Page 1

COLECลขIE COORDONATฤ‚ DE Vasile Dem. Zamfirescu


Burn‑outul copiilor Cum să-i ajutăm să nu clacheze béatrice millêtre Traducere din franceză de Ana Mihăilescu


EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu director editorial: Magdalena Mărculescu REDACTOR: Manuela Sofia Nicolae DESIGN: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Paul Bradbury DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban DTP: Mihaela Gavriloiu CORECTURĂ: Lorina Chițan Roxana Nacu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MILLÊTRE, BÉATRICE Burn-outul copiilor: Cum să-i ajutăm să nu clacheze / Béatrice Millêtre; trad. din franceză de Ana Mihăilescu. – Bucureşti: Editura Trei, 2017 ISBN 978-606-40-0118-4 I. Mihăilescu, Ana (trad.) 159.9

Titlul original: Le burn-out des enfants. Comment éviter qu’ils ne craquent Autor: Béatrice Millêtre Copyright © 2016, Editions Payot & Rivages © Editura Trei, 2017 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 E‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro


Cuprins Identificarea reperelor

7

Introducere 9 Arletta, Jules, Paul, Sacha, Élise și toți ceilalți: cine sunt ei?

13

Burn‑out? 23 Motivele clacării Prea mari, prea de timpuriu: megamorfismul Absența identității Muncă fără rezultate Incomprehensiunea Copii care nu mai sunt decât obiecte ale reușitei… Copii suprasolicitați, subsolicitați, prost solicitați Prea blânzi Părinți suprainvestiți, subinvestiți, prost investiți în viața copiilor Cu frica în oase Omniprezența celorlalți Incomprehensiunea sistemului

29 31 41 46 49 52 56 58 60 63 65 67

Sensul burn‑outului 69


Erorile părinților Injoncțiunea paradoxală Credințele false și erorile de logică Negarea realității și lipsa spiritului critic Eu, ca părinte, am responsabilitatea de a‑l ajuta pe copilul meu să se vindece și să nu îl las să clacheze Nu mă culpabilizez Repere pentru a‑mi ajuta copilul Îmi pun câteva întrebări Nu fac „cum face toată lumea“ Nicăieri nu este mai bine ca la bunica Sensul vieții Aveți încredere în copil Planuri de carieră, planuri himerice A împărtăși: cuvântul‑cheie

73 75 76 78

81 84 86 87 93 100 103 105 108 110

Eu, ca tânăr, am datoria să o scot la capăt După ploaie, răsare soarele Sunt tolerant față de mine însumi Nu sunt nul/Am calități Ruminez la nesfârșit Nu mă culpabilizez Ceilalți nu sunt nici tontălăi, nici machiavelici, iar lumea nu este chiar așa de „neagră“ Învăț să comunic mai bine Sensul vieții mele Orice alegere este permisă și toate orizonturile sunt deschise Ce înseamnă să îți fie bine?

113 116 118 122 126 130

Reflectați împreună

151

131 134 138 144 146

Concluzii 153


Identificarea reperelor


Introducere Până nu demult, în medie, pe an, în cabinetul meu nu intra decât un tânăr cu probleme de cădere nervoasă, depresie sau burn-out. Acum îmi trec pragul mai mult de cinci pe săptămână și, atunci când o fac, sunt deja într‑o stare de disperare și mare suferință. Este șocant, dar aceste cuvinte reflectă realitatea, o realitate alarmantă, în care copiilor noștri nu le merge bine, ba chiar nu le merge nicidecum bine! Când vorbesc despre depresie, suferință, burn-out, mă refer la ceea ce a devenit viața cotidiană a numeroși copii. Mărturisesc că aș fi preferat să nu fiu în situația de a vorbi despre acest subiect, căci aceasta ar însemna că realitatea nu are de ce să ne îngrijoreze. Din păcate, lucrurile nu stau deloc așa. De la tentative de suicid la fobie școlară, trecând prin stres, epuizare nervoasă, angoasă, pierderea încrederii, lipsa reperelor, căutarea sensului și câte și mai câte, tinerilor noștri le fuge pă‑ mântul de sub picioare. Evident, mi s‑ar putea riposta că, prin definiție, persoanele pe care le primesc în cabinetul meu nu sunt în apele lor. Dar nu este vorba doar despre cabinetul meu. Uitați‑vă împrejur și spuneți‑mi: care dintre copiii cu care aveți de‑a face se simte bine? Șeful grupului, animatorul de serviciu, cel care nu poate sta o clipă locului, devenind insuportabil, timidul care se lasă hărțuit?… Lipsă de încredere în ei înșiși!


