Page 1

ColecĹŁie coordonată de Simona Reghintovschi


Erik Erikson

Copilărie şi societate

Traducere din engleză de Mirela Badea şi Brânduşa Popa


Editori: SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU Director editorial: MAGDALENA MĂRCULESCU Coperta: FABER STUDIO (Magda Radu) Redactori: VICTOR POPESCU HORIA PĂTRAŞCU Director producţie: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: RĂZVAN NASEA Corectură: ELENA BIȚU RODICA PETCU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ERIKSON, ERIK H. Copilărie şi societate / Erik Erikson ; trad.: Mirela Badea şi Brânduşa Popa. - Bucureşti : Editura Trei, 2015 ISBN 978-606-719-015-1 I. Badea, Mirela, trad (trad.) II. Popa, Brânduşa (trad.) 159.9 Titlul original: Childhood and Society. The Landmark Work on the Social Significance of Childhood Autor: Erik H. Erikson Copyright © 1963 by W.W. Norton & Company, Inc. Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978-606-719-015-1


Cuprins 9 15 19

Gânduri târzii din 1985 Prefață la cea de‑a doua ediție Prefață la ediția întâi

25

Partea întâi. Copilărie și modalități ale vieții sociale

27 Capitolul  1. Relevanță și relativitate în istoricul de caz 29 1. O criză neurologică la un copil mic: Sam 45 2. O criză de război la un soldat al marinei 57 Capitolul  2. Teoria sexualității infantile 57 1. Două episoade clinice 70 2. Libido și agresivitate 87 3. Zone, moduri și modalități 87 A. Gura și organele de simț 97 B. Organele de eliminare și musculatura 104 C. Aparatul locomotor și organele genitale 112 D. Pregenitalitate și genitalitate 119 4. Moduri genitale și modalități spațiale 133

Partea a doua. Copilăria în două triburi amerindiene

135

Introducere la partea a doua

139 Capitolul  3. Vânători în prerie 139 1. Contextul istoric

Copilărie şi societate § Cuprins


6

146 2. Jim 152 3. Un seminar interrasial 163 4. Educația copiilor sioux 163 A. Nașterea 164 B. A lua și a apuca 171 C. A ține și a da drumul 173 D. Două feluri de „cuceriri“ 180 5. Supranaturalul 180 A. Dansul Soarelui 183 B. Călătoria vizionară 188 6. Rezumat 192 7. Un studiu ulterior 203 Capitolul  4. 203 209 214 220

Pescari pe un râu cu somoni 1. Lumea yurok 2. Psihiatria copilului yurok 3. Educația copilului yurok 4. Rezumat comparativ

229

Partea a treia. Dezvoltarea Eului

231

Introducere la partea a treia

239

Capitolul  5. Eșecul timpuriu al Eului: Jean

256 Capitolul  6. Jucării și rațiuni 256 1. Joc, muncă și creștere 273 2. Joc și vindecare 288 3. Începuturile identității 288 A. Joc și mediu social 292 B. Fiul unui bombardier 296 C. Identitatea negrilor 302 Capitolul  7. Opt vârste ale omului 302 1. Încredere fundamentală vs neîncredere fundamentală 307 2. Autonomie vs rușine și îndoială 313 3. Inițiativă vs culpabilitate 317 4. Competență practică vs inferioritate

ERIK ERIKSON


321 324 328 330 333

5. Identitate vs confuzie de rol 6. Intimitate vs izolare 7. Generativitate vs stagnare 8. Integritatea Eului vs disperare 9. Un tabel epigenetic

341

Partea a patra. Tinerețe și evoluția identității

343

Introducere la partea a patra

353 Capitolul  8. 353 356 369 379

Reflecții asupra identității americane 1. Polarități 2. Mama dominatoare 3. John Henry 4. Adolescentul, șeful, mașina

403 Capitolul  9. 405 408 418 421 426 437

Legenda copilăriei lui Hitler 1. Germania 2. Tatăl 3. Mama 4. Adolescentul 5. Lebensraum, soldatul, evreul 6. O notă asupra evreității

7

444 Capitolul 10. Legenda tinereții lui Maxim Gorki 446 1. Țara și „mir“‑ul 452 2. Mamele 456 3. Despotul senil și seminția blestemată 468 4. Cei exploatați 468 A. Sfânt și cerșetor 472 B. Străinul 475 C. Gașca fără tată și copilul fără picioare 478 D. Sugarul înfășat 484 5. Protestantul 496

