Issuu on Google+

STELIAN TĂNASE

Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut


STELIAN TĂNASE

Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut — roman —


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Magdalena Bedrosian Coperta: Faber Studio Foto copertă: © Michael Nicholson/Corbis Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Corina Rezai Corectură: Rodica Petcu Ana-Maria Tamaș

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României TĂNASE, STELIAN Dracul şi mumia : un basm din secolul trecut / Stelian Tănase. ‑ Bucureşti : Editura Trei, 2015 ISBN 978‑606‑719‑176‑9 821.135.1‑31

© Stelian Tănase, 2015 © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro, www.edituratrei.ro

ISBN 978‑606‑719‑176‑9


„…poţi să te aliezi cu Dracu’, dar trebuie să te asiguri că tu îl vei înşela pe el, şi nu invers.“ Karl Marx


Capitolul 1

„Nu îmi pasă ce se întîmplă cu Rusia. La Dracu’ cu ea!“ V.I. Lenin Lenin a dispărut din Piaţa Roşie într‑o noapte ploioasă din aprilie 1953. Dracul a deschis sarcofagul şi l‑a tras de picioare afară. Cînd soldatul de gardă a aprins lumina, a văzut doar mumia generalissimului. Nu şi pe a lui Lenin. Beţivii din cartier spun că făptaşul a avut complici. Un puşcăriaş ar fi dat pontul pentru numărul de telefon al unor georgieni. Eu — se pronunţă orbul Serioja — aş vinde‑o prin tîrguri ca relicvă a sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Inima maicii Feodosia. Tigva lui Eftimie Etiopianul. Coaiele sterpe ale fericitului Alexei, paznicul tîrfelor. Coastele preacuviosului Piotr, protectorul păguboşilor. Conform unui alt beţiv, unchiul Afanasi, la miezul nopţii s‑au auzit ţipete. Din buda unde era, a scos capul afară, deşi ploua. A văzut un vampir uriaş deasupra Kremlinului. Ducea în gheare ceva ca o statuie. Am presupus că e mumia, am telefonat la Miliţie. Ofiţerul mi‑a spus să‑mi bag un deget în cur şi mi‑a închis. 7


Stelian Tănase

Alt beţivan, Costea, zice că o haită a morfolit toată ziua mumia în faţa cinematografului. Cîinii au fost prinşi, li s‑au prelevat probe de sînge şi de urină1. În stomac s‑au găsit resturi de miel cu spanac de la bodega din colţ, nu de mumie. Prea tîrziu, maidanezii fuseseră omorîţi cu ciomegele. Rămîne speranţa că Lenin va fi găsit. Ai zis că Dracu’ l‑a scos d‑acolo? Cum nu crede în Dumnezeu, vasăzică e ateu! Beţivii ţopăie, trag de acordeon. Trecătorii nu au chef de distracţie, ocolesc pe trotuarul de vizavi. De cînd a murit Stalin, au parte numai de nenorociri. Beţivii noştri, dacă nu şi membrii Biroului Politic, ştiu că dipariţia a creat o situaţie periculoasă. Fără Lenin, Rusia şi tot restul kaputt! Dacă zeul dispare, poporul ia calea bejeniei, îşi caută altă ţară. Ce Dracu’! Cînd Costea zice „Dracu’“, toţi beţivanii simt un suflu fierbinte în obraji. Aud clar: Preeeezent! Bat din călcîie, salută cu degetele la tîmplă. L‑au recunoscut. Ştiu cu cine au de‑a face. E chiar persoana în cauză. O recunosc după mirosul de pucioasă, de căcat, de spermanţet şi ciorbă rece, de gamelă şi obiele. Să fi fost vreun soldat al glorioasei Armate Roşii? Pfui, a trecut fără ca ei să‑l vadă. Fierbinţeala lasă loc umezelii reci a ploii. Li se face pielea de găină. Cine a îndrăznit să fure mumia din inima puterii sovietice? Ca să nu se trezească cu El în mijlocul lor, să le ceară votcă, hotărăsc să‑i zică Împieliţatul. Şi Ulianov şi‑a dat alt nume, Lenin; tovarăşii i‑au zis Starik. Poftim, a dezertat! A aruncat Rusia în haos. Unchiul zice că asta e o calomnie americănească. L‑am vizitat ieri pe seară. Stătea întins cu mîinile pe lîngă corp. Era cam frig, aşa că am băut un gît. Nu m‑am trezit, dar am deschis 1

Kaki Grangousier, La logique de la défécation dans le monde occidental, Editura K&K, Utrecht, 1673, pp. 543‑546.