10

Burn-outul copiilor béatrice millêtre

Melancolicul, care nu a găsit niciodată un sens în tot ceea ce face? Tristețe și depresie. Cel care este ciuca bătăilor? Pierderea chefului de viață. Cel care nu a obținut 20 de puncte din 20 la fiecare evaluare? Perfecționism și lipsa stimei de sine. Cel care pune mii de întrebări înainte de a răspunde? Anxietate. Cel căruia îi este teamă de orice? Anxietate. Și aș putea să continui la nesfârșit aceste constatări devasta‑ toare. Le‑au făcut alții înaintea mea. UNICEF Franța a efectuat o anchetă națională amplă în 2014, pe un lot mai mare de 10 000 de copii și adolescenți, de la 6 la 18 ani. Rezultatele sunt înspăimântătoare: 40% dintre copii resimt o stare de suferință psihologică, agravată de factori familiali (fami‑ lie monoparentală sau recompusă) și de mediu. Mai mult de 30% dintre ei declară că au avut idei suicidare, iar 11% au încercat deja să se sinucidă. Când vorbesc despre acest subiect, cei din jur obiectează de îndată: „Părinții, ei sunt cei care îi presează prea mult!“ Dar nu este chiar atât de simplu. Da, este adevărat, vor exista întotdeauna părinți care vor exercita o presiune prea mare asupra copiilor. Dar nu aceasta este singura cauză, nici pe departe! Cauzele sunt multiple: părinții, care se tem pentru viito‑ rul copiilor și, în mod legitim, își doresc ca ei să aibă rezultate bune la școală, cei care le cer prea mult, copiii, deveniți sclavi ai comparației cu ceilalți și ai unei competiții continue, profesorii, care nu le acordă decât în mică măsură dreptul de a greși, stre‑ sul generat de condițiile de lucru tracasante, incapacitatea tineri‑ lor de a înțelege exigențele impuse și care nu sunt respectate de adulți, pierderea sau ignorarea propriei identități și a valorilor sau personalității lor, pierderea sensului. Ca să nu mai vorbim despre maltratări și condițiile de viață proaste! Inexorabil, toți acești factori îi fac să nu se simtă bine, ba chiar să se simtă mai rău.


