se spre cer. „Ziua într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc“1, se gândi Gayle fãrã nicio legãturã. Mama sa fusese 1

Citat din Biblie, cartea Exodului, 13: 18–22. Dumnezeu îºi însoþea poporul ales prin pustie sub forma unui stâlp de nor în timpul zilei ºi sub forma unui stâlp de foc în timpul nopþii.

10 fiction connection


Evanghelia dupã Iuda

baptistã ºi cita din Biblie aºa cum alþii vorbesc despre vreme. Cât despre Gayle, nu deschisese Biblia de treizeci de ani, însã o parte din toatã povestea aceea îi rãmãsese în minte. Coti pe drumul asfaltat care înconjura Bassett’s Farm ºi, tãind câmpia, ajunse pe un alt drum, neasfaltat de data aceasta, unde cândva, cu mulþi ani în urmã, se sãrutase pentru prima oarã, iar sãrutul nu venise din partea unei femei mai în vârstã din familia sa. A fost plãcut surprins sã vadã cã drumul era întrerupt de banda galben cu negru de restricþionare a accesului cu câteva sute de metri înainte de a ajunge la punctul zero ca sã vadã grãmada de metal îndoit din care ieºea fumul. Banda era întinsã între doi pari ai gardului, iar Spence, unul dintre cei mai taciturni ºi mai calmi subalterni ai sãi, stãtea acolo pentru a se asigura cã ºoferii nu ocolesc aceastã barierã, luând-o prin lanul de porumb. În timp ce Spence dezlega banda pentru a-i face loc sã treacã, Gayle lãsã în jos geamul maºinii. — Unde e Anstruther? întrebã el. Spence fãcu un semn cu capul într-o parte. — Acolo sus. — Cine mai e? — Lewscynski. Scuff. ªi Mizz Moggs. Gayle aprobã cu o miºcare a capului ºi merse mai departe. La fel ca în cazul heroinei ºi al cocainei, Gayle nu avea experienþã cu un accident aviatic de proporþii. În imaginaþia sa, avionul a cãzut precum o sãgeatã ºi s-a înfipt în sol, cu coada în sus. Realitatea însã nu era aºa de blândã. Pãmântul fusese ridicat pe o distanþã de 200 de metri într-un dâmb care mãsura în lateral cam pânã la trei metri înãlþime. Avionul se dezmembrase în timp ce 11


Adam Blake

sãpa acea brazdã, lãsând în urmã bucãþi contorsionate din fuzelajul sãu, care semãnau cu niºte coji imense de ouã. Ceea ce rãmãsese din fuzelaj ardea în capãtul îndepãrtat ºi — acum, cã Gayle lãsase în jos geamul maºinii, observã ºi el — umplea aerul cu un miros greu de ars. Dacã era plastic sau trupuri umane, Gayle nu îºi putea da seama. ªi nici nu ardea de nerãbdare sã afle. κi parcã Biscayne-ul sãu alãturi de cel alb cu negru al lui Anstruther ºi se dãdu jos din maºinã. Se afla la câteva sute de metri de locul accidentului, însã cãldura emanatã de flãcãri îl þinu în loc, la fel ca o barã care blocheazã o uºã, în timp ce se îndrepta cãtre un mic grup de oameni care stãteau pe brazda de pãmânt proaspãt sãpatã. Anstruther, adjunctul sãu, îºi þinea palma streaºinã la ochi, scrutând noul relief al þinutului. Joel Scuff, un poliþist de doi bani care, la cei 27 de ani ai sãi, fãcea de râs poliþia mai ceva ca alþii care aveau de douã ori vârsta lui, stãtea alãturi de el, uitându-se în aceeaºi direcþie. Amândoi aveau chipurile întunecate ºi perplexe, precum unii veniþi la înmormântarea cuiva pe care nu îl cunoscuserã prea bine, temându-se sã nu fie poftiþi sã spunã câteva cuvinte. La picioarele lor, sub brazda ridicatã, era Eileen Moggs. Aparatul ei falic atârna impotent în poalã, în timp ce ea stãtea cu capul plecat. Din unghiul în care se afla el era greu de spus, dar chipul ei ºifonat pãrea sã indice cã plânsese. Gayle era pe punctul de a-i spune ceva, însã, în acel moment, în timp ce urca greu panta recent formatã ºi ajunse în vârf, vãzu ºi el la ce se uitau cu toþii. Se opri locului, involuntar, fãrã sã-ºi poatã controla picioarele din cauza priveliºtii groaznice. 12 fiction connection


Evanghelia dupã Iuda

ªoseaua Basset’s North 40 era presãratã cu cadavre: bãrbaþi, femei ºi copii împrãºtiaþi pe pãmântul rãscolit, în timp ce hainele lor, revãrsându-se din genþile distruse de suflul exploziei, se roteau în bãtaia aerului fierbinte produs de incendiu, de parcã fantomele lor dansau în haine de galã, sãrbãtorind noua libertate astfel dobânditã. Gayle încercã sã înjure, însã, brusc, avea gura prea uscatã pentru a putea scoate vreun sunet. În cãldura cumplitã, lacrimile i se evaporarã într-o clipã, înainte sã le observe cineva.