8


Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut

un ochi. Zău? se miră orbul Serioja lovind întunericul cu bastonul. Să mori tu!? face Liuba. Jur! Dispariţia este înregistrată în raportul comandantului gărzii. Membrii Biroului Politic au aflat de ieri. Păi, încă nu dispăruse. Ei şi! „Pravda“ şi „Izvestia“ nu au scris azi nimic. Costea duce sticla la gură. Cînd o lasă, zice: Ca măsură de precauţie, a fost arestată o sosie. De unde ştii? Ştiu, că e văr cu mine. A ieşit să cumpere ţigări şi, baf, l‑au umflat. A acceptat să moară în schimbul unei butelii de aragaz care urmează să fie dată unei vecine oxigenate de la etajul 2, ap.15. I‑au lipit un barbişon, i‑au tras o pereche de nădragi — ambele din garderoba Balşoi Teatr. I‑au încheiat nasturii la prohab. Lipseau trei, au fost cusuţi urgent. Sufletul lui e păstrat într‑un samovar fabricat la Baku în 1899. Dimineaţa, cînd mausoleul s‑a deschis, nimeni nu a observat substituirea. Cum îţi explici? face Liuba. Nu‑mi explic! face Costea. Liuba: Spre deosebire de tine, Lenin a întinerit. Roşu în obraji, are un aer proaspăt. Nu mai e vînăt‑cenuşiu ca originalul. Îi put picioarele, pui la nas o batistă parfumată şi gata. Costea: Mai ai ţîţele alea mişto? Liuba: Ai grijă, că‑ţi dau în cap cu ceva. Ce, vrei pizdă? Să nu fie o istorie Agitprop! face împăciuitor unchiul. Orbul: Fireşte, în capul cîtorva babe proaste! Liuba îl adoră. În Rusia e nevoie de o fantasmă ca să strîngi lucrurile la un loc. Starik al nostru ţine loc de zeu. Unchiul ştie că marele lider al proletariatului a fost obţinut prin colaj. S‑au bricolat cîteva coperte color din „Life“ găsite în pubela unei ambasade. Babel au dus apoi vorba prin gubernie. Tot Afanasi: A fost îmbălsamat pentru a fi arătat lumii şi după moarte. Cadavrul a fost furat de rude în dezacord cu oficialii. Ele au vrut să‑l mănînce viermii. Cine a dispărut? Un biet bătrîn

9


Stelian Tănase

îmbibat cu votcă. Costea: Niet. A fost reţinut la vamă şi jupuit de viu, presărat cu sare şi trecut prin afumătoare. Liuba: Spui prostii. L‑au găsit într‑un bordel din Odessa, epuizat după ce aranjase zece tîrfe. Orbul: Lenin a fost îngropat în secret la Sankt Petersburg. Dacă era chiar el, fireşte! zice sceptic unchiul. A fost văzut (chel, barbişon, şapcă) închinîndu‑se la marea icoană a Sfintei Fecioare de la Vasili Blajenîi şi denunţat de un preot bîlbîit. Pînă să înţeleagă miliţienii şi să‑l aresteze, Starik s‑a făcut nevăzut. O portăreasă l‑a identificat: cumpăra irişi pentru o cochetă. I s‑a înfundat cînd patrula i‑a cerut actele. Soldaţii au ştiut cu cine au de‑a face pentru că îi cărau portretul la defilarea de 7 noiembrie. L‑au ţinut între baionete şi l‑au băgat la zdup. Acum dă declaraţii: „Subsemnatul, Vladimir Ilici Ulianov, mărturisesc că în seara zilei de…“ Cine e întins în sarcofag lîngă generalissim? Beţivilor, vă întreb. Nimeni! E un mulaj de ceară făcut la Londra şi adus cu zeppelinul. Eh, face Liuba, nu au curaj să‑i anunţe dispariţia. Asta e tragedia noastră. Trăiască maica Rusia! S‑a dus Dracului revoluţia! Costea: Pssst! Să nu te audă! Unchiul: Un denunţ anonim ar fi bun! În zilele astea se toarnă din greu. Toată lumea ştie tărăşenia, deşi în ziare nu scrie nimic şi radioul tace. Vizitatorul plăteşte biletul, intră‑n mausoleu, dă din cap, varsă o lacrimă. Ca şi cum l‑ar zări şi pe Starik. După un minut, iese în stradă. Nu se găseşte nimeni să strige: Lenin nu e în sarcofag! „Pravda“ minte! Liuba: De ce nu cer banii de bilet înapoi? Orbul: Finanţele Rusiei s‑ar prăbuşi. Rubla face cît ochii mei! Liuba: Stalin a rămas singur. Îl plîng. Are resturi de mîncare între dinţi, fire de tutun pe piept, urdori la ochi. Îmbrăcat în generalissim, aşteaptă musafirii. Arată ca la bîlci, copilul cu două 10


Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut

capete, clavicordul şi peştele cu blană. Preaiubitul nostru şef ne‑a tras clapa! Costea: Nu e Stalin. E un domn chel cu barbişon! Soarbe o înghiţitură şi trece sticla. Am un lapsus, cum îl cheamă, vă rog? face Orbul. Dacă ai uitat, mori la Lubianka!, rîde Costea. Cine îndrăzneşte să iasă în Piaţa Roşie să zică: L‑au furat. Sîntem minţiţi! Liuba: E ca şi cum Împieliţatul ar fi spus în secolul lui Hristos: Dumnezeu nu există, numai Diavolul! Vestea proastă nu e asta, ci că beţivii noştri sînt înghesuiţi în duba Miliţiei şi băgaţi la zdup sub acuzaţia că răspîndesc zvonuri duşmănoase, art. 56, paragraf b şi c, Cod Penal. Dispariţia e descoperită cînd un funcţionar cu bune perspective şi perciuni stufoşi, trimis de Kremlin, se prezintă la mausoleu să facă revizia. Are o servietă nouă şi ochelari cu rame de sîrmă pe vîrful nasului. Documentele lui sînt în regulă — semnate, ştampilate. Intră, agaţă un anunţ „Închis pentru inventar“. Se aşază la masă, desface dosarele, bea ceai rece, pare‑se preparat chiar de Starik în seara dinaintea dispariţiei sale. Ascunde cana cu smalţ albastru într‑o pungă de celofan — pentru amprente. Citeşte hîrtiile, bifează cu creionul. Îl poartă pe după ureche, sub un ciuf blond înspicat. Înmoaie vîrful cu limbuţa. O clipă mai tîrziu, trage o liniuţă. Dacă nu e Împieliţatul, măcar a fost trimis de Dumnealui. Dacă nu, de Ohrana. Umblă de un secol să îl captureze pe acest conspirator periculos al cărui frate a complotat să‑l asasineze pe slăvitul nostru ţar. Abia după 5 zile de trudă, ajunge să bifeze rubrica: „Una mumie, Vladimir Ilici Lenin‑Ulianov. Data intrării în inventar: ianuarie 1924. Valoare 37 ruble şi 15 kopeici.“ „Unde e? Putem 11


Stelian Tănase

s‑o vedem?“ întreabă revizorul pe cei prezenţi. Adică doi mareşali (unul adevărat, unul fals, adus de la Balşoi Teatr special să‑l intimideze). Mai sînt un amiral cu cei trei vîslaşi tatuaţi din flota Balticii, ministrul de resort, două dame cu pene de păun în coc, cinci adjuncţi de la Guvern, comandantul gărzii şi opt canari, toţi de vînzare. Plus beţivii noştri veniţi să caşte gura. Rămîn interzişi, se holbează perplecşi. „Dumneata nu ştii? face tovarăşa care îngrijeşte closetul. Mumia e la locul ei. Mii de oameni aşteaptă în ploaie să‑l vadă pe ilustrul lider al revoluţiei!“ „Uite mumia în sarcofag!“ „Pardon, nu văd nimic!“ zice trimisul. Pînă aici, toate în regulă. I‑au arătat măturile, stingătoarele de incendiu, draperiile, rastelul de arme, 25 drapele roşii, 14 căni ciobite, 11 farfurii, 87 sticle goale, 9 păsări împăiate, 31 suluri de hîrtie igienică, un generalissim. Cînd să‑i arate mumia, ia‑o de unde nu‑i. „Matale ai orbul găinilor!“ îl asigură mareşalul mustăcios. Celălalt mareşal, chel ca o pulă, îi cere să‑l pipăie, dar cu grijă, pentru că Lenin se gîdilă. Se laudă că a făcut războiul din Crimeea, 1854, la Sevastopol, înfruntîndu‑i vitejeşte pe englezi. „Bizuiţi‑vă pe un ofiţer încercat!“ zice zdrăngănindu‑şi decoraţiile. „Unde vezi mata că tovarăşul Lenin lipseşte?“ Toţi încuviinţează ciocnindu‑şi căpăţînile. Îl asigură că mumia e întinsă la locul ei istoric. În primul sarcofag, cum intri pe uşă, în dreapta, sub lumina roz‑vineţie. Simţi frigul? Jură pe mama lor şi pe biserica din sat. Scot fotografiile din portofel şi plîng. Vociferează indignaţi, îl apucă de guler. „Cine te‑a trimis? Impostorule, vînzătorule, renegat odios, trădătorule!“ „Să pleci de unde ai venit!“ „Din neant!“ Vorbesc fără sens. Revizorul bifează în registru. „Una mumie Lenin lipsă“ şi dă foaia. Trece la capitolul următor. De vreme ce toţi văd 12


Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut

că mumia e acolo şi străinul nu, îi spun ferm că trebuie să se caute la un oculist. Ştiu ei unul bun şi ieftin, îi tratează pe tovii din Biroul Politic. Admit totuşi că mumia nr. 1 e în garaj, îşi repară bicicleta. Cineva zice că a zărit un tov cu barbişon la bibliotecă la etaj, citind „Pravda“. Ca să‑l convingă, îl duc pe onorabilul revizor la Corpul de gardă al Kremlinului să‑l vadă pe Lenin jucînd şah cu un ex‑dadaist, părul vopsit verde‑mov, eşarfă de mătase roşie, deget în nas, pălărie borsalino lăsată pe ceafă. Despre mumie nu reţinem niciun detaliu, pentru că nu se vede. Din fericire, survine un mat în trei mutări, cal negru d4 la f5. E săltat de subţiori, cărat în încăperea cea mare şi luat la palme. Aşa ne‑a fost vorba, ticălosule, javră ce eşti. Uite, Starik se odihneşte lîngă generalissim. Tînărul cu perciuni stufoşi, deja fără perspective în carieră, bănuieşte că s‑a produs o substituire. E un delict grav în Codul Penal al URSS. Amploiaţii cu leafă de la stat sînt de regulă suspicioşi. Cadavrul, cf. unei surse anonime, a fost furnizat de devotata noastră Miliţie. A fost identificat cu o noapte în urmă zăcînd în iarba înrourată. A fost colorat în obraji şi pus la dispoziţia onor public pentru a fi vizitat cu o etichetă înnodată de degetul mare, laba piciorului stîng, „Vladimir Ilici Lenin“. Cel vechi, epuizat nervos, deteriorat grav, a fost tras de gît cu ştiinţa Biroului Politic în Piaţa Roşie, ca un cîine în lesă. Ăstălalt priveşte cum intră vizitatorii! Vezi, îngheaţă solemni. După un minut, o iau spre ieşire. Revizorul nu înţelege de ce se opresc de două ori, cînd în încăpere există o singură mumie. „Vezi, îl iau la rost ambii mareşali. Toată lumea vede două mumii, numai tu nu! O să capeţi o sută de vergi la tălpi.“ Încăpăţînat, scrie în registru cu creionul lui chimic muiat pe 13


Stelian Tănase

limbuţă: „Una mumie Lenin lipsă“. Pe el nu‑l interesează cine a fost, bolşevic sau nu. Ţarist sau anarhist. Fapticul şi scripticul nu corespund. În acte îl cheamă Ulianov, nu Lenin sau Starik, nici Volodea, cum îi zicea Inessa. De aici toată încurcătura! face rîzînd mareşalul mustăcios. Morţii preferă, orice s‑ar zice, să poarte numele lor adevărate ca să nu fie confundaţi în ceruri. Nu doresc — în mod legitim — nume de împrumut. Nu vor să sufere pedepsele altora dintr‑o greşeală de tipar. Să fie pîrliţi ca şoriciul de porc, să li se bage ţepe în găoază, să li se smulgă unghiile şi dinţii, să le taie careva urechile cu un Black&Decker, să fie jupuiţi şi tăvăliţi prin sare, umflaţi cu paiul pînă plesnesc. De unde ştii mata? se răţoieşte celălalt mareşal, cel chel. Ştiu pentru că vin de Acolo, face Împieliţatul în persoană, avînd plăcerea de a se amesteca în vorbă cînd nu te aştepţi. O clipă mai devreme nu era prin preajmă. ‘Mnealui apare din senin, însoţind o pală de aer fierbinte. Mata ce te bagi în discuţie? întreabă revizorul. Te‑a invitat cineva? Preferă precizia, cum ar fi anul morţii, numele şi prenumele din certificat, părinţii, locul, data naşterii1. Morţii detestă confuziile. Doamne fereşte, să ajungi în ceruri incognito! În plus are o boală gravă: nu înţelege ce înseamnă mausoleul pentru Rusia. E un modest contabil trimis de statul proletar să noteze în registru ce se găseşte în Piaţa Roşie. Ce scrie în hîrtii nu găseşte în sarcofag. Mumia lui Lenin — nr. de registru NK/24 — lipseşte. 1 Ivan Hlestakov, Tratatul despre mumii, Editura Keops, Giseh, 1836, Premiul Gogol ; a fost tradus în 43 de limbi. Amintirile sale, intitulate Suflete contabile, au rămas în revistele epocii şi aşteaptă un editor. Vezi mai ales în Almanahul autopsiei, Editura Mitropoliei, Cernăutzi, 1878, pp. 56‑58, eseul bilingv Cum să îţi îmbălsămezi cîinele drag, în care autorul se confruntă cu superstiţiile epocii.