Capitolul 11. Concluzie: Dincolo de anxietate

523

Lucrări publicate de Erik H. Erikson după prima ediție a cărții Copilărie și societate

Copilărie şi societate § Cuprins


Gânduri târzii din 1985 Am fost rugat să scriu o prefață pentru această primă carte a mea, pentru a comemora cel de‑al 35‑lea an al existenței sale active. Dar apoi am realizat că această carte conține deja două prefețe, una pentru prima ediție, din 1950, și alta, pentru cea de‑a doua, din 1963; și, mai mult decât atât, fiecare parte are o introducere proprie. Ei bine, aceasta înseamnă că acum cel puțin 35 de ani îmi plăcea să‑mi pregătesc cititorii pentru ceea ce aveau să citească; în timp ce acum, la vârsta mea, celebrez tre‑ cutul rezumând ceea ce a fost făcut. Și ultima mea carte (1982) poartă un titlu oarecum cu pretenții de exhaustivitate, The Life Cycle Completed (Ciclul vieții întregit), ceea ce confirmă faptul că o persoană la vârsta de 80 de ani (și anii din viața mea coincid în mare cu cei ai secolului nostru) preferă să privească înapoi și să vadă per ansamblu ce pretenții, speranțe și temeri au ieşit în evidenţă în cursul vârstei de mijloc. La vârste înaintate căpătăm un fel de identitate istorică, vie, reflectând anumite momente și locuri împărtășite cu personalități contemporane, în timp ce încă se dezvoltă — câteodată cu disperare — nevoia de a expe‑ rimenta ceva dintr‑o identitate existențială care cuprinde unici‑ tatea propriei vieți.

Copilărie şi societate § Gânduri târzii din 1985


10

Ceea ce intenționam să fac în jurul vârstei de patruzeci de ani rezumând observațiile mele clinice și antropologice despre copi‑ lărie, așa cum este ea trăită în diverse culturi, am numit apoi un itinerar — „o înregistrare a locurilor și a distanțelor“, după cum îl definește Dicționarul March. Astăzi, trebuie să mărturisesc, „itinerar“ evocă amintirea felu‑ lui în care, în tinerețe, m‑am supus la ceea ce era pe atunci o ritu‑ alizare culturală germană, numită Wanderschaft, o peregrinare mai mult sau mai puțin artistică și reflexivă, prin care urmăream unele întâlniri cu culturile Europei de Sud — și cu marii scriitori de limbă germană (ca de pildă Freud…). Itinerarul observațiilor clinice și antropologice se oprește, grație prietenilor și profesorilor generoși, mai întâi la marea experiență de a afla, în „ancestrala“ Vienă freudiană, despre recent descoperi‑ ta universalitate a copilăriei, după cum am avut ocazia să observ lucrând într‑o școală specială şi după cum apare ea reconstruită din amintirile și poveștile de viață ale adulților care urmează o cură psihanalitică, precum și din însăși practica analizei copilului, dezvoltată la vremea respectivă de către Anna Freud. În prefața la prima ediție, care evoca modul în care am învățat mai apoi să conceptualizez și să scriu despre copilărie, mai întâi la Viena și apoi în această țară, există o propoziție care merită dezvoltată într‑un paragraf: „Această carte a fost editată de soția mea, Joan Erikson“. La aceasta trebuie să adaug acum: „Ca de altfel toate celelalte cărți ale mele“. De asemenea, ea a predat în mica noastră școală din Viena și auzise oricum despre psih‑ analiză. Apoi, când ne‑am confruntat cu apropierea catastrofei hitle­riste și am venit în SUA (ea este născută în Canada), eu am început cu greu să vorbesc engleza, iar ea a trebuit să mă asiste