11

Nu faceți greșeala să credeți că am pretenția ca, prin această carte, să schimb „sistemul“, vreau doar să pun o cărămidă la te‑ melia stării de bine a copiilor noștri. Nu am nici vocația de a realiza un studiu sociologic. Ca întot‑ deauna, nu fac decât să vă împărtășesc experiența mea cotidiană cu copiii și părinții cărora le acord asistență. De aceea, mă bazez pe numeroase exemple, care, cred eu, sunt mai grăitoare decât toate discursurile și suscită reflecția. Și nu vă gândiți nici că îi judec pe părinți sau că arunc cu piatra în ei. Dimpotrivă, manifest bunăvoință față de postura în care se află și îi înțeleg: ca toți părinții din lume — cu câteva excepții —, își doresc cu ardoare fericirea propriilor copii și acționează așa cum cred că trebuie să o facă, în funcție de viața, istoria, valorile, constrângerile și fantomele lor. Există un număr de stereotipuri, clișee, fraze șablonate pe care le auzim pretutindeni și pe care toată lumea și le‑a apropriat fără pic de reflecție, care mă oripilează mai mult decât orice, căci fie nu au nicio legătură cu realitatea psihologică, fie au fost defor‑ mate: de la „Trebuie să te gândești la tine însuți“, care s‑a trans‑ format în „Eu nu mă ocup de copiii mei“ (caricaturizez, desigur), trecând prin „Trebuie să se învețe cu plictiseala“, toate aceste idei sunt false, absolut false, contribuind din plin la starea proastă a copiilor noștri. Cartea vă este dedicată atât dumneavoastră, părinților, prin în‑ cercarea de a vă oferi câteva chei pentru înțelegerea acestei stări și câteva piste de reflecție care să vă ajute, dar și vouă, tinerilor, pentru a vă da speranță și niște instrumente care să vă sprijine în descoperirea locului vostru într‑o lume care nu este chiar atât de respingătoare, ci, până la urmă, mai degrabă frumoasă, precum și pentru a face în așa fel încât să aflați cărei specii de floare îi aparțineți, astfel încât bobocul încă neînflorit (așa cum sunteți voi acum) să poată, în sfârșit, să își deschidă superbele sale petale. Prima parte a cărții vizează explicitarea cauzelor acestui fla‑ gel, însoțită de chestionare care să vă ofere piste de reflecție și


12

Burn-outul copiilor béatrice millêtre

care să fie de folos, într‑o oarecare măsură, în conștientizarea și reconsiderarea acestei situații. Scopul este de a vă permite să identificați, în acest fel, ceea ce l‑a împins pe copilul dumneavoas‑ tră pe marginea prăpastiei. Astfel, veți putea regla tirul și îl veți ajuta să iasă la liman. A doua parte se adresează îndeosebi părinților, iar a treia oferă tinerilor instrumente utile pentru a se dezvolta. Ele pot fi folosite chiar de copii sau împreună cu dumneavoastră, știind că este indispensabil să „jucați cu cărțile pe față“ pentru a porni din nou, împreună, pe drumul spre un viitor mai bun.


Arletta, Jules, Paul, Sacha, Élise și toți ceilalți: cine sunt ei?


Toate aceste exemple au fost date de părinți sau chiar de ti‑ neri. Unele sunt dramatice, altele au consecințe mai puțin grave, dar toate reflectă suferința acestor copii. Fie că este vorba despre tentativă de suicid, fugă, dorința de a muri, stres, anxietate sau epuizare nervoasă, toți se confruntă cu o stare de suferință mai mult sau puțin accentuată. Sonia este în clasa a XI‑a1. Vine la cabinetul meu exact îna‑ inte de probele pentru bac blanc2. Este panicată. O ascult expli‑ cându‑mi că își joacă tot viitorul pe această evaluare: „Dacă ratez, nu numai că trebuie să repet examenul, dar n‑o să mai am parte de o școală bună, pentru că se uită și la notele din timpul anului. Nu mai am somn, muncesc din zi până‑n noapte și, degeaba, am ajuns să bat pasul pe loc“. Văzând‑o atât de anxioasă, mama Soniei a vorbit cu dirigintele clasei: „Dacă trece în a XII‑a? Bineînțeles că o să ia examenul! Și pe urmă? Nici pentru asta n‑aveți de ce să vă faceți griji, le‑am ținut acest discurs ca să îi sperii și să fie mai motivați“. Julien, 15 ani, este în clasa a X‑a, în aceeași școală privată în care a intrat în clasa a VI‑a. Este un elev bun, are prieteni. La trei luni după începerea anului școlar, are o tentativă de suicid. Asistat de un psihiatru și un psiholog, se întoarce la liceu, dar simte o presiune atât de puternică, școlară și familială, încât 1

2

În acest text, numerotarea claselor reprezintă echivalarea, în sistemul de învățământ românesc, cu cea din sistemul de învățământ francez (n. tr.). Susținerea, în condiții reale, a unor teste pregătitoare pentru bacalaureat (n. tr.).


