— Înțeleg. Poate că dacă ți‑ai sili creierul sălbatic, mi‑ai putea spune care părți au fost atât de greșite. — Ah, faptele mărunte le‑ai prezentat corect, în mare parte. Atât doar că ai spus că eu am comandat Legiunea Lupului. De fapt, a fost Regimentul 35 Pedeștri, cunoscut în rândul Străjii Tărâmului ca Alergătorii‑lupului. — La întoarcerea în capitală, am rostit sec, voi avea grijă să public o ediție revizuită. A închis ochii, reamintindu‑și. — „Invazia coastei de miazănoapte de către regele Janus n‑a fost decât primul pas în urmărirea ambiției sale mai mari: anexarea întregului Imperiu.“ Fusese un citat perfect, cuvânt cu cuvânt. Am fost impresionat de memoria lui, dar nu‑mi trecea prin cap s‑o recunosc. — O simplă expunere de fapte. Ați venit aici ca să jefuiți Imperiul. Janus a fost nebun crezând că un asemenea plan ar putea avea sorți de izbândă. Al Sorna a clătinat din cap. — Pe noi ne interesau porturile de pe coasta de miazănoapte. Janus dorea căile negustorești prin Marea Erineană. Și n‑a fost nebun. A fost bătrân și disperat, însă nu nebun. Am fost surprins de simpatia evidentă din glasul lui; la urma urmelor, Janus era marele trădător și făcea parte din legenda Ucigașului Speranței. — Cum se face că știi atât de bine ce era în mintea lui? — Mi‑a spus chiar el. — Ți‑a spus chiar el? am zis şi am izbucnit în râs. Am trimis o mie de scrisori cu întrebări tuturor ambasadorilor și oficialităților din Tărâm la care m‑am putut gândi. Puținii care s‑au sinchisit să răspundă au fost toți de acord într‑o privință: Janus nu și‑a dezvăluit niciodată planurile nimănui, nici chiar familiei. — Cu toate acestea, tu ai afirmat că el dorea să cucerească întregul Imperiu. — O deducție rezonabilă, bazată pe dovezile existente.
20
ANTHONY RYAN