ERIK ERIKSON


în privința modului meu de exprimare. Acest lucru se pare că m‑a ajutat enorm să înțeleg și să exprim unele dintre noțiunile senzoriale și conceptuale esențiale în observațiile mele care ulte‑ rior au contribuit la încercarea de a pune în legătură expresiile deschise și multiplele teme ascunse din comportamentul ludic al copiilor aparținând unor medii sociale și culturale foarte vari‑ ate — inclusiv ale indienilor din America. Dar aceasta ne‑a aju‑ tat, de asemenea, să lucrăm împreună la schița unei teorii des‑ pre stadiile psihosociale ale vieții, care, sub titlul de „Creșterea și momentele de criză ale personalității sănătoase“, a fost prezen‑ tată la Conferința Jumătății de secol de la Casa Albă, conferință dedicată acestei teme cuprinzătoare. În privința configurațiilor și a semnificațiilor, am admirat întotdeauna ceea ce spunea Blake: „Jucăriile și rațiunea sunt fructele celor două anotimpuri ale omului“; astfel, sintagma „jucăriile și rațiunea“ a inspirat un titlu foarte potrivit nu numai pentru un capitol din această carte, ci, până la urmă, pentru o carte întreagă, constând din Seminariile „Godkin“ ținute de mine la Harvard. Copilărie și societate a fost încă de la început destul de citită și tradusă în numeroase limbi „străine“ — printre care germana, limba în care am studiat la școală, și daneza, limba mea maternă. De fapt, chiar acum am în față o ediție daneză a cărții Ciclul vieții întregit — Livsringen Slutted: En Studiebog. La indicele tematic al versiunii din 1963 a cărții Copilărie și soci‑ etate, unii termeni sunt listați la „conflicte nucleare“. Cum astăzi suntem în căutare de referințe pentru problema nucleară, am fost surprins să găsesc sub această denumire teme precum „încredere vs neîncredere“, desemnată astfel drept o problemă fundamen‑ tală a vieții. Deci permiteți‑mi acum, din nou, să reflectez asupra unuia dintre „conflictele nucleare“ cu adevărat primordiale în

11

Copilărie şi societate § Gânduri târzii din 1985


12

viața omului, și anume rolul maternității și al paternității, și să‑l pun în legătură cu ceea ce pentru noi a devenit pericolul mondial al înarmării nucleare universale. Subiectul esențialmente ambiva‑ lent al parentalității a fost desigur unul central în gândirea psih‑ analitică încă de pe vremea când Freud a descoperit complexul Oedip — și alte conflicte de bază. Referințele noastre psihanalitice la conflictul a două tipuri parentale specifice pentru două națiuni moderne dominante ne‑au pus în fața unei dileme materne a unei „mame americane“ (American „Mom“) foarte autoritare și a unui tip patern, din când în când istoric distructiv, al „tatălui neamț“ („German father“). „Mama fatal dominatoare“ se pare că reprezintă o imagine com‑ pozită de trăsături care „nu ar putea să fie prezente simultan la o femeie reală“ (p. 289), dar, pentru a evoca o generalizare, „Mama a devenit «Mom», adică dominatoare, atunci când tatăl a devenit «Pop», adică «tati» sau «papà», sub impactul acelorași discontinuități istorice. Căci, în esență, dominarea maternă este doar un paternalism deplasat. Mamele din America au preluat rolul de bunic pe măsură ce tații au renunțat la locul lor dominant în familie, în domeniul educației și al vieții culturale“ (p. 295). Dar aici ar fi fost poate interesant de discutat pentru fiecare caz în ce fel tipurile speciale de maternitate și paternitate au fost și sunt trăite unele în relație cu altele. M‑am referit și la experiența paternității severe în evoluția mișcărilor militante și acum mă gândesc la aceste teme cuprinzătoare pentru a sugera posibilele lor semnificații în acest moment al istoriei când cele mai avansate realizări tehnologice expun întregul glob pericolului nuclear total. Probabil că acum doar o maturizare echilibrată, bine polarizată a GRIJII materne și paterne a întregii omeniri ne poate salva.

