Page 20

Dar cu Harriet lucrurile stăteau diferit, se vedea cu ochiul liber. Noella și‑a amintit felul în care se purta Lewis când era căsătorit cu Rowena, unul total diferit de cum se purta în preajma lui Harriet. Apoi, în ciuda faptului că era însurat cu un sex‑simbol internațional, devenise distant și detașat. Era o provocare pentru aproape fiecare femeie pe care o întâlnea, dar părea mereu absent. Cu Harriet își pusese sentimentele în ordine. O atingea mereu sau privea în ochii ei. I se părea că, pentru prima oară, Lewis avea resentimente față de Edmund, deși nu‑și imagina motivul. Era foarte improbabil ca Edmund, așa cum era el, să inițieze o aventură cu proaspăta soție a celui mai șmecher regizor din America, mai ales că el era cel care finanța urmă‑ torul proiect al lui Lewis și spera să se îmbogățească de pe urma acestuia. În orice caz, Lewis fusese cel care propusese să petreacă vacanța împreună, lucru care, acum, după ce‑l văzuse cu Harriet, era, într‑adevăr, foarte ciudat. Lunile de miere erau făcute pentru doi oameni, nu pentru patru, chiar dacă mireasa și mirele locui‑ seră vreme de doi ani împreună înainte de cununie. Se întreba ce se petrece, mai precis. — Nu bei ceai? l‑a întrebat Harriet pe Lewis, dându‑și brusc seama că el nu ia parte la pălăvrăgeala generală. — Sigur, toarnă‑mi și mie o ceașcă, poți? Mă uit și eu la peisaj, a zis el, distant. Harriet a pus o ceașcă pentru el pe masa de lângă scaunul ei și, câteva minute mai târziu, el a venit și i s‑a așezat la picioare. Fără să se gândească prea mult, ea i‑a pus o mână pe cap și a început să‑l mângâie ușor pe creștet cu degetele. Gemând de plăcere, Lewis și‑a lăsat capul pe spate, sprijinit de genunchii ei. Cu mâna stângă a început să‑i mângâie glezna, într‑o mișcare ritmică, blândă și circulară. Noella a zâmbit în barbă și l‑a privit pe Edmund. Spre surprin‑ derea ei, acesta se uita la proaspeții însurăței cu o expresie de dorință 20  Dorințe interzise

Dorinte interzise  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2016. www.edituratrei.ro

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you