Page 1

mişunau încă furnici şi larve libere, sau muşte prinse în pânze de păianjen. Trunchiul a tronat acolo vreo săptămână, când deodată numismatului îi veni ideea. Se şi năpusti la Dan cerându-i febril: dalte, ciocan, ferăstrău pendular, bormaşină, cepuri şi-apoi se puse pe treabă. În două ore atelierul se umplu: Dan stătea picior peste picior, savurând dintr-un pahar cu vodkă, v. B vorbea de unul singur în vechiul lui colţ cu oglindă, doar Not mai dădea câte o mână de ajutor. — Mai luaţi o pauză, domnilor, comenta T de câte ori ne vedea. Aveau băutură multă, teroristele lipseau. Iar eu eram bine ascunsă la Dan cotrobăind prin mormanele de cărţi scrise de prieteni, greu găseam vreuna pe gustul meu, mi se păreau diluate, snoabe, tehnice, seci sau bătrâni­ cioase, dar scrierile mele îmi plăceau la fel de puţin. Aş fi vrut măcar un strop de magie în ele, care să-mi împlinească viaţa. De-abia mai târziu mi-am dat seama că depindea doar de mine să o descopăr în jurul meu. Iar dacă arta e magică, am constatat că orice fapt cotidian are potenţial artistic2. Între timp, în hol: — Intră, draga mea, rosti Alfred. Modela rămase în cadrul uşii larg deschise, fermecată de privelişte: cei patru bărbaţi înţepeniseră turceşte în jurul unei 2

Să vedem, primul lucru care-mi răsare în minte e o matahală bronzată, de cincizeci şi ceva de ani, care trăieşte pe trotuarul unei străzi destul de circulate din apropierea casei mele. Supravieţuieşte din te miri ce. De obicei e invizibil, dar în anumite condiţii situaţia se schimbă, şi atunci privirile oamenilor se agaţă de trupul său devenit expresiv, ca de o întrebare. Când se întâmplă asta? Când e beat mort şi se-mpleticeşte ameninţător sau când doarme superb, gol, arămiu, în pârâul de urină. E şi ăsta un mesaj. E un performance, nu?

A N T I M E M O R I I L E

Antimemoriile unei muze pcc3.indd 159

U N E I

M U Z E

1 5 9

9/1/16 12:59 PM


sculpturi maiestuoase. Unicul zid descoperit fusese brăzdat de ridurile unei inundaţii recente. Asemenea desen dantelat nu mai văzuse, sugera o tapiserie decolorată ori o hartă veche a vreunei comori din insule reprezentată pe hârtie de orez îngălbenită. Alfred contemplă şi el şuvoaiele şi bulboanele imortalizate mural, apoi îşi întoarse privirea spre sculptură. Aceea se desăvârşise — totemul bătrân se desfăcuse, ca un uriaş evantai lamelat şi articulat. În lumina atelierului fumul pipei se răscolea periodic, leneş şi prăfuit, învăluind lucrarea ce domina încăperea, iar la poalele ei zăceau artiştii cu privirile pierdute. După câteva perechi de palme şi pahare de vodkă tulbure aproape îşi reveniră în simţiri. — Prima voastră mare lucrare de când vă ştiu. O cumpăr, spuse Alfred. Not izbucni în plâns. Şi era cu adevărat impresionantă matahala aia bărboasă când se punea pe plâns, mai ales că îi curgeau şiroaie, pe care le scutura ca un câine, împroşcând totul în jur. — Ascultă povestea mea, zise el câteva clipe mai târziu, printre lacrimi: Am găsit un pui de elefant pe stradă. Şi mi-a fost milă de puiul de elefant şi teamă să nu fie atacat de câini şi şobolani, să nu fie vânat şi închis printr-un ţarc. L-am luat frumuşel în atelier şi l-am hrănit, cum se-ndoapă curcanul, cu miere şi nuci, iar acuma, nemernicul peste măsură crescut nu se mai dă dus. Şi cum banii s-au sfârşit, iar de-ale gurii s-au terminat, am ajuns în impas, noi şi elefantul, mai ales că nemernicul s-a încoţofenit pe divan şi nu mai vrea să iasă pe uşă. Alfred se blocase, Modela poza în semiprofil, cu picioarele încrucişate. — Cine m-a pus să strâng fanţi bastarzi de pe străzi? se lamentă Not.