ERIK ERIKSON


Desigur că mamele au dominat anii de început ai vieții orică‑ rui copil și au fost cât se poate de active în cadrul instituțiilor și al ritualizărilor legate de educație, fundamentale în orice societate, cum ar fi familia și școala, în timp ce pot lăsa bărbaților, alături de ritualizările economice și politice, cultivarea militantă a spiri‑ tului războiului — și aceasta mai ales în teritoriile delimitate de frontiere așa‑zise „sfinte“. Evoluția politică a diferitelor „tipuri“ culturale reprezintă întotdeauna un pericol de ură extremă și le permite respectivelor grupuri să se perceapă pe sine și reciproc nu numai ca tipuri umane diferite, ci până la urmă ca specii evo‑ luând diferit sau ca niște „pseudospecii“, așa cum le‑am numit. Cel mai rău exemplu al unei astfel de gândiri în termeni de pseu­ dospecii, vagă, dar totuși puternică, la o națiune foarte modernă și bine educată a istoriei moderne, l‑am regăsit în nazism. Într‑o discuție generală pe această temă ar trebui să arătăm că, psiha‑ nalitic vorbind, militantismul ideologic corespunde, din punc‑ tul de vedere al dezvoltării, Supraeului patern predominant, care reprezintă conștiința punitivă și militantă, la început considerată de către Freud necesară și totuși potențial distructivă, mai exact autodistructivă. Această conștiință militantă codefinește liberta‑ tea, ca și limitele toleranței de sine a umanității și poate deveni total intolerantă în cazul în care conștiința morală generală nu este de asemenea codeterminată de o conștiință generativă a grijii față de celălalt — născută și alimentată de modelul maternității. Acum putem recunoaște o astfel de dublă parentalitate gene‑ rală la oricine, femeie sau bărbat, căci orice om a avut o mamă și a fost parte din ea și a fost al ei până la sfârșitul fazei de dezvol‑ tare precoce. La fel, aproape oricine, bărbat sau femeie, a fost „luat în grijă“ de mama sa ori de altă femeie care — mai mult sau mai puțin — a știut cum s‑o facă. Dar aceasta înseamnă și că orice

13

Copilărie şi societate § Gânduri târzii din 1985


14

bărbat a experimentat maternitatea și că undeva în profunzime se identifică cu o imagine maternă. Putem spune că orice băr‑ bat are o mamă înăuntru. Din aceeași perspectivă, orice femeie a avut la un moment dat în copilărie un tată sau măcar au exis‑ tat niște bărbați cu rol moralizator, într‑un mod mai sever sau mai tolerant. Aceasta înseamnă că ambele sexe au experimen‑ tat măcar o dată atât expresia senzorială de madonă a chipului matern, cât și o figură paternă încruntată, exprimând o siguranță de sine foarte conștientă, specifică unui „tip superior“ gata să facă uz de orice fel de putere sau forță considerate morale la un moment dat — personal sau istoric. În acest context, incidental, o parte importantă a itineraru‑ lui nostru inițial a constituit‑o observarea utilizării diferențiate a spațiului „intern“ și „extern“ în jocul fetelor și al băieților, ca și în atitudinile spațiale generale și de orientare a adulților. Un ast‑ fel de context universal, precum cel de mântuire în diferite peri‑ oade ale istoriei, poate fi întâlnit în opera mea mai târzie: de la Tânărul Luther la lucrarea de maturitate Adevărul lui Gandhi și în final la „Cuvântările din Galileea și simțul eului“, lucrare apăru‑ tă în Yale Review. Am încheiat cu câteva generalități pentru a marca direcția în care ne poate încă duce itinerarul început în Copilărie și societa‑ te. Mă refer la perspectiva unui spațiu universal uman, intern și extern, codeterminat de o tehnologie cu conștiință istorică și for‑ tificată politic. Dar pentru aceasta este nevoie ca o viitoare impli‑ care în maternitate și paternitate să se bazeze pe polaritatea unifi‑ catoare a unui spațiu terestru matern împărtășit și un simț patern de conservare a legăturii și de apărare a unui astfel de spațiu. Erik H. Erikson

ERIK ERIKSON


Prefață la cea de‑a doua ediție Recitind prefața la ediția întâi, mi‑a reținut atenția expresia „itinerar conceptual“ — și am subliniat‑o deoarece eram în căuta‑ rea unei formule care să explice soarta acestei cărți. Scrisă inițial pentru a completa educația psihiatrică a medicilor, a psihologi‑ lor și a asistenţilor sociali din America, ea și‑a urmat propriul drum, în colegii și universități dintr‑o varietate de domenii, aici și în numeroase țări străine. O a doua ediție, și odată cu aceasta ideea unei revizuiri, a devenit o problemă de necesitate practică. M‑a nemulțumit uneori gândul că această carte este citită la scară largă de oameni mai tineri și mai în vârstă care nu o pot judeca pe baza unei experiențe clinice. Înainte de a începe revizuirea, am abordat această problemă la seminariile pentru studenții din anul I (1961–1962) de la Harvard și am aflat că uni‑ tatea personală care caracterizează mai mult sau mai puțin un itinerar i‑ar putea ajuta pe tinerii studenți să capete o primă pri‑ vire de ansamblu asistată asupra unui domeniu care le acaparea‑ ză interesul și vocabularul din atât de multe și de diverse surse. Studenții mei au decis aproape în unanimitate că nu trebuie să fac modificări majore — ca și cum modificarea unui itinerar scris în anii tinereții nu ar fi fost unul dintre prerogativele unui om în vârstă. Mulțumirile mele pentru strădania și bunăvoința lor.