Burn-outul copiilor

16

béatrice millêtre

clachează din nou. Va termina clasa (după cum mi‑a spus tatăl său) „prăbușit pe canapea“. Nu m‑am întâlnit cu Julien, plasat, de atunci, în centrul pentru adolescenți Solenn, ci cu tatăl lui. Ținea neapărat ca fiul său, „în‑ zestrat cu capacități deosebite“, să reușească în viață. „Își pierde timpul conducând tractoarele vecinilor noștri agricultori, așa că va face o școală de agronomie. Cele două surori mai mari ale lui au fost la școli de elită, și el o să facă la fel.“ De fiecare dată când îl văd, îmi ține același discurs: „Fiul meu are capacități deosebite, ce se poate face ca să se ridice de pe ca‑ napeaua aia și să se întoarcă la școală?“ Încetul cu încetul, devine conștient că reluarea cursurilor în acea școală elitistă este imposibilă. Până la urmă, Julien va merge la internat la o școală de agro‑ nomie. Mă bucur mult pentru el, gândindu‑mă că tatăl său ac‑ ceptă, în fine, ideea ca fiul său să devină agricultor. Nu, încă nu a acceptat‑o, căci va urma cursurile secției de știință în acel liceu. Oricum, măcar se va simți în largul său și în armonie cu sine însuși. Armelle are 10 ani. Părinții săi vin pentru o problemă de hărțuire la școală, în timpul prânzului, la cantină. Băieții nu pot s‑o înghită și îi adresează cuvinte jignitoare. Fondul poveștii lui Armelle este însă mai complicat. Este o fetiță care a făcut mereu pe „șefa�3“, nesuportând jocurile pe care nu le‑a ales ea însăși. Și totuși, nu propune niciunul. De multe ori, se supără pe colegele ei și, adesea, se izmenește, pretextând că o doare capul, stomacul. Cu toate acestea, este foarte apreciată în clasă. În afara școlii, Armelle practică o mulțime de activități, atât sportive, cât și artistice, în care se simte ca peștele în apă. Acasă, regulile trebuie respectate cu sfințenie, iar Armelle se supune

3

Cuvintele puse între ghilimele aparțin părinților.


17

imediat. „Vedeți dumneavoastră, pe copii trebuie să‑i strunești. La cea mai mică abatere, strângi șurubul.“ Armelle suferă de o îngrozitoare lipsă de încredere în ea însăși, de lipsa unei dezvoltări a spațiului interior: nu a știut ni‑ ciodată să gândească singură și nu a putut să învețe să trăiască alături de colegii săi. Din păcate, are exact profilul unui copil care îi hărțuiește pe ceilalți și care, la rândul ei, se lasă hărțuită. Un profil la fel de trist este cel al lui Steve. Similar cu al lui Armelle. La trei săptămâni după începerea clasei a V‑a, Steve este exclus trei zile din colegiu. Două luni mai târziu, o altă gogo‑ mănie. Riscă excluderea și fuge, nemaiîndrăznind să se întoarcă acasă. Când a venit la mine, era un băiat trist. Are 12 ani și pe umerii lui apasă toată povara lumii. La școală, de când se știe, a făcut numai prostii, având reputația de „recalcitrant“. Părinții săi au un stil parental autoritar dus până la extrem. Fără nicio excepție, nimic nu este tolerat și nici tolerabil. Pentru fiecare faptă nesocotită, există un șurub suplimentar care se strânge, ast‑ fel că Steve nu a fost niciodată liber. Singurul său spațiu de liber‑ tate — supapa sa de siguranță — este, la fel ca în cazul lui Armelle, școala, unde nu se mai controlează și are nevoie să demonstreze că există. Cu o atitudine sfidătoare, a devenit un copil dur, tocmai pentru a putea să își facă prieteni: este motivul pentru care ar fi în stare de orice. Când se întoarce însă de la școală, teama de părinți îl paralizează și ajunge să fugă, pentru a nu fi nevoit să îi înfrunte. Este găsit câteva ore mai târziu de jandarmi, iar a doua zi se întoarce la colegiu, unde este eroul din curtea școlii, cel care i‑a ținut piept tatălui său, sancțiunea fiindu‑i anulată. Cu logica lui de copil, el este cel care a câștigat. Departe de a înțelege că este vorba de un strigăt de ajutor, părinții îl pedepsesc și mai des și își modifică programul în așa fel încât să nu îl lase nicio clipă singur. La o lună după acea fugă, Steve este din nou exclus din colegiu.