1 6 0

Antimemoriile unei muze pcc3.indd 160

J U L I A

K A L M A N

9/1/16 12:59 PM


— Şi domnişoara? întrebă Dan. — Draga mea, zise Alfred cu gentileţe, permite-mi să-ţi prezint patru maeştrii: Dan, v. B, € şi ceasornicarul Not. — Ce-aţi căpiat?! spuse Modela. Ne ştim de când lumea. — La voce seamănă cu Modela! observă Not. Cei patru se înclinară după posibilităţi şi obicei, deşi mare lucru nu prea înţeleseseră din prezentare. — Iertaţi-mi îndrăzneala… Aveţi nişte picioare admirabil de corecte, o complimentă Dan. Dar, de emoţie se împletici, aşa că se puse pe râs, probabil era cel mai sănătos la cap dintre noi toţi, deşi, ciudat lucru, uneori mă întrebam de ce oare tocmai în jurul lui se strânsese stolul ăsta de cuci. — Sunt în disconfort, iertare, am abuzat… continuă Dan. Mă retrag chiar acum la mine şi vorbim cu altă ocazie despre poezia picioarelor… Von B îi azvârli o privire memorabilă pe sub sprâncene. Zise: — J’ai été enchanté de vous connaitre, murmură aplecându-se să-i sărute vârfurile pantofilor. Modela se retrase pe hol. Şi apoi acelaşi ritual de cucerire, ne înroşiserăm amândouă, de parcă Alzheimer ne-ar fi cusut pulpele la un loc şi-am fi uitat că teritoriul fusese defrişat de mult, iar tiranii tăbăciseră deja fiecare centimetru cub din pielea ei supraexpusă public, doar lucra şi câte şapte ore într-o zi şi anume goală, ceea ce e un adevărat calvar, că până şi poftele îţi amorţesc atunci, aşa ca sânii după alăptat, iar rodia crapă. Laba gâştii aproape îmi tăcuse la subraţ, i-au şters lacrimile cu floarea de origami şi mi-au ghicit în firele roşii de iarbă din ochi, pasămite, credeam că sunt numai o netrebnică, o nevol­ nică, o femeie, şi doar mă joc de-a scriitoarea, de-a profesoara,

A N T I M E M O R I I L E

Antimemoriile unei muze pcc3.indd 161

U N E I

M U Z E

1 6 1

9/1/16 12:59 PM


de-a via, de-a fumătoarea, dar aveam să mă las cândva şi de asta, de ziua mea, să mă apuc de banii lor ca de ancore, de creierele lor ca de baloanele cu aer cald, ca să-mi sfâşie ei pântecul în două, în trei, în treisprezece, cum rupi o pâine proaspătă, care aproape te iubeşte. Şi apoi jucăriile lor: primul ceas de masă de pe la 1300 şi toate monedele alea, cărţile poştale, pe toate le-ar fi împărţit cu noi, doar să ne aibă. Nu, bărbaţii nu sunt imaturi cum credem, noi alegem să-mbătrânim mai repede, iar asta încă de pe la douăzeci de ani, când începem să pierdem, iar ei să câştige din ce în ce mai des, sufăr prea mult, nu mă mai joc, mor, nu mai vreau, repetăm, sperând să se termine sau să nu se mai oprească, ieşim din joc, dar timpul curge oricum, marele păpuşar pretinde că te-ai născut ca să mori şi-ai iubit să te desparţi, fără piua, stop joc şi când te-ai trezit în sfârşit la realitate, constaţi că totul e déjà fait, ai un tatuaj minuscul sub sânul drept, iar sufletul a murit demult, până şi el s-a săturat de păpuşa asta Made în China. — Unde-o fi asta domnişoară, că e ofilită de mult! Poate în buzunar, zise Not. — Bag seama că ai dori să plecăm, şopti Alfred, dar trebuie să aranjăm mai întâi scoaterea lucrării din atelier şi expediţia. Ea nu îi respinsese, îi era teamă până şi să le întoarcă privirile, de parcă s-ar fi ruşinat de ce avea să descopere în ochii lor, iar asta i se întâmpla tocmai ei, atât de obişnuită să fie privită, atât de obişnuită să se zgâiască oriîncotro dorea, în timp ce-şi schimba atitudinea la comandă3. — Domnişoară, aţi vrea să ne pozaţi? întrebă € pofticios. 3