Copilărie şi societate § Prefață la cea de‑a doua ediție


16

Dar cartea a fost utilizată și pentru formarea profesioniștilor interesați de psihanaliză. O dată în plus, am ajuns la conclu‑ zia că imperfecțiunile cărții sunt inseparabile de caracterul ei de înregistrare a primei faze a itinerarului unui profesionist și, ca toate călătoriile inițiale, ea oferă impresii ce se dovedesc a fi rezistente la ștergere sau rescriere. Prin urmare, am făcut o revi‑ zuire doar pentru a‑mi clarifica intențiile inițiale și am adăugat doar materiale din aceeași perioadă a activității mele. Astfel, în cadrul reviziei pe care am făcut‑o, am corectat în primul rând acele pasaje pe care, recitindu‑le, nu le‑am prea înțeles eu însumi. În al doilea rând, am dezvoltat sau corectat unele descrieri și explicații care adesea au fost greșit înțelese sau aduse în discuție în mod repetat de către studenți din diverse domenii. Adăugiri ample pot fi găsite în principal la sfârșitul părții întâi și pe parcursul părții a treia. În fine, am adăugat unele note de subsol care prezintă reflecții critice asupra a ceea ce am scris cu o decadă și jumătate în urmă și care fac trimitere la operele mele ulterioare pe aceleași teme. Mențiunile din prefața la prima ediție nu conțin numele regretatului David Rapaport. El a citit manuscrisul, dar nu am apucat să primesc sugestiile sale (extrem de detaliate, nu mai este nevoie s‑o spun pentru cei care l‑au cunoscut) până la tipă‑ rirea cărții. În anii care au urmat am lucrat împreună; iar el, mai mult decât oricine altcineva (și aici mă includ și pe mine), a cla‑ rificat implicațiile teoretice ale operei mele și relația ei cu ope‑ rele altor psihanaliști și psihologi. Nu pot să nu mă raportez cu recunoștință la unele dintre lucrările sale care conțin bibliografii exhaustive. Adăugirile mai ample la cea de‑a doua ediție se bazea‑ ză pe lucrările „Sex Differences in the Play Construction of

ERIK ERIKSON


Pre‑Adolescents“, Journal of Orthopsychiatry, XXI, 4, 1951, și „Growth and Crises of the «Healthy Personality»“, în Symposium on the Healthy Personality (1950), vol. coord. de M.J.E. Senn, New York, Josiah Macy, Jr. Foundation.

17

Erik Homburger Erikson Centrul de Studii Avansate în Științele Comportamentului Stanford, California Martie 1963

Copilărie şi societate § Prefață la cea de‑a doua ediție


Prefață la ediția întâi O prefață îi dă autorului posibilitatea de a‑și expune la înce‑ put gândurile de pe urmă. Privind la ceea ce a scris, el încearcă să‑l pună pe cititor în temă cu ceea ce urmează. În primul rând: această carte s‑a născut din practica psihana‑ litică. Principalele sale capitole se bazează pe situații specifice care au avut nevoie să fie interpretate și corectate: anxietatea la copiii mici, apatia în rândul amerindienilor, confuzia veterani‑ lor de război, aroganța tinerilor naziști. În aceste situații, ca și în celelalte, metoda psihanalitică detectează conflicte; căci această metodă s‑a concentrat la început pe tulburarea mentală. În opera lui Freud, conflictul nevrotic a devenit aspectul cel mai riguros studiat al comportamentului uman. În orice caz, această carte evită concluzia pripită că relativ avansata noastră cunoaștere a nevrozelor ne permite să vedem fenomenele de masă — cultură, religie, revoluție — ca analogii ale nevrozelor, cu scopul de a le ajusta conceptelor noastre. Vom urma o altă cale. Psihanaliza de astăzi implementează studiul Eului, un con‑ cept care denotă capacitatea omului de a‑și unifica experiența și acțiunile într‑un mod adaptativ. Se schimbă accentul de la studiul concentrat al condițiilor care afectează și distorsionează Eul individual la studiul originării Eului în organizarea socială.

