__MAIN_TEXT__

Page 1

COLECลขIE COORDONATฤ‚ DE

Vasile Dem. Zamfirescu


Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin ALAIN BRACONNIER Traducere din franceză de Adriana Steriopol


EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL: Magdalena Mărculescu DESIGN: Faber Studio DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban REDACTOR: Victor Popescu DTP: Corina Rezai CORECTURĂ: Eugenia Ţarălungă Rodica Petcu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BRACONNIER, ALAIN Cum să fii tu însuţi ca să trăiești din plin / Alain Braconnier ; trad.: Adriana Steriopol. - Bucureşti : Editura Trei, 2013 Bibliogr. ISBN 978-973-707-674-8 I. Steriopol, Adriana (trad.) 159.923 Titlul original: Protéger son soi. Pour vivre pleinement Autor: Alain Braconnier Copyright © Odile Jacob, Avril 2010 15, Rue Soufflot, 75005 Paris www.odilejacob.fr © Editura Trei, 2013 pentru prezenta ediţie C.P. 27-0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 E-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro


Cuprins Introducere

11

Partea întâi

15

ÎN CĂUTAREA SINELUI Capitolul 1 GĂSIREA ŞI MOBILIZAREA FORŢELOR INTERIOARE

17

Să trăim din plin, având grijă de noi înşine

19

Să ne protejăm: împotriva cui? Împotriva cărui lucru?

21

Forţele noastre interioare

23

O descoperire fericită

25

Să ne desfăşurăm toate resursele în toate domeniile vieţii

26

Capitolul 2 CELE MAI BUNE ŞAPTE MIJLOACE DE A FI NOI ÎNŞINE

34

Umorul: faţă de sine însuşi şi faţă de ceilalţi

35

Sublimarea printr-o îndeletnicire plăcută

37

Afirmarea de sine

40

Anticiparea

42

Acţiunea

44

Recursul la ajutorul aproapelui

45

Autoobservarea

47


Capitolul 3 A TE ÎNFRÂNA: UN ALT MOD DE A EXISTA

50

Identificarea

51

Seducţia

55

Reprimarea (înlăturarea)

57

Intelectualizarea

59

Refularea

60

Deplasarea problemelor

63

Fuga (evitarea)

67

Altruismul şi dependenţa

69

Inversarea sentimentelor sau formaţiunea reacţională

71

Izolarea: a gândi, dar a nu simţi nimic

73

Anularea retroactivă: retractarea celor tocmai spuse

75

Somatizarea: a te exprima prin trup

77

Refugiul în reverie

78

Deprecierea (minimalizarea) şi idealizarea excesivă

80

Capitolul 4 SOLUŢII DE ULTIMĂ INSTANŢĂ

83

Agresivitatea pasivă: „Nu fac nimic, dar cât sunt de mânios!“

86

Trecerea impulsivă la act: „Nu ştiu să aştept“

88

Regresia sau întoarcerea la comportamentele infantile

89

Clivajul: absolut bun sau absolut rău

91

Proiecţia: „Nu e vina mea, celălalt a greşit“

93

Negarea realităţii

97


Capitolul 5 ATÂT DE ASEMĂNĂTORI, DAR TOTUŞI DIFERIŢI

103

Modul de a ne proteja ne defineşte personalitatea

103

Femeile şi bărbaţii se apără în acelaşi fel?

106

Inteligenţa joacă vreun rol?

112

Forţele interioare şi cultura

113

Capitolul 6 DRUMUL CĂTRE SINE: DE LA COPILUL NOU-NĂSCUT LA VÂRSTA ADULTĂ

116

Originea forţelor noastre protectoare

118

De la copilul nou-născut la adult

121

Partea a doua CUM SĂ NE UTILIZĂM TOATE RESURSELE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI

137

Capitolul 7 TRĂIND ÎN ARMONIE CU CEILALŢI

139

În societate

141

În familie

147

În cuplu

152

La serviciu

156

Capitolul 8 CUM SĂ FACEM FAŢĂ EVENIMENTELOR DEOSEBITE ALE VIEŢII

163

Întâlnirea amoroasă

163

Despărţirile

165

Doliul

167

Boala

168


Capitolul 9 DE LA NEBUNIILE MICI LA CELE MARI

172

În faţa nevrozelor proprii

173

În faţa deprimării

178

În faţa hipersensibilităţii

181

În faţa nebuniei

187

Partea a treia SĂ AVEM GRIJĂ DE NOI ŞI SĂ-I AJUTĂM PE CEILALŢI SĂ AIBĂ GRIJĂ DE EI

189

Capitolul 10 CUM NE FOLOSIM ÎN MOD INTELIGENT RESURSEL

191

Nimic nu este imuabil

193

Cum ne alegem modul de viaţă şi cum avem grijă de noi

195

Comorile de forţe interioare ascunse înlăuntrul nostru

197

Să ne mobilizăm resursele interioare

198

Capitolul 11 SĂ-I AJUTĂM PE CEILALŢI SĂ AIBĂ GRIJĂ DE EI

201

Cum ajutăm un apropiat

202

Să-i ajutăm pe copiii şi pe adolescenţii noştri

203

Când şi cum să alegem un ajutor

206

Concluzie

214

Anexa I – Principalele mecanisme de apărare

219

Anexa II – Să învăţăm să evaluăm cele 27 de moduri de a rămâne noi înşine

225


Note

235

Referinţe bibliografice

244

Mulţumiri

265


Introducere „Adăpostim în noi un înger pe care îl contrariem fără încetare. Trebuie să fim protectorii acestui înger.“ Jean COCTEAU, Cocoşul şi arlechinul

Când un prieten îţi spune: „Ai grijă de tine“, e foarte amabil din partea lui, dar oare este chiar atât de uşor să pui sfatul în practică? Să ai grijă de tine nu vine de la sine! Deşi căutăm să trăim cât mai bine cu putinţă, de ce o facem uneori atât de prost? Răspunsul ţine de faptul că nu cunoaştem amploarea resurselor noastre lăuntrice. Ştim în mod intuitiv că mintea noastră poate dispune de forţe lăuntrice ca să ne protejeze de numeroasele evenimente neprevăzute ale vieţii. Dar despre ce forţe este vorba? În ce fel ne permit ele să avem grijă de noi? Fiind nişte comori ascunse uneori fără ştirea noastră, aceste forţe se află totuşi în noi ca să ne îmbogăţească viaţa. O pacientă îmi spunea odată: „M-aţi făcut să scot la lumină mijloacele de a mă proteja cât mai bine de demonii mei, de a refuza să mă las maltratată. De fapt, nici nu era prea greu. A fost ca şi cum aş fi descoperit faţa nevăzută a Lunii; erau acolo, în mine, era de-ajuns să-mi mut privirea ca să le descopăr.“ Pentru a înfrunta viaţa, pentru a-i iubi şi a-i ajuta pe ceilalţi, pentru a reuşi şi pentru a nu ne lăsa maltrataţi sau pentru a nu ne


12

Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin ALAIN BRACONNIER

face rău nouă înşine, este indispensabil să ne mobilizăm forţele interioare, să ne sprijinim pe gama „instrumentelor“ protectoare pe care le avem adânc în noi. A deveni suficient de puternici nu înseamnă să ne retragem în noi, nu înseamnă să fim egoişti sau narcisişti, ci înseamnă să recurgem la mijloacele de a înainta cu încredere în viaţă. În ziua de azi, pentru a rămâne noi înşine, dacă avem nevoie să ne protejăm, putem învăţa să ne folosim de un număr mare de resurse, cu mult mai important decât ne dăm noi seama. Îi putem învăţa şi pe ceilalţi. Cercetările în acest domeniu au descoperit douăzeci şi şapte de astfel de mijloace de protecţie. Specialiştii le numesc „mecanisme de apărare“ şi exprimă bine ceea ce vor să spună. Ştim, de asemenea, că unele mijloace sunt mai adecvate decât altele. Umorul, sublimarea, anticiparea sunt excelente; negarea realităţii, trecerea la act şi proiecţia devin singurele mijloace eficiente de apărare în cazul problemelor grave. Le voi prezenta aici pe toate. Voi examina în ce fel pot fi ele utile potrivit împrejurărilor vieţii. Nu utilizăm în mod spontan sau din obişnuinţă decât un număr limitat din aceste resurse interne şi fiecare dintre noi procedează altfel. Uneori, în mod fericit şi cu succes, alteori, cu greu şi de o manieră inadecvată. Ne privăm atunci de toată gama de care am putea profita mai bine şi de care dispunem cu toţii, fără ca măcar să o ştim. Această carte are drept obiectiv pe acela de a face cunoscută marelui public o metodă nouă, utilizată deja de specialişti, pentru a-l ajuta pe fiecare dintre noi să găsească în sine însuşi şi să mobilizeze toate aceste forţe lăuntrice. Am ajutat nenumărate persoane să-şi descopere cele mai eficiente resurse interioare ca să-şi depăşească dificultăţile şi să reuşească în viaţă. Doresc să le fac să profite, căci fiecare dintre noi poate merge în mod individual spre descoperirea propriei persoane, a comorilor sale ascunse, şi să facă acelaşi lucru pentru ceilalţi. Mai puternici, conştienţi de mijloacele de apărare, vom putea atunci să profităm din plin de existenţă şi să ne strigăm victoria