Sau poate era altceva, pentru că şi eu, una, mă plimb cu ochii voalaţi, iar asta pentru a mă putea bucura de solitudine în meditaţiile mele.

1 6 2

Antimemoriile unei muze pcc3.indd 162

J U L I A

K A L M A N

9/1/16 12:59 PM


La drept vorbind, e foarte flatant să pozezi, şi foarte simplu să găseşti un artist, trebuie doar să te răsuceşti un pic prin Centrul Vechi şi vei descoperi un portretist, iar dacă e bun ai încurcat-o, pentru că el vede dincolo de fard, ceea ce oricum nu contează pentru că te va iubi oricum, dacă nu îl pui la punct. Şi oricât de obişnuit ai fi cu imaginea din oglindă, din filme sau din fotografii, ceea ce-ţi va propune el va fi cu totul altfel. Portretele bune pot fi înspăimântătoare. De ce?! Pentru că artistul pătrunde în personajul tău, îi va citi caracterul, trăirile şi-ţi va trasa pe chip amprenta lor. Care e cea mai mare temere a ta? Că te vei vedea ca o burtă întoarsă pe dos, putrezită ca talpa din piele fină a vreunui pantof elegant? Sau ca un om îmbătrânit înainte de vreme?! Da, un portret bun poate oglindi sufletul. De foarte multe ori seamănă cu o prelucrare vintage & aging în photoshop, dar artistul nu prelucrează o imagine, ci evidenţiază trăsăturile de caracter, le suprapune celor fizice, realizând aşadar un portret interior, care e uneori caricatural. Dar Modela se văzuse admirată, așa că își făcuse speranţe că avea să fie din nou model. Năsoasa o certă cum nu se poate mai rău: — Termină fată, lasă arta. Iar te apuci de prosteală?! Hai mai bine în târg să cumpărăm tablouaşe, vechituri, le vindem apoi fraierilor. Hai să facem o tarabă de flori. Lasă bărbaţii! Uite, m-a rugat o prietenă să-i împletesc buchet de nuntă, trebuie doar să mergem pe-nserat în Parcul Circului să recoltăm nuferi, lotuşi, ce-om găsi. Dar astea nu erau de ea, nimic nu i se potrivea, aşa sunt unele femei, ştiu doar să-şi vândă trupul. Să ne-nţelegem, Modela nu era chiar prostituată, dar odată ce-ţi intră în cap meteahna asta să faci bani la pielea goală, greu îţi mai iese. I se părea normal, până la urmă sex face toată lumea, de ce n-ar fi