Copilărie şi societate § Prefață la ediția întâi


20

Încercăm să înțelegem aceste lucruri nu pentru a oferi o vindeca‑ re rapidă unei societăți diagnosticate în grabă, ci în primul rând pentru a completa schița teoriei noastre. În acest sens, cartea este una psihanalitică, pe tema relației dintre Eu și societate. Aceasta este o carte despre copilărie. Putem cerceta fieca‑ re lucrare de istorie, despre societate și moralitate, și vom găsi puține referiri la faptul că toți oamenii sunt la început copii și că toate popoarele își încep existența în creșe. Este uman a avea o copilărie lungă; este civilizat a avea o copilărie și mai lungă. Copilăria îndelungată face din om un virtuoz tehnic și men‑ tal, dar în același timp lasă în el urme ale imaturității afecti‑ ve pentru tot restul vieții. În timp ce triburile și națiunile, în multe moduri intuitive, folosesc educația copiilor pentru a le conferi forma lor proprie de identitate umană matură, versiu‑ nea lor unică a integrității, ele sunt și rămân amenințate de frici iraționale care provin din copilăria pe care tot ei au exploatat‑o în felul lor specific. Ce poate ști un clinician despre toate acestea? Cred că meto‑ da psihanalitică este esențialmente o metodă istorică. Chiar și atunci când se concentrează pe date medicale, le interpretea‑ ză ca funcție a experienței trecute. A spune că psihanaliza stu‑ diază conflictul dintre matur și infantil, dintre straturile actu‑ ale și cele arhaice ale minții, înseamnă că psihanaliza studiază evoluția psihologică prin analiza individului. În același timp, ea aruncă o lumină asupra faptului că istoria umanității reprezintă un metabolism gigantic al ciclurilor de viață individuale. Astfel, aș vrea să spun că aceasta este o carte despre proce‑ sele istorice. Iar psihanalistul este un tip ciudat de istoric, poate unul nou: dedicat să influențeze ceea ce observă, el devine parte a procesului istoric pe care îl studiază. Ca terapeut, el trebuie să

ERIK ERIKSON


fie conștient de propria reacție la ceea ce observă: „ecuația“ sa personală ca observator devine chiar instrument de observație. Astfel, nici alinierea terminologică la științele mai obiective, nici detașarea demnă de vacarmul zilei nu pot și nu trebuie să împie‑ dice metoda psihanalitică să fie, cum o numea H.S. Sullivan, „participantă“, și asta în mod sistematic. Astfel, această carte este și trebuie să fie una subiectivă, un itinerar conceptual. Nu își propune să fie reprezentativă prin cita‑ te sau sistematică în referințe. În general, nu prea folosește la nimic efortul de a clarifica semnificațiile până acum vagi prin citarea aparent scrupuloasă a unor semnificații vag similare, aparținând altor contexte.

21

Această abordare personală necesită o scurtă prezentare a formării mele și a influențelor intelectuale generale. Am început să studiez psihologia venind din domeniul artis‑ tic, ceea ce poate explica, dacă nu chiar justifica, faptul că uneori cititorul mă va surprinde zugrăvind contexte și fundaluri acolo unde s‑ar fi așteptat să descriu fapte și concepte. A trebuit să fac o virtute dintr‑o necesitate constituțională, bazându‑mă în transmiterea ideilor mele pe descrieri reprezentative mai degra‑ bă decât pe argumente teoretice. Primele experiențe de lucru cu copiii le‑am avut într‑o mică școală americană din Viena, condusă de Dorothy Burlingham și de Eva Rosenfeld și al cărei director era Peter Blos. Mi‑am înce‑ put cariera clinică în calitate de psihanalist de copii. Am fost supervizat de Anna Freud și de August Aichhorn. Am absolvit Institutul Psihanalitic din Viena. Henry A. Murray și colaboratorii săi de la Clinica Psihologică de la Harvard mi‑au oferit primul adăpost intelectual din