13

împotriva demonilor dinlăuntrul nostru şi a ameninţărilor din afară. Voi aborda în această carte răspunsurile la întrebările pe care le ridică aceste moduri diferite de a fi noi înşine. Împotriva cui şi din ce motiv trebuie să ne protejăm? Există moduri diferite de a ne apăra, după cum suntem femeie sau bărbat? Cum se dezvoltă aceste resurse lăuntrice de la naştere până la vârsta adultă şi cum să-i ajutăm pe copiii noştri să le dobândească? Care sunt cele pe care le putem utiliza în viaţa noastră de familie, profesională sau socială sau în situaţii personale deosebite? Această carte are, aşadar, drept scop prezentarea ansamblului acestor mijloace şi descoperirea celor pe care le utilizează anturajul nostru. Dar are drept scop mai cu seamă descoperirea şi mobilizarea mijloacelor proprii în vederea unei mai bune înţelegeri a comportamentelor noastre, bune sau mai puţin bune, care sunt consecinţa necesităţii de a ne îndrepta şi de a dobândi un echilibru psihologic mai bun şi o mai mare încredere în noi înşine. Toate aceste mijloace constituie refugii pe drumul către sine. Sunt chiar esenţiale pentru edificarea spaţiului nostru personal şi pentru a ne apăra astfel existenţa de suferinţele sufletului1.


Partea テョntテ「i テ始 cトブtarea sinelui


Capitolul 1 Găsirea și mobilizarea forţelor interioare Veritabili anticorpi ai psihismului nostru, aceşti piloni pe care specialiştii îi desemnează prin termenul semnificativ de „mecanisme psihice de apărare“1 ne permit să uităm suferinţele, ne apără de grijile vieţii, ne protejează de relaţiile nesănătoase, ne învaţă să fim alergici la răutate sau la jigniri. Martin, 35 de ani, vine să mă consulte pentru că este nefericit în viaţa sa profesională. În urmă cu câteva luni, a fost angajat de o societate pe care a ales-o pentru imaginea ei pozitivă în materie de dezvoltare durabilă a mediului înconjurător. Curând, în ciuda entuziasmului său, a fost nevoit să-şi mai reducă din aşteptări. Imaginea „verde“ nu era decât un miraj pentru a face impresie bună în mass-media, iar preocupările ecologice afişate, o faţadă. În fond, lucrează pentru o organizaţie al cărei discurs oficial nu corespunde cu politica practicată. Şi asta nu o poate suporta. Bineînţeles, ştie că este exigent şi idealist, dar ţine la principiile lui: valorile sale morale dau un sens vieţii lui. După toate aparenţele, spre deosebire de manager şi de mulţi dintre colegii din preajma lui, nu ştie să se prefacă.


Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin

18

ALAIN BRACONNIER

Aceasta îi aminteşte brusc de o perioadă mai îndepărtată a vieţii sale. Tocmai intrase la colegiu şi voia cu tot dinadinsul să facă parte dintr-un grup de băieţi numiţi „de gaşcă“. Erau în marea lor majoritate băieţi de familie bună, admiraţi pentru „look“-ul şi dezinvoltura lor; plăceau fetelor, purtau îmbrăcăminte la modă şi n-aveau nicio problemă de bani ca să meargă la cinema… După mai multe luni de încercări de a pătrunde în grupul lor şi după un anumit număr de probe aproape iniţiatice, a sfârşit prin a fi admis în gaşcă. În ziua de azi, încă îşi mai amintea faptul ca pe un moment de intensă satisfacţie şi de imensă mândrie. Într-o zi, pe când era în clasa a VIII-a, o fată i-a spus că, în acel grup, mulţi îl dispreţuiau… Era prea necioplit, prea de jos… Palma a fost usturătoare, iar dezamăgirea, dureroasă. Deziluzionat, jignit şi rănit, s-a îndreptat spre alţi colegi, mai puţin ieşiţi în evidenţă, mai puţin atrăgători, dar cu atât mai de încredere şi mai autentici… Chiar şi în ziua de azi, după douăzeci de ani, unii i-au rămas cei mai buni prieteni. În fond, managerul şi colegii săi îi amintesc epoca îndepărtată a „băieţilor de gaşcă“: prioritatea prefăcătoriei şi a fandoselii. Situaţia îl nelinişteşte, nu ştie cum să se apere, îi este teamă ca agresivitatea pe care o simte în mod visceral împotriva tuturor oamenilor acelora să nu se întoarcă împotriva lui. Ce să facă? Să rămână? Să plece? Să lupte sau să fugă. Împreună, el şi cu mine, reuşim treptat să facem distincţie între ceea ce resimte în mod afectiv şi ceea ce poate într-adevăr să sconteze pe plan profesional. Recunoaşte că s-a făcut repede apreciat, că după toate aparenţele se contează mult pe munca lui şi că perspectivele sale de promovare sunt reale. Chiar dacă nu este întotdeauna cel mai bun mijloc de a ne proteja, faptul de a şti să separăm afectivul de raţional ne permite adesea să facem faţă anumitor situaţii profesionale delicate. Cu trecerea timpului, Martin învaţă să dea curs liber idealismului în viaţa sa privată, exercitându-şi în acelaşi timp meseria cu exigenţă şi succes…


19

Dacă în ziua de azi toată lumea recunoaşte, ca Martin, că este important să protejăm Natura, este la fel de esenţial să ştim să protejăm propria noastră natură şi toată fiinţa noastră. Lumea noastră modernă reclamă din ce în ce mai mult acest lucru. A ne apăra nu se mai rezumă la a şti pur şi simplu să spunem „da“ sau „nu“ ori „este bine“, „este rău“. Aceasta nu înseamnă nici că trebuie să acceptăm totul. Nu, pentru a exista, trebuie să ştim să rezistăm, şi încă în moduri diferite.

Să trăim din plin, având grijă de noi înşine Lupta sau fuga au fost întotdeauna practicate de către fiinţele umane, dar şi de celelalte vieţuitoare. Când se simţeau în primejdie, ca să se protejeze, vieţuitoarele, printre care şi omul, ştiau că trebuie să lupte fizic sau să fugă. De-a lungul evoluţiei, creierul uman s-a dezvoltat, şi comportamentele de luptă fizică sau de fugă au fost interiorizate treptat în imagini mentale şi în gânduri mai complexe. De acum înainte, în faţa unei reacţii biologice de spaimă, cea care se declanşa la omul preistoric şi a cărei apariţie o observăm foarte timpuriu la copilul mic, nu ne mai batem cu pumnii, sau doar foarte rar, ci răspundem prin mijloace psihice. Comportamentele de luptă sau de fugă s-au transformat în: „Ce trebuie să fac: să înfrunt problema, să râd de ea sau să o neg, să o sublimez sau să proiectez responsabilitatea pentru ea asupra celorlalţi etc.?“ Fiinţa umană a învăţat treptat să se apere psihic, dar gândind mai întâi în mod binar. Strămoşii noştri separau lumea în două: zeii şi oamenii, cei buni şi cei răi, cei apropiaţi şi străinii. În cazul unor ameninţări importante, încă ni se mai întâmplă să funcţionăm astfel. Dar azi, în general, lumea în care trăim ne obligă să ne punem întrebări şi să ne administrăm viaţa plecând de la strategii mult