A N T I M E M O R I I L E

Antimemoriile unei muze pcc3.indd 163

U N E I

M U Z E

1 6 3

9/1/16 12:59 PM


scos un ban din asta?! Mai ales că prostituţie e atunci când nu-ţi place, iar ea făcea doar atât cât avea nevoie. Năsoasa trăia o dramă după liftingul Modelei. Ce-i drept şi eu o cam enervam, vorbea cu mine repede-repede din vârful buzelor, din când în când arunca câte o răutate şi se făcea nevăzută. De ce?! Punea ochii ba pe unul, ba pe altul, iar de la un timp încerca să-l impresioneze pe T, care simţise, că din proastă n-o scotea. N-aş fi chiar aşa severă: era mai degrabă genul de prietenă cu idei bune, care trebuia ţinută la distanţă. — Bunicule Alfred, aud că Modela se mută în oraş, zise Năsoasa. — Aşa şi?! se miră el. — Mă primeşti pe mine la castel? Năsoasa a spus-o de faţă cu mine declamativ, de parcă ar fi trebuit să-mi pese. (Normal că-mi păsa, doar era bunicul meu şi nu al ei.) Şi a continuat să turuie: — Mda, ştii tu, ştiţi voi… Apropo, neamţule, uite-ţi boxerii, nu mai am nevoie de ei, şi uite, am luat whisky-ul tău preferat. Iar lui Dan i-a ars o palmă zdravănă peste fund, pe T l-a îmbrăţişat şi l-a ţinut strâns. Nu ştiu de pe ce munte se prăvălise femeia aia, dar ne-a umplut de noroi, iar în final şi-a scos pardesiul negru, lung şi s-a aşezat lasciv picior peste picior etalând o rochie cadrilată foarte scurtă. Iată că Modela avea concurenţă, iar pe lângă ele eram o vagaboandă căreia îi tremurau urşii polari pe tricou peste jeanșii crăpaţi, măcar scriam poezii kaki, pe care Dan le picta pe foi putrede de pergament. Habar n-am de ce Modela i s-a culcat lui Alfred în braţe în seara aia, dar Năsoasa nu i-a slăbit din ochi nicio clipă. La un moment dat, i-am auzit povestind că una dintre noi era gravidă. Cine oare?! Ar fi putut fi Năsoasa, fiindcă în fiecare an călca pe bec. T devenise grav, îşi turnase un pahar mare cu vodkă şi se 1 6 4

Antimemoriile unei muze pcc3.indd 164

J U L I A

K A L M A N

9/1/16 12:59 PM


uită cu atâta scârbă la mine când îl dădu peste cap, încât mi-am dat seama că ceva nu era în ordine. A doua zi aveam să aflu că eu eram gravida de cu seară, că mă lăsase corporatistul cu burta la gură şi trebuia să-mi bag minţile în cap, să o las mai moale cu scrisul şi să-mi fac meseria de contabilă. Iar bârfa s-a împrăş­ tiat mai departe, Dan nu s-a putut abţine şi mi-a făcut un scandal monstru, până şi bunicul Alfred mă privea ciudat, iar T îmi repeta la nesfârşit să nu avortez ca o criminală. Câteva ore mai târziu eram tot acolo, Modela sorbind cafele acre şi fumând frunze din ierbar, Alfred pufăind din Carpaţi, iar artiştii disputând problema zilei la un bidon cu ţuică de Buzău. Situaţia se animă şi mai şi la revenirea lui Dan. — E prea mare. O desfacem şi-o remontăm la castel, comentă Alfred. — Copii, sunt confuz, oricum situaţia seamănă cu povestea ziarului din statuetă, murmură Dan. — Păi ziarului i-ai dat foc, aşa a ieşit, zise €. — Cum să dăm foc sculpturii?! se enervă Alfred. — Uite-aşa! adăugă Dan. Ar fi vrut să incinereze tot, chiar şi pe mine. Mi-a pus bricheta la ureche și a aprins-o. Părul a foşnit uşor, a ars un pic. — Eşti nebun, strigă Aye-aye, îţi dai foc la valiză, la banchiză, la priză şi la acciză, poate chiar și la şemiză. Vârful cozii mele împletite s-a dus, dar nu mi-a prea păsat de el. Ei, până la urmă doar statueta conta în ziua aia, aşa că am tăcut mâlc. (Mai ales fiindcă erau supăraţi pe mine din cauza sarcinii închipuite pe care nu mă oboseam să o infirm, pentru că oricum nimeni nu punea prea mare preţ pe adevăr.) Probabil tot povestea mea le-a dat ideea salvatoare, că au pus mâna pe baros şi toporişcă şi i-au croit puiului ieşirea spărgând toate uşile din calea lui. A N T I M E M O R I I L E

Antimemoriile unei muze pcc3.indd 165

U N E I

M U Z E

1 6 5

9/1/16 12:59 PM

Antimemoriile unei muze - fragment  
Antimemoriile unei muze - fragment  
Advertisement