Copilărie şi societate § Prefață la ediția întâi


22

această țară. Pe parcursul mai multor ani am avut privilegiul de a purta lungi discuții cu mai mulți antropologi, în primul rând Gregory Bateson, Ruth Benedict, Martin Loeb și Margaret Mead. Scudder Mekeel și Alfred Kroeber m‑au introdus în „dome‑ niu“. Voi vorbi în detaliu despre influența lor specială în partea a doua. Ar fi imposibil să trec în revistă tot ceea ce îi datorez lui Margaret Mead. Concepțiile mele comparative despre copilărie s‑au dezvoltat prin intermediul cercetării, pentru care am fost la început încura‑ jat de Lawrence K. Frank. O bursă de la Fundația Josiah Macy, Jr. mi‑a dat ocazia să particip la un studiu despre debutul nevroze‑ lor infantile, la Yale (Departamentul de Psihiatrie, Facultatea de Medicină și Institutul de Relații Umane); și o bursă din partea Asociației pentru Educație Generală mi‑a permis un timp să par‑ ticip la studiul longitudinal al lui Jean Walker Macfarlane despre caracteristicile copiiilor din California (Institutul pentru Sănătatea Copilului, Universitatea din California, Berkeley). Această carte a fost redactată de soția mea, Joan Erikson. Pentru completarea manuscrisului am fost îndrumat de Helen Meiklejohn, dar și de Gregory Bateson, Wilma Lloyd, Gardner și Lois Murphy, Laurence Sears și Don MacKinnon. Le sunt recunoscător. În text apar o serie de nume fictive: Sam, Ann și Peter; Marine, Jim Sioux și Fanny Șamanul; Jean și mama ei, Mary și alții. Ei au fost pacienții și subiecții care, fără să știe, mi‑au furnizat „modele“ de comportament explicit, care de‑a lungul anilor mi‑au rămas în minte și au luat amploare ca scop și semnificație. Sper ca referirile la ei să transmită aprecierea pe care le‑o port pentru participarea la această muncă de clarificare.

ERIK ERIKSON


Datorez anumite informații prezentate în această carte activității mele alături de următoarele echipe și persoane: Facultatea de Medicină a Universității Harvard, Departamentul de Neuropsihiatrie — dr. Frank Fremont‑Smith; Facultatea de Medicină a Universității Yale, Departamentul de Psihiatrie  — dr. Felice Begg‑Emery, dr. Marian Putnam și Ruth Washburn; Fundația Menninger, Southard School — dr. Mary Leitch; Spitalul de Copii din East Bay, Centrul pentru Dezvoltarea Copilului — Wilma Lloyd; Spitalul Mount Zion, Clinica de Reabilitare pen‑ tru Veterani — dr. Emanuel Windholz; Clinica de Asistență a Copilului, San Francisco Public Schools. Unele fragmente din carte se bazează pe studii publicate ante‑ rior, cum ar fi „Configurations in Play: Clinical Observations“, în Psychoanalytic Quarterly; „Problems of Infancy and Early Childhood“, în Cyclopaedia of Medicine, etc., ed. a doua revizuită, Davis and Company; Studies in the Interpretation of Play: I. Clinical Observation of Play Disruption in Young Children, apărută în Genetic Psychology Monographs; „Observations on Sioux Education“, Journal of Psychology; „Hitler’s Imagery and German Youth“, Psychiatry; Observations on the Yurok: Childhood and World Image, în periodicul University of California Publications in American Archaeology and Ethnology; „Childhood and Tradition in Two American Indian Tribes“, în The Psychoanalytic Study of the Child, I, International Universities Press (revăzut și republicat în vol. Personality, coord. de Clyde Kluckhohn și Henry A. Murray, Alfred A. Knopf); „Ego Development and Historical Change“, în The Psychoanalytic Study of the Child, II, International Universities Press.

23

Erik Homburger Erikson Orinda, California

Copilărie şi societate § Prefață la ediția întâi


Partea întâi Copilărie și modalități ale vieții sociale


CAPITOLUL 1

Relevanță și relativitate în istoricul de caz În orice domeniu există câteva întrebări simple, foarte inco‑ mode prin faptul că dezbaterile care se iscă în permanență în jurul lor duc la eșecuri repetate și îl fac să pară nepriceput pe cel mai mare expert. În psihopatologie astfel de probleme au fost întotdeauna legate de localizarea și cauzele tulburării nevrotice. Are aceasta un debut vizibil? Rezidă ea în corp sau în minte, în individ sau societate? Timp de secole această dilemă s‑a centrat în jurul argumen‑ tului ecleziastic despre originea nebuniei: să fie un diavol care se insinuează sau o inflamație acută a creierului? Această sim‑ plă dilemă pare de mult depășită. În ultimul timp am ajuns la concluzia că o nevroză este psiho‑ și somatică, psiho‑ și socială și interpersonală. Oricum, cel mai adesea discuția va scoate la iveală faptul că și aceste noi definiții nu sunt decât moduri diferite de a combi‑ na concepte atât de separate ca psyche și soma, individ și grup. Acum spunem „și“ în loc de „sau“, dar reținem cel puțin presu‑ punerea implicită că mintea este „ceva“ diferit de corp, iar socie­ tatea, „ceva“ diferit de individ.