14


Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut

Cadavrul zis Koba‑Stalin, deşi generalissim, a rămas singur; fără Starik‑Lenin! zice Liuba, scoţîndu‑şi mîna din chiloţi. Ce‑am rîs! face unchiul. A crăpat plîns de mujici, birocraţi şi ofiţeri. De curve şi beţivi ca noi, continuă Orbul. Bate un vînt mov. Cronicarul nu face decît să noteze, ca un scrib, după nişte adieri ale aerului. Zău, Koba a lăsat datorii la cîrciumă de 14,5 ruble. Nu şi‑a plătit nici croitorul pentru o pereche de pantaloni cu vipuşcă roşie lată de trei degete. Nici la dentist nu a achitat un curăţat tartru şi trei plombe. Nu i‑a dat nici părintelui Maftei preţul pe 4 batiste şi o iconiţă cu Sf. Pavel. „Pravda“ — deşi Koba e rău-platnic — i‑a publicat portretul în bernă pe trei coloane, pagina 1, de bucurie că a murit. Totuşi, tonul e circumspect, sobru. Dacă e o farsă? Şi‑a băgat Dracu’ coada! Ţi‑am zis să nu‑i mai rosteşti numele, proasto. Ei şi! L‑am văzut în frac, cu jobenul pe ochi, învîrtindu‑şi bastonul. Miroase a Drac, nu simţi? Niet. Bre, Moscova are mirosul celui plecat dintre vii pe 5 martie a.c., cu 6,5 kilograme/decoraţii la el. Zău, generalissimul joacă într‑o comedie Mosfilm, face unchiul. Costea: Aflaţi că, pentru dispariţia misterioasă a lui Starik, Koba e primul pe lista de suspecţi. E mîna lui, un complot. Mobilul: vrea să stea singur. Să nu împartă gloria cu nimeni. L‑a băgat într‑o baie cu cianuri. I‑au găsit resturile în rîu sub pod... Ştii sigur? face Liuba. L‑a strangulat, l‑a tăiat bucăţi şi l‑a vîrît într‑o valiză pe care a depus‑o la biroul de bagaje din gara Kazan. Am o mătuşă acolo, la ghişeu, ea mi‑a zis. Liuba: Cît a trăit, Koba şi‑a lichidat toţi rivalii. Nici după ce a terminat cu viaţa nu se lasă. Ce‑a avut cu mumia? Starik era singurul care i‑a scăpat. Îşi repară greşeala! rîde Costea înghiontind‑o. Facem şi noi ceva? îşi deschide gura ştirbă unde luceşte