18

Burn-outul copiilor béatrice millêtre

Paula se află într‑o situație complicată. Dintotdeauna. Părinții săi au divorțat când ea avea doar doi ani, iar relațiile dintre ei sunt conflictuale. Este adusă la mine la vârsta de 8 ani, pentru o suspiciune de anorexie și dislexie. Bilanțul ortofonic dovedește că nu este dis‑ lexică. Și nu este nici anorectică. În schimb, este o miză pentru părinții săi. Trece de la unul la altul și este umărul compătimitor pe care se tânguie mama sa: „Nu pot să merg miercuri la o prie‑ tenă, mama are nevoie de mine și o ajut la treburile casei“. Tatăl său vitreg este sever și decide, de unul singur, că nu va putea să își sărbătorească aniversarea, pentru că s‑a certat cu mama ei. Mama acționează fără știința noului său soț: „Dacă îi spun că îi dau o mână de ajutor la lecții, ca să poată și ea să iasă cu ceilalți, mă rog, lucruri de felul ăsta, o retrage de la școală. Nu‑i spun nici când e invitată la o aniversare la McDonald’s, nu este de acord, așa că merge pe furiș“. Până atunci, în afara orelor de program, Paula mergea la o bonă — refuzase să rămână în sala de studiu și să mănânce la cantină, iar mama ei fusese de acord. Acum vrea să meargă la cantină, dar nu și la sala de studiu, deci își va face temele acasă la nașul său, al cărui fiu este în aceeași clasă. Până la urmă, problema Paulei este decalajul mare între com‑ portamentul de adult pe care îl așteaptă de la ea mama, interdicția de a decide ea însăși și, pe de altă parte, libertatea de a alege ceea ce vrea să facă. Este strigătul sfâșietor al unui copil care vrea ca cineva să se ocupe de el. Leila este un copil precoce. Este în clasa a IX‑a, într‑o școală specializată. Imediat cum intră pe ușă, văd o adolescentă care se ia drept o persoană matură. Fără niciun preambul, mă în‑ treabă dacă poate să îmi spună pe nume și să mă tutuiască. Este de mult obișnuită cu psihologii. „O persoană adultă, într‑un trup de copil“, îmi vor spune părinții vorbindu‑mi despre ea. Nimic nu îi este trecut cu vederea: „Are capacități deosebite,


19

este precoce, așa că îi cerem performanță. În toate domeni‑ ile, și școlare, și în relațiile cu ceilalți, mai ales cu fratele ei mai mic“. Leila știe că este precoce4, dar nu are nicio idee despre cine este ea cu adevărat. Tot ceea ce știe a aflat din cărțile pe această temă, dar nu știe să acționeze în felul său. I s‑a inculcat ideea că, fiind precoce, trebuie să se comporte ca un adult. Și chiar asta face, numai că nu prea îi reușește. Urmează cursuri de teatru la școala de actorie Cours Florent, secțiunea adulți. „Dar e bine, m‑au acceptat.“ Vine însă momentul când, plecând în tabără în Statele Unite, se va simți atât de singură și abandonată, încât va claca. Spitalizată, nu va reuși să se întoarcă la școală, să înceapă clasa a X‑a. Blanche are aceeași vârstă. Mama sa a preferat să o retragă de la școală. De fiecare dată, pregătirea lecțiilor provoca, sistematic, adevărate crize. Se descurca mai bine acasă decât la școală, viața socială o stresa. Când am cunoscut‑o, Blanche nu vorbea, era tristă, depresivă, nu avea chef de nimic. Mama mi‑a explicat cum se desfășoară viața fiicei sale: îi predă ea aproximativ două ore în fiecare zi, dar nu chiar întotdeauna. Blanche asistă la cursu­rile de informatică la universitate: „Îi place la nebunie, chiar dacă în jurul ei sunt doar tineri adulți“. Încerc să aflu dacă se întâlnește cu persoane de vârsta ei: „Bineînțeles, are mulți prieteni!“ Când o întreb ce fac împre‑ ună, dacă își fac vizite reciproc sau merg la film, îmi răspunde: „Ah, nu! Sunt prieteni pe internet, știți cum e, joacă împreună tot felul de jocuri în rețea“. Insist, mă interesez dacă se vede cu oameni, oameni adevărați, în carne și oase. Mama mă privește