20

Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin ALAIN BRACONNIER

mai subtile, de la toate cele pe care creierul şi spiritul nostru de oameni moderni ni le pun la dispoziţie. Mai mult decât oricând, faţă de evenimentele vieţii de zi cu zi, de micile sau marile griji care ne năpădesc, faţă de stresul pe care îl suferim, faţă de emoţiile care ne copleşesc, precum şi faţă de chestiunile existenţiale pe care ni le punem într-o zi sau alta, avem nevoie să ne protejăm inteligent sau în modul cel mai adaptat şi mai adecvat cu putinţă. Ansamblul resurselor interioare de care dispunem cu toţii fără să o ştim întotdeauna ne permite să nu reacţionăm într-un mod primar, impulsiv sau prea emotiv. Ne putem trăi din plin existenţa de o manieră mai chibzuită şi mai subtilă decât strămoşii noştri. Potrivit situaţiilor pe care le întâlnim, aceste resurse ne îmbogăţesc senzaţiile, sentimentele, gândurile şi comportamentele, menţinându-ne echilibrul psihologic. Aceste moduri de a ne apăra bine favorizează stima pe care o avem faţă de noi înşine. Dar să fie limpede, a ne apăra nu înseamnă să ne baricadăm, ci tocmai contrariul. Dacă ştim că prea multă dezordine ne dezorganizează sau ne copleşeşte, ştim de asemenea că puţină dezordine în noi şi în jurul nostru permite luarea în stăpânire a sinelui nostru. Ca şi mângâierile care ne liniştesc sau care dau sens vieţii noastre, aceste forţe interioare ne permit să dorim lucrurile care ni se prezintă, fără să suferim prea mult dacă nu le putem dobândi pe toate. Ele ne permit să ne trăim iubirile, dar şi să ne exprimăm afecţiunea veşnică faţă de cei pe care îi iubim sau i-am iubit. Ele ne protejează de lumea care ne apasă prin instabilitatea şi lipsa ei de perspectivă. Ele ne domolesc angoasele şi hipersensibilitatea. Sunt cele mai bune garanţii ale noastre pentru a ne împiedica să ne lăsăm maltrataţi sau să ne facem rău noi înşine.


21

Să ne protejăm: împotriva cui? Împotriva cărui lucru? De ce căutăm să ne protejăm sinele de-a lungul existenţei noastre? Motivele sunt numeroase. Uneori, sub povara evenimentelor, devenim prea dependenţi de propriile noastre scheme de gândire sau de ale celorlalţi; în alte momente, ne simţim copleşiţi de propriile noastre sentimente sau ne lăsăm influenţaţi de cineva care ne domină prea mult; putem fi, de asemenea, seduşi, fără să cântărim primejdiile; şi uneori putem fi chiar abuzaţi, fără să îndrăznim să reacţionăm şi, în felul acesta, ajungem să ne maltratăm noi înşine. De multe ori, este greu să ştim să spunem „nu“; nu ştim îndeajuns de bine să stabilim o frontieră între ceea ce dorim noi şi ceea ce doreşte celălalt, nu ştim să găsim distanţa potrivită între celălalt şi noi. Ce se întâmplă, aşadar? Spaţiul nostru interior este deteriorat şi nu mai e suficient pentru a ne simţi liniştiţi şi în siguranţă. Mai multe domenii ale vieţii sau toate modurile de existenţă pot fi, în acest caz, afectate. Viaţa ni se pare uneori împovărătoare. Trebuie, aşadar, să rezistăm, să ne protejăm şi să ne hrănim sinele ca să-şi continue construcţia, graţie unor strategii de rezistenţă care sunt desemnate azi prin termenul psihologic de „mecanisme de apărare“. Veritabile bariere, filtre, frontiere, aceste „mecanisme de apărare“ sunt cruciale pentru înaintarea în viaţă, pentru a ne proteja de aspectele negative pe care le putem întreţine, contra voinţei noastre, în relaţia noastră cu noi înşine sau în relaţia cu ceilalţi. La fel cum câinii scheaună când sunt călcaţi pe coadă, noi, biete fiinţe umane, când ne facem rău sau când suntem agresaţi verbal, manifestăm o reacţie primară şi instinctivă: înjurăm în gând sau mult prea zgomotos! Chiar este util? Da. Oamenii de ştiinţă au dovedit că această manifestare, ca răspuns la perceperea unei