13


PARTEA ÎNTÂI

Codicele Rotgut


1 Fotografia înfãþiºa un bãrbat mort, cãzut la picioarele unor trepte. Deºi era perfect încadratã ºi clarã ºi nimeni nu observase partea cea mai interesantã a acestei fotografii, asta tot nu o entuziasma câtuºi de puþin pe Heather Kennedy. Închise dosarul ºi îl împinse pe birou: oricum nu prea era mare lucru de vãzut acolo. — Nu vreau cazul ãsta, zise Heather. Privind-o din cealaltã parte a biroului, Summerhill, ºeful departamentului, ridicã din umeri, de parcã ar fi spus cã toatã lumea se confruntã cu dificultãþi. — Nu am cui sã îl dau, Heather, îi zise el, pe tonul rezonabil al cuiva care îºi face doar datoria. Toþi ceilalþi colegi sunt ocupaþi cu alte cazuri. Tu eºti singura liberã. Ar fi putut sã mai adauge ºi cã „ºtii bine de ce primeºti ciurucuri ºi ce ar trebui sã faci ca sã nu mai fie aºa“. — Bine, acceptã Kennedy. Sunt liberã. De ce nu mã pui sã lucrez cu Ratner sau Denning? Nu-mi da o porcãrie de caz care va rãmâne deschis pentru totdeauna. Summerhill nici nu se strãdui sã parã înþelegãtor. 17


Adam Blake

— Dacã nu e vorba despre crimã, închide-l, zise el. O sã te sprijin atâta vreme cât vei putea dovedi asta. — ªi cum sã fac asta dacã dovezile sunt lãsate acolo de trei sãptãmâni? ripostã acid Kennedy. Era un caz pierdut pentru ea: Summerhill se hotãrâse deja. Însã ea nu avea de gând sã cedeze aºa uºor în faþa nenorocitului ãstuia. — Nimeni nu s-a ocupat de locul crimei. Nimeni nu a cercetat cadavrul la faþa locului. Singurul lucru pe care îmi construiesc cazul sunt câteva poze fãcute de poliþistul de serviciu de la cea mai apropiatã secþie. — Da, la care se adaugã ºi autopsia, zise Summerhill pe un ton plictisit. Împinse spre ea dosarul, ferm ºi irevocabil. — O gãseºti în dosar. De fapt, ãsta e tot dosarul. A fost suficient cât sã putem redeschide cazul, dar recunosc cã nu prea mai ai ºi altceva de la care sã porneºti. — ªi de ce s-a fãcut autopsia dacã nu au existat suspiciuni legate de cauza morþii? întrebã Kennedy, sincer uimitã. Cum de-a ajuns povestea asta sã fie de competenþa noastrã de la bun început? Summerhill îºi închise ochii ºi îi masã cu douã degete. Chipul sãu avea o expresie de plictisealã: tot ce îºi dorea era ca ea sã ia naibii dosarul ãla ºi sã se care odatã. — Tipul ãsta avea o sorã ºi sora e cea care a insistat. Acum ea a obþinut ce a vrut, adicã un verdict de redeschidere, ceea ce înseamnã o sumã infinitã de posibilitãþi miraculoase. Ca s-o zic pe ºleau, nu prea avem de ales acum: am dat-o în barã închizând prea repede cazul ca fiind un simplu accident ºi pentru cã ne-am împotrivit autopsiei de la bun început. Aºa cã trebuie sã redeschidem cazul ºi sã ne agitãm pânã când fie gãsim o explicaþie realã 18 fiction connection


Evanghelia dupã Iuda

pentru moartea tipului, fie ne lovim de un zid ºi mãcar putem spune cã am încercat. — Ceea ce ar putea dura o veºnicie, sublinie Kennedy. Era o gaurã neagrã tipicã: un caz care nu pornise de la adunarea dovezilor de la locul crimei, ceea ce însemna cã trebuie sã umbli tu cu limba scoasã dupã ele, de la dovezile legale pânã la strângerea declaraþiilor martorilor. — Da, în mod sigur. Dar priveºte partea bunã a lucrurilor, Heather. O sã te ºi alegi cu un partener din toatã afacerea asta: un tânãr detectiv plin de elan, care s-a alãturat recent departamentului nostru ºi care nu ºtie nimic despre tine. Chris Harper. Proaspãt transferat de la St. John’s Wood, prin Academie. Te rog sã fii amabilã cu el. Pe Newcourt Street sunt obiºnuiþi cu maniere mai elegante. Kennedy deschise din nou gura, vrând sã-i spunã ceva, dar o închise la loc. Nu avea sens. De fapt, pe de-o parte, trebuia sã admiri cât de frumos ºi curat o brodiserã de data asta. Cineva o dãduse în barã splendid — închisese prea repede cazul, pentru ca apoi sã fie lovit în faþã de evidenþa situaþiei —, aºa cã acum toatã mizeria era pusã în mâinile celui mai slab detectiv din departament ºi a unei biete bucãþi de carne de tun paraºutate cu aceastã ocazie dintr-un oraº învecinat. Nu s-ar face niciun rãu ºi nici nu ar ieºi nimeni pãtat din povestea asta: sau, dacã s-ar fi întâmplat aºa ceva, nu ar fi cãzut în cârca nimãnui important. Se îndreptã spre uºã, înjurând printre dinþi. Lãsându-se în scaun, cu mâinile împreunate sub cap, Summerhill o privi cum se retrage. — Adu-i vii, Heather, o sfãtui el apatic. Întoarsã în biroul ei, Kennedy gãsi un nou cadou de la brigada de colegi care încercau sã o punã pe fugã. Un 19


