Deci, ce faceți cu o favoare atât de mare, dacă nu o puteți întoarce? Cred că știți. Dacă nu știți, citiți și ce urmează după această introducere. Mulți mă întreabă, ca reacție la această istorioară: „Deci, spui că, dacă acei doi bărbați nu s-ar fi oprit în noaptea aceea, toată treaba cu «dă mai departe» n-ar mai fi avut loc?“ Iar eu le răspund: „Ba mai mult. Dacă ei nu ar fi plecat fără să-și ia rămas-bun, romanul Dă mai departe n-ar fi existat niciodată“. Și dacă n-ar fi existat romanul, n-ar mai fi fost tradus în douăzeci și patru de limbi, în lumea întreagă, n-ar mai fi fost nici filmul, nici fundația, nici efervescența creată în lumea reală de această întâmplare. Dacă acei doi străini ar fi stat să le mulțumesc, le-aș fi aflat numele și le-aș fi trimis o felicitare de sărbători, în fiecare an, până la sfârșitul vieților noastre pământești. Și asta ar fi putut să mi se pară suficient. Dar ei au plecat. Uimitor, dar am reușit să repar mașina. Și m-am întors la condusul pe autostradă, ca să-mi rezolv treburile. Dar ceva s-a schimbat. Eu m-am schimbat. Dintr-odată, stăteam cu ochii pe marginea drumului, uitându-mă după careva rămas în pană sau care ar fi putut avea vreo problemă. Și știam că, dacă aș fi văzut pe cineva într-o astfel de situație, aș fi oprit. Și sigur că am oprit. Chiar dacă n-o mai făcusem până atunci. Acea faptă bună mă schimbase. Și pentru că mi se întâmplase mie, am început să urmăresc, să văd dacă alte fapte bune îi schimbau și pe alții. Și,
Dă mai departe
Da mai departe_pt BT.indd 11
11
9/29/2016 10:08:52 AM