4

Nu mă voi referi, în această carte, la caracteristicile copiilor precoce. Pentru cei care sunt interesați de acest subiect, vă recomand o altă carte de‑a mea, L’Enfant précoce au quotidien. Tous mes conseils pour lui simplifier la vie à l’école et à la maison, Paris, Payot, 2015.


Burn-outul copiilor

20

béatrice millêtre

cu stupefacție: „Evident, scoate câinele în fiecare zi și face turul cartierului, vede o mulțime de oameni, normal!“ Marie este o fetiță de 11 ani. Vine la cabinet împreună cu tatăl ei. Cu ochii în lacrimi, acesta îmi cere părerea, pentru că fiica sa nu se simte bine: plânge în fiecare seară, este extenuată, se sforțează din cale‑afară și muncește întruna. Marie îmi spune că toate îi ies de‑a‑ndoaselea: „Știți, fac greșeli din zăpăceală, și atunci muncesc mai mult, ca să mă co‑ rectez. Și, cu cât muncesc mai mult, cu atât fac mai multe greșeli. Pur și simplu nu mai pot! Nu mai reușesc să fac nimic ca lumea“. Când o întreb care sunt calificativele ei, îmi spune că are tot timpul 18 puncte din 20, dar că nu asta este problema. „Chiar știu toate răspunsurile, ar putea să iasă perfect. Și totuși nu reușesc.“ Încerc să aflu de ce trebuie să obțină mereu 20 de puncte din 20, iar ea îmi răspunde: „Ca să am o meserie bună mai târziu, să merg la școli bune“. De fapt, adaugă ea, totul i se trage de la co‑ legele ei, care își compară tot timpul notele. Marie nu este deci presată de părinți, ci de colege. Charlotte este o adolescentă de 14 ani. Participă la competiții de când se știe, iar părinții se așteaptă să exceleze. A început dansul când avea 4 ani. De la 6 ani, avea opt ore de cursuri de dans pe săptămână, fără a mai pune la socoteală și competițiile. În ce privește școala, părinții voiau ca ea să obțină calificativul A5 la oricare evaluare. În fiecare trimestru, foaia matricolă era ireproșabilă. La gimnaziu, când nu are „decât“ 15 puncte din 20, mama îi cere să se străduiască. „Sunteți de acord cu mine, nu‑i așa, mi se pare corect. De altfel, când îi atrag atenția, vine pe urmă acasă cu 18 puncte din 20. E clar, poate să facă mai mult.“

5

Echivalent cu „foarte bine“ (n. tr.).


21

Da, așa este, doar că Charlotte nu a avut niciodată încredere în ea. În afară de competițiile de dans, a trecut de la o activitate la alta, de la artă plastică la teatru, inclusiv înot. Acum, la 14 ani, clachează. Înainte de fiecare competiție, presiunea este atât de mare, încât se îmbolnăvește. Nu mai suportă să nu fie de fiecare dată pe primul loc.

Burn outul copiilor  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2018. www.edituratrei.ro

Burn outul copiilor  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2018. www.edituratrei.ro

Advertisement