Adam Blake

ºobolan mort într-o cursã de ºoareci din oþel inoxidabil zãcea pe hârtiile de pe biroul ei. ªapte sau opt detectivi stãteau la pândã în bârlog, în grupuri aparent formate la întâmplare, toþi urmãrind-o cu coada ochiului sã vadã cum va reacþiona. Poate cã puseserã ºi pariuri pe asta, judecând dupã emoþia generalã stãpânitã din încãpere. Kennedy suportase în tãcere provocãri mai mici, însã în timp ce se uita la micul cadavru, care avea o dârã de sânge închegatã în jurul gâtului, acolo unde fusese prins în capcanã, îºi dãdu seama imediat — deºi ºtia asta cu o siguranþã de 90% — cã lucrurile astea nu aveau sã înceteze dacã ea va continua sã îºi ducã crucea asta fãrã sã se plângã. Aºa cã, ce opþiuni avea? Trecând mai multe în revistã, se opri la una care avea cel puþin avantajul cã era imediatã. Luã capcana în mânã ºi o deschise destul de greu, pentru cã era înþepenitã: ºobolanul cãzu pe biroul ei cu un bufnet surd. Apoi aruncã ºi capcana, auzind-o cum zdrãngãne în spatele ei, ºi luã cadavrul nu delicat de coadã, ci strângându-l ferm în pumn. Era rece: mult mai rece decât temperatura camerei. Cineva îl þinuse în frigider, aºteptând acest moment. Kennedy îºi fãcu ochii roatã în încãpere. Josh Combes. Nu cã ar fi fost el ºeful bandei — campania nu era atât de bine orchestratã — însã, printre poliþiºtii care simþeau nevoia sã îi facã viaþa grea lui Kennedy, Combes avea gura cea mai mare ºi avea asupra celorlalþi ascendentul numãrului de ani petrecuþi în serviciu. Aºa cã ºi Combes era la fel de potrivit ca oricare altul, ba chiar ceva mai mult pentru ce voia ea sã facã. Kennedy se îndreptã spre biroul lui ºi îi aruncã ºobolanul mort între picioare. Combes se sperie rãu, dându-se în spate cu scaunul sãu rotativ de birou. ªobolanul cãzu pe podea. 20 fiction connection


Evanghelia dupã Iuda

— La dracu’! urlã Combes. — ªtii, începu Kennedy în tãcerea uºor scandalizatã, bãieþii mari nu le roagã pe mãmicile lor sã rezolve treburile astea, Josh. Trebuia sã rãmâi în uniformã pânã erai ºi tu tare în coaie. Harper, lucrezi cu mine. Nici nu era sigurã cã e ºi el acolo. Habar n-avea cum aratã. Dar în timp ce se îndepãrta, vãzu cu coada ochiului cum unul dintre bãrbaþii care stãteau jos se ridicã ºi se desprinde de grup. — Nenorocito! mârâi Combes în spatele ei. Îi fierbea sângele în vine, însã râdea satisfãcutã, destul de tare cât sã o audã cu toþii.

2 Harper conducea prin ploaia caldã de varã care apãruse din senin. Kennedy se uita peste dosar. Asta îi luã cam un minut. — Ai apucat sã arunci un ochi peste asta? îl întrebã pe Harper în timp ce coteau pe Victoria Street ºi intrau în trafic. Detectivul clipi rapid, însã nu spuse nimic pe moment. Chris Harper, 28 de ani, operaþiuni militare, Camden, St. John’s Wood ºi Academia de Poliþie a mult-lãudatului SCD2. Între momentul din biroul lui Summerhill ºi bârlogul colegilor care stãteau la pândã, Kennedy gãsise câteva momente libere în care sã îl caute în baza de date a diviziei. Nu era nimic de vãzut acolo, în afarã de 2

Specialist Crime Directorate — departamentul care se ocupã de crima organizatã. 21

Evanghelia după Iuda  
Evanghelia după Iuda  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2011. www.edituratrei.ro

Advertisement