Copilărie şi societate § Relevanță și relativitate în istoricul de caz


28

Psihopatologia descinde din medicină, care își are ilustrele origini în cercetarea localizării și a cauzalității bolilor. Instituțiile noastre de formare sunt dedicate acestei căutări, care oferă celor ce suferă, ca și celor care îi tratează, o reasigurare magică ema‑ nând din tradiția și prestigiul științifice. Pare mai sigur faptul de a concepe nevroza ca boală, pentru că astfel ea pare a fi o suferință. De fapt, chiar este adesea însoțită de suferințe soma‑ tice circumscrise, iar pentru boli avem abordări bine definite, atât la nivel individual, cât și epidemiologic. Aceste abordări au dus la un declin abrupt în cazul multor boli și la scăderea mortalității, în cazul altora. Totuși se întâmplă ceva ciudat. Atunci când gândim nevro‑ za în termeni de boală, ajungem treptat să reconsiderăm întrea‑ ga problemă a bolii. În loc să ajungem la o mai bună definire a nevrozei, găsim că unele boli foarte răspândite, cum ar fi dure‑ rile de inimă sau de stomac, capătă o nouă semnificație, fiind considerate echivalente cu simptomele nevrotice sau în orice caz cu simptome ale unei tulburări centrale, mai degrabă decât un fenomen periferic în zone afectate izolate. Aici, sensul cel mai nou al abordării „clinice“ devine în mod curios similar cu înțelesul său cel mai vechi. Astfel, pe vremuri, „botezul clinic“ desemna funcția unui preot aflat la patul bol‑ navului, când lupta somatică părea că se apropie de sfârșit, iar sufletul avea nevoie de asistență pentru întâlnirea față‑în‑față cu Creatorul. A existat o vreme în istoria medievală când medi‑ cul era obligat să cheme un preot dacă nu reușea să‑și vindece pacientul timp de mai multe zile. În astfel de cazuri se presupu‑ nea că boala era ceea ce am putea numi astăzi spiritual‑soma‑ tică. Termenul „clinic“ și‑a lepădat de mult straiele preoțești. Dar ceva din vechea sa conotație se păstrează, căci știm că o

ERIK ERIKSON


persoană nevrotică, indiferent unde, cum și de ce are o suferință, este afectată în nucleul ei, oricum am numi acest nucleu organi‑ zat sau organizator. Poate că respectiva persoană nu va fi expusă singurătății finale a morții, dar trăiește acea singurătate tăcută, acea izolare și dezorganizare a experienței, pe care o numim angoasă (anxietatea) nevrotică. Oricât de mult ar căuta un psihoterapeut prestigiul, solidita‑ tea și confortul în analogii biologice și fizice, el are de‑a face, îna‑ inte de orice, cu anxietatea umană. Despre aceasta poate spune puține lucruri, nicidecum totul. De aceea, înainte de a se extinde în aplicații mai ample, el poate afirma în mod deschis unde se poziționează în formarea sa clinică. Astfel, această carte începe cu un exemplu de patologie — și anume izbucnirea neașteptată a unei tulburări somatice violen‑ te în copilărie. Farul nostru călăuzitor nu caută să izoleze și să mențină în atenție vreun aspect sau mecanism anume al acestui caz, ci el trece în mod deliberat aleatoriu peste multiplii factori implicați, pentru a vedea dacă putem circumscrie aria tulburării.

29

1. O criză neurologică la un copil mic: Sam Într‑o dimineață devreme, într‑un oraș din nordul Californiei, mama unui copil de trei ani a fost trezită de zgomote ciudate venind din camera lui. A alergat la patul copilului și l‑a găsit într‑o stare îngrozitoare de criză. Pentru ea arăta exact ca un atac de cord, de care murise bunica lui în urmă cu cinci zile. A chemat un medic, care a spus că atacul lui Sam era epileptic. Medicul a administrat sedative și a pus să fie transportat băia‑ tul la un spital dintr‑un oraș apropiat. Personalul spitalului nu a dorit să înainteze un diagnostic din cauza vârstei pacientului

Copilărie şi societate § Relevanță și relativitate în istoricul de caz

Copilarie si societate preview536  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2011. www.edituratrei.ro

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you