22

Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin ALAIN BRACONNIER

dureri, ne permite să o suportăm mai uşor şi să-i diminuăm senzaţia. „Această expresie verbală va provoca atunci o puternică emoţie şi care o va lua înaintea durerii şi îi va diminua senzaţia“, explică Richard Stephens, profesor de psihologie din Marea Britanie. Acesta recomandă, totuşi, să se înjure cu măsură pentru a garanta eficienţa. Dar, azi, educaţia şi creierul nostru ne pregătesc să ne apărăm la modul cel mai inteligent şi mai eficient cu putinţă faţă de agresiunile cotidiene, mici sau mari, fizice şi, mai ales, verbale. Aşadar, trebuie să ştim să ne apărăm cât mai bine: nici prea mult, nici prea puţin, nici zadarnic, nici cu neîndemânare. Dar cum? Alegând din ansamblul mecanismelor de apărare de care dispunem pe cel care convine situaţiei. E preferabil să folosim umorul faţă de cineva care îl înţelege, decât faţă de altcineva care nu-i va sesiza sensul. E mai bine să negăm pentru moment dispariţia unei fiinţe dragi, aşa cum se întâmplă în primele zile ale unui doliu normal, decât să ne prăbuşim într-o melancolie incontrolabilă. Nimeni nu este perfect! Ni se întâmplă să regretăm că am spus prea mult sau nu destul. Ne gândim atunci că n-am găsit cea mai bună formulă şi mijlocul de apărare cel mai potrivit. Faptul de a le cunoaşte mai bine pe cele utilizate şi pe cele pe care le-am putea utiliza cu mai multă abilitate nu vine de la sine. Cum spunea Jean-Paul Sartre: „Existenţa nu poate intra în grevă“, chiar dacă am dori-o în anumite momente dureroase. Pentru a progresa în viaţă, să explorăm acele mijloace de care putem dispune ca să existăm. Pe cele care sunt cel mai bine adaptate diferitelor contexte: în familie, în cuplu, la serviciu, precum şi pe cele care ne pot pune probleme. Descoperirea varietăţii resurselor vieţii psihice, cunoaşterea celor mai bune, conştientizarea celor pe care le utilizăm din obişnuinţă şi a celor utilizate de apropiaţii noştri înseamnă să ne pese de dezvoltarea noastră personală, de a celor pe care îi iubim. Într-un cuvânt, înseamnă să ne oferim mijloacele de a ne trăi cât


23

mai bine viaţa sentimentală, familială şi socială. Ştiind să mobilizăm această gamă disponibilă în noi împotriva preocupărilor noastre lăuntrice, putem într-adevăr să ne lărgim potenţialul şi să ne ameliorăm stima pe care o avem faţă de noi înşine. Recunoaşterea acestei game şi transmiterea ei copiilor noştri din cea mai fragedă pruncie contribuie la a-i ajuta să utilizeze cele mai bune mijloace ca să se formeze în mod durabil.

Forţele noastre interioare „Psihologia se afirmă ca o parte integrantă a ştiinţelor vieţii… O ştiinţă a vieţii mentale, care încearcă să enunţe legile generale ale gândirii, un domeniu intim şi subiectiv care ar fi putut fi considerat inaccesibil pentru metoda ştiinţifică“2. De ce trebuie să căutăm să ne formăm şi să ne consolidăm echilibrul psihic? Ce obiective ne-a învăţat psihologia umană să favorizăm în ziua de azi ca să nu ne simţim prea neputincioşi în cursul existenţei noastre? Voi cita aici obiectivele care mi se par cele mai importante: • Dezvoltarea armonioasă a Eului nostru sau favorizarea coerenţei sinelui, în special armonizarea relaţiilor dintre trup şi ansamblul fenomenelor psihice, a relaţiilor dintre afectele şi reprezentările noastre, dintre gândurile, limbajul şi actele noastre. • Dezvoltarea armonioasă a relaţiilor cu ceilalţi, din punct de vedere amical, sexual şi social. • Dezvoltarea Idealului Eului, a stimei de sine, a dragostei autentice faţă de sine, şi nu a unui Eu infantil ideal şi nici a dragostei megalomanice faţă de sine. • Dezvoltarea cunoştinţelor noastre despre lume, a cunoştinţelor noastre practice, intelectuale, culturale, dezvoltarea aptitudinilor şi a competenţelor noastre sociale. • A fi îndeajuns de eliberat de simptome sau de trăsăturile constrângătoare de caracter în viaţa personală şi socială.