15


Stelian Tănase

un dinte de viplă. Liuba: Nu mă fut, sînt în doliu după Stalin. Costea dă din cap: Las’ că te desfuţi repede şi ţii post după aia. Unchiul: Koba a fost întrebat de agenţii SMERȘ: Unde este Lenin? I‑a privit ca un motan după ce a înghiţit canarul şi a zis: În vecini! Tu l‑ai ucis! Avem dovezi. Ai fost văzut chemînd un taxi, ai urcat cu o valiză plină de etichete străine, Helsinki, Praga, München. Ăsta‑i Împieliţatul, nicidecum Koba, face Costea. El umblă trenţăros, cară valiza aia cosmopolită. Koba e‑n uniformă de generalissim. Prostii, face Orbul, mumia lui Starik, slavă lui, a fost mîncată de molii. Codul Penal nu prevede nimic contra lor. Îmi pare rău, nu ştiţi nimic! zice despicînd noaptea cu bastonul alb. A fost scoasă oficial din sarcofag ca să joace un rol secundar într‑o superproducţie eastmancolor. Machieuza îl boia în obraji; Starik era palid ca pentru un film alb‑negru. Unchiul: Afacerea a căzut. Era vorba să joace rolul lui Nosferatu, dar nemţii nu au dat banii. Dacă eram ca tine, colonel, erou al URSS, spunea în anchetă şi ce lapte a supt de la mă‑sa. Ţi‑au dat gradele degeaba. Fraţilor, revoluţia e‑n pericol! Costea: Astă‑noapte o maşină neagră a oprit la intrare. Eram chior de beat, căzut lîngă felinar, cîntam Internaţionala. Au năvălit patru tipi în haine de piele, bocănind din cizme pe caldarîm, trap‑trap. Cu pistoalele săltînd pe buci. L‑au ridicat din mausoleu ca pe un balot. L‑au înghesuit pe bancheta din spate. Nu pe Starik, surdo! Pe Koba. Pe drum decoraţiile zdrăngăneau, pfiu, au trezit tot cartierul. S‑au aprins ferestrele. Ieşea lumea la geam şi zicea: Îl duc pe Koba! Generalissim, ştia să ordone — a cerut şoferului să pornească radioul ca să asculte ştiri despre funeralii. I‑au pus ochelarii de pînză neagră. Eh, 16


Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut

aici se întîmplă miracolul, pupa‑i‑aş mîna lu’ sfîntu’ Teodosie Leprosu’, ăla cocoşatu’! Deşi băgat între agenţi, a pocnit din degete şi dus a fost. A ajuns tocmai la Kerci. Orbul: Împieliţatu’ a stricat jocurile. Lucrurile s‑au petrecut aşa, raportez: au intrat în Piaţa „Felix Dzerjinski“, au salutat statuia, urmărind‑o cu privirea ca‑n regulament. Echipajul SMERŞ a trîntit portierele şi a coborît. Unul i‑a ordonat lui Koba: Hai, ieşi afară! Cum v‑am zis, mumia generalissimului, nicăieri! De infarct! Nu puteau intra cu mîinile goale la Lubianka. Ce să facă? Au prins un trecător întîrziat şi l‑au prezentat ofiţerului de gardă: E Koba! Numa’ vezi, că era chiar Împieliţatu’ ieşit la o ţigară. În pauza dintre acte, ştii, spectatorii ies să ia aer, să fumeze, să schimbe cîteva impresii. L‑au înhăţat din faţa teatrului şi l‑au aruncat fără vorbă într‑o celulă. L‑au tratat rău, i‑au altoit cîteva cu vergeaua armei la tălpi, pînă i s‑au înnegrit. I‑au smuls mustăţile, apoi le‑au pictat la loc cu frişcă. L‑au tras de urechi, i‑au dat găuri pentru cercei. Că să‑şi scoată cheltuielile (mîncare, dormit, bec electric, salarii, vopsea pentru gratii), s‑au gîndit să‑l trimită într‑un bordel din portul Odessa, unde travestiţii sînt la mare căutare. L‑au pus să deseneze porumbelul păcii după un afiş de Picasso. L‑au ţinut nedormit circa trei luni, numai cu apă şi pîine. Dar Koba tot nu a spus unde a ascuns mumia lui Lenin. A rezistat eroic. L‑au expus la raze Roentgen. Avea în burtă cîteva monede dinainte de Hristos, veselă furată de la cantină, trei conserve cu hrană de cîini, nişte oase ale Sfîntului Haralamb de la mănăstirea din Prohodsk. Le‑a băgat în buzunar ca să‑l ocrotească în cele 40 de zile cît va trece prin vămile cerului. Trebuia să‑l ia îngerii de subţiori că să‑l treacă dincolo. Împieliţatul s‑a opus, fireşte. A deschis braţele 17


Stelian Tănase

în cruce şi a zis: Niet. E al meu! Au închis dosarul. Cu un Colt ruginit, i‑au îndesat în tărtăcuţă 9 grame de plumb fabricat la Tver. Costea: Minţi. L‑au găsit lovit de dambla. Sufletul i‑a părăsit corpul pentru a vagabonda prin Rusia! Bine zici, face Liuba beată. Mai întîi, i‑au şterpelit decoraţiile, şireturile de la pantofi şi epoleţii. Are semne de ruj pe obraji şi 1 586 fire de păr alb‑cenuşii lipsă din mustăţi. Aşa l‑au instalat în sarcofag lîngă marele Lenin. De fapt, lui Starik i s‑au tras toate de la un comunicat TASS. Aşa ştia Costea. S‑a caftit pentru un castron de tocană cu nişte cîini în curtea bodegii „Steagul roşu“. Avea ochii tumefiaţi şi era zgîriat. Cînd s‑a anunţat că Iosif Vissarionovici Stalin a murit1, lumea progresistă a intrat în doliu. Un sentiment de uriaşă singurătate a cuprins miliarde de oameni. Au rămas singuri pe lume, sub ameninţarea stihiilor, funcţionari, maidanezi, vizitii, portărese, încornoraţi, femei casnice, dinţoşi şi ştirbi, labagii şi colhoznici. Manevra unor cercuri oculte! face Serioja, am citit un manifest pe stîlp. De cînd am orbit, văd mai bine. Vinovaţi sînt masonii lojii Marelui Orient şi Iluminaţii din misiunea congregaţiei Alfa. Fals! Bandiţii din grupul troţkist revoluţionar. Ei aş, călugării misiunii ordinului Cenuşa Sfîntului Gheorghe l‑au otrăvit. 1 „Pravda“ a publicat la 3 martie un comunicat: „Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi Consiliul de Miniştri al URSS anunţă nenorocirea care a covîrşit partidul şi poporul: boala gravă a tovarăşului Iosif Vissarionovici Stalin. În noaptea de 1/2 martie, în timp ce se afla în apartamentul său din Moscova, tovarăşul Stalin a suferit o hemoragie cerebrală care a afectat zone vitale ale creierului. Tovarăşul Stalin şi‑a pierdut cunoştinţa, iar braţul drept i‑a paralizat. De asemenea, şi‑a pierdut capaci‑ tatea de a vorbi. Se pare că au apărut serioase tulburări ale funcţionării inimii şi a respiraţiei. Cei mai buni medici au fost convocaţi pentru a‑i asigura tovarăşului Stalin tratamentul necesar.“

18


Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut

Beţivii noştri din staţia de metrou s‑au strîns să dezbată. Cert, Koba nu a murit! E nemuritor, aşa cum ne învaţă Agitprop. Paranoicii războiului rece şi revanşarzii au plănuit mascarada asta infectă, ştie şi un copil, face Liuba. Încă nu s‑a trezit din beţia de aseară. Complotul CIA a fost descoperit. KGB a procedat la arestări. Dacă‑ţi zic, nu mă întrerupe, că fac urît! se repede Costea. E aşa: Koba a fost văzut viu în noaptea de 7/8 martie, două zile după ce a murit. Stătea la rînd la carne, pentru o juma’ de kil de antricoate. Unchiul neagă. Avea alte informaţii: generalissimul, înţolit de gală, aştepta la chioşc să vină ziarele. Nenea Stiopa miliţianul l‑a reţinut pentru cercetări, fiind suspect pentru port ilegal de uniformă. A fugit hoţomanul de sub escortă ajutat de nişte lilieci. Să mă trăsnească dacă mint. Un martor a jurat pe copiii lui că aşa‑zisul mort stă pe spate şi îşi priveşte cadavrul în oglinda din tavan. E de fapt un strigoi. A murit în proporţie de 45,7%. Trebuie să i se înfigă o ţepuşă în inimă. Vecinul l‑a văzut lipit de clădirea unui minister, îşi aprindea pipa. O madamă cu obrajii daţi cu făină, fostă cîntăreaţă, avînd ca soţ un pitic cocoşat, zice că l‑a zărit pe acoperişul gării cu o mare umbrelă grena, posomorît că ploua torenţial şi nu putea să coboare să ia trenul de şase şi un sfert. Din plictiseală, se încontra cu lumea de pe peron. Arunca pietricele, făcea bancuri, rîdea singur ca prostul. Din păcate, autorităţile au rămas indiferente. Un student a zis că a aflat de la un post de radio străin că totuşi Stalin e mort. Se minte cu neruşinare. Asistăm la o diversiune lansată de duşmanii URSS. Va fi război, pregătiţi‑vă. Faceţi provizii de pesmeţi, aveţi grijă cu măştile de gaze. Aranjaţi‑vă lemnele stivă sub şopron. Aşadar, trăieşte, a ghicit Liuba, cum e ea, bună la suflet. Conflictul dintre supraputeri, pare informat chioşcarul,