24

Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin ALAIN BRACONNIER

Cum putem atinge aceste obiective? Mobilizând ansamblul forţelor noastre interioare care ne permit să ne formăm, profitând cât mai bine de varietatea lor şi adaptând utilizarea lor la situaţia întâlnită. Când vorbim despre „forţele interioare“ care ne protejează faţă de evenimentele neprevăzute ale vieţii, despre ce vorbim? Despre mijloacele noastre de apărare sau, şi mai exact, despre „mecanismele psihice de apărare“, aşa cum sunt ele denumite de către psihologi. Ei le definesc astfel: „Mecanismele de apărare sunt procese psihologice automate care protejează individul contra anxietăţii şi contra conştientizării pericolelor sau stresorilor interni sau externi. Indivizii sunt adesea inconştienţi de aceste procese în timp ce ele operează“3. Sunt evidente, însă, şi anumite reacţii defensive conştiente: încercarea de a nu ne gândi la lucruri supărătoare, suprimarea voluntară a sentimentelor neplăcute, faptul de a ne controla în faţa unei emoţii copleşitoare sau agresive atunci când ne simţim încolţiţi. Dar ceea ce specialiştii desemnează prin termenul de „mecanisme de apărare“, aflându-se la dispoziţia noastră un număr de douăzeci şi şapte, corespund unei funcţionări a minţii de care nu suntem neapărat conştienţi, dar care poate fi la fel de eficientă prin efectele sale ca şi reacţiile conştiente, dacă nu cumva şi mai mult. În general, funcţia lor protectoare nu-i înşală pe observatori. Aşa cum a fost demonstrat ştiinţific, este foarte util pentru noi să le cunoaştem şi să le identificăm pe cele care ne fac fericiţi, pe cele care sunt corelate cu o bună sănătate fizică şi mintală, pe cele care se integrează în mod natural în viaţa de cuplu sau în viaţa profesională.


25

O descoperire fericită Expresia „mecanisme de apărare“ apare pentru prima dată în 1894, într-un articol al lui Sigmund Freud: „Psihonevrozele de apărare“4. La vremea sa, părintele psihanalizei nu reţine, cumulat, decât nouă mecanisme: – Regresia (Interpretarea viselor, 1900) – Sublimarea şi formaţiunea reacţională (Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii, 1905) – Proiecţia (Observaţii despre un caz de paranoia, 1911, „cazul Schreber“) – Întoarcerea împotriva propriei persoane şi transformarea în contrariu (Pulsiuni şi destine ale pulsiunilor, 1915) – Identificarea (Doliu şi melancolie, 1917) – Anularea retroactivă şi izolarea (Inhibiţie, simptom, angoasă, 1926) Aşadar, Freud asociază cu uşurinţă un anumit mecanism de apărare cu un anumit tip de psihonevroză. De exemplu, proiecţia este văzută ca un mecanism predominant în paranoia sau, în general, în nebunia psihotică; anularea retroactivă şi izolarea se întâlnesc mai ales la personalităţile obsesionale. Dar el asociază şi alte mecanisme utilizate, în general, în momente deosebite ale vieţii: regresia este corelată cu visul, sublimarea — cu modul de a gestiona dorinţa sexuală, iar identificarea — cu persoana care trebuie să treacă printr-un doliu. Fiica lui Freud, Anna, continuând şi îmbogăţind opera tatălui său în legătură cu această temă, publică prima lucrare consacrată exclusiv acestui subiect5. De atunci, interesul pentru mecanismele psihologice defensive de care dispun fiinţele umane nu a încetat să crească. Psihologul american George Vaillant, pionier în studiul contemporan al acestui concept, afirma în 1993: „A sosit vremea ca Eul şi mijloacele sale de apărare să fie văzute ca


26

Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin ALAIN BRACONNIER

nişte faţete ale realităţii psihologice, biologice şi sociale, şi nu ca obiecte de cult psihanalitice“6. Studierea lucrărilor pe această temă arată că, în ziua de azi, cele mai recente cercetări vizează diferite teme: originea şi apariţia acestor mecanisme din fragedă copilărie, evoluţia lor de-a lungul ciclurilor vieţii, utilizarea lor diferită după cum este vorba de o femeie sau de un bărbat etc. A fost cercetată, de asemenea, şi stabilitatea sau modificarea lor în cursul existenţei. Cercetătorii au fost interesaţi, bineînţeles, de funcţionarea defensivă în cursul bolilor fizice, în cazul tulburărilor psihologice şi în cursul terapiilor. În sfârşit, au fost dezvoltate chestionare şi instrumente de evaluare de care acum poate dispune oricine (cf. Anexa I de la finalul acestei cărţi).

Să ne desfăşurăm toate resursele în toate domeniile vieţii Cunoaşterea pilonilor noştri defensivi a trezit un interes crescând în numeroase domenii: în relaţiile umane, fie că este vorba despre viaţa socială, profesională sau familială, sau despre prevenirea şi educaţia în vederea menţinerii sănătăţii, precum şi în medicina tulburărilor fizice şi, bineînţeles, psihologice. În domeniul vieţii private, cunoaşterea „resurselor noastre defensive“ ne-a permis să facem propuneri asupra modului de a gestiona crizele personale legate de conflictele umane, de despărţiri, de doliu. Studiile referitoare la organizaţiile de muncă, la management sau la luarea deciziilor, la tehnicile de gestionare a stresului sau de training nu se mai pot lipsi de cunoaşterea strategiilor defensive aplicate în viaţa profesională. Din nefericire, în viaţa de zi cu zi, suntem încă mulţi cei care ignorăm ce mijloace defensive mobilizăm, dacă sunt cele mai


27

bune, cele mai adaptate situaţiilor sau cum să le schimbăm. Dacă ştim că făcând pe măscăriciul ne putem ascunde tristeţea, că glumind putem să gestionăm o neînţelegere, că cel mai bun mod de a ne apăra este uneori acela de a ataca sau că un mijloc de a domina este acela de a învrăjbi, în schimb, cine ştie că aceste măsuri defensive se bazează pe douăzeci de şapte de piloni psihici pe care ne putem sprijini în viaţa noastră cotidiană? Voi descrie aceşti douăzeci şi şapte de piloni care, atunci când sunt utilizaţi în mod punctual, chibzuit şi adaptat contextului, sunt cu toţii utili pentru a rezolva problemele, a atenua dificultăţile, a ocoli obstacolele. În anumite situaţii pe care le trăim în ziua de azi, avem nevoie să valorificăm gama largă pe care o avem la dispoziţie. Confruntaţi cu o problemă pe care nu ştim să o rezolvăm, trebuie să ştim să o reprimăm pentru moment sau chiar să o tratăm mai degrabă cu umor, decât să ne lăsăm pradă tendinţei noastre naturale de a fugi de ea. Avem deopotrivă tendinţa de a nu utiliza decât un număr restrâns de mijloace de protecţie, oricare ar fi contextul. Or, această manieră prea limitată de a reacţiona defineşte un stil care este deseori legat, aşa cum vom vedea, de obiceiuri dobândite care ne joacă feste. Avem întotdeauna posibilitatea de a ne dezvolta mijloacele de apărare sau de a experimenta altele pe care nu le cunoaştem. Aceasta conduce la regruparea celor douăzeci şi şapte de forţe sau resurse defensive pe diferite niveluri, care merg de la cele mai agreabile şi mai util de a fi exploatate în majoritatea situaţiilor, până la cele care trebuie folosite în caz de ameninţare cu prăbuşirea. Există, aşadar, o gradaţie în interesul şi în utilitatea acestor posibilităţi. Cu excepţia situaţiilor deosebite care au nevoie de mijloace deosebite, se poate afirma că, în general, pentru a trăi bine cu noi înşine şi cu ceilalţi, pe termen lung, anumite strategii sunt mai bune decât altele. Dacă suntem atenţi, le putem repera pe acelea care ne-au fost de folos şi pe cele pe care le-am utilizat prost. Faţă de o persoană care ne agresează pe nedrept sau

Profile for Editura Trei TREI

Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2011. www.edituratrei.ro

Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2011. www.edituratrei.ro

Advertisement