19


Stelian Tănase

continuă în forme sălbatice. Un speaker peltic a citit declaraţia oficială a Departamentului de stat SUA la Voice of America. Studentul e denunţat de o femeie cu părul pe bigudiuri şi abia scapă de linşaj. Mulţimea furioasă sparge geamurile unui magazin învecinat. Ia ce se găseşte: făină, salam, prune, ulei, oale de noapte, veioze, detergenți, pungi de plastic. La jaf participă şi şobolanii. Ei locuiesc sub podea. Să mi se usuce dreapta, aia cu care scriu! Un conţopist portocaliu zăreşte chipul lui Koba în fereastră. Uite‑l acolo, priveşte‑n zare. Arată exact ca‑n portretul oficial, dar mai tînăr. În veston alb cu petliţe roşii, fără caschetă militară. Nu e un OZN, sigur1 . Ţi s‑a părut! zice unul cu o căciulă neagră. Nu, deloc! S‑a produs o busculadă. Miliţia călare a şarjat mulţimea şi a lăsat în urmă morţi şi răniţi, pînă au apărut ambulanţele. S‑au operat arestări. Cîţiva civili au scotocit clădirea să se asigure că nu l‑a văzut nimeni pe Koba. Nici ex‑proprietarul, nici agentul, nici lăptăreasa, nici găinile din coteţ deşi gîngureau vesele, nici beţivii. Erau nişte nenorocite vedenii ale unei femei proaste. Nu au găsit decît un cadavru căzut de la etajul 6 cu un patefon în braţe. Multe zile, lîngă acel zid, oamenii au pus străchini cu mîncare, colaci, flori de cîmp. Alături, lumînări aprinse, iconiţe, poza lui Koba. Noaptea, cerşetorii şmangleau tot. Ziua, proviziile depuse ca pomană pentru sufletul mortului, coliva, lumînările, cozonacii apăreau, aduse pe ascuns de un pitic, telal de vechituri, mirosind a pudră de talc şi a agent SMERŞ. Minunea a durat pînă s‑a isprăvit doliul, interval în care mortul a călătorit deghizat prin Rusia 1 Sfîntul Evghenie Macrameul, O viaţă dedicată Agitprop, Editura Lubianka Ltd, 1938, vol. 1, pp. 345‑347. Idem, Cu spatele la zid, Editura Che, Havana, 1961, vol. 2, pp. 45‑48.

20


Dracul şi mumia: un basm din secolul trecut

să‑şi ia adio de la supuşi. Fapt certificat de depoziţia lui solemnă în faţa Tribunalului revoluţionar. A apărut în jiletca lui roşie, cam roasă la mîneci, subţiată de purtare. Ducea o găină albă pe umăr, Fiodosia o chema. Îl ciugulea de scame şi mătreaţă. Koba era acoperit de fulgi de pernă şi avea în urechea dreaptă un cornet auditiv. Biroul Politic, a aflat Liuba, a decis: Generalissimul va fi depus alături, să îi ţină de urît lui Lenin, care — a zis Hruşciov — dădea semne de oboseală. Ieftin, elegant. Să nu se plictisească, i‑au pus în bagaje un joc de şah, cărţi de joc, zaruri. Costea: În graba lor de a‑l vedea plecat pe înfricoşătorul stăpîn, nu le‑a trecut prin cap să‑l întrebe şi pe vechiul locatar al mausoleului dacă vrea şi el. Unchiul: Asta‑i procedura la Kremlin. Nu te întreabă nimeni niciodată nimic. E criză de spaţiu locativ. Autorităţile îţi bagă peste noapte în casă necunoscuţi. Burghezii se trezesc cu un lumpen, un homeless, o femeie cu burta la gură, un agent. Îţi ocupă holul, bucătăria&sufrageria. Tu urmînd să dormi pe balcon, la aer, copiii în debara. Nu e ceva nou pentru Biroul Politic. Aşa se face că au înghesuit peste singuraticul locatar din Piaţa Roşie pe vechiul lui camarad de arme. Bătrînul Lenin avea mult spaţiu excedentar, cca 134 m² cu vedere spre Kremlin. Se încalcă Legea 14/1931, cu modificări din aprilie 4/1945, într‑o zonă extrem de scumpă. Să se restrîngă şi dînsul puţin! După război, situaţia spaţiului locativ s‑a agravat la extrem. Mii de moscoviţi dormeau în vagoane de tren. Starik să se sacrifice pentru cauza revoluţiei, cum a cerut altora în scrierile sale. Să împartă cu un tov preaiubit, Koba, locuinţa pe care o are în chirie — 30 kopeici, nerecalculată. Orbul: În doi, vine mai ieftin. Fac faţă cheltuielilor, studenţeşte. Aşa au gîndit membrii Biroului

21


Dracul si mumia preview